N-o fo’ nicicînd să nu fie cumva

De cînd s-au constituit ele, științele sociale suferă de un complex de inferioritate epistemologică, în comparație cu surorile lor mai mari și mai înțelepte, științele naturii.

O bubă de cunoaștere numită “valoare”.

Dacă sînt fizician și studiez fotonii, electronii și alți bosoni leptoni ejusdem farinae, am o atitudine absolut neutră, unii ar zice chiar superioară la adresa lor. Apar? Dispar? Se ciocnesc? Unul îl bușește pe celălalt și face bum? Cui îi pasă? Mă doare la bască. Să se ciocnească, mama lor de leptoni. Să facă bum, să-i văz în camera cu fum. Cunoașterea e frumoasă. Cunoașterea e neutră. Cunoașterea e cunoaștere, și-atît.

La fel și cu astronomii, cu geologii, cu chimiștii, cu biologii, cu cine vreți voi din întinsul impresionantul domeniu al științelor naturii. Se ciocnesc continentele? Se sfarmă insulele? Se împreunează atomii? Bazele fleșcăie acizii, de rezultă săruri? Ok. Nu ținem nici cu unii, nici cu alții.

Nici un proces de interacțiune naturală nu generează emoții, sentimente, nevoi de apartenență, de solidaritate ori de adversitate la adresa subiectului. La adresa metodei de cunoaștere, poate. Ohoho, cîte emoții se varsă și în lumea științifică. Dar n-avem cum să ținem cu sau să fim împotriva continentelor. Doar a celor care încearcă să explice de ce continentele se mișcă.

Pe măsură ce ne apropiem de lumea oamenilor, acest mirabil Tărîm de Mijloc pe baza căruia măsurăm întreaga realitate, omul măsura tuturor lucrurilor, începem să simțim fiorul electric al emoției. Lupul mănîncă biata căprioară? Vai, leul a prins antilopa. Uită-te la ea săraca găină, cum o jumulește vulpea.

Investim emoții, judecăți de valoare, antropomorfizăm realitatea. Deși fiecare din animalele menționate nu reprezintă, în ochii necruțătorului om de știință biolog, decît variante de strategii de adaptare la mediul înconjurător, maxime locale de optimizare a funcției de supraviețuire și de reproducere, frumoase – căci toată cunoașterea e frumoasă – coreografii de ectoplasmă, în mărețul iaz ecosistemic al teleologiei anti-entropice, al luptei cu principiul al doilea al termodinamicii. Prădător, pradă, tot aia: un animal demn de studiat.

Am zis teleologie? Am zis scop? Am zis năzuință? Am zis zbatere și interes?

Aha. Încet încet, pas cu pas, intrăm pe tărîmul științelor sociale. Acolo unde obiectul și subiectul cunoașterii încep să se suprapună.

Omul nu e foton. Omul nu e continent. Omul nu e nici acid, nici bază. În ștințele naturii, omul, ca subiect al cunoașterii, se diferențiază de obiectul cunoașterii. Măsurăm șuruburi și copaci și elemente chimice. Cunoaștem realități diferite de carnea și de trupul nostru.

Drept consecință, separația obiect – subiect este bine definită. Oamenii care cunosc de-o parte a paginii. Șuruburile și copacii de partea ailaltă. Nu există emoție, dincolo de fiorul estetic al cunoașterii. Ați văzut ce frumoasă e complexitatea? Ați văzut fractalii ce frumos se întorloacă? Ați auzit de cea mai frumoasă ecuație de pe lumea asta: e la puterea i ori pi plus unu egal zero?

Pe măsură ce ne apropiem de tărîmul oamenilor, însă, cunoașterea este din ce în ce mai permeată, mai îmbibată, mai îmbîcsită de emoție, de valoare. De sărăcia aia de judecată care ne tot guvernează creierul de cînd sîntem noi maimuțe prin jungla asta a realității înconjurătoare.

Ce e bine? Ce e rău? Mie ce-mi iese din asta? Ce trebuie să fac – cu accent pe trebuie, altminteri e nasol? E nevoie cumva să-mi activez mecanismele emoționale de intensificare volitivă pentru a interacționa în mod adecvat cu realitatea?

În asta constă purgatoriul oamenilor de știință din domeniul social, spre deosebire de strălucitorii nemuritori și reci din domeniul științelor naturii. Oamenii sînt puși în situația de a studia alți oameni, nu bacterii sau șuruburi sau quarci.

Aha. Deci eu, om care pe persoană fizică sînt supus nevoilor și trăirilor și valurilor de tumult emoțional-valoric, trebuie să măsor, să cunosc alți oameni. Să încerc să mă pun în pielea celuilalt om pentru a înțelege mai bine ce-a vrut să facă și astfel să pot genera plus-valoare de cunoaștere.

Acest tipar epistemologic se aplică tuturor științelor sociale, istorie, psihologie, sociologie, economie, ștințele politice, științele războiului, filosofie, care-or mai fi ele pe-acolo.

Aici intervine marea schismă de cunoaștere. Explicația se transformă în interpretare. Eu, om între oameni, trebuie să dau seamă de acțiunile altor oameni.

Ce-a vrut să facă Napoleon? Cum se explică inegalitatea socială? Cum se face redistribuirea de plus-valoare? Care este specificul mecanismelor de optimizare a producției de plus-valoare în Franța secolului XV, spre deosebire de Indonezia secolului XX?

Prin ce se deosebesc strategiile de cooperare socială de cele de competiție socială? Care din ele sînt mai eficiente pe termen lung? Dar mai eficace pe termen scurt, la moment de ruptură bruscă a continuității acționale, adică de criză, de catastrofă? Care sînt caracteristicile conflictului social, și cum este acesta influențat de schimbarea tehnologică?

Unde rezidă centrul puterii în societate? E doar centru, sau un cîmp mai larg întins? Cum se gestionează puterea? Cum se creează ordinea socială? Cum influențează geografia competiția pentru putere? Dar tehnologia? Dar modalitățile de comunicare? Care e relația dintre centru și periferie între societăți?

Multe întrebări. Toate pertinente. Toate despre oameni. Toate întrebări puse de oameni despre oameni. Oameni, nu șuruburi sau bacterii sau fotoni.

Inevitabil, felul meu de a fi cam om pe persoană fizică îmi colorează semnificativ efortul de cunoaștere la adresa strădaniilor altor oameni.

Sînt bogat? Sînt sărac? Sînt rus sau francez? Sînt creștin sau mă închin la idolii polinezieni? Trăiesc la centru sau la periferie? Cred că viața e aspră și necruțătoare, sau că oamenii sînt buni la suflet? Cred în nemurirea sufletului sau mă închin la zeii cei aleatori ai probabilității?

De pe urma cărui tip de cunoaștere beneficiez mai mult? Care mi-e modelul teoretic care mă avantajează, pe mine și pe apropiații mei? Cu cine țin? De partea cui sînt? Ce-mi place și ce nu?

Mă enervează Napoleon sau îl adulez? Mă emoționează imnul Americii, al Rusiei sau al Noii Zeelande? Țin cu iezuiții sau cu ortodocșii? Cine vreau să aibă dreptate: ungurii sau românii? Distribuirea de plus valoare consider că trebuie să privilegieze capitalul sau forța de muncă?

Ah. Cîte apăsări valorice. Ah, cum de la Max Weber încoace sîntem încontinuu chinuiți de aceste limitări epistemice. Eu, omul subiectul cunoașterii, nu mă pot desprinde de oameni, obiectele cunoașterii mele.

Slavă Domnului că Weber a venit să ne bată obrazul, să ne bage înapoi în cotețul disciplinei. Să ne învețe aspra străduință a nevoii de a ne conștientiza aceste valori. După ce ne dojenește și ne îndeamnă să fim corecți la cap, tot el vine să ne asigure că nu ne vom putea niciodată lepăda întru totul de aceste valori.

Dar tot el vine mai apoi să ne îndemne: hai, încercați, zvîrliți peste bord cît mai mult lest valoric pentru a vedea realitatea socială cît mai obiectiv. Cum zicea Launcelot cînd a pornit să caute Sfîntul Graal: să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată.

Nu există obiectivitate în științele sociale. Inevitabil, undeva acolo rezidual, preconcepțiile valorice despre care ne atrage atenția Weber ne vor tot mînji efortul de cunoaștere cu culoarea trebuinței, a emoției, a binelui și a răului. Dar hai măcar să încercăm să ni le conștientizăm și astfel parțial să le neutralizăm.

În psihanaliză, una din marile concluzii ale acestui sistem de limpezire a cunoașterii despre psihicul uman este că nu putem să ne lepădăm de inconștient, de Id. De fierberile bazale alea care se ni se zvîrcolesc încontinuu prin hipotalamus. Dar măcar putem să-l aducem parțial la suprafață, să-l sublimăm, să-l îmblînzim și să ni-l facem prieten, rugîndu-l să tragă la aceeași căruță cu partea conștientă din noi

La fel și în științele sociale.

Sîntem îndemnați să scoatem bestia valorică la suprafață. Să facem un efort separat de analiză a dînsei. Cum sînt? În ce cred? Ce-mi place? De ce mi-e frică? Unde vreau să mă îndrept în viață? Care e definiția “vieții bune, virtuoase” pentru mine? Care mi-este grupul de referință?

Cum îmi influențează asta strădania sistematică de cunoaștere la adresa semenilor mei, numită știință socială?

Pe baza răspunsurilor cît de cît decente la aceste întrebări, curățăm vitraliul cunoașterii și încercăm să nu sărim gardul în partea cealaltă, în propagandă și în dogmă și în predică valorică.

Eu, ca sociolog, atunci cînd analizez inegalitatea socială, pot să fac pe neutrul, pe superiorul, pe biologul sau pe chimistul, să ridic pur și simplu din umeri și să remarc cinic: întotdeauna a fost inegalitate socială, e inevitabilă. La fel precum distribuția uniformă este de departe cea mai rar întîlnită distribuție între toate funcțiile probabilistice care împrăștie aleatoritatea pe lumea asta, la fel și cu inegalitatea. E peste tot, n-ai ce-i face.

Dar asta deja e o judecată valorică, morală, imediat cum ai rostit-o. Pentru că legitimează inegalitatea și-i conferă o aură inevitabilă, în fața căreia n-ai de ce să te lupți. Las-o așa cum a căzut. Mama lor de săraci. Întotdeauna vor fi săraci. N-ai ce le face. Indiferent ce afirmație teoretică faci la adresa realității sociale, inevitabil o bazezi pe un substrat valoric, sau produci consecințe valorice de cunoaștere și / sau de acțiune.

La fel și cu alte teme mari din științele sociale. Tot valoric și plin de coloratură morală este și un discurs științific care tinde să pună pe prim plan conflictul social, iară nu colaborarea și funcționalitatea și ordinea socială. La fel și în cazul celor care dau la o parte simbolicul și proclamă întîietatea epistemică a materialului, a relațiilor de producție. La fel și cu cei care trîmbițează că fără generare și structurare simbolică lumea asta se duce de rîpă și nu mai sîntem oameni.

Toate abordările din științele sociale, toate întrebările pertinente pe care ni le punem sînt inevitabil valorice. Toate sînt inevitabil limitate de această povară pe care o cărăm după noi, precum cară pușcăriașul bila de fontă legată cu lanț la picior. Toate sînt la ani lumină de neutralitatea valorică a fizicii, atunci cînd studiază fotonii.

Cu cine țineți? Cu Napoleon sau cu omul simplu? Cu rușii sau cu americanii? Cu cei de la Mizil sau cu cei de la Monaco? Cu furnicile roșii sau cu furnicile negre?

Aplecări morale, predispoziții valorice pe care poate în mod conștient ne amăgim că ni le-am băgat la țarc, că le-am domesticit. Dar care încă mustesc purulent acolo dedesubt, în zeama inconștientă a fierberii noastre instinctuale de om pe persoană fizică, dincolo de profesia noastră de psiholog, istoric, economist, sociolog sau prelucrător social prin așchiere.

Grele întrebări de domolit. Grea strădanie. Necesară luptă cu patima. Dureros efort.

* * *

Au ardelenii o vorbă, genială vorbă, îmi place de numa numa. La vorba asta îi zice simplu, dar complex, paradoxal de adînc în cîteva vorbe, înșelător de amăgitor de laissez-faire:

“N-o fo’ nicicînd să nu fie cumva”.

În aceste cuvinte puternic dialectale zace o imensă înțelepciune epistemică. E fix vorba despre neutralitatea cunoașterii din științele naturale, neutralitate pe care noi cei din domeniul științelor sociale ne chinuim degeaba s-o atingem.

Cumva, într-un fel, lucrurile se așează. Nu contează cum. Se așează. Orice stare a sistemului este o stare, indiferent dacă-ți convine sau nu cum este ea. Ce contează? Lucrurile cumva sînt acolo, independent de nevoile voastre, de fantasmele voastre. Restul, bateți voi cîmpii, ăștia cu vorbe multe la voi.

