joi, 20 august 2015

Vin alegerile!



.

Citeste tot...

luni, 17 august 2015

In space no one hears you laugh

Au dat examenul. Au intrat la liceu. S-au adunat la noi acasă, o mini-gașcă de fete și băieți de presque a noua. Atmosferă de vacanță. “Tata, la ce film să ne uităm?”. “Păi dacă tot sînteți mari și vă dați rotunzi că sînteți adolescenți și liceeni, uitați-vă și voi la Alien.”

 Alien. Unul din filmele cu care le sperii periodic pe gacigile mele de ceva timp. “Lasă că vă faceți voi mari și vă arăt Alien, să vedeți voi filme grele”. Le puneam genericul, îl lăsam să curgă două minute, îl opream. That ominous slow gathering of letters. In space no one hears you cry.

 Drept pentru care alegerea a fost ușoară. Alien. “...Și atunci, dacă sînteți adolescenți, uitați-vă la Alien.”

“N-o să ne fie frică?”. “O să supraviețuiți. Să nu urlați prea tare, că speriați vecinii. Eu mă duc la călărie. Îmi povestiți cînd mă întorc”.

M-am dus la călărie. Am călărit. Parcă am și căzut de pe cal, dacă îmi aduc bine aminte. Parcă am și făcut galop prima dată, dacă îmi aduc bine aminte. În drum înapoi spre casă, îi dau telefon Martei, curios. “Cum a fost? V-ați speriat? Ați supraviețuit?”.

Răspunsul m-a lovit mai tare decît dacă mi-ar fi sărit monstrul pe capotă, la semafor. “Nu ne-am speriat deloc. Am rîs și ne-am distrat de minune. A rîs Irina cînd făcea monstrul ăla așa de ne-am tăvălit pe jos. A fost fain. Ca la o comedie.”

Mi-a căzut fața. Semaforul s-a făcut verde. Mai bine apărea monstrul pe capotă. Am mormăit ceva despre “lasă, că o să vedeți voi partea a doua, Aliens, acolo frică și sperietură”, încercînd să salvez aparențele. Saving face. Pe dracu saving face. M-am făcut de rîs. M-au făcut pufoșii de comandă. Auzi tu: s-au distrat la Alien! Unde naiba se duce lumea asta?

În seara asta dau drumul din nou, să-l văz cu ochi de părinte dezamăgit. Nici filmele de groază nu mai sînt ce-au fost odată. Ridley Scott, what have they done to us?


Citeste tot...

duminică, 16 august 2015

Pădurea de copaci și de simboluri de la Telega

Există o semiotică în orice e atins de mîna omului, am învățat noi pe băncile școlii, fie că ne-am luat de la sursă, după tata Saussure, fie că am învățat la mîna a doua, ca mine, de la Clifford Geertz. Doar cele ale naturii n-au semiotică în ele, dar pe urmă vine omul și se grăbește să lipească etichete și tot într-o etichetăreală și semnificație ne scufundăm, fie că sînt stele aflate la miliarde de ani lumină unele de altele, rumeguș mărunt de zaț de cafea ori păsări care zboară pe cer.

Așa gîndeam zilele trecute, trecînd cu mașina pe valea Telegii, la întoarcere spre casă. Valea Telegii, un sat al Telegii, e o înșiruire de case de-o parte și de alta a gîrlei Sărata, o sărăcie de amărîtă de apă mică, nici măcar pîrîu, care își zbate vara două-trei molecule de apă rătăcite, în amintirea primăverii cînd, dacă plouă, spulberă tot în cale, deși izvorăște de aproape, din malul Meliceștiului, de la nici cinci kilometri în amonte.

Mergeam cu mașina și mă uitam în curțile oamenilor, cum fac de regulă. Și o structurare ce era acolo de cînd lumea și pămîntul și care își făcea loc nelămurit prin mintea mea de ceva vreme dintr-o dată a ieșit limpede la iveală. < br/>< br/> E vorba despre semnificația copacilor din curțile oamenilor.

Chiar dacă mergi pe repede înainte, cu un ochi la drum, să nu dai peste careva, că e șoseaua mereu sinuoasă, de-a lungul văii, și doar cu celălalt la copaci, înțelegi cum oamenii își punctează apartenența la ceva deosebit prin ce fel de plante – de regulă pomi – au plantat în fața casei.

Nu numai în Telega, și în multe alte sate, vei vedea nevoia de marcare a distincției prin copacii exotici plantați. E vorba de definirea statusului prin marcatori vizibili, care să definească distincția, diferența, felul în care spunem celorlalți, “uite, sînt altfel, sînt deosebit”. E vorba de conceptul de “distincție” al lui Bourdieu. Și tot în zona conceptelor antropologice aplicabile la această excursie vizuală prin satul sudic submontan românesc, e vorba de o varietate a nevoii societăților premoderne de definire a realității prin opoziții binare făcută cunoscută de Levi- Strauss prin sintagma “crud vs gătit”. 

