Florentina ma roaga sa va anunt despre noul curs de formare Rogers (Terapie Centrata pe Persoana) pe care asociatia sa profesionala, ARPCP (Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana), il organizeaza in viitorul apropiat. Ceea ce si ma grabesc sa fac. Te pui cu nevasta... :) PS: Vorba ardeleanului: vezi ce inseamna sa ai blogul tau? :)
* * *
Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana (ARPCP), in calitate de furnizor de cursuri de baza acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Romana de Psihoterapie (FRP), anunta inceperea unui nou curs de formare de baza in Psihoterapie Centrata pe Persoana, in Bucuresti.
Cursul de formare are o durata de 4 ani (2013-2017).
Curricula este structurata si organizata in conformitate cu prevederile Colegiului Psihologilor si ale Federatiei Romane de Psihoterapie si este asigurata de psihoterapeuti formatori ai ARPCP din Romania si ai OEGWG din Austria.
Diploma eliberata dupa absolvirea celor patru ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut Autonom, iar absolvirea a doi ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut sub Supervizare.
Conditii pentru inscriere:
- absolvent cu diploma de licenta in: psihologie sau profesiile asimilate, medicina.
Acte necesare inscrierii:
- copie dupa Diploma de licenta si Foaia matricola;
- CV;
- scrisoare de intentie;
- cazier judiciar;
- adeverinta medicala.
Candidatii vor participa la 2 interviuri cu 2 psihoterapeuti formatori in perioada 23 octombrie – 15 decembrie si la un workshop de preselectie in perioada 24-25 noiembrie 2012.
Numar de participanti in grup: 12-16 persoane.
Costuri: 80 Ron interviul si 300 Ron workshop-ul de preselectie.
Stiti voi textele alea lacrimoase, lesinate. Le tot primiti in PowerPointuri, inconjurate de imagini de copilasi, catelusi, braduleti, peisajutze si alte diminutive care iti stirnesc pofta sa asculti Manowar si sa sufoci pisoi nevinovati cu perna.
Si totusi. Din cind in cind, dintre ele mai rasare si cite o gema. Astazi, gema descoperita de Florentina. Un soi de Rogers avant la lettre. Un soi de om intelept for all seasons.
Doamnelor si domnilor, din partea celui mai mare clovn al acestei lumi, cuvinte fara tristete, fara amagire, fara emfaza.
Hai, fiti voi in tot ceea ce faceti, cu esceptzia momentelor in care nu sinteti voi, evident.
:) :p
* * *
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit. Si atunci am putut sa ma linistesc. Astazi stiu ca aceasta se numeste Stima de sine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele. Astazi stiu ca aceasta se numeste Autenticitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla contribuie la dezvoltarea mea personala. Astazi stiu ca aceasta se numeste Maturitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul. Astazi stiu ca aceasta se numeste Respect.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic. Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism. Astazi stiu ca aceasta se numeste Amor propriu.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu. Astazi stiu ca aceasta se numeste Simplitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat. Astazi am descoperit Modestia.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile. Si aceasta se numeste Plenitudine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios. Si toate acestea inseamna Sa stii sa traiesti cu adevarat.
Șsssst! Liniște! Aud cum gîndește cineva în camera alăturată.
Să tacă Turambar. Flo la aparat.
* * *
Despre dificultatea de a construi ceva într-o atmosferă ostilă și critică
E foarte greu să te scoți dintr-o astmosferă atît de critică și să construiești ceva. Și cred că asta are legătură cu multe lucruri care se întîmplă în România în momentul de față. Cînd vii cu ceva, trebuie să fii pregătit să te aperi, pentru că ceea ce întîlnești de cele mai multe ori e o critică, o nemulțumire, un fel de a ți se spune că “nu e ok...” .
Nu știu dacă vreodată a fost altfel în această țară, dar ce am trăit eu încă de copil a fost această atmosferă foarte critică. Mulți români au o dificultate în a se susține reciproc, de a putea să aprecieze, să valorizeze ce face cineva.
La cei mai mulți dintre ei, primul lucru pe care-l fac e să întîmpine ceea ce vine cu o atitudine critică. E ca o formă de negare, de fapt, a ceea ce vine, ca și cum nu reușesc să primească ceva ce vine decît într-o manieră critică. Ca și cum ar fi ceva amenințător la adresa ta dacă faci asta.
Și asta este un cerc vicios în care ne învîrtim de generații: nu te simți valorizat, devalorizezi la rîndul tău ca să poți să-ți menții stima de sine. Pentru că neavînd experiența că ai o valoare atunci cînd faci sau spui ceva, ajungi să te simți amenințat dacă oferi tu această valoare altei persoane.
