vineri, 10 iunie 2022

Controlați-vă dorința de libertate

Zilele trecute, în ciuda eforturilor imense depuse de către autoritățile chineze, Covidul bîntuia din ce în ce mai dezlănțuit prin Șanghai și prin alte părți ale Chinei. Pentru a-l combate, cei de la putere au decis să aplice politica Zero Covid. Fără milă. Nici un caz de Covid.

Drept urmare, teritorii ce cuprind aproape un sfert din populația Chinei au fost băgate de către autorități într-o carantină cruntă, nemaîntîlnită în perioada contemporană. Sute de milioane de chinezi au fost pur și simplu încuiați în case, fără drept de apel.

Li s-a pus sigilii la uși, iar cine rupe sigiliul suferă pedepse aspre. De multe ori, blocurile de locuințe au fost pur și simplu încuiate pe dinafară, să nu care cumva să iasă micuții. Decît pe dinăuntru, mai bine pe dinafară. Frica păzește bostanii. Lacătul asigură respectarea legii. Cine are mîncare, se descurcă. Cine nu, nu. Ghinion. Totul pentru știință. Totul pentru progres.

Parte din efortul administrativ o reprezintă propaganda. Ce le spui cetățenilor care, în mod inevitabil, nu sînt de acord cu aceste măsuri draconice de combatere a Covidului? Cum îi faci să stea cuminți în cotețele lor? Aloo! Aloo!! Tovarăși! Stați cuminți la locurili voastre...

E celebru deja filmul cu acea parte din Șanghai care urlă de foame și de furie. Nenumărați chinezi încuiați în blocuri care strigă noaptea la geam, în contra măsurilor de restricție. Nu pot ieși din case, căci sînt încuiați. Dar le-a rămas măcar vocea. Protestul.

Nu. Greșit. Nici măcar vocea nu le-a rămas.

La fel de celebre precum urletele în întuneric ale cetățenilor chinezi încuiați în case sînt și filmele cu drone care zboară prin dreptul geamurilor acestora și care latră din difuzoare mesaje de conformare socială.

Dintre multele fraze prin care propaganda toarnă apă peste focul furiei populare, una țîșnește limpede în întunericul Șanghaiului, înconjurînd globul și devenind o adevărată concluzie a acestor vremuri pe care le trăim.

“Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate”.

Genială exprimare. Chintesența puterii statale din zilele astea.

Urletele chinezilor încuiați în case îmi amintesc de o scenă din recentul serial SF The Expanse. Foarte bun serialul. Foarte pertinent gîndit.

E vorba despre un viitor apropiat în care oamenii s-au extins în tot sistemul solar, formînd trei populații distincte, cu trei interese geostrategice de multe ori divergente. Cei de pe Pămînt (Terra). După ei, primii coloniști în spațiul cosmic, cei de pe Marte. După ei, a doua extensie de migrație umană în afara planetei noastre, a doua colonie, cea din centura de asteroizi de dincolo de Marte.

Avem trei popoare, pămîntenii, marțienii și centuriștii (the Belters), care se străduie fiecare să-și urmeze nevoile și interesele distincte. Ca în orice poveste care ține cont de geostrategie, aceste trei facțiuni ale umanității se ceartă pînă ajung în marginea războiului.

În acest context, intervine un eveniment neașteptat, o lebădă neagră. O epidemie provocată de o sursă de viață extraterestră. Care afectează preponderent Centuriștii, îndeosebi unul din centrele lor de populație, cel de pe asteroidul Eros. Epidemie. Covid. Vă sună cunoscut?

Asteroidul Eros este infectat în mod deliberat de către niște oameni răi, necesari în economia narativă a serialului. Oamenii de pe Eros, sute de mii de oameni, centuriști de fel, sînt izolați să nu se răspîndească pandemia. Sortiți unei morți necruțătoare.

Singurul lucru care răzbate de pe acel asteroid sînt transmisiile radio. Care încetul cu încetul se transformă într-un urlet imens, colectiv, de furie și de neputință și de transformare în ceva dincolo de om. Sute de mii de urlete de oameni neputincioși, fără de scăpare.

Acele urlete din serialul The Expanse sînt tulburător de asemănătoare cu cele auzite zilele astea în înregistrările pirat care au scăpat de cenzura chineză și care acum fac înconjurul lumii. Ce pînă acum doi ani de zile ni se părea un science fiction cam tras de păr, așa cum sînt de regulă mai toate poveștile science fiction, iată că acum încetul cu încetul devine realitate prozaică.

Avem de-a face cu un behemot de putere care e în stare să închidă nu doar o mînă de oameni, ci ditamai orașul de douăzeci de milioane de locuitori. Da, ochii nu vă joacă feste. Ați citit corect. Șanghaiul are 26 de milioane de locuitori. Doar decît 26 de milioane. O dată și jumătate cît toată populația României, dacă ții cont de cele 4 milioane de români plecați peste hotare, care însă în statisticile oficiale încă mai sînt numărați ca fiind pe teritoriul țării.

Voi vă închipuiți ce înseamnă să încui în case 26 de milioane de locuitori? Și asta doar în Șanghai. Mai sînt și alte orașe supuse zilele astea carantinei severe. Per total, populația chineză băgată la bulău este mult mai mare. Cel puțin 100 de milioane de oameni. Imens. Se sparie gîndul. Nici nu putem să ne imaginăm o asemenea mărime. E dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Un simplu număr abstract.

Există pe lumea asta un sociolog, mare sociolog, Michael Mann, care în ultimii treizeci de ani a dat seamă de felul în care puterea statului crește pe parcursul istoriei.

Lucrarea sa magnum opus, The Sources of Social Power, ditamai imensitatea de carte în patru volume și mii de pagini, pur și simplu ia toată istoria umanității, o cerne de pleava miriadelor de detalii care ne împiedică să vedem pădurea din cauza copacilor și ne arată puterea socială în toată splendoarea ei necruțătoare. Cu cele patru componente ale sale: ideologică, economică, militară și politică. Modelul IEMP.

În cadrul acestui model teoretic de explicare a distribuirii puterii în societate, tehnologia joacă un rol esențial. Michael Mann ne scoate în evidență felul în care puterea statului devine pe parcursul istoriei din ce în ce mai extinsă. Prezintă o capacitate de proiecție a puterii în colțuri din ce mai îndepărtate. Și totul datorită dezvoltărilor tehnologice. De la cele mai vechi și mai banale pînă la cele mai recente și mai complexe.

