Criza Covid o să dureze cel puțin încă niște ani buni de aici încolo

Cel mai mare secret pe care guvernanții nu vi-l spun, ca să nu vă urcați pe pereți de pe acum, este că sînt foarte puține șanse ca sărăcia asta de criză Covid să se termine anul ăsta, indiferent cît de pricepuți vor fi ei în a distribui vaccinul în rîndul lumii.

Ciuma lui Iohannis, că deja așa a început să fie denumit Covidul, va dura și anul ăsta. Dar și anul viitor, în 2022. Și foarte probabil și în 2023.

Primesc telefoane și bîrfe avizate că instituțiile statului deja au în vedere scenarii de criză Covid care să dureze 4 ani de zile, cum a durat și gripa spaniolă. Și dacă băieții tunși scurt, întocmai și la timp se gîndesc la asta, înseamnă că e probabilitatea mare chiar așa să fie.

4 ani de zile înseamnă din 2020 în 2024. O viață de om. Aproape cît al doilea război mondial. Cît îi ia fetei mele să-i fie distrus tot liceul, din clasa a noua pînă într-a doisprezecea. O bătaie de joc fenomenală, despre care distinșii noștri conducători fac pe dracu în patru să nu ne spună.

Acest secret nu este ascuns oamenilor doar de lașii noștri care ne conduc. Nu. E foarte probabil ca foarte multe guverne să aibă aceeași atitudine prudentă, vicleană, cinică. Lașă.

Nu spuneți oamenilor că va fi nasol pe termen lung, că pe urmă chiar n-o să mai putem să ne înțelegem cu ei deloc. Dați-le zăhărelul speranței, că oricum vine vara și oricum vara ne permitem să-i scoatem din coteț, cîteva luni, cît e ceva mai cald și pot să evite spațiile închise, unde virusul e cel mai periculos.

Nu le spunem că la toamnă și mai ales la iarnă iar vine frigul și iar o să-i închidem prin cotețe. Că următorul val e foarte posibil să fie și mai mare decît acesta.

Că în martie 2022 va fi mai nasol decît în martie 2021.

De ce se va întîmpla asta?

Virusul ăsta nu prea știe carte. El știe un singur lucru: trebuie să treacă prin toată populația avută la îndemînă. Populația unei țări. Populația globului. Pentru virus nu contează. Pentru el nu există granițe, că v-am zis că nu știe carte. Cît timp există oameni la îndemînă, lui îi e foame.

Virusul nu se va rezuma la logica de tip națională, pentru că vom fi niciodată în stare să închidem de tot granițele, să transformăm omenirea în sute de borcane naționale izolate ermetic. Deci cît timp e lume pe glob, virusul are hrană la dispoziție. Pe tot globul.

Gîndiți-vă la virus ca un foc într-o căpiță de fîn uscată. Ditamai căpița de fîn, răspîndită pe ditamai globul. Virusul nu se oprește pînă nu arde tot fînul. Poți tu să dai cu apă degeaba (să bagi lumea în carantină), căci el are suficient de mult loc să se ascundă mocnit în interiorul căpiței. Și cum oprești apa / carantina, că nu poți să ții lumea în închisoare la infinit, cum o ia voios de la capăt de unde rămăsese, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Virusul poate să ardă toată populația globului în două feluri. Sălbatic, natural, cu morți mulți. Sau cu păcăleală tehnologică, prin vaccinare, cu morți mult mai puțini. Evident că e de dorit să fie fără morți decît cu morți. De unde și legitimarea morală, instituțională a soluției pe bază de vaccinare.

Problema vaccinării este că nu e suficient de acceptată de lume și nici suficient de eficientă.

De ce nu e eficient vaccinul?

Pe termen scurt, într-o anumită fereastră de timp de cîteva luni, marea majoritate a vaccinurilor sînt într-adevăr eficiente. Cele mai multe din ele, cu excepția celui chinezesc, mai mult decît mulțumitor de eficiente, peste 90%.

Însă vaccinurile pentru virusul gripal, din păcate, nu sînt permanente, cum se întîmplă cu vaccinurile pentru alte feluri de boli. Îl faci acum pentru cîteva luni. Pe urmă efectul lui în corp se reduce treptat. Pînă cînd peste cîteva luni, poate trei, poate șase, poate nouă, nu știm cu siguranță, ești din nou numa bun pentru a lua din nou boala. Deci îl faci degeaba, că boala nu dispare.

