joi, 30 octombrie 2014

La ăștia nu vin alegerile!



. Citeste tot...

miercuri, 29 octombrie 2014

Vin alegerile!



. Citeste tot...

luni, 27 octombrie 2014

Vin alegerile!



. Citeste tot...

Grace under probabilistic fire

Pe frontul comunicațional de manipulare pufoasă, dar necesară, vedem deja zilele astea o intensificare a băgatului cărbuni în focul patimii obiective anti-guvernamentale pe tema scăderii lui Ponta în sondaje.

Absolut la întîmplare, voci foarte obiective precum Turcescu ori Lăzăroiu contestă rezultatele sondajelor, spunând că "de fapt", în "sondajele secrete", Ponta este "în prăbușire", iar Iohannis / Udrea / Macovei (în funcție de pentru cine bagă cărbuni respectivii) sînt într-o "creștere puternică".

O să vedeți cum persoane cît se poate de "respectabile" clamează că Ponta e "cel mult 32-33", iar Macovei "deja a ajuns la 15" și poate "repeta surpriza lui Vadim din 2000".

Pentru cei dintre voi care poate nu țineți minte, Lăzăroiu este fix același care în 2012, cînd sondajele prefigurau o victorie năpraznică a USL, mult peste 50%, poate chiar 60% - ceea ce s-a și întîmplat, a luat la Senat 60,03% iar la Cameră 58,63% – sociologul obiectiv de serviciu Lăzăroiu dădea "mai mult ca sigur" faptul că "USL va lua sub 50%, poate chiar sub 40%".

Înainte de alegeri, erau plini pereții mediilor sociale de predicțiile catastrofale pentru USL și salvatoare pt băsescieni. După alegeri, și după Exit Pollul care a prefigurat corect victoria răsunătoare a USL, Cassandra băsesciană a băgat capul la cutie vreo cîteva luni.

Acum a scos capul din nou. Iar spune că Ponta va lua "maxim 32-33". Evident că iar o să dispară după alegeri. Dar pînă atunci, își îndeplinește conștiincios sarcina de serviciu, ordinul pe unitate, poate-poate mai prinde niște fraieri să-i păcălească.

Oameni buni, stimați tovarăși: nu puneți botul la prostii, luați ciocolată la copii. Nu vă lăsați speriați de toate trompetele care încearcă să vă bage antigel în sînge.

Ponta va cîștiga detașat turul 1 al alegerilor. Ponta va cîștiga, ceva mai puțin detașat, dar fără mari bătăi de cap, și turul 2 al alegerilor. Ponta va ajunge președinte.

Important este să vă țineți firea, să vă faceți treaba și să arătați că în ultimul ceas, ați învățat și voi măcar un lucru de la Diktatoru Băsescu: să vă țineți cumpătul și să dați dovadă de ceea ce imperialiștii capitaliști anglo-saxoni denumesc, în limbaj de specialitate, grace under fire.



. Citeste tot...

duminică, 26 octombrie 2014

Îndreptar concis de cunoaștere a opiniei publice



. Citeste tot...

În curînd, de-abia aștept

Știți pilda de iluminare zen. Dacă n-o știți, e cazul să o aflați.

"La început, munții erau munți, apele erau ape, codrii codri și pietrele pietre.

Pe urmă, pe măsură ce am început să pătrund în esența lucrurilor, dintr-o dată munții n-au mai fost munți, apele n-au mai fost ape, copacii n-au mai fost la fel și nici pietrele nu semănau cu ce știam eu la început.

Dar la sfîrșit, cînd am cunoscut iluminarea și pacea interioară, munții au fost munți din nou, apele ape la loc, codrii codri și pietrele pietre."

Una din cele mai frumoase feluri în care poți vorbi despre necesitatea ca după inevitabilul act de complicare a cunoașterii să vină înapoi sinteza simplă, limpede, înțeleaptă, să coși la loc misterul sfîșiat, chiar dacă nu mai e mister. Și să-l faci mister la loc, chiar dacă i se văd cusăturile pe la colțuri.

Înțelegerea de dincolo de aspra tăietură analitică și limitativă a vorbelor. Înțelegerea cu hara, cu spiritul, cu inima, cu tot corpul. Și acceptarea simplității ce rezultă din prea multă complexitate. Acceptarea paradoxului. Acceptarea lumii. A vieții. A morții. A munților. A codrilor. A oamenilor.

La fel și cu zăpada în octombrie. Trei etape. Trei reprize, ca la rugby. Întîi te bați. Pe urmă te bați din nou. Pe urmă bei și te întrebi de ce te-ai bătut.

