Am ajuns să gîndesc ca useriștii

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nemernicie am ajuns. Useriștii au dreptate.

Vă mai aduceți aminte cînd îndemnau useriștii de manieră foarte expresivă, folosind expletive și emoticoane și tot soiul de alte asemenea trăirisme adolescentine, să nu meargă lumea la vot? Era pe vremea aia o duduiță plînsă toată, tare indignată de felul ei, așa cum sînt în general deontologii care practică virtue signaling și shaming de medievaliști. Se dădea sărăcuța de ea de chinul morții să spună oamenilor că votul nu contează.

Era chiar și o memă, dacă nu mă înșel. Stați acasă, dacă vă pasă. Mă rog, asta era pentru izolarea Covid, să fim responsabili să nu respirăm la mai puțin de 30 de mile marine de orice altă ființă umană, căci Covidul este parșiv și prezintă caracteristici de rachetă continentală, nici nu știi cum respiri și Covidul țușt, îți sare la beregată de pe partea cealaltă a trotuarului.

Însă îndemnul “stați acasă, dacă vă pasă” este cît se poate de potrivit și în cazul votului. E foarte bine așa. Stați acasă, nu mai votați.

Oricum votul nu mai contează. Oricum democrația a ajuns o bătaie de joc, o mimare jenantă. Ba chiar de multe ori distinșii sistemici nici măcar nu mai mimează, ci acționează abuziv pe față, fără menajamente.

Vezi cazul recent cu interzicerea accesului unui cetățean în Parlamentul României, deși fusese invitat de un parlamentar. Da, e vorba de Dan Chitic. El nu are voie să fie cetățean, în schimb bașoldina aia de zuză isterică ce se rostogolea deunăzi pe preșurile Parlamentului avea voie, să-și facă toate damblalele isterico-ideologice.

Au lăsat-o chiar și cu megafon. De ce? Simplu. Pentru că trebuia. Pentru că făcea parte din scenariu. Pentru că de fapt era doar un instrument de presiune sistemică, iaca acolo și ea o ființă întocmai și la timp care trebuia să-și facă numărul recomandat de superiori.

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nesimțire ideologică am ajuns. Consider că nu mai există partide care să merite să le susțin.

PSD-ul a ajuns mai jenant în milogeala sa sistemică chiar și decît USR. Naționaliștii nu contează, nu vor fi niciodată primiți la putere, vor fi demonizați și tăvăliți și izolați. Nu mai există partide cărora să le acord vreo șansă. Nu mai merită nici unul. Consider că nu mai are rost să-mi irosesc energia și timpul să-mi mișc hoitul pînă la secția de votare unde sînt arondat.

Democrația oricum nu mai există. Votul oricum nu mai contează. Sistemicii cu grade pe umeri și în gînd au ajuns deja să controleze pe față puterea în România.

De ce să-mi mai bat capul? De ce să mai mă chinui, să investesc emoții și speranțe într-unii care inevitabil mă vor dezamăgi, vor juca alt joc decît cel pentru care i-am trimis în Parlament?

Este cazul, dragii mei medievali retrograzi și obscurantiști, de un mare hai sictir care să cuprindă țara mai ceva decît chemarea la lichide seminale care a trecut prin mulțime cum trece vîntul de vară prin lanul de secară.

Îmi voi cumpăra o pungă de semințe, voi sparge bomboane agricole cu dispreț, voi scuipa cojile de la balcon, în cea mai degradantă atitudine posibilă, specifică mitocanului de cîmpie, și voi admira felul în care voi vă prefaceți că votați, iar ei se prefac că ar conta în vreun fel.

Da, știu. Am deja prieteni care să-mi atragă atenția. Nu e bine, coane Mirele. Nu e bine. Vor cîștiga cei care își mobilizează mîna de pătimași. Vom fi conduși de o minoritate nereprezentativă. Nu e bine.

Așa, și? Păi pînă acum nu a fost la fel? Nu tot de o minoritate nereprezentativă sîntem conduși? Ăia din Parlament nu se duc oricum degeaba în sala aia mare și solemnă și inutilă, să se prefacă a fi utili, cînd ei de fapt doar își iau dragele de pensii speciale?

Păi nu e de atîta timp dictatură din ce în ce mai puțin mascată? Păi nu sistemii conduc, nu ei pun președintele, în ciuda a ceea ce s-a votat?

Nu ei pun primari prin furt transparent, documentat de saci de voturi, în urma cărui furt dovedit nu s-a întîmplat nimic, dar absolut nimic? Și acuma mai numără Miliția voturile alea de la Sectorul 1, prefăcîndu-se că apără legea. Apără pe dracu. Nu se va întîmpla nimic. Batista pe țambal. Bebelușei din Guadelupa nu i se va atinge nici măcar un fir de păr din cap, draga de ea de degeseiță.

Nu sistemicii trag oameni politici pe dreapta, frîngîndu-le cariera politică și influența cu dosare inventate, necesare instrumente de control politic? Degeaba vine realitatea după niște ani buni de zile să spună “nu a fost așa, dosarele au fost niște făcături, oamenii ăia au fost nevinovați”. Ehe, între timp respectivii au îngrășat demult solul fertil al istoriei, devenind niște cadavre politice scoase definitiv în decor.

E plină istoria politică recentă a României de asemenea victime. S-a sesizat cineva? A făcut careva scandal? A fost vreo consecință? Absolut nimeni. Absolut nici una.

Mai contează dreptatea? Mai contează votul? Mai contează democrația? Vă spun eu, dragii mei medievali în căutarea lui Făt Frumos. Nu, nu mai contează. Deci hai să stăm acasă, dacă ne pasă.

Oricum, să știți că nu sînt defel în contra curentului. De fapt, majoritatea gîndește ca mine. La vot vor mai veni maxim o treime din români. Hai să zicem poate-poate 40%, cu eforturi deosebite din pixul necruțător al sistemicilor. Cînd e nevoie, sîntem mulți, nu se face cvorumul. Vezi referendumul de demitere al lui Băsescu din 2012, anulat printr-un giumbușluc absolut fenomenal, strigător la cer, noaptea ca hoții. Cînd e nevoie pe dos, sîntem mai puțini, să iasă bine la socoteală. Totul din pix. Totul o făcătură. Întocmai și la timp.

Cei mai mulți dintre români să știți că deja gîndesc precum mine. Au o scîrbă în ei cît casa. O lehamite de tot ce se întîmplă în jur. Sînt prea tăbăciți, nu mai cred nimic din ce li se vîntură pe la nas, nu mai au încredere în nimeni. Toți o apă și un pămînt. Deci, de fapt, pur și simplu mă alătur hoardelor de nepăsători care privesc cum arde Roma. Să ardă. Merită să ardă. Să nu mai rămînă cărămidă peste cărămidă, să se aleagă praful. Oricum se alege.

Apropo. Să vezi ce mișto o să fie. Vor începe demersurile privind modificarea Constituției. Deja mă doare la bască. Priviți how many fraggs I give. Admirați-mi nesimțirea monumentală. Mi se rupe. Constituția oricum e doar un document bun să fie călcat în picioare, ignorat sau interpretat cum le convine lor mai bine. Și cînd cineva se opune pe baze justificate, îi înfloresc imediat niște struți în ogradă, să fie un dosar penal, să fie bine, să nu fie rău.

Nu-mi mai pasă, dragilor. Prea multă dublă măsură. Prea multă ipocrizie. Prea mult ține sistemul doar cu unii. Arbitrul fluieră mereu pentru ceilalți. Nu mai vreau să mai joc jocul ăsta, pentru că-l joc degeaba.

Pentru drama de la Colectiv l-ați băgat la pușcărie pe Piedone. Deși cei de sub el, care trebuiau să verifice și care i-au dat actele la semnat acestuia, să le semneze ca primarul, n-au pățit nimic. Doar Piedone e de vină, am înțeles.

Între timp, în spitalele țării, deci într-o instituție publică, nu privată, au ars de mai multe ori oameni de vii. A fost cineva tras la răspundere? Evident că nu. Că erau de-ai lor.

Pe Dragnea l-ați băgat la pușcărie, că adunase prea multă putere. I-ați inventat dosar după dosar, să fiți siguri că nu scapă, că îl băgați pe tubulatură. Lui Cîțu, însă, că a îndatorat țara nepermis de mult, și distinsului leprozaur Orban și distinșilor miniștri useriști ai sănătății și lui Raed Arafat, că au făcut niște matrapazlîcuri cu achiziția de vaccinuri, nu le-ați făcut nimic. De ce? Simplu. Pentru că...

Da, da. Deja mă repet. Pentru că erau de-ai lor.

Unde e dreptatea? Unde e democrația?

Deci gata. Deci a se scuti, Mitică. Prea multă fățărnicie. Prea mult fluieră arbitrul doar pentru unii. Kanieț filma. Pe mine m-ați pierdut de mușteriu. Nu mai îmi pasă de politică. Rugby, mai ales din emisfera sudică. Un pic de vodcă, să nu-mi scadă tensiunea. Scris, mult scris – salvarea e doar prin scris, un soi de mîntuire profană. Familie. Prieteni. Poate un pic de mirosit flori, precum taurul Ferdinand. Multe filme, trăiască refugierea în evadare, în fantasmă, în Tinsel Town. Și neapărat ciorbă de burtă. Măcar aia nu și-a schimbat gustul. Încă.