Ei bine, dragilor, în meseria noastră ne vine tare greu să ne așezăm bărbia în palme în măciulia bîtei de frasin,

să zvîrlim gînditor privirea peste culmile Carpaților, peste plaiurile mioritice mitizate și mitizante,

să ronțăim molcom un pai uscat în gură

și să grăim lent, dar rar, în ritm regional de tip “și melcul țuști”, cu acel specific de cioban ardelean învelit în șuba cea mițoasă și-n nepăsare zen multimilenară:

n-o fo’ nicicînd să nu fie cumva.

Am zis.

* * *

Stați așa, că n-am terminat. Mai e ceva relevant de spus în această privință.

O altă patimă, o altă piedică în calea cunoașterii sociale constă nu în dimensiunea morală, ci în cea estetică. Nu în valoare, ci în stil.

Inevitabil, cunoașterea se transmite prin discurs. Inevitabil, discursul are un stil. Inevitabil, discursul științelor sociale este mai eseistic, mai puțin formalizat decît discursul științelor naturii. Nu e preponderent cu formule, e preponderent cu fraze elaborate.

Cum afectează stilul cunoașterea? Unde este granița dintre discursul neutru și înflăcărarea ideologică?

Nietzsche a scris năvalnic. Bourdieu a scris necruțător de elegant. Geertz este unul din marii scriitori pricepuți ai acestor vremuri pline de oameni iscusiți întru mînuirea cuvintelor. Noica a rostit și rostuit vorbe tulburător de potrivite pentru potrivita, provinciala, obscura noastră limbă românească. Tacitus a fost o bestie de elocvență rece, seacă, bine ținută în frîu.

Sînt atîția oameni inteligenți pe lumea asta care au scris cumplit de elocvent în domeniul științelor sociale, sporind eficiența de transmitere a cunoașterii, dar mai ales puterea de convingere a ideilor lor. Retorica, acest mare instrument de întărire a interpretării. Dacă nu spui convingător, degeaba spui adevărat.

Dar și o capcană. Retorica, cea care te azvîrle atît de ușor din domeniul cunoașterii în domeniul propagandei, al iureșului de vorbe și al simplificării și al stîrnirii de patimi. Necesare patimi. Oare chiar necesare?

Unde se oprește cunoașterea? Unde începe propaganda? Cu cine țin, dintre semenii mei? De ce-mi tot vine să țin cu semenii mei, cu cei de-un fel cu mine? In-group și out-group, eterna zbatere a maimuței din noi, nevoia de apartenență, de scufundare într-un bine colectiv. De ce nu pot să fiu neutru, precum bestia de biolog care se uită la furnicile negre, la furnicile roșii, la peștii albaștri, la peștii verzi, și nu ține cu nici unul?

Cunoașterea salvează lumea. Sau iubirea? Nici nu mai știu. Ar trebui să știu, dar mereu mă iau cu altele și uit ce e cu adevărat important în viață...


. Citeste tot...

Sondajele dau rasol doar cînd sînt doar două opțiuni

Toată lumea înjură sondajele, că de ce nu au prezis cum trebuie. Toată lumea e cu cuvinte savant-disprețuitoare în gură. Toți ați aflat de "spirala tăcerii". Toți aveți cel puțin doctoratul luat la Bioterra în această specializare.

Nimeni nu-și amintește de toate celelalte momente când sondajele au prezis suficient de exact cum stau lucrurile. Oprescu vs Blaga. Ponta vs Iohannis în turul I. Geoană vs Băsescu în turul I. Negoiță vs Negoiță. Piedone vs nu-contează-cine. Firea vs ceilalți. Tudorache vs ceilalți. Plus toate, dar absolut toate alegerile fără fețe, doar cu partide: parlamentare sau europarlamentare.

Se întrezărește o regulă. Când nu sînt fețe în joc, ci mai degrabă instituții, rezultatele sînt suficient de exacte. Dar adevărata regulă e și mai simplă: sondajele funcționează, cu excepția, atenție! CU EXCEPȚIA situației cînd sînt doar doi. Nu neapărat doar doi candidați. Pot fi și două teme. Alb și negru. Roșu și albastru. Da și nu. Ponta și Iohannis. Băsescu și Geoană. Brexit Yes sau No. Trump vs Hillary.

Cînd sînt multe opțiuni, sondajele sînt suficient de precise. Cînd sînt doar două, sondajele încep să sughită. Turul II este ucigător pentru sondaje. Dihotomia bușește sociologia. Nu numai în România. Ci și în străinătate, cum am arătat mai sus (Brexit, Trump).

E simplu. Cînd ai de împărțit plăcinta probabilistică doar la două chestii, non-răspunsurile capătă o importanță mult mai mare decît cînd plăcinta e împărțită în multe felii, cum e de exemplu la parlamentare sau la prezidențiale turul I, cînd candidează mulți.

Intră în joc logica simplă, noi sau ei, prietenii sau dușmanii. Intră în acțiune nasul fin al respondentului care miroase încotro bate vîntul discursului politic corect. Și cei care simt că sînt împotriva acestui discurs se rețin în a răspunde.

Votanții rușinoși. Spirala tăcerii. Care în situații de multe opțiuni de vot, nu generează atît de mare problemă – cel mult sînt subreprezentate niște partide intense, cu stigmă pe ele, gen PRM sau PP-DD.

Dar cînd sînt doar două opțiuni, cei 5% - 10% rușinoși care se ascund fie în non-răspuns (vestitul NS / NR), fie în refuzul complet de a răspunde la sondaj, ăia fac diferența. Pentru că toți, dar TOȚI sînt de o singură parte a plăcintei. Aia de tip anti-sistem, underdog. Și atunci această limitare metodologică devine foarte semnificativă.

Relaxați-vă, pufoșii mei. În decembrie 2016 sondajele vor scoate suficient de exact în evidență cum stau lucrurile. PSD clar peste 40%, undeva în jur de 45%. PNL clar sub 30%, undeva în jur de 25%. Va fi jale mare, pufoșilor, pentru toți oamenii președintelui. Va fi jale mare.

Teleorman, acest Deliorman, această pădure nebună, începe să se răzbune. Va fi Teleorman. Teleorman everywhere.

. Citeste tot...

Concluzie de etapă. Sondajele au avut dreptate

Acum, că a trecut primul tur al alegerilor și că avem rezultatele oficiale BEC, putem trage niște prime concluzii, atât privind desfășurarea campaniei, cât și – mai punctual și mai personal – privind măsurările sociale cantitative, vestitele sondaje de opinie și exit polluri.

SONDAJELE ȘI EXIT POLLURILE NOASTRE AU FOST FOARTE EXACTE

Trebuie să începem cu începutul, să frazăm adevărul pe care cei din tabăra Băsescu - Iohannis îl contestă vehement și pe care multă lume influențabilă tinde să-l pună la îndoială, aplecând urechea la trompetele băsesciene.

Sondajele noastre au fost exacte și utile. Au fost făcute cu rigurozitate, profesionist, au fost comunicate corect și și-au dovedit puterea predictivă, explicativă și acțională.

Sondajele au avut din nou dreptate, iar tentativa disperată de decredibilizare din partea celor celor cărora nu le conveneau rezultatele a eșuat.

Atât sondajele de dinainte de turul 1, cât și Exit Pollurile au prezentat o acuratețe remarcabilă.

Sondajele dinainte de turul 1 au prefigurat corect tot ce era de importanță semnificativă. Ponta va lua marginal peste 40%. Iohannis va fi și el marginal peste 30%. Distanța dintre primii doi candidați va fi de aproximativ 10 puncte procentuale. Tăriceanu va ieși pe locul 3, în fața lui Macovei și a lui Udrea. Toți candidații secundari vor fi semnificativ sub 10%. Macovei nu va lua mai mult de 5. Udrea nu va lua mai mult de 5. Participarea la vot va fi în jur de 52-53%.

Toate acestea au fost comunicate de noi ÎNAINTE de turul 1.

Mai mult. Cele două exit polluri din ziua primului tur, Sociopol și IRES, s-au dovedit foarte exacte, prefigurând cu erori de sub jumătate de punct procentual scorurile candidaților. Rigoarea măsurătorii exit pollurilor a fost comparabilă cu cea a măsurătorii din farmacii sau din laboratoarele de chimie.

Pe lângă acuratețea exit pollurilor Sociopol și IRES, și sondajele telefonice realizate în timpul zilei de către IRES și CSCI / OR, sondaje realizate pe întreaga populație, deci o metodă de măsurare diferită față de exit polluri, adică de sondajele de la ieșirea de la urne, ce s-au focalizat doar pe cei care au mers la vot, s-au dovedit la fel de utile și de exacte, venind să valideze rezultatele exit pollurilor și ale sondajelor pre-electorale din săptămânile trecute.

Totul a mers strună. Farmacie. Felicitări, IRES! Felicitări, CSCI / OR! Dar mai ales și mai ales, felicitări, Sociopol! O echipă deosebită, profesionistă.



BĂSESCIENII AU ÎNCERCAT VEHEMENT SĂ CONTESTE SONDAJELE, DAR NU AU REUȘIT, DECREDIBILIZÂNDU-SE ÎN URMA ACESTUI EFORT

Totul a mers strună. Farmacie. Dar evident că asta nu le-a convenit băsescienilor.

Tabăra lui Băsescu / Iohannis a încercat cu disperare să pună la îndoială aceste sondaje. Pe rând, au luat fiecare din rezultatele prefigurate de sondaje și le-au contestat cu vehemență, acuzându-ne de manipulare.

Nu-i adevărat, Ponta nu va lua sub 40%! Hoților! Mințiți lumea cu sondajele voastre murdare! Nu-i adevărat! Iohannis nu are doar 30%! El va lua mult mai mult, 35%, poate chiar 37%, dacă ne opintim cum trebuie!

Diferența va fi mult mai mică de 10 puncte procentuale! Nu Tăriceanu va ieși pe locul 3, ci salvatoarea națiunii, jeanadarc de Dâmbovița, Monica Macovei. Iar aceasta nu va lua 4-5% cît zic sondajele cele mincinoase, ci 8, 9, poate chiar 10%! Hai, că putem! Hai, că luăm 10%! Am câștigat! Am câștigat!!

Cam așa a fost până după ziua primului tur. Formatorii lor de opinie, trompețelele băsiste, au făcut spume la gură pînă în al treisprezecelea ceas, pînă și în prag de finalizare a numărătorii oficiale BEC, că sondajele manipulează. Cînd, de fapt, ei erau cei care se zbăteau să păcălească lumea.

Un pic de istorie recentă. Vă mai aduceți aminte de 2012? Atunci, Sebastian Lăzăroiu se dădea de chinul morții să ne convingă că în nici un caz USL nu va obține în jur de 60%, cât prefigurau sondajele și cât a și luat de altfel. Nuuu! Lăzăroiu avea sondaje de-alea foarte adevărate, cum are Vadim de la adevărații patrioți, în care USL lua sub 50%, poate chiar 40% și ceva.

Rezultate oficiale, realitatea, viața, l-au prins din urmă și i-au dat peste mînă, peste vorbe, peste încercarea jalnică de manipulare. USL a luat 60%, cât prefigurau sondajele și exit pollul din ziua votului. Lăzăroiu s-a ascuns în păpușoi după aceea vreo jumătate de an, de n-a mai apărut nicăieri.

Dar atunci, în toiul focului, înainte de alegeri, mai erau totuși unii cu naturelul mai simțitor care parcă-parcă le-ar fi venit să-l creadă pe Lăzăroiu. Vai, să vezi că USL ia sub 50%! Vai, ce catastrofă! Vai, fetelor, ce ne facem? Să fugim! Ne mănîncă!

Asta este tactica. Să provoace îndoieli la adresa rezultatului. Poate-poate niște unii mai slabi de înger chiar îi cred.

Fix aceeași tactică de contestare a rezultatului nefavorabil care se contura din ce în ce mai puternic în sondaje a fost aplicată și zilele acestea de către trompetele băsisto-iohanniste. Pur și simplu au luat-o de la capăt, ca la manual.

Vestitul obiectiv Dan Tapalagă știa el sigur că sondajele mint, că sîntem puși să păcălim oamenii și că de fapt Iohannis va lua 33-34%, poate chiar 35% iar Ponta 38, doar 38, sigur sub 40, dacă stă să se gândească bine poate chiar 37, distanța dintre cei doi fiind de maxim șase puncte procentuale, prefigurând o victorie năpraznică a lui Iohannis.

"Aș îndrăzni să avansez o cifră: 37% - 33% sau chiar mai strâns", declara ritos obiectivul de servici Tapalagă în ceasul al treisprezecelea, în seara de duminică, 2 noiembrie 2014, orele 22:43, după anunțarea exit pollurilor și când deja numărătorile paralele începuseră. Duminică! După închiderea urnelor! Vă dați seama câtă disperare? Soldatul japonez în tranșee, clamând ca roboțelul stricat: noi am câștigat. Noi am câștigat. Noi am câștigat.

