joi, 14 aprilie 2016

[...] Hughie let the front legs of his chair down on the floor

“Where’s Hazel today?” Mack asked.

Jones said, “Hazel went out with Doc to get some starfish.”

Mack nodded his head soberly. “That Doc is a hell of a nice fella,” he said. “He’ll give you a quarter any time. When I cut myself he put on a new bandage every day. A hell of a nice fella.”

The others nodded in profound agreement.

“I been wondering for a long time,” Mack continued, “what we could do for him – something nice. Something he’d like.”

“He’d like a dame,” said Hughie.

“He’s got three four dames,” said Jones. “You can always tell – when he pulls them front curtains closed and when he plays that kind of church music on the phonograph.” Mack said reprovingly to Hughie, “Just because he doesn’t run no dame naked through the streets in the daytime, you think Doc’s celebrate.”

“What’s celebrate?” Eddie asked.

“That’s when you can’t get no dame,” said Mack.

“I thought it was a kind of a party,” said Jones.

A silence fell on the room. Mack shifted in his chaise longue. Hughie let the front legs of his chair down on the floor. They looked into space and then they all looked at Mack. Mack said, “Hum!”



. Citeste tot...

sâmbătă, 5 martie 2016

2001 daisies blossoming into our childish brains

Azi a fost o zi deosebita. O zi pe care cel putin doi oameni si-o vor aminti pentru tot restul vietii lor.

Andra, pentru ca stiu ca tot restul vietii ei isi va aminti trecerea de la maimutza si os la nava spatziala si la vals si la HAL si la psihedeala colorata spatiu-timp.

Eu, pentru ca stiu ca tot restul vietii mele o sa-mi amintesc expresia de pe fatza Andrei cind s-a terminat filmul.

Asa se scrie istoria. Cadru cu cadru. Emotie cu emotie.

"Daisy
Give me your answer, do
I'm half crazy
All for the love of you. "



. Citeste tot...

joi, 3 martie 2016

Честит Рожден ден, България!

Astăzi am descoperit din întîmplare un om fain și un loc fain.

Să vă spun povestea.

Dragilor, pufoșii mei, voi știți că sînt un naționalist cosmopolit.

Cosmopolit, pentru că așa m-a făcut mama pe mine la Telega, să știu și despre indo-europeni, și despre limba elfă, și sindarin, și quenya, și despre Zakir Hussain, și să vă spun aproape pe de rost echipa de rugby a Noii Zeelande. De din toate colțurile lumii cîte puțin.

Iar naționalist pentru că așa m-a făcut pe mine mama, tot la Telega, să-mi dau seama că, de cînd nu mai sînt tînăr și sălbatic și frumos și tembel la cap, nu mai mi-e rușine că sînt român, cum eram pe vremuri, îmbîcsit de propaganda sorosiană și patapieviciană, și îmi iubesc țara așa cum e, cu bunele și cu relele ei, și mă strădui să fie o țară mai frumoasă și mai fericită, și sînt mîndru că sînt român și-mi dau seama ce puternici sîntem, de vreme ce trebuie să jucăm în tot soiul de înghesuieli neo-colonialiste în care sîntem băgați la înghesuială de puternicii istoriei.

Ei bine, naționalistul de mine, eu pufosul kaghebist care vinde țara la ruși și la chineji, mă duceam azi să cumpăr niște dulciuri specific telegene, cum intri în Liban pe dreapta, bombe de-alea calorice arăbești de care cînd mănînci îți vine să te lingi pe degete și să strigi Insh’allah așa, fără nici un motiv spiritual, pur și simplu de prea mult zahăr în vene.

Nu mai fusesem pe acolo de secole, e cam greu cu parcarea, azi am zis: “musai”.

Și m-am dus. Am găsit un loc de parcare. Și am cumpărat prăjituri arăbesco-libanezo-siriano-turcesco-ce-ori fi ele acolo, că tare mai sînt bune (cele mai bune prăjituri netelegene din tot Bucureștiul ăsta). Și hai înapoi la mașină. Și la colțul străzii văd o ușă deschisă și un hol de casă interbelică și niște afișe dar mai ales și mai ales sticle. Multe sticle.

Sticle de vin.

‘Opa. Stai așa că nu-i așa. Naționalist vinicol am fost de cînd mă știu, de cînd am descoperit că nu-mi place țuica de Telega, pentru că am sînge de moldovean în mine și ăla e amestecat cu vin. Cu mult vin. Roșu.

