Vin alegerile!

. Citeste tot...

Kuzushi: o expresie a creștinismului spinozian în aikido

Ueshiba Morihei, adică O’Sensei, întemeietorul aikido, a fost foarte apropiat de ideile creștine. A fost adeptul religiei Ōmoto-kyō, un sincretism japonez între vechea religie shintoistă și învățături mistice mai recente, multe din ele permeate de valorile creștinătății.

O’Sensei nu a fost creștin în mod formal, însă a fost apropiat de unele din ideile centrale ale creștinătății, îndeosebi de iubire și de iertare. Ambele strîns legate de ideea de armonie celestă.

Ascultîndu-l în seara asta pe sensei Nicolae Mitu cum ne îndemna să aprofundăm cunoașterea aikido-ului prin cunoașterea originilor și temeiurilor sale, adică ale învățăturilor lui O’Sensei, mi-am amintit de ideea lui Spinoza de bine.

Spinoza spunea că adevăratul bine este făcut doar atunci cînd poți face și răul, dar te abții. Cînd, deși ai putea să faci răul, alegi în mod conștient să nu-l faci, ci să faci binele. Altminteri, dacă doar nu poți face răul, nu se cheamă că ești moral, ci doar nevolnic. Nu faci bine nu că ai vrea, ci doar pentru că nu ești în stare să faci rău. Altă mîncare de pește. Bicisnicie bleagă, nu virtute.

Mi-am dat seama că această idee a lui Spinoza are legătură cu felul în care O’Sensei a sublimat agresivitatea artelor moderne tradiționale, cele prin care samuraii se străduiau să-și șlefuiască priceperea de a ucide.

O’Sensei a luat această pricepere și metodă de a omorî și a oferit învățăceilor săi alternativa. Calea iubirii, iertării și armoniei. Ai - Ki - Do. Bun - Energie / Spirit - Cale. Calea Energiei cele Bune. Calea Spiritului cel Bun.

Învățătura esențială a lui O’Sensei, care permează fiecare tehnică ce o învățăm pe calea aikido-ului, poate fi formulată astfel.

Iată, învățăceii mei, ce vă învăț eu pe voi. Puteți să omorîți, să faceți rău, căci aveți aici metoda, priceperea. Dar nu o veți face. Veți fi în armonie cu dușmanul vostru, pe care îl veți transforma în partener și căruia îi veți mai oferi o șansă.

Îl veți ierta. Nu veți duce consecința pînă la capăt. Nu veți duce tehnica dură, agresivă, de multe ori letală pînă la capăt. Veți sublima această tehnică, o veți transforma și o veți înnobila cu duhul blîndeții și al iertării.

Nu o blîndețe bleagă, așa cum cred mulți greșit despre aikido. O blîndețe aspră, controlată, care poate strînge, produce vînătăi și alte deranjuri minore, dar nici un deranj major. O blîndețe la marginea violenței și a consecințelor iremediabile.

Adică veți fi un samurai creștin, care îi spune dușmanului prin tehnica aplicată: nu îți sînt dușman, sînt la fel ca tine, ești la fel ca mine, să fim una, să nu fim dușmani, să fim parteneri, să îmblînzim răutatea și violența și să fim în armonie.

Această idee centrală din învățăturile lui O’Sensei nu poate fi dusă la bun sfîrșit dacă ești bleg. Dacă faci balet, cum unii zic că ar fi aikido. Ci doar dacă arăți la început că poți fi dur, aspru, cu consecințe marțiale.

Dar după ce îi dai acest mesaj de potențial letal, nu îl concretizezi, doar i-l fluturi prin fața ochilor. Apoi restul tehnicii devine una de control și de neutralizare, nu de ucidere. Îi dai șansa adversarului să mai încerce să mai trăiască încă o dată. Și astfel îl transformi în partener.

Esențial în toată această logică este kuzushi. Dezechilibrul. Acesta este mesajul prin care îi transmiți partenerului tău “iată ce îți pot face, iată care pot fi consecințele”.

Miezul aikido constă într-o treime cu clare valențe mistice.

