Dust speck

. Citeste tot...

Galaxiile din frunzele de miez de noapte

Mă întorc de la emisiune, e aproape miezul nopții, și de la mașină pînă la intrarea în bloc merg cu privirea în sus, în frunze. Sînt dintre inadecvații acestei lumi meltenești de iubesc copacii. Nu doar îi apreciez. Nu doar îi plac. Îi iubesc. Cu de-alea prin corp, cu fluturi în stomac, cu fiori undeva între plămîni și coaste, unde teoretic e inima, doar că cu toții știm că sociologii n-au inimă, doar o cutiuță cu SPSS și restul Weber sau Geertz.

Doar că eu am fost bolnav cînd eram mic, am fost otrăvit de maică-mea și de Tolkien să iubesc copacii, mi-aș pune copaci și în cap, și pe umeri, aș planta paltini și frasini și pe bec, aș lăsa ulmii să strice gardul și cositura și grajdul și zidul și fundațiile și acoperișul, să se umple lumea de ulmi și de alte lighioane vegetale, să fim sufocați de jugaștri și de fagi, să ne spele păcatele gherghinul cel puturos la floare și socul cel împuțit la frunză, carpenul și plopul să-și facă culcuș în vetrele noastre și lumea să fie mîntuită de carcalacii ăștia de oameni prin multe, multe rădăci și frunze.

Și dat fiind că sînt bolnav la cap de copaci, deși știu că-mi dăunează grav sănătății mentale, profesionale, sociale și comunicaționale, umblu noaptea cu privirea în sus, bucurîndu-mă de frunzele cele noi ale teilor și paltinilor de cîmpie ce populează parcul din fața blocului nostru. Luna se face din ce în ce mai borțoasă, a trecut de primul pătrar, înflorește spre lună plină, săptămîna viitoare de 1 Mai va fi cum nu se poate mai bine, lumină noaptea și cald și verde în copaci.

Și mă îndrept spre casă, cam obosit, cum îi șade bine sociologului părerolog care iată, se întoarce de la tembelizor cu satisfacția lucrului bine făcut, a mai bătut cîmpii cu folos alte două ore, a mai tembelizat încă cel puțin vreo sută de mii de cetățeni vajnici, dar vînjoși pe diverse teme și subiecte, după nevoi, coane Fănică, după nevoi. Și acum sociologul nostru, blîndă fiară prin jungla cea urbană, belește ochii la frunze, cîntărînd în buzunarul drept snopul de chei cu care va deschide ușa blocului, pe urmă ușa casei, înapoi la nevastă, la copii, la Facebook și la uitare prin somn.

Și mă îndrept spre casă, mă uit la frunze, pe măsură ce înaintez cu pas egal, de om cu oareșce burtă și prestanță, dar care încă își mai păstrează din zvîcul zvelt al tinereții, diversele planuri de frunze și crengi îmi defilează cu viteze diferite prin fața ochilor, cum făceau meșteșugarii de desene animate înainte să se inventeze calculatorul, desenau mai multe rînduri de fundaluri și pe urmă le puneau să curgă cu viteze diferite, ca în Sandy Belle, ca în Totoro, creînd iluzia de adîncime, perspectiva aia naiv-școlărească de manga. Și luna e nemișcată, și frunzele din față se mișcă mai repede, cele din spate mai încet, blocul dincolo de intersecție imperceptibil, la fiecare pas imaginea zvîcnește de-abia întrezărit, ca pe vremuri operatorii nepricepuți de film cînd dădeau la manivelă și nu reușeau să țină un ritm constant.

