Tehnicile murdare ale poeziei

Se ia un subiect de-ăla de maximă importanță
breaking news cum îi zice în limbajul isteriei galbene de burtieră
și se ignoră cu desăvîrșire

Se ia inflația și se bagă în mă-sa în tac-su
în toate neamurile din dotare

Se ia cea mai frumoasă femeie din lume prezentată în mod glamoros
de către mijloacele mass media ahtiate după rating și după profit
și se declară din plastic

Se ia femeia de lîngă tine
se tăvălește
se amăgește
se preamîngîiește
se preamărește
se preacurvește
și
se iubește

Se preaiubește

Ah se preaiubește preamigălește preazăticnește
pînă la tocire la epuizare pînă la dulcea imensa unica irepetabila
aneantizare

Există o metodologie a tocirii a iubirii a preamîngîierii pînă la capăt
cine nu respectă manualul trebuie să-l scrie
să-l reinventeze de fiecare dată

După preaiubire se procedează după cum urmează

Se laudă femeia de lîngă tine

Femeia din dotare
cum ar spune marii teoreticieni aprigi și sterpi și cretini la cap
care în viața lor n-au avut parte de astfel de preaiubiri
femeia pușcă femeia obiect
femeia dorință femeia verb intranzitiv și intransigent
femeia doar din vorbe
femeia de vestiar

Unde rămăsesem? Să nu pierdem femeia din vedere

Se laudă femeia de lîngă tine
în mari cuvinte de laudă
de la Solomon încoace tocite și răstocite
tu îi zici porumbiță
ea îți zice bestie înaripată
tu o asemeni cu o căprioară
ea te privește tăcut din gene ei goale și umede
și-ți adresează astfel cele mai perfecte vorbe non-verbale
zămislite vreodată din pîntec de femeie

Cuvintele au un mod de întrebuințare riguros stabilit
prin lege, prin datină prin manualele de întreținere și de utilizare
dar mai ales prin gîfîire

După gîfîire urmează inevitabil critica literară
omorîrea preaiubirii în mod riguros
prin strivire
de tip how dare you

Dar pînă atunci...

Citeste tot...

Te uită cum pic în sondaje

Te uită cum pic în sondaje...
Spre grafice, Carmen, privește
Mai spune s-aducă cătușe
Și serviciile s-aud cum trosnește.

Și mînă șpionul spre sobă,
La cască să ascult vijelia,
Sau mandatele mele – totuna –
Aș vrea s-anulez pandemia.

Mai spune s-aducă jandarmii
Și vino și tu mai aproape
Citește-mi ceva din dosare
Și ningă – istoria ne-ngroape.

Ce procent e aicea la tine,
Și toate din CSAT mi-s sfinte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... mă toarnă-nainte.

E ziuă și mă simt vremelnic
Mai spune s-aducă și gloanțe
Te uită, pesedeu-i cît gardul
Și-a prins promoroacă și Laura.

Eu nu mă mai duc azi la Palat
Raed e-napoi și-nainte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... trădează-nainte.




. Citeste tot...

Hai la vînătoarea de lupi, hai cu toți la vînat

E o bucurie tare aspră. E o bucurie iresponsabilă, avîntată, semeață. E o bucurie cu cuvinte necunoscute. Te joci cu ele cum se joacă soldatul cu grenada, cum se joacă mecanicul cu locomotiva în plină viteză.

Atunci cînd te încumeți să traduci dintr-o limbă necunoscută, prin tot soiul de traduceri intermediare, cum am tot făcut eu în ultima vreme din limba rusă. Nu cunosc cuvintele. Nu cunosc curgerea limbii. De-abia cunosc literele. Și totuși mă opintesc într-însele, cu năvală berbecească, dînd iureș în mormanul de cuvinte străine. Ce înseamnă asta? Cît duce cuvîntul ăsta? Unde duce? Care este oglinda lui în limba noastră neaoșă, românească?

O singură dată am mai cunoscut această poftă de viață și frică și izbîndă tembelă. Cînd m-am avîntat pe munte, în zăpadă și în frig, în stîncă și în gheață, neștiind unde ies. Era să mor de două ori pe munte. Și de două ori am răzbit prin stîncă și ceață, prin frig și necunoscut.

La fel și aici. Te scufunzi în întunericul limbii străine precum într-o peșteră amenințătoare. Și ieși de partea cealaltă a stîncii și a versului cu trofeul în gură, cu cuvintele pe limbă.

Semeață îndrăzneală. Zăticnită poticnire întru credință. Credința în vers. Credința în poezie.

Hai la vînătoarea de lupi, hai cu toți la vînat.
De sure jivine: hoașca de lupoaică, puiul cel pribeag.
Strigă hăitașii, latră și cîinii pînă dau în vărsat,
Zăpada-i plină de sînge, dîre roșii-al nostru steag.

Știu. O să mă acuzați de toate cele de pe lumea asta. Că sînt rusofil. Că sînt kaghebist. Că sînt în toate felurile. Sînteți niște proști și niște fameni. Limba străină e o cetate ce trebuie cucerită, e o redută ce trebuie răzbită. Promit să traduc din spaniolă, din Borges și din Marquez. Spaniola, această limbă de Cortes inventată, spre cucerire și supunere și moarte.

