Uniunea Europeană are o problemă

Uniunea Europeană are o problemă.

Nu, nu alea la care vă gîndiți voi. Da, știu, UE are probleme multe. Însă, dincolo de acestea, începe să aibă din ce în ce mai mult și o problemă de legitimitate.

Cuvîntul cheie este “colonialism”.

Nu mă refer la acțiune. Mulți dintre noi știm, ne dăm seama sau bănuim că ce face acum centrul dezvoltat al țărilor occidentale bogate cu periferia țărilor est-europene e pur și simplu continuarea politicii de colonialism de pe vremuri. Îi zice neo-colonialism. Îi zice Wallerstein. Îi zice Imperiu. Îi zice hegemonie. Îi zice în multe feluri.

Nu asta e problema. E un secret à la Polichinelle că statele occidentale dezvoltate practică politici de extracție pe spinarea noastră.

Nuu. Problema Uniunii Europene e că slugile, între timp, au cam început să vocifereze, să protesteze la adresa acestor politici neo-coloniale.

Vedeți voi, cît timp furia la adresa extracției de tip colonialist este exprimată pe persoană fizică, de diverși cetățeni obișnuiți, așa ca mine, problema e ușor de gestionat. Imensului aparat de propagandă îi vine ușor să ne demonizeze, să ne baneze, să ne eticheteze și hărțuiască.

Ce te faci, însă, atunci cînd ditamai șefii de stat folosesc în mod constant această acuză la adresa partenerilor lor instituționali?

Să vă dau citate, de-alea cu ghilimele, să vedeți cum această familie de cuvinte, “colonie”, “colonial”, “colonialism” a ajuns să fie utilizată din ce în ce mai des în discursurile oficiale ale liderilor țărilor post-comuniste din estul Europei.

Viktor Orban, premierul Ungariei și președintele principalului partid maghiar, 2 iulie 2021. “E o abordare colonială. Pur şi simplu nu se gândesc la ce pot şi ce nu pot spune despre o altă naţiune și despre legile altor țări”. “Ungurii nu se vor supune niciodată dictatelor străine”. Se referea la maniera în care conducătorii Olandei găsiseră de cuvință să-l tragă de urechi pentru politicile sale anti-LGBT.

Janez Janša, premierul Sloveniei, 2 iulie 2021. “Slovenia nu este o colonie, nu este un stat de mâna a doua”. Tot ca reacție a unei urecheli superioare venite dinspre superiorii deontologi de la conducerea UE, de data aceasta Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene. Declarația sa e cu atît mai semnificativă, cu cît e făcută în momentul în care Slovenia tocmai preluase președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Jarosław Kaczyński, vicepremierul Poloniei și președintele principalului partid polonez, 25 octombrie 2020: “Avem de-a face cu o încercare de a ne priva de suveranitate, chiar și în domeniul culturii. Polonia, cînd a decis să se alăture Uniunii Europene, nu a fost de acord să fie colonia nimănui”.

Hooopa. Deja trei lideri de țări est-europene post-comuniste fac aproximativ aceleași declarații. Uniunea Europeană ne tratează drept colonii, nu drept parteneri cu drepturi egale.

Aceste declarații sînt cu atît mai importante, cu cît ele vin dinspre niște țări care știu prea bine ce înseamnă să fii colonie, avînd o tristă istorie recentă în această privință. Nu numai că au fost pînă recent coloniile imperiului sovietic, controlate cu tancurile timp de aproape cincizeci de ani. Dar înainte de asta gustaseră secole la rînd și din deliciile colonialismului habsburgic.

Deci au experiență în acest domeniu. Știu ce înseamnă experiența colonială. Știu să recunoască semnele prin care unii puternici se poartă ca niște slugi cu cei slabi.

Orice imperiu stă frumos pe picioare cît timp supușii nu fac scandal prea tare. Cînd slugile încep să fie nemulțumite, apar problemele.

Doar în vremurile noastre recente, avem exemplul a trei imperii care ne-au afectat direct și care au fost din ce în ce mai slăbite de către mișcările de nemulțumire ale supușilor care n-au mai vrut să fie supuși. Imperiul otoman așa a pățit-o. Uriașul cu picioare de lut. Imediat după el, imperiul habsburgic. La aproape un secol după, imperiul sovietic.