Mîna lungă a puterii care în ziua de azi te ajunge oriunde. Prin tot sistemul tehnologic pus la punct, de la baze de date la camere de luat vederi la mașinării care te prind la mașinării care te controlează, fie pe tine direct, fie resursele de care ai nevoie. Pînă la, cel mai recent, drone care îți urlă duios: cetățeni, înfrînați-vă dorința de libertate.

Repet: mîna lungă a puterii, nu a legii. Să nu faceți greșeala să vă lăsați păcăliți de dulcele lătrat duios al dronei. Nu există lege. Doar putere. Legea e doar consecința deținerii de putere. Cine deține puterea, face și legea. Sînt nenumărate exemple de abuz instituțional făcut cu legea în mînă. Țineți minte: nu există lege pe lumea asta. Există doar putere și tehnologie. Și propagandă.

Ce se întîmplă în China zilele astea e doar un semn timpuriu al vremurilor care va să vie pe toată întinderea globului. An early warning. A portent of things to come. Azi în China, mîine pe toată Terra.

O să ziceți că greșesc. Că doar nasoii de dictatori își pot permite asemenea blestemății de abuzuri. Da, da. Cum să nu. Gîndiți-vă la ce au făcut canadienii cu poporul lor. Canadienii, acest paragon al democrației și respectării drepturilor omului. Da, da. Cum să nu. Drepturile omului cît cuprinde. Sau gîndiți-vă la Noua Zeelandă. Sau la Olanda. Sau la Germania ori Austria ori Italia ori Franța.

Toate niște state exemplare, niște lumini ale democrației. Care au călcat în picioare cît ai clipi orice aparență și și-au arătat adevărata față. Putere discreționară. Abuz. “Curat neconstituțional, coane Fănică, dar umflă-l”. Nu uitați, nu vă lăsați păcăliți. Nu există pe lumea asta decît putere și tehnologie. Și propagandă.

Ce se întîmplă zilele astea în China va deveni, încetul cu încetul, normă de funcționare a statului pe tot cuprinsul globului. Justificări și pretexte se vor găsi foarte ușor. Întotdeauna restrîngerea de libertăți va fi clamată în scopuri nobile. Întotdeauna se va găsi un gîndăcel de stepă și niște dușmani necesari. Propaganda va funcționa fără de greș. Tehnologia va ajuta propaganda.

În oglindă, întotdeauna cei care se vor împotrivi strîngerii de șurub vor fi demonizați. Etichetați de către necesara propagandă drept vetuști, medievali, anacronici, penali, corupți, teroriști. Și, la fel de inevitabil, întotdeauna majoritatea populației va pune botul fără mari bătăi de cap la acest narativ. Oile placide s-au așternut la iernat...

Societatea, pe baza priceperii din ce în ce mai eficiente a tehnologiei, va deveni din ce în ce mai militarizată. Uitați-vă la noi, ce ușor s-a trecut de la pretenția de democrație la guvernare militară aproape pe față. Fără să zică nimeni nici pîs.

Și e de-abia începutul. Și nu se întîmplă doar în România.

În toate statele dezvoltate există aceeași tentație a lepădării de democrație și a trecerii la un regim militar din ce în ce mai pe față. De ce? Simplu. Pentru că se poate. Tehnologia ajută. Camere de luat vederi. Baze de date. Heblul care poate fi oricînd tras peste regiuni întregi. Mașini de-alea complicate care să împrăștie rebelii. Și roboți care merg deja singuri și sînt foarte eficienți în a impune puterea statului.

Problema e că nu mai ai unde să fugi de mîna lungă și abuzivă a statului discreționar, care inventează justificări și le legitimează și apoi le proiectează asupra ta prin intermediul unei tehnologii din ce în ce mai eficiente.

Pe vremuri, oamenii fugeau de opresiune în alt loc. Cît timp tehnologia de control social era aproximativă și mediocră și neputincioasă, puteai să fugi.

Dealurile de sud ale Carpaților sînt pline de localități și de familii denumite Ungureni / Ungureanu. Erau pur și simplu românii care fugeau de sub jugul și de sub samavolnicia austro-ungarilor spre frații lor români de peste munți. Veneau din “Ungaria”, deci erau “ungureni”.

Fugeau dintr-un motiv foarte simplu: pentru că puteau să fugă. Pentru că granițele Imperiului erau insuficient controlate de grănicerii habsburgi și prezentau suficiente găuri, suficient de multe poteci ascunse pe unde primitivii de iobagi români să poată fugi la mai bine.

Acuma unde să fugi? Granițele sînt din ce în ce mai bine controlate. Nu mai există pete albe pe hartă. Toate statele devin, încetul cu încetul, la fel. Toate statele își strîng șurubul conformării asupra cetățenilor lor. Iar coloniile spațiale sînt deocamdată doar science fiction. Doar decît. Centuriștii aroganți și liberi de pe centura de asteroizi nu există decît în imaginația noastră înfierbîntată.

Tehnologia încurajează abuzul statal. O să fie din ce în ce mai bine. Azi nu mai avem voie să dăm foc la frunze în curte. Mîine nu vom mai avea voie să săpăm fîntîni. Totul în scopuri nobile, evident. Propaganda va găsi motive să justifice de ce nu e voie. Suferă Greta Trotineta. Poluăm apa. Distrugem habitatul salamandrei subterane.

De fapt, e vorba despre controlul resurselor. N-ai fîntînă, trebuie să iei apă de la stat. Statul cum îți dă, la fel îți și poate închide robinetul. Deci te poate controla. Cum ar zice cei de la Nestlé, binecuvîntat fie numele lor de monopoliști: “water is not a human right, should be privatized”. Poimîine n-o să mai ai voie să crești porci. Peste cîțiva ani, nici n-o să mai ai voie să pui pătrunjel în grădină.

Stai să vezi peste cîteva sute de ani, cînd o să fie generalizat cipul băgat sub piele. O să vă dea niște gînduri foarte plăcute, dacă sînteți cuminți. Dar dacă îndrăzniți să vă semețiți, la fel de bine o să vă dea niște șocuri electrice la fel de plăcute. Totul pentru stat. Totul pentru tehnologie. Totul pentru progres.

Ce era pe vremuri literatură science fiction se transformă încetul cu încetul în prozaică literatură administrativă. Romanele devin manuale de aplicare a poftei behemotului. Noi al lui Evgeni Zamiatin. Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley. 1984 al lui George Orwell. Biete fișe tehnologice de implementare a măsurilor de control social. War is Peace. Freedom is Slavery. Ignorance is Strength.

Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate. Sloganul lumii care va să vie. Genial. Doar decît genial. Și inevitabil. De pe micile ecrane, în curînd direct în viața noastră de zi cu zi.

O să fie bine. O să vă placă. Slavă Domnului că generația noastră n-o să mai apuce vremurile alea.

Hai, că mă duc să dau foc la grămada de frunze uscate. Și pe urmă o să-mi aprind o țigară și o să mă uit pe cer, cum se uita bunică-meu după avioanele americane.

O să fumez și o să mă uit pe cer, să văd cînd apare drona, alertată de senzorii săi sensibili că undeva, o bestie de primitiv penal a dat foc la niște frunze. Trag din țigară, mijesc ochii, să văz mai bine, și o caut din priviri.

O să vie. O să vie. O să fie. O să fie. Drona care inevitabil o să vină bîzîind din motorașele alea ale ei eficiente, să-mi filmeze infracțiunea și să-mi urle duios din difuzoare:

Cetățene, stinge frunzele date foc!

Cetățene, nu fuma!

Cetățene, încalci legea!

Cetățene, ești un penal primitiv!

Cetățene, controlează-ți dorința de libertate!

Cetățene, du-te să te predai la autorități!

Cetățene, Soylent Green is people!!

Trag din țigară și fac ca bunicu, Dumnezeu să-l odihnească. Mă uit pe cer și aștept americanii. Mă rog, înțelegeți voi. Americani. Drone. Ruși. Chineji. Nemți. Canadieni. Securiști. Militari. Milițieni. Fonduri europene. Tot un drac. Behemotul în diversele sale manifestări eficiente. Din ce în ce mai eficiente.

De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, drona asta chiar are dreptate. Chiar așa și e: Soylent Green is people.

Ah, ce bună e țigara asta, în așteptarea dronei. Ah, cît de penal e acest comportament iresponsabil. Ah, ce bine e...

Ghinion.



. Citeste tot...

marți, 25 mai 2021

Realitatea prezintă geometrie variabilă

Realitatea prezintă geometrie variabilă. Noi nu percepem realitatea nemijlocit decît în foarte mică măsură. În rest, ce aflăm de la alții. Deci nu e realitate. E narațiune. Poveste. Ceva spus de altcineva. Rude neamuri cunoștințe. Presă televiziune radio social media. Ai fost tu acolo? Nu. Ai aflat.

Realitatea, în consecință, ajunge în mințile noastre în funcție de interesele celor care construiesc narativul și ni-l servesc pe tavă, mai mult sau mai puțin credibil, gustos, epic.

Covidul și Wuhanul reprezintă un exemplu clasic de realitate cu geometrie variabilă.

De la bun început s-a vehiculat ideea că e foarte posibil ca acest virus să nu fie de sorginte naturală, sălbatică, de la liliac și de la pangolin, ci foarte probabil să fi fost creat în laborator. În care laborator? Păi în ăla din Wuhan, specializat fix în așa ceva și de unde de altminteri a și pornit toată tărășenia mondială.

La vremea respectivă, o astfel de narațiune nu corespundea nevoilor celor care gestionau realitatea occidentală. Stăpînii undelor și ai realității oficiale se confruntau cu o reticență din partea populației în a accepta gradul ridicat de periculozitate al virusului Covid. Nu există. E doar o gripă obișnuită. Sînt în pericol să moară de la el doar ăia care oricum sînt cu un picior în groapă.

În fața acestei reticențe, ideea că ar mai fi și făcut în laborator nu venea decît să alimenteze celelalte teme narative care împiedicau propaganda oficială. Deci trebuia combătută cu orice preț.

Cum așa să fie făcut în laborator? E o prostie. Fake news! Fake news! Scoteți-vă din cap așa ceva! Fiți raționali, nu medievali! Vă spunem noi că nu e făcut în laborator! Știm noi mai bine decît voi. Acceptați narativul oficial. Doar noi avem voie să proiectăm narative pe acest subiect. Voi tăceți din gură și conformați-vă. Medievalilor. Conspiraționiștilor. Subversivilor. Penalilor.

Ooookeey. Între timp s-a derulat primul an de pandemie și de isterie Covid. S-au îmbolnăvit oameni. Au murit oameni. S-a blocat un glob întreg. Au murit oameni și de alte boli, că nimeni nu mai avea voie să fie tratat decît de Covid.

Au inventat pe urmă vaccin. S-au străduit să vaccineze cît mai multă lume. S-au lovit și aici de reticență și de narațiuni concurente, divergente. A venit vara. A trecut valul al treilea. Cifrele de bolnavi și de morți Covid au scăzut, cel puțin în zona euro-atlantică. Lumea a dat cu nasul de căldură și de o oarecare umbră de normalitate. Covidul nu mai pare chiar așa de bau-bau ca acum șase luni.

Dintr-o dată, în acest climat schimbat de opinie socială, nevoile hegemonului s-au schimbat. Nu-l mai doare atît de mult faptul că se vîntură idei alternative despre Covid, cît îl doare faptul că China refuză să se oprească din marșul ei de creștere a puterii.

Hoooopa. Nasol. Ne-am întors la business as usual, la geopolitică de-aia normală, de dinainte de boală. Statele Unite și China, noul război rece. Și cine e la butoane acum în Statele Unite? Democrații sînt la butoane. Și democrații vor o atitudine mult mai dură la adresa Chinei. Să-i dea la bubă. Cum îndrăznește China să fie la concurență cu Statele Unite?

Dintr-o dată, discursul privind crearea Covidului de către om a căpătat utilitate geostrategică. Și pentru că e un narativ util, dintr-o dată nu mai e demonizat. Ba din contră, este împins pe canalele mari mass media, să afle toată lumea cum nasoii de chineji au produs ditamai bestia de Covid să moară tot globul. Niște nasoi. Niște agresivi. Niște violatori. Arma biologică. Ne omoară! China e de vină!

Oookeeey. Dintr-o dată, narativul se schimbă. În funcție de nevoile hegemonului, ale celui care deține puterea de comunicare și de legitimare a narațiunii dominante.

Vă place cum se schimbă realitatea? În șase luni e cu totul altă poveste care vă este oferită. Să haliți altă harneală, cum ar zice specialistul în comunicare. Și voi o haliți. Uitați repede că pînă recent un astfel de discurs era demonizat. Și vă repeziți cu același entuziasm naiv în contra-narativ, în povestea spusă pe dos.