Cine va conduce țara? Cei aleși de o minoritate ascunsă, ce își legitimează puterea printr-o altă convenabilă minoritate gălăgioasă, pentru a se mima democrația. Cine va conduce țara? Cine o conduce deja. Cine a condus-o și pînă acum. Nu se va schimba nimic, nu-mi fac griji. Gradații. Înstelații. Instituțiile de forță, pe post de vătafi din partea stăpînilor de afară. Ei au voie orice. Bine. Atunci să se joace în ogradă cum vor ei.

Eu o să mă alătur hoardelor de nepăsători pe care îi doare la bască. Să vină useriștii la guvernare. Nu-mi mai pasă. Să faceți muci din țara asta. Nu-mi mai pasă. Să ajungă Kodruța președinte, să ne aresteze pe toți. Ei, și? Să schimbați Constituția, speriați de spectrul Kodruței, să ajungă Iohannis președinte din nou. Așa, și ce dacă? V-ați bătut joc de țara asta atîția ani la rînd. Încă niște decenii de-aici încolo, tot aia e.

Vă pup pe istorie și pe soartă. Nu meritați nici una, nici alta. Hai, pa.



. Citeste tot...

Oare ce șmecherie vor mai scoate din pălărie?

Mă întreb: în curînd, în 2024, că nici nu mai e mult pînă atunci, oare ce șmecherie de iepure de scos din pălărie, ce trick, ce gimmick, ce deus ex machina vor concocta distinșii americani, germani, securiști, șerpilieni și trăirologi pentru a opri accesul taberei suveraniste la Președinție, adică la conducerea CSAT și pe cale de consecință la botonul roșu, telefonul verde și la pantalonii maro?

Ce Titus Corlățean va mai fi scos din joben? Ce Meleșcanu va fi necesar? Ce Dăncilă va fi inventată? Ce vizită la SOV va fi urmărită de paparazzi? Ce shaming va fi aruncat precum găleata de lături de către diaspora în capul părinților lor bătrîni, știrbi, medievali, primitivi? Ce soft necesar va folosi STS-ul? Ce scare, ce sperietură, ce fantasmă ne va fi vînturată pe sub nas, prin creiere, prin spațiul ăla tîmpit și inutil pe care fiecare din noi îl deținem între urechi?

Cum vom mușca momeala? Ce gust va avea?

Vor fi rușii de vină? Va fi încălzirea globală? O să se dea cumva de data asta vina pe chineji? O să se implice pînă și Greta în campanie, să țină cu tabăra mereu bună, mereu învingătoare? Se va detona soluția nucleară și va fi Jeanna d’Arc călare pe un măgar alb cu DNA de inorog? Se va fura la urne pe față, fără rușine, precum Clotilda cu procurorii? Sau vor fi metode savante, black ops-uri de-alea elaborate, diaspora trei mii de voturi per minut, un fleac i-am ciuruit?

Cine va fi pe post de Hrebenciuc să-i sune telefonul să fie anunțat că softul lor de numărare e mai bun decît softul nostru? Va fi în continuare nevoie de Pieleanu să contracareze sondajele și exit pollurile lui Palada? O să plouă? O să ningă? O să pice cometa? O să fie o izbucnire bruscă, neașteptată de Covid-16, care să dureze fix trei zile, cît țin alegerile, sîmbătă duminică luni? O să iasă judecătorii să dea necesara erată aproape civilă fix la patru AM, noaptea ca hoții? Iar o să țopăie Geoană inutil, Mihaela dragostea mea, președinte pentru o noapte?

Oare ce harneală ne va fi servită de data asta? Căci doar nu vă închipuiți că suveraniștii vor fi lăsați de americani la conducerea țării. Doamne ferește. În nici un caz. Nicht. Verboten. Kaput. Se sparie gîndul, se supără Mamița și Tanti Mița și se strică dezechilibrul geostrategic, se împut rachetele și putrezește baza, mor fetele la Deveselu.

Oricum fetele de la Deveselu mor și nu le caută nimeni dreptatea. Sînt moarte consumate violate îngropate și uitate.

Oricum nu există dreptate. Există doar harneală. Și momeală. Și milioane de deontologi amatori care mușcă din ea cu entuziasm, pe persoană fizică.

Ghinion.

. Citeste tot...

Ghinion, încă zece ani

Am o veste excelentă să v-o împărtășesc. Mă grăbesc să v-o dezvălui, să vă fac vacanța mai ușoară și viața mai frumoasă.

La următoarele alegeri prezidențiale, cele ce vor fi ținute în 2024 (deși sînt unele voci răuvoitoare care spun că ar fi convenabil niște alegeri prezidențiale anticipate, în 2023 – prietenii știu de ce),

persoana cu pontențialul cel mai ridicat să devină noul președinte al României este...

tu du duuuummm

// tobe, suspans, luminile reflectoarelor stinse, un strigăt de angoasă în întuneric //

tu duuuu duuuummmm

// vum! se aprind reflectoarele pe mijlocul scenei, intră triumfătoare învingătoarea //

... este Laura Codruța Kovesi.

// aplauze ovații mici leșinuri de plăcere //

Nu vă dau date. Oricum n-o să le credeți. Oricum voi credeți în sondaje doar cînd este prea tîrziu.

Sondez de ceva timp acest scenariu și, indiferent cum l-aș măsura, tot aia îmi iese. Cum o dau, cum o cotesc, tot Kodruța nimeresc. Mă doare la bască dacă credeți ce vă spun sau nu. Eu știu ce-mi iese din cifre.

Cînd spuneam încă din 2012 că Iohannis e singurul care îi face față lui Ponta, mi se rîdea în nas. Pe urmă strălucitorii au crezut cînd era prea tîrziu. Cînd spuneam încă din 2017 că Iohannis va cîștiga al doilea mandat în 2019 cu două treimi, iar mi s-a rîs în nas. Îmi aduc aminte de alți strălucitori cu cîtă emfază îl clamau pe Cioloș președinte. Ei, aș. Pînă a cîștigat Iohannis cu două treimi, fix cum îmi ieșea mie în sondaje.

La fel va fi și acum. O să rîdeți, o să disprețuiți cele spuse de mine. Pînă va fi prea tîrziu.

Sînt deja vaccinat de reticența voastră. Mă doare la bască ce credeți. Acuma doar atît vă spun: Laura Codruța Koveși președinte în 2024 (sau 2023, dacă pleacă Iohannis la NATO).

Las asta aici, să fie semn, să rămînă dovadă. Să discutăm această profeție în 2024.

Hai, rîdeți și distrați-vă. Faceți mișto. Cît încă mai puteți. Mai sînt doi-trei ani pînă atunci. O eternitate.

O să fie bine. O să vă placă. O să doară umpic la început, că o să fie fără alifie. Dar pe urmă o să vă învățați și chiar o să dezvoltați un sănătos sindrom Stockholm.

Ghinion.





. Citeste tot...

Vor vota moldovenii din diaspora la aceste alegeri?

În cîteva zile, duminica asta, vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Sondajele cît de cît credibile de acolo, căci în Republica Moldova e o problemă de multe ori cu seriozitatea acestora, nu ca în România, unde aveți de unde alege institute serioase, credibile, Pieleanu, Pieleanu everywhere,

Unde rămăsesem?

Sondajele din Republica Moldova arată că cele două mari partide de acolo, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al lui Maia Sandu, și Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor al lui Igor Dodon, sînt bară la bară, la o egalitate strînsă, în jur de 35%. Mai sînt încă vreo două partide ușor peste buza pragului de intrare în Parlament, de 5%, și încă două ușor sub buza acestui prag – printre care și surpriza plăcută a alegerilor de anul trecut din România, AUR.

Deci luptă strînsă. Deci o să fie care pe care. În urma unei campanii pătimașe, cele două tabere mari din Republica Moldova, pro-sovieticii din jurul lui Dodon și pro-occidentalii din jurul lui Maia Sandu își dispută întîiietatea pînă la ultimul buletin de vot, pînă la ultima strigătură electorală plină de patimă.

Ca de obicei, mobilizarea în ziua votului va conta cel puțin la fel de mult ca și efortul din campanie. Duminică vom fi martorii unei asemenea mobilizări puternice. Întrebarea este: va funcționa mobilizarea doar pe teritoriul Republicii Moldova, sau și în rîndul moldovenilor din străinătate?

De ce întreb asta? Republica Moldova, ca și România, are o diasporă semnificativă, care pune la fel de multă patimă în jocul politic. Mulți moldoveni locuiesc aici, în România. Unii sînt deja prin Occident, în țări mai bogate. Alții sînt prin Rusia.

Dat fiind că scorul intern al sondajelor electorale este cît se poate de strîns, și ținînd cont de faptul că acestea nu pot să cuprindă în măsurare și efectul votului din afara granițelor, rezultă că votul diasporei moldovene va conta puternic, pînă la ultimul vot.

Sînt curios în ce măsură cetățenii Republicii Moldova care locuiesc la noi în țară, și pe care eu, în ciuda ideologiei oficiale a statului nostru vecin și prieten, îi consider români, vor merge să voteze. Ținînd cont de profilul politic al acestora, e mult mai probabil să voteze cu Maia Sandu și cu PAS, partidul pro-occidental al acesteia, decît cu comuniștii. Întrebarea este: votează doar în gînd, sau se și vor mobiliza duminică la vot?



. Citeste tot...

The Covid and the Pendulum

Peisajul politic românesc, precum orice alt peisaj politic dintr-o țară cît de cît democrată, cunoaște un ciclu de balans cvasi-periodic dintr-o parte în cealaltă a spectrului politic.

În România sînt două tabere politice mari, dincolo de etichetele mai mult sau mai puțin arbitrare ce pot fi puse, folosind cuvinte mari, pompoase, găunoase: stînga, dreapta, progresiști, conservatori, alea alea.