Toate aceste trei imperii s-au confruntat cu nemulțumiri din ce în ce mai puternice din partea vasalilor, a țărilor de la periferie care nu mai acceptau relația asimetrică dintre centrul bogat și guberniile de extracție de plus-valoare. Toate aceste imperii s-au confruntat cu mișcări de autonomie, de independență. Care în cele din urmă au dus la destrămarea respectivelor imperii. Procese istorice de lungă durată, dar ireversibile.

Mai mult de-atît. Toate aceste mișcări de independență din partea vasalilor în ultimele două sute de ani s-au bucurat în mod constant în istoriografia oficială de un loc privilegiat. Sînt date drept exemple de onoare, de cutezanță și de forță. Nu doar în istoriografia lor națională, ci și în narativele oficiale ale țărilor mari.

Grecii. Bulgarii. Românii. Ungurii. Cehii. Polonezii. Toate țările din Europa Centrală și de Est s-au ridicat la un moment dat împotriva behemoților care le stăpîneau și le exploatau. Și pentru asta au primit ovații din partea restului lumii. Cutezanța lor le-a fost cîntată în versuri și dată drept exemplu generațiilor următoare.

N-am auzit pînă acum exemplu de lucrare ori de manual de istorie care să prezinte de manieră negativă mișcarea de independență a Greciei ori a României din secolul 19, răscoala din 1956 a ungurilor sau mișcarea de rezistență sindicală Solidarność a polonezilor din anii ‘80.

Ei bine, exact asta începe să se întîmple, încet-încet, din nou în această parte de lume. Coloniile sînt din ce în ce mai nemulțumite de hegemon. Și încep să se semețească. Și să pună la îndoială dreptul imperiului de a le hotărî soarta, de a le exploata resursele, de a-i conduce prin dictate arbitrare.

Nu spun că vor reuși din prima. Nu spun că va fi un proces simplu. Nici pentru greci n-a fost ușor, acum două sute de ani. Nici pentru români, acum o sută de ani. Nici pentru unguri, în 1956. Nici pentru polonezi, ori de cîte ori au fost tăvăliți de nemți sau de ruși.

Ce vreau să spun este că istoria este de partea acestui tip de atitudine. Pe termen lung, istoric națiunile au dreptate în fața imperiului.

Și imperiile întotdeauna, dar întotdeauna pier. Mai devreme sau mai tîrziu.

Doar România preferă în mod entuziast statutul de slugă. Și la nivel de popor. Și la nivel de administrație oficială. Ce să-i faci: asta e. Mai mult nu se poate. Capul plecat sabia nu-l taie.

Ghinion.

(Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei)



. Citeste tot...

Money money über alles

Follow the money. O expresie celebră din zona politicii, înfiptă în mintea oamenilor odată cu scandalul Watergate și cu filmul All The President’s Men.

Ce-mi veni să mă gîndesc la această expresie celebră?

Iaca, mă gîndesc la vecinii și prietenii noștri unguri. La Ungaria, bre, această țară deosebit de apropiată nouă. Și uite-așa, mi-a și venit Follow the money în cap.

Ungaria este țara din Uniunea Europeană pe care zilele astea toți se îngrămădesc s-o îngrămădească. Să-și demonstreze superioritatea morală, virtutea indignată la adresa faptelor sale considerate a fi reprobabile.

Vai, ce nemernici sînt nasoii ăștia de unguri, cum nu vor ei să asculte de înțeleptele precepte ale deontologilor de la Bruxelles. Vai, ce groaznic e Orban. Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii. Căci mai există un Orban cel Bun, aici la noi în gubernia noastră docilă, un mediocru deosebit care nu iese din cuvîntul stăpînului galactic.

Ce face Orban cel Rău, spre deosebire de Orban cel Bun? Păi simplu. Își apără interesul. “Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”.

Nu știu cum sună Eminescu în maghiară. Probabil cu foarte multe colțuri fonemice. Căci știm cu toții că maghiara nu e neapărat cea mai melodioasă limbă de pe lumea asta a noastră unde indo-europeana e baza, iar ugro-finica e bau-baul de servici.

Dar știu clar că Eminescu, un poet genial, însă un ideolog tare hulit în zilele noastre, se potrivește foarte bine cu gîndirea lui Viktor Orban. Follow the money. Protect your people. Be proud. Repeat. Nevoile. Neamul. Rîul. Ramul.

Bunăoară, de-un par egzamplu, să vedeți belea cum funcționează principiul Follow the money după mintea lui Orban. Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii.

