miercuri, 22 octombrie 2014

Procente proaspete, calde, fierbinți

Perioadă: 18-20 octombrie
Volum: 1,003 persoane
Marjă: +/- 3.2%
Metodă: CATI

Turul 1


Turul 2


Percepția de învingător


Televiziunile de știri


. Citeste tot...

S-a întîmplat un watershed

Zilele astea multă lume simte și clamează, unii cu fiori de speranță, alții cu fiori de teamă, că s-a întîmplat un watershed, cum ar spune românul verde care nu știe să se exprime decît în engleza de Cambridge cînd discută politică la masă cu soția.

Watershedul respectiv ar fi, evident, declanșarea campaniei de toamnă de dosare la hectar.

Mamă, ce le face! Mamă, ce efect devastator! Mamă, vezi Băsescu ce se pricepe? Mamă, ăștia încă mai ascultă de el! Mamă, ce măcel! Mamă, ce watershed!

Ia uite, nevastă, watershedul cum lovește. Ia uite cum rotește DNA-ul paloșul pe deasupra capului și cum cad căpățînile de dujmani ai poporului, de corupți care evident că doar acum, în campanie electorală, era cazul să fie dintr-o dată dezvăluiți și puși sub acuzare.

Ia uite, nevastă, cum taie paloșul sfoara la dosar și ia uite cum se duc pe apa sîmbetei căpățînile și voturile.

Adică, în cuvinte complicate, de consultant politic: efectele electorale prezumate în aceste exclamații cvasi-expletice sînt evident considerate a fi hotărîtoare, răspîntioase, watershedice.

(Dumnezeule! Mai am un pic și chiar scriu precum Pleșu! Nu-mi vine să cred în ce hal estetico-retoric am ajuns! Nici eu nu mai mă recunosc. E clar: de la campanie și de la cafea mi se trage. Adică ECDCC: efect campanic detrimental catalizat cofeinic).

Femeie, tu muiere tu, mai pune o cafea, mai toarnă o pălincă. Sună-l pe Pleșu, spune-i că-l iubim! Acum e atunci. Ăsta este momentul de cumpănă al acestor alegeri,

Ăsta este paiul care va rupe spinarea cămilei, la fel cum a fost spa-ul lui Vîntu în 2009.

Mă rog, unii mai avizați ar spune că nu spa-ul ar fi contat hotărîtor, ci filmulețul. Dar nu te poți pune cu stereotipul popular. Dacă le-a intrat oamenilor în cap că spa-ul l-a făcut pe Geoană să piardă alegerile, nu ai cum să le arăți cifre că nu-i așa.

Că oamenii nu cred în cifre. Neah. Oamenii pe aici nu cunosc înțelepciunea Mosfilm: "Moscova nu crede în lacrimi". Din contră, oamenii noștri cred în lacrimi și în emoții și mai ales și mai ales în preconcepțiile din capul lor cel înțelept și plin de preconcepții adînc înrădăcinate.

La fel și acum. Degeaba v-aș povesti eu că sondajele care nu minte și nu greșește spun că prezumatul efect apocaliptic al campaniei de toamnă de secerat dosare la hectar este de fapt un fîs. Nu e scris în stele, e scris în SPSS. Se vede în sondaje.

Dar voi oricum nu credeți în sondaje și veți fi ferm convinși că Palada vă manipulește. Că așa știți voi, a scris și la gazetă. Așa v-a spus Turcescu și Pora în emisiuni și Tapalagă în cuvinte: Palada vă păcălește, doar noi vă spunem adevărul. Ce zicem noi, aia e. Ce zice Palada e doar campanie electorală, că el e omul lui Ponta, noi sîntem liberi și independenți și nu sîntem oamenii nimănui.

Deci, așadar și prin urmare, probabil că n-o să mă credeți cînd vă spun că strategia băsesciană de dat drumul din lanț la dulăii războiului dosaristic are o eficiență limitată, că să mă exprim eufemistic.