Don’t get me wrong. Nu sînt anti-vaccinist. Ci doar trag concluzii. Știu că sînt concluzii cinice. Dar realitatea e cinică. Evident că nu-l faci degeaba pentru tine. Căci îl faci în primul rînd să nu mori tu, pe persoană fizică. Din punctul acesta de vedere e cît se poate de eficient.

Însă din punct de vedere al gîndirii globale, de luptă împotriva virusului Covid, vaccinarea nu va rezolva soluția. Vom fi întotdeauna suficient de mulți neimunizați încît virusul să aibă păpică umană la dispoziție, să-și facă damblaua, să-și atingă destinul biologic.

Ca și consecință, pentru un virus gripal ca acesta, imunizarea nu va fi suficient de rapidă încît să-i ia mau’ virusului dintr-o dată. Păstrînd analogia cu căpița de fîn cuprinsă de flăcări, nu vom avea niciodată o găleată de apă suficient de mare încît s-o trîntim dintr-o dată peste ea, peste o căpiță de fîn imensă cît tot globul, să ai un vagon cosmic de apă care s-o fleșcăie iremediabil, să moară și mama ultimei flăcări ascunse.

Nu vom avea la îndemînă o astfel de intervenție bruscă. Cît timp vaccinarea se face treptat, va trece din păcate suficient de mult timp încît vaccinurile să-și piardă din efect și să se spele imunitatea individuală. Și să o iei de la capăt, să fii din nou virgin în fața virusului.

În plus, virusul va avea suficient timp de mutații, să apară tulpini noi, la care vaccinurile din momentul respectiv să nu funcționeze suficient de bine. Vezi ce se întîmplă în momentul de față în Africa de Sud sau în India. Sau în Brazilia.

În plus, ai și o puternică limitare atitudinală. Mai în toate țările unde avem date disponibile, cel mult 60% din populație este de acord să se vaccineze. În România, de exemplu, variază între 55%-60% atunci cînd funcționează propaganda pro-vaccinare și sub 50%, spre 45%, atunci cînd apar informații negative despre vaccinare, cum a fost cazul cu recentul scandal AstraZeneca.

Nu e doar în România. E în multe țări, indiferent dacă sînt dezvoltate sau nu. Și francezii sînt jumate-jumate. Și englezii sînt. Și italienii sînt. Și americanii sînt. Deci nu e că sînt românii primitivi și medievali. Peste tot există un astfel de segment al societății care să respingă vaccinarea. Ăia pe care distinsul domnul Cîțu ar vrea să-i interzică, să nu-i ia prizonieri, probabil să-i ducă într-un loc discret și să... Și să...

Și să nu-i ia prizonieri.

Outch. Are cam mulți oameni pe globul ăsta domnul Cîțu de rezolvat. Miliarde de primitivi pe care ar cam trebui să-i rezolve.

Toate acestea pe care vi le-am spus pînă acum fac viitorul foarte dificil. Covidul nu se va rezolva anul ăsta, în 2021. Înțelepții dictatori abuzivi din capul dictaturilor sanitare în care dintr-o dată s-au transformat toate statele lumii nu vor reuși să vaccineze suficient de multă lume, suficient de repede.

Și atunci o vom duce așa de manieră nedefinită, încă un an, și încă un an. Și încă un an. Cînd un pic mai bine. Vară terase un pic de mare cu jandarmul la hotel. O păcăleală de libertate, o spoială de normalitate. Cînd mai rău. Cu morți mulți și carantine și distinși deontologi făcînd spume la gură și oprimînd lumea și băgînd țări întregi la coteț.

O să ziceți că sînt nebun la cap și anti-vaccinist. Că vreau să întărît lumea și că mă plătesc bubulii, rușii, chinejii, ca să destabilizez bunătate de dictatură sanitară militară înțeleaptă și să vînd țara la ruși și la chineji. Lăsați, că știu. Toți securiștii care mă monitorizează și-mi transmit recomandări triste, dar înțelepte doar asta au în gînd.

Ce te faci, însă, coană Miță dictatoareo, cînd din ce în ce mai multe voci încep să spună același lucru? Nu doar în România cea plină de oameni nasoi care vor să vînză țara la ruși și la chineji. Ci și în țări occidentale. Și nu doar nepricepuți într-ale medicinei. Ci și medici.

