Lumea nu înțelege cifrele

Lumea nu înțelege cifrele.

Stați, nu săriți să mă înjurați. Încă n-am ajuns să spun precum superiorii de germani cvasi-naziști că sîntem proști. Sau o spun, dar o spun și eu mai elegant, mai cu perdea.

Da, e posibil să fim proști. Dar cu o notă de subsol ispășitoare. Cînd vine vorba de evaluarea riscului, mai toată lumea e proastă.

(Evident, cu excepția noastră, a superiorilor, a ubermenșilor, noi strălucitorii cei care mîncăm matematică pe pîine și care sîntem cu trei capete peste voi, o naivilor, pufoșilor, medievalilor.)

Lăsînd gluma la o parte, să vă explic de ce nu sîntem în stare să pricepem procentele. Dintr-un motiv foarte simplu. Sîntem programați genetic să ni se întunece privirea și rațiunea și să încurcăm lucrurile, să acordăm aceeași importanță unor riscuri cu grade foarte diferite de probabilitate.

Cuvîntul cheie este “probabilitate”.

De milioane de ani, sîntem programați genetic de sfînta, neiertătoarea, necruțătoarea selecție naturală să belim ochii la riscuri, să le luăm în seamă, să nu le ignorăm.

Sau le putem ignora, dar pe barba noastră. Să zicem că te riști, că te doare la bască. Să zicem că nu ești atent și ignori riscurile. Atunci sare șarpele sau tigrul din tufiș, haț, și gata. Ai belit procentul. Te-ai lins pe bot evolutive fitness, succes de supraviețuire și de reproducere. Te papă și nu mai faci urmași.

Așa funcționează selecția naturală. Pe bază de smuls buruienile cele neatente din priză.

Deci tindem să belim ochii. Să ținem cont de riscuri.

Aici intervine problema. Tindem să ținem cont de mai toate riscurile. Prevăzător is the name of the game. Cine e prevăzător, precaut, cuminte, reticent, primește bombonica și dă gena mai departe. Cine nu...

Drept pentru care mai toate semnele care prefigurează risc sînt la fel de importante pentru noi. Și un foșnet aparent neînsemnat, și o bubuitură de trăsnet, și o ușoară sclipire printre frunze. O fi o rază de lumină? O fi ochii tigrului? Nu știm. Mai bine nu ne riscăm.

Cînd vine vorba de Covid, acest principiu instinctiv funcționează la blană. Cu toate consecințele de rigoare.

Da, așa este. Dacă te vaccinezi îți asumi un risc. Efecte secundare. Moarte. Alea alea. Cunoaștem povestea. Este puternic vehiculată zilele astea.

Dar și cînd ieși pe stradă îți asumi un risc.

Fie riscul rezidual de tip “cărămidă în cap”, că te plimbi pe stradă și-ți pică o cărămidă în țeastă de la cine știe ce construcție sau casă veche.

Fie riscul ceva mai puțin rezidual de tip “cărămidă în cap de tip tîlhărie”, cînd cărămida e ținută în mod intenționat de cineva răuvoitor în mînă, să-ți dea cu ea în cap, să-ți ia maul și tot ce ai la tine.

Fie riscul mult mai civil, mai puțin cărămidos, dar și mai însemnat, să dea o mașină peste tine. Doar știm că rata accidentelor la pietoni este măricică, mai ales în țări de-astea balcanice de-ale noastre, unde se aplică regula “lasă, că merge și așa”.

Și totuși, ieșim din casă. Înfruntăm aceste riscuri. Dacă nu le-am înfrunta, am vegeta închiși între patru pereți și n-am mai face nimic în viață.

La fel și cu riscul să se întîmple ceva neplăcut, atunci cînd facem comparația vaccin vs Covid. Cifrele sînt clare. Riscul de moarte din cauza vaccinului este într-o clasă mult mai improbabilă decît riscul de moarte din cauza Covid. Nu vreți să știți cum e la Covid, cînd faci formă gravă. Eu știu. Eu am făcut. Nu vă doresc.

Evident că vin conspiraționiștii să spună: lasă, că știm noi că acest vaccin este făcut să ne controleze genetic, să ne bage 5G, nanotehnologie, să ne producă sterilitate, să fim sterili pînă la a șaptea generație, să mai rărească din noi, să murim că sîntem prea mulți pe lumea asta.

Da, da. Cum să nu. Covid-ul omoară o mie și vaccinul unu și vouă vă e frică de vaccin, care e de o mie de ori mai puțin eficient să omoare oameni, să îndeplinească programul șerpilian al lui Bill Gates. Da, da. Bună gîndire.