Am intrat. Mă salută un domn în engleză. Îl salut în engleză.

Și urmează o oră mirabilă, miraculoasă, în care îl cunosc pe Michail, un bulgar de-al nostru get-beget, care pregătea prăvălia de vin pe care o are acolo, la colțul dintre străzile Jean Louis Calderon și C.A. Rosetti.

Nu mă întrebați cum se numește magazinul, dar știu că are un vin excelent. Și un custode excelent, că ăla deja nu mai e magazin, e muzeu, un domn care știe să prezinte vinurile, să ți le povestească – ce e un vin fără povestea lui? – să te facă să te simți bine.

Dar stați așa, că nu se termină aici. Aici de-abia începe. Mă întîmpină Michail și-și cere scuze că e un pic cam ocupat. “Știți ce zi este azi? Azi e 3 martie”. Ok. Ridic din umeri. 3 martie. Și?

“Păi azi e ziua națională a Bulgariei”.

Și de aici începe distracția. De aici începe povestea care face legătura dintre întîmplare și “a fost să fie”.

A fost să fie să intru absolut la întîmplare într-un magazin în care altminteri n-aș fi intrat prea curînd. A fost să fie ziua națională a Bulgariei taman azi, cînd am intrat eu acolo, în magazinul ținut de bulgarul nostru Michail, o gazdă deosebită.

Și pentru că a fost să fie, i-am spus că trebuie să sărbătorim.

M-a servit cu vin bulgăresc, un Cabernet Franc foarte franc și foarte sincer. Am povestit tot soiul de povești, de la vin la aikido la Plovdiv la istoria Bulgariei la indo-europeni.

Pentru că e ziua Bulgariei, am cumpărat mai multe sticle de vin bulgăresc, Cabernet Sauvignon și Mavrud, soiul lor prefiloxeric de care bulgarii sînt foarte mîndri.

Și pentru că popoarele noastre comuniste sînt prietene și surori, am sărbătorit prietenia comunisto-balcanică româno-bulgară cumpărînd și niște vin românesc, de-ăla de-al nostru din Prahova, cum intri în Urlați pe dreapta, acolo pe la Dealul Mare.

A fost o zi faină. A fost o întîlnire faină. A fost o experiență de viață faină. Și acum, deschizînd sticla de Mavrud, îmi dau seama că e și un vin fain ăsta care lucește închis la culoare uite aici, acum, chiar în fața mea.



Drept pentru care ridic acest pahar de Mavrud de-al nostru bulgăresc, cum intri în Plovdiv pe dreapta, și toastez pentru prietenii noștri bulgari și pentru țara lor frumoasă Bulgaria. Să fie într-un ceas bun! La mulți ani, Michail! La mulți ani, Bulgaria!

Nazdravie!





. Citeste tot...

miercuri, 2 martie 2016

Nici iarna nu-i ca vara, nici ratingul nu-i ca market share-ul

PSD în momentul de față stă pe cai mari. Nu o spun doar sondajele Sociopol, căci veți zice că țin cu ursul, n-aveți voi încredere în sondajele mele. O spun toate sondajele făcute lunile astea, fie că sînt publice sau doar de folosință internă. O spun sondajele comandate de pesediști. O spun sondajele comandate de peneliști.

Devine din ce în ce mai clar că PSD e în poll position. Deja începe să se simtă un aer de victorie prin tabăra pesedistă. Să bem! Să ne bucurăm! O să învingem!

De fapt, însă, e o falsă concluzie, care duce la o falsă siguranță și la o culcare primejdioasă pe ureche.

Este o concluzie primejdioasă trasă pe baza confuziei dintre două concepte destul de bine înțelese în alte domenii, dar nu încă și în politică.

Diferența dintre rating și market share.

În marketingul de televiziune astea sînt două dintre cele mai des folosite cuvinte magice atunci cînd vine vorba de indicatorii de performanță, alături de necruțătorul GRP (“gerepe”) și de complicatul Affinity.

E simplu. Cînd vorbim despre indicatori procentuali, Rating% e raportarea consumului la total populație, indiferent dacă se uită sau nu la televizor. E felia din plăcinta completă, totală. În schimb, Market Share-ul e partea de consum din bucata de plăcintă mai mică, aia a consumatorilor TV.

