Caii nărăvași
Versuri și muzică: Vladimir Semionovici Vîsoțki
Deasupra rîpei, pe buza prăpastiei, chiar în marginea ei,
Caii din bici îi stîrnesc și-i gonesc,
Dar nu mai am aer, beau vînt, înghit ceața,
Ah, cruntă, plăcută simțire: mă prăpădesc! mă prăpădesc!
Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
Nu băgați în seamă mușcătura de bici!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Nu mai am timp să trăiesc, nici cîntecul să-l termin nu am timp
Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic
Prafu' o să se aleagă de mine, crivățu’ o să mă spulbere ca din palmă,
Iar caii în zori o să mă ducă cu sania prin zăpadă-n galop.
Ho, caii mei! Mai domol! Mai la trap!
Mai lungiți și voi drumul pînă mă duceți la cemetie.
Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
N-ascultați de bici și nuia!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Nu mai am timp să trăiesc, nici cîntecul să-l termin nu am timp
Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic
Am ajuns la țanc – nimeni nu-ntîrzie în vizită la Dumnezeu
Dar ce-i cu glasurile astea rele de îngeri?
A ruginit clopotul cumva de atîta oftat?
Sau sînt eu ăla de strigă la cai să nu mai mîie așa iute?
Mai încet, cailor! Ho! Mai încet!
Vă rog eu, n-o mai luați la galop!
Dar a dat strechea în cai, nărăvași sînt și răi,
Dacă n-am avut timp să trăiesc, măcar s-apuc să termin să cînt!
Am dat caii la apă
Am dat cîntecul gata
Ah, măcar să mai apuc
Pe marginea prăpastiei să mai stau înc-un pic
.
Citeste tot...
duminică, 12 martie 2017
Caii nărăvași
Scris de Turambar at 23:18 1 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Literature, Oamenii frumosi si zadarnici, Poezie, Rusia, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Traducere, Visotsky
sâmbătă, 15 octombrie 2016
Doi călăreți se apropie / Iară vîntul vîjîie
“Tre’ să fie o cale să ieșim de-aici”, zisă cătră hoț cel fraier,
“E prea multă zăpăceală, pute-a păcăleală-n aer”
“Uită-te la ei cum îmi bea vinu’, patronii lu’ pește prăjit,
Uită-te la ei cum îmi scurmă pîn’ curte, țărani amețiți,
Nici unul din ei nu știe ce și cum, nici unul din ei habar n-are
Cît merită, cît face, care are valoare și care n-are”.
“Gogule, nu te-agita”
Zise hoțul cu amabilitate
“Sîntem mulți, frate, care credem
Că viața a ieșit dîn termenu de valabilitate.
Da' tu și cu mine, frățioare, am mai trecut pîn de-astea,
Știi bine că nu asta ne e soarta,
Așa că lasă gargara acuma
Că să face tîrziu și e noapte.”
Peste tot sus pe creneluri
În vîrful turnului de veghe
Prinții se-uită, se holbează, ei păzește și veghează
Iar femeile cochete trece umblă se petrece
Cu desculții servitori care e mai mult de zece.
Afară, în depărtare
O jivină mîrîie
Doi călăreți se apropie
Iară vîntul vîjîie.
* * *
pentru conformitate, originalul. pufosilor :)
"There must be some way out of here"
Said the joker to the thief
"There's too much confusion
I can't get no relief
Businessmen, they drink my wine
Plowmen dig my earth
None of them along the line
Know what any of it is worth"
"No reason to get excited"
The thief, he kindly spoke
"There are many here among us
Who feel that life is but a joke
But you and I, we've been through that
And this is not our fate
So let us not talk falsely, now
The hour is getting late"
All along the watchtower
Princes kept the view
While all the women came and went
Barefoot servants, too
Outside, in the distance
A wildcat did growl
Two riders were approaching
The wind began to howl
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 13:53 3 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, A sense of wonder in the warm spring air, Bob Dylan, Jimi Hendrix, Literature, Music, Poezie, Scriitura, Traducere
joi, 26 iunie 2014
Grumpilița, adică fata grumpiloiului
În zilele astea pline de ură, unul din cele mai faine lucruri care ți se pot întîmpla sînt cele normale.
Drept pentru care țin să vă spun că mă simt al naibii de fain și al naibii de onorat că am primit ieri un mail în care o cititoare din Suedia, Lucia, zău dacă o cunosc, e prima dată cînd corespondăm, are și un blog, Mami de bebe Lu, îmi scrie că i-a plăcut Grumpiloiul (prima sa postare aici, unde aveți și povestea cărții), că l-a descoperit cu plăcere, mai mult, că i-a plăcut la nebunie traducerea mea și că s-a simțit atât de inspirată de traducerea mea făcută acum o eternitate, acum vreo trei ani de zile, încât a pus mîna și a tradus în română volumul al doilea, Copilul grumpiloiului, tradus cît se poate de inspirat "Grumpilița".