N-au câștigat. Doar s-au făcut de râs.

Exit Pollurile Sociopol și IRES s-au dovedit remarcabil de rapide și de precise în măsurare. Numărătorile paralele s-au dovedit și ele remarcabil de rapide și de precise, și cele din tabăra PSD, și cele din tabăra ACL. Doar în mintea domnului Tapalagă încă mai era 37 la 33. Soldățelul jalnic. Roboțelul trist.

Nu numai Tapalagă a contestat. Au fost și alții. Toate trompetele și trompețelele clamau la unison: sondajele nu e bune, manipulează. Exit pollurile vă păcălește. Stați așa, să vă spunem noi adevăratele cifre, alea cele mai foarte exacte. Adică inevitabil 37 la 33. Au curs cifre despre "adevăratele sondaje" și "adevăratele exit polluri". Toate au fost iremediabil false.

Efortul de decredibilizare s-a întins dinspre activiștii de partid și dinspre jurnaliștii lui Băsescu din păcate și spre tabăra academică.

Deontologi obiectivi și principiali, care până recent jurau cu mâna pe sondaje și le foloseau de câte ori aveau nevoie, dintr-o dată în zilele dinainte de turul întîi s-au apucat să conteste prin emisiuni TV, cu o față tristă, dar înțeleaptă, valididatea măsurătorii cantitative în general ("nuu, sondajele nu mai pot să mai surprindă adevărul, a trecut vremea sondajelor") și a sondajelor din zilele acestea în particular.

A fost un dezmăț de contestare a măsurătorii. Simplu: pentru că nu le convenea. Dar nu le-a ieșit.

BĂNUIALĂ PUTERNICĂ DE EXIT POLL FICTIV LA BĂSESCIENI Din păcate, nu s-au rezumat doar la atît.

Duminica trecută, pe un post de știri urmărit de sute de mii de oameni, s-a prezentat un exit poll cu rezultate puternic diferite de realitate și asupra căruia planează puternic bănuiala de exit poll fictiv. Repet: FICTIV. Nu s-a făcut. Nu este. Nu există.

Sînt discuții în cadrul comunității de sociologi din care rezultă că vestitul exit poll făcut pentru Realitatea TV nu s-a întîmplat. Doar a fost scris din pix. Pentru că aveau nevoie de un exit poll care să contracareze rezultatul oficial al votului și să anunțe Ponta sub 40% și Iohannis mult peste 30%, să fie diferența dintre ei mică, de șase puncte procentuale, în continuarea liniei de comunicare pe care o urmaseră în tot timpul campaniei.

Și au făcut-o. Au comunicat că e un exit poll făcut de CSOP împreună cu o firmă obscură, ARP. Nu a fost adevărat. CSOP va face exit poll doar pentru turul 2, ca și CURS / Avangarde.

Nu a fost exit poll CSOP. A fost un exit poll comunicat în mod convenabil, realizat de către o firmă obscură, care evident că a anunțat – unde altundeva decît la Realitatea TV, acest bastion de obiectivitate? – că Ponta are doar 38% și că Iohannis are 32% și că scumpa de Monica Macovei și cu scumpa de Elena Udrea sînt la egalitate cu Tăriceanu, poate-poate ies totuși pe locul 3.

Acțiuni meschine pentru mize meschine.

Din păcate, nici CSOP nu a ieșit să spună: minciună!, nu e făcut de noi. Prin tăcerea lor complice CSOP a dat credit unui act de manipulare. CSOP, care știm cu toții că este apropiat de PDL și de tabăra băsesciană.

O firmă care a mai făcut exit polluri pentru tabăra băsesciano-pedelistă și în alte dăți. Firma cu singurul exit poll în 2012 care a fost puternic diferit de realitate, comunicând că USL are doar 54%, în continuarea eforturilor lui Lăzăroiu de a spune că USL nu va lua nici măcar 50%.

Începeți să înțelegeți? Se leagă punctele și se conturează desenul?

Comunitatea științifică a sociologilor trebuie să ia act de această situație neplăcută și să... Și să... Și să ce? Asta e problema. Și să ce? Nu există sancțiuni pentru asemenea fapte reprobabile, care clatină credibilitatea comunității noastre profesionale.

CONCLUZII

Să tragem concluziile.

Sondajele și exit pollurile SOCIOPOL, IRES și CSCI / OR au fost foarte exacte. Încercările de decredibilizare a acestor măsurători au eșuat.

Realitatea TV a transmis un exit poll puternic diferit de realitate și care este foarte probabil să fi fost fictiv, făcut din pix, asemănător cu efortul de exit poll CSOP din 2012.

Eforturile taberei Băsescu – Iohannis de a îl duce pe Ponta sub 40% și de a strînge ecartul sub 10% au eșuat. Atât la nivel de comunicare, cât și de mobilizare de vot.

Marea salvatoare Macovei a eșuat și ea lamentabil, obținând la fel de mult ca și Dan Diaconescu. Intensitățile online s-au dovedit și ele un mare fâs. Prefigurarea unui scor de 8-9% pentru Macovei pe baza tacticilor de tip #unițisalvăm a fost doar wishful thinking.

Încercările de campanie negativă ale băsescienilor au eșuat și ele. Ofițerul acoperit a făcut fâs. Arestările direcționate spre liderii PSD au făcut și acestea fâs, ba mai mult, mai rău au întărâtat activiștii și votanții din zonele respective. Bau-baul cu Rusia și cu China și cu "să fugim! vin comuniștii!" a făcut și el fâs.

Toate încercările disperate ale taberei băsesciene au dat rasol. Simplu: pentru că 2014 nu mai este nici 2004, nici 2009, și pentru că lucrurile s-au schimbat între timp. Băsescu pe vremuri știa că iarna nu-i ca vara. Uite că acum n-a mai știut că 2014 nu-i nici ca 2004, nici ca 2009.

Dar mai ales și mai ales, știrea cea mai importantă este că profilul votanților PSD / Ponta este unul schimbat, acoperind de manieră mai echilibrată toate categoriile socio-demografice.

Pariul cu modernitatea începe să fie câștigat. Ponta a schimbat partidul, iar românii au simțit asta și au venit în mai mare măsură spre el. S-a văzut în turul 1: în 2014, Ponta a obținut în volume absolute mai multe voturi decât Geoană în 2009 ÎN TOATE categoriile socio-demografice analizate.

Asta este un rezultat absolut semnificativ, cel mai important rezultat al acestor alegeri, vorbind atât despre schimbarea incrementală a PSD-ului, dar mai ales despre schimbarea incrementală a României.

Unii dintre voi poate vă amintiți ce vă spuneam acum cîteva luni: încet-încet, profilul PSD nu mai este atât de ideologizat / dezechilibrat pe cât era în urmă cu 10 ani sau cu 5 ani și pe cât și-ar dori adversarii săi.

Ei bine, zilele acestea s-a adeverit și această predicție. Încet-încet, cu PSD votează în mai mare măsură și categorii care până relativ recent votau mai puțin: tinerii, transilvănenii, cei din urban, cei cu studii superioare.

Asta este concluzia cea mai puternică a acestor zile de foc. Faptul că avem de-a face cu un partid și cu un candidat care s-au mutat încet-încet spre zona de centru, zona unde se câștigă alegerile. Și, pe cale de consecință, faptul că în curând vom avea un președinte al României care unește, nu dezbină, care este acceptat de toți românii.

O necesară normalizare după 10 ani de ură și dezbinare.

Mai e un pic. Mai sînt doar 11 zile.

. Citeste tot...

Comparatii Exit Poll-uri. Rezultate vs numaratoarea paralela (85%)

In momentul de fata, s-au numarat in paralel 85% din sectiile de votare.

In urma numaratorii paralele, rezulta - pentru a cita oara? - ca

- exit pollul nostru Sociopol este cel mai exact. in ciuda detractorilor nostri, care fac spume la gura la adresa masuratorilor realizate de noi, pentru ca nu le convin rezultatele, ne-am facut treaba profesionist, surprinzind si inainte de alegeri in mod realist evolutiile prin intermediul sondajelor, cit si astazi, pe parcursul zilei, in cadrul exit poll-ului

- ca si cel al lui Vasile Sebastian Dancu este aproape la fel de exact, diferentele fiind minuscule, academice

- ca, last but certainly not the least, cel realizat de CSOP / ARP si difuzat de obiectivii de la Realitatea TV este din nou aiurea in tramvai, way off the grid, mai mult manipulare decit masurare.

Felicitari Sociopol! Felicitari IRES! Rushinica CSOP :(

Evident ca asteptam rezultatele finale, oficiale, de la BEC. Dar acestea nu pot diferi cu mult. Mai sint doar 15% din sectii de introdus. Facem analiza finala miine dimineata.

Pina atunci, binemeritata odihna.

PS: Azi a fost mare discutie, bag de seama, ca nu s-au aflat pe parcursul zilei datele Sociopol. Doar pentru premianti, dragilor. Doar pentru premianti.



. Citeste tot...

Cifre to the people!

În mod inevitabil, lumea e înfometată zilele astea după sondaje. Pe măsură ce se apropie alegerile, interesul oamenilor e din ce în ce mai mare. Dați-ne date! Vrem să știm! Ochii plînși vrea să vază cifre!

Din păcate pentru ochii plînși, sondajele sînt cam rare. Vorbesc de cele prezentate public, evident, nu de cele făcute pentru birourile pline de fum și cu multe, multe televizoare pe pereți, fiecare pe un alt post de știri.

Alea sînt multe, pe bandă rulantă, dar nu le știți voi. Căci dacă le-ați ști, pe urmă ar trebui să vă omor și pe urmă să mă predau autorităților. "Onorată instanță, am fost un dobitoc: am omorît oameni pentru un fleac, pentru niște sondaje."

INSCOP vine să călărească această nevoie, să dea lumină însetaților și apă orbilor. Sondajele lor prezentate public sînt o gură de oxigen într-o mare plină de hidrogen sulfurat.

Dincolo de rezultate, care sînt cît se poate de predictibile, cel puțin pentru ăștia dintre noi care zilele astea mîncăm sondaje pe pîine și eșantioane cu murături, am cîteva comentarii de făcut.

Nu la adresa acurateții sondajului, pentru că am încredere în profesionalismul colegilor noștri. Dacă sondajele lor seamănă cu ale noastre, e clar, indubitabil, n-au ce face, they are doomed: sînt niște profesioniști :).

Ci mai degrabă la adresa felului în care onorata instanță publică, acele hoarde imense, dar infinite de oameni care se pricep la fotbal, politică și deci și la sondaje, interpretează datele.

În primul și în primul rînd, există o tentație inevitabilă să trageți concluzii indubitabile privind turul 2 plecând de la socoteli simple cu procentele din turul 1 și să nu vă iasă socoteala.

Neeah. Nu e simplu. Vrong. Greșit. Fluxurile de vot dinspre turul 1 spre turul 2 sînt muuuult mai complicate decît simpla artimetică școlărească, adunăm procente, vedem ce iese.

Doar cine a privit felul în care dă mareea năvală peste plaja cea joasă, ori felul în care viermuie furnicile prin pădure, poate să înțeleagă complicăciunea complicată, cvasi-predictibilă, dar întorlocată prin care voturile se mișcă pe canalele minții multor multor oameni.

Dacă nu faceți exercițiul necesar de a converti totul în mii de voturi (sau în procente din total populație, dacă chiar vreți să vă jucați cu procente),

dacă nu țineți cont de cei care părăsesc jocul în turul 2, dezamăgiți de prestația celor cu care au votat (e vorba de votanții candidaților secundari, cei care nu intră în finală),

dar de asemenea să țineți cont și de votul celor care vin *doar* la finală, vestiții nehotărîți care sînt pentru echipele electorale un soi de El Dorado: la fel de strălucitori și la fel de inaccesibili, unde mama dracului e ei?, de ce nu-i convingem?, ce face ei?, părinții lor știe?,

dacă peste toate astea nu puneți și un strop de condiment extern, și anume voturile celor de peste graniță, iar aici chiar nu mai e știință și sondaj, e artă și guesstimation,

dacă după toate astea nu trageți linie și nu calculați din total votanți oficiali, nu din cei care sînt în țară și surprinși în eșantion (de aceea vă spuneam că e mai bine să calculați în voturi absolute, nu în procente),

deci dacă nu faceți toată această bucătărie internă aproape la fel de complicată și de discretă precum cea a recrutării și gestionării ofițerilor acoperiți de către SIE, MIE, ȚIE și alte acronime cu ochelari negri și cu pastila de cianură fecaloidă înfiptă în măsea, să nu-l prinză dușmanul,

atunci greșiți.

Și pe baza greșelii voastre vă apucați să emiteți judecăți de valoare și estimări și trăirisme apocaliptice, deci indubitabil obiective și arțăgoase și totalmente vocale, să vă audă lumea. Și păcăliți lumea cu calculele voastre simple, simpliste, primitive, de țață care nu știe sondaje dar care spune că știe sondaje.