Știți că recent a fost marea discuție cu banii de redresare Covid. Recovery funds, în limba imperială. La noi le zice PNRR. Vestiții bani de reziliență pe care Uniunea Europeană, în marea sa mărinimie, îi varsă peste gubernii să atenueze efectul Covid.

Știți voi, în cazul României ăia ditamai 80 de miliarde de euro care de fapt nu sînt ditamai 80 de miliarde, sînt doar 40.

Ba nu. De fapt nu sînt 40, doar 38.

Ba nu, că nu sînt 38. Sînt de fapt doar 29.

Ba nu. Ce să vezi, din ăștia 29 de miliarde de faptul faptului doar vreo 14 sînt cu adevărat bani. Restul de 15 sînt împrumuturi. Sanchi, oricine poate să ia împrumuturi, că trebuie să-i dai înapoi. Cîțu pur și simplu numai asta face, de cînd a început Covidul: se împrumută cu zeci de miliarde pe an, cît nu s-a împrumutat România în toată istoria ei post-decembristă. Pe cîrca generațiilor viitoare.

Nu mai spun că pentru aceste împrumuturi așa-zis generoase de la Coana Europa te mai și înhami la tot soiul de slugărnicii (le zice “condiționalități”, ca să le mascheze gustul de jujău pus la gîtul oii, să prostească proștii cu cuvinte complicate) pe care orice țară întreagă la cap nu le-ar face în vecii vecilor: mărirea vîrstei de pensionare, concedieri masive, vînzări de bunuri ale statului către străini (le zice “privatizări”, tot spre prostirea proștilor).

Deci nu sînt 80 de miliarde. Sînt doar 14. Adică doar 18% din glorioasa sumă inițial ce s-a vehiculat cu mare tam-tam de laudă, să prostească proștii. Și pentru asta mai și trebuie să muncim cu toții pînă la 70 de ani, adică pînă murim. Nicht pensie. From sparanghel directly țu mormîntăn.

Aha. Doar 18% din ce ni s-a promis inițial. Pe bune?! Ce cool e ursu’.

Ce a făcut Orban în tot acest timp? Orban cel Rău, Viktor cel Orban? Ce să facă? Ce știe mai bine. Și-a apărat interesul. Interesul său. Și interesul poporului său.

S-a așezat la masa negocierilor UE, s-a folosit de instrumentele de putere pe care tratatele UE le pun în mod legal și egal la dispoziție tuturor țărilor componente și, împreună cu Polonia, a făcut o presiune constantă, perseverentă, de neclintit, pînă i-a convins pe distinșii domni europeni să-i dea mai mulți bani decît cei alocați inițial. Și fără condiții oneroase, că încercau să-i bage mortul în casă cu tot soiul de viclenii procedurale și legislative de pus călușul în gură și lațul de gît.

Deci ce a făcut România? A primit mai puțini bani decît cei promiși inițial. Mult mai puțini. Ce a făcut Ungaria? S-a luptat. A folosit instrumentele de negociere pe care le avea la îndemînă. Și a primit mai mulți bani.

Aha.

Și Ungaria e în continuare bine mersi în Uniunea Europeană, n-a zvîrlit-o nimeni afară - și nici n-o s-o zvîrle, stați voi liniștiți, mai ales după Brexit. Și își vede frumos de viața ei și de interesele ei. Naționale. NAȚIONALE.

Repet: NAȚIONALE.

Ce ziceam? Follow the money.

Hai să vă mai zic încă una, tot cu Follow the money. Și tot cu Ungaria. Și tot cu interesul național.

Ați văzut zilele trecute ce frumos s-a jucat meciul Franța – Portugalia din Campionatul European de Fotbal? Cu stadionul nu plin, ci hiperplin. Înțesat. Pînă la ultimul locșor ocupat. 67 de mii de locuri are. Toate 67 de mii au fost ocupate. Ce Covid, frate? Ce precauție? Ce stare de alertă? Ce pandemie? Hai sictir. E meci de fotbal. Se joacă cu tribunele pline. Mamă, ce spectacol a fost. Și pe teren. Și în tribune.

Știți unde s-a jucat meciul? La Budapesta. Acasă la Orban cel Rău.

De ce? Pentru că sperietoarea Covid încetul cu încetul nu mai sperie atît de mult. A început lumea să-și dea seama că a fost puternic instrumentalizată întru scopuri de-alea nasoale, non-democratice, de control social.