Nu mă credeți? Uite aici, articol în presa imperialistă. Washington Post, 25 mai 2021. “Timeline: How the Wuhan lab-leak theory suddenly became credible”.

Articol frumos documentat, ca la carte. Unde micuții imperialiști ne prezintă dovezile pentru care ei consideră că e din ce în ce mai credibil că virusul Covid de fapt a fost produs în laborator.

Dovezi? Sau propagandă? Adevăr? Sau o nouă harneală convenabilă? Au cumva nevoie să prezinte China ca fiind marele demon? I-a apucat acuma marea strădanie jurnalistică? De ce taman acum? De ce nu acum șase luni, sau nouă luni, cînd era Trump la putere și spunea cam același lucru? Atunci nu era convenabil să vorbească aceleași vorbe ca și Trump. Jurnaliștii? Niște deontologi convenabili.

V-am spus. Realitatea prezintă geometrie variabilă. Beți încet, căci conține adevăruri în continuă schimbare.

PS: În sondajele pe care le realizez pe tema Covid măsor încă de anul trecut, printre altele, și felul în care lumea crede în astfel de idei alternative despre acest virus. Taman acele idei pe care hegemonul comunicațional le consideră drept manipulare, “fake news”.

Dintre toate aceste idei alternative, două sînt cele pe care românii le consideră în mod constant adevărate de un an încoace, indiferent de cît de multă propagandă oficială le toarnă autoritățile în urechi.

Primo: că virusul nu e din natură, de la liliac și de la pangolin, ci e produs în laborator.



Secundo: că statisticile oficiale privind evoluția Covid prezentate de autorități sînt false.



Pe măsură ce trece timpul, cu atît ne dăm seama că poporul român, de fapt, e al naibii de înțelept. The wisdom of crowds, cum ar spune metodologul.

Cum ar zice proverbul. Poți prosti puțină lume mult timp. Poți prosti multă lume puțin timp. Dar nu poți prosti un popor întreg la nesfîrșit.

Ghinion.



. Citeste tot...

vineri, 7 mai 2021

Karma, UE și necesitatea istorică a lui Schadenfreude

Karma este necesară. Cînd europenii cumpărau tot ce puteau prin statele sărace și proaste din periferia post-comunistă, era bine. Fluturau virtuos drepturile pieței libere și ne acuzau că sîntem protecționiști și comuniști dacă nu le vindem bijuteriile coroanei. Să fie bine, să nu fie rău.

Și le-am vîndut. Ah, ce le-am mai vîndut. Să aibă occidentalii, să nu avem noi. Noi să fim doar colonie, să ne guverneze stăpînii cei înțelepți. Să culeagă ei roadele, că doar ei merită. Dragii de habsburgi, să mănînce și gura lor ceva. Așa trebuie. Așa e istoria. Cine poate, ia. Cine nu, să vină DNA să-l ia.

Acuma roata istoriei se întoarce încet. Vin chinezii și le cumpără fabrici pe acolo pe la ei, prin Occidentul bogat și virtuos. Hooopa. Henț. Buba. Dintr-o dată, cînd au simțit focul la fund, virtuoșii economiei de piață deschise s-au simțit amenințați și au schimbat foaia.

Dintr-o dată, Uniunea Europeană descoperă că, totuși, nu e bine să vină niște nasoi de străini să-ți cumpere chestii la tine în țară. Vai, cîtă pricepere discursivă în a justifica de ce nu e bine, dar deloc bine, să vină chinejii să cumpere într-o piață deschisă, concurențială, unde banul și doar banul contează.

Ah, ce frumoasă e istoria. Ah, ce necesară e karma. Ah, ce bun e ursul Arthur, cînd e împușcat în altă țară. Ah, ce nevoie e de conceptul de “țară”. Naționaliștilor. Primitivilor. Soros să vină să vă ia / Să vă dea la DNA.

Ghinion.

“FRANKFURT—The European Union unveiled draft rules on Wednesday aimed at cracking down on state-subsidized foreign companies in Europe, a move that could allow regulators to pursue big Chinese companies in much the same way they have targeted U.S. multinationals such as Apple Inc. and Amazon.com Inc.

The legislation is the latest sign of Europe’s shifting stance toward China, the bloc’s biggest trading partner for goods and a crucial market for its exporters. While the new rules don’t single out China, analysts said large Chinese companies would be a primary target.

If approved by the EU’s 27 governments and the European Parliament, the rules would grant the bloc’s muscular antitrust authorities new powers to block foreign companies from making acquisitions in Europe or receiving public contracts if they are deemed to have benefited from government subsidies. Companies would face stiff fines if they failed to comply with the EU’s demands.”

Wall Street Journal, 7 mai 2021, ediția electronică

. Citeste tot...

vineri, 9 noiembrie 2012

Vin alegerile!





. Citeste tot...

luni, 4 iunie 2012

Vin alegerile!




Mai multe poze faine cu Frumoasa din Padurea Chineza Adormita, aici. O adevarata sociologie a somnului: pe sirme, pe banci, printre rate, in gara, peste tot, unde se apuca, se trage un pui de somn. O natie muncita, bre... Citeste tot...

joi, 24 mai 2012

Smart guys in pursuit of A++ cum exmatriculation



. Citeste tot...

sâmbătă, 5 mai 2012

La ǎștia nu vin alegerile!



. Citeste tot...

miercuri, 15 februarie 2012

Frumusețea, ca un trei optzeci prin ochi

Citeste tot...

duminică, 4 decembrie 2011

Longshan

Ceramica dintr-una din vechile culturi neolitice din China.

Citeste tot...

luni, 28 martie 2011

Stance: Oboi (sec. XVII)



Sursa: Wikipedia Citeste tot...

duminică, 6 martie 2011

Ki







Citeste tot...

marți, 15 februarie 2011

A portent of things to come

Rusia intra incet dar sigur in NATO, nu pe usa din fata, ci pe intrarea de serviciu. Mecanismul de actionare e declansat discret – dar sigur – din interior. Profitand de un context international mai favorabil ca niciodata, Kremlinul isi largeste, fie si indirect, aliantele militare, si tinteste din ce in ce mai sus.

Nadia Dincovici, Rusia defensiva, 11 februarie 2011 Citeste tot...

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Voi să nu faceți așa ceva acasă!

Voi să nu faceți așa ceva acasă!
Nu de alta, dar vă rupeți și rămîn fără cititori.

Doamnelor și domnilor, din capitolul "girafa și țăranul". Așa ceva nu există. Așa ceva nu se poate.

Imposibilă eleganță, doamnelor și domnilor.