Mai mult: lucrurile sînt în continuă schimbare. Trebuie să vă uitați la aceste curgeri de hoarde de oameni și să vă închipuiți unde se înfige fluxul, nu unde e el acum. Altă complicăciune suplimentară, pe care nu o poți gestiona dacă nu ai suficiente puncte de măsurare.

Mai mult, dacă faci calcule din total populație, iară nu din acel subset destul de greu de estimat al participanților la vot, iar greșiți. După cum văd că începe deja să se rostogolească discuțiile și comentariile la adresa votului de tur 2 calculat din total populație, nu doar din potențial votanți, un subset distinct și mai hotărît decît întreaga societate cu drept de vot.

Scorurile per total populație de regulă sînt ceva mai netezite, diferențele ceva mai atenuate decît cele obținute pe evaluarea din total populație. Și finale care ni se par coșmăresc de strînse prin prisma primei evaluări se dovedesc a fi ceva mai lejere prin prisma celui de-al doilea indicator.

Deci nu spun să nu comentați sondajele și să nu vă dați cu părerea pe marginea lor, căci e ca și cum m-aș chinui să împiedic balena să înoate, vițelul să zboare, monstrul din Loch Ness să mănînce scoțieni ori moderatorii de talk show să întrerupă invitații.

Neah, nu sînt atît de naiv. Doar că mă văd nevoit, în marea mea deontologie și în neprecupețitul meu profesionism de nemernic guvernamental, deci care ține cu Ponta și care vă minte cu sondajele, mama mea de nemernic, să vă atrag atenția asupra potențialelor greșeli pe care le puteți face înfingîndu-vă în cifre și în procente precum mireasa în dormitor, precum flankerul în uvertură, precum gladiola în mămăligă și narcisa în brînză, precum sinucigașul în asfalt.

Evident că vorbesc degeaba. Voi tot aia o să faceți.

Sondaje plăcute, pufoșilor! :)

. Citeste tot...

Percepția definește realitatea și mai ales declarațiile

De fapt, nu e chiar o relație liniară clasică, ci una mai degrabă în trepte. Dacă percepția de învingător este pînă spre 50% din cei cu o opinie (răspunsuri valide), lucrurile sînt cam pe acolo. Cînd se activează majoritatea, peste 60%, dintr-o dată se activează și conformismul. Cum ar veni, plus 4.

. Citeste tot...

Percepția de învingător și exit pollurile

Percepția de învingător face să înflorească 5% conformism social și afectează exit pollurile.

Una din concluziile acestor zile, coroborat cu ce s-a întîmplat și în 2012, cînd USL spărgea tot, este următoarea: nu contează atît de mult nivelul propriu-zis de vot, ci percepția de învingător. Nu contează atît de mult că are în opțiunile de vot 60% sau 40%, ci cîți oameni simt că partidul respectiv va cîștiga alegerile.

De la un anumit nivel încolo de percepție de învingător, probabil de pe la 60%-70%, cînd mirosul de victorie devine din ce în ce mai copleșitor, pentru unii e prea mult, îi ia de cap, e prea apăsător pentru mintea lor, și se produce un click și mint că au votat cu respectivii, chiar și la Exit Poll.

Iată că începem să avem identificați vreo 3%-5% conformiști care înfloresc în mediul de percepție de învingător. Un nivel relativ constant, indiferent de cît are de fapt în sondaj cîștigătorul. Nu e o liniaritate, e de tipul tot-sau-nimic.

Așa s-a întîmplat în 2012, cu USL. Așa s-a întîmplat acum cu tandemul PSD – Mircea Diaconu, unde a funcționat principiul vaselor comunicante. Votanții lui Mircea Diaconu simțeau în aerul social că PSD va cîștiga zdrobitor: 80% percepție de învingător. Asta pentru că toate celelalte partide sînt percepute ca fiind făcute zob: sub 15%-20%, certuri, semne clare de slăbiciune.

Și atunci, cînd operatorul de exit poll le-a băgat chestionarul sub nas, unii, ăia 4-5% votanți conformiști s-au rușinat să recunoască că au votat cu Diaconu sau cu partidele mici (în general la partidele mici și la cele anti-sistem se întîmplă reticența asta de declarație) și au spus că au votat cu strălucitorii, cu PSD.

Învățătură de minte. Percepția bate realitatea.

Acum așteptăm rezultatele finale BEC. Mai sînt niște județe din sud de numărat. Scorul se va mai apropia un pic de rezultatele Exit Poll, chiar dacă va fi în continuare sub 40% - puterea pragurilor simbolice. Diferențele vor scădea de la 4% spre 2-3%.

Însă de regulă prima impresie este cea mai puternică, asta pe care ne-o facem acum la primele numărători oficiale parțiale.

Nici tata nu mai stă să concluzioneze pe baza rezultatelor cele mai foarte finale. La fel cum nimeni nu mai își amintește scorurile finale de Exit Poll, cele comunicate spre miezul nopții, pentru că urnele se închid de-abia la 21:00, cînd ai deja estimările provizorii, pe baza rezultatelor de exit poll de la 19:00.

De regulă scorurile finale sînt mai apropiate de realitate. Dar tot de regulă lumea nu le ține minte pe acelea, în memoria publică rămîn înfipte cifrele provizorii.

La fel și în cazul comparațiilor cu cifrele oficiale. Nu o să mai stați să comparați marți sau miercuri. Deja exit pollul va fi istorie, veți fi prinși cu altele. Crin își va da demisia, se va discuta aprins refacerea USL.

Cine să mai bage de seamă că de fapt diferența dintre exit polluri și rezultatele oficiale între timp s-a micșorat? Rămîi cu impresia făcută în noaptea de duminică, atunci cînd încep să zbîrnîie primele numărători paralele, ori cu cea de luni dimineață, cînd apar primele estimări parțiale BEC, de regulă cele de pe baza secțiilor de vot mai ușor de centralizat, cele din urban.

Și uite așa rămîne înfiptă în cap ideea, și uite așa fandacsia e gata.

Eu am mai trecut prin asta de multe ori. Telefonul care sună la 8 dimineața, cînd ești chiaun de cap. Acum e rîndul altora să aibă parte de această dezvirginare dureroasă, dar plină de suferință.

Să fim pozitivi și să tragem învățămintele: percepția de învingător contează mai mult decît scorul propriu-zis.

Și, evident, să așteptăm scorurile oficiale finale.

Hai, Crin. Hai, PMP. Hai că puteți... :

PS: Un ultim cuvînt despre voturile anulate. Spre deosebire de alte rînduri de alegeri, cînd acestea erau de regulă în zona 3-4%, acum sînt aproape 6%. Și aici mai avem o parte de explicație referitor la discrepanța dintre exit polluri și rezultatele oficiale parțiale.

. Citeste tot...

Estimarea participării la vot, acum și din perspectiva percepției populare

Vă povesteam zilele trecute despre cele două metode de estimare a participării la vot: metoda mai laxă, cei pe care îi identificăm cu mai mare probabilitate că vor merge la vot, pe baza declarațiilor proprii, și metoda mai strînsă, dintre aceștia dintîi cei care și declară că ar vota cu un partid anume, dînd astfel la o parte pe cei nehotărîți.

Vă povesteam tot în același articol cum metoda mai strînsă se dovedește de regulă mai potrivită în a estima participarea la vot, cu excepția alegerilor prezidențiale, cînd prima metodă dă rezultate mai apropiate de realitate. Asta evident după ce ținem cont și de cei plecați în străinătate.

Tot atunci vă povesteam că mai așteptăm un sondaj, cel din 22 mai. Iată că între timp a sosit și putem actualiza graficul privind estimarea participării la vot de duminică cu datele cele mai proaspete. Am mai pus o za la șerpișor.

În plus, și poate chiar și mai important, am apucat să procesez și răspunsurile la întrebarea pusă în vreo 8 sondaje de anul acesta "La alegerile europarlamentare din anul acesta din mai, cam cît la sută dintre alegători credeți că vor veni la vot?". Nu le-am dat paliere predefinite, i-am lăsat să spună orice procent între 0 și 100. Am calculat valorile medii și acestea au definit un al treilea șerpișor, cel al percepției populare. Nu am măsurat dacă ei personal vin la vot, ci ce cred ei despre ceilalți români că vor face: vin sau nu vin.

Evident că cele două tipuri de măsurători sînt corelate puternic. Există o legătură strînsă între intenția de participare și maniera în care îți proiectezi comportamentul asupra celorlalți semeni. Și invers: percepția comportamentului semenilor tăi îți influențează puternic și comportamentul tău. Dacă crezi că lumea nu va ieși la vot, înseamnă că s-ar cam putea să nu ieși nici tu. Și vițăvercea.

Să vedem cum se așează șerpișorii – evident, tot după ce corectez cu aceleași ponderi de populație plecată în afară, să calculăm mereu din cei aflați în țară (long story, complicat de povestit în cîteva cuvinte cum se face; citiți-mi lucrarea de doctorat, dacă vă interesează subiectul).



Rezultatul este remarcabil. Șerpișorul percepției populare se așează fix în mijloc între ceilalți doi, estimările minime și maxime de participare. Mai mult, vedem un șerpișor foarte constant pe parcursul întregii jumătăți de an, linie la 35%. Deci media percepției oamenilor este remarcabil de constantă înainte de începerea campaniei. Odată începută campania, vedem cum această linie începe să scadă de manieră foarte bine definită, fără zvîcuri și variații, spre 30%. O convergență remarcabilă cu linia cealaltă, a estimării participării la vot pe baza voturilor explicit definite.

Cele două linii converg, la 3 zile înainte de vot (sondajul a fost realizat în 21-22 mai), spre 28-30%. Încă o victorie a sociologiei cu șerpișori :). Vedem duminică seară dacă aceste linii șerpiliene au prezis cum trebuie participarea la vot.

Deocamdată, verdict pe muchie: s-ar putea să fie cu 2 (28-29%), s-ar putea să fie cu 3 (30%). Pe acolo. Variație mică, dar fix în zona acelui prag simbolic atît de iubit de toți șerpilienii conspiraționali ai lumii analizei politice românești.

Deci cam pe la 30%. Plus minus. Trecute fix, Fănică :)

. PS: PS: Pentru cei mazochiști dedați la despicat firul în patru, uite așa arată tabelul distribuțiilor răspunsurilor la întrebare. 99, ca de obicei, înseamnă NS / NR și nu a fost luat în considerare la calculul mediei percepției populare de participare la vot.

PPS: Din distribuția răspunsurilor observăm predilecția oamenilor de a da cifre rotunde, cel mai des multipli de 10, dar și de 5, chiar și dacă întrebarea a fost deschisă. Încă o validare de tip chițibușăreală metodologică a nevoii de construire a intervalelor de răspuns la întrebările închise cu capetele în 0 sau în 5.



. Citeste tot...

Estimarea participării la vot: excurs metodologic comparativ

Dincolo de scorurile propriu-zise pe care urmează să le obțină partidele politice în alegerile europarlamentare care stau să vină duminica asta, un alt subiect discutat aprins în aceste zile de mai fierbinte îl reprezintă participarea la vot.

Participarea la vot reprezintă, evident, în primul rînd o măsură a interesului față de alegerile europarlamentare. Dar ea nu înseamnă doar atît. Mai reprezintă și o metrică semnificativă pentru alegerile prezidențiale, pentru că multă lume percepe aceste alegeri europarlamentare ca pe o repetiție generală pentru alegerile din toamnă.

Mai mult, nivelul de participare va influența de asemenea într-o anumită măsură și direct scorul pe care îl vor obține partidele. Cu cît va fi nivelul mai scăzut, vor fi favorizate cele cu istorie de pricepere organizațională: UDMR, PSD, PDL și vor fi depunctate ușor cele cu o rigoare ceva mai scăzută: PNL, PMP, partidele mici. Și invers.

În plus față de toate aceste considerațiuni, mai intervine și o componentă de ordin simbolic. Dat fiind că noi oamenii sîntem demni urmași ai maimuțelor care căutau patternuri de piele felină în orișice mișcare de frunză din junglă, tindem atunci să acordăm importanță exagerată unor semne arbitrat alese, în cazul de față unor praguri artificiale, de regulă cele din jurul multiplilor de zece. Ne place să fie rotund, să nu ne încurcăm în detalii. Zece degete la mîini, zece praguri de semnificație puternică. 27% sau 42% nu ne spun nimic. La 20% sau 30% sau 40%, în schimb, se aprinde beculețul.

