joi, 21 ianuarie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

vineri, 15 ianuarie 2016

Cuvintele nu poate să

A fost pe vremuri un om de legendă. Secolul trecut, cam pe la jumătatea sa, aveau americanii un jucător de baseball – un sport național la ei, alături de fotbalul american – care pe cît de bun era pe teren, pe atît de multe prostii nostime spunea în momentul în care părăsea siguranța metafizică a ierbii.

Se numește (se numea, că între timp a răposat, fie-i țărîna la fel de ușoară precum îi era creierul), deci se numea Yogi Berra și a rămas în mentalul colectiv american ca un soi de Păcală savuros, prost dar blînd, priceput într-ale datului cu bățul în minge, dar care cînd deschidea gura se făcea întuneric în galaxie. Un întuneric fain, haios, numa’ bun de citate de-ale lui Poptamaș.

Despre zicerile lui e plin Internetul. “It ain't over till it's over”, "It's déjà vu all over again", "Always go to other people's funerals; otherwise they won't go to yours" sînt perle perfecte de cultură semantică involuntară, de penetrare a cretei cu cerneală de vorbe faine, dar tembele.

Mie, cel puțin, cel mai mult îmi place "You can observe a lot by watching", căci reprezintă într-un fel haios, dar trist, fix chintesența limitării metodologice a meseriei mele de fier forjat cu parul.

Vă povestesc toate astea pentru că, iată, avem încet-încet și noi genialii noștri. Gică Hagi, nemuritorul cel mai foarte perfect jucător cu bășica pe iarbă, cel pe care îl adulează o țară întreagă, pe bună dreptate, pentru îmbinarea sa de talent și de bun simț, a comis-o zilele astea din nou.

După deja intratul în limbajul comun “Să fie bine, să nu fie rău”, care face cît zece tone de pagini de politici publice, iată că Hagi al nostru ne spune zilele astea că

“Să luăm titlul e imposibil, dar realizabil”.

Cutremurător. Înduioșător. De o stîngăcie și nepricepere care fac cît zece tone de Biblie și de alte îndrumări morale. Pentru că Hagi, în neasemuita sa înghesuială cognitivă, a spus fără să vrea aproape exact cuvintele inexistentului, perfectului și necesarului cavaler Launcelot care, atunci cînd s-a urcat pe cal să-și îndemne tovarășii la glorie și cititorii la perfecțiune, a spus “Să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată”.

Dragii de ei. Viața e frumoasă, pufoșilor. Mai ales cînd iarna nu-i ca vara și cînd avem realizările pline de succesuri. Matrafocsaților. Pufoșilor. Oamenilor… :)



. Citeste tot...

luni, 11 ianuarie 2016

And the stars look very different today...

Ground Control to Major Tom
Your circuit's dead,
there's something wrong
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you....


Here am I floating
round my tin can
Far above the Moon
Planet Earth is blue
And there's nothing I can do.




. Citeste tot...

vineri, 1 ianuarie 2016

La ăștia nu vin alegerile



. Citeste tot...

miercuri, 30 decembrie 2015

Branding cu laserul pe carnea moale ca o poftă

Cyberpunkul a fost un curent literar SF care a înflorit la începutul anilor 80 și și-a avut momentul său de glorie cam vreo 10 ani, pe toată durata acelui deceniu obsedant pentru unii, ziditor pentru restul umanității non-comuniste.

Printre mulții săi tropi care au devenit zilele astea stereotipuri aproape banale, monedă curentă de vorbe șmechere folosite de pufoșii tehnofili, e o frază care se potrivește perfect cu articolul de mai jos: "the Street finds its own uses for things".

Îmbinarea dintre tehnologia înaltă și motivațiile joase (petty crime & theft, greed, leisure, sex & other types of dirty fun) e una din constantele literaturii cyberpunk din anii 80, devenită între timp și o constantă a vieții de zi cu zi din gloriosul Anno Domini 2015.

Consumul ostentativ, produsele exorbitante și puternic perisabile folosite drept markeri de status, comportamentul destructiv, perseverența comercială îmbinată cu tactici de guerilla, criminalitatea care îmbibă textura socială, îmbinarea dintre biologic și tehnologie, toate le regăsiți în acest veritabil subiect de cyberpunk contemporan: scoicile de fițe Gillardeau furate pentru profit, identificate datorită faptului că au fost marcate cu laserul și devenite subiect de știre senzațională.