Neah. Forget it. Să lăsăm deoparte cuvintele mari, pompoase. În România nu există de fapt decît tabăra pro-PSD și, prin reacție, tabăra anti-PSD.

Aceste două tabere politice principale, pe perioade mai lungi de timp, de-a lungul unor cicluri electorale complete, fac cu schimbul. Atît la putere. Cît și în mintea oamenilor. Ca mareele – chestiile alea care urcă și coboară apa oceanului. Ca sinus și cosinus. Cînd e una sus, e cealaltă jos. Și vițăvercea.

Acest balans poate fi exprimat de manieră foarte plastică într-un grafic expresiv, precum cel de mai jos. E simplu: e raportul de putere. Cît are tabăra pro-PSD? Dar tabăra anti-PSD? Luăm cele două procente și le împărțim unul la celălalt. Cînd taberele sînt egale, ne dă în jur de 1. Cînd una din tabere e mult peste cealaltă, raportul se îndepărtează din ce în ce mai mult de 1.

Partea frumoasă este că, pe de o parte, nu se duce aiurea, ci urmează o lege și un interval de limitări – maxim, minim – foarte predictibile. Orice-ar face politrucii momentului, nu se duce dincolo de raportul doi la unu. Fie într-o parte. Doi la unu. Fie în partea cealaltă. Unu la doi. Nu vrea, dom’le. Nu vrea și pace. E o inerție bine construită, ca și cum ar fi legat cu ața și nu-l lasă să zboare dincolo de acest interval.

Pe de altă parte, are o frecvență de oscilație destul de bine definită – modulo evenimente neașteptate, lebede negre, catîri asimovieni. Dar acestea sînt rare. În general, unda urcă și coboară bine definit. Cam 5 ani, plus minus. Nu se așează neapărat pe intervalele electorale formale. Dar la cîte alegeri am avut în ultimii 15 ani, naiba știe care mai e momentul formal de alegeri. Că au fost mai mereu alegeri.

Ei bine, dacă ne uităm la grafic, tragem o concluzie puternică. Zilele astea sîntem martorii momentului în care încet-încet, pas cu pas, unda întoarce de sens.

De doi ani de zile, din vara lui 2017, unda crește în mod continuu în favoarea taberei anti-PSD și, în oglindă, în favoarea taberei pro-PSD. La începutul anului acesta, odată cu victoria detașată a lui Iohannis în fața lui Dăncilă, și-a atins vîrful de dezechilibru.

Pendulul politic și-a atins maximul de abatere de la punctul neutru. Drept pentru care a și început să facă ce face orice pendul care se respectă: a și început să facă la loc calea întoarsă. În jumătate de an de la acel maxim anti-pesedist, graficul deja s-a conturat din ce în ce mai bine.

Și e de-abia începutul. După cum vă spuneam, legi trigonometrice cam umpic necruțător de predictibile definesc această mișcare. Și știm din trigonometrie că în zona de maxim se urnește greu. Iar spre mijlocul oscilației capătă momentul cel mai mare. Viteza de variație cea mai puternică. După cum vă spuneam: precum sinusul și cosinusul.

Deja nu mai sîntem la raportul maxim de 2 la 1 pentru anti-pesediști. Acesta scade de la un sondaj la altul, de la lună la lună. Deja a scăzut spre un raport de tip 3 la 2. Deja prinde viteză la vale pentru anti-pesediști, respectiv la deal pentru pro-pesediști.

Înțelegeți acum de ce erau esențiale alegerile anticipate pentru tabăra anti-pesedistă, la începutul acestui an? De ce s-au chinuit cu mare chin puternicii anti-pesediști să provoace neapărat alegeri anticipate, ignorînd ditamai pandemia care nu doar că bătea la ușă, dar deja și începuse să intre în casă?

Voiau neapărat ca alegerile să coincidă cu acest maxim de mișcare de pendul. Să reușească astfel să fixeze în posteritatea parlamentară acest dezechilibru maxim.

N-a fost să fie. Lebăda neagră a lovit. Covidul a venit și-a spulberat toate visele de mărire autocrată ale anti-pesediștilor și iohanniștilor.

N-a fost să fie. Ghinion. Poate într-o viață viitoare. Poate peste patru ani. Poate...

Cum ziceam? Ghinion. Doamne, ce cuvînt frumos, nemțesc, arian, plin de forță și de inevitabilitate și de lichide karmice.

Ghinion.



. Citeste tot...

Evolutii politice, 2016 - 2919

Pentru cei care sunt interesati de evolutiile politice din Romania ultimilor ani, va prezint felul in care s-au schimbat lucrurile din 2016 in 2019.

Si s-au schimbat...

Nota metodologica: sondajele sunt realizate de Sociopol, folosind metodologia CATI, pe esantioane de 1000 de cazuri. Toate esantioanele sunt reprezentative pentru universul masurat. Cel din iunie 2016 e realizat in Bucuresti, in contextul alegerilor locale. Cele din decembrie 2016 si din 2019 sunt realizate la nivel national. In toate cazurile, populatia intervievata este de varsta adulta, cu drept de vot.

Sociopol - 2016 06 - Bucuresti - Primaria Generala


Sociopol - 2016 12 - Sondaj national - Vot politic


Sociopol - 2019 05 - Sondaj national - Vot politic


Sociopol - 2019 11 - Sondaj national - Vot prezidentiale turul 1






. Citeste tot...

PSD deja pierduse alegerile în 2017

PSD nu a pierdut alegerile în 2019. Le pierduse deja în 2017 și în 2018, din cauza greșelilor proprii, greșeli neforțate, cum se zice în tenis.

Au început prin a o mermeli cu numirea primului premier. Dragnea nu putea. O voia pe Sevile. Au ajuns în cele din urmă la un compromis cu Securitatea: civilul de Grindeanu.

Încă nu erau probleme, lumea le ierta tot. Luna de miere.

Pe urmă, în privința legilor pe justiție, au ales dintre toate variantele pe cea mai proastă: să anunțe că le dau și nu le-au dat. Și au ținut-o langa pe acest subiect doi ani de zile: uite, mîine le dăm. Să moară mama dacă nu le dăm mîine. Și nu le-au dat. Ori le dădeau, ori tăceau din gură. Au ales fix ce era mai prost.

Încă nu erau probleme, votanții lor le-au iertat și asta în primele luni. Luna de miere continua.

Însă apoi a venit primul pai care a început să rupă spinarea cămilei. La șase luni după victoria fulminantă a început să se întîmple adevăratul dezastru, muuuult mai detrimental decît proasta gestionare a legilor pe justiție: schimbarea premierilor.

Cum l-au schimbat pe Grindeanu, cum sondajele au făcut bum la vale. De la 17%-20% total populație, cît obținuseră în puternica victorie din 2016, la 11%. Au pierdut aproape jumătate de susținere într-o lună.

Ironia este că, înainte de asta, în trei luni de proteste masive din partea tefeleilor, nu pierduseră aproape nimic. Procentele se încăpățînau să stea acolo constant, în zona scorului oficial obținut la parlamentarele din 2016.

Cum însă l-au schimbat pe Grindeanu, acul sondajului a făcut fleoșc imediat. Acolo a fost adevăratul dezastru, nu la tefeleii cu luminițele lor de prost gust la iPhoane.

Apoi PSD și-a mai revenit un pic. Fix cît să aibă de unde să cadă la loc, să facă loc pentru următoarea greșeală neforțată. Buum! La nici jumătate de an, au perseverat în dezastru. Să-l dăm jos și pe Tudose. Iar au scăzut, la fel de brusc, pînă la un neverosimil 5% din total populație.

Voi înțelegeți? 5%. Doar 5%. Cum ar veni, doar o treime din ce obțineau cu fix un an în urmă. Adică un vestit minim istoric de vot din total populație, pe care nu-l mai atinseseră hăhăt din 2007, cînd la fel au avut proasta inspirație, împinși de la spate de vizionarul de Voiculescu, să-l suspende prima dată pe Băsescu.

Apoi votanții i-au mai iertat un pic din nou, și-au revenit înapoi spre 10%. Doar ca să o comită din nou. Buuum! Referendumul pentru familie în octombrie 2018. Hai înapoi la 5%.

Și de-abia atunci, după cea mai recentă bîlbă catastrofală, le-a venit mintea pesediștilor înapoi la cap și s-au apucat să reconstruiască în comunicare, cu accent pe partea pozitivă, pe realizări.

Cum au făcut asta, cum linia a luat-o înapoi la deal. Doar că recuperau dintr-o groapă prea adîncă. În șase luni de zile, s-au întors înapoi la 11%, fix cît au luat oficial în alegeri (ATENȚIE! Toate procentele sînt din total populație cu drept de vot, ăia 18,2 milioane de români).

Deci? Deci concluzii.

În primul rînd, efortul de comunicare pozitivă din campanie nu a fost prost, cum clamează unii, care zic că PSD a pierdut că nu a pus suficient accentul pe campania negativă. Nicht. Nyet. Din contră: pe baza comunicării pozitive au crescut la loc. Daea. Daea everywhere. Roșii și irigații. Pensii și salarii.

Doar că au avut de recuperat un handicap atît de sever, de parcă s-ar fi chinuit să ia startul plecînd de la o linie de start diferită de a tuturor celorlalți, de undeva din fundul satului, la vreo sută de metri în spate față de tabăra anti-PSD. E greu să recuperezi dintr-o groapă de minim istoric, precum cea imediat de după referendumul pentru familie.