Iată un recent articol apărut în Wall Street Journal. Nu în cotidianul Monitorul de Mizil. Nu în revista de specialitate Steaua Kaghebeului. În ditamai WSJ. Semnat nici mai mult, nici mai puțin decît de un medic, profesor universitar. Dr. Joseph A. Ladapo, associate professor at UCLA’s David Geffen School of Medicine.

Și ce zice distinsul domn medic profesor universitar în WSJ? Exact ce vă spune și nasolul de Palada. O să fie nasol. O să dureze mult. Brace yourselves: winter is coming.

Articolul se numește, cît se poate de sugestiv, An American Epidemic of ‘Covid Mania’. Și iată cîteva citate.

“The problem isn’t only the overreaction to the virus but the diminution of every other problem.”

“People who insist we should press on anyway, because variants will prolong the pandemic, should be reminded that a large reservoir of unvaccinated people in the U.S.—and in the world—will always exist. We cannot outrun the variants.”

We cannot outrun the variants. Deci după cum vă spuneam. Deci nasol. Nu putem omorî virusul suficient de repede, nu putem acoperi suficient de multă populație. A large reservoir of unvaccinated people will always exist.

Virusul e aici să-și facă damblaua ani buni la rînd, dragii mei fraieri care încă mai credeți în Moș Crăciun și în ce vă spun înțelepții de Iohannis, Arafat, Cîțu. O să fie la fel de nasol și la anu. O să trăim într-o închisoare perpetuă. Doar că încă n-a venit Vlad Voiculescu să vă dezvăluie la nervi și acest secret de pe coridoarele Ministerului Sănătății. Că aia de pe acolo știu deja, au deja în vedere scenarii în acest sens.

Criza Covid va fi un pretext deosebit pentru strînsul șurubului și pentru permanentizarea stării de alertă, adică a dictaturii ascunse sub acest titlu aparent benign. Un prext excelent pentru limitarea drepturilor și libertăților cetățenești elementare. Dreptul la muncă. La deplasare. La exprimare. La tot ce-ți avut și-ați pierdut în ultimul an.

Și mai ales și mai ales, dreptul la speranță.

O să fie bine. O să vă placă. Chiar o să vă placă.



. Citeste tot...

Covidu și perfecțiunea

Sîntem din ce în ce mai puțin predispuși la risc.

În mod paradoxal, creșterea globală a bunăstării ne-a fragilizat. Ne-a transformat din ce în ce mai mult în niște corcoliți, în niște pămpălăi înconjurați de tehnologia protectoare.

Nu mai demult de-acum 20-30 de ani, era cît se poate de obișnuit să-ți lași copilul să meargă singur la școală. Acuma, dacă faci asta, toată lumea se uită la tine ca la un nebun iresponsabil. În unele țări ești chiar pasibil de amendă.

Neapărat copilul trebuie dus în cele mai sigure condiții cu mașina. Să nu care cumva să pățească puișorul ceva. Să nu-i cadă vreun meteorit în cap. Să nu i se așeze vreo muscă pe gît. Să nu-l mănînce vreun dinozaur cînd coboară din tramvai.

Acest exemplu aparent mărunt este exemplar despre felul în care ni s-a schimbat relația cu realitatea. Găsim exemple de-astea la tot pasul, de la tăiatul verzei la restaurant la cum se aleg subiectele de film la Hollywood. S-au scris cărți întregi pe această temă a felului în care societățile dezvoltate își modifică apetența la risc.

Criza covid de zilele astea e doar un alt exemplu al acestei schimbări valorice generale.

Puțină lume știe că în 1968 – 1969, timp de doi ani, a fost o pandemie de gripă la fel de mortală ca cea de acum.

I-a zis gripa Hong Kong, că de acolo a pornit. Da, tot din Asia. Tot de la liliac și de la pangolin, probabil. O sută de mii de morți doar în SUA, un milion în tot globul. Spitale în carantină, oameni care purtau măști.

S-a răspîndit iute peste tot, o pandemie la fel de globală ca cea din ziua de azi. Și a fost mortală. La fel de mortală. În Berlin, bunăoară, la un moment dat au parcat morții prin tuneluri, că nu mai pridideau cu făcutul gropilor.

Dar, per ansamblu, reacția societății la pandemie a fost cu totul diferită.