Aici e problema. Că în capul nostru, mai ales dacă sîntem umpic ajutați de mesaje intense, prăpăstioase, nu e nici o diferență între o mie, un milion și un miliard. Mai ales pe dos, cînd facem funcția “unu pe”. Unu la mie. Unu la un milion. Unu la un miliard.

Unii dintre noi punem pe același palier de risc procentul de unu la o mie și de unu la un milion. O mie, un milion, tot un drac. Ceva acolo. Cînd e la numărător, ceva des. Cînd e la numitor, ceva rar.

Nu. Greșit. Wrong. Unu la o mie e destul de rar. Unu la un milion, în schimb, este foarte foarte rar. E de o mie de ori mai rar.

Dar gena nu ne lasă să facem aceste comparații. Sîntem programați să tratăm riscurile la fel. Mai vine și social media să urle că e la fel. Gata fandacsia. E risc? Este. Nu mai mă freca la cap cu detalii. E risc. Gata. Punct. Nu vreau.

Cînd mergi pe stradă, ți se pot întîmpla multe. Să fii lovit de fulger. Să-ți pice o cărămidă în cap. Să dea mașina peste tine. Să dai nas în nas cu Elena Udrea și să nu ai rujul la tine. Toate riscuri din categorii diferite de probabilitate. Imens de diferite.

Dar mulți dintre noi nu înțelegem diferența dintre diverse clase de riscuri.

Nici o problemă. Natura n-are milă. Natura nu ține cont de chestii de-astea. Natura papă vieți orbește, la grămadă. În mod probabilistic. Natura îl papă pe unu că s-a vaccinat. Și pe o mie că nu s-au vaccinat și că au murit de Covid. Tot un drac pentru coana Natură. N-are ea grețuri de-astea de semnificație. Virusul nu cunoaște carte.

Ghinion.



. Citeste tot...

Te uită cum pic în sondaje

Te uită cum pic în sondaje...
Spre grafice, Carmen, privește
Mai spune s-aducă cătușe
Și serviciile s-aud cum trosnește.

Și mînă șpionul spre sobă,
La cască să ascult vijelia,
Sau mandatele mele – totuna –
Aș vrea s-anulez pandemia.

Mai spune s-aducă jandarmii
Și vino și tu mai aproape
Citește-mi ceva din dosare
Și ningă – istoria ne-ngroape.

Ce procent e aicea la tine,
Și toate din CSAT mi-s sfinte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... mă toarnă-nainte.

E ziuă și mă simt vremelnic
Mai spune s-aducă și gloanțe
Te uită, pesedeu-i cît gardul
Și-a prins promoroacă și Laura.

Eu nu mă mai duc azi la Palat
Raed e-napoi și-nainte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... trădează-nainte.




. Citeste tot...

Miliția și vaccinarea: un calcul simplu

O să fac acuma un lucru contraintuitiv. O să vă explic că eșecul vaccinării, în particular, dar și conceptul de Românie eșuată, în general, nu sînt de fapt în totalitate vina celor care în momentul de față vremelnic guvernează România.

Cu accent, evident, pe vremelnic, acest cuvînt tare drag tuturor funcționarilor publici (“e vremelnic, mai devreme sau mai tîrziu o să scăpăm și de ăsta.. noi sîntem adevărații nemuritori ai sistemului.”)

Încă de la începutul acestui an, de la începutul campaniei de vaccinare, în sondajele Sociopol realizate pe tema Covidului în general și a vaccinării în particular, în mod constant reieșea că aproximativ jumătate din populația adultă rezidentă a României era de acord să se vaccineze.

55%, mai exact. Aceștia se împărțeau în 40% total de acord și 15% oarecum de acord.

Ce înseamnă populația adultă rezidentă? Înseamnă adulții pe care îi găsim în țară. Noi nu putem să facem sondaje pe toată populația oficială a României, dacă ei nu sînt acasă, ci plecați fără acte în Spania, Italia, Germania, Anglia, unde-or mai fi ei plecați.

Noi nu-i putem găsi în țară decît pe cei care sînt în țară. Sună tautologic, dar asta e realitatea. Așa e cu sondajele. Nu ajungem la diasporezi, decît dacă din întîmplare îi nimerim prin țară, în vizită la neamuri.

Cîți sînt rămași în țară? Să socotim.

INS dă următoarele date oficiale. 22,1 milioane români în total, de-ăia oficiali, după acte, adică după domiciliu. Nu contează unde sînt. Contează buletinul, CNP-ul. Din ăștia 22,1 milioane, de fapt doar 18,2 milioane sînt adulți, peste 18 ani. Restul copii.

Rețineți. 18,2 milioane adulți oficiali.

Ookey. Aici începe povestea cu emigrația. Cu diferența dintre domiciliu (ăia din actele oficiale) și rezidență (ăia care de fapt sînt cu adevărat în România).