Drept pentru care consider o necesitate și o onoare și o bucurie să vă semnalez această traducere foarte faină, proaspătă și clar în linie stilistică cu traducerea pe care am făcut-o primului volum.
Și evident, pentru că nu mă pot astîmpăra, după aceea vă propun și o ușoară rafistolare a acestei traduceri, să-mi gîdile urechea și mai bine. Dacă tot s-a ivit prilejul... Un perfecționist, Turambar ăsta. :)
Enjoy. Rar se întîmplă momente de-astea faine în viață. Să ne bucurăm de ele... :)
***
Grumpiliţa
Traducere de Lucia
Grumpiloiul zise către fiica sa: “De-ţi place sau nu,
Nici un grumpiloi în pădurea-ntunecată nu are voie acu”
”Dar de ce? Dar de ce?” Grumpiliţa întrebă vioi.
“Pentru c’acolo trăieşte cel mai groaznic şoricioi!!
L-am întâlnit odată” - zise grumpiloiul abătut,
“L-am întâlnit odată, demult, în trecut.”
”Dar cum arată? Te rog, povesteşte-mi tată grumpiloi.
E teribil de mare şi groaznic de rău acest şoricioi?”
”Hmm.. nu prea-mi amintesc bine”, zise el îndreptându-şi coloana,
Apoi se mai gândi oleacă şi–şi scărpină el blana.
”Şoricioiul e teribil de puternic şi teribil de rău,
Are coada teribil de lungă, cu solzi ca de fierestrău,
Şi ochi’s mari – două roţi de foc înteţit,
Iar mustăţile lui sunt din oţel ascuţit”.
Într-o noapte de iarnă pe când tac-su sforăia,
Grumpiliţa noastră tare se mai plictisea.
Aşa că-şi făcu curaj şi din peşteră ieşi
Tiptil, tiptil, poate grumpiloiul nu s-o trezi.
Zapada cădea greu, şi vântul tare mai vuia.
Grumpiliţa spre padurea-ntunecată se-ndrepta.
“Aha! Ooooo.. ce urme-am zărit
Încotro or duce? Ale cui urme-am găsit?”
O coada se ivi de sub un pietroi,
O fi coada teribilului şoricioi?
Fiara ieşi. Ochii ei mici nu prea erau de foc,
Şi nici mustăţi nu avea, nu avea chiar deloc.
”Hmm.. ” zise Grumpiliţa supărată,
” Domnule şarpe, să nu te superi dacă
Îţi spun de îndată: Tu nu arăţi a şoricioi!”
”O.. nu! El e la lac, haleşte o prăji de grumpiloi”.
”Aha! Oooo ce urme văd in zare..
Încotro or duce? Sunt urme de gheare”.
Doi ochi sus într-o casă-n copac lucesc.
Să fie ăia ochii şoricioiului grotesc?
Creatura zbura jos. Avea coada scurtă,
Nici mustăţi n-avea.. şi era cam scundă.
Mai mult a bufniţă semăna arătarea,
Grumpiliţa o analizase cu toată mirarea.
“Hmm.. tu nu esti şoricioiul cel groaznic!” zise ea apoi
“O nu!! El e p-aci, mănâncă plăcintă de grumpiloi”.
Vântul batea groaznic şi zăpada cadea argintie,
Grumpiliţa-şi spunea ” Nu mi-e deloc frică.. nu, nu mie!!”
”Aha!! Ooo .. ce urme-n zăpada am găsit!
Ale cui or fi oare? Şi de unde-au venit?
Văd mustăţi în sfârşit, într-o vizuină
Oare să fie asta casa jivinei haină?”
Afară ieşi jivina, ochii nu erau fioroşi,
Coada nu avea solzi .. dar în bot avea peri ţepoşi.
”Doamnă vulpe, mustăţi ai, nu mă îndoiesc de fel,
Însă cu toată bunăvoinţa, nu sunt de oţel.
Hmm..” zise Grumpiliţa. “Tu nu arăţi a şoricioi!”
“O, nu! El e sub un copac , bea ceai de grumpiloi”.
“E o păcăleală!” hotărî ea dezamăgită,
Şi se-aşeză pe zăpada bătătorită.
”Nu cred că există nici un şoricioi!”
Însă uite că vine unul, în pas chiar vioi!
Nu-i mare, nu-i rău, e-un şoarec ca aspect
Oooo ce bun o să fie ca şi desert, perfect!
“Aşteaptă!” zise şoarecul. “Înainte să mă haleşti,
Am un frate cu care ai vrea să te-ntâlneşti.
Şi dacă pe creanga aia de mă laşi jos,
Am să-l chem pe fratele meu cel fioros!”
Grumpiliţa îşi zise chiar fericită:
“Şoricioiul cel groaznic! El chiar există!”
Şoricelul luă o nucă, urcă-n tufa de-alune,
Şi zise: “Aşteaptă un pic. Trei secunde anume.”