În ma ai, buna poziționare, buna distanță.

În kuzushi, în dezechilibru.

În mushin, în acea stare de limpezime senzorială, emoțională și spirituală care se regăsește conceptualizat în multe alte discipline spirituale și care în mistica ortodoxă are numele de “trezvie”.

Kuzushi este miezul spinozian al aikido-ului. Mesajul: iată, pot face răul, dar mă abțin, și astfel devin moral și creștin. Sublimarea letalității samuraice. Samuraiul creștin.

Tehnica de aikido fără kuzushi e apă de ploaie, e balet, e rîsul curcilor. Tehnica de aikido cu un continuu control dat de un continuu kuzushi este floarea aspră a adevărului acestei arte marțiale.

Și felul în care această floare aspră înflorește pînă la capăt întru blîndețe și iertare și armonie este mesajul care spune: “pot fi rău, dar aleg să fiu bun”.

Iată creștinismul din aikido.

Am zis.



. Citeste tot...

Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici

Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici și apoi încercați să faceți lucrurile și un pic pe dos.

Ați venit să vă distrați? Încercați să vă chinuiți un pic. Ați venit să vă chinuiți? Chinuiți-vă și să vă distrați un pic.

Ați venit la rupere, la mermeleală, la trosneală, la de-alea grele? Încercați să fiți pufoși și aerieni și naivi și să lucrați încet, moale, ca meduza.

Ați venit să faceți un pic de balet, ceva finuț, să nu se strice rimelul, un pic de aerobic? Încercați un pic de yang, fiți răi cîteva milisecunde, gîndiți-vă la Chuck Norris și dați și mai vîrtos din aripioare.

Ați venit să fugiți de voi? Căutați-vă. Găsiți-vă. Mirați-vă. Tehnica să vă ajute să vă descoperiți, oase și tendoane și creier și frici și emoții și furii și limitări, mai ales limitări.

Ați venit să vă căutați? Scăpați de voi înșivă. Uitați-vă. Lumea e mare. Descentrați-vă. Tehnica să vă spele creierul, să-l facă mushi mushi. Adică aia grea, aproape imposibilă, cum îi zice? Mushin no shin. Tot un soi de mushi mushi.

Orice yang are un yin. Căutați-l ! Orice yin ascunde un yang. Găsiți-l! Rotund, pufoșilor, rotund. Încet, pufoșilor, încet. Repede, pufoșilor, repede. Pătrat și triunghi, pufoșilor. Pătrat și triunghi.

Onegaeshimasu!



. Citeste tot...

Lucrurile simple sint cele mai grele

Lucruri simple, elementare, deci dificile. Ginduri de pufos semi-incepator pentru incepatorii mai incepatori decit mine.

* * *

De ce priza de mina? Ca vrem sa ne plimbam in parc impreuna? Nu, pufosilor. Ci pt ca vreti sa imobilizati o mina foarte periculoasa, care fie scoate sabia, fie va fupe un pumn in diverse: coaste, organe, falca, alte chestii tari sau moi. De retinut cuvintul "periculoasa".

Atunci, pufosii mei uke, daca ati pus mina pe ceva periculos, nu-i mai dati drumul, ca face buba. De-abia atunci sinteti un uke sincer si pe calea cea buna. Si de-abia atunci iese tehnica. Pt ca voi, pufosilor, sinteti disperati sa nu scapati acea mina f periculoasa.

* * *

Toate tehnicile de imobilizare a incheieturilor, vestitele ikkiyo nikkiyo sankyo etc, au un lucru elementar, deci f dificil: nevoia de a tine priza de imobilizare in mod corect pe tot parcusul tehnicii. Prea multa lume se concentreaza pe pasi si pe succesiunea miscarilor si ignora cind ti-e lumea mai draga acel degetzel fara de care nu-ti iese nikkiyo, ca plavanul de uke scoate mina.

* * *

Trei lucruri simple, elementare, deci foarte dificile: eschiva, dezechilibru, tehnica pe continuu dezechilibru. So friggin simple. So friggin difficult.