N-o să mă credeți, dar așa este. A încercat, dar nu prea i-a ieșit. Cum la fel a încercat, dar nu prea i-a ieșit nici mațocăria cealaltă, aia cu ofițerul acoperit. Nici aia nu a produs efect electoral.

Nu-i nimic că nu mă credeți. Mai e un pic, mai sînt trei săptămîni, și vom vedea cine a avut dreptate și cine doar a făcut zgomot de campanie: eu, sau independenții lu' pește prăjit care citesc de pe punctajele lui Băsescu.

La fel și în privința watershedului. Nu e ăsta care îl credeți voi, cu dosariada apocaliptico-dna-electorală. E un altul. E unul care s-a întîmplat foarte recent. Un watershed mai discret, fără mare tam-tam.

Adevăratul watershed s-a întîmplat ieri, cînd vicepreședintele SUA Joseph Biden l-a sunat pe Ponta și au discutat subiecte ce definesc fișa postului de președinte: politică internațională, armată, situația regională, Parteneriatul Strategic.

Repet: Biden l-a sunat pe Ponta, nu pe Băsescu, să discute subiecte militare și de politică internațională și de securitate națională.

Înțelegeți semnificația acestei discuții?

Este un gest simbolic de o încărcătură mult mai mare decît tindeți Dvs pe persoană fizică să credeți.

Este, de fapt, momentul în care ducele de Orleans iese în balcon și strigă "Le roi est mort! Vive le roi!".

Este momentul în care apa începe să curgă în partea cealaltă. Adică watershed, cum ar spune consultantul politic de bucătărie cînd discută alegeri cu soția, dimineața la cafea.

* * *

PS: pentru minoritatea de 0,71% dintre Dvs care nu știți ce înseamnă watershed.

În primul rînd, în sensul propriu al cuvîntului, înseamnă cumpănă de ape. Adică, pentru cei geografically challenged, muchia aia de deal unde într-o parte apa se duce într-un rîu, în partea cealaltă apa se duce în alt rîu. Iară nu cumpăna de lemn de la fîntînile din picturile lui Grigorescu, căci altă fîntînă cu cumpănă n-ați văzut în viața voastră, pufoșilor urbani ce sînteți :) E un loc înalt care separă bazine hidrografice, nu un simplu lemn.

În al doilea rînd, făcînd trecerea spre cele sfinte, spre simbol, spre idee, înseamnă cumpănă de situații, răspîntie de moment important. (Chiar, cine mai folosește azi acest fabulos cuvînt desuet? cine mai știe cum arată o răspîntie de uliți?).

Adică un eveniment hotărîtor, cînd începe să se schimbe soarta lucrurilor.

Un moment apoteotic de-ăla de se întîmplă cînd vedeți voi prin filme că Gandalf țîpă cu toiagul în cheatră și dă mare glas de vorbă înțeleaptă: the tide has turned, ficior!

Deci să nu ziceți că nu v-am spus: the tide has turned, pufoșilor :)

.
Citeste tot...

joi, 16 octombrie 2014

Uite tigrul! Uite tigrul!

Ce ți-e și cu nevoile astea emoționale.

Sîntem ființe programate genetic de milioane de ani să minimizăm riscul, să maximizăm supraviețuirea. În consecință, să acordăm atenție privilegiată subiectelor ce țin de risc, de primejdie.

Acum cîteva milioane de ani, acum cîteva sute de mii de ani, chiar și acum trei mii de ani pîndeam fiecare zvîcnire a frunzelor tufișului, să nu fie cumva tigrul acolo în spate. Acum, chiar dacă nu mai pîndesc tigrii pe stradă și trăim vremuri de bunăstare și siguranță, am rămas cu paleo-instinctele.

Acum nu ne mai uităm după tigri. Acum ne uităm la știri cu accidente, alea de la ora 5. Fac astea ratinguri fabuloase. Acum ne uităm la filme de groază. Vai, ce bine că nenea ăla rău nu ne taie pe noi cu drujba. Acum ne uităm la filme polițiste, cu șpioni, cu cowboy, la thrillere, la filme cu super-eroi.

