Despre stele și alte fluide corporale

Geo Bogza a copilărit în Buştenari – un sat al Telegii. A fost frate cu Radu Tudoran (Toate Pânzele Sus). A fost suprarealist. A fost comunist. A fost înflăcărat. A fost bezmetic.

A fost mai rău decît unii. A fost mai bun decât mulţi alţii. Nu-l uitaţi. Şi uitaţi-vă pe cer, noaptea – dacă puteţi în oraşul mare plin de lumini în care vă zaceţi viaţa. Orion stă să răsară. Betelgeuse, Rigel, Belatrix.

Abject și sfînt. Ireverent și elegant. Natural și futurist. Trăirist și clasic. Stele și spermă.

Doamnelor și domnilor, Geo Bogza, mama lui de comunist, de oportunist, de avîntat, de bicisnic, de revoluționar, de telegean din Buștenari.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.


* * *

ORION
Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din Mările Sudului sau de la Capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
Şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

* * *

POEMUL INVECTIVĂ (1933)


PREFAŢĂ LA UN ROMAN DE DRAGOSTE
Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic – şi fără nici un pic de milă.
Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă în ghiare.
Joc singur noaptea – şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.
Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge – şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.


ESSEU
Lui Ilarie Voronca
Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca vobele într-un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.
Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nici o murdărie
Şi totul era atât de frumos şi pur.

===================

Sursa: “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)



Citeste tot...

Ce vad eu de la fereastra

Ce vad eu de la fereastră, aici, acum? Asta văd. Orionul.

Și îl aud cu urechile minții și ale memoriei inexistente pe marele poet bicisnic Geo Bogza declamînd cu mîndrie de Buștenari:

Orion

Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din Mările Sudului sau de la Capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
Şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

Nu știu cîți din voi știți constelația Orion. Nu știu cîți din voi vedeți în seara asta cerul de dincolo de luminile galbene și murdare ale marelui oraș în care trăiți. Nu știu cîți dintre voi s-au plimbat în seara asta prin pădure, la lumina lunii pline, cu zăpada scîrțîind sub bocanci și cu luminile Cîmpinii și ale Ploieștiului și ale Bucegilor ăazute din grădinile de pe Tarbă.

Nu știu cîți dintre voi mai citiți poezie, strălucitorilor...

:(

Citeste tot...

Geo Bogza

Geo Bogza a copilǎrit în Buştenari – un sat al Telegii. A fost frate cu Radu Tudoran (Toate Pânzele Sus). A fost suprarealist. A fost comunist. A fost înflǎcǎrat. A fost bezmetic.

A fost mai bun decât mulţi alţii. Nu-l uitaţi… Şi uitaţi-vǎ pe cer, noaptea – dacǎ puteţi în oraşul mare plin de lumini în care vǎ zaceţi viaţa. Orion stǎ sǎ rǎsarǎ. Betelgeuse, Rigel, Belatrix.

Peste pǎduri înverzite n-a strǎlucit nicicând lumina lui albǎ. Nici pe pajişti de fân.

Orion

Nici o corabie nu s-a întors vreodatǎ

Din Mǎrile Sudului sau de la Capricorn

Atât de purǎ şi elegantǎ fregatǎ,

Cum se întoarce toamna Orion.

Peste pǎduri înverzite n-a strǎlucit nicicând

Lumina lui albǎ. Nici pe pajişti de fân.

Oceane şi munţi îl vǎd primǎvara plecând

Şi cerul nu-şi mai aflǎ multǎ vreme stǎpân.

Octombrie urcǎ din nou peste grǎdini

Înaltele-i catarge cu vârfuri de platinǎ

Şi toatǎ iarna, apoi, corabia de luminǎ

Deasupra lumii uimite se clatinǎ.

Rege al constelaţiilor din Septentrion

Mereu lunecând peste lumi îngheţate

Aşa strǎbate noaptea marele Orion,

Corabie legǎnatǎ în eternitate.

POEMUL INVECTIVǍ (1933)

PREFAŢǍ LA UN ROMAN DE DRAGOSTE

Tu mi-ai fost scrisǎ mie

Nu deprimǎrii, nu tristeţii mele

Ci adevǎratului eu, puternic – şi fǎrǎ nici un pic de milǎ.

Privesc trupul tǎu fraged de fatǎ tânǎrǎ

Şi o furtunǎ de gânduri infernale se dezlǎnţuie în mine

Sângele şi oasele mele îmi dicteazǎ tot ce trebuie sǎ fac

N-am sǎ mǎ dau în lǎturi de la nici o ticǎloşie

Fiinţa ta plǎpândǎ a fost scrisǎ puternicului din mine

Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o sǎ-mi cadǎ în ghiare.

Joc singur noaptea – şi cânt

Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sǎlbatic în erecţie;

El va trece prin pulpele tale suave şi va lǎsa urme de nedescris.

Şi sunt de pe acum fericit

Atâtea nopţi de chin, de febrǎ şi delir

Atâtea bube care mi-au copt în suflet

Se vor sparge – şi vor curge în tine odatǎ cu prima ejaculare.

ESSEU

Lui Ilarie Voronca

Ce frumos era la piatra neamţ

Aerul tare ca vobele într-un poem de geo bogza

Şi munţii deranjaţi de ultima furtunǎ

Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor

La trecǎtoarea de stânci colţuroase bratocea

Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber

Şi câinii de la stânǎ lingeau pe piatrǎ sperma.

Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic

Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor

Arǎta felul pur în care el ştie sǎ facǎ dragoste

Sǎmânţa, ca un scuipat, fǎcea pe stâncǎ: plici

Câinii ciobǎneşti o înghiţeau cu lǎcomie

Nu rǎmânea nici o murdǎrie

Şi totul era atât de frumos şi pur.

===================

Cf. “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)

Citeste tot...