miercuri, 31 decembrie 2014

De noroi și sînge-uscat

Astăzi s-a întîmplat un lucru fain. Un lucru de piatră de hotar, de linie trasă în nisip între viitor și trecut.

Azi, la genericul de sfîrșit, după 25 de ani de Tolkien, am simțit că s-a încheiat o etapă în viața mea.

Din 1989 pînă acum se cam împlinesc 25 de ani. Cam prin 1989, grație bunului meu prieten Florin Pâtea, care mi-a fost sfătuitor și îndrumător și mentor, citeam Hobbitul în traducerea Catincăi Ralea, în colecția Biblioteca pentru Toți Copiii. Era cartea de suflet a lui Florin. Între timp a devenit și una din cărțile mele de suflet.

Pe vremea aceea, Florin, deja ajuns la București, student în anul 1 și proaspăt membru la British Council, îmi povestea despre cartea mult mai faină și mult mai mare și mult mai în engleză The Lord Of The Rings. O scotea din teșchereaua sa pe care o purta pe post de ghiozdan și mi-o arăta ca pe un mare premiu. "Cînd o să înveți mai bine engleză o să o citești. Stai să ajungi la București".

Și am învățat engleză (mai) bine, și am ajuns și la București, în anul de grație 1991, în plină bezmeticeală democratică. Dar ironia sorții face ca The Lord Of The Rings să-l citesc prima dată în franceză, alături de Silmarillion. Niște ediții pe care cred că le mai am și acum pe undeva pe la Telega, aduse cu mare sacrificiu (nu aveam bani) din excursia în Belgia în care fusesem invitați elevii de liceu imediat după Revoluție, cînd occidentalii încă nu se săturaseră de români.

Le-am citit și eu, pînă la tocire, și Florin, și doamna Hănciulescu, Dumnezeu s-o odihnească, cea care ne stîrnea și ne alimenta pofta de carte în acei tîmpiți ani 80, cînd era o crimă să citești 1984 - și totuși o făceam.

Apoi, la București, am mai citit din nou LOTR în engleză, de la British Council. Apoi și Silmarillion – o bijuterie dificilă, complicată. Apoi și Letters, și Unfinished Tales. Devenisem, alături de Florin și de încă vreo doi-trei – Mihai Dan Pavelescu, bunăoară – niște iluștri și inutil necunoscuți specialiști în Tolkien.

Apoi au venit anii 2000 și am așteptat cu sufletul la gură, an după an, fiecare din cele trei filme ale trilogiei. Tot cu Florin și cu MDP și cu mai noul prieten pe atunci Liviu Moldovan – o altă comoară de cărți. Era vremea cînd descopeream Game of Thrones pe hîrtie și ne bucuram de The Lord of The Rings pe ecran.

Apoi am arătat și copiilor mei The Lord Of The Rings. Și le-a plăcut și lor. Am și scris o pastișă minoră prin JSF pe tema asta – din punctul de vedere al orcilor, căci și orcii e oameni, prefiguram asta cu 10 ani înainte să intru în politică.

Și a venit și rîndul Hobbitului să-l vedem pe micile ecrane, spart în trei, să fie povestea mai lungă și să iasă bani mai mulți.

Și ajungem astfel în după-amiaza asta, cînd, la genericul de sfîrșit al celui de-al treilea film din trilogie, mi s-au umezit un pic ochii. Pentru că s-a terminat. Pentru că simt că o bucată din viața mea a luat sfîrșit. Pentru că, așa cum cînta Bilbo:

“The Road goes ever on and on
Down from the door where it began.
Now far ahead the Road has gone,
And I must follow, if I can,
Pursuing it with eager feet,
Until it joins some larger way
Where many paths and errands meet.
And whither then? I cannot say”


Filmul, oricît de mult ar cîrcoti cîrcotașii, a fost decent. Neașteptat de tolkienesc acolo unde mulți vedeau doar urechi ascuțite și marketing eftin. Dincolo de inevitabilele lungiri epice, a reușit să păstreze viu spiritul lui Tolkien. Da, a fost cu bătăi. Și cartea e cu bătăi. Da, a fost cu vulturi. Și cartea e cu vulturi. Dincolo de toate astea, Bilbo e chiar Bilbo ăla de-l știm din copilărie, iar scenariul este fidel gustului de normalitate pe care Tolkien a ținut cu orice preț să-l dea neamului hobbițesc.