Toate au un punct comun: preocuparea față de risc și de neprevăzut. Și neutralizarea fricii prin gestionarea controlată a expunerii la risc.

Traian Băsescu a călărit această reacție instinctivă pe care toți o avem înrădăcinată adînc în paleo-cortexul nostru, pînă jos spre bulbul rahidian, zvîrlindu-ne o ciosvîrtă și prăpădindu-se de plăcere uitîndu-se la noi cum am mușcat momeala.

Dacă Băsescu îl acuza pe Ponta că e ungur, sau homosexual, nu ar fi provocat aceeași reacție ca atunci cînd l-a acuzat că e șpion. Dacă însă a zis că e șpion, repede ne-am zvîrlit cu capul înainte să dezbatem subiectul.

Unii, naivi, pentru că așa le zice paleo-cortexul, că e pur și simplu chestie de instinct: "unde e tigrul?". Alții, cinici, pentru că știu că asemenea subiecte interesante fac ratinguri fabuloase. Alții, și mai cinici, pentru că știu că asemenea subiecte definesc campaniile electorale.

Spuneam la televizor cu ceva timp în urmă, cînd Băsescu lansase doar teaserul, înainte să înceapă genericul filmului, înainte se sinucidă în public șpionul de Turcescu, înainte să iasă Băsescu să acuze cu subiect și predicat, pe vremea cînd doar amenința cu despuierea, despre această aplecare spre subiectele ce țin de primejdie și cum păpușarii pot să valorifice această tendință firească, etologică.

Cînd m-a întrebat moderatoarea "Dom'le, dar de ce e lumea așa interesată de subiectul ăsta?", i-am spus: simplu, doamnă. Pentru că lumea se uită la filme și la știri cu accidente, cu polițiști, cu șpioni. Nu se uită nimeni la filme cu contabili, cu pompieri, cu unguri sau cu homosexuali. Oamenii vor emoții, thrills, gestionarea controlată, în siguranță, din cuibul confortabil al fotoliului din sufragerie, a emoțiilor negative, a fricilor, a angoaselor.

E o terapie continuă, neutralizarea controlată a fricii prin expunerea la stimuli primejdioși, dar dincolo de sticlă. E o vaccinare. E un catharsis de care oamenii au nevoie. Să se simtă eroi, să se simtă supraviețuitori, să aibă parte de happy end. Uite tigrul, ne e frică de el, dar nu are cum să sară dincolo de sticlă. Și atunci nu mai mi-e frică de el, sînt inundat de fiori pozitivi, creierul dă drumul la serotonină. Nu mi-e frică nu mi-e frică de Bau Bau. Rețeta simplă de la Hollywood, de la romanele lui Agatha Cristie, acum mai recent de la talk showuri.

De aceea discutăm despre subiectul ofițerului acoperit. Nu contează că Ponta n-a fost ofițer acoperit. Contează că Băsescu ne-a dat ceva de ronțăit, după tipicul cu care sîntem învățați zi de zi, seară de seară, să dăm de ronțăit creierului, să-l ținem în priză. Unde e tigrul? Fii pe fază, maimuțică! Uită-te după tigru!

Băsescu a călărit această nevoie, de atenție la adresa riscului. Uite ofițerul! Adică "uite tigrul". Dacă spunea "uite contabilul!" sau "uite ungurul!" sau "uite homosexualul!" nu ciuleam urechile cu atîta atenție.

Băsescu a aruncat bolovanul. Acum toți discutăm nu dacă Ponta este sau nu este ofițer acoperit, ci luăm de bună că de fapt este. Pentru că așa am învățat noi în filme, asta este logica narativă la care am fost expuși de atîtea ori încît ne-a devenit a doua natură.

Acum toți discutăm care sînt repercusiunile pe care le va suporta Băsescu pentru că a dezvăluit un ofițer acoperit. Deci deja am luat de bună gogorița lui Băsescu, am reacționat pavlovian la strigătul lui de primejdie "uite tigrul!". Și despicăm firul în patru dacă va fi judecat pentru dezvăluirea unui ofițer acoperit. Waw. Waw!