La început, oamenii știau că uneori ninge în octombrie. Cînd? Cum? Hmmm. Mai discutăm. Cînd o vrea Domnicu, maică. Munții erau munți, ninsoarea ninsoare, neprevăzutul era predictibil, era în firea lucrurilor. Cum o vrea Domnul. Și oamenii dădeau la lopată zăpada din fața casei fără prea multe fițe, că pe vremea aia nu erau nici blocuri, nici fițe.

Pe urmă, pe măsură ce ne-am făcut oameni mari și am inventat instrumente ascuțite și exacte de înfipt în zăpadă, în vînt, în curul de piatră al muntelui, să amușinăm viitorul, să fim cu trei minute mai deștepți, cu cinci zile mai timpul probabil, am început să emitem modificări de gîndire și pretenții de semizei pufoși, dar arțăgoși.

Stai să vezi că uneori, la momente bine stabilite de către experți, ninge în octombrie pentru că presiunea și celelalte ale fizicii. Pentru că frontul atmosferic. Pentru că anticiclonul. Pentru că uraganul Gigel din Caraibe n-a luat-o la stînga, spre Atlantic, a luat-o la dreapta, spre Europa. Pentru că Gulfstreamul a făcut guturai, dar o să-i treacă, să vă explicăm de fapt cum se compensează cu Marele Curent Austral. Pentru că jet-vînturile stratosferice au suferit modificări. Pentru că...

Pentru că. Superbia cunoașterii newtoniene în fața măreției monstruoase a sistemelor complexe. Adică să scoți apa cu degetarul din corabia pe timp de furtună. Dar nu-i nimic, noi încercăm, că de-aia vrem să fim oameni moderni și însetați de cunoaștere.

Din fericire, omul de știință probabilistică Turambar vă prezice că ne vom schimba încet-încet la cap. Nu mă întrebați cînd. În curînd. În curînd în cinci ani. În curînd în cinci secole. În curînd în cinci vieți. Orișicum, în curînd.

În curînd, pe măsură ce vom fi și mai inundați de informație, și mai căpiați de atîtea cele foarte importante și esențiale și SENZAȚIONAL! care ne împiedică să ne trăim senzaționala viață de zi cu zi, vom începe să dăm înțelepți din umeri. OK: ninge în octombrie. So what? Ia uite ce frumos ninge. Ia uite ce frumos atîrnă.

Și atunci să știți că ați făcut un pas însemnat pe calea spre propășirea multilateral-dezvoltată a omului nou, zen buddhist, care scrie la toate cărțile de religie serioase că-l va înlocui pe omul vechi, comunist, în așteptarea alegerilor, a unei vieți mai bune, a Armageddonului viking de rit păgîn și mai ales și mai ales a predictibilei, așteptatei, normalei zăpezi de Crăciun.

Care evident că nu va veni. Încălzirea globală, maică.

Hai, ho ho HO! Merry Christmas de Halloween. Fiți frumoși, fiți fericiți și bucurați-vă de zăpada cea pufoasă, o voi pufoșilor și triștilor și arțăgoșilor.





.
Citeste tot...

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Zdrențuite fluturînde

În mod absolut democratic, ieri și azi vîntul a fost văr primar cu DNA și rubedenie cu DIICOT și a făcut prăpăd du colo colo, indiferent de programul ideologic ori de fățăul electoral.

A rupt tot.

A dat cu cracii în sus panourile electorale. A sfîșiat lateralele panourilor de campanie cu trei fețe. A rupt bannere și cu Ponta, și cu Iohannis, și cu Tăriceanu, și cu Meleșcanu, și cu Udrea, și cu Macovei. Cu Vadim n-a rupt, că Vadim n-are bani, deci n-are nici bannere prin intersecții.

În rest, însă, măcel de prăpăd. Bucureștiul azi este un potpuriu de ațe atîrnînde, de zdrențe în bătaia vîntului, un florilegiu de cadavre textile, cum ar spune textierul de campanie care nu găsește cuvinte, dar are de scris compuneri urgente.

Eu, neștiind priceperi de-astea retorico-electorale, spun mai simplu, după cum v-am învățat de secole, încă de prin 2008 încoace: Vin alegerile!

Run, you fools!



. Citeste tot...

miercuri, 22 octombrie 2014

Procente proaspete, calde, fierbinți

Perioadă: 18-20 octombrie
Volum: 1,003 persoane
Marjă: +/- 3.2%
Metodă: CATI

Turul 1


Turul 2


Percepția de învingător


Televiziunile de știri


. Citeste tot...