Două concepte destul de bine înțelese, nu numai în industria de televiziune, dar mai peste tot pe unde e vorba de activitate economică și de marketing, că sînt de fapt particularizări ale unor idei general valabile.

Principala diferență dintre rating și market share este că, la primul, baza de calcul rămîne constantă (mă rog, relativ constantă, cel puțin pe perioade decente de timp), în timp ce la al doilea baza de calcul este continuu în mișcare.

Sînt volume total diferite de spectatori TV la ora 2 noaptea față de 7 dimineața față de 13:00 față de 17:00, cînd începe să se coacă de Access, față de nemuritorul 21:00, vîrful de Prime Time.

Noaptea se uită o mînă de blambeci fără de somn – pe vremuri se uitau la Dănuț, acum habar n-am la ce mai pierd timpul. Dacă sînt cîteva zeci de mii – un număr mic raportat la volumul întregii țări.

În schimb, în Prime Time se uită milioane și milioane la tembelizor, ai de unde să tai felii, chiar și procente mici de cotă de piață înseamnă de fapt un număr apreciabil de spectatori, sute de mii.

Și anotimpurile schimbă situația. Iarna nu-i ca vara. Iarna sînt mai multe milioane în vîrf de Prime Time decît vara. Logic, la mintea cocoșului.

Ei bine, acest “logic, la mintea cocoșului” încă n-a fost internalizat și în analiza politică. Lumea încurcă indicatorii de evaluare electorală, pentru că încă nu-și dau seama că nici iarna nu-i ca vara, dar nici ratingul nu-i ca market share-ul.

Toată lumea înjură sondajele, le respinge, le porcăie, dar toată lumea e avidă după sondaje, mai ales în perioadele electorale. Drept pentru care toată lumea caută cifre de sondaje.

De regulă, cifrele de sondaj care prezintă cel mai mare interes sînt cele care încearcă să spună cum ar fi rezultatul alegerilor, dacă ar avea loc alegerile atunci. Vestita sintagmă, aia cu "duminica viitoare".

Problema e că, atunci cînd încerci să faci poza momentului și să simulezi rezultatul alegerilor, trebuie să procedezi ca și cum ai fi la urna de vot. Doar cine votește contește. Restul e absenți, deci nu egzistă.

Drept pentru care trebuie să iei în calcul, atunci cînd faci estimările de performanță electorală, doar pe cei care întrunesc două condiții: a) ar vrea să meargă la vot (echivalentul lui “vreau să mă uit la televizor”) și b) au o opțiune explicită de vot, sînt hotărîți cu cine votează (echivalentul lui “mă uit la un post TV, nu o zgudui aiurea, să zappez în durerea minții”).

În consecință, se dau la o parte două tipuri de persoane din analiza electorală: cei care estimăm că nu vin la vot și cei care vin, dar sînt nehotărîți cu cine să voteze (sau refuză să răspundă, dar ăstora n-ai ce le face, reprezintă o limitare metodologică a instrumentului de măsurare).

Adică sondajele vorbesc despre cota de piață politică de la momentul actual, despre market share, cel calculat din plăcinta continuu schimbătoare a consumatorilor electorali efectivi, iară nu despre rating, indicatorul calculat din total populație, indiferent dacă sînt interesați sau nu de vot, dacă vin sau nu la vot, dacă au o opțiune politică bine definită sau nu.

Problema e că focalizarea pe acest tip de indicator de performanță electorală poate să inducă în eroare, atunci cînd universul celor care vor să voteze e în continuă mișcare.

Vestita problemă a nehotărîților: cei care intenționează să vină la vot, dar nu au cu cine. Și care tot timpul se schimbă: mai mulți între campanii sau la început de campanie electorală, mai puțini pe măsură ce alegerile se apropie și crește mobilizarea electorală și o parte din cei care pînă atunci erau nehotărîți își concretizează opțiunea de vot, se hotărăsc cu vine ar vota.

Ei bine, în momentul de față PSD stă bine în sondaje nu pentru că ar fi într-o strălucire deosebită de performanță electorală, ci pentru că ceilalți stau prost și, în consecință, rîndul nehotărîților crește galopant, atingînd cote nemaiîntîlnite în ultimul timp în România.

Nu pot să vă arăt grafice, căci pe urmă ar trebui să vă împușc.