A doua concluzie? Singura cu adevărat importantă. PSD nu a pierdut în 2019, în campanie. Pierduse deja alegerile încă din 2017 și 2018, într-o succesiune simplă: jos Grindeanu – Jos Tudose – Referendum pentru familie.

Ca să înțelegeți: la începutul lui 2017, imediat după alegeri, Iohannis stătea dezastruos. Era la un minim istoric de încredere, mult sub Dragnea. Într-o jumătate de an, cum s-a apucat PSD să facă tîmpenii și să se împuște singur în picior, cum s-a restabilit ierarhia: Iohannis mult mult peste Dragnea.

Restul greșelilor? Da, evident, au contat și ele, dar nu atît de mult precum cele neforțate de care v-am spus mai sus.

Toată lumea insistă că PSD a pierdut din cauza marotei cu legile pentru justiție. E drept, insistența privind legile pentru justiție i-a întărîtat pe ceilalți, pe cei din tabăra anti-PSD, convertind vreo 7-8 puncte procentuale de nehotărîți în votanți muiePSD.

Dar PSD a pierdut mult mai mult în rîndul PROPRIULUI electorat pe mișcări de șovăială, lipsă de putere și decizie și infighting.

PSD dacă nu făcea greșelile neforțate nu-și dezamăgea propriul bazin electoral și n-ar fi avut de urcat la loc ditamai panta din groapa de 5%.

Evident, la asta s-au adăugat și cele 3 puncte procentuale ale trădării lui Ponta. Dacă nu pleca Ponta, ar fi fost probabil 11 + 3 = 14. Adică nu cum mult sub cele 17 puncte procentuale pe care le-au obținut în 2016 și care au fost considerate o victorie excepțională.

Da, știu: după război mulți viteji se-arată.

Mai jos, graficul evoluției scorurilor PSD din 2006 încoace, ca să vedeți că

- PSD a mai trecut prin chestii de-astea

- în 2009 PSD avea cam 13% în sondaje, deci nu mult diferit de cele 11% cît a obținut acum, iar atunci nimeni nu urla că PSD e gata, pa, istorie, dinozaur, the way the dodo went

și mai ales că

- se cîntă cam prematur prohodul partidului, căci e partid puternic și și-a revenit de fiecare dată cînd Securitatea a încercat să-l transforme în următorul PNȚ-CD.

Precizare metodologică: cerculețele reprezintă rezultatul oficial obținut la respectivele runde de alegeri. Asta pentru a compara sondajele cu ce s-a întîmplat cu adevărat.

Precizare metodologică: repet din nou încă o dată pentru a doua oară: toate procentele, TOATE, absolut TOATE din acest grafic sînt din total populație. Repet: TOTAL POPULAȚIE. Să nu vă aud că veniți pe-aici să chelăcăiți că procentele e greșite, că vă ... de numa numa.

Hai, că știu că vă pricepeți la sondaje. Sînteți buni. Sînteți foarte buni.



. Citeste tot...

Europarlamentare 2016: Prezenta la vot

La fiecare rind de alegeri v-am invatat sa va spun ce prezenta la vot va fi. Asa facem si rindul asta. Estimarile Sociopol indica o prezenta la vot in jur de 39%. Numai citeva minute nu e miine. Vom vedea.

. Citeste tot...

Cîmpu Tactic din diaspora

Unul din stereotipurile electorale care rezidă insidios în creierele noastre de mari pricepuți într-ale politicii românești este că, europarlamentarele fiind fără prea mare interes, votul din diaspora este rezidual, necontribuind cine știe ce la rezultatul final. Iaca acolo niște biete zeci de mii de voturi, un fleac.

Așa a fost pînă acum, de ce s-ar schimba? It is known, khaalesi.

Ei aș. Orice lucru are un început.

Nasul meu de fin prăpăstios îmi spune că e foarte probabil să fim martori prima dată de cînd avem alegeri europarlamentare la introducerea în urnă de manieră sistemic-diasporeziană, rețeta clasică deja.

Ia să vedeți domniile dumneavoastră cum sistemul, în marea sa pricepere vicleană anti-democratică, va folosi bidonul electoral al diasporei drept pretext de șulfăreală pentru a băga voturi necontrolabile în sacul taberei anti-PSD.

Au făcut-o pînă acum la prezidențiale, în două rînduri. Au făcut-o deja și la parlamentare. De ce n-ar face-o și acum, la europarlamentare? Chestii de-alea consacrate: Paris, un vot la 30 de secunde, delicatese deja probate de-ale sistemului.

Ar avea toate motivele pentru o asemenea premieră. Miza acestor alegeri este mult mai mare decît de obicei. Nu avem de-a face doar cu niște “biete” simple europarlamentare. Nu. E vorba pe de o parte despre repetiția generală pentru alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, e vorba despre cîți europarlamentari poate trimite PSD la Bruxelles.

Și cum bine știm deja, din experiența de pînă acum, că logica stăpînilor germani și a slugilor sale sistemice de aici e una simplă, asemănătoare cu gîndirea de pe vremuri la adresa amerindienilor: singurul pesedist bun e pesedistul mort,

eu cred că băieții se vor întrebuința serios duminică pentru ca niște diasporezi fictivi să se transforme în voturi cinstite, necesare, numa bune de sprijinit marele efort merkelian de păstrare a controlului asupra Europei.

Să vezi cum o să înflorească vreo trei sute de mii, patru sute de mii, cinci sute de mii de voturi anti-PSD, mult peste ce am avut în 2014, la anterioarele europarlamentare, cînd volumul total de diasporezi români era cam tot același.

Să vezi cum le bagă în traistă peneliștilor niște trei, patru, poate chiar cinci puncte procentuale, bonus de la nașu Cîmpu Tactic.

Tare mă tem. Tare mă tem... Să nu ziceți că nu v-am spus.

. Citeste tot...

Efecte de campanie

Zilele astea toată lumea se concentrează pe soarta partidelor mari. Când, de fapt, adevăratele surprize se întâmplă în cazul celorlalte partide, în partea a doua a clasamentului.

Până acum două săptămâni, sondajele indicau o tendință de creștere pentru PMP. Eu personal eram din ce în ce mai convins că va trece pragul de 5%, la fel cum a făcut și la alegerile parlamentare din 2014: pe ultima sută de metri, la mustață.

Apoi însă a venit dezvăluirea cu Petrov, numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea. Se pare că utilitatea publică a acestuia s-a epuizat și atunci s-a scos dosarul.

Această dezvăluire a provocat deja consecințe. Măsurarea cea mai recentă arată că PMP a scăzut înapoi la loc, mult sub 5%, irosindu-și tot ce acumulase până acum de la începutul anului. Concluzia: PMP nu va intra în Parlamentul European.

În schimb, sunt semne că voturile se mută către un alt partid din aceeași zonă a clasamentului electoral: UNPR.

În cel mai recent sondaj Sociopol, terminat la sfârșitul săptâmănii trecute, UNPR a trecut deja de 3% și e pe creștere.

Din ce se întâmplă, trag concluzia că că temele legate de zona militară și de securitate i-au priit UNPR-ului în această campanie, ca și recentele subiecte de dezbatere publică: acoperirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi în cimitirul miliar din Valea Uzului și demontarea statuii lui Mihai Viteazu la Oradea.

La asta se adaugă probabil și efortul de campanie: din ce am auzit, Oprea a bătut toată țara, vizitând toate județele în ultimele trei luni.

Avem o campanie în care, pe lângă bazinele mari de vot, lupta electorală se duce inclusiv pe bazine foarte bine definite, punctuale, la nivel de categorii profesionale.

Iată că zona militarilor își îndreaptă votul spre UNPR. Va trece pragul de 5%? Urmează o ultimă săptămână de campanie foarte interesantă în această privință.

. Citeste tot...

De ce e important să măsori încrederea

De ce e important să măsori încrederea? Pentru că e precursorul votului.

E o condiție necesară, dar nu și suficientă. Însă clar necesară. Cu mici excepții specifice votului negativ, nu prea poți să primești votul dacă votantul nu are încredere în tine.

În această logică de excluziune, dacă nu ai cel puțin 20%-25% încredere din total populație, e foarte greu să ai succes în turul doi.

De ce spun asta ? Pentru că la vot în turul doi vin de regulă 60% din total votanți. Ca să câștigi, trebuie să obții cel puțin 50% din aceștia. Adică jumătate din 60%. Adică 30% din total populație. Repet: DIN TOTAL POPULAȚIE.

Încrederea o măsurăm din total populație. Votul se măsoară din cei care vin la vot. De aceea am găsit de cuviință să fac această precizare, să înțelegeți de ce e așa de important nivelul ăla.

Și acuma revenim la posibilii noștri candidați despre care se face vorbire zilele astea.

Păi dacă ai încredere 7%, cum are Dragnea, sau 17%, cum are Tăriceanu, cum crezi că poți să faci saltul așa ușor spre 25%-30%, chiar și cu o mașinărie mare de partid în spate, care să zicem că te votează în scîrbă, că trebuie?

De aceea eu personal cred că nici Dragnea, nici Tăriceanu nu au așa de mari șanse să cîștige președinția României. Pentru că ambii sunt departe de pragul necesar de măcar 25% încredere din total populație.

Dar cine sînt eu? Voi oricum știți mai bine, orice v-aș spune...





. Citeste tot...

Primăvara ninge cu petale de flori și cu procente

Zilele astea, lumea s-a arătat interesată de scăderea bine definită în sondaje a principalilor lideri publici ai momentului. Am primit tot soiul de solicitări din partea presei, să explic de ce stau lucrurile așa.

