Postacii de lângă noi
Cu 3 ore în urmă
vineri, 27 ianuarie 2012
joi, 26 ianuarie 2012
[...] şi nori de zăpadă continuă să se aşeze peste el [...]
Omul românesc s-a-nfipt într-un morman de zăpadă la vreo trei kilometri de cea mai apropiată localitate. E un orăşel cu nume fără semnificaţie, pierdut prin Bărăgan, câmpia aia mare în care orice viscol răstoarnă haotic vagoane de zăpadă pe câmp şi pe şosea. Sinistratul stă în maşină, îngheţând încetul cu încetul, dar refuză să plece către salvarea din faţa lui, un drum de o oră, două, pentru că maşina nu e asigurată şi sigur i-o fură cineva pân-se-ntoarce el. Mai bne moare decât să lase hoţul pe proprietatea lui.
Drumul e complet blocat şi nori de zăpadă continuă să se aşeze peste el, pentru că în stânga şi-n dreapta e câmp deschis. Nu e lizieră de pădure, pentru că pădurea a fost furată. Nu sunt parazăpezi, pentru că s-au furat în fiecare toamnă, a doua zi după ce-au fost montaţi, până ce n-au mai fost bani. Nu-s telefoane de urgenţă, pentru că au fost furate.
În ziua în care la REMAT se va primi asfalt, n-o să mai fie nici asfalt pe drumuri.
Omul românesc e înconjurat de alţii asemenea lui, bipezi care “ştiu ei mai bine”, toţi scoţând aburi pe gură în cutiile lor de tablă îngheţate. Toţi aşteaptă salvarea, deşi singura salvare ar fi un tanc care să-mpingă toate epavele astea în şanţuri, ca să deschidă calea. Nici un plug n-are pe unde trece, nici o sărăriţă nu poate pătrunde baricada.
Împreună, dacă s-ar ajuta, oamenii ar ajunge la căldură, la siguranţă. Împreună, deci imposibil.
După un timp, în geamul opac se aude un ciocănit. Deschide cu greu uşa şi vede un microfon. E o echipă de televiziune care a venit pe jos, vreo patru-cinci kilometri, ca să transmită despre hecatomba de pe şosea. Reporterul şi cameramanul au încălecat nămeţii, au urcat pe capote şi au sărit dintr-un acoperiş de Logan într-altul ca să ajungă la sinistraţi. Omul românesc se însufleţeşte, poate să înjure, în sfârşit, vinovaţii. Nimeni nu face nimic, zice el. Stăm aici de 12 ore, n-am văzut nici un plug. Să se rezolve. De ce nu trimit elicoptere?
Echipa pleacă mai departe, mulţumită. Imaginile cu extincţiile speciilor primitive sunt foarte bune pentru audienţă.
Ceva mai departe, femeia românească, în braţe cu un copil de 6 zile, aşteaptă şi ea să moară, blocată în nămeţi. Nici ei nu i-a telefonat Dumnezeu să o avertizeze că-i cod portocaliu de viscol.
Vlad Petreanu, "Nici azi nu ne-a telefonat Dumnezeu"
.
Citeste tot...
miercuri, 25 ianuarie 2012
Bǎga-mi-aș: ho ho hoooo!
Nici n-a nins bine cinci centrimetri și deja e un aer de sǎrbǎtoare catastroficǎ în aer.
Deși e frig, deși zǎpada vîjuitǎ de vînt înțeapǎ bine la fațǎ, deși traficul este încetinit, “îngreunat”, cum ar zice milițienii cei cu limbǎ de lemn, deși pe strǎzile mari substanțele împrǎștiate au transformat zǎpada într-o zeamǎ de culoare grețoasǎ, umoralǎ și imoralǎ, totuși e o atmosferǎ de sǎrbǎtori în aer, iar unii rînjesc veseli fasolea la tine de parcǎ le-ar suna numai a clinchet de zurgǎlǎi în creierul ǎla vesel al lor.
Zǎpada a învelit crengile copacilor și gǎrdulețele de plasǎ de sîrmǎ într-o vǎlǎturealǎ de carte poștalǎ. Cîinii vagabonzi din pǎrculețul dintre blocuri se hîrjonesc prin zǎpada cea neînceputǎ de parcǎ altceva n-ar mai fi pe lumea asta, mama lor de javre vesele.
Copiii, cînd îi duci la școalǎ ori la grǎdinițǎ, saltǎ în mers mai ceva decît caii cei nǎrǎvași care miros dragostea de iapǎ. Le miroase a zǎpadǎ, iresponsabili mici și bucǎlați ce sînt, și încep sǎ țopǎie și sǎ dea cu zǎpadǎ în stînga și-n dreapta, sǎ-și ude mînușile și sǎ strice plini de entuziasm perfecțiunea stratului de zǎpadǎ așezatǎ pe mașini și pe bǎncile de pe trotuare, cele supraevaluate în bugetele locale.