Și se tot perpetuează acest “ntz, nu e destul, nu e suficient, nu e...”. Ne-am construit și întreținem niște condiții foarte dure în care lucrurile “ar fi ok”. Iar ele parcă nu mai ajung niciodată să fie așa. Să poți trăi senzația că ceea ce faci, cum faci, e ok. Și e destul de greu să crești, să te dezvolți în felul ăsta.
Eu am reușit să mă scot din asta de cînd am întîlnit abordarea rogersiană. Să poți să accepți necondiționat ce vine de la altcineva, fără să te simți amenințat făcînd acest lucru.
Să simți că rămîi tot tu, că poți trăi alături de cineva și că nu e o luptă de înlocuire a valorilor unuia cînd cineva exprimă un punct de vedere diferit. Că ai dreptul la părerile tale, iar altul la ale lui și e ok așa. Și să poți să fii de acord sau nu. Asta neînsemnînd că doar unul trebuie să “cîștige”.
Incepind de azi, din cind in cind, Flo va fi la aparat. Guest blogger, despre chestiile cu adevarat importante, nu despre superficialitati de-ale lui Turambar.
Ia, gata! Shhhh. Vorbeste o doamna. Un psiholog. Un om intzelept. The better half of me.
:)
* * *
Cit de greu este uneori sa traiesti in tine.
De obicei senzatia este ca esti foarte risipit in lucrurile pe care le faci, in discutii, in interactiuni, in tot ce tine de exterior. Necesita un efort de concentrare si izolare sa te aduni si sa traiesti in tine, sa poti sa acorzi suficient de mult timp pentru ceea ce simti in interior.
De obicei ni se pare ca simtim lucrurile sau ce stare avem intr-un anumit moment, dar de fapt trecem foarte repede si superficial de la unul la altul. Uneori necesita un mare efort ca sa te aduni si sa traiesti in interiorul tau, cu felul in care iti place tie sa faci lucruri, sa traiesti, sa fii.
In cea mai mare parte din timp ne activam tot soiul de eu-ri, de self-uri necesare, cerute de lumea exterioara: la plata gradinitei, la piata, la serviciu, la restaurant etc. Si in felul acesta la miezul ala din tine e foarte greu sa mai ajungi, cel mai adesea amani sa faci asta sau uiti la el. Pentru asta nu mai ramane timp.
Si de aici vine mare parte din sentimentul de neimplinire pe care oamenii il traiesc atit de des. Ca-si petrec timpul facind lucruri care nu vin de acolo, din interiorul lor. Si asta e ca si cum nu mai ajungi sa traiesti cu tine, in tine, ci cu ceilalti. Te livrezi lumii exterioare si ramane prea putin pentru tine.
Citeste tot...
A'ta e'te. Viața'i grea, lumea'i rea. Viața este încurcată, lumea este însurată. Ecuația e dureros de simplă: un om însurat = o soție. Mulți dintre Dvs. o cunoașteți, să nu-mi spuneți că nu știți cum este, că nu vă cred, deluzionalilor.
Ei bine, inevitabil, și eu sînt prins în aceeași situație. Însurat, ergo soție. Știu, știu: vai de mama mea. Cine m-a pus. Un' te duci, tu, Gooooguuule? Bine, bine, să trecem peste. Scrisorile de compasiune mi le puteți trimite pe e-mail.
Soția mea, adică Flo, este psiholog. Mai precis, psihoterapeut. Și mai precis, psihoterapeută. Și mai și mai precis, psihoterapeută centrată pe persoană aka Rogers.
V-am mai povestit eu și alte dăți de nenea ăsta Rogers. Un umanist, un iluminat, un blînd și un dornic de "să fie bine la toată lumea", ca idealistu' ăla de Iisus sau inadecvatul ăla din Picnic la marginea drumului. Mă rog, treaba lor. Oamenii ăștia nu știu ce e aia cinism, și nu ne apucăm noi acum să le schimbăm cadrul referențial existențial, nu?
Deci soție. Deci soție psihoterapeut. Care face bine oamenii la creer, la emoții, la felt sense, la nevroză, psihoză, dextroză, glucoză și tiribomboză. Mă rog, chestii complicate, pe care nu le pricep decît și doar 92,7%, că așa mi-s eu, emotiv, dar dăștept și mai ales modest.