Mulți dintre cei cu mintea la purtător, văzînd circul care s-a dezlănțuit, dau zilele astea din mînă a lehamite și spun "nu ne mai lecuim odată. Sîntem nebuni. Sîntem vai de mama noastră". Ah, ce iremediabil balcanici sîntem, coane Fănică!

Eu n-o să spun așa ceva. Cunoscînd destul de bine natura umană, o să spun ceva mult mai prozaic.

N-o să-mi acuz semenii că sînt varză cu capul. Nu. O să spun doar că sîntem niște maimuțe.

Maimuțe în sensul prozaic, biologic, etologic al cuvîntului, nu în cel depreciativ pe care sîntem din păcate obișnuiți să-l folosim. Maimuțe, adică primate. Două mîini, două picioare, degete opozabile, ne hrănim puii cu lapte, vedere stereoscopică în culori, deplasare bipedă relativ recentă în termeni geologici, ce ne provoacă probleme la vertebre.

Niște maimuțe care, în milioanele noastre de ani de calificare la locul de muncă drept primate specializate în supraviețuire, am învățat să ne uităm după tigru, să ne ferim de el.

Iar acum dresorul cinic ne flutură frica pe la nas, strigă "uite tigrul", și toți o luăm de bună. Nu e nici un tigru, nu e nici un șpion, dar noi în mintea noastră știm deja că trebuie să ne uităm după tigru, după șpion. Better safe then sorry.

Și atunci evident că nici nu mai punem la îndoială adevărul strigătului de alarmă, ci ne apucăm să despicăm firul în patru ce culoare are la dungi, al cui e și ce ar trebui să pățească dresorul care i-a dat drumul din cușcă.

Ce oameni. Ce frici. Ce logică narativă, predictibilă, dar eficientă.

Ce campanie.



Citeste tot...

miercuri, 15 octombrie 2014

Cifre to the people!

În mod inevitabil, lumea e înfometată zilele astea după sondaje. Pe măsură ce se apropie alegerile, interesul oamenilor e din ce în ce mai mare. Dați-ne date! Vrem să știm! Ochii plînși vrea să vază cifre!

Din păcate pentru ochii plînși, sondajele sînt cam rare. Vorbesc de cele prezentate public, evident, nu de cele făcute pentru birourile pline de fum și cu multe, multe televizoare pe pereți, fiecare pe un alt post de știri.

Alea sînt multe, pe bandă rulantă, dar nu le știți voi. Căci dacă le-ați ști, pe urmă ar trebui să vă omor și pe urmă să mă predau autorităților. "Onorată instanță, am fost un dobitoc: am omorît oameni pentru un fleac, pentru niște sondaje."

INSCOP vine să călărească această nevoie, să dea lumină însetaților și apă orbilor. Sondajele lor prezentate public sînt o gură de oxigen într-o mare plină de hidrogen sulfurat.

Dincolo de rezultate, care sînt cît se poate de predictibile, cel puțin pentru ăștia dintre noi care zilele astea mîncăm sondaje pe pîine și eșantioane cu murături, am cîteva comentarii de făcut.

Nu la adresa acurateții sondajului, pentru că am încredere în profesionalismul colegilor noștri. Dacă sondajele lor seamănă cu ale noastre, e clar, indubitabil, n-au ce face, they are doomed: sînt niște profesioniști :).

Ci mai degrabă la adresa felului în care onorata instanță publică, acele hoarde imense, dar infinite de oameni care se pricep la fotbal, politică și deci și la sondaje, interpretează datele.

În primul și în primul rînd, există o tentație inevitabilă să trageți concluzii indubitabile privind turul 2 plecând de la socoteli simple cu procentele din turul 1 și să nu vă iasă socoteala.

Neeah. Nu e simplu. Vrong. Greșit. Fluxurile de vot dinspre turul 1 spre turul 2 sînt muuuult mai complicate decît simpla artimetică școlărească, adunăm procente, vedem ce iese.

