Laplace, dragul meu...

[...] Toate aceste descoperiri teoretice şi practice ne spun că sistemele mai complicate nu se supun viziunii lui Laplace, nu sunt predictibile, nu avem nici teoretic şi nici practic posibilitatea să prezicem. Nu trebuie să ajungem la un pesimism absurd şi să neglijăm capabilităţile ştiinţei. Ce trebuie să facem e să o privim mai aproape de ceea ce este şi să ne învăţăm copiii că nu orice problemă are o soluţie de care ne putem folosi sau la care putem ajunge.

Cu cât timpul trece problemele cu care ne confruntăm sunt tot mai complicate iar efortul pe care trebuie să-l depunem pentru a le rezolva este tot mai mare. Generaţiile care vin o să fie nevoite să rezolve probleme mult mai complicate decât au avut de rezolvat generaţiile trecute

Trebuie să ieşim de sub umbrela lui Laplace. Viitorul nu poate fi prezis şi cu atât mai mult controlat. Teoriile conspiraţiei (Guvern Mondial, Illuminati, Skull and Bones, Grupul Bilderberg, etc.) sunt precum miturile străbunilor în faţa tunetului sau fulgerului sau cine ştie cărui fenomen pe care nu-l înţelegeau, explicaţii facile şi lipsite de orice bază ştiinţifică.

Nu poţi să prezici ce face soluţia a trei ecuaţii amărâte dar poţi conduce o lume întreagă. Să fim serioşi. Şi asta fără să vorbim despre psihologia umană.

Dan Selaru, Laplace nu are dreptate

PS: nu ma pot abtine sa nu pun si comentariul stralucitorului, care nu-si poate ascunde entuziasmul nemarginit, respectul si admiratia profunda pentru ce zice omul asta, matematicianul asta, bloggerul asta, cinicul asta, realistul asta... :)

Jeane, te iubesc! Da'ncoace sa te pup pe obrajii aia ai tai bucalatzi de matematician care nu pune botu la naratziunile mitice ce ne bintuie creerii!

Circotashilor care este: saltul acela de la probabilitate si incompletidudine la Bildenberg este cit se poate de justificat. Pentru cine stie sa citeasca si sa sara din piatra in piatra, reprezinta o critica adusa atit teoriilor conspiratiei, care implicit postuleaza o intelegere si explicare exhaustiva a acestei namile complexe numita lume si realitate, dar si in subsidiar superbiei inginerilor sociali care se amagesc ca sint in stare sa cunoasca totul, sa prinda totul in cifre si variabile precum mustele in chihlimbar.

Nu, mintea nu cuprinde. Nu, lumea e prea complexa. Nu, nici macar stralucitorii de la Bildenberg Gutenberg Schwartzenberg Gututenberg nu sint in stare sa surprinsa a la Hari Seldon mersul lumii, daramite sa-l mai si influentzeze precis, metodic, la virgula si la milimetru. Superbia paradigmatica descartiana intuneca mintile, si masonilor, si fizicienilor, si politicienilor, si serpilienilor, si analijdilor politici.

Si sociologilor. De la astia ni se trage totu, dom'le, de la minciunile cu care au mers ei prin tirg acum vreo cincizeci-saptezeci de ani, ca vom fi in stare vreodata sa punem cap la cap informatia si sa fim un soi de Laplace care surprinde lumea pina la ultimul sau atom social.

Iete ca lumea e complecsa si nu poate fi prinsa totalmente in ecscplicatii. Iete ca va ramine tot timpul un factor X acolo, un parametru haotic ce va face traiectoriile usor sau evident impredictibile. Fluturele care bate din palme cind citeste ziarul noaptea la chibrit si cum asta afecteaza optiunile de vot in Lituania :p Citeste tot...