Din germană? Nu am ajuns cu îndrăzneala pînă într-acolo. Orice cutezător are limitele sale.

Ahí está lo que fue: la terca espada
del sajón y su métrica de hierro,
los mares y las islas del destierro
del hijo de Laertes, la dorada
luna del persa y los sin fin jardines
de la filosofía y de la historia,
el oro sepulcral de la memoria
y en la sombra el olor de los jazmines.
Y nada de eso importa.

Citeste tot...

Nouă patruzeci și trei

Ciocănitoarea bate sec în lemnul bolnav al prunului din coastă.
Gould bate sacadat Bach în clapele YouTube-ului.
Tot de lemn și YouTube-ul ăsta. Și tot bolnav.
Nouă patruzeci și trei. Strîmb iese fumul pe coș...



. Citeste tot...

Cîștigă cine moare ultimul

Acum ceva timp, am primit la dojo-ul nostru Itsushin, condus de sensei Nicolae Mitu, vizita unui specialist în lupta cu cuțitul.

Dincolo de cele discutate și prezentate, mi-a rămas adînc înfiptă în cap zicala din Asia de Sud-Est, nu mai știu dacă din Filipine sau din Malaezia, țări unde lupta cu cuțitul are o îndelungată istorie.

Zicala spune așa: “În lupta cu cuțitul cîștigă ăla care moare ultimul”.

E o zicere puternică, adîncă, înțeleaptă, ce vorbește, printre altele, despre superbia și aroganța și mai ales naivitatea celui care crede că poate învinge într-o asemenea luptă, în care inevitabil îți va fi atins un vas de sînge vital mai devreme sau mai tîrziu.

Zicala are mare putere de aplicare în politică, pufoșilor. În politică, la fel ca și în lupta filipineză cu cuțitele, cîștigă ăla care moare ultimul. Căci e o luptă fără cruțare, fără reguli, fără milă și mai ales și mai ales fără cîștigător.

Cine crede că a cîștigat se amăgește. De fapt doar încă n-a murit. În rest e ca și mort. Ca și ceilalți. Ca și toți ceilalți. Uitați-vă la ei: sînt morți și încă nu știu asta.

Și asta mă trimite la o altă mare înțelepciune asiatică, sub forma unui vestit haiku al probabil celui mai vestit poet japonez, Matsuo Bashō. El zice așa, în cuvinte scurte și eliptice și necruțătoare:

Iarba verii.
Tot ce a mai rămas
Din visele războinicilor de’odinioară.

Nu uitați, pufoșilor: cîștigă cine moare ultimul. Căci, de fapt, realitatea e alta decît amăgirea din capul războinicilor. E una mult mai simplă: de toate se alege praful.

Memento mori, pufoșilor. Memento mori.



. Citeste tot...

Prunule, haikă albă

Prunii în floare.
Cel mai frumos haiku
E să îi privești.


. Citeste tot...

Caii nărăvași

Caii nărăvași
Versuri și muzică: Vladimir Semionovici Vîsoțki

Deasupra rîpei, pe buza prăpastiei, chiar în marginea ei,
Caii din bici îi stîrnesc și-i gonesc,
Dar nu mai am aer, beau vînt, înghit ceața,
Ah, cruntă, plăcută simțire: mă prăpădesc! mă prăpădesc!

Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
Nu băgați în seamă mușcătura de bici!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Nu mai am timp să trăiesc, nici cîntecul să-l termin nu am timp

Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic

Prafu' o să se aleagă de mine, crivățu’ o să mă spulbere ca din palmă,
Iar caii în zori o să mă ducă cu sania prin zăpadă-n galop.
Ho, caii mei! Mai domol! Mai la trap!
Mai lungiți și voi drumul pînă mă duceți la cemetie.

Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
N-ascultați de bici și nuia!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Nu mai am timp să trăiesc, nici cîntecul să-l termin nu am timp

Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic

Am ajuns la țanc – nimeni nu-ntîrzie în vizită la Dumnezeu
Dar ce-i cu glasurile astea rele de îngeri?
A ruginit clopotul cumva de atîta oftat?
Sau sînt eu ăla de strigă la cai să nu mai mîie așa iute?

Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
Vă rog eu, n-o mai luați la galop!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Dacă n-am avut timp să trăiesc, măcar s-apuc să termin să cînt!

Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic



. Citeste tot...

Asta nu e poezie

Am pe birou o piatră spartă în patru.
Trei bucăți mari și una mică.
Aia mică mereu pică.
Pică, se desface, se strică.
Piatra era rotundă pe vremuri, dintr-o bucată, netedă și obscură.
Acum are colțuri, margini, tăișuri și evidențe.
Se desface cînd bat cu degetele în birou de atîta muzică.
O pun la loc. Din nou se strică.
Cred că vrea să-mi spună ceva despre viață.
Se strică, se repară, se strică, se desface, cade, pică, se ridică.
Mereu are nevoie de ajutor să fie pusă la loc. Viața ca o pisică.
Asta nu e poezie.
Asta e datorie.