(Doar Groparu e mai dăștept și mai modest decît mine, dar el e ardelean, și de la Cluuuuj pe deasupra, deci nu se pune, căci cu toții știm că ardelenii sînt cele mai foarte superioare ființe de pe planeta asta plină de oameni emotivi, dăștepți și mai ales și mai ales modești. Nu ne putem compara cu ei, că ne dăm cu tabla în cap și ni se duce toată stima de sine pe apa Feleacului, sau a Someșului, sau ce curge pe la ei pe-acolo, mama lor de habsburgi cei mai foarte superiori)
Dar să nu ne abatem de la subiect, că ne bate Dumnezeu, soarta și soția – într-o ordine riguros aleatorie.
După cum vă spuneam, soția mea face oamenii bine la creer. Și-i face bine, believe me. (Doar mie îmi face rău, mult rău, ah dacă ați ști ce pățesc, nici nu v-ar veni să credeți, mă bate, mă oprimă, suprimă și deprimă, îmi cauzează rău de tot. Dar asta e normal, e din vina mea, că nu aduc toți banii acasă, îi dau pe whisky și pe jocuri de noroc, la bridge și la rugby – că și ăsta e tot joc de noroc, ai noroc dacă scapi întreg de pe teren. Și atunci mă bate, mă bate pînă scot tot din buzunare, inclusiv telefonul mobil, și de-aia eu sînt așa de nevrotic și de slab și de anemic și supărat pe viață și depresiv și plîng. Toată ziua plîng și scriu pe blog, să-mi descarc sufletu oprimat de ...)
Dar să nu divagăm. Despre mine, altădată (zău: spun tot. Stai să vezi...)
Deeeeci. Deci să revenim. Florentina, clienții, terapia, îi face bine la creer (doar pe mine nu :(. V-am spus că mă bate? ).
Pentru a-i face bine, ea a urmat o pregătire riguroasă, facultate, pe urmă formare în terapia Rogers, cu niște tanti și niște nene tare înțelepți și foarte superiori de la Viena, oraș plin de psihoterapeuți precum România de șomeri și Brazilia de lucrătoare erotice. Un soi de specific local, psihoterapeuții ăștia în Austria. Cum intri în Viena, nu se poate să nu te ciocnești de unul pe stradă, să-ți sară pălăria din cap, porumbelu de act ratat pe gură și nevroza din creer.
Deeeci.
Deci, după toate aceste formări și formatări, Flo nu s-a oprit. A continuat pregătirea profesională și dă-i seminarii, congrese, conferințe și para-conferințe, ca să nu mai vorbim de supervizarea pe care o face și acum cu formatoarele alea cele mai foarte înțelepte din orașul lui Hitl... ăăăă, pardon, al lui Freud.
Chiar acum, în timp ce scriu – ah, libertate! ah, burlăcie!ah! să vezi ce mi-o iau cînd se întoarce! – Flo este la Viena, la întîlnirea cu înțeleptele psihoterapeute care îi călăuzesc și îmbunătățesc pașii profesionali (V-am spus că m-au bătut și ele aici o dată, cînd au venit în București? M-au bătut cu o ediție hardcover princeps a lui Rogers, On Becoming A Person, ditamai biblia cu cotor tare și cu muchii colțuroase, de ...).
Să nu divagăm. Flo e la Viena. Am însoțit-o și eu într-unul din anii trecuți, a ieșit o plimbare pe malul Dunării pe cinste cu o bicicletă veche, dar antică. Flo se formata, eu pedalam și eram depășit de toate babele sportive, că sărea lanțul la bicicletă. (Și atunci m-au bătut psihoterapeutele, tot cu cartea, m-am întors plin de vînătăi de la aeroport, s-a uitat vameșul la mine ca la...)
Damn it! Ce-i cu mine de nu reușesc să țin firu narativ drept? Cred că am ceva la cap. Ar trebui să mă duc la terapie, să-mi scoată întortocheala din creer. De ce am impresia că toată lumea vrea să mă bată?
Deci. Să revenim. Unde rămăsesem?
Aha. Flo terapie Viena supervizare libertate dulce libertate unde e sticla de whisky, să sărbătorim, nu e acasă, iuhuuu!
Și toate astea (formarea, nu sărbătorirea cu whisky a fericitului eveniment că nu-i nevasta acasă) pentru a face terapie cît mai bine, cît mai profi, ca să ajute onor clienții să se facă (și) mai bine la creer, emoție, nevroză, psihoză, dextroză, glucoză și tiribomboză.
Cît efort! Cîtă dedicație! Ce perseverență profesională! Cîtă concentrare! Ce atenție la detalii, la ședințele anterioare, la legătura dintre teorie și practică, la micile semne aparent banale care spun mult, atît de mult. Ce mai, frate, fizică atomică, știință cuantică, rachete și submarine și complexitate și artă. Complicat, credeți-mă. Și acum nu glumesc, doar îmi torn un pahar de whisky pe care îl închin în cinstea acestei seri minunate.