S-a întîmplat un watershed

Zilele astea multă lume simte și clamează, unii cu fiori de speranță, alții cu fiori de teamă, că s-a întîmplat un watershed, cum ar spune românul verde care nu știe să se exprime decît în engleza de Cambridge cînd discută politică la masă cu soția.

Watershedul respectiv ar fi, evident, declanșarea campaniei de toamnă de dosare la hectar.

Mamă, ce le face! Mamă, ce efect devastator! Mamă, vezi Băsescu ce se pricepe? Mamă, ăștia încă mai ascultă de el! Mamă, ce măcel! Mamă, ce watershed!

Ia uite, nevastă, watershedul cum lovește. Ia uite cum rotește DNA-ul paloșul pe deasupra capului și cum cad căpățînile de dujmani ai poporului, de corupți care evident că doar acum, în campanie electorală, era cazul să fie dintr-o dată dezvăluiți și puși sub acuzare.

Ia uite, nevastă, cum taie paloșul sfoara la dosar și ia uite cum se duc pe apa sîmbetei căpățînile și voturile.

Adică, în cuvinte complicate, de consultant politic: efectele electorale prezumate în aceste exclamații cvasi-expletice sînt evident considerate a fi hotărîtoare, răspîntioase, watershedice.

(Dumnezeule! Mai am un pic și chiar scriu precum Pleșu! Nu-mi vine să cred în ce hal estetico-retoric am ajuns! Nici eu nu mai mă recunosc. E clar: de la campanie și de la cafea mi se trage. Adică ECDCC: efect campanic detrimental catalizat cofeinic).

Femeie, tu muiere tu, mai pune o cafea, mai toarnă o pălincă. Sună-l pe Pleșu, spune-i că-l iubim! Acum e atunci. Ăsta este momentul de cumpănă al acestor alegeri,

Ăsta este paiul care va rupe spinarea cămilei, la fel cum a fost spa-ul lui Vîntu în 2009.

Mă rog, unii mai avizați ar spune că nu spa-ul ar fi contat hotărîtor, ci filmulețul. Dar nu te poți pune cu stereotipul popular. Dacă le-a intrat oamenilor în cap că spa-ul l-a făcut pe Geoană să piardă alegerile, nu ai cum să le arăți cifre că nu-i așa.

Că oamenii nu cred în cifre. Neah. Oamenii pe aici nu cunosc înțelepciunea Mosfilm: "Moscova nu crede în lacrimi". Din contră, oamenii noștri cred în lacrimi și în emoții și mai ales și mai ales în preconcepțiile din capul lor cel înțelept și plin de preconcepții adînc înrădăcinate.

La fel și acum. Degeaba v-aș povesti eu că sondajele care nu minte și nu greșește spun că prezumatul efect apocaliptic al campaniei de toamnă de secerat dosare la hectar este de fapt un fîs. Nu e scris în stele, e scris în SPSS. Se vede în sondaje.

Dar voi oricum nu credeți în sondaje și veți fi ferm convinși că Palada vă manipulește. Că așa știți voi, a scris și la gazetă. Așa v-a spus Turcescu și Pora în emisiuni și Tapalagă în cuvinte: Palada vă păcălește, doar noi vă spunem adevărul. Ce zicem noi, aia e. Ce zice Palada e doar campanie electorală, că el e omul lui Ponta, noi sîntem liberi și independenți și nu sîntem oamenii nimănui.

Deci, așadar și prin urmare, probabil că n-o să mă credeți cînd vă spun că strategia băsesciană de dat drumul din lanț la dulăii războiului dosaristic are o eficiență limitată, că să mă exprim eufemistic.

N-o să mă credeți, dar așa este. A încercat, dar nu prea i-a ieșit. Cum la fel a încercat, dar nu prea i-a ieșit nici mațocăria cealaltă, aia cu ofițerul acoperit. Nici aia nu a produs efect electoral.

Nu-i nimic că nu mă credeți. Mai e un pic, mai sînt trei săptămîni, și vom vedea cine a avut dreptate și cine doar a făcut zgomot de campanie: eu, sau independenții lu' pește prăjit care citesc de pe punctajele lui Băsescu.

La fel și în privința watershedului. Nu e ăsta care îl credeți voi, cu dosariada apocaliptico-dna-electorală. E un altul. E unul care s-a întîmplat foarte recent. Un watershed mai discret, fără mare tam-tam.