Doar cine a privit felul în care dă mareea năvală peste plaja cea joasă, ori felul în care viermuie furnicile prin pădure, poate să înțeleagă complicăciunea complicată, cvasi-predictibilă, dar întorlocată prin care voturile se mișcă pe canalele minții multor multor oameni.

Dacă nu faceți exercițiul necesar de a converti totul în mii de voturi (sau în procente din total populație, dacă chiar vreți să vă jucați cu procente),

dacă nu țineți cont de cei care părăsesc jocul în turul 2, dezamăgiți de prestația celor cu care au votat (e vorba de votanții candidaților secundari, cei care nu intră în finală),

dar de asemenea să țineți cont și de votul celor care vin *doar* la finală, vestiții nehotărîți care sînt pentru echipele electorale un soi de El Dorado: la fel de strălucitori și la fel de inaccesibili, unde mama dracului e ei?, de ce nu-i convingem?, ce face ei?, părinții lor știe?,

dacă peste toate astea nu puneți și un strop de condiment extern, și anume voturile celor de peste graniță, iar aici chiar nu mai e știință și sondaj, e artă și guesstimation,

dacă după toate astea nu trageți linie și nu calculați din total votanți oficiali, nu din cei care sînt în țară și surprinși în eșantion (de aceea vă spuneam că e mai bine să calculați în voturi absolute, nu în procente),

deci dacă nu faceți toată această bucătărie internă aproape la fel de complicată și de discretă precum cea a recrutării și gestionării ofițerilor acoperiți de către SIE, MIE, ȚIE și alte acronime cu ochelari negri și cu pastila de cianură fecaloidă înfiptă în măsea, să nu-l prinză dușmanul,

atunci greșiți.

Și pe baza greșelii voastre vă apucați să emiteți judecăți de valoare și estimări și trăirisme apocaliptice, deci indubitabil obiective și arțăgoase și totalmente vocale, să vă audă lumea. Și păcăliți lumea cu calculele voastre simple, simpliste, primitive, de țață care nu știe sondaje dar care spune că știe sondaje.

Mai mult: lucrurile sînt în continuă schimbare. Trebuie să vă uitați la aceste curgeri de hoarde de oameni și să vă închipuiți unde se înfige fluxul, nu unde e el acum. Altă complicăciune suplimentară, pe care nu o poți gestiona dacă nu ai suficiente puncte de măsurare.

Mai mult, dacă faci calcule din total populație, iară nu din acel subset destul de greu de estimat al participanților la vot, iar greșiți. După cum văd că începe deja să se rostogolească discuțiile și comentariile la adresa votului de tur 2 calculat din total populație, nu doar din potențial votanți, un subset distinct și mai hotărît decît întreaga societate cu drept de vot.

Scorurile per total populație de regulă sînt ceva mai netezite, diferențele ceva mai atenuate decît cele obținute pe evaluarea din total populație. Și finale care ni se par coșmăresc de strînse prin prisma primei evaluări se dovedesc a fi ceva mai lejere prin prisma celui de-al doilea indicator.

Deci nu spun să nu comentați sondajele și să nu vă dați cu părerea pe marginea lor, căci e ca și cum m-aș chinui să împiedic balena să înoate, vițelul să zboare, monstrul din Loch Ness să mănînce scoțieni ori moderatorii de talk show să întrerupă invitații.

Neah, nu sînt atît de naiv. Doar că mă văd nevoit, în marea mea deontologie și în neprecupețitul meu profesionism de nemernic guvernamental, deci care ține cu Ponta și care vă minte cu sondajele, mama mea de nemernic, să vă atrag atenția asupra potențialelor greșeli pe care le puteți face înfingîndu-vă în cifre și în procente precum mireasa în dormitor, precum flankerul în uvertură, precum gladiola în mămăligă și narcisa în brînză, precum sinucigașul în asfalt.

Evident că vorbesc degeaba. Voi tot aia o să faceți.

Sondaje plăcute, pufoșilor! :)

.
Citeste tot...

joi, 9 octombrie 2014

Ședință de cadre în rîndul PMT

Ședință de cadre în rîndul celulei de bază a societății, familia. Seara pe răcoare, înainte de culcare.