Dar pot să vă spun: e un nivel de aproximativ 30% din TOTAL POPULAȚIE (adică rating) care deocamdată sînt nehotărîți. Deocamdată. Acum, cînd facem sondajele la început de an, acești nehotărîți nu intră la socoteală, că ei în mintea lor încă nu bagă buletinul în urnă. Dar mai încolo vor începe să intre la socoteală. Și vor modifica procentele.

Adică PSD stă bine la market share pentru că ceilalți stau prost la rating, nu pentru că ar da dovadă de o performanță uluitor de cea mai foarte perfectă și ar crește el la rating, în volume absolute, atrăgînd noi votanți.

Să-i luăm pe rînd.

Principalul său competitor politic, PNL, trece printr-o perioadă de degringoladă: de lideri, de comunicare, de candidați, de organizare, de idei.

Opțiunea anti-sistem pe piața politică nu prea există momentan: PPDD s-a dus, PRM s-a dus, PNG s-a dus, ăia care încearcă să ocupe locul sînt fie pufoși, gen PRU, fie erodați, gen Băsescu. Iar oferta anti-sistem pentru clasa de mijloc deocamdată nu prinde contur la nivel național, doar punctual, în cîteva orașe mari, îndeosebi în București.

Iohannis începe să dea rateuri de popularitate, a scăzut demult sub 50%, și prestația sa dezamăgitoare vine să îngroașe rîndul celor care vor să voteze, dar nu au cu cine.

Toate aceste rateuri din tabăra anti-PSD duc la creșterea spectaculoasă a volumului de nehotărîți. Am ajuns ca atît la nivel național, dar și în multe sondaje locale să identificăm aproximativ 30% din total populație care spun că vin la vot, dar nu știu încă cu cine vor vota.

Ăștia reprezintă jumătate din cei care vin la vot. Jumătate. Jumătate!! Atenție. Read my lips. E ca în titlurile alea de tabloid. Senzațional! Halucinant! Click AICI! Jumătate din bazinul de votanți încă nu știe cu cine va vota. O treime din populație!!

Nu știm cu cine vor vota aceste hoarde de nehotărîți, în schimb știm cu cine nu vor vota. Nu vor vota cu PSD. Vă dau în scris că nu vor vota cu PSD. Cei care votează cu PSD deja apar în sondaje. Alții nu prea mai sînt. PSD are un bazin electoral disciplinat.

Drept pentru care, pe măsură ce nehotărîții de acum vor găsi candidați cît de cît decenți din oferta electorală care începe să se concretizeze, vor trece din categoria “nehotărîți” în categoria “votează cu cineva”, vor intra practic în mod formal în categoria care e luată în calcul la market share. Și nu vor vota cu PSD. Vor vota cu alții. Drept pentru care PSD va începe să scadă, pentru că ceilalți vor începe să crească.

Ratingul PSD va rămîne constant. Ratingul celorlalți va crește. Se va modifica subuniversul de consumatori electorali din care se calculează cota de piață. Și atunci cota de piață a PSD va scădea.

Lucrul acesta se vede cel mai bine în București.

PSD, momentan, stă strălucitor în sondajele din Capitală. Nu că o spun sociologi care sînt asociați de regulă cu nasoii de la PSD, gen nasolul de Palada sau strălucitorul de Pieleanu. O spun și sondajele interne liberale. E clar. Pînă și liberalii care nu cred ioc în sondajele lui Palada și Pieleanu au început să simtă că e ceva acolo, nu e doar că și-a băgat Palada mîna în cifre și minte poporul cu procentul la tembelizor.

PSD însă stă momentan bine pentru simplul fapt că PSD are un electorat disciplinat, care cam știe de pe acum cu cine votează: cu candidatul PSD. Cu cine ziceți voi, cu ăla votăm. Că o fi Firea, că o fi Toma Caragiu, că o fi Teodorovici, că o fi Patapievici, nu prea contează. Cu cine zice partidul, cu ăla votăm.

Dacă ne place, votăm cu entuziasm (vezi cazul Ponta). Dacă nu ne place, votăm cu scîrbă (vezi cazul Geoană). Dar cu ăla votăm. Noi sîntem comuniști staliniști kaghebiști disciplinați și predictibili și urmăm neabătuți indicațiile prețioase transmise de partid, pe cale ierarhică, de la Stalin la Ceaușescu la Iliescu la Ponta la Dragnea.

Sînt și aici variații, evident, dar mult mai mici decît în cazul altor partide. În schimb, votanții anti-PSD – căci lumea așa se împarte, nu în stînga și dreapta, ci în PSD și anti-PSD – nu au încă o opțiune gustoasă de vot. Că încă n-au cu cine.