Mai mult de-atît. Pentru că Viktor Orban, Orban cel Rău, e un om întreg la cap, care ține cu țara lui. Deoarece acest Campionat European este, dincolo de orice, mai întîi spectacol. Și spectacolul nu se face fără oameni. Oamenii vor în tribune, nu la coteț. Și mai ales pentru că dintr-un asemenea meci se fac bani. Bani frumoși.

Aha. Deci bani. Aha. Follow the money.

Să continuăm cu povestea. Tot despre Follow the money este. Și tot despre Ungaria.

Zice că finala Campionatului European de Fotbal e programată să se joace în Anglia, pe Wembley. Mare stadion. Celebru. Un adevărat templu al fotbalului. Și, pe deasupra, foarte încăpător. Așa e planificarea la acest Campionat European, rezultată în urma unor negocieri aspre, dar severe: finala în Anglia, pe Wembley, unul din kilometrele zero ale fotbalului global.

Zice că, însă, zilele astea în Anglia încă se folosește în continuare tema Covid pentru a speria lumea. Ținută la coteț. Restricții. Alertă. Chestii de-alea de tot am avut parte în ultimul timp. E pericol. E varianta Delta, aia din India. Deci buba. Deci Covid.

Zice că, pe cale de consecință de Covid și de Delta și de buba mare pericol gros, guvernul englez ar fi vrut ca finala să se joace totuși cu tribunele goale. Pandemie, da? Pericol, da? Deci nicht, verboten. Wembley gol. Țuruk țu cotețăn.

Dar, ce să vezi? Degeaba zice guvernul englez că vrea meci de-ăla steril, fără oameni în tribune. Pentru că nu e doar după capul lui întotdeauna. Distinsul guvern englez uneori își mai găsește și nașul.

Zice că UEFA, organizatorul Campionatului European, și-a pus frumos costumul de naș, godfather cum îi zice în engleză și mai ales în italiană, mai ales prin Sicilia, s-a dus frumos doamna UEFA la domnii englezi și le-a pus problema pe masă. O problemă mare, groasă, penetrantă. Ca între gentlemeni: șantaj pe față.

Auzi, bre distinse guvern englez. Băi gentlemenilor băi. Ori permiteți să se joace finala cu tribunele pline, la capacitate maximă. Ca la o finală de Campionat European. Ori mutăm uite-așa, în doi timpi și trei mișcări, finala la Budapesta. Da, da. Ați auzit bine. Nicht Wembley. Jawohl Budapest. La Budapesta, în țara aia acolo unde Orban – Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii – e întreg la cap și dă voie la meciuri de fotbal jucate cum trebuie, cu spectatori în tribune.

Pe bune. Nu e glumă. Nu e poveste. Nu e cu “zice că”. Spun eu așa, ca să mă exprim plastic. De fapt toate s-au întîmplat cu adevărat săptămîna trecută. Cu tot cu șantaj de-ăla elegant, pe față. Le zice “negocieri”, ca să prostească proștii. De fapt îi zice “putere”. De ce i-au amenințat pe englezi că mută finala? Pentru că chiar puteau să o mute. UEFA chiar avea putere pe acest subiect. Putere cel puțin la fel de mare ca și puternicul guvern englez.

Aha. Șantaj. Aha. Putere. Aha. Negocieri.

Știți care e deznodămîntul la aceste negocieri de tip șantaj? Văzîndu-se în primejdie să piardă ditamai finala, ditamai halca de spectacol și de bani, încasările de la 70 de mii de spectatori, nu mai vorbim de pierderea de prestigiu, ce-au făcut vitejii noștri englezi deontologi, atît de dornici să respecte legea și să combată Covidul?

Ce să facă? Au pus banii mai presus de toate. Money money über alles. Au lăsat naibii baltă orice pretenție de precauție, și-au lăsat frumos chiloții deontologi jos și au acceptat presiunea UEFA. Șantaj, șantaj, dar să fie bine, totuși, să nu fie rău. Hai cu penetrarea. Hai cu egalarea.

Da, cum să nu. Sîntem precauți, combatem Covidul, dar nu de data asta. De data asta dați-ne banii, nu vă duceți cu ei la unguri, por favor. Gata. Piua. Am zis și noi, dar de fapt nu vorbeam serios. Haide, bre, că am glumit cu Covidul și cu varianta Delta. Pentru bani ne facem că nu există Covid. Hai cu egalarea. Hai cu penetrarea. Dar hai și cu banii.