Ce pot discuta cei doi secretari generali ai partidului, adicătelea mama și cu tata, în această ordine nonaleatorie, deci ierarhică? Păi discutăm ce discută toți oamenii întregi la cap, dar un pic ciupiți la neuron zilele astea. Adică discutăm sondaje.

Discuția este evident catalizată și de faptul la fel de nealeatoriu că unul din cei doi secretari generali ai PMT (Partidul Mama și Tata) este preocupat de sondaje, ca să nu spun mai mult. În timpul liber. Doar în timpul liber, da?

Andra, culcușită la picioarele SGM (Secretarul General Mama). SGT (adică Secretarul General Tata), în picioare, între pat și șifonier, scărpinîndu-se încep prin tricou pe burtă.

Yuk. Nu trebuia să menționez asta. Să reformulăm.

... Deci în picioare între pat și șifonier, scărpinîndu-se pe antebrațe și povestind cele mai recente date de sondaj. (Nu, nu vi le spun. La familie da, la Facebook ba. Regula de bază în partid la noi).

Marta, în cameră la ea, deja băgată la dodo. O scoatem pe Marta din ecuație. Rămîne Andra, cu urechile ciulite la dezbaterile ședinței de cadre din rîndul celulei de bază din partidul nostru PMT.

Inevitabil, vine vorba despre doamna Udrea și despre mirobolantele sale procente din sondaje.

Andra, ca căprioara, cum ar zice Nicolae Labiș, ridică capul din pătură și

(Ah, ce fabulos e să poți face cacofonii de la înălțimea funcției de demnitar. Demnitar, demnitar, dar totuși în timpul liber, după 11 seara, cînd pînă și filme erotice ai voie să dai la televizor, dar să vorbești pe persoană fizică pe Facebook n-ai. Mama ei de rigoare demnitărească)

Unde rămăsesem? Aha. Căprioara. Ca căprioara.

Andra, ca căprioara, ridică capul din iarba savanei în formă de pătură și o emite masiv, ca un soi de 4NT deschidere la bridge:

- Udrea? Doamna aia de pe panourile roz?? -

Ups. Stai că știe și asta politică. Așa de fragedă și atît de precoce. Ne-am dat dracu, toți știm politică în familia asta. Gata. Mîine o plasez consilier de campanie, că am unde.

- Da, Andruța, spune Flo, făcînd eforturi să nu rîdă. Îți place de doamna Udrea? - Hainele ei sînt mai frumoase decît ea, emite grav Andruța noastră, aproape la fel de grav precum Radu Tudor cînd cere demisia președintelui Băsescu. Sau măcar suspendarea. -

Crash. Bang. Bum.

Tăcere perplexă de cîteva microsecunde în rîndul secretarilor generali din PMT.

Pe urmă, secretarul aproape-șef și desigur-tată izbucnește, nemaiputîndu-se abține:

- O pun pe Facebook! Gata! Nu mai pot! O PUN PE FACEBOOK! -

Rîsete. Aplauze. Ovații. Bodiguarzii inundă Sala Palatului, încercînd să controleze mulțimea dezlănțuită.

Andra, din iarba savanei de pătură, se fîstîcește de rușine. După cum vă spuneam: ca căprioara.

- Tata, da' s-o pui pe privat, să n-o citească toți. Să nu se supere domnu' Băsescu. -

7 trefle. Contra. Recontra. Bum! Adică BUM!

V-am spus că o fac consilier de imagine?

V-am spus că e trecut de 11 noaptea și am voie, conform precizărilor metodologice CNA, să postez chestii de-astea pe persoană fizică pe Facebook?

V-am spus că articolul ăsta o să fie mîine Breaking News cel puțin pe Realitatea TV, pe Mediafax, posibil chiar și pe Antena 3, dacă nu reușesc să-i trimit o sticlă de vin la timp lui Radu Tudor, să nu scrie nimic pe blogul lui? Și desigur, indubitabil și inexorabil, articol indignat în Gîndul și serie de 10 talk-showuri pe B1 TV? Totul plecînd evident de la o postare de pe DC News, "Ce-a mai scris consilierul de stat Palada pe Facebook"?