* * *

Un lucru esential, elementar, oribil de complicat: ma-ai.

Onegaeshimasu! :bow:

.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Seminarul Internațional de Aikido de la Cluj

Săptămîna aceasta a avut loc la Cluj unul din cele mai importante evenimentele ale aikido-ului mondial: Seminarul Internațional de Aikido, organizat cu ocazia întîlnirii oficiale a reprezentanților Aikido Aikikai / Hombu Dojo și a conducerii Federației Internaționale de Aikido.

A fost o densitate rar întîlnită de monștri sacri ai aikido, însoțită de o densitate rar întîlnită de practicanți care au venit pe tatami să participe la seminariile acestora.

Începutul săptămînii a fost dedicat celor organizatorice / administrative. Sfîrșitul săptămînii, celor rostogolitoare. La mijloc, în ziua de joi, a fost și un eveniment oficial, o conferință de presă la care oficialități centrale și locale au înmînat semne de recunoaștere celor mai prestigioși participanți.

Primăriea Clujului a fost reprezentată de primarul Emil Boc. Din partea Guvernului României a fost o întîmplare fericită ca reprezentantul să fie și practicant de aikido. Adică eu, în postură de consilier de stat. A fost o onoare să reprezint Guvernul României la un asemenea eveniment deosebit. Joi la costum și cravată. Vineri și sîmbătă la gi, pe tatami.

Plachetele au fost oferite într-un eveniment festiv, urmat de o conferință de presă. Ele au fost înmînate celor mai importante figuri ale aikido-ului mondial actual:

Mitsuteru Ueshiba Waka Sensei, urmașul și continuatorul oficial al lui O'Sensei, Morihei Ueshiba. O persoană elegantă și nobilă în afara tatami-ului și elegantă și necruțătoare pe tatami, după cum au putut vedea cu ochii lor sutele de participanți de la seminariile acestuia. O persoană mai mult decît demnă să ducă mai departe tradiția lui O'Sensei.

Peter Goldbury, președintele Federației Internaționale de Aikido. Un filosof și un înțelept și un mucalit cu vorba liniștită și un stîlp de tradiție pe tatami. Un european în Japonia, devenit japonez în fibră și înțelepciune.

Kei Izawa Sensei, secretarul general al aceleiași Federații Internaționale de Aikido. Un domn elegant, un japonez pînă în măduva oaselor, deși e stabilit de ani de zile în SUA și un redutabil aikidoka, de la care am învățat niște tehnici deosebite.

Christian Tissier Shihan, unul din cei mai apreciați și cunoscuți maeștri internaționali de aikido și posesorul unui stil inconfundabil, care face pentru aikido cît zece campanii de marketing. De la Tissier nu doar înveți. Tissier Shihan îți restructurează întreg creierul în materie de aikido.

Și ultimul, dar nu în cele din urmă, Ulf Evenas Shihan, continuatorul tradiției lui Saito Sensei în Europa. Un urs de om, un scandinav cît muntele, un continuator viking al staturii și posturii lui Saito Sensei și a lui Fujita Sensei.

La conferința de presă, am spus că aikido este unul din acele repozitoare de înțelepciune ale umanității care aduce oamenii laolaltă, punîndu-i unul lîngă altul și neutralizînd asperitățile. O cale a păcii.

Aikido trece dincolo de cultură, de etnicitate, de religie, de gen ori de convingerile politice. Au stat alături și au apreciat moștenirea lui O'Sensei persoane din țări total diferite, de pe tot globul, din Japonia, din Suedia, din Anglia, din Franța, englezi din Japonia, japonezi din America.

Au stat alături răgățeni și ardeleni, pesediști și pedeliști, bucureșteni și clujeni. Nu a contat. Aikido este deasupra acestor tăieturi în carnea umanității.

Am stat alături de un adversar politic, atît la evenimentul oficial, cît și la masa oferită de organizatori după. Politica nu și-a făcut loc deloc în discuții. Am reprezentat amîndoi România în fața oficialilor aikido internaționali, umăr la umăr. În asemenea momente nu contează de care parte a separării politice ori regionale ești. Ești pur și simplu român. Ești pur și simplu om.

