Aceste cuvinte ambigue, dar precise

. Citeste tot...

Probabilistic vorbind, un cap în gură nu se întîmplă decît în cel mult 1% din cazuri

Dugușlucilor,

Voi, care ca tot românul, evident că vă pricepeți cît se poate de cel mai foarte perfect la folbal, politică și sondaje, evident că știți cu toții poezia aia tocită și răstocită cu marja de eroare de +/- ceva aferentă unui volum de eșantionare de altceva. Cel mai des o știți în forma obosit-predictibilă “+/- 3% la un volum de eșantion de 1,100 de cazuri” sau “+/- 3.2% la un volum de eșantion de 1,000 de cazuri”.

Asta pentru că sînteți învățați că nu există viață înainte de 1000 de cazuri și că toate sondajele sînt cele mai foarte reprezentative de la 1000 de cazuri încolo și cele mai foarte nașpa și varză de la 999 de cazuri în jos. Așa ați învățat voi la școala vieții, la această maaare facultate de mediocritate îngălată numită “privitul la tembelizor”.

Drept pentru care, atunci cînd vă faceți mari și forțoși și deveniți clienți, de-ăia cu burtă, gușă și multă, multă aroganță, pe măsura banilor pe care nu vreți să-i dați, prima întrebare pe care o puneți de la înălțimea catedrei voastre de profesor universitar doctor docent academician emerit și chiar candidat cu șanse la Consiliul Local este “e reprezentativ eșantionul?”,

prin această întrebare dovedind că habar n-aveți de diferența dintre reprezentativitate și exactitate, că ați cu brio cursurile Facultății Televizate Post-Doctorale de Artimetică Aplicată și că la sfîrșit va fi simplu: dacă rezultatele sondajului vă convin, veți trage concluzia că este cel mai foarte calitativ sondaj, făcut de iată, nu-i așa? un adevărat geniu în domeniu (ăsta sînt eu, dacă n-ați înțeles).

Dacă în schimb rezultatele sondajului vă dezavantajează, vă scoate nenorocitul de sondaj că nu veți fi în stare să obțineți nici măcar un post la Comisia De Etică și Disciplina Științelor Paranormale, atunci pe cale de consecință în mod firesc rezultă că nenorocitul de sondaj e un nenorocit de falș neadevărat, făcut de un nenorocit de nemernic (ăsta aș fi tot eu, dar nu bag mîna în foc) care încearcă fie să fraerească bunătate de politician,

fie și mai rău, trădare! este de fapt reprezentantul coloanei a cincea din partea celorlalți, nemernicii de rit politic opus, care lasă că știm noi că ești omul lor și ești trimis aici cu un scop, cu o misie, să măsluiești sondajele și să ne bagi ceață la mal.

Dar asta, evident, doar cînd sondajele nu convin respectivului om mare, cu burtă, gușă și multă multă aroganță la purtător, care urăște sondajele și nu are încredere în ele dar i se scurg extremitățile sinapselor după o bucățică de fărîmă de informație moca și pe gratis, care nu vrea să comande nici un sondaj dar parcă totuși ar vrea unul, care...

Lasă, că mai sînt și alți care.

Unde naiba rămăsesem?

A, vroiam să vă spun și aia cu “probabilitate de 95%”, adicătelea sîntem destul de siguri, adică 95% siguri, că rezultatele sondajului chiar sînt în intervalul acela de măsurare definit de două marje de eroare, cuuuum? două marje de eroare? păi n-ai zis 3%? da, +/- 3%, adică pe litere plus minus 3%, undeva pe-acolo, stimabile.

E clar, dacă vă mai spun că din cînd în foarte cînd, adică în aproximativ 5% din cazuri, adicătelea cum ar veni dacă faci 100 de sondaje măcar în vreo cinci, rezultă pe cale de consecință că măsurătoarea pe bază de eșantion este cumva dincolo de intervalul ăsta de “suficientă exactitate”, de ce? de-aia, că e măsurătoare aproximativă, probabilistică, pentru că nu e farmacie, înjurați-l pe Gauss, nu pe mine,

ah, și dacă stau să mă gîndesc, credeți-mă, am făcut mai mult de 100 de sondaje la viața mea de nemernic nenorocit, înseamnă că...

