În necontenita, apriga cursă pentru bunăstare și putere, țările avansate au un avantaj istoric neîndoielnic.
Acest avantaj a fost realizat îndeosebi în două feluri.
În primul și în primul rînd, prin samavolnicie. Violență. Exploatare. Rapt. Jaf pe față. Povestea civilizației e de fapt povestea mitocanilor cu ghioaga în mînă care în decurs de trei cinci șapte generații au spart țestele dușmanilor lor, au răzbit la putere, au devenit ditamai nobilii dați cu pudră pe perucă și au generat structură socială persistentă, evident în favoarea lor și a progeniturilor lor.
În al doilea rînd, în egală măsură avantajul Occidentului a fost realizat pe bază de acces la densitate energetică, înfigînd paiul lung al nevoii și sorbind din dulceața otrăvită a Pămîntului, din diversele straturi de hidrocarburi fosile aflate în diverse stări de agregare: solid (cărbune), lichid (petrol), gaz (gaz natural, îndeosebi metan).
Mai sînt și alte aspecte de luat în considerare: tehnologie / cunoaștere / competiție / risc / guns germs and steel, vorba omului de știință. Dar să nu ne abatem de la calea marxistă a cunoașterii ideologice, pe bază de lozinci puternice, necesare.
Ecuația e simplă. Bunăstare = Dezvoltare. Dezvoltare = Complexitate. Complexitate = Cunoaștere + Violență + Hidrocarburi fosili. E o ecuație în mod voit simplistă, la fel precum Lenin pe vremuri declara ritos că URSS înseamnă puterea sovietelor plus electrificare.
Dar, atenție! Și el tot despre asta vorbea de fapt, semn că ceva ceva e acolo la mijloc, dincolo de propagandă. Suveranitatea / Hegemonia / Proiecția de putere constau în monopolul asupra violenței și în deținerea resurselor de energie. Trăiască Weber și Marx împletiți într-o explicație atotcuprinzătoare, enervant de simplistă.
Acest proces prin care Occidentul a luat fața restului lumii se întîmplă de vreo trei secole încoace, give or take.
Acuma, acest proces este pe cale să fie întors cu cracii în sus, dat înapoi, reversibilizat. Restul lumii, Lumea a Doua, Lumea a Treia, emite pretenții din ce în ce mai pertinente la bunăstare, dezvoltare, complexitate. Și, evident, la redefinirea echilibrului puterii aferentă redefinirii hărții de complexitate socială.
Acumulările Occidentului puternic și dezvoltat s-au făcut pe seama naturii. Cu samavolnicie, neținînd cont de consecințe. Cu barda. Grow first, clean up later.
Fizica e necruțătoare în această privință. Cum bagi paiul în străfundurile pămîntului să scoți carbon, să-i transformi în lucru mecanic densitatea de energie chimică înmagazinată în legăturile sale promiscue, cum faci buba. Principiul al doilea al termodinamicii scoate capul și-ți dă peste fantasma perfecțiunii, transformând o parte semnificativă a acestei conversii în căldură reziduală.
Ghinion. Nu există perfecțiune pe lumea asta. Nu există perpetuum mobile. Vrei să faci omletă? Trebuie să spargi ouă. Vrei să creezi bunăstare și să deții puterea? Trebuie să exploatezi hidrocarburile. Deci să faci mizerie în jurul tău, îndeosebi mizerie termică.
Ai tupeul să ordonezi lucrurile într-o parte, să turtești entropia în jurul tău, construind organizînd crescînd complexitatea, făcînd pe micul Dumnezeu? Țop, în partea cealaltă sărăcia de entropie scoate capul și mai vîrtos, grămezi grămezi de entropie mare generate de nevoia de a domestici entropia mică, locală.
Entropia informatică omorîtă într-o parte, îndeosebi în urbanul dezvoltat, se compensează cu asupră de măsură cu entropia termică generată în jurul centrului de putere, îndeosebi în atmosferă. H = k log (W), cum v-ar da peste nas Boltzmann și Shannon.