În acest caz, e vorba despre distincția “copaci care cresc pe aici, prin preajmă, copaci autohtoni, copaci spontani, nu-i nevoie să-i plantezi, ies singuri” vs “copaci exotici, din altă parte, nu cresc spontan, trebuie depus un anumit efort pentru a-i pripăși în ogradă”. 

Fie că e copac ori pom ori tufiș ori floare, peste tot, în fiecare curte, găsești această distincție. 

Bradul. Nu crește spontan la Telega decît sporadic, pe coastele destul de îndepărtate de dincolo de Melicești și Buștenari. Clar nu este din zonă. E un copac venetic, de munte. Nici măcar nu-i place la zăpușeala asta de aici, de aproape de cîmpie. Drept pentru care o proporție semnificativă de gospodării arborează mîndre ditamai animalul de brad, care umbrește tot prin preajmă, copac sumbru, că de fapt nu-i brad, așa îi zicem noi pe aici, e de fapt molid (Picea abies), mai închis la ace și la scoarță și mai mohorît de simetric față de bradul argintiu, adevăratul brad (Abies alba). 

Sumacul ornamental (Rhus glabra). Un verișor de-al mult mai răspînditului oțetar fals (Ailanthus altissima), care prin zonele urbane e un soi de șobolan vegetal, un copac invaziv care umple toate terenurile virane. În schimb sumacul ornamental, un pom scund, de maxim 3-4 metri, mai degrabă tufiș, are niște inflorescențe ca niște candelabre înguste și maronii, lumînări verticale care îl fac tare arătos în ochii celor dornici de distincție, de diferență. E în fața primăriei. E în multe curți ale telegenilor. Semn clar de distincție. 

Mesteacănul. Alt copac care nu crește pe aici, drept pentru care trebuie să-și fîlfîie sensibil frunzele mărunte în bătaia vîntului din fața porții. Plopul negru, verișorul său autohton, e belit imediat ce scoate capul în curte. N-are ce căuta. Punem mesteacăn. 

Liliacul. Aproape că nu e curte fără liliac. Prin părțile Banatului, pe coastele aproape mediteraneene ale munților de pe acolo, liliacul crește spontan. Pe aici nu îl găsești în sălbăticie. Drept pentru care vezi tot soiul de tufe de liliac, care de care mai bătute, mai fistichii la culoare, mai roz turbat, mai nu-știu-cum, mai altminteri. Ăla simplu mov cu doar patru petale nu mai corespunde. Trebuie să fie alb. Sau negru. Sau maro. Sau cu o sută de petale. Adică deosebit. Diferit. Să facă diferența, să transmită ceva despre cît de deosebiți și de diferiți sîntem noi, proprietarii grădinii respective. 

Pomii fructiferi mai deosebiți. Dat fiind că pe aici e țara prunului, rar vei vedea așa ceva în curte la telegean, în fața casei. Maxim zarzări (prin alte părți le zice corcoduși, aici la noi zarzări – altă poveste, v-am spus-o în altă parte). Deci nu pruni. Meri da. Peri da. Nuci, ceva mai rar, dar da. Orice nu crește în pădure, da. Dacă nu știați, pe aici e țara mărului pădureț, a părului pădureț, a cireșului pădureț (știați că ăsta e un venetic de acum vreo două mii de ani?), a gherghinului, a cornului, a sîngerului, a măceșului, mai rar a moșnonului ori a scorușului. 

Drept pentru care nici unul din acești pomi din flora spontană nu-l veți vedea în curtea drept-gospodarilor de pe la noi. În fața casei trebuie să existe pomi roditori deosebiți, aduși cu mare dificultate, care nu sînt de pe aici. Ba un dud, ba un prun renglot, ba cine știe ce soi de piersic ori cais care săracii n-au nici o șansă să se aclimatizeze pe coastele astea sărace și în iernile astea destul de grele uneori. 

Ce crește spontan e considerat o intruziune a naturii sălbatice (sălbatic = silvaticum = pădureț, pădurean, din pădure) în gospodărie, în curte, în ogradă, drept pentru care e un automatism să stîrpești tot ce e de-al locului. Frasin în curte? Doamne ferește! Cade pe casă (deși neam de neamul telegenilor n-a văzut frasin dărîmat de furtună; nuc da, salcîm da, alți pomi, da, dar frasin nu). Nu contează. Harșt! N-are ce căuta. Plop în curte, de-ăla de pe aici, plop argintiu, Plopulus nigra? Strică gardul, ridică caldarîmul, face puf, face frunze. N-are ce căuta. Harșt! Gherghin? Doamne ferește! Ce să caute prostia asta aici? Nu mai bine punem un dud, că face fructe, sau și mai bine un păr?