Și pentru asta merită să aducem recunoaștere aikido-ului. Unește acolo unde altele dezbină. Domo arigato gozaimashita!

PS: O caldă mulțumire și entuziaste felicitări organizatorilor evenimentului și îndeosebi lui Dorin Marchiș Sensei, conducătorul Aikido Aikikai România și cel care a făcut posibil un asemenea eveniment remarcabil. După cum spuneau chiar ei, seara la masă: acum 10 ani de zile așa ceva ar fi fost dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale noastre. Și uite totuși că se întîmplă.

Sensei, respect!











. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Cuvintele nu pot să

Citeste tot...

Onegaishimasu!

Pentru cei care.

Pentru cei care au fost.
Pentru cei care n-au putut ajunge.
Pentru cei care stiu.
Pentru cei care nu stiu.

Pentru cei care.

. Citeste tot...

Pentru cei care

Pentru cei care știu ce înseamnǎ. Pentru cei care au fost acolo. Pentru cei care vor fi acolo, altǎ datǎ.

Onegaishimasu!



Citeste tot...

Those were the days

Saito Shihan (în picioare, al doilea din stînga, ținînd copilul) și Isoyama Shihan (în picioare, al doilea din dreapta. Templul Aiki, Iwama, Japonia, anii 50.

. Citeste tot...

Cuvintele nu pot sǎ

. Citeste tot...

[...] les homologies constatées entre les sports et les groupes sociaux [...]

Des enquêtes plus détaillées s'inscrivent dans cette perspective en analysant un groupe de sports ou un seul sport.

Ainsi, nous avons essayé de montrer en quoi les types de « rapports au corps » très différenciés qu'impliquent la pratique de trois sports de combats de préhension, la lutte, le judo et l'aïkido, se trouvent globalement en accord avec le «rapport au monde» et les règles du jeu social des différentes catégories de pratiquants (Clément, 1985).

On comprend («presque trop vite» précise Bourdieu, 1987) que la distance corporelle qui sépare les combattants, le privilège accordé aux techniques d'esquive et d'évitement, la valorisation de l'esthétique et sa mise en relation avec l'efficacité du geste, mettent l'aïkido en accord avec le rapport au corps des fractions les plus cultivées des classes moyennes, tandis que la lutte et le «corps à corps» permanent qu'elle exige attire davantage (ou, si l'on veut, indispose moins) les agents des classes populaires.  Dans la même perspective théorique, PierreFalt (1981) construit l'espace des usages sociaux de la croisière (yachting) et Jacqueline Blouin le Baron celui des activités d'expression (1981), tandis que Pociello à partir du rugby (1983) retrouve les différenciations sociales jusque dans les «manières» de pratiquer le jeu et d'entrer en relation avec les autres joueurs.

Dans la lignée de la «distinction», l'ensemble de ces travaux met en évidence les homologies qui s'établissent entre des sports, au sens large, et des « cultures » ou sous-cultures de classes, à partir d'une caractérisation technique et réglementaire des activités censée être socialement pertinente.  Le système des pratiques sportives proposé par Pociello (1981) comme une « structure hypothétique » et provisoire construite à partir de l'opposition socialement pertinente entre pratiques «informationnelles» et pratiques «énergétiques» achève cette première phase. Néanmoins, si le programme inspiré par Bourdieu exige ce travail préalable d'élucidation, il ne se réduit pas à cela.  Il s'agit en effet d'analyser la dynamique du système.

[...] Les caractéristiques techniques d'un sport sont en grande partie «façonnées» et en tout cas «interprétées» par les différents groupes de pratiquants, ce qui rend très délicat les analyses en terme de logique motrice ou de structure technique.  La notion de «système des sports» implique de prendre en compte l'ensemble de ces rapports différenciés et évolutifs aux pratiques.