Din punct de vedere al măsurilor de prevenire, reacția nu a fost la fel de exagerată. S-au băgat spitale în carantină. Au întărit igiena publică. Au închis prin unele locuri școlile, dar doar punctual. Și cam atît. Gripă, ce să-i faci...

Din punct de vedere al comunicării, a primit atenție secundară, undeva prin paginile de mijloc ale ziarelor, cîteva rînduri, eventual o poză. Nu s-a făcut prea mare tam tam.

Din punct de vedere al interacțiunii sociale, aproape că nu s-a simțit. Afacerile nu s-a închis. Economia și-a văzut de treabă. Nu au fost nici un fel de interdicții.

Elocvent din acest punct de vedere e faptul că celebrul festival de muzică de la Woodstock s-a ținut fix în mijlocul pandemiei, în august 1969. Patru sute de mii de tineri s-au bălăcit vesel în noroi timp de două zile și au ascultat toată floarea cea vestită a muzicii hippie. A fost memorabil. A fost imens.

Repet, poate nu ați reținut cum trebuie: patru... sute... de... mii... de... oameni. Aproape jumătate de milion. Patru sute de mii de oameni strînși unul în altul, unul în alta, toți în toate, dacă înțelegeți ce vreau să spun, în cazul în care nu știți care era specificul vieții de hippiot.

Lumea a tratat gripa de atunci, la fel de mortală ca cea de azi, ca pe un fenomen secundar. A fost atît de insignifiantă, încît manualele de istorie nici că o mai pomenesc atunci cînd se referă la perioada respectivă. Altele erau temele importante ale zilei: războiul din Vietnam, primul om pe lună, războiul rece.

Cît de mult s-a schimbat lumea de atunci!

Acum sîntem paralizați de frică. Sîntem atît de obsedați de perfecțiune, încît reacționăm bolnăvicios de disproporționat.

Ni s-au schimbat standardele de viață bună. Ni s-a schimbat atitudinea față de moarte. Am vrea ca totul să fie perfect, mai mult decît perfect, să trăim într-un rai al vieții ideale. Fără moarte. Fără suferință. Fără probleme. Fără risc.

În 1968, de-abia trecuseră mai puțin de 30 de ani de la al doilea război mondial. Lumea avea experiența morții și a suferinței. Pentru ei, o gripă era o gripă. Un risc asumat. Da, unii oameni mureau. Viața mergea înainte.

Comparativ cu ce orori văzuse generația aceea, cîteva sute de morți pe zi, o sută de mii de morți într-un an nu însemna ce înseamnă pentru noi acum. Oamenii erau vaccinați emoțional. Drept pentru care au și tratat subiectul pe măsură: cu prudență, dar fără mare isterie.

Între timp, standardele de calitate a vieții ni s-au schimbat. Viața trebuie să fie perfectă. Dacă este și doar 0,1% mai puțin decît perfectă, ne panicăm, ne isterizăm, iarba nu ne mai place, gura nu ne mai tace.

Mai mult de-atît, acum fiecare din noi avem o voce publică.

Atunci erau două televiziuni și zece ziare de la care aveai de unde să te informezi ce se întîmplă. Agenda de interes era puternic controlată de filtrul oficial.

Acuma, toți urlăm în gura mare. Și televiziuni – nenumărate. Și ziare – nenumărate. Dar mai ales nenumărate guri pe persoană fizică. Un vacarm în care, cu cît urlă fiecare mai tare spre a se face auzit, cu atît nu se mai aude nimic, decît un mare vuiet isteric.

Nu fac apologia morții. Nu fac apologia lipsei de responsabilitate. Doar vă atrag atenția că sîntem, totuși, mult mai isterici și mai pămpălăi și mai papițoi decît prevede Codul Rutier.

Ne-am învățat cu binele. Cu prea binele. Și această învățătură ne-a moleșit. Sîntem prea pretențioși de la viață.

E ca și cum am fi făcut trecerea într-o generație de la mămăligă cu brînză la caviar cu șampanie. Acuma asta a devenit noua normalitate: caviarul cu șampanie. Nimic altceva nu mai e bun. Nu mai e de nasul nostru. Cum să mîncăm orice altceva decît caviar cu șampanie? Tot ce nu e perfect e cîh și nașpa.

Nu spun că nu trebuie să avem grijă la covid. Doamne ferește. Și cei din 1968-1969 au avut grijă. Spun doar că reacția noastră la criza actuală este totalmente inadecvată. Pentru că am ajuns să avem niște standarde din ce în ce mai greu de menținut.