Afară ieşi luna, rotundă, mare, galbenă
O umbră teribilă apăru pe zăpada reavănă.
Cine-o fi creatura asta aşa mare şi sumbra
Cu mustăţi uriaşe şi coada teribil de lungă?
Urechile i-s mari şi pe umeri cară se pare
O alună gigantică, cât casa de mare!
”Şoricioiul cel groaznic!!” zise grumpiliţa urlând.
Şoricelul sări jos de pe creangă zâmbind.
”Ah .. Ooo, urme-n zăpadă zăresc
Ale cui or fi oare? Şi-ncotro pornesc?”
Zise şoricelul nostru întrebător,
Şi porni după ele cutezător.
Urmele duceau la peştera joasă,
Unde Grumpiliţa nu mai era curajoasă.
Şi nici plictisită nu mai era.
Iar Grumpiloiul sforăia, sforăia...
***
Grumpilița
Traducere de Lucia
Mici modificări de Turambar
Spuse grumpiloiul către fata lui: “Că-ți place sau nu,
Prin pădurea-ntunecată nici un grumpiloi nu mai are voie acu'”
”Dar de ce? Dar de ce?”, întrebă grumpiliţa cu glasul vioi.
“Pentru c’acolo trăieşte cel mai groaznic şoricioi!!
L-am întâlnit odată” - zise grumpiloiul abătut,
“L-am întâlnit odată, demult, în trecut.”
”Dar cum arată? Te rog, povesteşte-mi tată grumpiloi.
Cât de groaznic de mare şi de groaznic de rău este-acest şoricioi?”
”Hmm.. nu prea-mi mai îmi aduc bine aminte”, zise el îndreptându-şi coloana,
Apoi se mai gândi oleacă, scărpinându-și cu ghearele blana.
”Şoricioiul e groaznic de mare și groaznic de rău,
Are coada groaznic de lungă, cu solzi ca de fierăstrău,
Şi are niște ochi mari – două roţi de foc înteţit,
Iar mustăţile lui sunt din oţel ascuţit”.
Era o noapte lungă de iarnă și tăticul grumpiloi sforăia.
Grumpiliţa noastră stătea și tare se mai plictisea.
Aşa că-şi făcu curaj şi din peştera cea joasă ieşi
Tiptil, tiptil, poate tăticul grumpiloi totuși nu s-o trezi.
Zapada cădea greu şi vântul șuiera.
Grumpiliţa spre pădurea-ntunecată se-ndrepta.
“Aha! Ooooo.. ce urme-am zărit!
Încotro or duce? Ale cui urme-am găsit?”
O coadă se ivi de sub un pietroi.
N-o fi cumva coada groaznicului şoricioi?
Fiara ieşi. Ochii ei mici nu prea erau de foc,
Şi nici mustăţi nu avea, nu avea chiar deloc.
”Hmm.. ” zise Grumpiliţa supărată,
” Domnule şarpe, să nu te superi dacă
Îţi spun de pe-acum: Tu nu arăţi a şoricioi!”
”O.. nu! El e la lac, haleşte înghețată de grumpiloi”.
”Aha! Oooo ce urme văd în zare..
Încotro or duce? Sunt urme de gheare”.
Doi ochi sus într-o casă în copac lucesc.
Nor fi cumva ochii şoricioiului cel bestialicesc?
Creatura zbură jos. Avea coada scurtă,
Nici mustăţi n-avea.. şi era cam scundă.
Mai mult a bufniţă semăna această arătare,
Gîndi grumpiliţa după ce o studie cu determinare.
“Hmm.. tu nu esti şoricioiul cel groaznic!” spuse ea mai apoi
“O nu!! El e pe-aici, mănâncă plăcintă de grumpiloi”.
Vântul bătea groaznic şi zăpada cădea argintie,
Grumpiliţa-şi tot spunea ” Nu mi-e deloc frică. Nu, nu, în nici un caz mie!!”
”Aha!! Ooo .. ce urme-n zăpadă am găsit!
Ale cui or fi oare? Şi de unde-au venit?
Văd mustăţi în sfârşit, într-o vizuină.
N-o fi cumva asta casa în care trăiește respectiva jivină?”
Afară ieşi jivina. Ochii nu erau fioroşi,
Coada nu avea solzi .. doar în bot avea peri ţepoşi.
”Doamnă vulpe, mustăţi ai, nu mă îndoiesc de fel,
Însă cu toată bunăvoinţa, să știi că nu sunt de oţel.
Hmm..” zise Grumpiliţa. “Tu nu arăţi a şoricioi!”
“O, nu! El e sub un copac , bea ceai de grumpiloi”.
“E o păcăleală!” hotărî grumpilița dezamăgită,
Şi se trânti în fund pe zăpada bătătorită.
”Nu cred că există nici un şoricioi!”
Dar ce să vezi! Ia uite că vine unul chiar acum în pas vioi!