Să vărsăm deci, prieteni și frați și oameni, o picătură de vin roșu pe covorul tinereții noastre și să aducem laudă lui Tolkien, că ne-a bucurat cu această bucată de Lumină. Să-i aducem laudă lui Peter Jackson că s-a achitat onorabil de greaua povară estetică și narativă pe care și-a asumat-o. Să-i aducem laudă lui Galadriel că există

A Elbereth Gilthoniel O selevra penna miriel A menel aglar ellenath

Să-i mulțumim lui Florin și lui MDP și lui Liviu pentru toate vremurile faine cînd am tolkienat împreună.

Să-i mulțumim lui Ionuț Bănuță că și-a amintit de nuveleta mea șchioapă și naivă cu orcușorul care vrea și el să scrie.

Și să ne aducem aminte că sîntem oameni, deși ne-am dori să fim iele, nemuritoare și aspre și reci, că sîntem sortiți pieirii, mortal Men doomed to die. Și să ne sîrguim să nu ajungem orci.

La mulți ani, prieteni, dușmani, indiferenți, cititori, cîrcotași, entuziaști, frați, surori, oameni care nu putem fi iele.

*****

... Aici se termină, dintr-o dată, rândurile așternute de gnom. Urmează, scrise după cum se vede de cineva mult mai deprins cu mânuitul penei decît gnomul, cîteva versuri în graiul nostru – fără îndoială născocite de căpitanul de ceată spre a nu-i da uitării pe oștenii săi căzuți în acea luptă:

Pletele le sînt mînjite
De noroi și sînge-uscat
Unde-i soarele aprins
Care-n plete le-a jucat?




.
Citeste tot...

joi, 25 decembrie 2014

Din îndepărtatul București, de unde nici măcar...

Din îndepărtatul București, de unde nici măcar zăpadă, nici întristare nici suspin încă nu e,

de unde nici la Telega n-am mai ajuns anul acesta, așa de departe e Bucureștiul de București,

de pe aceste meleaguri pustiite de sindromul post-traumatic și de încheierea unei ere și începerea alteia, le roi est mort, es lebe der König,

de aici de unde a crescut dintr-o dată cel mai fain și elegant brad de Crăciun pe care l-am avut vreodată (vi l-am arătat într-o poză ieri pe Facebook, deci e la liber, în spațiul public, și Curtea Constituțională a spus că presa poate să-l folosească în scopuri nobile, deci inchizitorii, senzațional! click aici să vedeți ce face consilierul de stat Palada în intimitatea sufrageriei sale!!)

de aici de unde se simte un iz de Mediterana de pe Dîmbovița, insectele se trezesc din amorțeală, păsărelele dau să intre în ritualul de curtare, porumbeii gunguresc, mama lor de șobolani zburători, smochinii mai au un pic și înfloresc,

ce mai! e o primăvară mai ceva ca în Chaucer, April is the cruellest month, breeding lilacs out of the dead land, mixing memory and desire, stirring, pardon, ăsta nu e Chaucer, ăsta e măcel, TS Elliot, anii 20, decadenți și plini de dorințe psihanalizabile,

deci de aici de unde primăvara stă să explodeze în inimi, în simțiri, în trotuare și – sper eu – și în lungimea fustelor, că așa e corect, de Crăciun să se întîmple chestii cu fustele fetelor care merg la mall, că prea e soare afară, Micul Paris trebuie să facă ceva cu fustele primăverii în toiul iernii,

de aici de lîngă familia care încă nu s-a dezmeticit din dezpachetat cadourile de Moș Crăciun, unde hîrtii zboară, exclamații străpung pereții, iar liniștea șobolanilor zburători este sfîșiată de strigătele de fericire ale copiilor care și-au primit cadourile mult dorite,

inclusiv o sticlă de coniac pentru copilul cel mare, ho ho ho, mine, all mine, nevasta de Flo deja i-a pus gînd rău, să-l pună la tiramisu, mine, all mine, my preciousss, stai să-mi torn un gînd de pace în pahar, să găsesc puterea de a termina acest text pavlovian,

de aici din jungla urbană (mama lor de șobolani zburători!) vă urez ce-mi doresc și mie: liniște, pace, iubire, somn, mult somn, to sleep, perchance to dream, clipe fericite alături de cei dragi, un pic de plimbare să stîrniți monstrul digestiei, că pun pariu că veți mînca precum de Apocalipsă,

și în rest multă normalitate.