Săracul Bușoi era totalmente varză. Nici Orban nu stă mult mai bine. Există un candidat destul de bine definit pe zona anti-sistem de tip clasă de mijloc, Nicușor Dan, care adună suficient de multe voturi din zona anti-PSD încît să-i facă pe liberali de rușine.

În schimb, categoria cea mai mare de votanți este cea a nehotărîților. Și în București tot o treime e ponderea nehotărîților din total populație. Atenție: nehotărîți care vin la vot. Imens. Cei care au deocamdată în cap fraza “Vin la vot, cum să nu, dar nu știu cu cine să votez”.

De fapt, corect și complet în capul lor, chiar dacă încă nedefinit, este “Nu știu ÎNCĂ cu cine să votez”. Dar pînă în iunie mulți dintre ei se vor hotărî totuși. Cu cineva vor vota, totuși. Văd ei cu cine. Mai vedem, mai analizăm, să vedem catindații, să gustăm oferta. Dar clar nu cu pesedistul.

Și atunci PSD va obține un scor mai scăzut decît are acum în sondaje. Asta pentru că se culcă pe o ureche și pentru că face confuzia între rating și market share.

PSD în momentul de față riscă să piardă atît Primăria Generală, cît și majoritatea sectoarelor.

Să le luăm pe rînd.

Sectorul 1 se va coagula încet-încet în jurul principalului candidat anti-PSD, probabil în jurul liberalului. Pentru că pe cine pune mîna Chiliman, acela va fi primar.

Sectorul 2 e Onțanu, dacă nu-l arestează între timp. Iar Onțanu e UNPR. Și UNPR nu e PSD. Din ce în ce mai mult UNPR nu e PSD.

Sectorul 3 e probabil singurul care va rămîne clar în picioare PSD, în jurul lui Negoiță, dar și acolo s-ar putea să aibă probleme, dacă valul general va fi în tot Bucureștiul potrivnic partidului său.

Umblă o bîrfă cu iz de credibilitate că Piedone s-a predat la PNL, deci va sprijini atît în S4, cît și în S6 candidatul liberal. La sectorul 4, pe cine pune mîna Piedone, chiar și femeia de servici sau cititorul de contoar la gaze, ăla va ieși primar. Deci pa și Sectorul 4. Căci Piedone. Deci PNL.

La sectorul 6, zice-se că Florescu trece și ăsta cu arme și bagaje la PNL. Florescu prezintă două caracteristici: a) stă bine deja în sondaje, chiar înainte să se asocieze cu PNL și mai ales și mai ales b) e omul lui Piedone. Deci gata. Deci dacă primește ajutorul combinat al PNL-ului plus mîna de binecuvîntare pe ceafa lui groasă din partea lui Piedone, iată cum și sectorul 6 se duce la liberali.

Rămîne sectorul 5. Acolo, pînă azi dimineață, Rizea era principalul favorit. Doar că Rizea nu prea e PSD. Rizea e și el, ceva, acolo, complicat, pe persoană fizică, un soi de Vanghelie mai puțin gustos din punct de vedere retoric. Deci și chiar dacă ieșea Rizea, PSD-ul nu putea să pună la socoteală că e sectorul său. Era al lui Rizea.

În plus, iată că în dimineața asta s-a modificat din nou schimbarea, s-a băgat din nou ceață la mal, măcelul continuă, a intrat din nou DNA-ul în acțiune, la munte și la mare, în orice împrejurare, DNA-ul e cel mai tare. Rizea a fost chemat la vorbitor, la DNA. E un semn puternic că sistemul vrea să-l scoată din joc, să bage pe altcineva. Și în această variantă, PSD tot pa este. Că vă spun eu: nu cred că sistemul va sprijini candidatul PSD :)

Drept pentru care tragem linie și socotim. Din șase sectoare, PSD foarte probabil să rămînă cu unul, maxim cu două, S3 și S5, chiar dacă acum stă bine în sondaje.

Păi dacă pierde cel puțin patru sectoare din șase, voi credeți că o să cîștige Capitala? Haide, bre... Puțin probabil. Chiar și dacă Onțanu va rămîne fidel vechii alianțe, chiar și așa, S1 + S4 + S6 = love PNL = buba mare la Primăria Generală.