Nu-i mare, nu-i rău, e-un simplu şoarec ca aspect.
Oooo ce bun o să fie la desert, o să fie perfect!
“Stai un pic!” zise şoarecul. “Înainte să mă haleşti,
Am un frate cu care aș vrea totuși să te-ntâlneşti.
Și dacă mă pui uite aici, pe creanga asta mai pe jos,
Chiar acum am să-l chem pe fratele meu cel fioros!”
Se gândi grumpiliţa, dintr-o dat' fericită:
“Şoricioiul cel groaznic! Să vezi că există!”
Şoricelul luă o nucă, se săltă pe creanga de-alun,
Şi zise: “Doar un pic. Trei secunde începând chiar de acum.”
Și atunci luna cea rotundă și mare și galbenă răsări
Iar pe zăpadă o umbră groaznic de groaznică se ivi.
Cine-o fi creatura asta aşa mare şi înfricoșătoare
Cu mustăţile astea uriaşe şi coada asta groaznic de mare?
Urechile-i sînt groaznic de mari şi pe umeri cară se pare
O alună imensă, cât casa de mare!
”Şoricioiul cel groaznic!!”, se trezi grumpiliţa urlând.
Şoricelul sări jos de pe creangă zâmbind.
”Ah .. Ooo, urme-n zăpadă zăresc
Ale cui or fi oare? Şi-ncotro oare pornesc?”
Zise şoricelul nostru cu un zâmbet amuzat,
Şi porni după ele cu pas măsurat.
Urmele duceau la peştera joasă,
Unde Grumpiliţa nu se mai arăta curajoasă
Şi nici plictisită parcă nu mai era.
În tot timpul ăsta, tăticul Grumpiloi sforăia, sforăia...
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 23:48 0 comentarii
Etichete: Blogosfera, Copii, Copilarie, Destul de perfect, Literature, Oamenii frumosi si zadarnici, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Traducere
joi, 4 aprilie 2013
Aprilie e cea mai scîrboasă lună
Aprilie e cea mai scîrboasă lună, scornind
Liliac din moarta țărînă, încurcînd
Amintiri și dorințe, stîrnind
Răgățînile blegi cu ploaia primăverii.
Iarna ne-a ținut de cald, acoperind
Pămîntul cu zăpada uitării, hrănind
Oareșce viață cu tuberculi uscați.
Vara ne-a surprins, venind peste Starnbergersee
Cu un potop de ploaie; ne-am oprit în coloană,
Și am ieșit la lumină, în Hofgarten,
Și am băut cafea, și am vorbit vreo oră.
Bin gar keine Russin, stamm’ aus Litauen, echt deutsch.
Și cînd eram copii, stînd la arhiduce,
La vări-meu, m-a scos pe sanie
Și mi-a fost frică. Mi-a spus: Mărie,
Mărie, țin-te bine. Și la vale ne-am dus.
În munți, acolo te simți liber.
Citesc, mai toată noaptea, și iarna mă duc în sud.
Fuck. E prea mare. Mi-e lene. I have lived enough having seen one thing, that love hath an end. Goddess and maiden and queen, be near me now and be friend.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 17:13 1 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, A sense of wonder in the warm spring air, Literature, Poezie, Stari si zile, Traducere
sâmbătă, 2 februarie 2013
Tigrule tu fiară rară
Tigre tigre fiară rară
Prin codrul de-odinioară
Dan Alexe se încumetă să traducă Tyger tyger burning bright al lui Blake. Pasămite, se sburlește pielea și părul pre el văzînd cum famenii se semețesc s-o traducă aiurea și o dau iremediabil de gard.
Și o traduce el atunci.
Ceea ce l-a făcut mintenaș pe Turambar să se semețească și el și să-și scoată cuvintele de la naftalină și să accepte provocarea. Nu o dată, ci de doo ori.
Tigrule tigruț bolînd
De-mi tot hălăduiești prin gînd
Că tot am de lucru la doctorat, da?
Fuck. Să cînte lăutarii. Dați drumu la cuvinte. Să sfîșie. Să ne curgă vorbele din ochi cum curge vinul de la streașină.
* * *
Varianta inițială, dintr-o suflare. Imperfectă și fierbinte
Pardos pardos ce-aprig arzi
Prin codru negru de brazi
Ce mînă ori ochi de naibă
Făcutu-te-a făr’ de zgaibă?
Prin ce hău, prin ce tării
Flăcări îți tot scuipă ochii?
Pe ce aripi a-ndrăznit?
În ce mînă focu-i prins?
Și ce spată, și ce vînă
Țîțîna inimii-o scurmă?
Și cînd inima-ți porni
Ce mădular îndrăzni?
Ce ciocan? Ce lanț de fier,
În ce cazan al tău cre’er?
Ce ilău? Ce cruntă ținere
Groaza-ți îndrăzni cuprindere?
Stelele cînd se predară
Și-n lacrimi cer scufundară:
Cînd te văzu, Domnu’o fi rîs?