Ainsi la valeur distinctive d'un sport ou d'une modalité de pratique s'établit en relation avec les autres pratiques (particulièrement avec des modalités adjacentes dans l'espace des sports), par un système de codage symbolique, et les homologies constatées entre les sports et les groupes sociaux s'ordonnent entre espaces différents, et non entre des points de chaque espace.

[...] Les différences de styles de vie et de «rapport au monde» des pratiquants du squash avec les adeptes de l'aïkido à la fin des années 1970 sont très nettes, malgré la proximité sociale des deux groupes (dans notre échantillon, en 1979, 67 % des pratiquants d'aïkido ont un père cadre supérieur ou profession libérale, 57 % possèdent un diplôme de niveau bac + 3, 47 % ont bac + 4, etc.).

A cette époque, la pratique de l'aïkido s'inscrit plutôt dans une perspective «contre-culturelle» multidimensionnelle,qui s'exprime non seulement par le refus des conceptions sportives «traditionnelles» et l'opposition à leurs principales dimensions, mais aussi par le rejet des valeurs et normes du système social et politique des années de «croissance» perçues comme dominantes.

L'aïkido s'oppose ainsi aux conceptions du judo sportif ou à la «violence» du karaté, en proposant un type d'affrontement combatif, d'une certaine manière «non-violent», plus en accord avec les conceptions de jeunes adultes socialement «déclassés» mais fortement dotés en capital culturel (1985).

[...] Comprendre pourquoi, du point de vue de l'agent et de ses catégorisations, un pratiquant passe du tennis au golf, ou un fils d'immigré espagnol, originaire du sud de la France, commence «comme tout le monde» par pratiquer le rugby, puis le judo (à haut niveau) « découvert » en cours d'étude, puis l'aïkido, parallèlement à une trajectoire universitaire remarquable, permet en réalité de saisir en termes d'itinéraire personnel la dynamique sociale (et historique) du «système des sports» et d'aborder la question centrale de la symbolique des pratiques sportives.

J. P. Clement, Les apports de la sociologie de Pierre Bourdieu à la sociologie des sports



. Citeste tot...

Cuvintele nu pot sǎ

. Citeste tot...

Cer. Pamint.

Din seria de fotografii istorice realizate la Noma Dojo in 1936, cu un O'Sensei in plina putere: de virsta, de creatie, de tehnica si executie.

:bow:








. Citeste tot...

Despre lucrurile care doare: good ol' painful stuff

De patru ani m-am apucat de rugby. Incet-incet, clopin clopinant, am trecut de la stadiul de mazeta la cel de loaza la cel de semi-loaza. Copil de mingi copil de mingi partener de bautura partener de antrenament, in sfirsit rezerva oficiala :).

Pe urma, de la rugby, courtesy of Nelu Vin, am ajuns sa fac aikido. Prietenii stiu de ce :) :wink:

Si la aikido la fel: mazeta copil de mingi loaza loaza loaza semi-loaza. Tot asa: prietenii stiu de ce... :)

Acum, de cind fac aikido, incet-incet incep sa-mi dau seama ca reteta completa pentru corp, minte, spirit si busheala :) este yoga + jujitsu + aikido.

Yoga pentru articulatii, atit articulatiile trupului cit si cele ale plaminilor si creerului. Nu-ti faci trupul viu decit cu yoga. Punct. Pranayama sa traiasca.

Jujitsu pentru ca sint momente in care aikido te preda legat de miini si de picioare. Si la mermeleala trebuie sa stii sa raspunzi cu mermeleala. Mermeleala metodica, budo style.

Iar aikido pentru restul: trup, creer, dans, eleganta mortala. Incep sa inteleg de ce trebuie sa faci aikido de-abia dupa ce ai facut alta arta martiala. N-am avut parte, dar inteleg.

Plus, in timplul liber, caci evident ca avem suficient timp liber in cele 57 de ore pe zi, un pic de Kyūdō. Si, evident, lucrul cu armele, dar ala nici nu-l mai pun, ca e oricum in aikido, daca ai sansa sa faci aikido traditional.

Samurai de Dimbovita, faceti-va ca visati.

Amplu proiect, cum ar spune de Gaule :)





. Citeste tot...