Cînd îi bagi apoi în cǎldura și comfortul grǎdiniței, îi auzi comentînd cu glas surescitat, în timp ce pǎrinții trag resemnați de ei sǎ le scoatǎ hainele cele ude, ce au fǎcut și cum s-au tǎvǎlit și ce zǎpadǎ mare este și ce frumos este și ce oameni de zǎpadǎ or sǎ facǎ.
E o atmosferǎ de entuziasm și de început de lume de parcǎ am fi în Macondo, în Epopeea lui Ghilgameș, în musicalurile americane, de parcǎ am țopǎi toți într-un Șapte mirese pentru șapte frați în variantǎ hip-hop.
Și atunci scuturi hainele cele ude ale odraslei, înainte sǎ le bagi în dulǎpior, îi pui botoșeii de grǎdi și strigi în gînd, nǎpǎdit de entuziasmul javrelor din parc și a nesǎbuiților mici și bucǎlați din jurul tǎu și uitînd pe moment cǎ ai o mașinǎ de curǎțat și treabǎ de fǎcut și o viațǎ de luat în piept pe vremea asta de cîine comunitar: Ho ho ho! Meeeerrrry Christmas!
Citeste tot...
marți, 24 ianuarie 2012
Vin alegerile!
Courtesy of Ana-Maria Ilies, care uita ca are examen vinerea viitoare si se risca, se risca...
:)
Citeste tot...
Saltǎ, îngere, aripele și iartǎ-le lor moartea
Pentru cei care nu știu: Mausoleul de la Mǎrǎșești
.
Citeste tot...
[...] aș fi putut fi cel mult emițător de idei [...] sau cutie de rezonanță [...]
"Istoria ne-a demonstrat că, în România, niciun protest semnificativ nu este spontan, oricât de mare ar fi starea de nemulțumire. Are nevoie de ”ajutor”. Iar maximul de nemulțumire și frustrare a fost în 89, din ce-am apucat eu în viața asta.
După ce-am văzut cu ochii mei că la troiță sunt o mână de oameni și de trei ori mai mulți jandarmi, iar în a doua seară centrul orașului era devastat de parcă gherilele erau ceva tradițional pe plai mioritic, m-am întrebat cine are atâta putere încât să organizeze ceva semnificativ, deși tot nu văd nici acum obiectivul final.
Și mi-am trecut, pe foaie, cu liniuță de la capăt, variantele: cel mai puternic om (cei mai puternici oameni) împreună cu serviciile, serviciile (singure sau împreună cu o altă forță – politică sau economică) împotriva celui mai puternic/celor mai puternici, dar cu ok-ul de afară, cei de afară împreună cu măcar o parte a serviciilor.
În toate ipotezele, era nevoie de o masă de manevră. Care să iasă-n stradă, stimulându-i-se mânia. Căci frustrarea generează mânie. Orwell, Orwell...
Eu nu sunt cel mai puternic om, nici cu serviciile n-am treabă, și nici de-afară nu sunt. Deci locul meu ar fi fost numai în masa de manevră.
Dacă aș fi continuat să scriu pe Facebook despre evenimentele care se întâmplă, aș fi putut fi cel mult emițător de idei (servind, inconștient, cauza unora) sau cutie de rezonanță pentru mesajele lansate conștient ale altora (pe care le-aș fi aprobat sau propagat ca un om de bună credință).
Căci orice laborator, atunci când fabrică strategii, se bazează pe buna credință a unora și pe oportunismul altora. Și pe alterarea stării emoționale. Iar apele învolburate mereu scot la suprafață toate gunoaiele.
Deh, e legea naturii..."
Mana Ciutacu, "Și-atunci am simplificat..." (24 ian 2012)
Citeste tot...
luni, 23 ianuarie 2012
Ironia, aceasta pedeapsa a memoriei
Stiti versurile?
Under the spreading chestnut tree
I sold you and you sold me
There lie they, and here lie we
Under the spreading chestnut tree
Ce pacat ca nu le stiti. Ca nu le-ati citit. Sau ca nu vi le mai aduceti aminte. Sau ca nu va mai pasa. Ce pacat ca nu va mai pasa. Ce pacat ca aveti deja creierii spalati. Ce pacat ca traiti intr-o eterna stare a celor cinci minute de ura.
1984. Acest an fara de sfirsit. Aceasta toamna a patriarhului.
Hai, iubiti-va sub castani. Castanii iarta tot. Castanii vad tot. Castanii raporteaza tot.
:(
Courtesy of Florin Pitea. Cel care stie versurile...
.
Citeste tot...
La ǎștia nu vin alegerile!
Trolltunga, Norvegia. Adica "limba capcaunului".
Enjoy!
PS: Sa nu va mai auz ca in limba romana folositi cuvinte precum "dragon" sau "trol". Avem si noi de-astea neaose de-ale noastre, ciobanesti, frumoase.
Dragon = Balaur.
Trol = Capcaun (sau Zmeu, daca e mai mare si mai urit si maninca printzese).
Elf = Iele.
Hai, ca putem sa traducem fara sa ne cada limba si sa ne-o manince trolu :)
.