Problema e agravată de faptul că pîrdalnicul de carbon, foarte priceput în a înmagazina energie în mod dens în mațele sale de împletire chimică cu alte elemente, la fel de ușor generează și efect de seră. Fapt care vine să complice suplimentar problema creșterii energiei calorice reziduale în ecosistem.
În consecință, sînt din ce în ce mai multe voci care propun să ne înțărcăm de la carbon, la nivelul întregului glob. Hai să oprim dependența de carbon fără a renunța la consumul de energie. Cum putem face asta?
Hai să nu mai scormonim inutil în marele depozite de carbon din scoarța terestră (carbon sink), să aducem la suprafață și să vînturăm în mod periculos funinginea prin atmosferă.
Hai să ne punem mai eficient în calea fluviilor non-carbonice de energice pe care le primim deja în mod inevitabil de la soare și de la gravitație și care străbat zilnic planeta – vestitele surse regenerabile.
Hai să renunțăm la rezervorul de benzină care ne stăpînește viața și să trecem la baterii, să convertim totul în electricitate obținută din altceva decît din carbon.
Hai să scormonim mai mult în miezul atomului, în energia nucleară.
Hai vedem dacă nu cumva vehiculul chimic numit hidrogen e mai puțin păcătos decît anteriorul vehicul, carbonul.
Încălzirea globală e un fenomen cît se poate de real, viu și primejdios. O ținem în ritmul ăsta, generăm în timp geologic relativ scurt un nou Carbonifer, cînd crocodilii erau cît iahtul, șerpii boa cît TIR-ul, palmierii creșteau la Polul Sud și Ecuatorul dădea încet în fiert, precum ibricul pe foc.
În aceeași măsură, încălzirea globală este un instrument al naibii de convenabil de menținere a actualei situații de putere, în care cei mari și puternici fac tot posibilul să rămînă mari și puternici, pe seama celor mici și mulți și, de preferință, dezbinați. Divide et impera, mare pricepere imperială procedurală.
Cele două narative concurente ce se împletesc în jurul încălzirii globale sînt într-un conflict evident. Pe principul “să luptăm pentru pace pînă nu mai rămîne cărămidă peste cărămidă”, puternicii lumii se bat în ideologii care să justifice de fapt un lucru simplu: legitimarea accederii la putere.
Cei avansați, Occidentul imperialist, afirmă că ei și doar ei se pricep să rezolve această mare, gravă problemă globală. Recunosc că au greșit, că au abuzat de carbon, și că lucrurile trebuie să se schimbe. Dar nu se lasă duși de la cașcaval, nu consideră că trebuie să plătească pentru păcatele generațiilor anterioare, nu se dau jos de pe piedestalul de putere.
Din contră, folosesc acest discurs pentru a-și întări poziția de superioritate morală. Pe baza expertizei întru păcat, ceartă în mod superior și trist pe mai nou-veniții la cursa întru complexitate că strică natura încercînd să genereze bunăstare, complexitate și putere.
Chinezilor, prea mult cărbune ars. Nu faceți ca noi. Renunțați la dorința voastră de complexitate, că nu e bine. Stricați planeta, murim cu toții. Aveți o creștere mult prea nesănătoasă a amprentei ecologice, a amprentei de carbon pe care o apăsați cu talpa pe planetă. Mai încet. Mai ușor. Mai cu milă. Hai că vă arătăm noi cum să fiți sustenabili – code word pentru recomandarea de a renunța la complexitate și a trece înapoi la împletit răchită și la fluierat cu foc din fluieraș de soc.
Cei din Lumea a Doua, China, India, Pakistan, Nigeria, Indonezia, contestă acest narativ și scot în evidență hegemonia simbolică înmagazinată insidios într-însul.
