Acest defazaj bun pentru unii, nașpa pentru restul

Mda. Curat meșteșug de tîmpenie, jurnalistica și politica asta, domnilor și doamnelor și distinselor domnișoare încinse de căldură.

Păi să socotim: cel puțin un an înainte de alegeri, ca să spunem un an și jumătate, toată lumea dă în fierbere despre candidați, evoluții, procente, campanie, strategii, discursuri și alte evenimente mai mult sau mai puțin electorale. Discursul e din ce în ce mai intens, partinic, rău-intenționat de toate părțile, acuzele curg rîu, nimeni nu mai face nimic în afară de maximizarea șanselor de alegere, respectiv realegere.

Pe urmă vin cele două-trei luni de climax, de furtună, de intensitate totală. Pe urmă două-trei luni de negocieri repaus în insule lingere a rănilor tras sufletul. Pe urmă învingători, aceștia, cei care nu știu, încep să învețe ușile și procedurile și regulile și încurcatele căile ale Domnului și instituțiilor. Calificare la locul de muncă. Bașca jocul complicat de puzzle al sinecurilor, de la cele mari la cele secunde și terțe și locale.

Și uite așa trece cel puțin jumătate de an, poate chiar un an, pînă se așează lucrurile și intră într-un făgaș de proceduri normale, de lipsă de excepționalitate, de rutină pozitivă, dacă vreodată rutina poate fi considerată pozitivă și dacă lucrul în atmosfera rarefiat-otrăvită a politicii poate fi considerată rutinieră.

Și după aia, de-a cappo, con molto gusto. Nici nu ne-am tras sufletul bine și intrăm din nou în paradigmă pre-electorală. Cine care cum candidează. De ce mai bine ăla și nu celălalt. Și iar nu mai face nimeni nimic, că trebuie să înceapă să se gîndească din nou la pielea proprie și personală.

Curios și trist cum nu reușim să decupăm perioade predominant de non-electoral în toată această zarvă. Parcă ieri au fost alegerile din 2008 și deja lumea începe să discute cine o să candideze în 2012. Udrea Vanghelie Oprescu Ionescu Popescu și Calafetescu. Va candida Onțanu la sector sau la generală? Dar Chiliman? Nu e cumva mai bine ca Vanghelie să...? Ce fac ăștia cu Udrea: o bagă la sacrificiu, or what?

Și dă-i și toacă pe toate canalele cu putință, și formale, și informale, de simți cum îți iese părul prin căciulă de sastiseală. Venind spre SNSPA, ascult la radio dezbatere hiper super para-specială despre Udrea. Inainte de asta, fusesem la o întîlnire unde tot despre asta am ajuns să discutăm, pînă la urmă. Cu cîteva zile înainte, alții mă întrebau tot despre asta.

Și stau liniștit și înțelept, așa cum șade bine sociologului cel liniștit și înțelept și clarvăzător și plictisitor, dar în sinea mea îmi vine să izbucnesc în urlete de indignare, ca eroii benzilor desenate cu Superman și Batman și cu Sin City: Băăăăă! Mai sînt doi ani și restul zile pînă atunci! Măi fraților, mai e mult pînă departe. Măi, se vor modifica paișpe mii de schimbări pînă atunci.

Mă rog, pe mine nu ar trebui să mă deranjeze prea mult, că asta mi-e meseria și din asta cîștig o pîine de secară de cozonac dulce și amar. Dar ce mă deranjează este felul în care, insidios, se definește agenda și perioada de timp din viața noastră ca fiind una predominant excepțională, pre-electorală și electorală, și doar rezidual una non-electorală, "normală", cu ghilimelele de rigoare.

În mintea noastră, a voastră, a lor, a acestui animal mitic și mitic, cu accentele și pe primul și pe al doilea i, care este "poporul", "populația", "massa", "electoratul", încet-încet timpul, curgerea vieții se decupează ca fiind compusă din hălci predominante de intensitate electorală și doar de resturi, rămășițe, reziduuri nesemnificative de "politică normală", "între scrutinuri", cînd mama lor de oameni politici mai fac și ceva, fără să fie paralizați / preocupați / obsedați de consecințele electorale.

E adevărat că într-o bună măsură asta se datorează și decalării alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale. Acum ne aflăm în maximum de decalaj temporal: distanță de doi ani între parlamentare și prezidențiale. În rest, și în trecutul recent, cît și în zona anilor care urmează, de prin 2012 pînă prin 2016, va fi tot o tocătură deasă de ani electorali, unu după altul, unul după altul, fie ani propriu-zis electorali, fie pre-electorali, cînd începe mustul să fiarbă în butoaiele consultanților și coordonatorilor de campanii, fie post-electorali, cînd duduie combinatorica și recombinatorica și rererecombinatorica și negocierea și modificarea schimbării și formarea și reformarea și anularea și deformarea și amestecarea de guverne, miniștri, secretari de stat, prefecți, directori de deconcentrate, subsecretari de stat, subprefecți, directori de spitale, de autobaze și de alte aprozaruri de partid și de stat ordonatori principali și secundari de credit.

Ia priviți aici, ce încăibărare de amestecătură de călcătură de picioare ne așteaptă pînă prin 2024, în cei douăzeci de ani în care se petrece un ciclu complet de defazare a alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale (știți voi, ăștia cu matematica: cel mai mic numitor comun al celor două numere prime între ele patru și cinci este patru x cinci = douăzeci).

Defazajul alegerilor în România



Deci concluzia rămîne următoarea: prea multă aglomerare de alegeri defazate dăunează grav sănătății societății. Și repet: asta o spune tocmai unul care, în fond și la urma urmei, beneficiază de pe urma acestui decalaj. Știu, e mazochism, dar cineva trebuie totuși s-o spună.

Ar trebui să revenim la suprapunerea dintre alegerile parlamentare și cele prezidențiale, pentru a da timp de respiro oamenii muncii din cîmpul de praz și de țelină politică să plivească, să ude, să lucre în liniște, fără sula în coaste a alegerilor care stau să vină, iaca icea colea, peste șase luni, peste un an, maxim peste un an și jumătate.

Și ce poate un om să facă într-un an și jumătate, aici la porțile Orientului, unde toate lucrurile merg încet, dar lent, unde timpul curge precum mierea iar autostrăzile se fac în secole, în milenii, chiar și în decenii, iar o lege durează între doi ani și șapte pentru a fi concoctată redactată negociată băgată în Parlament respinsă discutată din nou votată pe comisii votată în plen modificată ajustată votată final tergiversată în publicarea ei pe urmă stai așa că nu-i așa că trebuie s-o contestăm s-o trimitem la Curtea Constituțională care o respinge o beștelește pe urmă stai așa că nu-i așa că mai trebuie s-o întoarcă și Președintele încă o dată, că nici lui nu-i convine.

Știu. Nasol. Știu. Necesar. Știu: nu e convenabil tagmei noastre profesionale, care tocmai a dat și ea cu nasul de o sursă relativ egal distribuită temporal de treabă, ce ne ferește de excesele de prea mult / prea puțin de pînă mai ieri, de parcă am fi carnivore.

Dar pe de altă parte, țărișoara asta, stimabililor? Țărrrrișoarrra asta, ce ne facem cu ea, că prea multă logică electorală strică la creer și damblagește și zăticnește și pune bețe în roate cît nu putem noi să ducem?

Țărrrișoarrrra asta, măi stimabililor... :/


:(