Miel de făcu, facutu-te-a în plus?
Pardos pardos ce-aprig arzi
Prin codru negru de brazi
Ce mînă ori ochi de naibă
Îndrăznitu-te-a făr’ de zgaibă?
* * *
Și varianta cea mai foarte finală, bibilită pîn la miez
Tigrule tigru arzător
Prin pădurea nopților
Ce mînă ori ochi de zeu
Făr’ de greș te vrea mereu?
În ce negură ori hău
Flăcări scoate ochiul tău?
Pe ce aripi se înalță?
Ce mînă focul înhață?
Și ce spată, și ce artă
Vîna inimii-ți deșteaptă?
Și cînd inima-ți zvîcnește
Ce-nfricate tălpi ori dește?
Ce ciocan? Ce lanț avan,
Mintea ta din ce cazan?
Ce ilău? Ce-a-ncumentat
Groaza-n pumn de ți-a-nșfăcat?
Stelele cînd suliți zvîrlă
Și lacrimi pe cer dau gîrlă:
Munca de-Și văzu, vreun zîmbet avu?
Cel ce miel făcu, și pe tine-acu'?
Tigrule tigru arzător
Prin pădurea nopților
Ce mînă ori ochi de zeu
Făr’ de greș tocmitu-te-a?
* * *
LATER EDIT:
Și varianta lui Florin Pîtea, care se prinde și el în joc. Marele joc. Singurul joc :)
Și ce traducere face și el!
Tygrul
Tygru, tygru-arzînd departe
În pădurile din noapte
Ce ochi, mîini nemuritoare
Simetria-ngrozitoare
Ţi-au croit? În care hău
Mistui-s-a ochiul tău?
Pe ce aripi avîntat?
Ce mîini focu-au înşfăcat?
Care umăr, care artă
Ţi-au făcut inimii hartă?
Inima-ţi cînd a bătut,
Mîini, picioare s-au temut?
Care lanţ, care ciocan
Creier ţi-au forjat avan?
Nicovală? Aprig cleşte
Groaza i-a prins ca-ntre deşte?
Cînd din ceruri plîns-au stele
Suliţe zvîrlit-au ele:
Făuraru-ţi a zîmbit?
Tată de miel te-a croit?
Tygru, tygru-arzînd departe
În pădurile din noapte
Ce ochi, mîini nemuritoare
Simetria-ngrozitoare...
Ţi-au croit?
LATER LATER EDIT: iata ca lista de traduceri se completeaza. P, cititorul nostru fidel, vine si el sa striveasca cea corola de cuvinte a lumii. O traducere avintata, iesita un pic din litera, dar clar pastrind spiritul :) Enjoy!
Tigrule, tigre în flamă
De treci codrii de aramă.
Tigre, tigre, flacără
Prin codrii de negură.
Tigrule, tigre aprins
Foc de viu în codrul stins
Care Zeu din veșnicie
Te-a urzit în simetrie?
În ce crug ori cari genuni
Ochii tăi arunc tăciuni?
Ce aripi cutează zborul?
Cine-ți va fura dogorul?
Ce priceperi și-arte brute
Te-ar putea lovi-n virtute?
Cand ți-a bate bate inima
Cine-și va struni spaima?
Din ce oțel, sub ce baros
Ți-e forjat al țestei os?
Gheara, fier bătut pe muchie
Cine-o va curma să junghie?
Dar când stele-or scăpăta,
Bolta-n lacrimi de-or scălda,
Domnu-ți va zâmbi zicând:
˝Tigre, de-azi vei fi miel blând?˝
Tigre, tigre, ochi aprinsă
Foc șoptit sub bolta stinsă.
Tigre, tigre ochi de jar
Crunt din formă, miel prin har.
* * *
Și originalu' lu' conu' Blake, pentru conformitate:
Tyger, tyger, burning bright,
In the forests of the night;
What immortal hand or eye
Could frame thy fearful symmetry?
In what distant deeps or skies
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
And what hand dare seize the fire?
And what shoulder, & what art,
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat
What dreaded hand? & what dread feet?
What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp
Dare its deadly terrors clasp?
When the stars threw down their spears
And watered heaven with their tears:
Did he smile His work to see?
Did he who made the lamb make thee?
Tyger, tyger burning bright,
In the forests of the night:
What immortal hand or eye,
Dare frame thy fearful symmetry?
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 02:00 5 comentarii
Etichete: Blake, English, Poezie, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile, Traducere
marți, 26 octombrie 2010
The Gruffalo, adică Grumpiloiul
Doamne, de mult timp nu m-am mai simțit atît de bine.
* * *
Știți voi, copiii moșului atomic, a fost odată un nene care a scris despre oameni și șoareci.
Pe urmă, mult mai tîrziu, a venit o tanti care a scris despre șoareci și monștri. Despre șoareci și monștri vă voi povesti acum.