. Citeste tot...

Doi călăreți se apropie / Iară vîntul vîjîie

“Tre’ să fie o cale să ieșim de-aici”, zisă cătră hoț cel fraier,
“E prea multă zăpăceală, pute-a păcăleală-n aer”
“Uită-te la ei cum îmi bea vinu’, patronii lu’ pește prăjit,
Uită-te la ei cum îmi scurmă pîn’ curte, țărani amețiți,
Nici unul din ei nu știe ce și cum, nici unul din ei habar n-are
Cît merită, cît face, care are valoare și care n-are”.

“Gogule, nu te-agita”
Zise hoțul cu amabilitate
“Sîntem mulți, frate, care credem
Că viața a ieșit dîn termenu de valabilitate.
Da' tu și cu mine, frățioare, am mai trecut pîn de-astea,
Știi bine că nu asta ne e soarta,
Așa că lasă gargara acuma
Că să face tîrziu și e noapte.”

Peste tot sus pe creneluri
În vîrful turnului de veghe
Prinții se-uită, se holbează, ei păzește și veghează
Iar femeile cochete trece umblă se petrece
Cu desculții servitori care e mai mult de zece.
Afară, în depărtare
O jivină mîrîie
Doi călăreți se apropie
Iară vîntul vîjîie.

* * *

pentru conformitate, originalul. pufosilor :)

"There must be some way out of here"
Said the joker to the thief
"There's too much confusion
I can't get no relief
Businessmen, they drink my wine
Plowmen dig my earth
None of them along the line
Know what any of it is worth"

"No reason to get excited"
The thief, he kindly spoke
"There are many here among us
Who feel that life is but a joke
But you and I, we've been through that
And this is not our fate
So let us not talk falsely, now
The hour is getting late"

All along the watchtower
Princes kept the view
While all the women came and went
Barefoot servants, too
Outside, in the distance
A wildcat did growl
Two riders were approaching
The wind began to howl




. Citeste tot...

Summer time blues

Summer time over.
Engage autumn.
Load usual procedures: overcast skies, rain, chill, sadness and school.

. Citeste tot...

Zenneală, în fapt de seară

Muguri, lame subțiri de iarbă, apă.
Zilele de plantat s-au terminat.
A venit vremea celor de așteptat.
Corbul trece pe deasupra copacilor,
Pe dedesubtul norilor,
Călărind vîntul.
Dintr-o dată, culesul nici nu mai contează atît de mult.

. Citeste tot...

Trei crengi de corn

Trei crengi de corn
Stau sa infloreasca in vaza.
Miez de noapte de iarna.

***

Trei crengi de corn
Rupte din gard de la Telega.
Iarna, ce urbana esti!

***

Trei crengi de corn
Isi plesnesc bobocii cei galbeni.
Ce dor mi-e de malul cu corni!

***

Trei crengi de corn
Dorm galben pe raft.
Viata e in alta parte.

***

Trei crengi de corn
Cu boboci galbeni ca soarele.
Telega, ce departe esti!


. Citeste tot...

[...] viteazul fără de cusur, puternic bărbat [...]

Sennacherib, mărețul rege,
Puternicul rege, regele lumii, rege al Asiriei,
Rege în cele patru colțuri ale pămîntului,
Înțelept păstor,
Preferatul zeilor, paznicul dreptății,
Iubitor de dreptate; sprijinitorul,
Cel care vine în ajutorul celor năpăstuiți,
care își îndreaptă gîndurile spre fapte curate,
Viteazul fără de cusur, puternic bărbat,
Primul între prinți, cel care îi prăpădește
Pe cei nesupuși, care lovește pe cei răi cu fulgerul său,

Zeul Assur, marele munte, un regat fără seamăn
Mi-a încredințat și peste toți cei care
Sălășluiesc în palate armele-mi puternice mi le-a făcut;
De la marea de sus a soarelui la asfințit
Pînă la marea de jos a soarelui la răsărit
Toată suflarea cu păr negru pe cap
Mi-a pus-o la picioare întru ascultare
Și regi învîrtoșați se tem de războiala mea
Părăsindu-și lăcașurile și
Pribegindu-se, precum sudinnu, pasărea stîncilor,
Spre pustiile cele greu de ajuns.

În primul meu mers la război am săvîrșit
Înfrîngerea lui Merodach-baladan,
Rege al Babilonului, laolaltă cu oștirile Elamului,
Tovarășii săi, pe cîmpia Kișului.

În miezul luptei și-a părăsit tabăra
Și a dat să scape de unul singur;
Astfel viața și-a cruțat-o.
Carele de luptă, caii, căruțele, catîrii,
Tot ce-a lăsat în urmă la începerea bătăliei
Pe toate am pus mîna. În palatul său,
Carele în Babilon este,
Bucuros am intrat.