:blink:

Citeste tot...

miercuri, 19 ianuarie 2011

Ubi bene?

În cele ce urmează e vorba despre două subiecte dragi mie. Despre educație, pe de o parte. Despre statistică și grafice și cifre și analize cantitative, pe de altă parte.

Și despre al treilea subiect, la care inevitabil ajungem, mai spre sfîrșitul discuției, pentru că știm cu toții că toate lucrurile importante care vin în perechi sînt trei, că așa zice și la Biblie, și la masoni, și la budiștii cei asiatici și triști.

Să vă explic.

Camil Stoenescu ne arată un grafic din The Economist care vorbește despre interesul din ce în ce mai ridicat al studenților american pentru studii chinezești, coroborat cu ponderea studenților chinezi care studiază în Statele Unite ale Americii.



Te uiți la grafic și ce exclami? Waw! Ai naibii chineji, ce gîndire strategică, dom'le, cum se gîndesc ei la lucrurile cu adevărat importante și de ce au recuperat economic și din punct de vedere al calității vieții așa de mult în ultimul timp.

Hmmm. Stai așa că nu-i așa.

Păi de ce? Păi simplu. Pentru că această pondere a studenților străini în SUA trebuie coroborată cu ponderea total populației pe glob (ca să nu mai spun că ar trebui de fapt pusă în relație cu ponderea populației de vîrstă școlară de pe glob, dar hai totuși să nu despicăm firul în patru chiar atît de laborioso-academico-pedant).

E simplu. Cu cît o țară e mai numeroasă, cu atît ne așteptăm ca studenți de-ai ei să fie mai numeroși în rîndul studenților străini din SUA. Asta în condițiile ipotezei nule, cînd considerăm că nu există nici o altă legătură între țări și propensiunea lor de a avea / trimite oameni la studii în SUA.

Hai să vedem. Mai întîi căutăm o sursă de informații despre populația țărilor de pe glob. Google să trăiască. De fapt, nu. Și mai populist și anti-științific: Wikipedia să trăiască.

Comme on. Să nu-mi spuneți că trebuia să mă duc pe cine știe ce site al ONU, World Bank, CIA, Unesco sau Ministerul Mediului din Noua Zeelandă ca să-mi crească precizia la a doua sau a treia zecimală după virgulă, că zvîrl cu wirelessul după voi.

Buuuun. Primul pas a fost făcut. Știm populațiile țărilor, de manieră destul de recentă și de decentă.

Pasul doi este să calculăm ponderea populației fiecărei țări din total populație pe glob. Atenție!, fără populația SUA, că universul analizei îl reprezintă țările care trimis studenți străini în SUA, deci SUA se exclude.

Obținem o cifră de aprox. 6,5 miliarde de locuitori, fără SUA (6,531,194,906 pămînteni, ca să fim pedanți), din care, pasul următor, calculăm procente (vezi tabel mai jos).

Pasul următor îl reprezintă să comparăm procentele rezultate cu cele din graficul The Economist. Ia să vedem? Sînt mai mari decît cele ce ar rezulta pe baza volumului de populație sau nu?



Concluziile trase de pe urma acestei analize comparative sînt total diferite față de cele care am fi fost tentați să le tragem dacă ne uitam doar la graficul inițial, cel din The Economist.

Păi ce reiese? Că China are atîția studenți în Statele Unite dintr-un singur motiv: că sînt mulți ei pe glob, nu de alta. Raportul studenți : populație este apropiat de 1, de 100%, de media postulată de ipoteza nulă, de fapt chiar ușor sub 100%, 90%.

Deci chinezii trimit atît de mulți studenți în SUA pentru simplul motiv că sînt al naibii de mulți, miliarde, ei de fapt trimițînd ceva-ceva mai puțin decît "ar fi cazul", dacă ar fi să ne luăm după ponderea lor în total populație globală, fără SUA.

Aceeași concluzie o tragem și la adresa Indiei. Are ea mulți studenți în SUA, dar asta se datorează doar faptului că este țară mare, a doua de pe glob. De fapt, ea trimite doar 83% din ce ne-am aștepta să trimită. Nu își concretizează potențialul, cum ar veni.

Adevărații cîștigători, de departe, ai acestei analize sînt Coreea de Sud și Taiwanul. Aceste două țări asiatice prezintă în Statele Unite a proporție cocoșător de mare de studenți, raportată la ponderea lor din total lume.

Coreea de Sud trimite de 14 ori, atenție! de 14 ori mai mulți studenți decît ne-am aștepta.

Nici Taiwanul nu se lasă cu mult mai prejos și trimite de 11 ori mai mulți decît ponderea ce ar fi rezultat din simpla distribuție de volum global al populației.

De-abia aici putem spune cu siguranță că avem de-a face cu o strategie bine gîndită și riguros aplicată, cu perseverență și cu efort financiar susținut, pentru a căpăta singurul lucru de pe lumea asta care contează cu adevărat: materia cenușie bine mobilată, creierele, cunoașterea. Ai carte, ai parte. Nu ai, ștergi babe de rahat la fund prin Italia și Spania. Mă rog, altă discuție.

Alte țări stau și ele mai bine decît ne-am fi așteptat: Canada, de 4 ori. Dar să nu uităm că în acest caz Canada este practic tot Statele Unite, așa de apropiate cultural și geografic sînt cele două țări (except snow and polar bears, of course).

Deci Canada pur și simplu își exploatează proximitatea geografică (ceea ce nu se poate spune despre Mexic – vezi mai jos).

Arabia Saudită este o altă țară care trimite muuult mai mult studenți, de 5,5 ori mai mult decît ne-am fi așteptat în condițiile ipotezei nule.

Miroase a strategie, nu? De la o populație care huzurește de pe urma exploatării resurselor minerale în condiții de cvasi-monopol (OPEC), încet-încet emirii pregătesc culcușul pentru un viitor post-petrodolaristic. Not bad at all, not bad.

Cine mai scoate capul? O singură țară: Japonia, cu o pondere de aproape două ori mai mulți studenți (185%) decît ne-am fi așteptat.

Știm că pe vremuri, în anii 60-70, Japonia a urmat aceeași strategie de knowledge drain pe care Coreea de Sud și Taiwan le urmează acum. În momentul de față, fie se consideră că universitățile lor din Japonia au atins un nivel de proficiență intelectuală similar cu cele din Statele Unite, datorită eforturilor generațiilor precedente, fie pur și simplu avem de-a face cu un mal d'etre generațional, cu une lassitude, cu o lene dată de tihna nivelului ridicat de viață. Mama ei de îmbuibare, cum lenevește simțurile și adoarme voința.