Deci, iată cum, deși PSD stă bine în sondaje, de fapt asta maschează o situație dificilă pentru el la vară.

Asta pentru că iarna nu-i ca vara și pentru că oamenii nu știu să facă diferența dintre rating și market share, atunci cînd vine vorba de analiza politică a sondajelor care ele e mincinoase și false, dar toată umblă cu limba scoasă după ele.

. Citeste tot...

luni, 22 februarie 2016

Fulgurații obiective, deci fericite, despre o inevitabilă stare de disperare liberală

Bușoiești, nu bușoiești, vremea bușoielii trece.

* * *

Să vezi acum orbaniadă la Antena 3, organizată în mod riguros spontan.

* * *

PNL-ul este precum soldatul sovietic: din dezastru în dezastru, spre victoria finală.

* * *

Ludovic care este el Ludovic, dar nu și rege, doar lăutar, cu ocazia asta și-a semnat declarația de moarte politică. În schimb, Predoiu se păstrează pentru următorul episod de sinucidere electoralo-liberală.

* * *

Disperare mai disperată ca la pufoșii aștia de pedeliști deghizați în partid istoric și respectabil n-am mai văzut de pe vremea lui Constantinescu. Să fugim, ne mănîncă! Ne-au învins structuriliii...

* * *

Cu o moarte sîntem cu toții datori, pe persoană fizică. Cu un dezastru electoral sînt cu toții datori, pe persoană politică.

* * *

Sondajele care acum cîteva luni spuneau că PNL e varză în București erau tratate cu dispreț și ură, ca fiind niște manipulări nemernice și kaghebiste. Exact aceleași sondaje, care spun egzact fics aceleași cifre, adică un 13-14-15 chinuit, să se facă de rîs și ei, și tot neamul lor, acum stai așa că de fapt sînt cele mai foarte obiective și vorbesc despre o marjă de eroare cea mai foarte obiectivă, pe baza cărora se iau decizii riguroase, științifice, de tipul "retragere pe poziții dinainte stabilite".

Să muriți în chinuri probabilistice, dragii mei sondajofobi, să n-aibă cine să vă țină coliva de atomi procentuali.

* * *

Doamne, ce primăvară frumoasă e afară!

. Citeste tot...

joi, 21 ianuarie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

vineri, 15 ianuarie 2016

Cuvintele nu poate să

A fost pe vremuri un om de legendă. Secolul trecut, cam pe la jumătatea sa, aveau americanii un jucător de baseball – un sport național la ei, alături de fotbalul american – care pe cît de bun era pe teren, pe atît de multe prostii nostime spunea în momentul în care părăsea siguranța metafizică a ierbii.

Se numește (se numea, că între timp a răposat, fie-i țărîna la fel de ușoară precum îi era creierul), deci se numea Yogi Berra și a rămas în mentalul colectiv american ca un soi de Păcală savuros, prost dar blînd, priceput într-ale datului cu bățul în minge, dar care cînd deschidea gura se făcea întuneric în galaxie. Un întuneric fain, haios, numa’ bun de citate de-ale lui Poptamaș.

Despre zicerile lui e plin Internetul. “It ain't over till it's over”, "It's déjà vu all over again", "Always go to other people's funerals; otherwise they won't go to yours" sînt perle perfecte de cultură semantică involuntară, de penetrare a cretei cu cerneală de vorbe faine, dar tembele.

Mie, cel puțin, cel mai mult îmi place "You can observe a lot by watching", căci reprezintă într-un fel haios, dar trist, fix chintesența limitării metodologice a meseriei mele de fier forjat cu parul.

Vă povestesc toate astea pentru că, iată, avem încet-încet și noi genialii noștri. Gică Hagi, nemuritorul cel mai foarte perfect jucător cu bășica pe iarbă, cel pe care îl adulează o țară întreagă, pe bună dreptate, pentru îmbinarea sa de talent și de bun simț, a comis-o zilele astea din nou.

După deja intratul în limbajul comun “Să fie bine, să nu fie rău”, care face cît zece tone de pagini de politici publice, iată că Hagi al nostru ne spune zilele astea că

“Să luăm titlul e imposibil, dar realizabil”.

Cutremurător. Înduioșător. De o stîngăcie și nepricepere care fac cît zece tone de Biblie și de alte îndrumări morale. Pentru că Hagi, în neasemuita sa înghesuială cognitivă, a spus fără să vrea aproape exact cuvintele inexistentului, perfectului și necesarului cavaler Launcelot care, atunci cînd s-a urcat pe cal să-și îndemne tovarășii la glorie și cititorii la perfecțiune, a spus “Să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată”.

