Omenesc. Prea omenesc

Fotografia este o arta.

E o afirmatie de o banalitate atit de profunda, incit, in mod paradoxal, foarte multora le scapa aceasta constatare.

Fotografia este un instrument al sociologului. O alta afirmatie care multora li se pare aiurea, si totusi nu este.

Fotografia poate fi de o sensibilitate sfisietoare. Sa dezvaluie radacina, esenta, textura, the bare threads of reality si sa le innobileze cu asupra de sens, de semnificatie, de adevar suplimentar si inutil.

Fotografia poate fi o poarta spre intzelepciune. Ochiul care deschide poarta creierului. Gura de noima vizuala care iti potoleste setea.

Fotografia, azi, dragi prieteni, vorbeste despre fotbal. Si despre viata. Si despre banalitate si firesc si despre prea greaua povara a patimii inutilitatii necesare. Despre joc si despre lume si viata si despre zilele insorite innorate insipide stralucitoare ploioase innegurate de duminica in care o lume intreaga, o Europa intreaga, joaca joaca cea anonima si totusi atit de necesara.

Doamnelor si domnilor, va prezint astazi o bijuterie care cu siguranta i-ar place si lui Radu Cosasu, si lui Constantin Noica. Un fotograf olandez, Hans van der Meer, care croseteaza din lumini si culori si forme si forme in fuga viata fotbalistului anonim de pe cele sute de zeci de mii de terenuri anonime ale Europei, unde jucatorii anonimi si lipsiti de stralucire, banali si nesemnificativi, cei de-o seama si de-o carne si de-o pricepere si de-o fiinta cu noi, fratzii nostri intru patima, joaca in ligile mici europene, prin campionatele judetene ori cantonale ori locale, pe o puzderie de terenuri lipsite de tribune, aflate la ingemanarea cu natura cea salbatica ori anosta, cu tarmurile de mare ori cu terenurile de porumb, de linga biserica ori de linga coasta padurii ori de linga matzele de fier ale rafinariei.

Fotbalul in esenta sa, asa cum a fost inventat el acum aproape 200 de ani in forma sa moderna. Fotbalul lumii obisnuite, al terenului la care nu prea se vede marcajul, al galmelor si denivelarilor in care iti rupi gleznele, al caprioarelor de dincolo de corner, al plasei care cade de-a valma din bara portii, al mingilor scapate in canalul de irigatii, al frunzelor uscate de toamna imprastiate pe teren, al chilotilor prea largi si al tricourilor lalai, al arbitrilor de 55 de ani cu burta si chelie, al shoproanelor de la marginea terenului unde isi tine ingrijitorul sculele si masina de tuns iarba.

Fotbalul cel prea firesc, oameni buni, prea lumesc, prea omenesc, cel de dinainte de preamarire si de superbie si de bani si marketing si de sutele de mii de wati ale nocturnelor. Fotbalul asa cum a fost si cum trebuie sa fie: un sport de anonimi, jucat de anonimi, cu patimi anonime, bicisnice, vremelnice si shui.

Un sport de oameni pentru oameni.

Oameni. Asta este cuvintul cheie. Oameni. Nu iarba. Nu minge. Nu arta. Nu geografie ori natura. Oameni. Multi oameni infratziti de aceleasi vremelnice patimi, in drumul lor de la tinerete catre batrinete, catre moarte si putreziciune si ingropare si uitare. Oameni.

Restul e parere.

Priviti oamenii. Admirati oamenii in frumusetea lor bicisnica, vremelnica, normala, anonima, in carnea lor de fiinte multe si interschimbabile, in trupul lor de viata de hoarda de haita de grup de multime de popor de populatie de fiinte vii.

Oameni. De aici incepe sociologia. De la fiorul de incintare pe care astfel de fotografii ti-l dau, dincolo de celalalt fior, al esteticii, al frumusetii, al frunzelor vestede cazute peste iarba. De la fiorul constientizarii fraternitatii, asemanarii, formei, structurii, repetitiei.

Oameni.

Oameni povestiti desenati intrupati fotografiati de Hans van der Meer.

Courtesy of Dragos Bora.

















PS: Duceti-va neaparat pe site-ul lui si vedeti toata seria de fotografii. Sint de o diversitate fabuloasa, de la banal la pitoresc, de la frig la cald, de la zgura la iarba si la nisip, din Romania pina in Portugalia si din Suedia pina in Italia. Neaparat duceti-va...