I-am deschis tainița averilor sale:
Aur, argint, vase de aur și argint,
Pietre prețioase de toate felurile,
Bunuri și avuții fără de număr,
Biruri grele, toate femeile sale,
Slugile și slujbașii săi, cîntăreții,
și de soi bărbătesc și de soi femeiesc,
Toți meșteșugarii săi,
Cîți erau pe-acolo,
Slujitorii la curțile sale,
I-am luat, i-am socotit drept pradă.
Întru puterea lui Assur, domnul meu,
75 dintre orașele sale înconjurate cu ziduri
Din Chaldea și 420 de tîrguri mai mărunte
Din împrejurimi le-am împresurat, le-am cucerit,
Prada le-am luat-o și am dus-o de acolo.

Arabii, arameii, cît și caldeenii
Care erau în Erech, Nippur, Kiș, Harsagkalamma,
Kutha și Sippar, cît și locuitorii acestora,
Păcătoșii care au îndrăznit a se împotrivi,
I-am scos de acolo, pradă i-am socotit.

La întoarcerea mea cei din Tu’muma
Rihihu, Yadakku, Ubudu
Kibre, Malahu, Gurumu
Ubulu, Damunu, Gambulu
Hindaru, Ru’ua, Bukudu,
Hamranu, Hagaranu, Nabatu,

Li’tau, arameii cei nesupuși,
pe toți i-am cucerit. 208 mii de suflete, și mari și mici,
Parte bărbătească și parte muierească,
Cai, catîri, măgari,
Cămile, vite și oi, fără de număr,
Pradă de ispravă, am dus-o în Asiria.

În calea mea, am primit de la Nabu-bel-shumate,
Ispravnicul orașului Hararate,
Aur, argint, înalți trunchi de musukkani,
Măgari, cămile, vite și oi,

Drept partea sa de bir. Războinicii din
Hirimme, ticăloși dușmani, i-am trecut prin sabie.
Nici unul n-a scăpat. Stîrvurile lor
le-am înfipt în țepe, împrejmuind orașul cu ele.
Ținutul acela l-am rînduit din nou: un bou,
10 miei, 10 chiupuri de vin, 20 chiupuri de curmale,
Dintre cele mai alese, daruri pentru zeii Asiriei,
Stăpînii mei, am hotărît pe vecie.




"The Annals of Sennacherib", University of Chicago, Chicago, 1924.

Despre Sennacherib: un rege, o bestie, un constructor, un conducator de oameni, ticalos de succes

. Citeste tot...

Aprilie e cea mai scîrboasă lună

Aprilie e cea mai scîrboasă lună, scornind
Liliac din moarta țărînă, încurcînd
Amintiri și dorințe, stîrnind
Răgățînile blegi cu ploaia primăverii.

Iarna ne-a ținut de cald, acoperind
Pămîntul cu zăpada uitării, hrănind
Oareșce viață cu tuberculi uscați.
Vara ne-a surprins, venind peste Starnbergersee
Cu un potop de ploaie; ne-am oprit în coloană,
Și am ieșit la lumină, în Hofgarten,
Și am băut cafea, și am vorbit vreo oră.
Bin gar keine Russin, stamm’ aus Litauen, echt deutsch.
Și cînd eram copii, stînd la arhiduce,
La vări-meu, m-a scos pe sanie
Și mi-a fost frică. Mi-a spus: Mărie,
Mărie, țin-te bine. Și la vale ne-am dus.
În munți, acolo te simți liber.
Citesc, mai toată noaptea, și iarna mă duc în sud.

Fuck. E prea mare. Mi-e lene. I have lived enough having seen one thing, that love hath an end. Goddess and maiden and queen, be near me now and be friend.


. Citeste tot...

Tigrule tu fiară rară

Tigre tigre fiară rară
Prin codrul de-odinioară

Dan Alexe se încumetă să traducă Tyger tyger burning bright al lui Blake. Pasămite, se sburlește pielea și părul pre el văzînd cum famenii se semețesc s-o traducă aiurea și o dau iremediabil de gard.

Și o traduce el atunci.

Ceea ce l-a făcut mintenaș pe Turambar să se semețească și el și să-și scoată cuvintele de la naftalină și să accepte provocarea. Nu o dată, ci de doo ori.

Tigrule tigruț bolînd
De-mi tot hălăduiești prin gînd

Că tot am de lucru la doctorat, da?

Fuck. Să cînte lăutarii. Dați drumu la cuvinte. Să sfîșie. Să ne curgă vorbele din ochi cum curge vinul de la streașină.

* * *

Varianta inițială, dintr-o suflare. Imperfectă și fierbinte

Pardos pardos ce-aprig arzi
Prin codru negru de brazi
Ce mînă ori ochi de naibă
Făcutu-te-a făr’ de zgaibă?

Prin ce hău, prin ce tării
Flăcări îți tot scuipă ochii?
Pe ce aripi a-ndrăznit?
În ce mînă focu-i prins?

Și ce spată, și ce vînă
Țîțîna inimii-o scurmă?
Și cînd inima-ți porni
Ce mădular îndrăzni?