Înseamnă că trecem la următorul subiect, cel de-al doilea complicatoriu al acestui curs de fiere și restul cifre și procente, de-alea cu semnul ăla “%” în coadă.

Păi e vorba despre probabilitatea apriorică. Adică aia care știm noi că există undeva acolo în sălbăticia de necuprins și de nemăsurat a realității, dar totuși există și noi o surprindem și o mermelim de manieră aproximativă prin intermediul măsurării pe bază de eșantion.

Să zicem că e vorba de biciucliști. Sau de stîngaci, că e mai simplu. Uite, în ultimele trei sondaje naționale (18+) ne-a rezultat că în cadrul populației României (adultă, neinstituționalizată, pe teritoriul României) ar fi 6.5%, 5.1%, respectiv 5.0% stîngaci. În plus, ar mai fi 5.8%, 4.9%, 4.3% ambidecștri, de-ăia de-și dau cu ciocanul în deget și cu stînga și cu dreapta.

Adică cum ar veni începem să avem o idee pe undeva pe-acolo: sînt cam 5% stîngaci și cam 5% ambidecștri. Aproximativ oarecum, cu marjele de eroare aferente. Avînd volume de sondaj de aprox. 1000 de cazuri, ar fi vestitul ăla de +/-3.1%. Adicătelea cum ar veni scădem, respectiv adunăm 3.1% și rezultă undeva între 2% și 8% intervalul în care am găsi stîngacii, respectiv ambidecștrii.

Corect? Nyet. Greșit. Zbîrka, bre.

Păi de ce?

Păi aici intervine complicăciunea.

Cînd calculăm marja de eroare, folosim o formulă simplificată, care pe scurt se poate aproxima suficient de bine cu formula unu pe radical din volum eșantion.

Asta pentru că în general nu știm probabilitățile apriorice ale apariției evenimentului pe care îl măsurăm în populație: votanți USL, fumători, consumatori de cafea decofeinizată, stîngaci, privitori de Prima TV, oameni cu venituri peste 1000 de euro pe lună, purtători de ochelari, ce-o mai fi acolo de măsurat/

Și atunci facem următorul egzerciț de simplificare conservatoare: orice fenomen în natură, deci și în universul social, se poate descompune / simplifica într-o sumă (finită / infinită) de evenimente binomiale, de tipul “fie se egzistă, fie nu se egzistă”.

Aceste distribuții binomiale sînt caracterizate în mod fundamental de o valoare simplă, probabilitatea de apariție: p. Cît la sută din total populație “se egzistă”, adică prezintă respectiva caracteristică: votează cu USL, fumează, bea cafea decofeinizată ș.a.m.d.?

Păi nu știm, că de-aia măsurăm.

Păi atunci ne bazăm pe nenea Gauss și pe toate rudele sale care ne spun că un fenomen cu probabilitatea de apariție p prezintă împrăștierea cea mai mare, lipsa de precizie, abaterea de la valoarea sa cea mai mare atunci cînd p este 50%.

Adicătelea simplu: cînd dai cu banul: jumătate este, jumătate nu este. Dacă mergi la ghici, greșești în jumătate din cazuri. În rest, cu cît te îndepărtezi de la această distribuție p / non-p de 50% / 50%, adicătelea de orbecăială maximă, de maximă ceață la mal, de maximă eroare, cu atît ești mai exact în predicții, în măsurători, pentru că distribuția 50% / 50% este cea mai bleagă, cea mai laxă, e mai împrăștiată, mai fleașcă decît restul: 55% / 45%, 60% / 40%, 80% / 20%, 90% / 10% și toate celelalte infinite combinații intermediare.

Asta se datorează formulei abaterii standard a acestei distribuții binomiale, care este radical din p * (1 – p), adică radical din probabilitate ori complementara sa (1 – p).