Adevăratul watershed s-a întîmplat ieri, cînd vicepreședintele SUA Joseph Biden l-a sunat pe Ponta și au discutat subiecte ce definesc fișa postului de președinte: politică internațională, armată, situația regională, Parteneriatul Strategic.

Repet: Biden l-a sunat pe Ponta, nu pe Băsescu, să discute subiecte militare și de politică internațională și de securitate națională.

Înțelegeți semnificația acestei discuții?

Este un gest simbolic de o încărcătură mult mai mare decît tindeți Dvs pe persoană fizică să credeți.

Este, de fapt, momentul în care ducele de Orleans iese în balcon și strigă "Le roi est mort! Vive le roi!".

Este momentul în care apa începe să curgă în partea cealaltă. Adică watershed, cum ar spune consultantul politic de bucătărie cînd discută alegeri cu soția, dimineața la cafea.

* * *

PS: pentru minoritatea de 0,71% dintre Dvs care nu știți ce înseamnă watershed.

În primul rînd, în sensul propriu al cuvîntului, înseamnă cumpănă de ape. Adică, pentru cei geografically challenged, muchia aia de deal unde într-o parte apa se duce într-un rîu, în partea cealaltă apa se duce în alt rîu. Iară nu cumpăna de lemn de la fîntînile din picturile lui Grigorescu, căci altă fîntînă cu cumpănă n-ați văzut în viața voastră, pufoșilor urbani ce sînteți :) E un loc înalt care separă bazine hidrografice, nu un simplu lemn.

În al doilea rînd, făcînd trecerea spre cele sfinte, spre simbol, spre idee, înseamnă cumpănă de situații, răspîntie de moment important. (Chiar, cine mai folosește azi acest fabulos cuvînt desuet? cine mai știe cum arată o răspîntie de uliți?).

Adică un eveniment hotărîtor, cînd începe să se schimbe soarta lucrurilor.

Un moment apoteotic de-ăla de se întîmplă cînd vedeți voi prin filme că Gandalf țîpă cu toiagul în cheatră și dă mare glas de vorbă înțeleaptă: the tide has turned, ficior!

Deci să nu ziceți că nu v-am spus: the tide has turned, pufoșilor :)

.
Citeste tot...

joi, 16 octombrie 2014

Uite tigrul! Uite tigrul!

Ce ți-e și cu nevoile astea emoționale.

Sîntem ființe programate genetic de milioane de ani să minimizăm riscul, să maximizăm supraviețuirea. În consecință, să acordăm atenție privilegiată subiectelor ce țin de risc, de primejdie.

Acum cîteva milioane de ani, acum cîteva sute de mii de ani, chiar și acum trei mii de ani pîndeam fiecare zvîcnire a frunzelor tufișului, să nu fie cumva tigrul acolo în spate. Acum, chiar dacă nu mai pîndesc tigrii pe stradă și trăim vremuri de bunăstare și siguranță, am rămas cu paleo-instinctele.

Acum nu ne mai uităm după tigri. Acum ne uităm la știri cu accidente, alea de la ora 5. Fac astea ratinguri fabuloase. Acum ne uităm la filme de groază. Vai, ce bine că nenea ăla rău nu ne taie pe noi cu drujba. Acum ne uităm la filme polițiste, cu șpioni, cu cowboy, la thrillere, la filme cu super-eroi.

Toate au un punct comun: preocuparea față de risc și de neprevăzut. Și neutralizarea fricii prin gestionarea controlată a expunerii la risc.

Traian Băsescu a călărit această reacție instinctivă pe care toți o avem înrădăcinată adînc în paleo-cortexul nostru, pînă jos spre bulbul rahidian, zvîrlindu-ne o ciosvîrtă și prăpădindu-se de plăcere uitîndu-se la noi cum am mușcat momeala.

Dacă Băsescu îl acuza pe Ponta că e ungur, sau homosexual, nu ar fi provocat aceeași reacție ca atunci cînd l-a acuzat că e șpion. Dacă însă a zis că e șpion, repede ne-am zvîrlit cu capul înainte să dezbatem subiectul.

Unii, naivi, pentru că așa le zice paleo-cortexul, că e pur și simplu chestie de instinct: "unde e tigrul?". Alții, cinici, pentru că știu că asemenea subiecte interesante fac ratinguri fabuloase. Alții, și mai cinici, pentru că știu că asemenea subiecte definesc campaniile electorale.

Spuneam la televizor cu ceva timp în urmă, cînd Băsescu lansase doar teaserul, înainte să înceapă genericul filmului, înainte se sinucidă în public șpionul de Turcescu, înainte să iasă Băsescu să acuze cu subiect și predicat, pe vremea cînd doar amenința cu despuierea, despre această aplecare spre subiectele ce țin de primejdie și cum păpușarii pot să valorifice această tendință firească, etologică.