V-am spus că e viața frumoasă, pufoșilor?

:)

Citeste tot...

luni, 6 octombrie 2014

Acești cocălari aroganți și căruțele lor zburătoare și homerice

Un istoric care scrie intr-o engleza superba despre manierele de cocalar si de Gigi Becali ale eroilor homerici. Fabulos. Nici nu-mi pare ca citesc istorie, ci relatari tabloide din presa recenta :)

"But if what Homer tells us about Mycenaean battle tactics is correct, the European warriors failed to use the chariot's combination of mobility and firepower to good effect.

Instead, Homer's heroes dismounted from their chariots to fight on foot with spears and other close-combat weapons, using their chariots for show and as mere conveniences in coming and going from the field of battle.

However absurd, Homer's report may be accurate. The tactics he described may have been a function of numbers and terrain.

To succeed, a chariot charge required a critical mass - enough arrows and charging chariots to break opposing infantry and persuade foot soldiers to flee.

But in a land like Greece, where hills abound and fodder for horses is short, chariots had to remain few - to few, perhaps, to achieve decisive effect in battle.

Yet, like Cadillacs of the recent past, the prestige of the chariot after its victories in the Middle East was such that every local European chieftain was eager to have one, whether or not he could use it effectively in war.
"

William H. McNeill - The Pursuit of Power. Technology, Armed Force and Society Since AD 1000 (1982; pp. 11 - 12 and footnotes)





Citeste tot...

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Vin alegerile!



. Citeste tot...

Învingem și noi ceva?

Avem un mare narativ care străbate cu mare fior zilele astea șirile spinărilor românilor. Pentru unii, cu fior de speranță. Pentru alții, de frică. E vorba de narativul surprizei.

Stai să vezi ce-o să apară! Stai să vezi ce-o să le facă Băsescu, mama lor. Stai să vezi ce-o să ne facă Băsescu, vai de mama noastră. Să vezi asul din mînecă. Să vezi dosarul, filmulețul, bomba, mărturisirea, dezvăluirea, marele secret vinovat, micile secrete un pic mai puțin vinovate, dar mai multe.

A ieșit mai întîi Turcescu. Bomba! Dezvăluirea! Senzațional! Nemaipomenit! Click aici pentru a afla mai multe despre dezvăluirile lui Turcescu!!

Bomba a fost un mare fîs. A fost atît de "profi" gestionată încît și-au dat cu tabla în cap, au reușit contraperformanța să miște niște structuri dintr-o poziție de obediență reticentă, plină de lehamite, într-o revoltă aproape pe față și un început de trecere cu arme și bagaje în partea cealaltă.

A venit mai apoi marele dezastru nuclear, dosarul Microsoft. Senzațional! Bombă! Cutremurător! Click aici să afli cum Victor Ponta este implicat în acest cutremurător scandal de corupție!

Altă bombă cu mare fîs și cu explozie în față. O fi de pe vremea lui Năstase, dar e mai ales de pe vremea lui Băsescu. Și mai ales și mai ales, nu e Ponta, e Cocoș. Cuuuum? Cocoș??! La loc comanda! La loc comanda!! Alo, se aude! Nu e de la FBI, e de la noi! Stați un pic, nu răniți femeile și copiii! Doamna Cocoș, veniți doamnă aici, să nu vă afecteze schijele. Adăpostiți-vă repede, puneți-vă o cască de protecție!

Neah, spun cîrcotașii. Sigur va fi ceva. Atît de cutremurător și de catastrofal și de inevitabil încît ce a fost pînă acum e ca un pudel cuminte pe lîngă Gojira cea radioactivă, care halește un oraș întreg dintr-o mușcătură.