Ce ciocan? Ce lanț de fier,
În ce cazan al tău cre’er?
Ce ilău? Ce cruntă ținere
Groaza-ți îndrăzni cuprindere?

Stelele cînd se predară
Și-n lacrimi cer scufundară:
Cînd te văzu, Domnu’o fi rîs?
Miel de făcu, facutu-te-a în plus?

Pardos pardos ce-aprig arzi
Prin codru negru de brazi
Ce mînă ori ochi de naibă
Îndrăznitu-te-a făr’ de zgaibă?


* * *

Și varianta cea mai foarte finală, bibilită pîn la miez

Tigrule tigru arzător
Prin pădurea nopților
Ce mînă ori ochi de zeu
Făr’ de greș te vrea mereu?

În ce negură ori hău
Flăcări scoate ochiul tău?
Pe ce aripi se înalță?
Ce mînă focul înhață?

Și ce spată, și ce artă
Vîna inimii-ți deșteaptă?
Și cînd inima-ți zvîcnește
Ce-nfricate tălpi ori dește?

Ce ciocan? Ce lanț avan,
Mintea ta din ce cazan?
Ce ilău? Ce-a-ncumentat
Groaza-n pumn de ți-a-nșfăcat?

Stelele cînd suliți zvîrlă
Și lacrimi pe cer dau gîrlă:
Munca de-Și văzu, vreun zîmbet avu?
Cel ce miel făcu, și pe tine-acu'?

Tigrule tigru arzător
Prin pădurea nopților
Ce mînă ori ochi de zeu
Făr’ de greș tocmitu-te-a?

* * *

LATER EDIT:
Și varianta lui Florin Pîtea, care se prinde și el în joc. Marele joc. Singurul joc :)
Și ce traducere face și el!

Tygrul

Tygru, tygru-arzînd departe
În pădurile din noapte
Ce ochi, mîini nemuritoare
Simetria-ngrozitoare

Ţi-au croit? În care hău
Mistui-s-a ochiul tău?
Pe ce aripi avîntat?
Ce mîini focu-au înşfăcat?

Care umăr, care artă
Ţi-au făcut inimii hartă?
Inima-ţi cînd a bătut,
Mîini, picioare s-au temut?

Care lanţ, care ciocan
Creier ţi-au forjat avan?
Nicovală? Aprig cleşte
Groaza i-a prins ca-ntre deşte?

Cînd din ceruri plîns-au stele
Suliţe zvîrlit-au ele:
Făuraru-ţi a zîmbit?
Tată de miel te-a croit?

Tygru, tygru-arzînd departe
În pădurile din noapte
Ce ochi, mîini nemuritoare
Simetria-ngrozitoare...

Ţi-au croit?

LATER LATER EDIT: iata ca lista de traduceri se completeaza. P, cititorul nostru fidel, vine si el sa striveasca cea corola de cuvinte a lumii. O traducere avintata, iesita un pic din litera, dar clar pastrind spiritul :) Enjoy!


Tigrule, tigre în flamă
De treci codrii de aramă.
Tigre, tigre, flacără
Prin codrii de negură.

Tigrule, tigre aprins
Foc de viu în codrul stins
Care Zeu din veșnicie
Te-a urzit în simetrie?

În ce crug ori cari genuni
Ochii tăi arunc tăciuni?
Ce aripi cutează zborul?
Cine-ți va fura dogorul?

Ce priceperi și-arte brute
Te-ar putea lovi-n virtute?
Cand ți-a bate bate inima
Cine-și va struni spaima?

Din ce oțel, sub ce baros
Ți-e forjat al țestei os?
Gheara, fier bătut pe muchie
Cine-o va curma să junghie?

Dar când stele-or scăpăta,
Bolta-n lacrimi de-or scălda,
Domnu-ți va zâmbi zicând:
˝Tigre, de-azi vei fi miel blând?˝

Tigre, tigre, ochi aprinsă
Foc șoptit sub bolta stinsă.
Tigre, tigre ochi de jar
Crunt din formă, miel prin har.

* * *

Și originalu' lu' conu' Blake, pentru conformitate:


Tyger, tyger, burning bright,
In the forests of the night;
What immortal hand or eye
Could frame thy fearful symmetry?

In what distant deeps or skies
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
And what hand dare seize the fire?

And what shoulder, & what art,
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat
What dreaded hand? & what dread feet?

What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp
Dare its deadly terrors clasp?

When the stars threw down their spears
And watered heaven with their tears:
Did he smile His work to see?
Did he who made the lamb make thee?

Tyger, tyger burning bright,
In the forests of the night:
What immortal hand or eye,
Dare frame thy fearful symmetry?




. Citeste tot...

Singurele lucruri care merita sa fie invatate pe de rost

Putine versuri stiu pe de rost. Printre ele, primele patru dintre cele de mai jos.

The rest is silence. And fear of death, of course.

* * *

I have lived long enough, having seen one thing, that love hath an end;
Goddess and maiden and queen, be near me now and befriend.
Thou art more than the day or the morrow, the seasons that laugh or that weep;
For these give joy and sorrow; but thou, Proserpina, sleep.