Cînd, mult mai simplu ar fi așa, ca nenea ăsta de mai jos, care ne prezintă o manieră de eficientizare a procesului psihoterapeutic de numa-numa. În cinci minute te face bine de nu te vezi, scutești și banii, că te costă doar cinci dolari (atenție! nu dă rest).
Ce atîta carte, ce atîta complicațiune și pricepere și bibileală de Freud de Rogers de Jung și de alții asemenea? Uite aici cum se practică meseria. O metodă foarte bună pentru aceste vremuri de criză pe care le trăim, o adevărată catastrofă, un dezastru mondial global internațional universal, ca să nu mai vorbim de rapiță, ați văzut rapița, păi vă dați seama cum va afecta asta deficitul bugetar și PIB-ul și datoria externă?
Vă las să priviți. Cît despre mine, de-abia aștept să se întoarcă Flo de la Viena și să-i arăt cum își poate îmbunătăți eficiența profesională. Dacă începînd de joi încolo nu postez pentru o vreme, nu disperați. Lovitura de făcăleț de cele mai multe ori nu este fatală.
În plus, din experiența personală pot să vă asigur că în general mă lovește cu tigaia, nu cu făcălețul. Nu de alta, dar l-am pitit bine - știu eu ce știu, sînt Stan Pățitul (v-am spus că mă bate în mod regulat?). Deci pot să scap chiar și mai ușor: între una și două săptămîni de invaliditate parțială, urmate de două-trei luni de colivascență și de tratament a sechelelor post-traumatice. Deci un fleac. Deci după cum spunea guvernatoru: I'll be back. În ghips, but I'll be back.
Dar zău dacă nu se merită, pentru fericirea familiei noastre. Ce eforturi și ce sacrificii fac eu, dom'le, să ne fie bine...
:)
Courtesy of the Simpsons, sezonul 7, episodul 15, Bart the Fink, de unde am aflat de existența acestui nene numit Bob Newhart.
Cum? Nu v'am povestit pana acum de Rogers? V'am dat tzatze si rautacisme si politica si sondaje si SF si rugby si munte si filme si copaci si trairisme personale, si nu v'am zis despre Rogers?
Si ce daca v'as fi zis? Voi tot rai atzi fi ramas. Si caini si cinici si carcotasi si nemultzumitzi si nevrozati si prapastiosi si conspirationisti si forumisti si ...
The entire theory is built on a single “force of life” he calls the actualizing tendency. It can be defined as the built-in motivation present in every life-form to develop its potentials to the fullest extent possible. We’re not just talking about survival: Rogers believes that all creatures strive to make the very best of their existence. If they fail to do so, it is not for a lack of desire.
Among the many things that we instinctively value is positive regard, Rogers umbrella term for things like love, affection, attention, nurturance, and so on. It is clear that babies need love and attention. In fact, it may well be that they die without it. They certainly fail to thrive -- i.e. become all they can be.
Another thing -- perhaps peculiarly human -- that we value is positive self-regard, that is, self-esteem, self-worth, a positive self-image. We achieve this positive self-regard by experiencing the positive regard others show us over our years of growing up. Without this self-regard, we feel small and helpless, and again we fail to become all that we can be!
The aspect of your being that is founded in the actualizing tendency, follows organismic valuing, needs and receives positive regard and self-regard, Rogers calls the real self. It is the “you” that, if all goes well, you will become.
On the other hand, to the extent that our society is out of synch with the actualizing tendency, and we are forced to live with conditions of worth that are out of step with organismic valuing, and receive only conditional positive regard and self-regard, we develop instead an ideal self. By ideal, Rogers is suggesting something not real, something that is always out of our reach, the standard we can’t meet.
This gap between the real self and the ideal self, the “I am” and the “I should” is called incongruity. The greater the gap, the more incongruity. The more incongruity, the more suffering. In fact, incongruity is essentially what Rogers means by neurosis: Being out of synch with your own self.
(Sambata, orele 10 ... 17, Fundatia Pro, Jean Louis Calderon. Nu va duceti. Va duceti degeaba: nu mai sunt locuri. Cumparati cartea... :) :p )
Astfel m'am revazut, dupa mai mult de cinci ani, cu Jerry. Neschimbat. Volubil si pertinent si priceput si la camasa de blugi. Am vorbit. Am barfit. Am analizat si comentat.
Cine nu'l stie pe Jerry din Pro, o forta a naturii. Un factotum pentru Sarbu si Pro si grup.