După cum vă spuneam ieri pe Facebook, Johannis s-a prăbușit de la 34 la 25 – cel mai scăzut nivel la care a fost de când a devenit președintele României.

Codruța Kovesi s-a prăbușit de la 31 la 18, aproape o înjumătățire a nivelului de popularitate – cel mai scăzut nivel de când o măsor eu.

Băsescu, după ce de-abia își revenise și începuse să se întoarcă spre 20, un nivel cât de cât acceptabil, sub care scăzuse când cu măsurile de austeritate din 2010, acum s-a prăbușit la 6%, cel mai scăzut nivel de când îl măsor eu vreodată.

De partea cealaltă a patimii politice, Dragnea, liderul de facto al PSD-ului, chiar dacă Grindeanu e la guvernare, a scăzut și el de la 29 la 20, epuizându-și practic tot capitalul de popularitate pe care-l acumulase de când PSD a câștigat alegerile în mod zdrobitor.

Cum ar veni, dezastru de colo colo. Nu numai ei au scăzut, mai sunt și alți lideri care s-au erodat, doar că nu i-am comunicat încă – raportul complet cu rezultatele sondajului îl veți afla săptămâna viitoare, cel mai probabil luni.

De ce se întâmplă asta?

Dezamăgirea nu are o cauză comună. Zone diferite ale spectrului politic suferă de dezamăgiri date de cauze diferite.

În primul și în primul rând, Johannis suferă de erodare pentru că a dezamăgit în ochii tefeleilor. Ce s-a întâmplat?

La sfârșitul anului trecut, Johannis a suferit o erodare clară, consecință a faptului că PSD-ul câștigase alegerile în mod zdrobitor. Johannis a încercat să profite de furia anti-PSD a tefeleilor care erau supărați fleașcă pe realitate, pe faptul că PSD obținuse o asemenea victorie, și s-a pus în fruntea mișcării de protest.

Pe moment, i-a ieșit schema. Tefeleii erau supărați, Johannis s-a pus în fruntea lor, tefeleii și-au recăpătat încrederea în Johannis. Doar că au trecut lunile, s-a dovedit că nu s-a întâmplat nimic din ce și-au dorit ei când au ieșit în stradă.

Guvernul PSD nu căzuse – cum reușiseră cu guvernul anterior, când l-au dat jos pe Ponta folosind pretextul tragediei Colectiv. Dragnea nu fusese arestat, rămânând în continuare unul din cei mai importanți oameni ai momentului. Nimic din furia lor nu fusese ostoită.

În consecință, încrederea recăpătată momentan de Johannis s-a evaporat imediat, în nici două luni. Johannis a coborât astfel la cel mai scăzut nivel al său de când este președinte. Sunt semne din ce în ce mai clare că e posibil să aibă soarta lui Constantinescu – un lider global regional strategic și neînțeles.

Tot pe partea aia de politică anti-PSD, Kovesi și Băsescu au scăzut dramatic din alte motive decât cele ale lui Johannis. Deși sunt și ei asociați cu cauza anti-PSD și probabil au beneficiat de pe urma furiei tefeliste de la începutul anului, ei s-au erodat din cauza demonilor trecutului, nu a furiei prezentului. Din cauza dezvăluirilor lui Ghiță și, mai recent, ale lui Andronic – unul din colaboratorii apropiați ai lui Băsescu.

Aceste dezvăluiri au arătat ce abuzuri au făcut Băsescu și acoliții săi, printre care la loc de cinste Codruța Kovesi. Justiția a fost folosită pe post de armă politică, alegerile au fost fraudate în mod grosier cu ajutorul Sistemului.

Încet-încet, lumea începe să înțeleagă dimensiunile monstruozității. În consecință, până și cei mai die-hard susținători ai acestora încep să-și piardă încrederea în ei. Băsescu? Un monstru al istoriei recente a României. Kovesi? O unealtă a acestei monstruozități. Nu mai au oamenii încredere în ei.

Pe partea cealaltă a eșichierului politic, Dragnea s-a erodat tot din motive de așteptări eșuate. Doar că nu așteptările eșuate ale tefeleilor, care oricum nu-l suferă, îi vor pielea pe băț. Ci așteptările eșuate ale pesediștilor, ale celor aproape jumătate din votanți care au votat cu furie PSD ca să se scape de regimul de asuprire băsistă și post-băsistă, adică johannistă.

Și au trecut două luni, trei luni, patru luni, și nu s-a întâmplat nimic. Pe partea economică guvernul PSD / Grindeanu / de-fapt-Dragnea a luat măsuri îndrăznețe, reparatorii, cu substanță clară social-democrată. Dar pe partea de justiție, de respect al valorilor democrației, de reparare a abuzurilor băsiste, doar s-au făcut că fac și de fapt n-au făcut nimic.

Băsescu e bine mersi, Kovesi e nederanjată, chiar discret protejată, chiar discret încurajată de guvern și de majoritatea pesedistă din parlament să continue asuprirea șî vendeta și belirea pesediștilor, trăiască lupta anticorupție pe post de bîtă politică. Ponta, unul din cei mai performanți și mai îndrăgiți lideri pesediști recenți, este tras pe dreapta și demonizat de însăși conducerea PSD.

Și nimeni nu mai înțelege nimic, și oamenii încep să se întrebe: n-o fi și Dragnea tot al Sistemului? Sau, dacă nu e al Sistemului, măcar controlat un pic, acolo, căutat la zăbală, la cele sensibile, controlat la direcție, speriat cu dosarul penal și astfel devenit manevrabil? Că prea nu se întâmplă nimic din ce au promis pe subiectul ăsta.

Și uite așa scade și încrederea în Dragnea, dinspre partea cealaltă a românilor interesați de politică.

Dezamăgire. Dezamăgire peste tot. Nici Grindeanu n-a scăpat de asta. Nici Ponta. Nici Nicușor Dan. Nici Tăriceanu. Nici Cioloș. Mai toți au scăzut. Doar Firea își păstrează nivelul de acum două luni și cu Isărescu. Veți vedea cifrele luni, când vă voi prezenta tot sondajul.

Acum vreau doar să înțelegeți mecanismul acestei erodări, motivele pentru care mai toată clasa politică își pierde din popularitate în ochii românilor.

E clar și o epuizare de răbdare și de empatie specifice perioadei post-electorale, când lumea e sastisită de politică. Dar este la fel de clar și o dezamăgire distinctă, proaspătă, de anul ăsta, cu cauze multiple, pentru fiecare tip de lideri o motivație diferită.

Cine va umple acest gol de încredere? Societatea, știm cu toții, are oroare de vid. Oamenii doresc să investească încrederea în cineva. În cine? În Bușoi? Ha! Hai să rîdem! În Orban? E epuizat și ăsta. O cvasi-epavă politică. În Ponta? În Grindeanu? Și ei dau semne de oboseală. În Olguța? În Gabi Firea? Vor apărea oare unii noi?

Astea sînt întrebările care macină clasa politică și restul persoanelor semnificative: formatori de opinie, sistemici, alți oameni de bine, acum, în această primăvară tîrzie, când au mai rămas doar doi ani și restul zile până la următoarele alegeri prezidențiale. Apar unii noi? Îi reșapăm pe ăștia vechi? Știți bancul cu Piranda și cu Parpanghel. Ce facem, dom’ general: îi spălăm, sau facem alții?

. Citeste tot...

2007, acest monument de tristologie

The benefit of the hindsight.

Ce simplu și clar se vede acum, retrospectiv.

Toate ni se trag din 2007.

Nu neapărat din 2004, cum crede lumea de obicei, cînd a pierdut Năstase la mustață, cu largul concurs al lui Iliescu, Dan Ioan Popescu și alți băieți din PSD care au percutat la ordin și au trîntit meciul.

Iliescu, probabil în urma consultărilor aprofundate cu americanii, rușii, marțienii, șerpilienii, l-a desemnat succesor pe Băsescu. Oricum l-ar fi desemnat. Adrian Năstase n-avea nici o șansă, căci asta deja hotărîse Iliescu.

Oricum ieșea Băsescu, pentru că trebuia să iasă. SIE. SIE everywhere. De-aia e acum Iliescu anchetat la DNA în privința mineriadei, că l-a vrut moștenitor pe Băsescu. Istoria, această bestie ironică.

Dar nu acolo, în 2004, a fost adevărata bubă. Buba ireversibilă, de pe urma căreia ne-am procopsit cu 10 ani de democrație consolidată prin mijloace securistice, iar acum, mai nou, avem parte și de mîndrețea de Iohannis, a fost în 2007.

La începutul lui 2007, mai exact, cînd l-a mîncat în cur pe Voiculescu să-l suspende pe Băsescu și să încerce să-l demită, să pună alt președinte.

Deși sondajele spuneau că nu are nici o șansă. Sondajele țipau: “lumea îl iubește pe Băsescu”, “oamenii nu-l vor demis pe Băsescu".

Nimic. N-a contat. Știa el mai bine. Mi-l aduc aminte și acum cum se uita cu scîrbă în hîrtii și era convins că sondajele sînt o prostie.

Da, da. O prostie... Sondajele au estimat la milimetru rezultatul referendumului.

Suspendarea lui Băsescu. Opinie


Referendumul de demitere a lui Băsescu. Vot


Acum Voiculescu e în pușcărie. Și o să mai stea o perioadă. Pentru că atunci a ținut el musai să-l retragă pe Băsescu din peisaj cînd acesta era pe vîrf de val.