În căutarea vieții perfecte, am ajuns să nu mai știm să trăim. Reacția noastră la primejdie, la risc, este într-atît de tîmpită încît ajungem să producem mai multe probleme decît dacă n-am face nimic.

De frica covidului, nu mai lăsăm pe alții să se trateze în spitale. Și așa ajung oameni să moară nevinovați, că sîntem noi mai catolici decît papa, mai epidemiologi decît epidemiologii de pe vremea ciumei.

De frica covidului, am ajuns să nu mai facem nimic, să ne blocăm în case panicați și să ne ascundem tremurînd într-un colț, așteptînd să vină covidu’ să ne pape.

Ne transformăm, încet încet, pas cu pas, în niște morloci. În niște pămpălăi. În niște corcoliți. În niște fătălăi.

O societate isterică și infantilizată care la primul bau, la prima zgîrietură din partea vieții începe să se tăvălească pe jos și să strige ca din gură de șarpe.

Strămoșii noștri, trecuți prin atîtea, se uită cu scîrbă la noi de dincolo de morminte. Uită-te și la neputincioșii ăștia. Vai de capu’ lor de fătălăi...

Așa e. Au dreptate. Vai de capu’ nostru de fătălăi...

A, era să uit: să nu cumva să ieșiți afară. E plin de dinozauri pe stradă, care mănîncă oamenii de vii, îi mușcă de cap, le scot mațele cu ghearele alea ale lor de velociraptori și pe urmă îi mai și infectează cu covid, să se îmbolnăvească săracii oameni de boala asta groaznică și mortală.

PS: articolele despre pandemia din 1968 – 1969, cît și despre Woodstock în mijlocul pandemiei, linkuri mai jos

Gripa Hong Kong

Woodstock și pandemia

. Citeste tot...

Șira spinării, axis mundi

Tot ce-și face omul cu mîna lui e cel mai bine.

Nu, nu este vorba despre ce v-ați gîndit voi, pufoșii mei plini de gînduri necurate și de la Diavol lăsate.

E vorba despre chestii serioase: spinare, vertebre, spondiloză, artroză, anchiloză și alte oase proaste.

Vedeți voi, pufoșii moșului, odată cu înaintarea în vîrstă, după ce pierzi alegerile și împlinești primii 150 de ani de existență kaghebistă, oasele încep să-și ceară dreptul de a deveni fosile. Fosile vii, așa ca noi toți ăștia din echipa lui Ponta, care am vrut să vindem țara la ruși și mai ales la chineji.

Oricît te-ai duce la tratament, raze, atomi, lasere, unde sonore, unde mentale, șerpilieni, masaj, chinetoterapie, yumeiho (v-am spus ce bine e la yumeiho? nu v-am spus; dacă v-aș spune, ar trebui să vă omor),

oricît ai face toate astea pentru a încerca să-ți îndrepți oasele, vă spun eu din propria-mi experiență multimilenară: tot tu, cu mîna și cu gravitația ta proprie, faci cel mai bine.

Distinșii mistici îi spun yoga. Distinșii antrenori sportivi și alți intenși de rit laic îi spun stretching. Eu îi spun binecuvîntare și adevăr și viață. Religia mea zilnică.

Pe parcursul anilor, în fiecare dimineață, pentru a-mi ține în frîu predispozițiile anchilozante ale corpului meu plin de dorință de fosilizare, îmi rup oasele și-mi întind tot ce se poate întinde în felurite feluri. Cam cum ați văzut voi în filmulețul ăla distribuit cu osîrdie de ticăloșii de nermernici de la Realitatea TV, doar că nu doar în zona gîtului, ci peste tot.

Mă rog, aproape peste tot. Cam peste tot pe unde am oase. Nu, acolo unde v-ați gîndit voi nu am.

Și dă-i și rupe.

Centurile au cea mai mare nevoie, mai întîi. Centura pelviană, cu accent pe locul unde femurul își face culcuș în bazin – loc privilegiat și în filosofia de lucru yumeiho. Trosc!

Apoi centura scapulară. Adică la umeri, pufoșii mei care nu cunoașteți cuvinte străine. Umeri gît vertebre cervicale, cu un pic de pricepere cvasi-tantrică, și un pic de vertebre toracale, chiar și niște coaste. De pe la C1 pînă pe la T1, uneori chiar și un pic de T2 T3, trosc tot ce poate fi trosnit.