Sweet is the treading of wine, and sweet the feet of the dove;
But a goodlier gift is thine than foam of the grapes or love.
Yea, is not even Apollo, with hair and harpstring of gold,
A bitter God to follow, a beautiful God to behold?

I am sick of singing: the bays burn deep and chafe: I am fain
To rest a little from praise and grievous pleasure and pain.
For the Gods we know not of, who give us our daily breath,
We know they are cruel as love or life, and lovely as death.

O Gods dethroned and deceased, cast forth, wiped out in a day
From your wrath is the world released, redeemed from your chains, men say.
New Gods are crowned in the city; their flowers have broken your rods;
They are merciful, clothed with pity, the young compassionate Gods.

But for me their new device is barren, the days are bare;
Things long past over suffice, and men forgotten that were.
Time and the Gods are at strife; ye dwell in the midst thereof,
Draining a little life from the barren breasts of love.

I say to you, cease, take rest; yea, I say to you all, be at peace,
Till the bitter milk of her breast and the barren bosom shall cease.
Wilt thou yet take all, Galilean ? but these thou shalt not take,
The laurel, the palms and the paean, the breasts of the nymphs in the brake;

Breasts more soft than a dove's, that tremble with tenderer breath;
And all the wings of the Loves, and all the joy before death;
All the feet of the hours that sound as a single lyre,
Dropped and deep in the flowers, with strings that flicker like fire.

More than these wilt thou give, things fairer than all these things ?
Nay, for a little we live, and life hath mutable wings.
A little while and we die; shall life not thrive as it may?
For no man under the sky lives twice, outliving his day.

And grief is a grievous thing, and a man hath enough of his tears:
Why should he labour, and bring fresh grief to blacken his years ?
Thou hast conquered, O pale Galilean; the world has grown grey from thy breath;
We have drunken of things Lethean, and fed on the fullness of death.

Charles Algernon Swinburne, "Hymn to Prosperpine"






.
Citeste tot...

[...] şi cu şerpi de muşchi pre spete, că lucrează în grădină [...]

Se rǎsucește Eminescu în mormînt de plǎcere. Mai e un pic și ajunge ventilator la cîrtițe. Ai dracu’ post-moderni cu șmecheriile lor...

:)


El zărea dîn mii de unghiuri a Eladei neferice
Cum se mişcă ca o mare, cum se-nvolbură ca bice
D-uragan, de ploi, de tropot, cete-cete palicari.
El privea cum snopi de lăncii sunt purtate de măgari
Şi în clinchete de săbii şi-n foşnit de fustanelă
Şi-n cruntare de ochi aprigi vine oastea cea rebelă
Zbuciumată ca torenturi ce din mii de petre cad.
Caii au argint pe frîne şi împroaşcă stropi în vad.
Muntenegrii cu ţepoaie se azvîrl în foc ca demoni,
Croaţii cei cu zer în plete preste luncă sunt heghemoni
Şi-aşa seceră asabii din genunchi şi din gîtlej
Cum retezi bostanii putrezi de pe stafiditul vrej.
Ce vuire, ce urlare, ce urgie! Cad spahiii
Retezaţi din brîu de coase în vultoarea bătăliii,
Năclăiesc în sînge cioturi miralaii, rag avan.
Zdrenţe-zdrenţe zbor prin ceriu rămăşiţe de Coran
(Zugrăvite sunt cu aur literile, dar ce mint)
Se cabrează armăsarii pre sub nori de mărgărint.
Tropotind în tropot mare vin bulgarii groşi la vînă
Şi cu şerpi de muşchi pre spete, că lucrează în grădină
Tot plecaţi pe roşii grele şi pe-ardeii graşi buluc:
Cu aracii tari de piersic miruiesc pre başbuzuc.
„O, Alah, Alah!" s-aude-n tînguire de tulumbă,
Cînd dodat, pe cînd în slava luna pune mare umbră
Şi lumină ca dulceaţa de naramză cade-n glod,
Se aude glas de bucium şi bătaie de zăvod
Şi din codru miriade ies valahii, ies şoimanii
Călărind nu cai, ci pardosi pre subt flăcările stranii
Ale înstelării grele de pe ceriu-ncovoiat:
Ei dărîmă corturi mîndre de gevrea şi fir brodat,
Ei sfîşie marţelinul şi pun foc: cu feţe roşii
Fug cu groază bairactarii, se înăbuşă leproşii
Lîngă carele cu bivoli, încărcate cu huzmet.
Se pîrlesc chişiţe-n spuză, taie-n pîntec un stilet.
Fug periţi de groaza morţii, cu şalvarii la genuche
Pre cînd vine, vine oastea rumânească, ca o muche
De hanger arzînd în soare, ca şi colţi de leu turbat:
Pînă-n zori plecă Balcanul capu-n faţa lui Carpat.

Mircea Cărtărescu, "Levantul"


. Citeste tot...