Așijderea și cu plantele anuale, cu buruienile. Coada șoricelului? Buruiană. Smulge-o! Tătăneasă? Buruiană. Smulge-o! Nalbă? N-are ce căuta. Smulge-o. Doar dacă e cumpărată din comerț și e deosebită, adică bătută sau în alte culori decît cele ale nalbei pe persoană fizică, de crește prin poieni. 

Punem în schimb tot soiul de flori străine, exotice, din comerț, de la olandezi, de la cuscra de peste șapte sate. Semne de distincție vizuală care spun “iată, o curte cum se cade, cum se cuvine, îngrijită, care are flori ce nu cresc pe aici”. Punem dalii turbate, tot soiul de dalii cu culori atomice, deosebite, care-ți rup ochii cînd te uiți la ele. Punem flori de piatră, pe care le îngrijim cu patimă, să se întindă pe pietrișul din fața porții. Punem trandafiri care de care mai deosebiți și mai colorați și mai Tea Party, dar măceșii îi tăiem cu aprigă mînie. Punem crizanteme. Punem cerceluși. Punem nemțișori, cu culori la fel de turbate. Punem cîrciumărese. Punem crăițe. Punem tot soiul de flori care nu sînt de pe aici, necesită îngrijire, și stîrpim orice vine de dincolo de gard, chiar dacă acestea au frumusețea lor. 

* * * 

Cîteva concluzii, pe grabă, că mă freacă nevasta la cap să pornesc la drum, și n-am timp să fac articol ISI din această însăilare de observații antropologice. 

 Una, că oriunde rotim privirea și ne ațintim atenția asupra lumii înconjurătoare, lumea înconjurătoare ne vorbește înapoi, căci orice e făcut de om, pentru om, poartă pecetea unei structurări de semne. Trăim într-o pădure de simboluri (Victor Turner) și trebuie să învățăm să-i citit semnele de circulație.

Altă concluzie: că aparatul teoretic propus de antropologie (Geertz, Turner, Bourdieu) este puternic, util, își găsește aplicații în puzderie de situații, fie că te uiți prin curțile oamenilor, fie că analizezi interiorul unei camere de mecanic auto, la vulcanizare sau la ITP, fie că ești într-o aulă academică. Nu contează, regulile generale sînt aceleași.

O ultimă concluzie: bambusul meu și platanul meu și cedrii mei și cei doi Ginko biloba și Liquidamberul plantați în curte fac parte din aceeași poveste de nevoie de distincție. Dar, în același timp, și frasinii lăsați de manieră provocatoare să crească în mijlocul curții, în totală împotrivire față de regulile satului, anapoda puși, dacă e să te iei după logica telegenilor. Cît și gherghinii lăsați să crească, jugaștrii, paltinii, ulmii, scorușii, măceșii făcuți copac, toate bestiile vegetale ale acestui pămînt autohton pe care le-am lăsat să sară gardul, să facă parte din această curte, să fie lîngă noi, ălături de noi, esență de Telega în curtea de la Telega. 

Pentru că, dincolo de case, e vremea și-i tărîmul cornului și a alunului și a măceșului și gherghinului și a jugastrului și a frasinului și a ulmului și a paltinului. Și va și mult timp de aici înainte, mult după ce telegenii nu vor mai face umbră pămîntului și vor lăsa pădurea să-și ia pămîntul înapoi. 
. Citeste tot...

duminică, 2 august 2015

Stance: Educating Rita (1983)

- Is that a book you're reading?
- Yeah, yeah.
- What's it called?
- Of Human Bondage.
- Yeah? My husband's got a lot of books like that.
- What, Somerset Maugham books?
- No, bondage books.



. Citeste tot...

sâmbătă, 1 august 2015

Vin alegerile!



. Citeste tot...

vineri, 24 iulie 2015

Vuoi venire con me?

Ca sa stiti de unde vine celebra imagine a lui Corto, pe care o gasiti pe toate drumurile, in toate ilustratiile, pe toti peretii.

De aici. Ultima pagina din "Concerto in o'minore per arpa e nitroglicerina "



. Citeste tot...

joi, 23 iulie 2015

Vin alegerile!



. Citeste tot...

joi, 9 iulie 2015

Vin alegerile!



. Citeste tot...

miercuri, 8 iulie 2015

Vin alegerile!



. Citeste tot...

luni, 6 iulie 2015

Vin alegerile!

Imprumutat fara rushine, dar si fara copyright de la Barbu Mateescu. Copy Paste! Copy Paste!



. Citeste tot...