Apoi, sfinta sfintelor, singurul lucru care contează în sănătatea omului, coloana vertebrală. Întindere, compresie, mai ales torsiune. Pentru reașezarea simetriei oaselor și a nervilor care ies ei pe acolo, prin găurile alea cam înfundate și cam tasate dintre vertebre. Trosc și trosc și trosc. Toracicele și lombarele, cel mai greu loc de ajuns în aceste exerciții, dar și cel mai folositor.

Simetria oaselor este cea mai importantă. Afectează funcționarea organelor interne, buna dispoziție, creierul mic, mjilociu, mare, și ăla șerpilian, și ăla gorilian.

Uite, chiar acum, în timp ce vă scriu, undeva în mijlocul ființei mele, cam pe unde toracicele devin lombare, scăpînd din încorsetarea cuștii pline de coaste, pe acolo acum eu simt un fior rece și dumnezeiesc de sănătos, produs de o pricepută aliniere a întregii coloane vertebrale, de sus pînă jos.

E nevoie doar de o toc de ușă. Se ia tocul de ușă, deschiderea aia dreptungiulară pe care o găsiți în orice casă, se pune mîna stîngă în partea stîngă, mîna dreaptă în partea dreaptă, și apoi vă aplecați încet așa cam la un unghi de 30-45 de grade, ca și cum ați face o flotare de-aia leneșă. Și pe urmă încet încet dați drumul la mușchii bazinului. Pe urmă la mușchii spatelui, imensitățile alea de corzi care aleargă de-o parte și de alta a șirei spinării. Și îndreptați bazinul, dacă vă pricepeți. Femurul ăsta e mai sus. Trosc. Încet împingi în sus doar cu un picior, pînă bazinul se rotește un pic și trosnește în partea ailaltă, așezîndu-se într-o poziție mai puțin strîmbă. Apoi, pentru echilibrare, și invers, cu partea cealaltă a corpului, cu piciorul celălalt.

Apoi cabrați spinarea încet și ascultați cea mai frumoasă muzică a lumii: cum vertebrele trosnesc încet, una cîte una, înfundat și inconfundabil, pe măsură ce spinarea voastră îndreaptă cocoașa și capul se duce spre spate. Se numește cobra sau bhujangasana și este cea mai sănătoasă manieră să vă petreceți două-trei minute din viață în fiecare zi.

Trebuie să știți trei lucruri. În primul rând, să vă ascultați corpul, să-l scanați și să fiți trezi pe dinăuntru. Să vă înțelegeți mușchii, oasele, tendoanele, și mai ales rapoartele dintre ele. Unde scîrțîie, unde sînt prost așezate, unde sînt strîmbe. Apoi, să vă controlați mușchii de manieră selectivă. Nu toți odată. Unii se contractă, alții se relaxează. Unii trag, alții stau cuminți. Pentru fiecare durere, altă combinație de on / off. Și, mai ales și mai ales, să știți cînd să trageți tare, brusc, vertiginos, yang și rău și sforțoș. Și cînd să fiți vicleni ca șerpii și înceți precum gîndacul – să relaxați încet, să trageți încet, să destindeți și să să întindă tot tot tot, yin și lent și priceput.

E o meserie complicată, pufoșii mei, să-ți înțelegi corpul și să-l repari de unul singur. Eu, cel puțin, mi-am dat deja masteratul și sînt pe cale să-mi dau doctoratul în oasele mele proprii și personale.

Dacă n-aș face asta în fiecare zi, aș fi un om aproape mort. Fie mort fizic, cu operații la coloană și cu alte tîmpenii de beteșug. Fie, mai perfid, un om mort pe sistem nervos, căci șubrezenia și stricăciunea coloanei (sistemului osos, în general) afectează sistemul nervos și te face să fii mai constipat, nemulțumit, amețit, atrofiat, anesteziat, anchilozat la cap. Simplu. Oasele afectează nervii. Nervii afectează capul. Capul afectează viața. Nu e nevoie de nici un fel de filosofie esoterică, gen Lorin Fortuna, să înțelegi această biofizică elementară.