Cercul se închide, courtesy of South Dakota

La douǎzeci de ani dupǎ ce am descoperit TCM-ul și mi-am petrecut nopți întregi privind filme vechi, dupǎ ce am adunat sute și mii de filme și am zeci de filme în calculator care își așteaptǎ degeaba vremea sǎ fie vǎzute, pentru cǎ de cînd cu Internetul nu mai am niciodatǎ timp, am mintea secționatǎ în felii prea înguste, sufǎr de deficit de atenție cronic,

la douǎzeci de ani dupǎ ce am gustat din otrava filmului la televizor noaptea tîrziu, acum m-am uitat din nou pe TCM. Așa cum mǎ uitam pe vremuri: cînd începe filmul nu mai ai cum sǎ-l mai oprești, e programat de cineva, nu poți sǎ-i pui stop, sǎ faci pipi, sǎ mai citești ceva, sǎ iei o pauzǎ. Nu, filmul curge imperturbabil, doar pauzele de publicitate îți dau un respiro, cǎci acum pînǎ și TCM are publicitate din juma în juma de orǎ.

Dupǎ douǎzeci de ani, am vǎzut din nou un film așa cum trebuie: de la cap la coadǎ, fǎrǎ postmodernitǎți tehnologice. Spectator captiv.

Badlands. Terrence Malick, din anul în care m-am nǎscut, 1973, cu un Martin Sheen imposibil de tînǎr și cu o Sissy Spacek imposibil de tristǎ și de tînǎrǎ și de frumoasǎ și cu un scenariu imposibil de rǎu și cu niște exterioare imposibile pentru un film cu bǎieți și fete rele și cu o poezie imposibilǎ pentru un film cu împușcǎturi.

Damn it. I really needeed it...







. Citeste tot...

Repetitio, mater excelsiorum brelifericorum

Puterea detaliului

Știți cum spun englezii, sper: the devil is in details.

Și pentru că veni vorba de englezi, azi vom vorbi de un belgian, de un francez pîrît, de un mostru, de o bestie într-ale vorbelor. De Jacques Brel, pe care îl aminteam în postul anterior.

Brel este recunoscut pentru poezia versurilor sale. El este de fapt un poet care s-a întîmplat să le pună pe muzică și să-i iasă, mama lui de șansonetist. Triada Jacques Brel – Georges Brassens – Boris Vian (la care evident că putem adauga și pe alții: Yves Montand, Leo Ferré, Charles Aznavour, Georges Moustaki) își trage seva și puterea din vorbe, nu din muzică.

Una din caracteristicile poeziei lui Brel o reprezintă repetiția. Cantitatea care produce calitate. Repetiția însoțită de mici variații la Brel produce un efect devastator. Precum o fugă de Bach care îți ia o temă și mi ți-o freacă gradual pînă te aduce la extaz, la exasperare, la orgasm, la nervi, la fel și Brel ia o frază, un motiv, o sintagmă și mi ți-o variază ușor, enervant de discret, încît dacă nu asculți cu atenție versurile, de preferință de mai multe ori, e foarte posibil să treacă efectul pe lîngă tine precum trenul prin gară, tu fiind cufundat în paradigma “e cîntec, deci să ne concentrăm pe muzică, pe melodie dă-le dracu’ de cuvinte, să cînte fanfara”.

Însă efectul produs este teribil. Deși variația întru repetiție este discretă, aproape neobservată, un cuvințel schimbat ici, unul schimbat colo, o ușoară întorsătură de frază dincolo, efectul este cocoșător, non-liniar, precum bătaia aripilor de fluture din Carpați ce produce furtună pe Orinoco, precum variația lentă a coapselor atunci cînd apeși în unghiuri ușor diferite, și în cotlonul ăla, și în ălălant, hai înapoi pe unde am mai fost o dată, de două ori, de nouă ori, un pic mai tare, un pic mai tare! un pIC MAI TARE!! pînă cînd... pînă cînd...

Pînă cînd știți voi. Dacă nu știți, probabil nu ar trebui să citiți acest blog, n-aveți încă buletin, nu știți voi ce se poate face din mișcarea sacadat-repetat-variată a coapselor, din șolduri, din vintre, din...

Buuun. Unde rămăsesem?

La variația aproape la fel de erotică a vorbelor la Brel.

Un bun exemplu, că totuși se face seară și sînt pe terasă și mi se termină bateria la laptop și n-am chef să trag prelungitorul pe fereastră, este în cîntecul de dragoste, de jale, de disperare și de auto-miștocăreală Madeleine.

E povestea unui fraer de fraer, a unui guvid de bulache care tot pune botu la promisiunile unei curviștine cu pulpe franțuzești care îl face din vorbe că o să vină la întîlnire, o să se și țină poate de mînă, o să meargă la cinema, o să facă tot ce pot să facă adolescenții complexați în visele lor umede și foarte limitate și timide și naive.

Și curviștina de Madeleine evident că nu vine la nici una dintre întîlniri și-l face pe fraer din vorbe și fraerul stă în ploaie cu buchetul de flori ofilite în mînă, și tot speră, și tot speră, și vine și a doua zi, și și atunci plouă la fel de balzacian și de pedepsitoriu.