De ce spun asta? Teoretic nu e nici o diferență între 29 și 31 sau între 9 și 11 sau între 19 și 21. Totuși, aceste paliere cu zero în coadă au ajuns să însemne mult mai mult decît iaca acolo o diferență de unu-două puncte procentuale. Pentru mulți e diferența de la cer la pămînt, de la zi la noapte, de la succes la catastrofă. Deși teoretic sînt doar două pîrdalnice de puncte procentuale, iaca un fleac acolo. Nu contează. Se prăpădesc tone de cerneală de analiză politică și se fac ori desfac alianțe și sînt în pericol cariere politice pe asemenea mofturi simbolice.

Va fi prezența la vot peste 30% sau sub 30%? Dacă va fi peste 30%, să vezi ce semn de interes față de alegerile din toamnă! Să fugim, ne mănîncă! Dacă nu va fi, Doamne ce consecințe impresionante pe care le citim în frunzele de ștevie uscată! Să fugim, ne mănîncă!

Dacă PNL va lua peste 20%, să vezi că ajunge Crin președinte. Să fugim, ne mănîncă! Dacă va lua sub 20%, e clar: trebuie să-și dea demisia și să-și facă seppuku în piața publică. Să fugim, să prindem un loc în față, să-l sfîșiem, să-l mîncăm de viu!

Oare o lua PMP peste sau sub 10%? Vai ce ușurare slash catastrofă, depinde de care parte a relației cu Băsescu ești. Să fugim, oricum ne mănîncă!

Dacă PSD ia peste 40%, e clar: ajunge Victor președinte! Să fugim, ne mănîncă! Diktatură! Catastrofă! Partidul unic, partidul-stat! Europa, salvați-ne, ne mănîncă! Să vină Monica Macovei, că e groasă! Dacă ia sub 40%, e la fel de clar: să fugim, ne mănîncă! Scapă cine poate! Vine Monica Macovei!

Yuk. Prea multe semne de exclamare. Prea multă patimă. Prea multe trăirisme balcanice și furtuni într-un pahar cu Cico. Obositor. Patetic. Dar așa sînt oamenii: se agață de detalii. Altminteri ce s-ar face tabloidele? Ele ce să vînză?

Drept pentru care lumea e mai interesată decît ar fi cazul de sărăcia asta de prag de 30% de prezență la vot. Drept pentru care we kindly oblige și analizăm dacă va fi 30% sau nu.

Chiar așa. Va fi 30%? Nu va fi 30%?

Să începem simplu, să încercăm să rezolvăm problema băbește, fără prea multă bătaie de cap. Cum a fost altă dată? Să ne uităm în urmă și să încercăm să estimăm participarea la vot pe baza alegerilor anterioare.

În România au avut loc pînă acum două rînduri de alegeri europarlamentare: unele în afara rîndului obișnuit de alegeri în toată Europa, asta pentru că am intrat în UE în 2007, la mijlocul unui ciclu electoral. Altele în 2009, în rînd cu toți ceilalți. Acum e al treilea rînd de alegeri europarlamentare și al doilea rînd la termen.

La ambele alegeri anterioare, participarea a fost ușor sub 30%. Semn de grad redus de interes – cel puțin în comparație cu alte tipuri de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale. În 2007 a fost marginal sub 30%, și anume 29.5%. În 2009 a fost un pic și mai scăzută, ușor sub 28%: 27,7%. Asta ne-a poziționat în rîndul codașelor la prezență la vot în 2009, după cum puteți citi aici.

Acum întrebarea este: va depăși 30%?

Ca primă tentativă de răspuns bazată pe bunul simț, am fi tentați să spunem da: e posibil să fie interesul ceva mai mare, pentru că aceste alegeri sînt percepute de multă lume ca un soi de repetiție generală pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

Dar pe urmă stăm și ne gîndim că sînt și factori ce pot să influențeze în minus interesul față de alegeri. Poate în România sînt ceva mai puțini români plecați în străinătate (s-au mai întors vreo 500 – 700 mii de cînd cu criza). Poate s-a mai săturat lumea de politică, după atîtea alegeri cam una după alta.

Deci răspunsul e complicat. Și 28%, și 29% sînt prea aproape de 30%. În plus, prea multe variabile care unele trag hăis, altele cea. Deci nu bun. Deci nu putem să rezolvăm băbește. Trebuie să măsurăm, nu putem pur și simplu să stăm în fotoliul nostru de filosofi politici de birou, să băgăm un deșt în gură și să vedem cum bate vîntul: peste 30%? sub 30%?

La muncă. La sondaje. La grafice. E clar că trebuie să avem în vedere toate variabilele discutate mai sus. Și nivelul emigrației totale, mai ales cea necontabilizată în actele oficiale. Și interesul arătat față de alegeri, pe care îl măsurăm prin intermediul sondajelor de opinie. Și tipul de alegeri pe care le vom avea duminică.

Drept pentru care vom face în cele ce urmează o analiză estimărilor de participare la vot prin intermediul sondajelor de opinie comparativ cu participările propriu-zise oficiale, evident ținînd cont de migrația de la fiecare moment al măsurării în parte.

Nu vă voi umple capul (prea mult) cu detalii metodologice despre cum am calculat migrația. Am scris o parte semnificativă din lucrarea de doctorat pe această temă, e un subiect prea complicat pentru cuprinsul acestui articol.

Suficient de spus că date alternative oficiale, de la instituții oficiale de-ale noastre (INS), respectiv de-ale țărilor cu volume mari de români plecați, îmi validează metoda de estimare a numărului de români plecați în străinătate de manieră informală, fără să treacă pe la Biroul Evidenței Populației să se ceară scos din liste.

Vezi figura de mai jos pentru o reprezentare grafică a estimării volumelor totale de români cu rezidența în străinătate.





Gata cu migrația. Pe scurt: țin cont de ea pentru a putea face comparații din același univers.

Tot pe scurt e cazul să vă povestesc despre cele două manierere în care putem măsura participarea la vot, să vedem care e mai potrivită să o folosim la aceste alegeri.

Putem măsura participarea la vot în două maniere. Una, mai laxă, cea care încearcă să identifice printr-o operaționalizare consecventă participarea la vot.

Cealaltă, mai riguroasă, care ia în considerare dintre cei deja identificați că declară că vor merge la vot doar pe cei care exprimă și un vot bine definit. Asta îi lasă la o parte pe cei care îi surprindem în sondaje că ar merge la vot, dar nu sînt încă hotărîți cu cine să voteze. Celebra categorie a nehotărîților, cea asupra cărora se apleacă de multe ori consultanții politici în încercarea lor de a-i atrage de o parte sau de alta, dacă tot sînt nehotărîți.

Prima categorie, a celor identificați că ar cam veni la vot, îi operaționalizăm prin intersecția răspunsurilor la trei întrebări:

1) interes față de rîndul respectiv de alegeri care urmează să aibă loc (îi luăm doar pe cei interesați de aceste alegeri) 2) grad de evaluare a participării la vot (îi luăm doar pe cei care spun că vor veni cu siguranță la vot) 3) comportament obișnuit de petrecere a weekendului (îi dăm la o parte pe cei care spun că de regulă la sfîrșit de săptămînă nu sînt în localitate). 4)

Aceste două subuniversuri reprezintă de regulă subtargeturile pe baza cărora analizăm comportamentul de vot și facem predicții privind rezultatele alegerilor.

E vorba de acele vestite sondaje de opinie prezentate în mass media pe care toată lumea le înjură, le contestă, le critică cu toată priceperea metodologică a unui popor priceput la toate, îndeosebi la politică, la fotbal și la sondaje de opinie, dar pe care toți totuși lumea le urmăresc și le citesc cu sufletul la gură.

Pe baza celor doi indicatori identificăm niveluri de maxim și de minim de prezență la vot. Sondînd repetat înaintea alegerilor, rezultă un desen drăguț, un canal de probabilitate în cadrul căruia e cel mai probabil să se situeze prezența efectivă la vot.

Pe baza analizei acestui canal putem încerca să estimăm cam care va fi prezența la vot. Cu astfel de estimări v-am obișnuit de altfel deja în paginile blogului meu, cam la fiecare rînd de alegeri de prin 2007 sau 2008 încoace.

În cele ce urmează vă prezint reprezentările grafice ale acestor canale, pentru fiecare alegere în parte din 2008 încoace. Mai întîi laolaltă, să le vedem împreună. Pe urmă pe fiecare în parte. În dreptul lor, cu o culoare diferită, marchez și prezența la vot înregistrată oficial pentru fiecare rînd de alegeri în parte.

















Ce observăm? În primul rînd, avem structuri destul de bine definite. Canale cu lărgime de cele mai multe ori relativ constantă (10%-15%).

În al doilea rînd, și mai important, că participările la vot cad cu o singură excepție, cea din 2007, în interiorul canalului, de regulă în partea de jos a acestuia, semn că de multe ori nehotărîții rămîn nehotărîți pînă la capăt și de fapt nu prea vin la vot.

Excepția o reprezintă alegerile prezidențiale, unde miza fiind foarte mare, și interesul pe cale de consecință este așijderea, iar participarea la vot efectivă se situează în marginea de sus a canalului de probabilitate.

În concluzie rezultă că avem un instrument de predicție puternic, pe care îl putem folosi și la acest rînd de alegeri. Să le luăm pe rînd.

Avem alegeri europarlamentare? Deci interes mai scăzut, mai probabil spre marginea de jos a canalului.

Cum arată canalul de participare la vot? Cam pe unde evoluează? Canalul prezintă evoluție relativ stabilă, în zona 25%-40%, spre deosebire de alte timpuri de alegeri, cum ar fi cele prezidențiale din 2009, de exemplu, unde tot creștea interesul, deci și intenția de participare, ori spre deosebire de referendumul din 2012, unde tot scădea, ca urmare a boicotului taberei Băsescu.

Ce concluzie tragem de pe urma acestui grafic? Că e destul de probabil să înceapă cu 2. Tot în zona de sus a lui 20, spre 28-29, dar marginal sub 30%, suficient cît să declanșeze toate stropitorile verbale din studiourile talk-showurilor care să despice firul în patru de manieră conspirativ-catastrofico-senzaționalistă. Să fugim, ne mănîncă! Nu știm cine, nu știm de ce, important e că ne mănîncă. Să fugim. Cum ar zice Gandalf: run, you fools...

Zilele acestea graficul se va mai completa cu încă un punctuleț: ultimul val de măsurare înainte de alegeri. Pe baza sa putem face o predicție și mai proaspătă, și mai fierbinte, și sper eu și mai exactă.

Deocamdată, însă, la prima strigare: un pic sub 30%.

. Citeste tot...

Probabilistic vorbind, un cap în gură nu se întîmplă decît în cel mult 1% din cazuri

Dugușlucilor,

Voi, care ca tot românul, evident că vă pricepeți cît se poate de cel mai foarte perfect la folbal, politică și sondaje, evident că știți cu toții poezia aia tocită și răstocită cu marja de eroare de +/- ceva aferentă unui volum de eșantionare de altceva. Cel mai des o știți în forma obosit-predictibilă “+/- 3% la un volum de eșantion de 1,100 de cazuri” sau “+/- 3.2% la un volum de eșantion de 1,000 de cazuri”.

Asta pentru că sînteți învățați că nu există viață înainte de 1000 de cazuri și că toate sondajele sînt cele mai foarte reprezentative de la 1000 de cazuri încolo și cele mai foarte nașpa și varză de la 999 de cazuri în jos. Așa ați învățat voi la școala vieții, la această maaare facultate de mediocritate îngălată numită “privitul la tembelizor”.

Drept pentru care, atunci cînd vă faceți mari și forțoși și deveniți clienți, de-ăia cu burtă, gușă și multă, multă aroganță, pe măsura banilor pe care nu vreți să-i dați, prima întrebare pe care o puneți de la înălțimea catedrei voastre de profesor universitar doctor docent academician emerit și chiar candidat cu șanse la Consiliul Local este “e reprezentativ eșantionul?”,

prin această întrebare dovedind că habar n-aveți de diferența dintre reprezentativitate și exactitate, că ați cu brio cursurile Facultății Televizate Post-Doctorale de Artimetică Aplicată și că la sfîrșit va fi simplu: dacă rezultatele sondajului vă convin, veți trage concluzia că este cel mai foarte calitativ sondaj, făcut de iată, nu-i așa? un adevărat geniu în domeniu (ăsta sînt eu, dacă n-ați înțeles).

Dacă în schimb rezultatele sondajului vă dezavantajează, vă scoate nenorocitul de sondaj că nu veți fi în stare să obțineți nici măcar un post la Comisia De Etică și Disciplina Științelor Paranormale, atunci pe cale de consecință în mod firesc rezultă că nenorocitul de sondaj e un nenorocit de falș neadevărat, făcut de un nenorocit de nemernic (ăsta aș fi tot eu, dar nu bag mîna în foc) care încearcă fie să fraerească bunătate de politician,

fie și mai rău, trădare! este de fapt reprezentantul coloanei a cincea din partea celorlalți, nemernicii de rit politic opus, care lasă că știm noi că ești omul lor și ești trimis aici cu un scop, cu o misie, să măsluiești sondajele și să ne bagi ceață la mal.