Trăim în viitor și încă nu știm. Pufoșilor care sînteti voi pufoși și nu știți cum sînteți năpădiți de ficțiune cum e năpădit cîinele de rîie și secția de votare de tinerii frumoși și sălbateci.



* * *

Les huîtres Gillardeau volées étaient marquées au laser
29 décembre 2015

LE DÉTAIL QUI CHANGE TOUT - Les malfaiteurs ne se doutaient pas que les huîtres étaient marquées au laser...

Le célèbre producteur d'huîtres Gillardeau s'est fait dérober entre 2 et 3 tonnes de coquillages dans le bassin de Marennes-Oléron (Charente-Maritime), un vol mis au jour grâce au marquage laser des coquilles de ces huîtres "spéciales".

Le laser pour faire face (à la base) à la contrefaçon. Les responsables de l'entreprise, située à Bourcefranc-le-Chapus, n'avaient pas remarqué le vol, vraisemblablement commis avant Noël. Ils auraient appris les faits ces jours-ci par un négociant surpris de trouver dans ses stocks des huîtres Gillardeau, reconnaissables grâce au "G" gravé au laser sur la coquille, un procédé mis en oeuvre depuis l'an dernier par Gillardeau pour lutter contre la contrefaçon, en Chine notamment.

Le vol d'huîtres, une habitude à Marennes-Oléron. Le volume dérobé représenterait une perte d'activité d'environ 30.000 euros, selon une source proche de l'enquête. La direction de Gillardeau n'avait pu être jointe mardi matin. Le vol d'huîtres est un phénomène récurrent à cette période de l'année dans le bassin ostréicole de Marennes-Oléron, le plus important d'Europe. Pourtant gendarmes, mais aussi professionnels, accompagnés de gardes jurés et équipés de caméras de vidéosurveillance, organisent des rondes quotidiennes pour lutter contre ce fléau. Avec un succès certain, car depuis 2011, le volume d'huîtres volées a été divisé par trois : 69 tonnes la première année, 18 tonnes en 2012, 10 tonnes en 2013 et 2014. 2015 devrait s'achever sur le même tonnage.




. Citeste tot...

Cînd vin alegerile?



. Citeste tot...

luni, 28 decembrie 2015

Postermania: Beloe solntse pustyni (1970)



. Citeste tot...

duminică, 27 decembrie 2015

Vin alegerile!



. Citeste tot...

joi, 24 decembrie 2015

Ce oameni. Ce întîlniri.

Azi a fost ziua întîlnirilor.

Mai întîi la stop, chiar el. Colega de pe scaunul din spate exclamă, fiind chiar nas în nas cu el: “Auzi, ăsta nu e el?” Chiar el era. Într-un Volvo. Se uită urît la mine, cu sprîncenele alea ale lui. Mă uit și eu urît la el. Ne vedem fiecare de volanul său, incremental. Minima automobilia.

Pe urmă, cînd parchez mașina și mă dau jos, chiar el. Altul, evident. Dar tot din zona aia. Tînăr, pișpiriu, neașteptat de pișpiriu pentru cît de leu e din vorbe, imberb și cu dînsa de mînă, o subțirică elegantă. Mă apucă greața, furia, scîrba. Ce zi! Și pe ăsta mi-l scoți în cale, Doamne?

Mă uit urît la el, fix în ochii lui, apropiindu-mă cu mîinile în buzunar și cu gulerul ridicat. Inițial încearcă să-mi susțină privirea. Eram însă atît de șucărit, cred că mă uitam cum numai la Cristian Preda m-am mai uitat pe vremuri, încît bate în cele din urmă galeș din pleoape, ca o turturea, înghite în sec și mă salută. Auzi tu: mă salută! Ce tupeu! Cîtă atitudine! Cu glas pierit, din buze, în șoaptă. Cred că era ferm convins că-i frig una în freză și m-a salutat să nu-l bat.

L-am salutat din cap și am trecut mai departe. Pufoșii ăștia. Tari în clanță, dar fricoși cît cuprinde pe persoană fizică, cînd dau nas în nas cu kaghebiștii care vînd țara la ruși. O turturea. Un dobitoc.

Mai încolo, în holul hotelului, chiar el. Chiar ei, de fapt. Alții, evident. La o cafeluță. Îi salut, stăm de vorbă cinci minute, ca kaghebiștii. „Ce mai faci?” “Cum mai ești?” “Mai poți?” “Cum de mai reziști?”