Prima mea epifanie la aikido

De un an de zile fac aikido. Încet, încet, clopin-clopinant, încep să mă descurc. Nu sînt nici cel mai strălucit, dar nici cea mai loază. Am luat ceva examene, rîde lumea de mine de manieră apreciativă că sînt “dom’ profesor”, pentru că, ținînd cont de aplecările mele profesionale, predau tuturor, no matter if I know the technique or not.

Mă rog, deseori mai fac aikido și în dulce stil mitocănesc, așa cum am învățat de la băeți, în stil de rugby, un pic cam smuls, așa, mai cu 90 de kile la purtător. Iese nu iese nu prea contează, sînt suficient de greu încît să iasă ca la polițiști. Dar asta totuși se întîmplă din ce în ce mai rar.

Mă rog, să zicem că încet-încet merit să port gi-ul.

Dar asta nu înseamnă că știu.

Însă învăț.

Doar că una e să înveți, metodic și trist și academic. Și alta este să simți. Instinctual, în vîrful ștremeleagului, în sîngele cel roșu. Să știi că e așa. Să știi. Să știi!

Am avut oareșce mici epifanii deja la aikido. Cum trebuie să fie o tehnică. Cum să o învîrți. Cum să înfigi corpul. Momente în care mă simțeam ca nenea ăla Jourdain, care vorbea în proză fără să știe, care făcea mișcări de aikido fără să știe, pentru că așa îi dicta lui corpul.

Însă precum săptămînile trecute n-a fost nicicînd. Aia a fost prima mea epifanie la aikido. Cred că de-abia acum îmi merit primele grade.

Lucram cu armele. Cu bokenul. Și era poziția cea mai simplă, de început, kamae-le cu arma. Și făceam nici nu știu ce mișcare...

Gata! Mi-am amintit!

Era un lucru combinat. Nage fără boken. Uke cu boken. Tu stăteai în kamae în fața lui și el se pregătea să ți-o frigă shomen uchi, cea mai simplă și mai la îndemînă lovitură, și tu trebuia să-i faci ikkyo. Cea mai simplă și mai la îndemînă tehnică.

Și de-abia cînd adversarul are sabia în mînă și chiar dacă e de lemn minima empatie te ajută să înțelegi cum ar fi să fie de oțel, necruțătoare și tăioasă și mortală, de-abia atunci te poziționezi într-un maai impecabil, nici prea-prea, nici foarte foarte, nici prea aproape, pur și simplu să ți-o înfigă în gît, nici prea departe, să nu apuci să te repezi la el.

Iar kamaele devine și el cel mai foarte impecabil kamae de care ai dat dovadă pînă atunci, aplecat cu adevărat înainte, pe piciorul din față, cum nu-ți ieșea neam pînă atunci, pornit să ataci, să parezi, să neutralizezi, să apuci moartea de mînă. Pe piciorul din față, gata de mișcare imediat cum uke începe să ridice shomenul.

Și atunci înțelegi. Înțelegi kamaele, filosofia lui, nevoia lui, pornirea lui, necesitatea lui de oțel. Nu stai așa cum trebuie, n-ai nici o șansă să oprești shomen uchi la timp. Vine sabia peste tine și te taie ca pe un cîrnat, felii felii, oricît de puternic ai fi, îți ia degețelele și mînușițele și mi ți le face carne de mici imediat. Dacă a apucat să plece, pa Vasile, ești tocană. Și atunci nu trebuie să plece și trebuie să belești ochii ca la tigru, în balansul de microsecundă necesar.

Și atunci mai înveți un principiu de bază al aikido-ului, cum ar trebui să fie al oricărei arte marțiale: orice antrenament trebuie să-l abordezi cu starea mentală ca și cum ar fi o luptă pe viață și pe moarte. Atunci te taie. Nu e sabie de lemn, e de oțel necruțător. Nu e dojo și practică, mintea ta te proiectează în luptă. Nu îți pasă că ți-o vei lua peste degete de la niște bețe de bambus, ci că vei fi tăiat felii-felii de oțelul cel rece și dornic de sînge.