Dacă nu făcea referendumul, Băsescu se eroda sub greșeala propriilor greșeli, cum deja începuse să o facă. Ar fi avut parte de un singur mandat. Nu ne mai chinuia încă cinci ani. Scăpam de el în 2009. Și alta era istoria.

Iar Voiculescu, evident, și-ar fi crescut nepoții liniștit pe genunchi și ar fi făcut ce vroia el în continuare la Antena 3, s-ar fi jucat cu ea cum se joacă mîțele cu motoceii la stîlpul hornului, în loc să-i fie preluată de băieții cu ochii albaștri și să se joace ei cum vor gradele lor cu ea.

Copii, dragi oameni politici, așa să faceți și de acum încolo. Să nu țineți cont de sondaje. Sondajele e proaste și greșite și ele minte, da? Să faceți voi cum vă taie pe voi capu’...

. Citeste tot...

Evoluția încrederii în președinții României

Împart acest articol în două. La început, cîteva vorbe despre cea mai recentă stare de opinie la adresa liderilor politici. Mai apoi, grosul articolului, analiza comparativă a evoluției încrederii românilor în președinții lor, după Revoluție. A doua parte decurge cu necesitate din prima. Aveți puțintică răbdare.

Mai întîi, o actualizare a situației.

1. Încrederea în principalii liderii politici, după alegeri
Cea mai recentă măsurare a opiniei publice, terminată la sfîrșitul lui decembrie, ne arată cam care sînt mișcările din mintea oamenilor provocate de rezultatul acestor alegeri.

De exemplu, să luăm încrederea în principalii lideri politici, înainte (luna noiembrie 2016) și după (luna decembrie 2016). Observăm următoarele întîmplări neîntîmplătoare:

Raed Arafat, nemuritor și rece, 57, complet staționar. Nimeni nu-i ca el.

Ponta, staționar, la 30. Rămîne unul din persoanele agreabile din această țară.

Tăriceanu, staționar, 29. Tot pe acolo.

Dragnea, salt de 9, de la 20 la 29. Urcă în liga I. Prețul succesului, da? Triada celor trei lideri în jur de 30.

Gata cu veștile bune. Să intre în scenă cifrele în picaj.

Isărescu, cădere liberă, de la 33 la 21 (asta în decurs de trei luni, că nu-l măsor atît de des – mai mult de control).

Și acum, țineți-vă bine, da?

Cioloș, salvatorul națiunii. Picaj: de la 27 la 18. Cade 9. Totul în decurs de o lună, din noiembrie în decembrie. Singurul lucru care s-a întîmplat între cele două măsurări? Alegerile parlamentare.

Băsescu, acest strălucitor: înainte de alegeri 12, după alegeri 10. Tot pe acolo. Prin subsolul favorabilității românilor. Cred că dacă m-aș măsura, și eu aș fi prin preajma lui.

Kovesi, 27 în noiembrie, 22 în decembrie. Pică 5. Ce a fost între? Un rînd de alegeri. Și un mic plagiat, evident. Nu se pune.

Iar acum, cireașa de pe tort, bomboana de pe coliva încrederii. Johannis: înainte de alegeri 30. După alegeri 20. Picaj curat, limpede, cristalin. Doar 10. Doar. În ritmul ăsta, în trei-patru luni vine cu procente de acasă, să nu dea cu minus.

Evoluția încrederii românilor în Johannis


Dacă punem una lîngă alta evoluțiile încrederii în Ponta și Johannis, principalii doi protagoniști politici ai acestor ultimi ani, vedem clar cum Ponta își păstrează o linie relativ constantă de evoluție, în jur de 30-35%, în timp ce Johannis și-a epuizat cadoul de încredere primit în urma cîștigării alegerilor și acum este clar în cădere, întorcîndu-se înapoi la niveluri sub Ponta.

Johannis vs Ponta. Comparație


2. Evoluția încrederii în Președinții României. Analiză comparativă
În afară de analiza evoluției încrederii în principalii lideri politici, mai putem face o analiză elocventă. Să luăm toți președinții României de pînă acum, Iliescu (două mandate), Constantinescu, Băsescu (două mandate), Johannis, și să vedem cum a evoluat încrederea românilor în ei în timpul mandatului, standardizând perioada în așa fel încît graficul să aibă o origine comună, același punct de plecare, ziua învestiturii mandatului.

Înainte de analiză, scurte comentarii:
- Până în 2007, de când am date realizate de institutele pe care le-am coordonat / le coordonez (CCSB, Sociopol), datele din grafic sunt rezultatul agregării rezultatelor făcute publice de către diversele institute de sondare a opiniei publice. De avut în vedere posibilele erori datorate unor metodologii de măsurare diferită.
- În cazul primului mandat al lui Iliescu, nu am găsit informație publică mai veche de 1995, deci cam la doi ani de la începerea formală a primului mandat întreg (1992)
- Pînă la Băsescu, mandatele lui Iliescu și cel al lui Constantinescu sunt de doar 4 ani, nu de 5 ani. De avut în vedere asta.

Iar acum, graficul, în toată spledoarea sa.

Evoluția încrederii în Președinții României


Observăm trei tipuri de evoluții:

A. Iliescu (ambele mandate) și Băsescu (primul mandat)
Aceștia au beneficiat de aprecieri semnificative pe practic tot parcursul mandatului lor – primii 4 ani de președinție, adică mandatele în întregime pentru Iliescu, iar pentru Băsescu marea majoritate a primului mandat.

Cei doi președinți au beneficiat de evoluții constante, la niveluri ridicate, în jur de 60% (Iliescu 1), 50% (Băsescu 1), 40% (Iliescu 2), fără erodări semnificative. În general, jumătate din populație avea încredere la vremea respectivă în președintele lor – realizare deloc nu ușoară, ținând cont de felul în care oamenii de regulă se satură de conducătorii lor.

Iliescu s-a erodat după ce a terminat mandatele, la sfârșitul celor 4 ani. Băsescu tot în al patrulea an a început să se erodeze, la începerea campaniei electorale pentru al doilea mandat.

Concluzia: președinți puternici, care au convins pe parcursul exercitării mandatelor lor.

B. Constantinescu și Johannis
Cei doi președinți prezintă curbe similare. Un prim an de grație, cu niveluri ridicate de încredere, clar peste 50%, urmat de o erodare continuă, bine definită, fără nici un fel de revenire. Sania la vale, fără putință de întoarcere. După doi ani de mandat, Constantinescu coborîse la 30%. La sfîrșit de mandat, încheie apoteotic, într-un rezidual 10%.

Iohannis, după doi ani de mandat, reușește contraperformanța să se erodeze chiar și mai repede decît Constantinescu. După ce o perioadă panta era aproximativ asemănătoare, pierderea alegerilor din decembrie 2016 îl face să coboare vertiginos, de la nivelul de 30%, pe care îl avea în comun cu Constantinescu, pînă la 20%. Să vedem lunile următoare dacă a fost doar un sughiț temporrar, specific înfrîngerii politice jenante, sau dacă această erodare nu cumva se permanentizează. Cangrenă. Cangrenă everywhere.

Pentru o bună înțelegere, că prea sînt multe linii la grămadă, vă prezint și un grafic separat, doar cu Johannis și Constantinescu, să apreciați similitudinea în toată splendoarea sa tristă. Uite ce frumos atîrnă...

Doar Johannis și Constantinescu


Concluzia: președinți slabi, înfrînți de istorie. Fiecare concurează în felul său la nedorita distincție de cel mai slab președinte post-decembrist al României.

C. Băsescu, al doilea mandat
La scurt timp după cîștigarea celui de-al doilea mandat, după jumătate de an, în mai 2010, Băsescu își asumă măsurile de austeritate, după ce mai mult de un an de zile clamase cu seninătate că nu e nici o criză economică, doar pentru a nu-i afecta șansele de victorie.

Asumarea măsurilor de austeritate a reprezentat o lovitură de imagine din care Băsescu nu și-a revenit cu adevărat de atunci. Prima jumătate de mandat s-a tîrît rezidual undeva în jur de 15%, nivel la care Constantinescu scăzuse doar pe sfîrșit de mandat. În a doua jumătate a mandatului a recuperat ceva-ceva, a urcat de la 15% la 20%.

Prea puțin. Prea tîrziu. În imaginarul colectiv Băsescu se transformase deja din erou în monstru, și așa a rămas pînă în ziua de azi.

Concluzia: președinte rezidual, urît de populație.

* * *

Graficele vorbește și nu mințește. Pentru prima oară, în exclusivitate, v-am prezentat evoluția sincronizată a încrederii în președinții post-decembriști ai României, pe parcursul mandatelor lor.

Din aceste grafice vedem clar cum Johannis face toate eforturile să cîștige premiul de cel mai slab președinte al României. Și de-abia au trecut doi ani de zile. Vă închipuiți ce ne mai așteaptă în următorii trei?

Sondajele astea. Ce manipulare grosieră. Ce nemernicie cu ștaif. Iar sociologii ăștia, nu știu de ce nu sînt deja arestați. Niște nemernici kaghebiști. Niște ticăloși. Sta-le-ar cifrele în gît să le stea...

. Citeste tot...

Un joc de șah

Sînt unii deontologi obiectivi care, fiind în tabăra cealaltă de patimă politică, înfierează cu mînie proletară faptul că Dragnea conduce din umbră guvernul și că el de fapt este șeful Executivului. Vai, cîtă disperare pe cuvintele lor! Și cîtă furie și ură, evident. Nu e corect! Dragnea nu trebuie să facă asta!!