Din România au plecat în ultimii 15 ani 3,5 milioane de români. Aproape toți adulți, la muncă. Ei sînt cu buletinul și cu CNP-ul aici, în România. Dar de fapt cu trupul, cu viața, cu soarta în alte țări.

Această cifră de 3,5 milioane e bine documentată, atît în sondajele noastre Sociopol, cît și în alte date mai mult sau mai puțin oficiale. Toată lumea acceptă tacit această realitate, doar că nu o oficializează, să fim mai mulți pe hîrtie, să primim bani mai mulți de la Imperiu. Gubernia Nerealist De Populată România.

Scădem 3,5 milioane adulți plecați din 18,2 milioane de adulți oficial pe hîrtie.

Rezultă 14,7 milioane de români.

Doar atîția adulți sînt în România de fapt. Asta este baza de calcul la care trebuie să ne raportăm cu adevărat. Doar 14,7 milioane de fapt.

Cît înseamnă 40% total de acord să se vaccineze din 14,7 milioane? 5,9 milioane.

Cît înseamnă restul de 15% oarecum de acord să se vaccineze din aceleași 14,7 milioane? 2,2 milioane.

În total, vreo 8 milioane de români care spuneau că sînt de acord să se vaccineze. Dintre care de fapt doar vreo 6 milioane (5,9 milioane) care ziceau cu gura plină, "da, să moară pisica, dă-ncoace vaccinul ăla să mi-l dau în venă".

Cîți s-au vaccinat pînă acum, imensa lor majoritate adulți? 5,5 milioane.

Cîți ziceau în mod constant, încă de la începutul campaniei de vaccinare, că se vor vaccina,? 5,9 milioane cu adevărat. Restul de 2,2 milioane doar cu jumătate de gură, probabil sub presiunea conformismului mesajului oficial.

Care e diferența dintre 5,9 milioane care ziceau de la bun început că se vor vaccina și 5,5 milioane care în cele din urmă s-au vaccinat? Una destul de mică, la aceste volume de oameni.

Care e concluzia?

Campania de vaccinare nici n-a stricat, nici n-a ajutat. Întocmai precum apa sfințită. Doar a consumat niște resurse și i-a enervat pe cei care oricum nu voiau să se vaccineze.

Procentul de vaccinare în România, care în momentul de față este în mod real de 37% în rîndul adulților (5,5 milioane din 14,7 milioane total adulți care sînt cu adevărat în România) este pur și simplu o constantă socială, independentă de iureșul de comunicare.

Asta e România. Ăsta este profilul ei valoric, ăsta este mersul lucrurilor. Nu poți forța baba să treacă strada, nici copilul să nu se urce în pom. Nu poți forța românul care nu vrea să se vaccineze să și-o dea în venă. Nu comentez deocamdată motivele pentru care nu vrea să se vaccineze. Vorbesc doar despre conversia opinie – comportament.

Ce n-a reușit campania de vaccinare de fapt? Să-i convingă să se vaccineze pe cei aprox. 2,2 milioane români care erau cu jumătate de gură de acord în sondaje.

De ce? Pentru că în loc să adopte calea blîndeții, a empatiei și compasiunii, milițienii noștri care conduc țara și campania de vaccinare au făcut singurul lucru pe care-l știe miliția de la Nabucodonosor încoace: să beștelească lumea, să-i ordone, să țipe la lume, să se ștropșească la ea ca un sergent major îngîmfat și plin de sine.

Atîta știe miliția. Cum atîta știu românii, la fel și miliția: atîta știe. Nu te pui cu natura umană. Cu predispozițiile valorice, atitudinale.

E milițian? Și îi dai în mînă un megafon? Ce știe să facă milițianul cu megafonul? Un singur lucru: să urle plin de indignare în el. “Circulați! Circulați!”

Deci, dragi români și restul concetățeni, nu e nici un mister. De la bun început cam 6 milioane de români erau de fapt de acord să se vaccineze. Din ăștia s-au vaccinat aproape toți: 5,5 milioane.

Restul s-au uitat la miliție cum urlă și face spume la gură și au făcut ce au făcut românii dintotdeauna în fața autorității oprimante: s-au ascuns prin colțuri și au așteptat să treacă furtuna.

Zi ca ei și fă ca tine. Strategia multiseculară de supraviețuire a românului obidit, urgisit de Imperiu: turci, habsburgi, ruși, acuma mai nou bruxellezi, de fapt germani. Capu’ la cutie și joc de glezne. Mergi pe burtă, maică. O să plece și ăștia. O să scăpăm și de ăștia. Nu știu cînd. Acuma. Peste 10 ani. Peste o sută de ani. Nu știm cînd. Deocamdată lasă-i să urle.