Totul începe acum mai bine de 10 ani, în 1999, cînd englezoaica Julia Donaldson a scris una din cele mai cunoscute cărți contemporane pentru copii din lumea anglo-saxonă, devenită între timp clasică: The Gruffalo.
Cu ajutorul versurilor sale zănatice și bucurîndu-se de o ilustrație de excepție realizată de Axel Scheffler, cît se poate de adecvată spiritului non-conformist al versurilor, cartea a avut un succes imediat, devenind una din cărțile preferate ale copiilor din lumea întreagă, cel puțin din zona de vorbitori de engleză, vîndută în 2 milioane de exemplare și tradusă în 20 de limbi, însă pînă în seara asta, nu și în română.
Povestea continuă acum aproximativ jumătate de an, astă vară, cînd Turambar bălăurea prin librării.
Într-una din librăriile engleze din București Turambar a găsit două cărți asemănătoare, The Gruffalo și The Gruffalo's Child (urmarea, la fel de savuroasă), care l-au vrăjit instantaneu, deși nu știam nimic despre ele (toată povestea am aflat-o după).
A luat Turambar al nostru cărțile și le-a dus fetelor sale. Și ele au fost vrăjite. Și fata vecinilor, Sara, a fost prinsă în mrejele poveștii.
Turambar, în priceperea sa cu cuvintele, a găsit și traducerea titlului. Gruffalo s-a transformat în Grumpiloiul și de atunci Turambar, de fiecare dată cînd citea versurile fetelor, simțea cum în colțul minții se coace de-o traducere.
Lucru care s-a întîmplat în seara asta, ca un foc de savană, repede, implacabil. În două ore am tradus-o, și mi-s tare mîndru.
Pretextul a fost filmul, pentru că britanicii între timp, anul trecut, de Crăciunul din 2009 au scos la iveală și filmul de desene animate făcut după carte.
Ei bine, în seara asta, fiind singur acasă cu Andra (Flo cu Marta erau la cumpărături) ne-am uitat din nou la Grumpiloi, la filmul făcut de BBC (cărțile au rămas la Telega). Și mi-am dat seama că e coaptă și că trebe musai să-l traduc în română.
Restul e cuvinte. Sper să vă placă.
The Gruffalo, adică Grumpiloiul
Grumpiloiul
Julia Donaldson; ilustrații de Axel Scheffler
traducere: Mirel Palada
Un șoarece mic plecă la plimbare
Prin pădurea umbroasă, ferită de soare.
Un vulpoi îl văzu și pe dat' îl plăcu.
Ce șoarec gustos! Ce prînz delicios!
Un' te duci tu, măi șoricelule măi?
Hai mai bine cu mine-n vizuina mea de vulpoi
Să servim prînzul, un prînz delicios.
O să mîncăm tot, n-o să rămînă un os!
O, ce drăguț din partea ta, domnule vulpoi!
Dar n-am cum. Mă duc să iau prînzul cu un grumpiloi.
Un grumpiloi! Ce-i aia un grumpiloi?
Un grumpiloi. Cum ce-i aia? Dar cum de nu știi?
Să nu mai spui la nimeni, că te faci de rîs la copii!
Are niște colți groaznici și niște groaznice gheare
Și niște dinți groaznici înfipți în fălcile lui îngrozitoare.
Și unde te vezi cu el?
Chiar aici, lîngă pietrele astea, uite-aici, pe hotar.
Iar mîncarea lui preferată e vulpe la grătar.
Vulpe la grătar! Ooo ceee... Ooo ce-am mai plecat!
Spuse vulpoiul, vizibil tulburat.
La revedere, șoricelule, șopti el cu glas pierdut
și cît ai zice "vulpoi" era deja dispărut.
Ce vulpoi fraier! Oare el chiar nu știe
Că grumpiloiul nu există decît în poezie?
Și uite-așa își continuă șoricelul a sa plimbare
Prin pădurea umbroasă, ferită de soare.
Un bufnițoi îl văzu și pe dat' îl plăcu.
Ce blăniță frumoasă! Ce cărniță gustoasă!
Un' te duci tu, măi șoricelule măi?
Hai mai bine cu mine în vîrf de copac
Să bem un ceiuț, să ne țină la burtică de cald
Să ronțăim ceva, să-i faci bufniței pe plac.
O, ce drăguț din partea ta, domnule bufnițoi!
Dar n-am cum. Mă duc să servesc ceaiul cu un grumpiloi.
Un grumpiloi! Ce-i aia un grumpiloi?
Un grumpiloi. Cum ce-i aia? Dar cum de nu știi?
Să nu mai spui la nimeni, că te faci de rîs la copii!
E julit în genunchi și-are dește turtite
Și drept în vîrf de nas îi cresc bube otrăvite.
Și unde te vezi cu el?
Chiar aici, lîngă pîrîul ăsta, uite-aici, pe pietroi.
Iar mîncarea lui preferată e înghețata de bufnițoi.