Dar asta, evident, doar cînd sondajele nu convin respectivului om mare, cu burtă, gușă și multă multă aroganță la purtător, care urăște sondajele și nu are încredere în ele dar i se scurg extremitățile sinapselor după o bucățică de fărîmă de informație moca și pe gratis, care nu vrea să comande nici un sondaj dar parcă totuși ar vrea unul, care...

Lasă, că mai sînt și alți care.

Unde naiba rămăsesem?

A, vroiam să vă spun și aia cu “probabilitate de 95%”, adicătelea sîntem destul de siguri, adică 95% siguri, că rezultatele sondajului chiar sînt în intervalul acela de măsurare definit de două marje de eroare, cuuuum? două marje de eroare? păi n-ai zis 3%? da, +/- 3%, adică pe litere plus minus 3%, undeva pe-acolo, stimabile.

E clar, dacă vă mai spun că din cînd în foarte cînd, adică în aproximativ 5% din cazuri, adicătelea cum ar veni dacă faci 100 de sondaje măcar în vreo cinci, rezultă pe cale de consecință că măsurătoarea pe bază de eșantion este cumva dincolo de intervalul ăsta de “suficientă exactitate”, de ce? de-aia, că e măsurătoare aproximativă, probabilistică, pentru că nu e farmacie, înjurați-l pe Gauss, nu pe mine,

ah, și dacă stau să mă gîndesc, credeți-mă, am făcut mai mult de 100 de sondaje la viața mea de nemernic nenorocit, înseamnă că...

Înseamnă că trecem la următorul subiect, cel de-al doilea complicatoriu al acestui curs de fiere și restul cifre și procente, de-alea cu semnul ăla “%” în coadă.

Păi e vorba despre probabilitatea apriorică. Adică aia care știm noi că există undeva acolo în sălbăticia de necuprins și de nemăsurat a realității, dar totuși există și noi o surprindem și o mermelim de manieră aproximativă prin intermediul măsurării pe bază de eșantion.

Să zicem că e vorba de biciucliști. Sau de stîngaci, că e mai simplu. Uite, în ultimele trei sondaje naționale (18+) ne-a rezultat că în cadrul populației României (adultă, neinstituționalizată, pe teritoriul României) ar fi 6.5%, 5.1%, respectiv 5.0% stîngaci. În plus, ar mai fi 5.8%, 4.9%, 4.3% ambidecștri, de-ăia de-și dau cu ciocanul în deget și cu stînga și cu dreapta.

Adică cum ar veni începem să avem o idee pe undeva pe-acolo: sînt cam 5% stîngaci și cam 5% ambidecștri. Aproximativ oarecum, cu marjele de eroare aferente. Avînd volume de sondaj de aprox. 1000 de cazuri, ar fi vestitul ăla de +/-3.1%. Adicătelea cum ar veni scădem, respectiv adunăm 3.1% și rezultă undeva între 2% și 8% intervalul în care am găsi stîngacii, respectiv ambidecștrii.

Corect? Nyet. Greșit. Zbîrka, bre.

Păi de ce?

Păi aici intervine complicăciunea.

Cînd calculăm marja de eroare, folosim o formulă simplificată, care pe scurt se poate aproxima suficient de bine cu formula unu pe radical din volum eșantion.

Asta pentru că în general nu știm probabilitățile apriorice ale apariției evenimentului pe care îl măsurăm în populație: votanți USL, fumători, consumatori de cafea decofeinizată, stîngaci, privitori de Prima TV, oameni cu venituri peste 1000 de euro pe lună, purtători de ochelari, ce-o mai fi acolo de măsurat/

Și atunci facem următorul egzerciț de simplificare conservatoare: orice fenomen în natură, deci și în universul social, se poate descompune / simplifica într-o sumă (finită / infinită) de evenimente binomiale, de tipul “fie se egzistă, fie nu se egzistă”.

Aceste distribuții binomiale sînt caracterizate în mod fundamental de o valoare simplă, probabilitatea de apariție: p. Cît la sută din total populație “se egzistă”, adică prezintă respectiva caracteristică: votează cu USL, fumează, bea cafea decofeinizată ș.a.m.d.?

Păi nu știm, că de-aia măsurăm.

Păi atunci ne bazăm pe nenea Gauss și pe toate rudele sale care ne spun că un fenomen cu probabilitatea de apariție p prezintă împrăștierea cea mai mare, lipsa de precizie, abaterea de la valoarea sa cea mai mare atunci cînd p este 50%.

Adicătelea simplu: cînd dai cu banul: jumătate este, jumătate nu este. Dacă mergi la ghici, greșești în jumătate din cazuri. În rest, cu cît te îndepărtezi de la această distribuție p / non-p de 50% / 50%, adicătelea de orbecăială maximă, de maximă ceață la mal, de maximă eroare, cu atît ești mai exact în predicții, în măsurători, pentru că distribuția 50% / 50% este cea mai bleagă, cea mai laxă, e mai împrăștiată, mai fleașcă decît restul: 55% / 45%, 60% / 40%, 80% / 20%, 90% / 10% și toate celelalte infinite combinații intermediare.

Asta se datorează formulei abaterii standard a acestei distribuții binomiale, care este radical din p * (1 – p), adică radical din probabilitate ori complementara sa (1 – p).

Păi p * (1 – p) știm noi din clasa a șaptea că face p – p2, adicătelea pe pătrat, și dacă rezolvăm condiția de maxim a acestei parabole, vedem că are soluții la jumătate între valorile ecuației, care sînt 0 și 1, adicătelea la 0.5. Adicătelea la 50%. Acolo este maximum de abatere standard, de împrăștiere a acestei distribuții. Restul devine din ce în ce mai strîns, din ce în ce mai exact în estimările pe bază de eșantionare.

Formula completă a marjei de eroare este +/- z(p) * eroarea standard, unde z(p) e o valoare asociată riscului pe care vrem să ni-l asumăm. Cum acesta de regulă este de 5% (adică vrem să fim siguri în 95% din cazuri), atunci z(p) asociat este de 1,96. Iar eroarea standard este abatere standard pe radical din n (n = volumul eșantionului). Iar abaterea standard este radical din p (1 – p).

Rezultă formula mare dar imensă:

marja de eroare = + / - 1,96 * radical ( p * (1 – p) / n).

Doar că nu îl știm pe p. Și atunci devenim conservatori, punem răul în față și considerăm că nu se poate mai împrăștiat și mai varză și mai lipsit de exactitate decît în cel mai rău caz, cazul în care dăm cu banul, 50% / 50%, și atunci p = 0.5 și 1 – p tot 0.5 este și astfel 0.5 iese de sub radical și dacă aproximăm pe 1,96 cu valoarea rotundă de 2, că sînt oricum foarte apropiate, rezultă 2 * 0.5, deci 1, deci gata, am găsit simplificarea formulei marjei de eroare, unu pe radical din n.

Însă nu toate fenomenele sînt de tip 50% / 50%, și atunci de fapt marja de eroare aferentă acestora este mult mai mică, pentru că la o distribuție de tip 10% / 90% dacă facem calculele rezultă că abaterea standard este de 0.3, mai mică decît 0.5, cam la 60% din ea. Iar la o distribuție de tip 5% / 95%, cum ar fi de exemplu în cazul stîngacilor, avem o abatere standard de doar 0.22, adică doar 44% din aia clasică, pe care o calculăm de regulă. Nu mai spun de distribuții de tip 1% / 99%, unde abaterea standard este de doar 0.1, adică doar o cincime (20%) din abaterea standard inițială.

Și astfel marjele de eroare aferente, intervalele de aproximare în care joacă de fapt valoarea reală se strîng și ele. Iar în cazul stîngacilor de exemplu, unde după mai multe măsurători ne cam prindem noi că probabilitatea apriorică e pe undeva în jur de 5% ( p = 5%), atunci intervalul nu mai este 5% +/- 3%, ci 5% +/- 1.35%, adică mai strîns, nu (3% ... 8%), ci (3.6% ... 6.4%). Muuult mai exact dintr-o dată.

Și astfel se explică de ce atunci cînd avem scoruri procentuale de-alea mici, pe la partide reziduale, gen PNȚ-CD sau PNG sau PER sau PC, cu procente de votanți estimate între 1% și 2%, cînd vine întrebarea superior-ironică “păi dacă aplici marja de eroare de 3% îți dă cu minus, cum faceți mă voi sondajele alea?”,

nu ai decît să îi dai un cap în gură clientului, să învețe statistică, și după aia, cînd se șterge de sînge la gură, întins pe jos, pe coate, văitîndu-se după dinții rupți, să-i arăți graficul următor, timp în care să-i citești acest text de maximă rigoare științifică, pentru că e scris cu diacritice:



Dar evident că noi nu putem să dăm capete în gură clienților aroganți-disprețuitori care nu știu statistică, dar fac pe deștepții. Nu se face. Nu de alta, dar pe urmă nu mai plătește...

Ah, ce ne-am face noi fără puterea terapeutic-vindecătoare a fantasmei puse pe hîrtie?


Citeste tot...

There’s poetry in structured noise

Uitați-vǎ la graficul de mai jos. Am fǎcut un sondaj. SocioPol pe ianuarie, cel mai recent, lucrǎm acum la el. Și pentru cǎ trebuie sǎ termin un proiect, evident cǎ aș face orice altceva.

Cum ar fi de exemplu sǎ mǎ uit cum se distribuie localitǎțile din eșantion și cum ar fi trebuit sǎ se distribuie.

Avem un eșantion de 1000 de cazuri. Geografic îl structurǎm pe regiuni istorice și pe mǎrimi de localitate, acestea fiind straturile de construcție. Pe urmǎ facem liste aleatorii de telefoane și sunǎm la oameni, sǎ-i întrebǎm cîte în lunǎ și în stele.

Rezultǎ, dupǎ multǎ bǎtaie de cap, un eșantion. În el au rǎspuns la întîmplare, cum s-au nimerit, din multe localitǎți ale României. 451 ca sǎ fiu mai exact, mult mai multe puncte de eșantionare decît ne-ar fi permis metoda de culegere a datelor în teren, Face-To-Face, aia dupǎ care plîngeți voi, metodologilor de vǎ pricepeți la toate, mai ales la cum trebuie fǎcute sondajele. Deci rǎspîndire mai mare, deci acoperire mai bunǎ, deci date mai valide. Deci sǎ mai înjurați sondajele telefonice.

Ne întoarcem. În fiecare din localitǎțile mai rǎsǎrite, orașele bunǎoarǎ, obținem un anumit numǎr de interviuri. Întrebarea este: cum se potrivesc aceste numere, aceste incidențe, cu distribuția teoreticǎ a numǎrului de interviuri pe care ar fi trebuit sǎ le obținem dacǎ picau fix cum trebuie, riguros pe structura teoreticǎ? Ce diferențǎ este între practicǎ și teorie?

Rezultǎ o structurare care este în același timp potrivitǎ și aproximativǎ, cu variațiile de rigoare specifice numerelor mici, pentru cǎ vorbim de incidențe teoretice de apariție în eșantion de 2, 3, 4, 10, hai maxim 20 de cazuri pentru cele mai mari orașe ale României.



Evident cǎ aici intervin și alte limitǎri metodologice, cum ar fi bunǎoarǎ probabilitǎțile ușor diferite de deținere de posturi telefonice în fiecare din aceste localitǎți, care evident cǎ depind de nivelul de dezvoltare comunitarǎ (economicǎ, instituționalǎ, valoricǎ) a orașului respectiv.

Evident cǎ inițial distribuția teoreticǎ dǎ cu virgulǎ, deci trebuie s-o nivelǎm la numere întregi, cǎ nu poți sǎ stai de vorbǎ cu 2,37 oameni, poți doar sta de vorbǎ cu 2 sau cu 3 oameni, nu se taie respondentul cu drujba – deși uneori așa ne bate niște gînduri, niște fantasme de rǎzbunare, mama lor de respondenli...

Dincolo însǎ de aceste limitǎri metodologice, dincolo de zgomotul de fond cauzat de apǎsarea numerelor mici, sub 30, se așeazǎ al naibii de bine.

Ce vedeți mai jos reprezintǎ un imn de slavǎ adus robusteții cercetǎrii cantitative, o poiezealǎ matematicǎ, un cîntec statistic surpins în pozǎ. A shiver down the spine cînd vezi cît de bine se așeazǎ.

Ce vedeți mai jos reprezintǎ o ușurare ontologicǎ, la fel de proaspǎtǎ acum dupǎ 15 de ani de profesie ca și în prima zi cînd am dat cu nasul de ea, întîiași oarǎ pentru prima datǎ.

Ah, damn it, frumoasǎ mai e matematica! Frumoasǎ mai e sociologia!

Ah, damn it: urît mai e proiectul meu neterminat... :(

PS: Am spart Bucureștiul în cele 6 sectoare componente pentru a nu turti graficul din cauza dimensiunii sale prea mari. Am introdus astfel 6 unitǎți semi-autonome de dimensiuni comparabile cu ale celorlalte orașe foarte mari din capul listei: Constanța, Timișoara, Brașov, Galați, Iași, Cluj, Craiova.