Păi p * (1 – p) știm noi din clasa a șaptea că face p – p2, adicătelea pe pătrat, și dacă rezolvăm condiția de maxim a acestei parabole, vedem că are soluții la jumătate între valorile ecuației, care sînt 0 și 1, adicătelea la 0.5. Adicătelea la 50%. Acolo este maximum de abatere standard, de împrăștiere a acestei distribuții. Restul devine din ce în ce mai strîns, din ce în ce mai exact în estimările pe bază de eșantionare.

Formula completă a marjei de eroare este +/- z(p) * eroarea standard, unde z(p) e o valoare asociată riscului pe care vrem să ni-l asumăm. Cum acesta de regulă este de 5% (adică vrem să fim siguri în 95% din cazuri), atunci z(p) asociat este de 1,96. Iar eroarea standard este abatere standard pe radical din n (n = volumul eșantionului). Iar abaterea standard este radical din p (1 – p).

Rezultă formula mare dar imensă:

marja de eroare = + / - 1,96 * radical ( p * (1 – p) / n).

Doar că nu îl știm pe p. Și atunci devenim conservatori, punem răul în față și considerăm că nu se poate mai împrăștiat și mai varză și mai lipsit de exactitate decît în cel mai rău caz, cazul în care dăm cu banul, 50% / 50%, și atunci p = 0.5 și 1 – p tot 0.5 este și astfel 0.5 iese de sub radical și dacă aproximăm pe 1,96 cu valoarea rotundă de 2, că sînt oricum foarte apropiate, rezultă 2 * 0.5, deci 1, deci gata, am găsit simplificarea formulei marjei de eroare, unu pe radical din n.

Însă nu toate fenomenele sînt de tip 50% / 50%, și atunci de fapt marja de eroare aferentă acestora este mult mai mică, pentru că la o distribuție de tip 10% / 90% dacă facem calculele rezultă că abaterea standard este de 0.3, mai mică decît 0.5, cam la 60% din ea. Iar la o distribuție de tip 5% / 95%, cum ar fi de exemplu în cazul stîngacilor, avem o abatere standard de doar 0.22, adică doar 44% din aia clasică, pe care o calculăm de regulă. Nu mai spun de distribuții de tip 1% / 99%, unde abaterea standard este de doar 0.1, adică doar o cincime (20%) din abaterea standard inițială.

Și astfel marjele de eroare aferente, intervalele de aproximare în care joacă de fapt valoarea reală se strîng și ele. Iar în cazul stîngacilor de exemplu, unde după mai multe măsurători ne cam prindem noi că probabilitatea apriorică e pe undeva în jur de 5% ( p = 5%), atunci intervalul nu mai este 5% +/- 3%, ci 5% +/- 1.35%, adică mai strîns, nu (3% ... 8%), ci (3.6% ... 6.4%). Muuult mai exact dintr-o dată.

Și astfel se explică de ce atunci cînd avem scoruri procentuale de-alea mici, pe la partide reziduale, gen PNȚ-CD sau PNG sau PER sau PC, cu procente de votanți estimate între 1% și 2%, cînd vine întrebarea superior-ironică “păi dacă aplici marja de eroare de 3% îți dă cu minus, cum faceți mă voi sondajele alea?”,

nu ai decît să îi dai un cap în gură clientului, să învețe statistică, și după aia, cînd se șterge de sînge la gură, întins pe jos, pe coate, văitîndu-se după dinții rupți, să-i arăți graficul următor, timp în care să-i citești acest text de maximă rigoare științifică, pentru că e scris cu diacritice:



Dar evident că noi nu putem să dăm capete în gură clienților aroganți-disprețuitori care nu știu statistică, dar fac pe deștepții. Nu se face. Nu de alta, dar pe urmă nu mai plătește...

Ah, ce ne-am face noi fără puterea terapeutic-vindecătoare a fantasmei puse pe hîrtie?


Citeste tot...

Un nou curs de formare in terapia Rogers (Centrata pe Persoana)

Florentina ma roaga sa va anunt despre noul curs de formare Rogers (Terapie Centrata pe Persoana) pe care asociatia sa profesionala, ARPCP (Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana), il organizeaza in viitorul apropiat. 