Și deodată-n jurul meu natura

Și deodată și dintr-odată și dendată iar mă simt năpădit de senzația copleșitoare, ca un tăvălug de certitudine, că sînt năpădit de fractali, că înot precum melcul printre adîncimile lor imposibile, prin imensitatea cîmpiilor nesfîrșite ale convergenței și dantelei infinite. Brusc și implacabil, de la celulă la lună la galaxie și înapoi la bloc și la pași, totul dintr-o dată și deodată și dendată devine una, întorlocat mister și unul și tot, și infinitul e infinit și finitul e și el infinit și îmi dau seama că de cînd m-am scufundat întîiași dată pentru prima oară într-un set Mandelbrot, de atunci sînt blestemat, sînt blestemat să înțeleg Universul, să-l înțeleg fără să-l pricep, să urlu din cauza limitării, a finitudinii în fața scufundării în infinitul mic care reflectă infinitul cel mare.

Pentru mine Dumnezeu este infinitul. Pentru mine Dumnezeu este matematica. Pentru mine este atît de simplu: se întîmplă inexorabil și inevitabil și totuși probabilistic, întîmplare întîmplătoare, vibrație cuantică în înfășurarea inițială imposibil de densă, acolo unde simetria de început fără de timp și fără de spațiu, justă și perfectă în așezarea ei cristalină și elegantă și geometrică și riguros egal distribuită a fost zăticnită de prima suflare, de prima vibrație, de prima sfîșiere a perfecțiunii, de vibrația cuantică infinitezimal de mică, acel pas imposibil de descris și imposibil de înțeles de la zero la ceva, cel ce în sîmburele său imposibil de înghesuit conține deja toată curgerea timpului și toată desfășurarea nebuloaselor și galaxiilor și tuturor roirilor întru gravitație și forță și inevitabilitate fizică, statistică, probabilistică și astronomică.

Adică matematică.

Și mi-e milă de cei care bîjbîie, de cei care se roagă, de cei care cred în voință și în destin, și mi-e silă de mine că nu pot să fiu insuportabil de limpede și de cristalin în descrierea acestei experiențe extatice dar atît de liniștite și de raționale, fără patimă, fără de rest, fără de tăgadă. Întîmplarea necesară, trecerea de la zero la ceva, timpul care se pornește din acel miez de împreunare cristalină unde nici spațiu nici timp nu este, ci doar fundul, puțul, hăul, monstrul singularității.

Adică matematică. Adică acolo unde infinitul mic se întîlnește cu cel mare.

Și pe urmă trec strada și deschid ușa la bloc și pe urmă ușa la lift și pe urmă ușa la casă și ajung la nevastă și la copii și la Facebook și la uitarea prin somn.

Am zis.


. Citeste tot...

Yugen

. Citeste tot...

Țǎrînǎ de stardust

. Citeste tot...

Der Himmel: die deutsche Version

. Citeste tot...

Termeni de comparatie

Citeste tot...

This pale blue dot where we live our random fates

"It has been said that astronomy is a humbling and character-building experience."
Carl Sagan, Pale Blue Dot


Courtesy of Camil Stoenescu

Pale Blue Dot


Evolution
Citeste tot...

Aceasta ironie ne doare, dar ne place

Zice ca se pregatesc rusii cu europenii sa zboare in cel mai Cosmos cu putinta, to baldly go where no one went before, cum spunea Captain Picard in curs de chelire.

Spre Marte, tovarasi, spre Marte, sa-l cucerim in numele stiintei si comunismului!

Si zice ca pentru asta se pregatesc. Dau la perete. I-au bagat la o mititica consensuala, sa vada cum reactioneaza grupul, daca o ia razna colectiv, daca e group think, daca se babardesc sau se belesc, ma rog, chestii de-astea de psihologie psihopupu, de psihologie sociala si de studiul grupurilor mici.

Si zice ca rezultatele contin si urmatoarea perla de concluzie stiintifica, riguroasa si rece si inexorabila:

"De exemplu, studiul a înregistrat diferențe în aplicarea instrucțiunilor venite de pe Pământ. Mai pe românește, același ordin a fost aplicat in moduri diferite. Europenii, conștiincioși au spus deschis că rușii își luau cam multă libertate în modul de aplicare a instrucțiunilor, în timp ce, rușii au declarat că europenii aplicau instrucțiunile orbește!?"