Ce mai observăm? Că Mexicul, deși în coasta de sud a Americii, simetric cum ar veni față de Canada, la o aruncătură de băț peste zidurile anti-imigrație, de-abia de-abia își atinge potențialul de studenți, cu un raport de 110%. Mediocru, ca să nu fiu și mai critic.

Nici restul lumii nu-și concretizează potențialul. Însă în unele cazuri se datorează probabil nivelurilor universitare de acasă (Anglia, Franța, Germania, Israel, în general țările occidentale dezvoltate). În alte cazuri sărăcia și / sau distanța își spun cuvîntul.

Ce contează însă cel mai mult îl reprezintă identificarea unui pattern cultural bine definit. Țările din Asia: Japonia mai întîi, pe urmă Coreea de Sud și Taiwanul, mai recent China, fac eforturi bine gîndite și susținute la nivel statal de a recupera din handicapul de cunoaștere care le desparte de principala țară în această privință, Statele Unite.

Asta bazîndu-se pe un fapt la fel de simplu: pe patriotism. Nimic nu-i împiedica pe japonezii tineri, pe sud-coreeni ori pe chinezi să rămînă în Statele Unite. Și totuși, mulți dintre ei s-au întors, chiar dacă fie în condiții de trai mai scăzute, fie chiar în regimuri sociale nu chiar atît de dezirabile, mai ales în comparație cu democrația din Statele Unite.

De aici trebuie să plecăm cu întrebarea: România unde este pe acest tabel? Și unde ar trebui să fie în următorii 10 ani, 15 ani, 20 de ani?

Pentru că dacă nu trimitem la studii în Statele Unite (forget Uniunea Europeană – the bloody Americans rule, education-wise) valuri-valuri de tineri care în primul rînd să bage la cap, iar în al doilea rînd să nu-i apuce huzurul pe acolo, că se trăiește mai bine și e mai mult soare în California, și să se întoarcă acasă, unde plouă și e urît și e plin de țigani și regimul dictatorial Băsescu mănîncă intelectuali pe pîine, în timp ce înțeleptul Iliescu privește cu seninătate la trecut și cu indiferență la viitor, visînd la mineri și la inginerii sociale cu pulanul de kagebist.

Și de aici începe o luuungă și vehementă discuție: cine e de vină? Regimul dictatorial Băsescu (Iliescu, Năstase, Constantinescu, Țopescu, Enescu, Dumnezeiescu), cel care în mare nemernicia sa n-a făcut nimic în această privință? Sau valorile naționale aproximativ oareșcum cam nu prea, moartea datoriei specifică post-moderniștilor din noi, care gîndesc mai degrabă în termeni de Ubi bene, ibi patria?

Aduceți-vă aminte, dragii mei cîrcotași de peste ocean (cu unii dintre voi chiar mă și voi întîlni la revederea de 20 de ani de la terminarea liceului în această vară): Ask not what your country can do for you - ask what you can do for your country.

Și asta a fost spusă de un american, rasa mă-sii de viață, că tot apreciați voi cele americane, că altminteri n-ați fi plecat fără să vă mai întoarceți.

:(




PS: de citit si articolul lui Cosmin Alexandru, ca tot vorbim de educatie.
Citeste tot...

vineri, 10 septembrie 2010

Strong, dar tare

Fara comentarii. Orice ash spune poate fi folosit impotriva mea / a noastra / mama noastra de barbati. Simplul fapt ca postez asa ceva este un fapt reprobabil, mirlanesc, anti-telectual, tzopirlanesc si grobian. Sintem niste porci de ciini, care numai la aia si cu aia gindim, muncim, tragem, folosim. Meritam tot dispretzu de pe lume. Gindim cu capul de jos, nu cu cel de sus. Sintem nishte... nishte... na, ca nici nu gasesc cuvintele care sa ecsprime la ce va ginditzi domniile voastre, stimate doamne feciorelnice.

Aaaargh, ce sacrificii fac eu ca sa va delectez cu cele mai faine chestii de pe lumea asta...

Courtesy of Click, aceasta fintina de intzelepciune mediatica.
Via Hotnews, alt putz de lumina si wisdom.

:rofl:



PS: Daca nu va uitati aici, nu stiti ce pierdeti. The real thing. Chiar nenea ala care trage de unul singur. Marele maestru Kung Fu Tu Jin-Sheng tragind camionul cu ce are el mai tare in dotare. Din pacate, Embed disabled by request. Asa ca va duceti domniile voastre frumos pe YouTube, follow the link, si nu veti fi dezamagiti. Sau mai ales dezamagite... :wink:

PPS: Muzica e bestiala.

:rofl: Citeste tot...

sâmbătă, 5 iunie 2010

Această geostrategie tristă, dar ironic de adevărată

Două răutăcisme geostrategice

Auziți, voi ați auzit cumva de țara aia îndepărtată, numită China? Sînt sigur că în mare priceperea voastră ați fost vreodată decorticați cerebral cu un asemenea cuvînt.

Auziți, voi ați auzit că chinejii ăștia sînt cei mai foarte nemaipomeniți de buni la un sport, numit ponping. Ba nu: pimpong. Sînt tari de tot chinejii cu mingea de plastic. Dar nu e cazul să vă spun, că sînt sigur că știți asta.

Dar stați așa, să vă perplexez un pic, să vă spun una care sigur n-o știți.

Zice că Republica Populară Chineză, după ce a terminat cu mama lor de capitaliști și de războaie civile și de mama lui de terorist Chiang Kai-shek, deci prin anii cincizeci, cînd au început chinejii să se așeze la casa lor și să se mai gîndească și la altele decît la babardeală, independență și supraviețuire prin bolul zilnic de orez, ținînd cont de marea prietenie dintre popoarele român și chinez, au trimis ei o întrebare prin canalele specifice: auziți, bre frați români întru comunism și propășirea unei noi orînduiri mai bune și mai drepte și mai totalitar-sovietice, bre frați români bre, noi n-avem nici un sport național, bre oltenilor din Europa bre. Nu ne ajutați voi pe noi să ne punem pe picioare un sport așa mai pentru noi, pentru fizicu și priceperea și specificu nostru?

Hmmm. Au stat românii noștri, au primit comanda pe linie de partid, au pus mîinile adînc în bărbie și au început să se gîndească.