Ceea ce si ma grabesc sa fac. Te pui cu nevasta... :) 

PS: Vorba ardeleanului: vezi ce inseamna sa ai blogul tau? :) 

* * *

Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana (ARPCP), in calitate de furnizor de cursuri de baza acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Romana de Psihoterapie (FRP), anunta inceperea unui nou curs de formare de baza in Psihoterapie Centrata pe Persoana, in Bucuresti.

Cursul de formare are o durata de 4 ani (2013-2017).

Curricula este structurata si organizata in conformitate cu prevederile Colegiului Psihologilor si ale Federatiei Romane de Psihoterapie si este asigurata de psihoterapeuti formatori ai ARPCP din Romania si ai OEGWG din Austria.

Diploma eliberata dupa absolvirea celor patru ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut Autonom, iar absolvirea a doi ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut sub Supervizare.

Conditii pentru inscriere:
- absolvent cu diploma de licenta in: psihologie sau profesiile asimilate, medicina.

Acte necesare inscrierii:
- copie dupa Diploma de licenta si Foaia matricola;
- CV;
- scrisoare de intentie;
- cazier judiciar;
- adeverinta medicala.

Candidatii vor participa la 2 interviuri cu 2 psihoterapeuti formatori in perioada 23 octombrie – 15 decembrie si la un workshop de preselectie in perioada 24-25 noiembrie 2012.

Numar de participanti in grup: 12-16 persoane.

Costuri: 80 Ron interviul si 300 Ron workshop-ul de preselectie.

Inscrierile se fac pina pe 20 noiembrie 2012.

Persoane de contact:

Georgeta Niculescu, georgeta_niculescu@yahoo.com, tel: 0722 351 315
Florentina Palada, flo.palada@yahoo.com, tel.: 0722 650 555.

Informatii suplimentare despre criteriile si structura formarii, reglementari ale Comisiei Profesionale gasiti pe site-ul Asociatiei Romane de Psihoterapie Centrata pe Persoana: www.psihoterapierogersiana.com Citeste tot...

Deci unde te doare?

Deci unde te doare? Pe stînga? Pe dreapta? Sau în spate, la ceafǎ? Nici o problemǎ: sîntem aici sǎ te ajutǎm, sǎ-ți înțelegem suferința și sǎ o tratǎm de manierǎ naturistǎ, autenticǎ, organicǎ, cu plante și diverse pǎrți ale corpului uman. Omul, aceastǎ minune a naturii. Mîna, aceastǎ minune de complexitate biologicǎ.

Sîntem aici sǎ te ajutǎm. Te doare? Nici o problemǎ. Nu te va mai durea. Vei uita de durere. Îți vom focaliza atenția pe altceva. Pe o durere mai mare. Îți vom înlocui durerea cu una mai mare și gata – s-a rezolvat problema.

That’s why they call it science. That’s why they call it therapy.

That’s why they call it Africa.






 . Citeste tot...

Rǎspundeți repede și bine și corect!

Care din urmatoarele denumiri va place cel mai mult pentru un cabinet de promovare a sanatatii mintale si psihoterapie?


PSI PEOPLE
AUTHENTICA
PSI LIFE
DE ANIMA
MENTIS VITA
MINDFULNESS
PANDORA
ATENA

Repede! Repede! De ce nu raspundeti, consumatorilor, nesanatosilor la cap, consultantilor, bolnavilor, clientilor, expertilor, nefericitilor si tristilor si alegatorilor?


. Citeste tot...

La rămînere

Unul din stereotipurile pe care ne place să le vehiculăm ca să arătăm cît de deștepți și de citiți sîntem este că în război mor cei mai buni.

În România, în ultimii douăzeci de ani, din 1992 pînă azi, populația a scăzut cu aproape 4 milioane de locuitori. 3,8 milioane, ca să fim mai exacți. 1,1 milioane în primii 10 ani. 2,7 milioane în următorii 10 ani.

Cea mai mare parte din scădere reprezintă consecința emigrației. Într-adevăr, și sporul demografic natural are o contribuție la această scădere, morții depășind pe cei născuți.

Dar ponderea cea mai mare o reprezintă cei plecați în alte zări. Predominant Italia și Spania, unde, mai ales de cînd s-au deschis granițele în 2007, au plecat aproximativ două milioane de români.