Cînd m-a întrebat moderatoarea "Dom'le, dar de ce e lumea așa interesată de subiectul ăsta?", i-am spus: simplu, doamnă. Pentru că lumea se uită la filme și la știri cu accidente, cu polițiști, cu șpioni. Nu se uită nimeni la filme cu contabili, cu pompieri, cu unguri sau cu homosexuali. Oamenii vor emoții, thrills, gestionarea controlată, în siguranță, din cuibul confortabil al fotoliului din sufragerie, a emoțiilor negative, a fricilor, a angoaselor.

E o terapie continuă, neutralizarea controlată a fricii prin expunerea la stimuli primejdioși, dar dincolo de sticlă. E o vaccinare. E un catharsis de care oamenii au nevoie. Să se simtă eroi, să se simtă supraviețuitori, să aibă parte de happy end. Uite tigrul, ne e frică de el, dar nu are cum să sară dincolo de sticlă. Și atunci nu mai mi-e frică de el, sînt inundat de fiori pozitivi, creierul dă drumul la serotonină. Nu mi-e frică nu mi-e frică de Bau Bau. Rețeta simplă de la Hollywood, de la romanele lui Agatha Cristie, acum mai recent de la talk showuri.

De aceea discutăm despre subiectul ofițerului acoperit. Nu contează că Ponta n-a fost ofițer acoperit. Contează că Băsescu ne-a dat ceva de ronțăit, după tipicul cu care sîntem învățați zi de zi, seară de seară, să dăm de ronțăit creierului, să-l ținem în priză. Unde e tigrul? Fii pe fază, maimuțică! Uită-te după tigru!

Băsescu a călărit această nevoie, de atenție la adresa riscului. Uite ofițerul! Adică "uite tigrul". Dacă spunea "uite contabilul!" sau "uite ungurul!" sau "uite homosexualul!" nu ciuleam urechile cu atîta atenție.

Băsescu a aruncat bolovanul. Acum toți discutăm nu dacă Ponta este sau nu este ofițer acoperit, ci luăm de bună că de fapt este. Pentru că așa am învățat noi în filme, asta este logica narativă la care am fost expuși de atîtea ori încît ne-a devenit a doua natură.

Acum toți discutăm care sînt repercusiunile pe care le va suporta Băsescu pentru că a dezvăluit un ofițer acoperit. Deci deja am luat de bună gogorița lui Băsescu, am reacționat pavlovian la strigătul lui de primejdie "uite tigrul!". Și despicăm firul în patru dacă va fi judecat pentru dezvăluirea unui ofițer acoperit. Waw. Waw!

Mulți dintre cei cu mintea la purtător, văzînd circul care s-a dezlănțuit, dau zilele astea din mînă a lehamite și spun "nu ne mai lecuim odată. Sîntem nebuni. Sîntem vai de mama noastră". Ah, ce iremediabil balcanici sîntem, coane Fănică!

Eu n-o să spun așa ceva. Cunoscînd destul de bine natura umană, o să spun ceva mult mai prozaic.

N-o să-mi acuz semenii că sînt varză cu capul. Nu. O să spun doar că sîntem niște maimuțe.

Maimuțe în sensul prozaic, biologic, etologic al cuvîntului, nu în cel depreciativ pe care sîntem din păcate obișnuiți să-l folosim. Maimuțe, adică primate. Două mîini, două picioare, degete opozabile, ne hrănim puii cu lapte, vedere stereoscopică în culori, deplasare bipedă relativ recentă în termeni geologici, ce ne provoacă probleme la vertebre.

Niște maimuțe care, în milioanele noastre de ani de calificare la locul de muncă drept primate specializate în supraviețuire, am învățat să ne uităm după tigru, să ne ferim de el.

Iar acum dresorul cinic ne flutură frica pe la nas, strigă "uite tigrul", și toți o luăm de bună. Nu e nici un tigru, nu e nici un șpion, dar noi în mintea noastră știm deja că trebuie să ne uităm după tigru, după șpion. Better safe then sorry.

Și atunci evident că nici nu mai punem la îndoială adevărul strigătului de alarmă, ci ne apucăm să despicăm firul în patru ce culoare are la dungi, al cui e și ce ar trebui să pățească dresorul care i-a dat drumul din cușcă.

Ce oameni. Ce frici. Ce logică narativă, predictibilă, dar eficientă.

Ce campanie.



Citeste tot...