Ce spuneam mai înainte? Follow the money.

Deci, dragii mei servili și umili și degrabă ascultători la Coana Europa, toată lumea e cu deontologia în gură și cu marile principii morale în dinți pînă se ajunge la momentul adevărului: la bani. Follow the money. Money money über alles.

Doar noi sîntem mai proști, mai fraieri, mai pămpăli și mai slugi, nu sîntem în stare să ne vedem interesul, să luptăm pentru el, stăm ca floricica, admirăm cu ochii larg beliți deosebitele așa-zis “favoruri” pe care Coana Europa se face că ni le face de dragul nostru, de fapt praf în ochi și prosteală pentru proști, și culegem ca slugile doar ce ni se oferă: firimituri, lături, umilință.

La noi nu e cu Follow the money. La noi e cu Follow the prost.

Ghinion.



(Articol apărut inițial în Evenimentul Zilei)

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Cine are puța mai lungă? Ungurii e de vină!

Sîntem patetici. Suferim de un continuu și de neoprit complex de inferioritate. Sîntem precum adolescentul nesigur pe el care își măsoară puța la veceu cu ceilalți urangutani ai liceului și peste care dă fandacsia cînd vede diferența dintre fantasmă și realitate.

Și la această Olimpiadă, ca și la celelalte, trăim o intensă jale mediatică națională privind cine am fost și în ce hal am ajuns, ce lei și parazmei am fost și ce javre sîntem acum, dar la handbal, dar la rugby, dar rapița, ai văzut rapița cum s-a uscat, dar cei de la scrimă, ah, Doamne, fac infarct, cei de la scrimă au mîncat bătaie de la coreeni, cei care s-au antrenat cu noi,

Doamne ce fraieri sîntem, ce popor de căcat, ce rateuri cosmice, ce papagali naționali, ah Doamne, unde este trecutul de aur, unde este Nadia, unde este echipa de rugby care i-a bătut pe francezi, auzi tu, i-am bătut pe francezi o dată, o singură dată și de atunci în asta stă toată mitologia noastră națională.

Of, Doamne, proști mai sîntem. Atîta patimă, atîta energie, atîta implicare emoțională care cauzează la ficat. În loc să admirăm seceta, fluturii, mașinile care trec pe roșu, munții văile emisiunile isterice de divertisment, cracii de femeie și rufele întinse la uscat între blocuri, în loc să ne preocupe orice altceva, noi trăim într-o continuă depresie auto-indusă, băgăm lemne pe focul supărării și resentimentului pentru niște pseudo-motive, pentru niște invenții.

Sîntem pe locul 23 în lume. Vai, dezastru. Vai catastrofă. Unde am pus lama, să mă tai încet pe burtă, să curgă sîngele, osînza, sîntem niște nemernici, niște cîini turbați, nu merităm să facem umbră pămîntului, de ce ne mai ții Doamne pe spinarea ta, omoară-ne Doamne cu mare fulger și cu aspră pedeapsă, ah mai repede Doamne, de ce ne mai ții pe lumea asta?

Sîntem pe locul 23 în lume în momentul de față în clasamentul pe medalii. Am luat doar doo medalii de aur. Ungurii, ah, ungurii, ține-mă Mițo că leșin, ungurii au luat opt. Opt! OPT! MOOOOR! Mă ia la lingurică. Mițo, nu ți-am zis fă să mă ții că cad? Unde am pus pușca? Flinta? Cureaua lată unde e? Să mergem în munți să omorîm unguri. Vreau sînge de ungur cald. Vreau sînge cald de ungur rece. Vreau sînge. Au luat ungurii opt medalii. Sînt înaintea noastră. Vreau crimă!

Sîntem pe locul 23 în lume la medalii la Olimpiadă. Poate că o să mai scădem. În același timp, Brazilia, ditamai semi-continentul de 200 milioane de locuitori, una din marile forțe ale naturii geostrategice pe Pămîntul ăsta de căcat – aaaaargh! doar doo medalii de aur! aaaargh! sînt ungurii înaintea noastră!! aaargh! leșin!!! – Brazilia e pe locul 26. Pe locul 26. Doar pe locul 26. Damn it. Doar pe locul 26.