Ce nu înțeleg distinșii părerologi obiectivi este că e un joc de șah bine jucat pînă acum de către Dragnea. Sistemul a mutat de manieră neconvențională, aruncînd în joc “cîmpul tactic” al justiției politice pentru a-l neutraliza pe Dragnea. Atunci Dragnea le-a schimbat regulile jocului din mers și le-a demonstrat că există o variantă de scenă politică în care guvernul se poate conduce și de la partid.

Cum s-a întîmplat?

Episodul 1: Începutul anului. Scrisul de pe zid: Mene Tekel Fares
De pe la începutul anului se prefigura faptul că PSD se desprinde în cîștigător. Alegerile locale n-au venit decît să confirme acest lucru.

Mai știți cu cîtă disperare se chinuiau obiectivii să demonstreze că PSD n-a luat "decît" 37%? Cînd de fapt PSD mai avea niște 4-5% prin alianța aia cu UNPR din București, unde vă dați seama că voturile Gabrielei Firea n-au venit de la UNPR?

Deja de pe atunci se prefigura faptul că PSD va lua clar peste 40%, căci deja luase aproape 42% la locale.

Episodul 2: Aprilie 2016. Condamnarea politică a lui Dragnea
Drept pentru care “cîmpul tactic” al justiției pe post de instrument de control politic s-a pus în joc, întocmai și la timp, iar Dragnea a fost tras pe dreapta, să nu care cumva să conducă el. Au făcut asta din vreme, să fie timp să se rostogolească în opinia publică toate consecințele condamnării lui Dragnea.

În 22 aprilie 2016, lui Dragnea i s-a dat o struțocămilă de condamnare definitivă, dar cu suspendare. Doi ani, ca în caz de ceva să i se inventeze o recidivă – deja se construise un dosar penal de tot rîsul, ceva cu două zuze locale angajate cu secole în urmă pe la Teleorman – pretext să fie agățat dacă face pe nebunul și iese din scenariu.

Asta evident că se întîmpla fix înainte de alegerile locale, să reverbereze și acolo, să afecteze votul PSD. Nu că s-a întîmplat asta, românii au votat cu brio PSD în ciuda instrumentării dosarelor penale ale lui Dragnea. Dar asta așa, să înțelegeți mai bine cum funcționează “cîmpul tactic” și cum este folosită justiția pe post de instrument de control politic.

Episodul 3: Alegerile locale
Alegerile locale de la sfîrșitul lui mai au reprezentat începutul sfîrșitului, Stalingradul pentru echipa Johannis – Binom – PNL.

După cum spuneam, PSD a luat peste 40%, cînd pui și voturile de la PSD, unde formal s-a candidat într-o formațiune politică distinctă, Alianța PSD + UNPR, dar tot voturile PSD au fost de fapt.

Mai mult, a fost pentru prima dată în istoria democratică post-decembristă cînd PSD a cîștigat cu brio tot Bucureștiul, bastionul tradițional anti-pesedist al țării.

Episodul Clotilde Armand de la Sectorul 1, seara aceea intensă în care deontologii s-au chinuit să măsluiască alegerile și să convingă lumea că de fapt Clotilde a cîștigat alegerile, a demonstrat disperarea sistemului în fața tăvălugului istoriei.

Distinșii binomiali aveau nevoie disperată de un succes, cît de mic, să poată pune lampa narativă a celor de la Digi 24 și Hotnews pe un ceva pozitiv pentru ei, pentru a masca ditamai înfrîngerea imensă.

N-a fost să fie. Doamne ajută. Cred că am contribuit și eu cu 1% la respectiva bătălie cîștigată în acea seară intensă.

Episodul 4: Alegerile generale
Luna decembrie 2016. După o disperată încercare de ultim moment de a scoate din pălărie un tătuca mesianic în persoana lui Cioloș, PNL – și prin el, de fapt Iohannis - a suferit cea mai umilitoare înfrîngere a sa vreodată.

Din două partide care însumate în 2008 sau în 2012 făceau undeva spre 45% electorat, au reușit contraperformanța să se chinuie să ia ceva mai puțin de jumătate, să treacă in extremis pragul simbolic de 20%. Ce rușine! Ce umilință! Poporul român le-a dat o bastîrcă peste ceafă să o țină minte două generații de peneliști de aici înainte. Să fie primit!

Mai mult, nici scenariul de rezervă cu USR-ul nu le-a ieșit. Dădeau semne că se mișcă, undeva spre 12%, poate chiar 15%. Și pe urmă a venit revelația cu Soros – i-am arătat în adevărata lor lumină.

Românii nu i-au iertat. S-au întors înapoi sub 10%, de a ajuns amărîta de Pippidi să urle acum de pe margine că s-au furat alegerile și că Cioloș ar trebui să dea PSD-ul în judecată. Pe bune? Nea Nicu?? Doar atît puteți? Nu vă convine că ați fost demascați, repede vă întoarceți la “cîmpul tactic”, la arestat oameni?? Vedeți că s-ar putea să fi înțărcat bălaia, distinsă doamnă Parker.

Pe scurt și în concluzie: dezastru.

Episodul 5: Guvernul. Dragnea mută în jocul de șah
Ultima redută a Sistemului (Binom / păpușa de paie Johannis / ruina PNL) era să se fure rezultatul alegerilor. A cîștigat PSD aproape cu jumătate din voturi? Nu-i nimic! Va fi cel mai mare partid din opoziție.

Nu le-a ieșit. După cîteva încercări patetice, au dat chix.

Au recurs la Scenariul B: temporizare și tălpi. Au respins prima propunere, pe Sevil Shhaideh, o femeie remarcabilă, muncitoare, demnă, încercînd să însceneze un ditamai scenariu apocaliptic cu spioni sirieni și teroriști. Pe moment, le-a ieșit.

Însă pe urmă Dragnea a mutat remarcabil în jocul de șah și a transformat o dificultate în oportunitate. Sevil n-a fost acceptată drept prim-ministru? Nu-i nimic. Va fi vice-prim-ministru, poziție pe care Iohannis nu mai are cum să o respingă, și va comasa cele două ministere cu cea mai mare încărcătură de activitate și de fonduri: al Dezvoltării și al Fondurilor Europene.

Ministru Fondurilor Europene a fost retrogradat în poziție de ministru delegat și în funcție a fost numită o tehnocrată din zona funcționarilor publici de la minister. Știe, face, nu are ambiții politice.

În general, cei care au fost numiți nu au ambiții politice, întărind mesajul că este guvernul Dragnea, chiar dacă Sistemul a făcut toate eforturile supraomenești posibile de a împiedica aceasta. În alte poziții cheie au fost numiți oameni apropiați lui Dragnea: Interne, Justiție – locurile cheie pentru contracararea atacurilor de tip "cîmp tactic".

Episodul 6: Comunicarea. Guvernul "Dragnea"
Mai mult, toate episoadele de comunicare de pînă acum au fost gestionate de manieră voită pentru a se transmite acest mesaj. Dragnea în prim plan, în mijlocul microfoanelor, gestionînd ceremoniile de anunțare a miniștrilor, cu Grindeanu clar poziționat simbolic în plan secund – învățăcel cuminte al adevăratului prim-ministru.

Poziționarea, atitudinea, limbajul non-verbal al celor doi, toate au transmis un mesaj foarte simplu: Dragnea conduce, chiar dacă ceilalți s-au chinuit să nu o poată face.

Și e bine că e așa. Pentru că s-a îndreptat o nedreptate. Sistemul s-a chinuit prin mijloace neconvenționale, imorale și abuzive să-l scoată pe Dragnea din joc, punînd în mișcare o întreagă mașinărie de tip "cîmp tactic", călcînd în picioare rolul politicului din democrație, încercînd să neutralizeze rolul Parlamentului și al partidelor politice.

Nu le-a ieșit. La mișcări nonconvenționale li s-a răspuns nonconvențional. Gîndire laterală.

Șah. Evident că întrebarea stă pe buzele tuturor: și, după șah, cînd vine matul?

. Citeste tot...

Johannis nu se predă așa ușor

Zilele astea, în răstimpul în care nu l-am căutat pe Ghiță, (nu, nu era pe pîrtie; cred că s-a ascuns în altă parte), am discutat cu o seamă de prieteni și cunoscuți, evident pe inevitabila temă a guvernării PSD și a nominalizării primului ministru, cum de altminteri discută mai toată lumea zilele astea.

În ciuda părerilor convergente ale interlocutorilor mei, care consideră că Johannis nu are ce face, trebuie să se recunoască învins, eu continui să am o opinie contrariană și să cred că Johannis se zbate să întoarcă un rezultat potrivnic în favoarea sa.

Așa cum spuneam și zilele trecute, înainte să se contureze această tergiversare a sa de desemnare a premierului după Crăciun, cred în continuare că este ultima dată cînd Johannis mai are o șansă să nu piardă de tot lupta pentru putere. E ultima dată cînd încă mai ține ciocanul în mînă și poate face ceva de manieră legală cu el.

Constituția, interpretată convenabil, îi dă acest drept. Frazarea acelui vestit articol 103 privind învestitura premierului este suficient de vagă încît să-i permită acestuia să interpreteze “consultarea” ca fiind consultativă, nu imperativă, iar “desemnarea” atributul său exclusiv, pe principiul “v-am consultat, dați-vă-n spumele mele constituționale, acuma eu desemnez, cum vrea Constituția mea”.

În plus, va accentua pe faptul că nici un partid nu are majoritate absolută în Parlament, deci se consultă cu toate în mod egal – cum a și făcut-o deja – și nu consideră PSD cîștigătorul alegerilor, ci viitorul principal partid de opoziție.