Dragii de ei. Viața e frumoasă, pufoșilor. Mai ales cînd iarna nu-i ca vara și cînd avem realizările pline de succesuri. Matrafocsaților. Pufoșilor. Oamenilor… :)



. Citeste tot...

luni, 11 ianuarie 2016

And the stars look very different today...

Ground Control to Major Tom
Your circuit's dead,
there's something wrong
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you hear me, Major Tom?
Can you....


Here am I floating
round my tin can
Far above the Moon
Planet Earth is blue
And there's nothing I can do.




. Citeste tot...

vineri, 1 ianuarie 2016

La ăștia nu vin alegerile



. Citeste tot...

miercuri, 30 decembrie 2015

Branding cu laserul pe carnea moale ca o poftă

Cyberpunkul a fost un curent literar SF care a înflorit la începutul anilor 80 și și-a avut momentul său de glorie cam vreo 10 ani, pe toată durata acelui deceniu obsedant pentru unii, ziditor pentru restul umanității non-comuniste.

Printre mulții săi tropi care au devenit zilele astea stereotipuri aproape banale, monedă curentă de vorbe șmechere folosite de pufoșii tehnofili, e o frază care se potrivește perfect cu articolul de mai jos: "the Street finds its own uses for things".

Îmbinarea dintre tehnologia înaltă și motivațiile joase (petty crime & theft, greed, leisure, sex & other types of dirty fun) e una din constantele literaturii cyberpunk din anii 80, devenită între timp și o constantă a vieții de zi cu zi din gloriosul Anno Domini 2015.

Consumul ostentativ, produsele exorbitante și puternic perisabile folosite drept markeri de status, comportamentul destructiv, perseverența comercială îmbinată cu tactici de guerilla, criminalitatea care îmbibă textura socială, îmbinarea dintre biologic și tehnologie, toate le regăsiți în acest veritabil subiect de cyberpunk contemporan: scoicile de fițe Gillardeau furate pentru profit, identificate datorită faptului că au fost marcate cu laserul și devenite subiect de știre senzațională.

Trăim în viitor și încă nu știm. Pufoșilor care sînteti voi pufoși și nu știți cum sînteți năpădiți de ficțiune cum e năpădit cîinele de rîie și secția de votare de tinerii frumoși și sălbateci.



* * *

Les huîtres Gillardeau volées étaient marquées au laser
29 décembre 2015

LE DÉTAIL QUI CHANGE TOUT - Les malfaiteurs ne se doutaient pas que les huîtres étaient marquées au laser...

Le célèbre producteur d'huîtres Gillardeau s'est fait dérober entre 2 et 3 tonnes de coquillages dans le bassin de Marennes-Oléron (Charente-Maritime), un vol mis au jour grâce au marquage laser des coquilles de ces huîtres "spéciales".

Le laser pour faire face (à la base) à la contrefaçon. Les responsables de l'entreprise, située à Bourcefranc-le-Chapus, n'avaient pas remarqué le vol, vraisemblablement commis avant Noël. Ils auraient appris les faits ces jours-ci par un négociant surpris de trouver dans ses stocks des huîtres Gillardeau, reconnaissables grâce au "G" gravé au laser sur la coquille, un procédé mis en oeuvre depuis l'an dernier par Gillardeau pour lutter contre la contrefaçon, en Chine notamment.

Le vol d'huîtres, une habitude à Marennes-Oléron. Le volume dérobé représenterait une perte d'activité d'environ 30.000 euros, selon une source proche de l'enquête. La direction de Gillardeau n'avait pu être jointe mardi matin. Le vol d'huîtres est un phénomène récurrent à cette période de l'année dans le bassin ostréicole de Marennes-Oléron, le plus important d'Europe. Pourtant gendarmes, mais aussi professionnels, accompagnés de gardes jurés et équipés de caméras de vidéosurveillance, organisent des rondes quotidiennes pour lutter contre ce fléau. Avec un succès certain, car depuis 2011, le volume d'huîtres volées a été divisé par trois : 69 tonnes la première année, 18 tonnes en 2012, 10 tonnes en 2013 et 2014. 2015 devrait s'achever sur le même tonnage.




. Citeste tot...