În momentul de față, mari procesiuni de sinucidere colectivă se organizează pe infrastructura carnavalului de la Rio. Brazilienii își taie venele în ritm de samba. Ah, ce dureros! Uită-te la ei ce frumos dansează și se distrează și mor, ah ce brazilieni depresivi, uită-te la ei cum se scaldă în sîngele doar la doo medalii de aur. Auzi tu, 200 de milioane de carioca și doar doo medalii de aur.

Sîntem pe locul 23 în lume. În același timp, Polonia, continua noastră comparație în nașpa pentru noi, premianta clasei post-comuniste, aroganta de la nordul Europei care și-a permis să nu treacă prin criză, care și-a permis să intre în NATO înaintea noastră, care își permite nesimțirea să aibă mai multe autostrăzi decît noi, PIB pe cap de locuitor mai mare decît noi și oameni mai mulți și mai fericiți decît noi – ah, Mițo, ține-mă că leșin iarăși! – are tot doar, DOAR doo medalii de aur și e pe locul 28.

În acest moment, fics în acest moment, polonezii ies disperați în stradă smulgîndu-și cu metodă nemțească și cu patos slav părul din cap, șuviță de păr bălai după șuviță de păr bălai. Într-o mînă cu halba de bere, în cealaltă cu pistolul ruginit ascuns de bunicu de ruși, îngropat în fundul curții și dezgropat azi în scopul de sinucidere colectivă că sînt doar pe locul 28.

Ah, Mițo, stai nu mă omorî chiar acum, mai lasă-mă încă 3 minute, să admir cum mor polonezii înaintea noastră. Mama lor de unguri...

Sîntem pe locul 23 în lume. Sîntem varză și pentru asta ni se umflă ficatul și facem spume mediatice la gură și ne crește tensiunea și ni se acumulează colesterolul în creer și sinapsele ne iau foc.

În tot acest timp Elveția este pe locul 30 – ai dracu de unguri, cum fură ei toți banii la lume, în băncile lor masonice, huooo! muriți!,

Norvegia, țara cu cel mai ridicat nivel de trai din lume și care stă cu curul pe tone de petrol, e doar pe locul 35 – lasă că vin ele olimpiadele de iarnă, vor fi înaintea noastră ai dracu unguri, nu-i corect, nimic nu-i corect pe lumea asta.

Nu-i adevărat, sociologule! Ne faci din vorbe, ne păcălești cu cifre falșe, ne minți statistic, și Elveția și Norvegia au populație mult mai mică decît România, nu-i corect, noi trebuie să suferim că sîntem 22 de milioane, 23 de milioane și restul căpșuni.

În tot acest timp, Turcia, ah, Turcia, cu 75 de milioane de suflete intense și musulmane și dedicate propășirii jihadului pașnic, altă forță geostrategică semnificativă, cît trei patru Românii puse călare una peste alta, Turcia are doar DOAR DOAR o medalie de aur și e pe locul 38.

E clar: toți turcii acum se întorc cu fața la Mecca și își fac seppuku în mod organizat, ai dracu unguri, ai văzut ce ordonați se omoară ei acolo ca niște japonezi ordonați, nu ca rahații ăștia de români care se omoară în mod dezorganizat, inestetic, dezordonat,

Doamne ce balcanici sîntem, n-avem nici o șansă, Mițo ține-mă că mor. Ai dracu’ unguri! Ei e de vină pentru toate. Auzi tu: opt medalii. OPT medalii. Mițo, mooor!

Să continui? Mexic cu ale sale peste 100 de milioane de suflete pătimașe, Mexic, spaima Statelor Unite și chiar și a cucurbitaceelor, Mexic e pe locul 45. Nici o medalie de aur. NICI O MEDALIE DE AUR. Egiptul, alt pogon de suflete, e pe locul 47. Nici o medalie de aur. NICI O MEDALIE DE AUR.

Iar acum țineți-vă bine. Apocalipsa e mic copil pe lîngă ce vă voi spune în continuare. Senzațional. Demențial. Esclusiv! Doar la OTV și la Turambar mai aveți parte de asemenea dezvăluiri cutremurătoare. Epocal. Fenomenal. Paranormal. Patibular. India e pe locul 48. India nu are nici o medalie de aur. India este la 25 de locuri sub noi.

Să vă spun cine e India? Cîți oameni mici și mulți și proști și slabi și nemîncați are? Cîte portavioane are? Cîți zei are pe cap de locuitor? Să vă spun? Nu vă spun, dați-vă încolo de fraeri. Nimic nu știți. Ungurii e de vină.