Citeste tot...
duminică, 22 ianuarie 2012
Și ce dacǎ e afacere?
Treceam în dimineața asta pe lîngǎ un panou admonestatoriu-ultragiat care anunța cu țîfnǎ criticǎ: “Eutanasia e o afacere”.
Vezi Doamne, nemernicii ǎia care sprijinǎ controlul cîinilor vagabonzi prin omorîrea lor sînt de fapt doar niște nemernici cinici și imorali care fac de fapt bani pe suferința bietelor suflete cu ochii limpezi și cu boticul umed. Niște nemernici, ei ar trebui sǎ fie eutanasiați, dați la cîini, sǎ fie sfîșiați de dulǎi, sǎ se facǎ dreptate pe lumea asta rea și nedreaptǎ.
Hai sǎ fim serioși! Dacǎ ar fi sǎ ne luǎm dupǎ acest tip de judecatǎ, atunci multe dintre serviciile publice ori dintre cele private ar trebui tratate cu același tip de înfierare. Toate serviciile de dezinsecție, deratizare, deparatizare, toți ǎia care umblǎ cu otrava prin subsoluri ori cu pupinelul în spinare sǎ împrǎștie zeamǎ otrǎvitoare de gîndaci ar trebui tratați ca niște nemernici și izgoniți imediat din jurul nostru.
Ei de fapt fac o afacere din moartea gîndacilor, a șobolanilor, a cǎpușelor și a altor biete animǎluțe și microbi care împart aceastǎ lume cu noi. Cǎ doar nu credeți cǎ șobolanoctonii în salopetǎ de salubritate lucreazǎ de dragul nostru. Nu! Ei lucreazǎ sǎ cîștige un ban, sǎ facǎ profit pe spinarea gîndacilor.
E o afacere, stimabililor, omorîtul gîndacilor în mod organizat. Noi dacǎ omorîm un carcalac cu dosul palmei pe perete sau – yuk! – pe masa de bucǎtǎrie, nu cîștigǎm nici un ban, ci doar ușurarea sufletului și o oarecare îmbunǎtǎțire sanitarǎ. Însǎ ǎia care umblǎ cu rezervorul în spinare fac bani din chestia asta, profit, profit de-ǎla nemernic capitalist. Profitul care face lumea sǎ se învîrtǎ, stimabililor.
La fel și cu serviciile de salubritate. Gunoierii cînd strîng gunoiul fac un ban. Ǎia care se murdǎresc pe mîini un ban mai mic, șefii lor, Prigoanǎ și de-alde ǎștia, un ban mai mare. Dar tot profit se cheamǎ cǎ este.
Extindem judecata. Toți cei care omoarǎ în mod organizat, sistematic, industrial, pui, gǎini, vaci, capre, oi, cai, mǎgari, cǎmile, elefanți, pești, dinozauri, stegozauri și balauri, tot ce mǎnîncǎ oamenii pe lumea asta, toți mǎcelarii și pescarii și vînǎtorii și crescǎtorii de animale le omoarǎ pentru burta voastrǎ, stimați concetǎțeni, sǎ mîncați voi sǎnǎtos la KFC și la Cocoșatu. Și o fac pentru bani. Pentru profit. Pentru profitul care face lumea sǎ se învîrtǎ.
E o afacere.
Și atunci, dragi iubitori de cîini vagabonzi, dacǎ vreți sǎ fiți consecvenți și dacǎ n-ați fi și voi de fapt tot doar niște bieți colportori de mesaje cu interes, de campanii de propagandǎ, de participanți la marea prostealǎ și pǎcǎlealǎ reciprocǎ, ați ieși în stradǎ la fel de ultragiați și v-ați sfîșia tricourile trendineze și v-ați tǎia pe burtǎ cu cuțitul ǎla trendinez Swiss Army Knife pe care îl aveți în rucsǎcelul ǎla trendinez pentru fiecare gîndac omorît pe bani, pentru fiecare pulpǎ gustoasǎ, sǎnǎtoasǎ, plinǎ de vitamine pe care o haliți pe bani la KFC, pentru fiecare vițeluș cu ochii umezi care este lovit în cap cu ciocanul, atîrnat de picioare cu lanțul, ridicat și jupuit și tranșat în douǎ, pentru fiecare pește care se sufocǎ în nǎvod, pentru fiecare pui de gǎinǎ omorît pe bani pentru confortul vostru personal.
Pentru cǎ toate cele enumerate mai sus sînt niște afaceri, din care se cîștigǎ bani. Pentru a servi niște nevoi publice ori private, cum la fel este o nevoie imperioasǎ sǎ scǎpǎm de cîinii vagabonzi care polueazǎ cu cǎcatul lor mediul urban în care trǎim, care ne pun pantalonii și tensiunea și integritatea pielii și uneori chiar și viața în primejdie pe aleile din jurul blocului și la locurile de joacǎ pentru copii.
R’ați ai dracu’ cu melcii voștri și cu javrele voastre, cǎ prea ne luați de fraieri și de papagali pe toți! :(
Citeste tot...
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