În al doilea război mondial, timp de aproape 6 ani de zile, din 1940 pînă în 1945, am pierdut aproximativ 800 de mii de oameni. E drept, la o populație ceva mai scăzută, de aprox. 15 – 16 milioane. Cam jumătate au fost pierderi militare, cam jumătate pierderi civile.

Să facem niște calcule.

În perioada celui de-al doilea război mondial, timp de să zicem 5,5 ani, am pierdut în medie 150 de mii de oameni pe an. În primul deceniu post-comunist am pierdut în medie 110 mii de oameni pe an. În al doilea deceniu, din 2002 pînă în 2012, pierderea de populație s-a accelerat, ajungînd la 270 de mii de oameni pe an.

În medie, cam un oraș aproape mare pe an. Cam un Ploiești mai mare sau un Cluj mai mic. Cam un Brașov pe an.

Pierderile de populație sînt comparabile. Demografic vorbind, România suferă de 20 de ani efectele unui adevărat război. În consecință, se poate aplica stereotipul cu care am început acest articol. “La război mor cei mai buni”.

În cazul anilor 1992 – 2002, n-au murit, ci după cum spuneam, au plecat. Au votat cu picioarele. Și-au luat sarsanalele și și-au mutat viața, soarta, speranțele, copiii, bulendrele, viitorul, profesia, priceperea în altă parte.

Dar principiul se aplică în continuare. Au plecat cei mai buni.

Știu că sună nașpa. Știu că această afirmație ne provoacă ditamai rana narcisică în ditamai pieptu-ne de aramă în care bate o inimă neînfricată de genii carpatine.

Dar să nu ne amăgim. E un proces firesc, inevitabil, inexorabil și inoxidabil. Se pleacă de la mic la mare, de la mai rău la mai bine, de la sat la oraș, de la periferie spre metropolă.

Iar odată cu ușurarea tehnologică dată de transportul aerian care în ultima perioadă s-a democratizat prin extinderea low costului, cît și cu ușurarea polițienesc-legislativă venită cu deschiderea granițelor, exodul românilor s-a declanșat.

Nu vă păcăliți că e din cauza regimului nemernic, fie al lui Iliescu, fie al lui Constantinescu ori al lui Băsescu. Românii ar fi plecat unde vedeau cu ochii și înainte de 1989, dacă n-ar fi fost prizonierii unui stat milițienesc-autoritar.

Nu ce se întîmpla atunci, ci ce se întîmplă acum e o stare de “normalitate”, cu ghilimelele de rigoare pe care sociologul se vede nevoit să le pună în jurul acestui cuvînt spre a arăta că vorbim de caracteristica de probabilitate, nu de dezirabilitate.

Nu tot ce se întîmplă pe lumea asta este moral ori de dorit, însă cu toate acestea se întîmplă cu aceleași regularități înspăimîntător de predictibile. Crima, foamea, suferința, minciuna, sărăcia, războiul, moartea, toate sînt fenomene “normale” în sensul că ne așteptăm să se întîmple, chiar dacă nu ni le dorim.

La fel și cu emigrația. Se întîmplă, la fel ca și ploaia.

E vorba despre schimbarea de loialități care încetul cu încetul se întîmplă pe lumea asta. De la biologia genei la mema nației și acum la eficiență, la loialitatea rațiunii individuale. Loialități în schimbare.

Și, din păcate, pleacă cei mai buni, la fel cum în război mor cei mai buni, pentru că sînt mînați de loialitatea eficienței.

Pleacă cei tineri, cei în putere, cei deștepți, cei care sînt în stare să facă ceva, cei care își asumă riscuri, cei cărora nu le e frică nici de adversități, nici de viitor, nici de privirile neprietenoase ale străinilor.

Pleacă cei care stăpînesc suficient de bine o meserie încît să se descurce și în America, și în Italia, și în Noua Zeelandă. Pleacă cei care au viitorul în față, cei care știu să-și facă viitorul. Pleacă crema țării.

Noi, ce de aici, care am rămas, sîntem ceva mai puțin buni decît cei care au plecat. Nu spun neapărat că sîntem niște loaze iremediabile, dar sîntem ceva mai mediocri decît cei care au plecat.