La cap, în cuvinte, în atitudini, în talk showuri, pe trotuare, în fustele fetelor primăvăratice, în politețea celor care nu se suferă unii cu alții, dar totuși găsesc puterea să-și dea mîna și să vorbească normal, precum și în toate gesturile mărunte care fac viața cea mare.

Deci simplu. Deci iubire. Deci cum spunea un intens într-o scriere intensă, de care poate unii dintre voi, nostalgicilor, pufoșilor, comuniștilor, vă mai amintiți:

"Şi la naiba, că nimic nu pot să-ţi mai spun în afară de aceste cuvinte copilăreşti: «Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!»".

Hai, să înceapă Zilele Alea! Ho ho ho și un Merry Crăciun la toți, pufoșilor, dragilor, bestiilor, frumoșilor, politicilor, zvăpăiaților, fainilor, înțelepților, oameni, frați și surori.

:hugs:



Citeste tot...

miercuri, 17 decembrie 2014

Trăim în greșală

Trăim în greșală.

Popii ne învață cu strădanie, smerenie și cinstită perseverență lucrativă că trăim în păcat. În vină. Că trebuie să ne spălăm toată viața asta sufletul pentru vina lui Adam și a Evei. Doar aici, că în China și în India sînt alte legitimări ale păcatului originar.

Eu, mai prozaic, vă spun că trăim doar în greșală. Într-o continuă greșală.

E vorba despre greșala narativă.

De mici, din burta mamei, ne formatăm creierul în liniaritate și în omnisciență.

De cînd deschidem ochii de durere că ne intră aer care arde în plămîni și că ne taie un nene rău cordonul ombilical, însemnîndu-ne cu rana păcatului originar, cu pecetea buricului, de atunci tot avem fantasme.

Mama atotputernică. Părintele zeu. Lucrurile care se întîmplă dintr-o dată. Imediat. Fără cauzalitate. Fără inerție. Magie. Deus ex machina.

Aceste fantasme s-au sedimentat pe parcursul erelor uman-geologice în religie, pe partea aia, și în basme, mituri și alte povești, pe partea ailaltă.

Dumnezeu atotputernicul. Atotvăzătorul. Atotștiutorul. Făt-Frumos. Tinerețe fără Bătrînețe și Viață fără de Moarte. Ileana Cosînzeana.

Frici dorințe. Tendința spre simplitate. Adică spre perfecțiune. Stăpînirea timpului și spațiului, dorința oricărui Icar care iese din pîntec de carne.

După aia, toată viața, ne întărim aceste structuri cognitive totalmente diferite de realitate.

Poveștile și basmele sînt cu happy end. "Și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți"

Autorii de romane sînt omniscienți. Ei le știu pe toate. Nenea cu Baltagul știe cine a omorît pe cine și grație bunătății sale de cerneală, o să ne spună și nouă.

Scriitorul de polițiste, de whoddunituri ne bagă în mister inițial, în ceață și hăbăuceală, dar noi, ca niște copii cuminți și ascultători și predictibili ce sîntem, știm că el în marea lui bunătate narativă la sfîrșit ne va explica tot tot tot, pînă la ultimul fir, pînă la ultimul detaliu.

Nu-i așa tovar'șa învățătoare și doamna Agatha Cristie că ne veți spune cine a omorît pe cine, cine e vinovat și cum se termină toate frumos și bine?

Mai apoi, mai recent, acum în zilele noastre de după ce s-a inventat curentul electric pe sîrmă în casă, am trecut de la vorbă la imagine. Și totul a devenit și mai narativ, și mai predictibil, și mai repede și iute.

Videoclipurile de la MTV și filmele de la Hollywood spun aceeași poveste. Predictibilitatea și omnisciența narativă. Ba, mai mult, o spun repede repede repede, într-un montaj impecabil.