Hmmm. Ce mama naibii se potrivește pentru prietenii noștri întru construirea unei orînduri noi multilateral dezvoltate? Că sînt mici și sfrijiți și gălbejiți, deci la sporturi de contact canci, că-i ia vîntu pe sus. N-au zăpadă, deci canci sporturi albe. N-au nici de-aia, nici de-aia (pe vremea aia chiar n-aveau), deci stimate tovarășe secretar general, după o îndelungă chibzuință și în disperare de cauză, că le-am cam terminat și nici unul nu se prea potrivește cu fizicu și ambientu, noi credem că sportul care este cel mai potrivit dupe tipicul chinezesc ar fi sportul ăsta nou apărut, de cînd s-a inventat poliuretanul, cum îi zice, dom'le, ăsta, pimpongul.

Că e racheta ușoară și nu-i doboară la pămînt, și mingea la fel, dacă le dai una între ochi cu ea e șansă să supraviețuiască, nu ca mingea de fotbal sau de handbal sau de volei care-i dă cu cracii în sus, sau – doamne ferește! – cu mingea de rugby: aia îi omoară dîn prima.

Deci pimpong, stimate tovarășe secretar general. Noi, consilierii înțelepți ai lu' matale, bre nea Ghiță bre, trăiască-ți priceperea matale de dictator sovietic, noi credem că trebe să-i învățăm pimpong, bre strălucitorule bre, stai nu da, stai nu ne împușca, c-avem copii acasă.

Bine, mă, dacă ziceți voi, voi vă pricepeți mai bine. Ia luați de-aci un avion și duceți-vă pînă în China și învățați-i pe amărîții ăia pimpong, să nu mai zică că nu au nici un sport național.

Zis și făcut. S-au dus șapte antrenori de-ai noștri acolo și le-au pus paleta de pingpong în mînă la chinezi.

Restul e istorie. Azi, la 60 de ani de la fericitul eveniment, pingpongul se împarte în două: China și restu lumii. Pingpong pe care chinezii cei mai foarte campioni mondiali și dominanți autoritari în domeniu l-au învățat de la oltenii de români, prin anii '50.

Nu că istoria e plină de ironii?

:) :( :blink:



* * *

Hai să vă mai spun încă una, dar pe scurt. Tot haioasă, tot tristă, tot geostrategică și ironică.

Zice că singura clădire cu bulină roșie din Washington D.C. ar fi ambasada României.

E că-i bună?



Țț țț țțțțț... Ce oameni. Ce soartă. Ce transatlanticitate a bulinei roșii.

Ce zădărnicie pe capul nostru...

:(



Citeste tot...

luni, 22 martie 2010

Ce pot face doua maini dibace

Magie, frate, nu joaca. In plus, bonus suplimentar :), cinci minute de vorbit in chineza, sa va mai largitzi si voi orizonturile lingvistico-acustice, ca prea numa' engleza engleza engleza franceza franceza germana spaniola rusa (unii din voi, stiti voi care).

Deci enjoy. Deci nu ma intrebatz cum a facut, ca sa moara pisica indo-europeana daca stiu. Deci mama lor de chinezi, ca sunt impenetrabili ca sticla si misteriosi ca magia.

Deci maestre, da din bani, sa impresionezi audientza!

She she. Wu xia min ga. Ha. Ho. He.

Citeste tot...

luni, 8 martie 2010

Viitorul suna galben

Dau Omagiu la schimb contra Cartii rosii a lui Mao.

De ce?

Uite de-aia. Si de-aia.

Cum am ajuns la aceasta concluzie si la aceste linkuri? Cautandu-l pe Sergiu, cf. unui tip din partea lui Teo-Phyl, am dat cu ochiul prin studentii de la Rutgers.

Si ati vazut si voi ce am gasit.

Va rog eu, mai uitati-va inca o data si numarati cati sunt caucazieni, cati sunt indieni si mai ales si mai ales cati sunt chinezieni.

Mda. Viitorul este deja prezent, fratzilor. Care ai pastrat o carticica de-aia roshie? Ca o sa avem nevoie in anii care vin...


Citeste tot...

vineri, 5 martie 2010

100 de milioane de motive de ingrijorare

Va povesteam acum ceva timp despre problemele structurale demografice cu care se confrunta China.

Iata acum un articol din The Economist care vine sa discute acelasi subiect: o structura de nasteri puternic dezechilibrata in randul tarilor asiatice. Prea multi nou-nascuti baieti si prea putine fete. Cauzele culturale, politice si tehnologice ale acestei situatii, cat si consecintele sale.

Iata un fragment din articol:
In fact the destruction of baby girls is a product of three forces: the ancient preference for sons; a modern desire for smaller families; and ultrasound scanning and other technologies that identify the sex of a fetus. In societies where four or six children were common, a boy would almost certainly come along eventually; son preference did not need to exist at the expense of daughters. But now couples want two children—or, as in China, are allowed only one—they will sacrifice unborn daughters to their pursuit of a son. That is why sex ratios are most distorted in the modern, open parts of China and India. It is also why ratios are more skewed after the first child: parents may accept a daughter first time round but will do anything to ensure their next—and probably last—child is a boy. The boy-girl ratio is above 200 for a third child in some places.

Si iata un alt fragment, care ne arata ce inseamna sa promovezi idei liberale. Liberale, nu precum "idei economice liberale", ci atitudine liberala despre lume, societate si viata. Mult dincolo si peste acuzele indignate ale socialistilor care cred ca liberalismul se limiteaza doar la apararea averilor nemernicilor de bogati imbuibati care au facut averi pe spinarea clasei muncitoare.

And all countries need to raise the value of girls. They should encourage female education; abolish laws and customs that prevent daughters inheriting property; make examples of hospitals and clinics with impossible sex ratios; get women engaged in public life—using everything from television newsreaders to women traffic police. Mao Zedong said “women hold up half the sky.” The world needs to do more to prevent a gendercide that will have the sky crashing down.

Ca de obicei, The Economist ne ofera o analiza pertinenta asupra lumii in care traim. Gasiti tot articolul aici.
Citeste tot...

marți, 12 ianuarie 2010

Efecte perverse

China are un deficit de 24 de milioane de mirese.

Asta da stire. Asta da efect neintentionat. In literatura de specialitate se mai numeste si efect pervers si, in contextul acestei situatii, atributul "pervers" isi justifica cu asupra de masura adecvarea.

[...] any purposeful action will produce some unintended, unanticipated, and usually unwanted consequences. Stated in other words, each cause has more than one effect, and these effects will invariably include at least one unforeseen side-effect. The unintended side-effect can be more significant than the intended effect.