Și fraerul rămîne fraer și plin de speranță, că de-aia e poiezie și nu roman de spionaj, John Le Carré care să ne explice de ce nu e dreptate în lume, doar învingători, supraviețuitori și restul multe, multe pietre de mormînt.

Iar tonul, savoarea, culoarea cîntecului de fraer sînt date de o simplă repetiție discretă, savuroasă, cvasi-neobservabilă.

E vorba de numele “verilor” curviștinei de Madeleine, mereu alții, pe care guvidul de fraer de bulache e suficient de naiv să-i ia drept veri, dar noi, ascultătorii avizați și un pic mai duși la moara realității, autorul ne face cu ochiul, un clin d’oeil, a wink in a wink, nu-i așa că voi stimați cititori și ascultători vă dați seama că de fapt “verii” ăia nu e ei chiar veri, ci niște golani de babarditori de băeți de băeți care de fapt o gestionează de manieră angrosistă pe Madeleine, în timp ce fraerul stă în ploaie, cu buchetul de liliac plouat într-o mînă și cu cutia de ciocolată în cealaltă.

Joël, Gaston, Gaspard, pe parcursul a trei strofe numele se schimbă necruțător. Alți golani, alte nume, aceeași naivitate de copil fraer care încă mai crede în Moș Crăciun, în virgine la 18 ani și în dragoste la prima vedere care nu necesită schimburi reciproce de fluide și fluxuri asimetrice pecuniar-bancare.

Brel mai are astfel de cîntece unde variația produce admirația. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, mai toate cîntecele sale sînt construite pe o structură repetitivă, pe un rondel sau catren sau cum paștele mă-sii îi zice acestei subspecii poetice. Iei o strofă, o spui, pe urmă îi schimbi ușor ceva, pe urmă încă ceva și tot așa pînă la enervare sau la extaz, depinde de pricepere.

Hai, gata, că mi se termină bateria la laptop. Învățați naibii și voi odată franceza asta și ascultați Brel, să simțiți că nu trăiți degeaba, damn it!

* * *

Jacques Brel
MADELEINE
1961


Ce soir j'attends Madeleine
J'ai apporté du lilas
J'en apporte toutes les semaines
Madeleine elle aime bien ça
Ce soir j'attends Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aime tant ça
Madeleine c'est mon Noël
C'est mon Amérique à moi
Même qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Joël
Mais ce soir j'attends Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des "je t'aime"
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine que j'attends là là

Ce soir j'attends Madeleine
Mais il pleut sur mes lilas
Il pleut comme toutes les semaines
Et Madeleine n'arrive pas
Ce soir j'attends Madeleine
C'est trop tard pour le tram trente-trois
Trop tard pour les frites d'Eugène
Madeleine n'arrive pas
Madeleine c'est mon horizon
C'est mon Amérique à moi
Même qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaston
Mais ce soir j'attends Madeleine
Il me reste le cinéma
Je pourrai lui dire des "je t'aime"
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine qui n'arrive pas

Ce soir j'attendais Madeleine
Mais j'ai jeté mes lilas
Je les ai jetés comme toutes les semaines
Madeleine ne viendra pas
Ce soir j'attendais Madeleine
C'est fichu pour le cinéma
Je reste avec mes "je t'aime"
Madeleine ne viendra pas
Madeleine c'est mon espoir
C'est mon Amérique à moi
Mais sûr qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Ce soir j'attendais Madeleine
Tiens le dernier tram s'en va
On doit fermer chez Eugène
Madeleine ne viendra pas

Elle est elle est pourtant tellement jolie
Elle est pourtant tellement tout ça
Elle est pourtant toute ma vie
Madeleine qui ne viendra pas

Mais demain j'attendrai Madeleine
Je rapporterai du lilas
J'en rapporterai toute la semaine
Madeleine elle aimera ça
Demain j'attendrai Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aimera ça
Madeleine c'est mon espoir
C'est mon Amérique à moi
Tant pis si elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Demain j'attendrai Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des "je t'aime"
Et Madeleine elle aimera ça.

* * *



Citeste tot...

În ce direcție credeți cǎ se îndreaptǎ...?

Distinsă academie
creață și fleașcă și udă și tîrzie,
de la înălțimea acestui creier asfaltat și drept
permiteți-mi să vă înfrunt și să vă întreb:
În ce direcție credeți că se îndreaptă
bățul de carne, nuiaua de poftă,
coada de fiară ce se întrezărește afară?
Ce pol arăta carnea odată, înainte de plată?
Cîți volți are fumul, nebunul?
Cîtă forță foșnește
prin țesătura de mîneci înnodate la spate?
Cît de moale se simte la tălpile crăpate
valiza de mînă și goană și goarnă și goală și smoală?
Hei, domnilor judecători călători
trecuți prin comisii și aspiratori!
Pironul prin talpă
înseamnă altceva cîteodată.

Cu dedicație lui Geo Bogza, acel ticălos de comunist foarte mort și foarte genial și oarecum foarte iresponsabil din Buștenari, cum intri în Telega, după dealuri...

:) :wink:

Sursa fotografiei: Sauco.ru




. Citeste tot...