Înghețată de bufnițoi! Bu-hu-hu! Bu-hu-hu!
La revedere, șoricelule! Acuși plec, chiar acu'!
Și fără tărăboi, în aer se ridică greoi
Și printre copaci se pierdu al nostru bufnițoi.
Ce bufnițoi fraier! Oare el chiar nu știe
Că grumpiloiul nu există decît în poezie?
Și uite-așa își continuă șoricelul a sa plimbare
Prin pădurea umbroasă, ferită de soare.
Un șarpe-l văzu și pe dat' îl plăcu.
Ce coadă prelungă! Să tot îți ajungă!
Un' te duci tu, măi șoricelule măi?
Hai mai bine cu mine aici, sub buturugi
Să ne punem burta la cale printre uluci.
Poate găsim și pentru tine niște nuci...
O, ce drăguț din partea ta, domnule șarpe! Poate mai apoi,
Acum n-am cum: mă duc la o petrecere cu un grumpiloi.
Un grumpiloi! Ce-i aia un grumpiloi?
Un grumpiloi. Cum ce-i aia? Dar cum de nu știi?
Să nu mai spui la nimeni, că te faci de rîs la copii!
Are ochii gălbui și-o limbă lungă și neagră
Și mulți mulți țepi aspri și mov pe spinarea lui cea mare și largă.
Și unde te vezi cu el?
Chiar aici, lîngă lac, uite-aici în acest loc,
Iar mîncarea lui preferată e omletă de șarpe cu busuioc.
Omletă de șșșarpe cu busssuioc! Eu am luat-o din loc!
La revedere, șșșșoarece dragă! Am o treabă presantă!
Și cît ai zice "șarpe" era deja cu totul și cu totul în altă parte.
Ce șopîrloi fraier! Oare el chiar nu știe
Că grumpiloiul nu există decît în poe...?
...OH!
Dar cine este această făptură cu groaznice gheare
Și cu dinții ăștia groaznici înfipți în fălcile astea îngrozitoare?
E julit în genunchi și-are dește turtite
Și drept în vîrf de nas îi cresc bube otrăvite.
Are ochii gǎlbui și-o limbă lungă și neagră
Și mulți mulți țepi aspri și mov pe spinarea lui cea mare și largă.
Oh! Ajutor! Oh! Simt că leșin și că pic!
E chiar un grumpiloi, și altceva nimic!
Se uită la el grumpiloiul: Hmmm. Mîncarea mea preferată!
Ce bun la gust o să fii pe-o felie de pîine caldă.
Eu, bun la gust? spuse șoricelul. Să nu-mi spui tu mie că-s bun!
Eu sînt cea mai groaznică bestie din acest codru! Eu sînt fioros și nebun!
Ia hai cu mine, mergi în spatele meu și o să-ți dai seama
Cum tremură toți cînd mă văd, cum în toți dau eu iama.
A, da! Cum să nu! spuse grumpiloiul, nemaiputînd de rîs.
Du-te tu în față și vin și eu după tine, n-o să zic nici pîs.
Și au mers și au mers pînă grumpiloiul spuse cu voce înceată:
Șssst! Aud un sîsîit acolo, în iarba aia uscată.
Dar cum să nu! E șarpele, zise șoricelul. Hei șarpe, salut!
Șarpele îl văzu pe grumpiloi și dintr-o dată păru tare abătut.
O Doamne! O vai! zise el cu glasul pierdut.
La revedere șoarece! Și-ntre buturugi se făcu nevăzut.
Ai văzut? Ai văzut? spuse șoarecele, cu un aer ofensat.
Ți-am spus eu!
Ce interesant! exclamă grumpiloiul, destul de mirat.
Nu vezi așa ceva mereu!
Și-au mai mers și-au mai mers pînă cînd grumpiloiul rosti:
Aud un strigare colo sus în tării.
Dar cum să nu! E bufnițoiul. Hei, bufniță, salut!
Bufnițoiul îl văzu pe grumpiloi și dintr-o dată păru tare abătut.
Bu-hu-hu! Bu-hu-hu! N-am timp acu'! zise el cu glas tremurat
La revedere, șoarece! Și drept în vîrf de copac zbură imediat.
Ai văzut? Ai văzut? spuse șoarecele, cu un aer ofensat.
Ți-am spus eu!
Nemaipomenit! exclamă grumpiloiul, și mai mirat.
Nu vezi așa ceva mereu!
Și-au mai mers și-au mai mers pînă cînd grumpiloiul spuse:
Aud un zgomot de pași acolo, pe frunze.
Dar cum să nu. E vulpoiul. Hei, vulpe, salut!
Vulpoiul îl văzu pe grumpiloi și dintr-o dată păru tare abătut.
Oh, ajutor! Oh, ce dezastru! spuse el, făcîndu-se la față albastru.
La revedere, șoarece! Și-n vizuina sa dispăru.