Like Murphy's law, again a humorous expression rather than an actual law of nature, this law is a warning against the hubristic belief that humans can fully control the world around them.


Aceasta lipsa de femei nubile, la varsta primei casatorii, reprezinta efectul pervers al controlului demografic instituit de statul chinez acum 30 de ani, in 1979, speriat de cresterea alarmanta a populatiei si de predictiile de evolutie catre un volum de populatie nesustenabil in raport cu resursele naturale ale teritoriului R.P. Chineze. In consecinta, statul autoritar chinez au instituit o regula prin care fiecare familie are dreptul la cel mult un copil, mai ales in zonele urbane, instituind sanctiuni semnificative in cazul incalcarii acestei interdictii.

Acest tip de control demografic este un exemplu clasic de inginerie sociala care, in conditiile unui stat totalitar, pe de o parte ignora cele mai elementare drepturi ale omului si valori fundamentale (libertatea, habeas corpus, dreptul de a decide ce fel de viata sa pot duce), iar pe de alta parte mai sufera si de efecte neprevazute.

Decizia chinezilor poate fi privita in oglinda cu decizia altui stat totalitar-comunist, R.S. Romania, de a interzice in 1968 avorturile pentru a spori numarul populatiei, care a dus la aparitia generatiei noastre, a "decreteilor". Un stat se chinuia sa opreasca efectele de scadere a populatiei datorate intrarii in faza tarzie a tranzitiei demografice. Altul, din contra, se chinuia sa opreasca efectele inverse, de crestere nesustenabila a populatiei, specifice unei etape anterioare din acest fenomen demografic (si de care in momentul de fatza are parte lumea araba si continentul african).

Ce s-a intamplat de s-a ajuns de la o decizie din 1979 la un deficit de 24 de milioane de mirese in 2010?

Chinezii, sub amenintzarea biciului, au inceput sa respecte legea. But with an anthropologic vengeance. Ce ziceau chinezii in sinea creerului lor galben? Ei, fi'r'atzi voi sa fitzi, daca tot am dreptul doar la un copil, atunci sa fie de-ala de care vreau eu. Si eu, chinezul parinte, evident ca vreau baiat, ca baietii poarta numele, duc greul, aduc cele necesare in casa, au grija de noi parintii cand suntem batrani etc etc - toate credinte specifice unei societati pre-moderne, traditionale, rural-agricole (de aceea vorbesc despre componenta antropologica a acestei analize demografice).

Buun. Deci vrem baieti si avem dreptul doar la un copil. Inseamna ca fetele incep sa aiba o problema: nu prea mai e loc si de ele in schema asta limitativa. Si, desi pana de curand nu se putea cunoaste sexul copilului in faza uterina, chinezii o rezolvau mult mai expeditiv si mai crud: faceau copilul si daca era fata, il cam lasau sa moara de foame (infanticid selectiv). Si atunci mai aveau voie sa faca inca unul. Si tot asa, poate-poate iesea baiat. Daca iesea baiat, gata: s-a terminat ratzia de copii. Acum, de cand cu tehnologia de identificare a sexului fatului inca dintr-o faza timpurie, aceasta problema s-a agravat, pentru ca se cunoaste sexul copilului suficient de timpuriu pentru a putea sa se faca avortul in cazul in care copilul e de fata si se nasc si mai putine fete (pentru ca, totusi, inainte de identificarea timpurie a sexului fatului, cea mai mare parte din fetele care se nasteau supravietuiau totusi acestei presiuni selective de tip cultural).

Iata cum aceasta regula a familiilor cu doar un copil, combinata cu predilectia pentru copii de sex masculin, conform cu valorile intalnite in populatia prevalent traditionala, a dus pe parcursul timpului la un dezechilibru semnificativ intre barbati si femei. Acest dezechilibriu se manifesta si mai vizibil pentru ca aceste generatii (cohorte, in termeni demografici) au inceput sa intre de ceva timp in perioada fertila a existentei lor. Cand oamenilor, manati de imperativul biologico-hormonal, incepe sa le fiarba vinul in pocalele arterelor si venelor sa se imperecheze, sa faca progenituri. Generatia urmatoare. N + 1. Copii, cati mai multi copii.

Dar ca sa faci copii intai trebuie sa te insori, sa intemeiezi o familie, conform tot cu structura valorica din populatie (din nou explicatia de tip antropologic - in alte populatii umane sau la alte specii acest comportament poate fi sarit in ecuatia facutului copii). Dar ca sa te insori, trebuie sa ai cu cine. Si daca faci asocierea, potriveala bijectiva, unu-la-unu, ca pe vremuri in clasa intai, cand incepi sa inveti sa numeri: una mie, una tzie, una mie, una tzie... vezi ca la un moment dat ramai cu o gramajoara de flacai carora li s-au terminat femeile. De ce? Pentru ca regula in societate spune: bijectie. Familie monogama. In aceste conditii culturale ("cultura" in sensul antropologic al termenului), asta duce la buba. Raman niste flacai pe dinafara, neconsolatzi si nefutatzi.

Ar trebui sa se schimbe regulile jocului valoric si sa se permita sa se dea mai multzi barbati la fiecare femeie, sa se ajunga femeile la totzi, sa aiba parte totzi de o shansa la fofoloanca si la perpetuarea speciei. Dar cum asta nu este posibil, apar probleme. Psihologice, de textura sociala, chiar si militare.

Citeam deunazi nu mai stiu pe unde ca unul din motivele pt care RP Chineza mentine o armata atat de mare este pentru a tine cumva sub control aceasta maaaare masa de flacai care nu au parte de efectul linistitor, civilizatoro-potolitor al dulcei fofoloance matrimoniale. Desi o armata numeroasa implica niste costuri maaari de tot si desi progresul tehnologic permite in zilele noastre reducerea numarului de militari fara a scadea eficienta armatei, asta in China nu se intampla. Nu din motive de inapoiere tehnologica, ci mai ales din motive de control populational. Daca nu i-ar tine sub oboroc, atunci ar exista pericolul unor tensiuni sociale. Dupa cum probabil stiti unii dintre voi, barbatii tineri nefututzi la timp pot sa faca urat, dar urat de tot, mai ales cand sunt multzi si disperatzi... :)

Radeti voi radetzi, dar sa stiti ca e o adevarata problema, care isi are originea hat, departe, intr-o decizie de control demografic luata cu o generatie in urma. Ca sa vedetzi ce este si cu ingineria asta sociala si cu limitarile ei...

Citeste tot...