Stai așa, că am mai găsit: Argentina pe locul 70, doar cu o medalie de bronz. Deci simplu: ungurii e de vină. Sînt pe locul 8 pe națiuni. Au 8 medalii de aur. Sînt peste noi. Nu mai pot. Simt că mă sufoc.

Fuck. Doamne, proști mai sîntem. Repede, unde am pus stricnina? Să murim cu toții, că sîntem proști. Sîntem pe locul 23 și asta ne ocupă tot timpul și toată energia și toată speranța. Sîntem proști. Sîntem proști! Sîntem proști!!!

Și evident că tot ungurii sînt de vină și pentru asta...





.
Citeste tot...

De ce le e frică secuilor. Adică ungurilor

În baza rezultatelor se poate spune că pentru elitele din ținutul Secuiesc integrarea socială a romilor (posibil prin sistemul instituțional maghiar) va însemna cea mai mare provocare. Această problemă determină în fond perspectivele demografice ale unor microregiuni dar și viabilitatea în perspectivă. Comunitatea țigănească are un rol important și în sustenabilitatea sistemului instituțional maghiar (în primul rând sistemul educațional).

Deși până în prezent în județul Harghita nu se poate observa, dar în alte județe vedem, că organizatorii români și maghiari ai educației se întrec ca în ce limbă să-i școlarizeze pe copii romi (Toma 2009). În interesul elitei din ținutul Secuiesc este și să se încadreze în politica națională a romilor (pe linia unei strategii bine gândite) și să sprijine formarea unei elite locale țigănești, de orientare maghiară.

În caz contrar, riscă ca în diferitele programe ale romilor, care privesc regiunea, nu va avea un rol de inițiator și acele programe vor fi coordonate, de exemplu, de organizații rome apropiate de români. În acest caz riscăm ca necesitățile și drepturile lingvistico-culturale ale romilor din ținutul Secuiesc, legate de limba maghiară, să nu se impună.

Csata István – Kiss Tamás: Perspective demografice în județul Harghita. Prognoza divizării regionale a populației de etnie maghiară, romă și română, pag. 115

Le e frica. Le e frica. Le-a intrat morcovul viitorului pina in ficat :) Ca si noua, de altminteri...

PS: lol. Sint curios in cit timp o sa-l retraga de pe server :) :wink:



. Citeste tot...

De unde ni se trage (si de unde unii ne tragem)

De unde ni se trage? Din fata. Din spate. De pe cal. Din fuga. Din intoarcere. Din orice pozitie.

Stiti voi, dragii mosului, istoria este nu doar colaborare, ci si conflict. Unii spun ca principalul motor al istoriei l-ar reprezenta conflictul, competitia violenta pentru resurse. Ma rog, subiectul este complicat, nu aici il dezvoltam, nu acum.

Forma cea mai bine dezvoltata de conflict de-a lungul istoriei o reprezinta razboiul. Razboiul se bazeaza pe mai multe: numar de oameni, capacitate organizatorica, dotari, mobilitate, aliante... Ma rog, nu intram aici in detalii, ca nu facem curs de stiintele razboiului.

Azi ne oprim asupra componentei tehnologice. Felul in care dezvoltarea de arme mai puternice / perfectionate / ingenioase a influentat deznodamintul razboaielor. Azi scurmam un pic in felul in care popoarele migratoare s-au folosit de doua mari inventii la vremea lor, arcul compus si scara la sa, pentru a deveni a great scourge and bane pentru zona central si vest europeana.

Hunii nu au fost nici singurii, nici cei mai eficienti luptatori in a folosi puterea cavaleriei usoare. Inaintea lor au fost scitii. Unii zic ca scitii au invatat de la popoarele turanice / altaice folosirea arcului compozit. Altii zic ca pe dos. Ma rog, nu conteaza acum. Dupa huni au fost mongolii, the great scourge of Europe. Dupa mongoli, cozi de istorie si zdrente de invazie, au fost tatarii. Insa hunii au fost primii care au bagat cu adevarat frica in oase cu felul in care au folosit arcul de pe cal.

Dar azi nu vreau sa va tin o lectie de istorie militara. Azi vreau sa va arat cum. Prezentarea de mai sus reprezinta doar o minimala, dar necesara punere in context a ceea ce vreau sa va arat: cum se poate trage cu arcul.