Să vezi dezastru. Să vezi salvare. Să vezi miracol. Să vezi coșmar. În funcție de care parte a patimii politice te afli, fiecare tapițează fraza cassandrică "Să vezi..." cu diverse epitete ba de bine, slavă Domnului, sîntem salvați, nu iese dictatoru Ponta, ba de foarte nașpa, să fugim, ne mănîncă, rămîne dictatoru Băsescu la butoane.

Prea puțini, trist de prea puțini fac vorbire zilele acestea de discretele semne de predare care se întîmplă, ah, se tot întîmplă. Ba publice, cu subiect și predicat, cu șefi de structuri care dintr-o dată emit candidaturi, fraze și acțiuni bine cumpănite. Ba private, pe la colț de stradă, de birou, de masă, cu oameni care recunosc că gata, ați învins, fi'r'ați ai dracu cu melcii voștri, o să cîștigați. Mamă, ce campanie bună aveți. Mamă, ce candidat fraer avem.

E un feeling de miros de resemnare în aer, pufoșii care încep să practice discret mișcarea de ridicare a mîinilor în aer, nu trage dom' Semaca, sînt eu, pesedist din tată-n fiu. Pe partea cealaltă, un feeling de miros de victorie, care unora le ia mințile, îi bagă în lipituri, ca adolescentul care vede pentru prima dată cracii goi, pulpele cărnoase. Aaaargh! Nu mai pot! Nu mai am răbdare! Învingem și noi ceva?

Învingem. Învingem. Răbdare, că învingem. Dar, mai întîi, trebuie să băgăm în urnă. Păstrați-vă cumpătul și repetați în gînd: învingem, dar mai întîi băgăm în urnă.

Și țineți minte la ce vă spune moșul probabilist. Cea mai mare surpriză va fi că, dincolo de temeri și de speranțe, nu prea va mai fi nici o surpriză. Semnele e din ce în ce mai semne, cum ar spune analistul Gică Hagi. Surpriza lipsei de surpriză. Războiul atomic care nu va avea loc. Tătarii din deșertul lui Buzzati care iacătă pocinog că n-au mai catadicsit să dea năvală.

Dar pentru asta, totuși, trebuie băgat în urnă.

Și pe urmă se face și decembre.

. Citeste tot...

Vin alegerile!



. Citeste tot...

vineri, 3 octombrie 2014

Rușine!

Niște acoperiți pufoși, dar perseverenți, dintre aceia care sapă în mod consecvent la imaginea României, deși ar trebui să o sprijine, au răspîndit azi zvonul absolut necesar la început de campanie electorală cum că Corina Crețu ar fi una din piesele slabe ale noii Comisii Europene.

Evident că nu e așa. Evident că zilele care urmează vor arăta altminteri, Corina Crețu va fi confirmată și lumea va merge înainte.

Dar această calomnie își va lepăda icrele incremental în neuronii persoanelor șovăielnice, ale celor care nu prea știu încă ce să facă cu voința lor electorală în lunile care urmează.

Acestora li se adresează efortul de mînjire a pufoșilor de care spuneam mai sus. Orice efort pentru a-l scăpa pe Băsescu și ai lui de inevitabilul soroc istoric, cosmic, de întîlnirea cu soarta și cu luna decembrie.

Faptul că era motocicletă, iar nu bicicletă, și că i s-a luat, nu i s-a dat, este consemnat cît se poate de limpede de unul din cei mai buni cunoscători ai peisajului bruxelles, Cristian Unteanu.

El ne arată că, de fapt, Corina Crețu a fost felicitată pentru prestația sa. Că cei care au evaluat-o au scos de manieră formală în evidență aceasta, în concluziile documentului de evaluare pe care l-au conceput în urma audierilor:

"The coordinators' overall assessment of this hearing is that the Commissioner-designate gave a generally convincing impression of her fitness to be a member of the College of Commissioners and to carry out the specific tasks assigned to her."

Din păcate, nimic din acestea nu contează. Important este ca reprezentanții României la Bruxelles să fie denigrați, mînjiți, făcuți de rahat, doar-doar asta va ajuta la efortul de campanie de acasă.

Rușine! :(

. Citeste tot...