Ai văzut, măi grumpiloiule? spuse șoricelul. Tuturor le e frică de mine!
Deci îți dai seama că de fapt nu sînt chiar fitecine.
Da' ia stai așa, că simt că-mi chiorăie burta.
Și dacă stau să mă gîndesc bine, mîncarea mea preferată
Este fulgi de grumpiloi cu ciocolată.
Fulgi de grumpiloi cu ciocolată! se smiorcăi grumpiloiul nostru, pierit.
Niciodată! Și repede ca vîntul se-ntoarse și drept pe-aici a fugit.
În pădurea umbroasă, ferită de soare, tăcerea domnea.
Șoricelul găsi o alună și aluna tare bună mai era.
* * *
Mai multe despre carte, aici. Site-ul oficial este aici. Cartea o găsiți aici. Textul cărții în engleză îl puteți găsi aici. Cartea are și o urmare, The Gruffalo's Child. Filmul făcut de BBC îl găsiți aici.
Sincronizarea engleză – română, linie cu linie, în cele ce urmează:
Citeste tot...
Scris de Turambar at 00:10 14 comentarii
Etichete: Andra, Copii, Copilarie, Destul de perfect, English, Literature, Marta, Personal, Scriitura, Traducere
luni, 8 decembrie 2008
Pelicanosu
Incepe asa. In franceza, elegant si decadent, plin de invatzaturi amare privind conditzia geniului estetic poetic si ermetic in lumea dezmatzata si patibulara shi rea:
L'Albatros
Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.
À peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d'eux.
Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agace son bec avec un brûle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!
Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.
— Charles Baudelaire
Frumos, nu? Geniu. Poezie. Alegorie. Franceza. Elegantza. Mama lor de rafinatzi.
Pentru cei care stau prost cu spaniola, glagoria asta de cuvinte s'ar traduce cam asha (traducere de George Pruteanu):
Albatrosul
Ca să le treacă vremea, matrozii, cîteodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-însoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată.
Pe scîndurile punţii abia zvîrliţi şi, parcă,
Din regi ai înălţimii, ajung sfioşi, stîngaci:
Aripile lor albe le tîrîie, malaci,
Ca două vîsle blege legate de o barcă.
Împleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţîşnea
Semeţ cîndva, e-acuma batjocorit şi hîd!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rîd,
Alţii cu cîrja-îl strîmbă pe-ologul ce zbura!
Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii
Ce-înfruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămînt, în huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-îl împiedică la mers.
Sau asa (traducere de Panait Cerna):
Albatrosul
Adesea marinarii, voind să se desfete,
Atrag pe punţi în cursă gigantici albatrozi
Ce însoţesc corăbii, în legănate cete,
Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi.
Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii
Devin ne-ndemînatici şi înduioşător
Îşi poartă vastele-aripi tîrîş pe puntea năvii
Ca vîsle ostenite pe laturile lor.
Fochistu-i necăjeşte şi, şchiopătînd, dă zorul
Să imiteze mersul sfioşilor captivi -
Ridicol, slab şi trîndav s-arată zburătorul
Intimidat de rîsul matrozilor naivi.
Poetul e asemeni monarhului furtunii
Ce vizitează norii rîzîndu-şi de arcaşi -
Proscris pe sol, în prada prigoanei şi-a minciunii,
De aripile-i vaste se-mpiedică în paşi.
Sau asa (traducere de anonimu necunoscut, ca nu am gasit cine a comis'o):
Albatrosul
Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
Dar nimeni, repet, NIMENI, nu l'a tradus asa:
Albatrosul
Adesea la mişto băeţii dă pă vas
Belesc un albatros, ăsta-i un soi de cioară
Care să ţine prostu ca mucii dupe nas
Ca caru dupe boi, el dupe corăbioară
De-abea l-a pus băeţii pă jos ca să să plimbe
Că animala care e jmecheră în zbor
Acuma vede lumea că are labe strimbe
Şi face găinaţuri verzuie pă covor
Unde-i tupeu frate care ţi l-ai perdut
Când fâlfâiai şi ni te găinăţai în cap?
Unu-l trage dă aripi care urât mai put
Altu îl ia şi-l pune, dă foame, la proţap
Aşea e şi Poetu, să crede mai dăştept
Ne scuipă cu seminţe dă sus dă la etaj
Da însă când coboară şi poci să îl vezi drept
Subit să micşorează şi ciocu-i dă uriaş.
Traducere de Dulce Mahala. Care este File din poveste Cu multe neveste Ilice si veste. Bolovani si creste.
Ei, e ca nu va gandeatzi jamais la o asemenea varianta mirobolanta? Baudelere, bre Baudelere bre, roteshte'te, bre frate, in mormant, ca berbecu in protzap. Te'au facut romanii de comanda, bre.
:rofl:
Citeste tot...
Scris de Turambar at 19:53 16 comentarii
Etichete: Destul de perfect, Fun, Poezie, Scriitura, Traducere