Iata un exemplu modern al felului in care trageau hunii pe vremuri cu arcul. Kassai Lajos, un adevarat sensei de arte martiale, revigorind o traditie aproape uitata.

Courtesy of Richard, care mi-a atras atentia asupra acestui film.



Citeste tot...

ioi, ejghemet keshkemet tulai Doamne

Ai dracu nazisti: ungurii vor sa puna botnita presei, sa-i inchida, sa-i tortureze, sa-i impuste pe stadioane.

Huoooo! Mama lor de civilizati. O dictatura ca la Budapesta! Traiasca Siberia din pusta maghiara. Sa facem canalul Tisza - Dunare - Marea Caspica si sa-l populam cu jurnalistii cei depresivi si tristi. Munca fizica la -10 grade dezvolta aptitudini de optimism prin supravietuire.

:rofl: Citeste tot...

Under siege

Hans van der Meer, A quirk of fate, Budapest, Hungary, 1984 - 1986 Citeste tot...

Derelict words

Hans van der Meer, A quirk of fate, Budapest, Hungary, 1984 - 1986 Citeste tot...

Tender when wet

Hans van der Meer, A quirk of fate,
Budapest, Hungary, 1984 - 1986 Citeste tot...

La vita e nashpa

Hans van der Meer, A quirk of fate, Budapest, Hungary, 1984 - 1986 Citeste tot...

Capitalismul pe intzelesul cinofobilor

Are doar 6 minute.

Sase bicisnice, minuscule, dispensabile si aruncabile minute din viatza voastra. Imbuibaitzilor. Consumerishtilor. Grashilor. Obezilor. Intelectualilor. Post-modernilor. Educatzilor. Bogatzilor. Instaritzilor. Manieratzilor. Rafinatzilor. Gomoshilor. Burghejilor. Trishtilor.

Deci dupa acest val de epitete tandre, dar duioase, la adresa voastra, sunt sigur ca putem aplica fara emotzii principiul tertzului ecslus. Din doua, una.

Fie nu mai punetzi neam de neamul vostru picior de ochi pe aici, pe la nemernicu asta nesimtzit care va vitupereaza si va jigneshte cu grele vorbe jignitoare naturelu vostru cel simtzitor de oameni sensibili si educatzi si manieratzi si rafinatzi si gomoshi si ... Si gata, nu mai continui, ca pe urma chiar nu mai venitz pe aici :) :p

Fie, din contra, suntetzi atat de flabberghastati in uimirea voastra indignata incat vi se produce acolo sus la dilibaul vostru propriu si telectual un microscurtcircuit de iluminare de curiozitate maladiva si atunci datzi cu caciula cu pene de strutz de parchet si de gresie, ii frigetzi o mama de injuratura heideggeriana la adresa lungimii acestei fraze si va uitatzi la filmuletzul care urmeaza.

Ba, ce mama invectivului meu vrea asta sa ne arate, ba? Ba, de ce ne injura asta, ba, de intelect? Ba, asta ne crede chiar in halul asta de lipsitzi de curiozitate? Baaaa, noi suntem artishti baaaa, nu contabili... Mama ta de arogant care faci arogantze cu noi aici, pe clickurile noastre si pe ochii noshtri si pe rabdarea noastra benevolenta si ingaduitoare de intelectuali tristi si manieratzi si rafinatzi si gomosi si...

Si gata. Ce am avut de spus, am spus. Deci ramane fics la latitudinea si la longitudinea voastra. Orice alegere e o responsabilitate si un risc si o necunoscuta si o aventura. Si nu va suparati pe Turambar, stimati telectuali rafinatzi si manieratzi si gomosi si tristi. Face si el bietu' ce a incercat sa invetze de la parintzii fondatori ireverentziosi. De la Zappa si de la Brel si de la Boucq. Nu, nu stiti cine e Boucq. De la nasoii ireverentziosi din alte vremuri, stapanii imprecatziilor bine cumpanite si generatoare de iluminare instant, proaspata si fara conservantzi.

Nu-i asha, asupritorilor?

:)

Courtesy of Vera. O varianta usor diferita tocmai imi fusese povestita saptamana trecuta de Calin M., intr-o discutie despre lumea, viata, spiritul, atitudinea, patima, energia, rezistentzele mentale si arta contemporana.

Cu dedicatie speciala pentru Constantin Gheorghe. Prietenii stiu de ce :)



Citeste tot...