Ce faci?

Ce faci?

Boule, ce faci? O să mori!

Mushin. Maai. Kamae. Trei lucruri fundamentale învățate în fața tigrului.

Nu contează că e tigru de hîrtie. În mintea ta, e tigru cu colți și gheare.

Așa ar trebui să lucrăm în fiecare secundă: cu tigrul în fața noastră.

Mushin...




.



Citeste tot...

În seara asta am privit soarele în față

În seara asta am privit soarele în față.

De ziua lui, la stop, la capătul Bucureștiului, unde începe Șoseaua Cățelu, așteptînd să se facă verde, l-am înfruntat, m-am uitat cu stăruință la el pînă din nebulos și dureros la ochi s-a făcut rotund și clar, vibrînd un imposibil apus.

Și pentru că soarele răspîndește lumină, am avut o iluminare, la fel de vremelnică precum vremelnic era acest apus. Preț de un semafor, cu sabia culorii verzi atîrnîndu-mi deasupra parbrizului, am fost wabi sabi într-o mașină japoneză cu număr de zen, la capăt de Pantelimon.

Mi-am dat seama că la fel precum ai nevoie de perseverență întru a-ți controla trupul și zăticnirea spinării – am vreo trei hernii la ceafă și una jos, la lombară, pe care am învățat să le țin în frîu prin zilnică frîngere de vertebre – la fel e nevoie de același efort dureros și continuu și tenace pentru a-ți curăța zgura din creier, din inimă, din suflet.

Nu e de ajuns doar să-ți segmentezi hoitul spiritual o dată și gata, pe urmă la rămînere rămîi nemuritor și rece și pur și senin.

Eu, prostul, naivul, leneșul, credeam că gata: e de ajuns. Am dat o dată cu mopul pe sinapse precum femeia de servici care dă cu mătura în doru lelii, la fușereală, precum slujnica cea furăcioasă și de-acum kabum! vavavum!, voi avea sufletul emailat și sablat și curățat și nituit și tinichigiuit și peticit și schingiuit și pocăit și tighelit și tivuit și cositorit pentru tot restul vieții, ca oalele minune pe care ți le vînd țiganii la tîrg.

Ei aș. Sare smalțul de nu te vezi. Se adună praful și vin gîndacii pe sub preșurile minții numa numa.

Nu.

Trebuie să rînești balega în fiecare zi, la fel ca la grajdul copilăriei de la Telega, cu Murga și fîn și lapte și balegă și pișălău care mustea în podeaua cea groasă din lemn de plop.

Trebuie să depui același efort ca și atunci cînd îți faci rostogolirile de două ori pe săptămînă de-ți ies ochii din cap și-ți curge transpirația pe tatami ca la robinet.

Mae ukemi, ushiro ukemi, mae gyaku ukemi, mae otoshi ukemi, mae obi ukemi, mae ushiro ukemi, ushiro obi ukemi, ushiro otoshi ukemi, mae ukemi cu dublă bătaie, ushiro ukemi cu dublă bătaie, yoko ukemi. Și pe urmă shikko. Și mae, și ushiro.

Obosești doar cît le citești, darămite să le mai și duci pînă la capăt, dus-întors, dintr-o parte în alta a dojo-ului.

Și asta a fost iluminarea: e la fel de greu, la fel de trebuincios și la fel de obositor în perseverență să-ți cureți periodic, zilnic dacă se poate, hornul sufletului, al emoțiilor, al continuei zguri care se depune ceas de ceas, la fiecare zăticnire de care ai parte, la fiecare nemulțumire, la fiecare strîngere de inimă, la fiecare mototolire de viață prin care treci.

Că-i mică, că-i insignifiantă, că-ți taie cineva calea de pe banda întîi, că vezi pe cineva zvîrlind o hîrtie pe stradă ori un dobitoc bătînd cîmpii la televizor, ori că-i altminteri șî mare și apăsătoare, că ți se strînge inima de toate oportunitățile ratate, de toate compromisurile făcute, de toate lălăielile și limitările tale, ale celor dragi din jurul tău, că ai copilul prea ..., că nu știi ce-ți rezervă viitorul, că ți-e teamă că... și că... și că...