Mă consider un om privilegiat că am înțeles acest lucru suficient din timp încît să pot să-mi repar singur oasele, pentru a-mi repara singur viața. Vă recomand să fiți cu ochii minții și cu atenția mereu trează la ce vă transmite corpul vostru. Vă recomand să aveți grijă de el, să vă tratați înainte să fie prea tîrziu, să nu fiți mai sedentari decît prevede Codul Fiscal și mai leneși decît prevede Constituția. Vă recomand să mergeți la fizioterapie, la chiropracție, la yumeiho, la masaj medical, la tot ce vă poate ajuta să vă repare spinarea.

Dar mai ales și mai ales vă recomand să lucrați cu corpul vostru, căci e cea mai bună metodă de a avea grijă de voi.

Onegaishimasu!

. Citeste tot...

Crucea Sepia

. Citeste tot...

Rǎzbunarea se servește rece, cu aspirinǎ și cu mult, mult dipiridamol

Tarile occidentale ne atrag medicii tot intr-o veselie. Salarii mult mai mari, posibilitatea unei cariere construita pe competente profesionale, nu pe coterii si pe compromisuri de inteligenta sociala, o calitate a vietii muuuult superioara mediocritatii lipsita de stil din Balcanii astia cam de rahat.

In consecinta, pleaca doctorii intr-o veselie, doctori, asistente, cu miile in fiecare an, aproape mai multi decit scoatem de pe bancile scolii. Evident ca de cele mai multe ori pleaca aia mai buni - stiu meserie, stiu limbi straine, nu au rabdare si nici sira spinarii intr-atit de cartilaginoasa incit sa astepte sa pupe poala popii pe la vreun sef de sectie, de catedra, sa iasa naibii la pensie sa-i ia locul.

Rezultatul? Jale. Nasol. Catastrofa, coane Fanica. Sectii subpopulate, oameni care muncesc ture suplimentare sa acopere penuria de personal, deseori o scadere a calitatii serviciilor acordate. Nu spun ca au plecat toti medicii buni din tara asta. Nu, slava Domnului!, in continuare avem si de-aia, ba chiar unii profita in contra curentului de aceasta oportunitate. Insa per general scade stocul de profesionalism, statistic vorbind.

In acest peisaj trist, daca nu chiar cu nuante apocaliptice, venim si le facem arogantilor de franceji o chestie fenomenala. Le primim loazele de studenti care n-au reusit sa intre la studii de specialitate la ei acolo, in arogantul Hexagon, le luam banii sa-i scolim, in conditii bune, ca scoala de medicina romaneasca e decenta, face fatza climei si ambientului.

Si pe urma, dupa ce-i educam cit ii putem educa, la ce creere de macsima calitate telectuala vin pe aici, le dam o diploma pe care scrie pompos "medic" si gata. Le-am luat banii, i-am nenorocit pe arogantii de franceji. Caci acestia se aleg cu o pacoste pe cap: le mai vine un prost sa profeseze, de-al lor, sa le omoare bolnavii.

In loc sa le dam unul bun de-al nostru, in care am bagat banii statului roman ca pe urma sa il privim disperati cum isi pune palma in fund si se cara in Provence, mai bine le pregatim unul prost de-al lor si pe urma catastrofa-i garantata pentru ei.

De ce? Nici nu-i nevoie sa-i facem pachet sa-i trimitem inapoi acasa in Franta, ca pleaca si singuri, doar n-or fi nebuni sa-si continue viata aici printre tiganii astia de romani. Si atunci pleaca francejii nostri de doctori mediocri si submediocri si se duc sa umple nevoile de servicii de sanatate pe care pina acuma Franta si le acoperea cu importuri de doctori buni de la noi.

Nu-i fabulos? Se pare ca problema arogantilor de frantuji a ajuns atit de mare incit au simtit nevoia sa vina cu o delegatie oficiala sa ii roage pe tiganii de romani s-o lase dracu mai moale, haide bre, nici chiar asa, sa ne mai potolim un pic cu productia de doctor galic la gratar, ca le stricam socotelile la ei acolo acasa si le mor babele de malpraxis.

Mama lor de aroganti. Lasa-i sa mai sufere si ei. Pe principiul "decit sa plinga mama, mai bine sa plinga ma-ta", iata o abordare institutionala sanatoasa, solida, fara de cusur. Fabulos! O ironie a istoriei care ne face sa simtim povara inceputului de saptamina un pic mai acceptabila... :)





Citeste tot...

Stance: Concern

Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care n-au apucat sa traiasca.

:( :( :(







Sursa: Mircea Restea, Romania Libera Citeste tot...

Copii, nu punetz botu la prostii

Ca facetz cancer.