PPS: Evident cǎ observǎm cǎ e mai dificil sǎ realizezi norma de interviuri în orașele foarte mari, dacǎ ne uitǎm cum linia neagrǎ e ușor sub cea roșie. Nu-i nimic: o reparǎm la ponderare.

. Citeste tot...

Sǎ nu uiți, Darie, sǎ nu uiți, CSOP-ule

În 2008 Lǎzǎroiu dǎdea ochii scîrbit peste cap cǎ nu știm sǎ facem Exit Poll, cǎ trebuia nu știu ce eșantion cel mai foarte imens și cǎ ne spune el mai bine ce și cum.

În 2009, toatǎ floarea cea vestitǎ a intelighenției metodologice dǎdea ochii peste cap scîrbitǎ cǎ Exit Poll-ul nostru în turul 2 a dat diferențǎ de 1 punct procentual fațǎ de rezultatul cel mai foarte real, ǎla aranjat de SIE. Și toatǎ lumea îi ridica în slǎvi doar pe CSOP. Cei mai foarte strǎlucitori.

Acum, în anul de grație 2012, nimeni nu zice nimic, dar absolut nimic de rezultatele Exit Poll-ului CSOP, singurul, dar singurul damn it care a zbîrcit-o oribil: USL 54, PP-DD 10.

Adicǎ, dacǎ poate n-ați înțeles cum devine situația, diferențǎ la Cam Dep de -4.6 la USL, de +2.4 la PDL și de -3.8 la PP-DD. Sau la rezultatele de la Senat, și mai și: -5.1 la USL, +2.2 la PDL și -4.5 la PP-DD.

Sebastian Lǎzǎroiu, ce faci bre, te-ai ascuns de tǎvǎlug?

PS: Dar cu Exit Pollul de la Gorj unde unii, nu dau nume, au dat 68%, fațǎ de alții, 60% unul sau 62% altul? Alo, clientu! Le-ai dat banii? Chiar i-au meritat?

. Citeste tot...

În țara asta toată lumea gîndește cu inima, de-aia toată lumea gîndește cu curu

Domnule, știu că sîntem balcanici, latini, pătimași, intenși, trăiriști, fleașcă de emoție în interacțiunea cu realitatea, vraiște la cap și dependenți de creeru mic, nu de cel mare.

Domnule, știu că toată lumea înjură sondajele, le spurcă cu toate spurcăciunile retorice de care sînt ei în stare. Sînt deja învățat cu asta, sînt vaccinat.

Dacă cu ani în urmă, cînd m-am apucat de meseria asta, mi se punea indignarea drept în gît și în coșul pieptului, de nici nu mai puteam să respir de furie, acuma sînt atît de detașat și de nesimțit și de rece și de superior.

M-am învățat demult că lumea se împarte în privința sondajelor, în particular, și a politicii, în general, în cei care au memorie scurtă, cei care nu au deloc memorie, cei care au memorie selectivă, cei cărora le este scris în fișa postului să fie proști și răi și cei care chiar n-au de ales și sînt proști și răi de la natură, de la Doamne Doamne, mai mult nu sînt în stare. Varii bicisnicii și limitări cognitive, ca să spunem așa.

Ce este comun tuturora este această aplecare bolnăvicioasă de a gîndi cu inima, cu emoția, cu patima și cu trăirea intensă. Adică, pe scurt, de a gîndi cu curul.

Cu curul au gîndit cei care în 2007 s-au încăpățînat să-l demită prima dată pe Băsescu. Știu, eram acolo. A fost unul din momentele alea dureros de istorice în care în fața ochilor ți se desfășoară precum în manual o scenă de group think, în care toată lumea se îndeamnă cu strigături, alimentîndu-și reciproc preconcepțiile despre lume și viață.

Nu-i așa că? Da, evident că așa este! Dacă și eu cred asta, și matale crezi asta, strălucitorule, și noi toți credem asta, și știm cu toții că toți sîntem cei mai foarte strălucitori de pe lumea asta, atunci evident că așa este.

Ce zic sondajele? Ups. Sondajele zic taman pe dos. Nu-i nimic! Mergem înainte! Sondajele e proaste, noi știm mai bine cum merg lucrurile. Noi stăpînim realitatea, noi sîntem deținătorii ontologiei balcanice, noi sîntem strălucitorii erei de strălucire. Lucrurile vor merge cum vrem noi pentru că așa vrem noi. Dacă realitatea se împotrivește, o vom îndoi pe genunchi.

Iete că n-a fost așa. În privința taberei anti-Băsescu, de fapt durerea și suspinul au început atunci, în 2007, cînd s-au chinuit să-l suspende și au reușit taman contraefectul. De unde pînă atunci Băsescu se eroda încet-încet, părăsind pragul de 50% încredere populară și fiind destul de probabil să intre în campania pentru al doilea mandat destul de mototolit, suspendarea i-a dat o gură de oxigen nesperată.

L-a ridicat brusc în slăvile iubirii populare, pînă hăt spre 70%, cum saltă vulturul sus în slava cerului, purtat de curenții calzi de aer. Și iac-așa a ajuns Băsescu la un nivel de iubire nesperat, cum doar Mugur Isărescu și Raed Arafat mai recent mai au parte. Neam de neamul lui Băsescu nu-și închipuia că poate avea parte de acest cadou. Și totuși, l-a primit.

Inițiatorii deciziei de suspendare au avut la îndemînă de mai multe ori informații de sondaj. Au ales să le ignore cu aprigă superioritate.

Nu e singura dată cînd există o relație tensionată a clientului cu datele. Ca în orice interacțiune, e vorba de o continuă negociere, de confruntarea cu preconcepțiile valorice de care ne povestea Weber și de care nimeni nu-și mai aduce aminte.

În momentul în care rezultatele măsurării sociale corespund cu așteptările celui care ia contact cu datele, fie că e client, politician, jurnalist, cititor, telespectator, atunci sondajele sînt cel mai bine făcute, cele mai foarte perfecte, fără de prihană și fără de cusur. Sociologii sînt niște meseriași, niște pricepuți, niște tehnicieni în halate albe care stăpînesc misterul cunoașterii acestui mare monstru numit societate.

În schimb cînd datele nu se pupă cu așteptările, văleu de văleu. Ce-ți pot auzi urechile! Niște nenorociți, habar n-aveți de metodologie, falsificați datele, sînteți niște nemernici care nu meritați să faceți umbră pămîntului, niște vînduți, niște proști, niște încrezuți cu halatele murdare de sîngele poporului care nu știu cum de vă mai suportă.

Huooo! Ar trebui să fiți împușcați pe stadion în pauza de la meciul Steaua – Dinamo. Voi vreți și bani pentru rahaturile astea de manipulări pe care ni le fluturați în fața ochilor? Marș de-aici, măi javre cu cifre...

Adică se dă drumul la cîinii emoției din lanț. Lumea, în loc să gîndească cu capul din dotare, gîndește cu inima. Adică mai exact cu curul.

La fel și acum.

Cei cărora le convin datele sondajelor privind referendumul vor sări de sus în bucurie și vor ridica în slăvi priceperea evidentă și profesionalismul desăvîrșit al celor care știu să stoarcă realitatea de cele mai fine nuanțe și detalii.

Cei cărora nu le convin datele obținute vor face mici preinfarcturi tot clăbucind spume la gură cît de nasoale și manipulatorii și machiavelice sînt nenorocitele astea de statistici, huooo, voi mințiți poporul cu televizorul și cu sondorul.

Partea haioasă e că, în 5 ani de zile, din 2007 pînă în 2012, taberele sînt riguros poziționate invers. Cei cărora nu le conveneau datele acum își freacă mîinile de bucurie. Yes! Yes! Sondajele e bune! Cei cărora atunci le conveneau datele acum scuipă în stînga și în dreapta mari cantități de lichid lipicios. Huoo! Huooo! Să moară sondorii că e niște nenorociți.

Noi, de fapt, tot ăștia sîntem. Și vom fi și la următoarea măsurare socială încărcată emoțional. Și la alegerile din toamnă. Și la măsurarea de audiențe – că și acolo e tot așa o patimă de-asta intensă la adresa ratingurilor: cei cărora le convin datele ridică în slăvi sistemul de măsurare a audiențelor, ceilalți îl înjură și-l terfelesc pe toate părțile. Și la alegerile din 2014 sau 2016 sau 2129.

Nu neapărat noi, aceleași făpturi în carne și oase, aceleași persoane fizice, cum ar zice distinsul intens Gigi Becali. Alții, poate mai buni decît noi, poate mai slabi, dar făcînd același lucru: măsurînd această baltă de patimi și de bălăcăreli publice numită Republica Isterică Rromânica.

Și ca și acum, reacțiile vor fi la fel. Tot cu inima veți gîndi. Adică cu curul.

Cît timp veți face asta, să nu aud că vă plîngeți că de ce nu sîntem Germania. De-aia: că gîndim cu inima.

Adică cu curul.


PS: Acum e 66 : 33. La referendum va fi cel mai probabil undeva in jur de 60 : 40. Poate 57 : 43. Poate 63 : 37. Mai puțin important. Joaca e deja închisă...





Citeste tot...

Hai cǎ maț enervat

E doo noaptea, afarǎ miroase a tei, iar eu tocmai m-am trezit dintr-o beție de-aia nasoalǎ, de tip reset, cǎ am fost la IRB Nations Cup și m-a pus dracu sǎ mǎ pun parte în parte la bere cu nea Cornel.

Nu vreți sǎ știți cine e nea Cornel.

E visul vostru cel mai urît. Este cel care vine sǎ vǎ pocneascǎ peste urechi și sǎ vǎ batǎ în gurǎ dacǎ nu v-a ieșit Exit Pollul. Este omul care a învins Franța, este maestru emerit al sportului, o forțǎ a naturii, o fiarǎ, un domn, un monstru, un fapt social.

Și pana mea, cu el bei, nu simulezi.

Și pana mea: am bǎut. Bǎga-mi-aș: am bǎut mai mult decît permite Constituția.

Drept pentru care acum e doo noaptea și tocmai m-am trezit din beție și am mintea limpede ca cristalul de Amazon și, neputînd sǎ mǎ mai culc, ce face omu? Se dǎ pe Internet și citește rǎutǎcisme.

Cu cei intenși și dobitoci care nu știu despre ce e vorba în propoziție și care pur și simplu își ventileazǎ și ei furia și resentimentul, e simplu.

Dacǎ poți, le dai delete comment. Ah, ce dureros! De ce ștergi comentariile, nemernicule? 'Uuooo!!! Cenzurǎ!!!!

Uite de-aia le șterg, pentru cǎ pot. Dobitocii nare voie sǎ vorbeascǎ, din motiv cǎ le pute creeru.

Dacǎ nu poți sǎ le ștergi, ridici din umeri și mergi mai departe. Be zen. Be cool. Because.

Viața-i grea, lumea-i rea. Viața noastrǎ, lumea proastǎ. Nu are rost sǎ-ți tocești sinapsele și ficatul și fierea pentru toți dobitocii pǎmîntului, cǎ faci cancer în 30 de secunde. Be zen, mate. Be zen. Kotegaeshi...

Unii dintre dobitoci sînt pur și simplu dobitoci de rit naiv. Alții sînt dobitoci profesioniști, nǎimiți, șulfe și postaci, plǎtiți sǎ rǎspîndeascǎ cǎcat pe Internet.

N-ai ce le face, doar sǎ-i bați în gurǎ, ca sǎ nu mǎ escprim altfel. Știu ei cum. Tot soiul de oameni cu acces la tastaturǎ.

Dar ce te faci cu ǎia care chiar știu? Sau care se presupune cǎ ar trebui sǎ știe?

Ce te faci cu ǎia de a cǎror pǎrere chiar ții cont?

Ups. Ǎștia sînt de-ai tǎi, din comunitate. Au puța paradigmaticǎ tǎiatǎ în același fel ca tine, ca la grupul etnic al sociologilor. Ții cont de pǎrerea lor.

Și, din pǎcate, concluziile lor sînt indubitabile, inexorabile și cufurǎcioase: exit pollurile e proaste.

Diferențele sînt prea mari! Ați ieșit demult din marja de eroare! 'Uooo! Sînteți pe tarla!

Trebuia sǎ faceți ceva! Nu știm ce, dar sînteți nasoi. Lǎsați-ne! Duceți-vǎ în paradigma noastrǎ, cǎ sînteți vraiște! Retrǎgeți-vǎ din meserie și apucați-vǎ de spǎlat vase, de spǎlat geamuri, de spǎlat bǎtrîni la cur, nu mai faceți de-astea, cǎ nu știți sǎ spǎlați datele cum trebuie.

În general, aceste comentarii vin de la cei care n-au fǎcut Exit Poll în viața lor.