Toate se adună. Toate trebuie rînite în fiecare zi, nu doar la marea tulburare, la marea curățenie sufletească de care ești atît de mîndru și de mulțumit că ai avut curajul să o faci. Ci zilnic. Zilnic, damn it.

Ca gospodina cea meticuloasă. Precum călugărul cel perseverent. Ca fiara cea fără de prihană care-și linge blana în fiecare zi și care-și ascute ghearele încontinuu pe scoarța copacului, sfîșiind-o bucățele bucățele.

În fiecare zi.

Că îi zici rugăciune, că îi zici așezare de vertebre ale creerului, că îi zici zazen sau mushin, că îi zici limpezire și trezvie, că îi zici disciplină mentală și autocontrol, mai puțin important. Nu contează. Treceți-o voi prin ce filtru ideologic și paradigmatic vreți. Puneți-i ce etichetă v-a învățat popa la școală.

Important e să o faci.

Să-ți dai seama că trebuie să dai cu mătura și cu aspiratorul și cu bomba atomică prin cotloanele sufletului în fiecare zi, să te lepezi de Satana urii și a îndoielii și a fricii și a scîrbei și a pesimismului și cinismului și lehamitei și de toate celelalte metehne ce-ți dau tîrcoale la fel de răbdătoare, ca hoitarii, ca viermii cei de pradă fără de astîmpăr și fără de milă, așteptînd să-ți lași garda jos, să putrezești, să te închini delăsării și resemnării și zgurii.

Zgura. Zgura. Curățați-vă zgura, fraților și surorilor și restul oameni, cetățeni, soldați, securiști, politruci, trecători, pietoni, tîrîtoare.

Zgura. Curățați-vă zgura. Nu mai stați. Așteptați pe pielea voastră. Judecata de Apoi începe în fiecare secundă și fiecare secundă vă este ultima. Ultima secundă din prima parte a vieții voastre.

În seara asta am privit soarele în față. Și soarele, în marea sa mărinimie entropică și aleatorie și cuantică, mi-a privit privirea, în timp ce apunea. De ziua lui apunea. Taman de ziua lui.

Azi, de ziua soarelui, în timp ce el moare spre a învia, ele, dînsele, ielele, naibele, se dezlănțuie, se destrăbălează, se dedau. Ele, ielele, dansează.

Domnilor care încă mai credeți în ele: acum, în pădure, în luminișul de nuiele de frasin, iele, dînsele, naibele, de ziua lor dansează. Cu poftă. Cu poftă de fiară, cu zvîcnet de flacără.

Mi-e dor de ele. Nu le-am văzut niciodată și mi-e dor de ele.

Ascultați-le pașii.






.

Citeste tot...

Remember: Saito Sensei

Zilele acestea s-au comemorat 10 ani de cind Saito Sensei s-a dus sa continue antrenamentul cu O'Sensei.

Drept pentru care Sensei Corallini, principalul mostenitor spiritual al lui Sensei Saito in Europa, l-a comemorat pe acesta printr-un stagiu solemn in Italia la care au participat si citiva de-ai nostri de la Aikibudo Bucuresti, dojo Itsushin: sensei Mitu, senpai Catalin si Zacq.

Drept pentru care adevarat va zic voo: sa ne amintim si sa-i respectam pe cei mai buni decit noi...

:bow:



. Citeste tot...

Precum ploaia care cade otova din cer

Din tot ce am vǎzut pînǎ acum, el este cel mai aproape de acea atitudine.

Precum sabia, precum firul de iarbǎ, precum fulgerul, precum calul sau tigrul sau broasca.

 :bow:

Sensei este precum ploaia care cade otova din cer peste cîmpul acoperit de iarbǎ. 
De înțelege ori ba, asta este treaba celui ce primește învǎțǎtura. 

Onegai shimasu!

 

Morito Suganuma Shihan.

Precum ploaia care cade otova din cer...

:bow: Citeste tot...