Oamenii de stiinta avertizeaza: sexul oral dauneaza grav sanatatzii. Si daca oamenii de stiinta spun asta, apai cine suntem noi nishte bietzi sociologi sa punem la indoiala rezultatele?

Sa nu zicetz ca nu v-am spus.

Oral sex link to head cancer

The number of serious head and neck cancers linked to a virus spread by oral sex is rising rapidly and suggests boys as well as girls should be offered protection through vaccination, doctors said.

Despite an overall slight decline in most head and neck cancers in recent years, cases of a particular form called oropharyngeal squamous cell carcinoma (OSCC) have increased sharply, particularly in the developed world.

This growth seems to be linked to cancers caused by the human papillomavirus (HPV), the scientists said in a report in the British Medical Journal.

Deci avetz grija, ca zicala "gura bate curu" incet-incet se transforma in "gura putrezeshte capu".

Deci mai ortodox, fratzi virili. Mai fara rafinament, doamnelor rafinate. Mai ciobaneshte, mai oameni buni, sa n-o datz in cancer la cap.

:blink:

Citeste tot...

Donare de sange

Scuze ca postez atat de tarziu, dar de-abia acum am ajuns acasa.

In cazul in care sunteti dispusi sa donati sange, FRR (adica Federatia Romana de Rugby) a aranjat maine, luni 1 februarie, in cadrul intalnirilor trimestriale de donare, un laborator mobil impreuna cu cei de la Institutul de Hematologie. Asa incat sunteti asteptati sa veniti intre orele 8:30 si 11:00 la sediul FRR din Bd Marasti nr 18-20, sector 1, Bucuresti, indeplinind urmatoarele conditii:

- sa nu fi baut alcool in ultimele 24 de ore (stiu, e din scurt; daca se poate)
- sa fiti sanatosi (mai ales in privinta bolilor cu transmitere prin sange: hepatita B, hepatita C, SIDA, sifilis). Lista completa este: sa nu ai / sa fi avut hepatita (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele sau miopie.
- sa aveti intre 18 si 60 de ani
- sa aveti cel putin 50 de kile


In cazul in care va lasa inima, va asteptam sa dati un pic din viata voastra pentru viata altora. In cazul in care e prea din scurt, nu-i nimic: FRR va organiza si peste 3 luni acelasi lucru. In plus, puteti oricand sa va duceti la sediul Institutului de Hematologie sa donati sange.

Daca veniti, nu uitati sa mancati ceva de dimineata. In ciuda stereotipului vehiculat, e mai bine sa mananci inainte, mai ales proteine.

:friends:

Citeste tot...

Citeste, gandeste si da mai departe

Suntem invatzati sa citim tot soiul de chestii intr'o zi. Fun for nothing and idleness for free.

Azi va rog sa cititi ceva care doare. Sa il cititi cu grija, nu din doua in doua randuri. Sa va ganditzi la ce spune dottore si sa spuneti si altora.

Un strigat. De shukar. De lehamite. De furie. De onoare profesionala.

Scrisoare deschisa Ministrului Sanatatii

Florin aka Tesatorul si Vlad aka Dulce Mahala si MackerelFish deja au preluat'o si ei. Va invit pe toti cei limpezi la cap sa o faceti. Cu cat citeste mai multa lume, cu atat mai bine. Dupa strigare, iata ca Victor si Mana si Constantin si Finix si Mosh Califar au percutat. Pe ceilaltzi, hai!

Dane, wake up!
Roxana, spune lumii!
Vlade, scoala'te!
Ciutacule, mishca din tastatura!
Mana, da'i si tu!
Chinezule, help!
Zoso, fii furios!
Oana, wake up!
Sutule, lasa politica!
Badine, lasa si tu spionii si scrie despre asta!
Crivate, scoala Clujul!
Gropare, lasa gagicile si supara'te pe viata!
Pavele, hai si tu!
Moshe & Mordechai, treceti Rubiconu' seriozitatii!
Mihnea, get involved!


Toti ceilalti, care sunt sigur ca nu va suparati ca am uitat sa va includ aici: sculati din weekendul placerii mintzii si scrieti despre asta...

Txs, Vera, for prompting me to do the right thing...

Fragmente din scrisoarea doctorului Florin:

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

[…]

Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?
Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.

[…]

Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.
Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.

[…]

La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…
Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?
În fine…
Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.
Citeste tot...