Aha, îmbuibaților. Secole la rînd v-ați îmbuibat pe seama naturii și a noastră, generînd poluare, eliberînd catralioane de milioane de tone de carbon în atmosferă, dezechilibrînd în mod ireversibil și iresponsabil echilibrul naturii. Iar acuma nu faceți absolut nici un sacrificiu din îmbuibarea voastră, doar ne opriți pe noi să fim ca voi.
Vreți să se păstreze diferențialul de bunăstare, voi bogați și puternici, noi săraci și proști. Și veniți cu noua păcăleală ideologică, cu noul instrument de shaming prin care să legitimați inegalitatea inerentă sistemului capitalist.
Sună marxist. Sună suveranist. Sună însă din ce în ce mai credibil și mai pe placul celor din Lumea a Doua. China India Brazilia Nigeria Indonezia Vietnam și restul nu mai acceptă să fie trași de urechi precum școlarii neascultători. Și cer ca secolele de abuz asupra naturii să fie plătite.
Ați ajuns bogați și puternici pe seama naturii? Ați acumulat osînză și bănci și tehnologie și portavioane și multă multă bunăstare violînd Pămîntul? Acuma e cazul să mai renunțați din cele strînse. Să plătiți și voi tribut. Să dați înapoi către cei săraci, nu doar să impuneți condiționalități celor așezați mai tîrziu la masa bunăstării. Hai, fiți generoși, renunțați la poziția de hegemon. Să fie bine să nu fie rău. Să fie pace în lume. Dar nu doar pentru voi, că doar nu s-a întîlnit hoțul cu prostul.
Cele două narative evident se vor izbi la fel de aprig și în anii care vin. Fiecare va ține cu dinții de dreptatea sa. Bogații vor îndesa pe gît celor săraci vina de a fi ineficienți și de a polua în prezent mult mai mult decît ei. Săracii vor bate obrazul celor bogați că e cazul să cam pună genunchiul în pămînt și să ispășească niște păcate comise de strămoșii lor.
La fel precum Black Lives Matter devine un discurs din ce în ce mai puternic în rîndul asupriților urmași ai lui Kunta Kinte, săraci furioși care dărîmă statui de Columb și de Washington și de alți cotropitori și colonialiști și deținători istorici de sclavi, la fel în curînd va veni vremea cînd se va contura un discurs critic la adresa Occidentului dezvoltat pe baza păcatului ecologic al înaintașilor. Să ajungă săracii lumii să ceară bogaților tribut de poluare istorică. Păcatele ecologice ale părinților plătite de copii, pînă la a șaptea spiță.
Aveți cele mai elegante capitale ale lumii construite pe bază de exploatare și poluare? Ați construit Londra New York Florența Viena Paris pe bază de hidrocarburi? Mai tăiați un pic din ele. Mai dați înapoi ce-ați furat. Mai dărîmați un pic, că prea v-a crescut nasul. Fiți și voi un pic mai săraci dacă vreți să jucăm în continuare jocul luptei împotriva poluării și să nu schimbăm narativul, să nu venim cumva peste voi să vă pedepsim cu amarnică pedeapsă că ați stricat lumea cu motorul vostru în patru timpi.
Lumea e într-o continuă zbatere și într-o continuă competiție ideologică. În cele din urmă, într-un fel se vor așeza lucrurile cumva.
Depinde dacă se vor așeza pașnic sau cu violență. Depinde dacă în această zbatere a cine are mai multă dreptate și mai multe portavioane nu cumva Ecuatorul să nu înceapă să dea în fiert din nu, ca ibricul pe foc, ca în Carbonifer.
Depinde dacă cei din Bangladeș și din Nigeria nu vor găsi cumva de cuvință să-și ia calabalîcul amenințat de apele în creștere și de secete și de temperaturile de peste 40 de grade de la ei de-acolo și să se mute peste noi la București, la Telega, la Viena sau la Washington.
Cumva, într-un fel, o să fie. Cum? Habar n-am.
Mai contează?...
.
Citeste tot...
Situatia la zi, sâmbătă, 25jul
Acum 16 ore