Tare repede și iute, să nu stea imaginea netăiată mai mult de 8 secunde. Ba nu, se plictisesc pufoșii chiar și așa! Tai-o la patru secunde, repede repede repede fast fast fast, se plictisește audiența, faceți ceva!

Filmele cu supereroi sînt continuarea firească, într-o altă tehnologie, a basmelor din copilăria puiului de Neandhertal care sîntem cu toții.

Și aceste povești otrăvit de dulci și de dezirabile ne structurează iremediabil creierul într-o simplitate și predictibilitate falsă.

Maimuța din noi, care vrea să vadă patternuri peste tot și structuri și înțelesuri și semnificații, pentru că toată jungla e o semnificație cu încărcătură valorică.

Uite, acolo e un fruct, dacă mă țin ochii și creierul meu cel mai foarte perfect de primată învingătoare îl poate procesa și îl pot deosebi de zgomotul vizual dimprejur. Și fructul e bun. Îl putem păpa.

Dincolo nu cumva e un șarpe? Dincolo nu cumva e un tigru? Trebuie neapărat să mă uit necontenit după tigru și după șarpe, să îi pot deosebi de zgomotul vizual dimprejur. Căci șarpele și tigrul sînt răi. Ei ne papă.

Creiere perfect și ochi stereoscopici, ajutați-mă să nu mă pape tigrul cel rău și șarpele cel viclean și să găsesc fructul cel dulce, să-l pap eu pe el, să bag la burtică.

Și uite așa, de la tigru și de la fruct și șarpe, care șarpe e și în Biblie, într-atît de rău ne e frică de el, o frică moștenită din noaptea minții noastre de primate care erau mici și mîncate de șerpi prin sufocare, de atunci încoace tot căutăm sens și semnificație și structură și explicație.

Și narațiune.

Și de atunci tot avem creierele iremediabil varză. Ca un hard disc formatat într-un sistem de operare greșit, avem creierul formatat întru ubicuitate, omnisciență, imediabilitate și alte fantasme de-astea de omnipotență.

Și atunci Superman țîșnește dintr-o cabină de telefon și ajunge să salveze victimele repede repede repede, în ultima clipă, in the nick of the time.

Și atunci Iron Man face imposibilul și salvează victimele în suferință de oamenii cei răi.

Și atunci Moise despică apele și salvează poporul ales, pardon, Poporul Ales, trebuie să-l scriem cu litere mari, că așa e politic corect și de-aia fac ăștia filme la Hollywood cu Batman în rolul lui Moise.

Și atunci Harap Alb îl bate pe Spîn și salvează situația imposibilă și o mai și fupă pe Ileana Cosînzeana drept premiu pentru premianții cei mai foarte perfecți.

Și atunci Vishna îl bate pe Shiva și toate sînt bune și frumoase. Și Krishna îl consiliază pe Arjuna și Sfîntul Petru pe Dumnezeu și toate se întîmplă imediat.

Imediat. Cucerirea timpului și spațiului. Imediat, am zis! Acum! Acum! Să batem din picior, precum copilul de 2 ani, aflat în stadiul imperial, și să se întîmple toate acum, fără efort, fără durere, fără suferință, fără inerție, fără ceață. Imediat.

Și nu mai moare nimeni sufocat în apele tulburi și reci, în chinuri, la 200 de metri de mal.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei morți și să le dea mintea cea de pe urmă și dreaptă și bună și justă și potrivită celor vii, și să ne lepede de păcatul omniscienței narative și a haiducelii televizuale :(

. Citeste tot...

luni, 1 decembrie 2014

Ce-ți doresc eu ție...

La mulți ani, țară frumoasă cu oameni frumoși!

Legal disclaimer / Fine print: Persoanele și atributele folosite în acest material promoțional sînt cu titlu de prezentare. Sensul de "frumos" poate diferi de cel utilizat în mod obișnuit, în vorbirea curentă. Produsele din magazin pot diferi de cele din imagine. Nici un animal nu a avut de suferit în cursul filmărilor. Nici un sondaj de opinie nu a fost realizat în cursul ședinței fotografice. Nici un sondaj de opinie nu a fost folosit pentru prelucrarea acestor imagini.



Citeste tot...