Și deja multe semne sînt că așa va face. Joacă deja la temporizare. E clar că are nevoie să cîștige timp, cît să le dea posibilitatea cîinilor discreți să miște lucrurile așa cum trebuie.

A mutat deja următoarea rundă de confruntare mai încolo, după Crăciun. După aia eu presimt că o va mai lălăi, să treacă și Revelionul. Probabil va respinge prima propunere, pe principiul “nu are basca, și chiar dacă îi puneți bască, nu are moț patagonez”. Va forța a doua nominalizare, pe principiul “ia să vă văz dacă aveți curaj să nu o votați, să vedem ce iese mai degrabă, suspendare sau alegeri anticipate”.

Evident că se bazează că nu va fi suspendat. Pe de o parte, datorită sprijinului extern pe care contează în continuare, îndeosebi de la aripa populară europeană, așa cum a beneficiat și Băsescu acum patru ani, în fatidicul an 2012, cînd atunci de fapt a pierdut PSD meciul (da, știu: Ponta, Ghiță, Șova, Cazanciuc, chiar și Palada; da, știu...).

Dar mai ales și mai ales se bazează pe sprijinul intern, al sistemului de forță în general și al serviciilor în particular, care cu toții se tem că dacă vine PSD / Dragnea la butoane, aceștia au toate motivele din lume să-i belească, pe motiv de răzbunare, că nu va fi o batistă pe țambal ca pe vremea lui Ponta, ne facem că îl bușim pe Băsescu, dar o lăsăm pe Codruța în pace. Ei cred că de data asta sîngele va fi real, nu doar ketchup. Și sistemului știm că îi place sîngele, dar să nu le curgă lor, ci doar victimelor.

Pe acest principiu, de sistem încolțit și de sprijin extern (da, Merkel sîngerează și ea masiv, dar încă e la butoanele influenței Uniunii Europene și nu dă semne că se predă așa ușor), Johannis își joacă ultima carte. De Vodă căpos care se uită de sus, solemn și disprețuitor, la boierii pămînteni, ăia corupți și melteni, și-și rotește buzduganul și-i pălește la tîmplă, știind că Înalta Poartă îl va ierta dacă va ciobi vreo doi-trei boieri pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Acuma doar e nevoie ca buzduganul să aibă ceva timp la dispoziție, să-și încarce bateriile și să se pregătească să execute foc de voie în boierii cei mișei și cu mustață prea provincială, prea românească, prea ca la țară.

Știți bancul cu ursul și cu vînătorul care nu-l nimerea, deși ursul se tot apropia, se tot apropia? O să fie... O să fie...

. Citeste tot...

Saving face pe Dîmbovița în jos

Johannis se află în fața unei lupte foarte importante.

Pînă acum, a pierdut patru bătălii importante, poate chiar decisive, în orice caz strategice.

Bătălia popularității
A scăzut dramatic în ochii românilor. În momentul de față sîngerează în jurul lui 30% încredere, unde Băsescu scăzuse de-abia pe sfîrșitul celui de-al doilea mandat și după tăierea salariilor. Johannis riscă să fie mai varză decît Constantinescu la acest capitol

Bătălia comunicării
Este deja antologică inadecvarea de comunicare a actualului nostru președinte de țară. Urmărim cu preocupare, uneori chiar cu îngrijorare, dar cu siguranță mereu cu amuzament cum mutul tace în fiecare zi, pas cu pas. Ghinion.

Bătălia guvernării
Aici a pierdut de două ori: cum a ajuns să aibă guvern și ce a făcut cu el. În primul rînd prin felul în care și-a pus Guvernul MEU. O manevră absolut imorală și jenantă (ca să nu folosesc cuvinte mai tari) prin care a călărit cinic și oportunistic tragedia de la Colectiv pentru a-l da jos pe Ponta și a-și pune Guvernul MEU. “A fost nevoie să moară oameni să am și eu Guvernul MEU”. Al MEU. My preciouss.

Apoi, preț de un an de zile, minionul lui Johannis, Cioloș, acest Boc v2.0, a făcut țara varză. A fost Guvernul ZERO. Ar trebui un articol separat ca să enumerăm toate neîmplinirile și ticăloșiile făcute de Guvernul ZERO în 2016. Le știți. De-aia jumătate din românii care au venit la vot au votat PSD. De nervi. De draci. De furie. Guvernul MEU. Guvernul ZERO

Bătălia alegerilor
Decembrie 2016 a încoronat doi ani de inadecvare. De nervi, de draci, de furie, de indignare, românii au sancționat un Johannis total inadecvat, un Cioloș total defazat, un guvern total ZERO. Românii au dat dovadă că sînt capabili să fie cuminți precum pămîntul și le-au dat în cap cu Cumințenia Pămîntului: PSD 45%, înainte de redistribuire.

* * *

E clar de ce acum Johannis nu își poate permite să piardă și această bătălie a desemnării premierului. Dacă și acum iese că PSD / Dragnea au învins, Johannis poate începe să împacheteze. Chiar dacă va rezista pînă la sfîrșitul mandatului, va fi deja istorie, un manechin împăiat în mod solemn, proptit în geamul statului român.

Asta dintr-un motiv foarte simplu: sistemul nu acceptă înfrîngerea. Sistemul nu iubește oamenii care pierd lupte. Că așa sînt militarii: crescuți să iubească victoria și puterea, nu oamenii moi, care mănîncă bătaie.

De-aia sistemul i-a ciugulit lui Băsescu din palmă atîția ani, căci Băsescu știe să învingă, no matter what. Iar acum sistemul e în alertă. Este foarte posibil să fie condus de un tăntălău, în condițiile în care istoria ne bate la ușă și războiul la fereastră.

Johannis nu e prost. Nu-l subestimați. Johannis știe asta. Drept pentru care își dă seama că asta este ultima lui bătălie importantă, prima pe care cu adevărat nu-și permite să o piardă.

Eu, personal, cred că Dragnea ar trebui să fie prim-ministru, pentru că e corect ca cel care conduce partidul la victorie să îl conducă și la guvernare. Dar tot eu, tot pe persoană fizică, nu cred că va fi posibil asta. Se vor declanșa toate mecanismele de forță pentru a-l împiedica.

Nici Dragnea nu e prost. Și el știe asta. Și Dragnea, spre deosebire de alții, e precaut, prevăzător, e un supraviețuitor care nu se aruncă așa ușor cu pieptul deschis în fața gloanțelor (Ah, sfîntă tinerețe naivă! De ce e nevoie ca tinerii să fie avîntați și naivi?).

Dragnea are acum două sarcini dificile. Are dificila sarcină să transmită partidului de manieră convingătoare că nu poate fi prim-ministru, dar că rămîne în continuare la butoane. E deja o luptă și o fierbere în interiorul partidului, se dorește sînge, e o tabără semnificativă care dorește confruntare pînă la capăt și fiat pesede, pereat mundus, să punem un premier așa cum vrem noi.

Dar, și mai important, are dificila sarcină să identifice o persoană potrivită, un Boc v3.0, care să fie convenabil, în ordinea numerelor de pe tricou ca importanță: -
și ambasadelor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și serviciilor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și lui Johannis care ține încă, totuși, ștampila în mînă, -
și partidului, care oricînd i se poate scula în cap la primul semn de slăbiciune ori - și mai rău! – de trădare -
și mai ales și mai ales o persoană care să nu capete personalitate (prea) proprie și (prea) pe persoană fizică, să nu se transforme încet-încet într-un competitor la conducerea partidului. -

Greu, nu-i așa? Saving face, cum ar zice chinezii.

Nu-i greu. Ghici ciupercă ce-i.



. Citeste tot...

Parlamentare 2016 Prezența la vot 19:00

Estimare finala participare vot: 42-43.

. Citeste tot...

Parlamentare 2016 Prezența la vot 16:00

Încet-încet, prezența mai ridicată de la orele dimineții față de alegerile parlamentare trecute începe să se atenueze, iar evoluția votului la aceste parlamentare să arate din ce în ce mai asemănător cu alegerile trecute, cele din 2008 și 2012.

Dacă luăm în calcul și prezența la vot în străinătate care este mult redusă (nu va trece de 120-150 mii voturi), atunci cea mai proaspătă estimare de participare la vot, pe baza celor de pînă acum, este undeva în jur de 43%.

. Citeste tot...

Parlamentare 2016 Prezența la vot 13:30

Dacă e să comparăm evoluția prezenței la vot de azi cu cele de la alegerile comparabile, adică ultimele două alegeri parlamentare, din 2008 și 2012, din datele de pînă la 13:30 putem deja să începem să tragem niște prime concluzii. Vedem că e foarte probabil ca participarea finală la vot să fie cu 3-4 puncte procentuale peste cea din 2012, deci undeva la 46%-47%.

PS: în privința scorurilor de vot, vedeți voi, dragii mei pufoși kaghebiști, diferența dintre un sondaj în ziua votului, cum facem noi, și un exit poll, cum fac dujmanii, este că noi știm deja acum care va fi scorul final, în timp ce ei încă se scaldă în 54% vot de dimineață. Pufoși. Pufoși everywere. Să nu ziceț că nu v-am spus...

PPS: A, era să uit! În privința scorurilor de vot. Alea, pufoșii mei, sînt doar pentru premianți, pufoșilor. Doar pentru premianți... Dacă auziți azi cifre cum că ar fi de la mine, vă rog eu să zîmbiți superior. Dă Palada niște perdele de fum, numa' numa'... :) :wink: Duceți-vă la Pieleanu, la cele mai foarte adevărate cifre, alea cu 54% :)

. Citeste tot...