“Ai auzit?”, întreabă celălalt, ăla al doilea. “S-a mutat la Burci”. Rîdem toți. Cum dracu o suporta-o ăla, nu știm. Evident că întrebarea următoare vine firesc. Mă întorc spre el. “Auzi, da’ tu cum naiba ai suportat-o?” “Da’ ce, crezi că eu am suportat-o mai ușor?” “Cît ai stat cu ea?” “Doi ani”. “Aha, înțeleg. Deci ești totuși om normal”.

Ce lume. Ce oameni. Crăciun fericit, pufoșilor :)



. Citeste tot...

marți, 22 decembrie 2015

Din îndepărtatul București, din locul unde nici măcar...

Din îndepărtatul București,

dintr-o galaxie îndepărtată, far far away, de acolo de unde nici întristare nici suspin nu e, ci doar isterie și multă multă multă ură este, chiar și cînd Star Wars tocmai și-a zvîrlit năvodul de iluzii asupra noastră,

din locul unde nici măcar cîini vaganbond de comunitari nu prea au mai rămas, cred că i-au cules pe toți, sigur ne vom întîlni cu ei zilele astea într-o formă modificată, prelucrată, ambalată, nu e cîine cum e porcu, nici soartă cum ți-e norocu,

din acest loc care face de rușine Ankh Morporkul și Gothamul și chiar și Calcutta, pardon, acum îi zice Kolkata, n-avem noi Batman, dar îi avem pe Piedone, pe Oprescu și mai ales și mai ales pe Bușoi, waw! kaboum! Bang! Buuuum! Aaaargh!!

din acest loc de unde nu se întrezărește Telega nici dacă mă urc pe bloc, nu e ca pe vremuri, te urcai pe Leu și vedeai Bucegii într-o zi de-asta senină, nici nu-ți dădeai seama că stai cu picioarele pe umerii înaintașilor, pe sfintele idealuri întinate ale lui Ștefan Gheorghiu, ehe, ce vremuri, studenție,

din acest loc de unde totuși Telega este întotdeauna în inima noastră, mai ales primăvara, iarna totuși mergem la schi, da? zice că e totuși zăpadă în Valea Soarelui,

din acest loc asediat de cozonaci, de sondaje, de gi-uri unele curate, altele încă nespălate, de cărți, bolovani, copii și alte expresii ale existenței mele,

din acest loc din proximitatea spațio-temporală a nevestei și copiilor mei, de unde pînă și eu mă simt acasă în asemenea momente deosebite, deci unice, de tip Kodak moment, click clack clock, să sperăm că s-a salvat,

din acest loc pe care mulți îl consideră iad, dar și mai mulți îl consideră “acasă”, iar și mai și mai mulți se chinuie să vină aici, să vază și ei cu ochii lor de ardeleni moldoveni olteni și alți dobrogeni ce gust are iadul proaspăt, ce-or fi găsind ardelenii la București, zău dacă înțeleg, și totuși sosesc aici cu hoardele,

din acest loc de unde soarele lucește de parcă e primăvară, pufoșilor, nu Ajunul Crăciunului, s-a-ntors lumea cu fundul în sus, încălzirea globală, pufoșilor, să fugim, ne mănîncă!,

de aici din acest București de aramă și de fiere și de soare bolnav de iarnă, din marginea solstițiului,

vă doresc să fiți limpezi la cap cum e capra neagră atunci cînd sare peste jgheanțul de stîncă,

să fiți liniștiți ca puiul de cîine cînd doarme și oftează prin somn,

să fiți aprigi și viteji și necruțători și perfecți în violența și viclenia voastră precum buburuza cînd aleargă puricii de plante să-i sfîșie cu mare sfîșiere și cruzime,

să fiți înțelepți precum hipopotamul care înțelege că altceva în afară de hipopotămeală nu e cazul să existe pe lumea asta,

să fiți frumoși precum calul în goana galopului,

să fiți primejdioși precum calul în goana galopului,

să fiți tineri precum broaștele țestoase care trăiesc cel puțin o sută de ani, dar ele tot adolescente rămîn în sufletul lor de dinozauri eșuați,

să fiți iubiți cum se iubesc lebedele și gibonii, pînă la moarte,

și mai ales să fiți fericiți și triști și senini și fără de iluzii, așa cum sînt eu acum, fericit și trist și senin și fără de iluzii, cînd mă gîndesc la toate aceste animale și-mi dau seama cît de departe sîntem de ele.

Sărbători Fericite, pufoșilor! Să fiți oameni. Măcar cîteva zile.



. Citeste tot...