După mai toți indicatorii care separă oamenii în ierarhii după criterii de dezirabilitate socială, în buni și răi, în proști și în deștepți, în pricepuți și nepricepuți, în harnici și leneși, în cinstiți și fameni, în veseli și triști, în verticali și ticăloși, mai după toate aceste ordonări noi ăștia care am rămas aici în țară, restul de vreo 18 milioane de suflete, sîntem ceva mai puțin strălucitori.

Mediocri.

Mediocri. Și trebuie să facem ceva.

În primul și în primul rînd, trebuie să ne conștientizăm această stare de mediocritate, de sub-optimalitate, de zăticnire, de bicisnicie, de stază în purgatoriul lui “merge și așa”, în țara lui Papură-Vodă, unde chiorul este rege peste orbi (no pun intended).

Boala acceptată este pe jumătate vindecată.

Nevroza acceptată și decizia de a intra în terapie reprezintă jumătate din vindecare.

În momentul în care nu veți mai sări de cur în sus citind aceste rînduri generatoare de rană narcisică și nu îl veți înjura cu aspre înjurături pe Turambar care, vezi Doamne, își bate joc de genialitatea acestui popor care suferă de la turci și de la Ștefan cel Mare încoace ca să-și facă nesimțiții de occidentali catedrale, atunci să știți că ați făcut primul pas spre tămăduire.

Nu spre mîntuire, aia e altă călătorie a spiritului, dar măcar spre vindecare și spre un plus de adecvare la această realitate cîinoasă, care nu ne dă pace și ne pune la treabă.

Știu: e greu.

Știu: doare ca dracu.

Să te uiți în oglindă și să-ți spui: sînt cam nașpa, sînt cam vraiște, sînt cam loază, sînt mai puțin bun decît nemernicii ăia care au părăsit corabia și s-au dus la Harvard și la Sevilla și în Toscana și în Auckland să conducă taxiuri și să tundă oile și să fie fericiți la antipozi, ori între zăpezile din Toronto care nu omoară oameni precum zăpezile din Buzău, deși sînt mai mari zăpezile canadiene, ei bine, în acel moment e primul pas spre reparația capitală la cap.

E, cum ar zice chinezul cel mult mai înțelept decît noi toți mioriticii la un loc, primul pas din proverbul “Drumul de o mie de leghe începe cu primul pas”.

Cuvîntul magic este “perseverență”.

Cuvîntul magic este “disciplină”.

Cuvîntul magic este “consecvență”.

Știți cum zicea nemernicul ăla de năzuitor eficient și scandinav? “N-ai reușit? Continuă! Ai reușit? Continuă!”.

Și să fie el al dracului de scandinav superior și eficient, de japonez arogant și înțelept, a continuat toată viața și a supraviețuit acolo unde alții au murit, a ajuns acolo unde alții n-au ajuns, i-a rămas numele acolo unde toți își doresc să le rămînă numele: în mintea oamenilor.

În momentul în care o să acceptăm că sîntem ceva mai mediocri decît ne permite fișa postului de muritori de rînd și că trebuie să facem totuși ceva pentru asta, atunci ne va fi mai bine.

În momentul în care ne vom accepta soarta de mediocri, faptul că avem toți un pic de Udrea și de Igaș în noi, un pic de Vanghelie și de Mazăre, un pic de bicisnicie, de nemernicie, de ticăloșie, de amăgeală, de zăbavă, de nepricepere, de superficialitate, de comoditate, de inadecvare, atunci va fi primul pas în drumul de 1000 de leghe în care România să înceapă să se vindece după războiul de douăzeci de ani prin care tot a trecut și trece în fiecare zi.

Războiul nostru cu noi înșine.





. Citeste tot...

Buffet face Rogers fara sa stie

Warren Buffet spune ca cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodata in viata a fost sa-si iubeasca neconditionat copiii.

Pai nu asta este baza fundamentului temeliei sistemului terapeutic pus la punct de Carl Rogers?

Tz tz tz. Ce tzi-e si cu economistii ashtia care vorbesc in proza...

:) :wink: Citeste tot...