În oglindǎ, comentariile celor care au fǎcut Exit Poll sînt mult mai nuanțate și mai la obiect și mai puțin pǎtimașe. Oamenii care au trecut prin malaxorul acelei zile știu cum este și au totuși o fǎrîmǎ de empatie provenitǎ dintr-o tonǎ de cunoaștere. Ah, ce dureros!

Restul, însǎ, sînt necruțǎtori. La zid cu ei! Off with their heads! Robespierre le-a fost neam și Cristian Tudor Popescu le e vǎr. Cred cǎ sînt rudǎ de departe prin alianțǎ și cu Regina Roșie, dacǎ nu mǎ înșel.

Pentru ei nu conteazǎ decît cunoașterea cea mai foarte exactǎ, cea mai foarte detaliatǎ, cea mai foarte pe gratis. Sǎ ne dați, dar sǎ ne dați tot. Nu vrem compromisuri, vrem idealul. Vrem 175% perfecțiune. Sǎ se facǎ perfect! Sǎ se facǎ marjǎ de eroare plus minus zero, am zis!

Dincolo de rǎutǎcismele metodologice, principala lor problemǎ și criticǎ și preocupare este cǎ nu am estimat intensitatea spiralei tǎcerii și nu am acționat în consecințǎ, sǎ o neutralizǎm din taste.

Deci pînǎ acum 30 de ore ne înjurați (nu voi, așa lumea în general, dar folosesc și eu aceeași retoricǎ pǎtimașǎ și nediferențiatǎ ca și voi), deci ne înjurați de mamǎ cǎ modificǎm cifre și cǎ sîntem niște scîrboși de reptile de nemernici de varani care manipulǎm poporul cu sondoru și cǎ le comitem și cǎ facem și cǎ dregem. Ah, ce nemernici! Varanu'! Varanu'!

Iar acum hopa tam nesam v-a apucat dragostea de bǎgat degetele în date și dintr-o datǎ ați descoperit beneficiile Notepadului în care poți scrie orice, important e sǎ dea sutǎ la sutǎ. Sǎ se schimbe cifrili! De ce n-a schimbat cifrili? Trebuia cifrili schimbate! Varanu'! Varanu!

‘Opa. Stai așa cǎ nu-i așa. Stai cǎ avem o problemǎ.

Dar sǎ zicem cǎ nu avem o problemǎ și cǎ e ca voi. Voi sînteți oameni de științǎ, spre deosebire de noi care sîntem niște ticǎloși de nepricepuți, și știți voi mai bine cum stǎ situațiunea.

Cum ați fi fǎcut voi?

Dacǎ în toate sondajele de calibrare de cu o sǎptǎmînǎ înainte, și la Palada, și la Cǎtǎlin Stoica, pînǎ și la mult hulitul de Pieleanu care totuși face sondaje, oricît l-ați înjura voi în particular pe persoanǎ fizicǎ,

deci dacǎ la toți ieșea Oprescu aproximativ 65%, voi în ziua alegerilor, dupǎ o serie de date pe tot parcursul zilei cînd a ieșit fics tot pe-acolo, prin vecinǎtatea aia de procentaj, voi ce-ați fi fǎcut, pupa-v-aș eșantionul vostru de secții de votare?

Cît l-ați fi scǎzut, o voi strǎlucitorilor?

3%?

10%?

27?%

Da' de ce nu 17,23%? De ce nu 69%, cǎ e o cifrǎ plǎcutǎ ochiului și limbii și vǎlului palatin?

Care este recurența și priceperea de cunoaștere anterioarǎ care sǎ vǎ certifice cu o siguranțǎ rezonabilǎ cǎ trebuie sǎ scǎdeți 8%, cît ar fi trebuit, și nu 3%?

"Pe ce vǎ bazați", cum ar spune cum ar spune personaju' literar?

Cînd unele Exit Polluri anterioare au fost în contra lui Oprescu, cu douǎ puncte sub rezultatul oficial – vezi turul 2 al alegerilor locale din 2008, exit poll despre care e convenabil sǎ vǎ faceți cǎ nu vǎ amintiți, o voi selectorilor imparțiali de cunoaștere și decupatorilor robespierreni de realitate?

În schimb alte Exit Polluri, tot 2008, bunǎoarǎ, tot locale București, doar cǎ turul 1, bǎteau 6% în favoarea lui Oprescu?

De unde pana mea sǎ știu cu cît sǎ intervin?

De ce 8% și nu 6%? De ce 8% și nu -2%? Adicǎ minus doi, în cazul în care nu se vede bine liniuța aia dinaintea cifrei?

Singura informație cît de cît validǎ o aveam din sondajele de calibrare de sǎptǎmîna trecutǎ.

Alea îmi spuneau șaizeci și ceva. Cu cît sǎ scad, o voi pricepuților, cînd aveam la dispoziție doar un rînd de date din 2008, și alea contradictorii?

Deci pe de o parte ne acuzați

– cǎ de fapt tuturor ne-a ieșit cam la fel, nu doar CCSB-ul a intrat la rotisor, ci toate institutele care au fǎcut Exit Poll;

CCSb-ul s-a bucurat de rație suplimentarǎ de lichid seminal doar pentru cǎ e al mogulului și doar pentru cǎ e Turambar un nemernic extraordinar; dar asta este deja altǎ discuție –

deci pe de o parte ne acuzați cǎ sîntem vrǎjitori și cǎ mai bine ar fi s-o întrebǎm pe mama Omida, dacǎ vrem sondaje egzacte?

Iar pe de altǎ parte ne recomandați ritos sǎ ne bǎgǎm deștele în date fǎrǎ sǎ avem un control cît de cît asupra ceea ce trebuie sǎ facem?

Pǎi unde pana mea e vrǎjitorie?

La ce am fǎcut noi, cǎ am dat ce a ieșit?

Sau la voi, cǎ post factum, de la înǎlțimea caldǎ a fotoliului de comentator, rezultǎ cǎ trebuia sǎ scǎdem la Oprescu ditamai namila de 9%, în schimb de la Piedone, care avea peste 80%, deci ar fi fost totuși cazul de mai mult conformism, doar 2%, iar de la Robert Negoițǎ, care dintre toți candidații USL avea totuși competiția cea mai puternicǎ, doar 4%, adicǎ nici prea-prea, nici foarte-foarte?

De ce 2%? De ce 4%? De ce 9%? De ce nu 69%, cǎ e o cifrǎ plǎcutǎ ochiului și limbii și vǎlului palatin?

De unde pana mea, ca sǎ nu zic altminteri, știți voi cum, sǎ știu eu cît minte lumea?

Cǎ oamenii e complecși și ei minte diferențiat.

La București în 2008 în turul 1 într-un fel. În turul 2 în alt fel. În 2012 diferit pe sectoare, dupǎ context. La Cluj în alt fel. La Gurahonț cu totul și cu totul altfel.

Chiar și dacǎ ar fi fost ca voi, nu aveam suficient de multe date istorice încît sǎ spunem: uite așa. Doar un punct, adicǎ 2008, nu se cheamǎ cǎ ai o serie de date și cǎ poți sǎ tragi niște concluzii. O datǎ e întîmplare, de douǎ ori e coincidențǎ, de trei ori...

Acum începem sǎ avem.

Acum, dacǎ voi mai face Exit Poll, voi ști: scǎdem de la strǎlucitori x% și le trimitem cu DHL-ul cǎtre criticii noștri, sǎ și le punǎ în ramǎ deasupra șemineului.

Restul, ce rǎmîne, dar musai tot 100%, le trimit la client, mama lui de client, ce nemernic cǎ a dat bani sǎ se facǎ exit poll, ar trebui datǎ o lege sǎ se facǎ exit polluri pe gratis, sǎ se dea cîte unul sǎ ajungǎ la toatǎ lumea.

Data viitoare, dacǎ va mai fi o datǎ viitoare, voi interveni cîinește asupra datelor și voi da ce date simte mușchiul meu statistic și voi face șulfǎrisme și nefǎcute și voi analiza evoluțiile pe timpul zilei și liniaritatea lor și voi sǎri rîndul și voi da direct valul 7 la orele 21:00.

Și voi ține cont cǎ vǎ doare la bascǎ de rezultatele finale, alea de la orele 23:00 spre 24:00, și cǎ de fapt vǎ uitați toți doar la orele 21:00 la televizor, chiar și dacǎ sînteți analiști politici și metodologici, nu doar nǎimiți sǎ înjurați sondajele.

Și totul va fi bine și mǎ voi îmbǎta din nou cu nea Cornel, care a învins Franța.

V-am zis cǎ e o forțǎ a naturii, o fiarǎ, un domn, un fapt social?

Parcǎ v-am zis, nu mai îmi aduc bine aminte, eram beat, nu recunosc nimic, nu știam ce fac, am fost bolnav cînd eram mic, totul e aproximativ, totul e marjǎ de eroare și probabilitate, ah ce dureros, îmi vine sǎ vǎrs, îmi vine sǎ mǎ culc, îmi vine sǎ mai fac un sondaj...

Sǎ vinǎ nota! Garson, nota la domnu, cǎ vrea sǎ se culce! Cu capu’ pe masǎ, evident...




* * *

PS: A, apropos, cǎ sînt unii care se întreabǎ în subsolul comentariilor și pe tot soiul de forumuri de ce ei n-au nimerit niciodatǎ în sondaje și mai ales și mai ales la exit polluri. Oribil! Sondajele e false! Pe ei nu i-a întrebat nimeni din 1990 încoace! 'Uooo! Nenorociților! Mințiți poporu cu manipulatoru!

Rǎspunsul e simplu: pentru cǎ sînt dobitoci.

Sînt primejdios de dobitoci și n-au voie la sondaj.

Nu le permite Constituția, și nici Regulamentul Organic.

Noi respectǎm Constituția, ținem cont de ceea ce zice litera legii.

În consecințǎ, avem un instructaj special fǎcut operatorilor noștri de interviu.

Le-am dat un detectometru spectral cu care sǎ scaneze sufletele celor intervievați. Și dacǎ scannerul face piu piu piu, atunci e clar: au de-a face cu un dobitoc primejdios și e mai bine sǎ nu stea de vorbǎ cu el.

Își pierd timpul degeaba cu proștii. Oricum dobitocul va comenta pe urmǎ pe Internet, deci cumva se compenseazǎ, nu mai are rost sǎ-l mai întrebǎm noi, cǎ spune el singur.

Drept pentru care toți dobitocii pǎmîntului care înjurǎ sondajele în necunoștințǎ de cauzǎ sînt excluși din start din pasul de eșantionare și în consecințǎ nu vor avea niciodatǎ parte de șansa, de privilegiul, de norocul și de onoarea de a fi intervievați de cǎtre operatorii noștri de interviu.

Asta este: viața-i grea, lumea-i rea, iar ei sînt mai dobitoci decît permite legea.

Și sînt mulți frate, de-aia avem pasul de eșantionare atît de mare și de-aia am cheltuit atîțîa bani cu scannerele de suflet...


* * *


PPS: Observați cǎ pînǎ acum, în discursul meu defensivo-retoric, n-am pomenit nimic de cea de-a patra formǎ de eroare.

Cum? Nu știți? Ei aș. Eu credeam cǎ știți. Cǎ voi le știți pe toate, ca niște oameni mari, aproape ca niște ziariști.

Doamnelor și domnilor, distinși metodologi, unii triști, alții activiști, știm aproape cu toții cǎ avem urmǎtoarele patru tipuri de erori de sondaj:

a) Eroarea statisticǎ, datǎ de selecția incompletǎ, pe bazǎ de eșantion. Gauss e de vinǎ și Poisson, mama lor de nesimțiți, eu zic sǎ-i dǎm în judecatǎ, așa nu se mai poate, e intolerabil, ar trebui o dictaturǎ exactǎ, ca în Rusia.

b) Eroarea de pricepere, datǎ de limitarea profesionalǎ a dobitocilor de sondori care estem. Asta de care tot discutați voi cu pasiune. Aici includem tot: și operatori, și eșantion, și ponderǎri, metodologisme, felul în care sînt puse întrebǎrile, tot tot tot.

c) Eroarea de respondent. Aici intrǎ spirala tǎcerii, evitarea stigmei, percepția la adresa institutelor de sondare, alte rǎutǎcisme pe care le are Gogu Respondentu în dotare.

d) Eroarea de fraudǎ. Una votǎm, alta bǎgǎm în sac și poate alta numǎrǎm.

Pînǎ acum toate discuțiile voastre s-au concentrat cu o obiectivitate disprețuitoare demnǎ de toatǎ stima asupra punctului be micuț.

Eu, fiind mai nemernic din fire și apǎrîndu-mi rîul ramul, am ridicat respectuos doo degete și am atras atenția cǎ poate ar cam fi totuși cazul sǎ discutǎm și ce micuț.

Iar de micuț... Micuț, micuț, dar vezi ce gros îi?


Citeste tot...