Deci asa ceva nu este posibil. Deci undeva sus, in virful Olimpului cel plin de zapada si de coji de seminte scuipate, zeii se rostogolesc pe jos de ris si unii chiar sufera mici pusee de incontinenta psihosomatica (asta ca sa nu spun pe de-a dreptul ca se caca pe ei de ris, pentru ca noi sintem sociologi si nu avem voie sa vorbim urit in public).

Deci europenii asculta orbeste de ordine, iar rusii le interpreteaza dupe cum ii taie capu. Deci europenii sint dedati la dictatura, mama lor de bicisnici lipsiti de coloana vertebrala, in timp ce bravii soldati sovietici reprezinta intruparea autonomiei actionale, a omului liber si mindru ca in bancul cu ungurul autonom.

Deci care este adresa de e-mail a lui Radu Cosasu, sa-i dau de stire ca traim intr-o oximoronicitate indubitabila si iremediabila?

O, Doamne care nu existi! De ce te rizi astfel de bietii de noi? Ce Ti-am facut, Doamne, de ne bagi in aceasta masinarie infernala de tocat creerul numita ironie?

:rofl:

Courtesy of Semanticus, care ne deschide caile perceptiei spre zari necunoscute, dar groaznice :) :) :) Citeste tot...

Pai sa nu dai cu ei de Pamint, mama lor de oameni de stiinta?

The Pale Blue Dot is a photograph of planet Earth taken in 1990 by Voyager 1 from a record distance [6.1 billion kilometers], showing it against the vastness of space.

By request of Carl Sagan, NASA commanded the Voyager 1 spacecraft, having completed its primary mission and now leaving the Solar System, to turn its camera around and to take a photograph of Earth across a great expanse of space.

From Carl Sagan’s Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space:

Ann Druyan suggests an experiment: Look back again at the pale blue dot of the preceding chapter. Take a good long look at it. Stare at the dot for any length of time and then try to convince yourself that God created the whole Universe for one of the 10 million or so species of life that inhabit that speck of dust.

Now take it a step further: Imagine that everything was made just for a single shade of that species, or gender, or ethnic or religious subdivision.

If this doesn’t strike you as unlikely, pick another dot. Imagine it to be inhabited by a different form of intelligent life. They, too, cherish the notion of a God who has created everything for their benefit.

How seriously do you take their claim?

Courtesy of Vlad Tarko. Cu dedicatie pentru Theophyle Sensei, care e ferm convins ca exista - cel putin in forma aia antropomorfico-binzdicoasa recomandata in manualul bunului crestin :) :wink:



Citeste tot...

Frumusetea vag calduta a unor stele ratate

Granita dintre planeta si stea este mult mai vaga decit se asteptau astronomii.

Prea mari si gazoase pentru a fi planete, prea mici si reci pentru a fi stele. La marginea masei critice pentru reactia de fuziune.

E faina natura asta, intricata si intorlocata si complexa si complicata si mereu proaspata si aducatoare de vesti noi.

Mama lor de fractali care compun textura realitatii, de la stele la celule si turme si tarmuri si munti si vise :) :wink:

Sursa: National Geographic.

Citeste tot...

Asha grait-a Zarathustra

Monstri dantelati, fractalii zac in maduva fiintzei. Fiintza cea mare naprasnica imensa si fara de patima. Si fiintza respira ani lumina si matematica si energie si inevitabilitate si unde si timp si viata si moarte si fara-de-viata si fara-de-moarte.

In nemernicia noastra, ca niste oameni cu creiere, bicisnici si antropocentrici si marshavi si ingushti suntem. Furnici si fire de praf si colcaiala de amoebe cu bazdac de buricul pamantului.

Repent, repent, said the harlequin to the tick tock man!


:/
Citeste tot...