Sînt vremelnici, maică, și ăștia. Vremelnici. Niște pițifelnici vremelnici. Nu mor românii cînd vor cîinii.

Din păcate, unii români mor. Dar asta e altă discuție. Nu discut de ce peste jumătate din români sînt reticenți să se vaccineze de gripă, nu de tetanos, poliomelită sau varicelă. Noi acum discutăm de ce miliția nu e în stare să convingă lumea.

Simplu: pentru că e miliție, și românii n-au avut niciodată încredere cu adevărat în miliție. În opresor.

Ghinion.





. Citeste tot...

Nu vă mai crede nimeni

Vedeți? De-aia nu vă mai crede nici naiba. Pentru că în mod constant prostiți lumea. Una ziceți azi, alta ziceți mîine. Cine să vă mai creadă?

Ați început prin a susține că “e o simplă gripă”. Pentru că erați disperați să faceți alegeri anticipate. Nu v-a ieșit. Ați dat rasol.

Pe urmă, dacă tot ați dat rasol, ați schimbat la 180. Din prea prea în foarte foarte. De la a ignora la a clama marea catastrofă. Să fugim, ne mănîncă.

Dintr-o dată, de la nimic, ați dat la maxim. Ați luat măsuri absolut aberante, milițienești, cretine. Ați creat o isterie galactică. Ați zis că măștile nu contează, pentru că nu aveați măști. Pe urmă, hodoronc-tronc, s-a modificat schimbarea. Nu se mai putea fără mască nici cînd mergeai singur la veceu. Ați pus la toți botniță. Doar voi prin guvern aveați voie să chefuiți ca niște nesimțiți fără mască și fără distanțare socială. Orban, îți mai aduci aminte, deontologule?

Ați făcut ditamai scandalul cu izoletele, pe urmă n-ați mai folosit nici o izoletă. O grămadă de bani tocați degeaba. Ați speriat lumea în asemenea hal, i-ați băgat pe toți în lipituri, i-ați făcut pe oameni să intre în asemenea fibrilații, încît ajunsesem să dăm cu spirt pînă și pe roșii castraveți brînză și pe celelalte cumpărături. Ziceai că e Ebola, așa ne-ați speriat atunci.

Ați închis piețele. Dar supermarketurile, unde Covidul se vîntură mai abitir, le-ați lăsat deschise. Deh, pentru români ciumă, pentru multinaționale mumă.

Ați închis școlile, v-ați bătut joc de copii și de viitorul lor. Doi ani de zile pierduți. Jumătate de liceu s-a dus pe apa sîmbetei. S-a dus naibii educația acestei generații.

Ați închis bisericile. Ați închis pînă și cimitirele, nemernicilor, de nu mai putea lumea să se ducă să pună o lumînare la morminte. Ați încuiat ușile cimitirelor și ați pus pază armată, ticăloșilor. V-ați bătut joc de morți, i-ați băgat în saci de plastic, să nu-i mai vadă familia nici măcar în coșciug. N-ați mai lăsat lumea la înmormîntări.

Ați creat o imensă isterie galactică. I-ați băgat pe toți în lipituri. Și de îndată ce se trecea de 3 la mie, pușcărie curată. Mai țineți minte, bre cetățeni bre? Doar pentru 3 la mie.

Și pe urmă a venit vara, și gata. Iar s-a schimbat modificarea. Ați clamat relaxarea. Chef lăutari salvatorii patriei. Hai la mare. Hai să ieșim din coteț.

Și pe urmă a venit toamna, și ați luat-o de la capăt. Dar nu înainte de a face ditamai alegerile în plin val, cu ditamai vînturarea de lume. Acolo nu se mai punea nici un fel de covid. Pentru că alea vă conveneau vouă, dintr-o dată nu mai era nici un fel de covid, nici un fel de restricții. Fix o lună, cît să faceți voi alegerile.

Și pe urmă, că v-ați văzut cu voturile în traistă, după ce ați furat la urne de-ați rupt (alo, Clotilde? cum stai cu sacii ăia de voturi? Nici acuma nu te-a căutat miliția), ați dat-o din nou în isterie, toamna trecută. Și iar ați închis tot.

Și cu vaccinurile ați jucat aceeași alba-neagra de toată jena. Ați adus mai întîi vaccinurile cu armata și cu ditamai avioanele speciale și cu ditamai frigorificele și cu hipercostume de scafandri, de ziceai că lucrați cu azot lichid și cu uraniu. Mamă, ce mai spectacol grețos.

Și pe urmă, la cîteva luni, henț. Iar s-a modificat schimbarea. Erați în stare să vaccinați lumea și în piscină. Nici o ladă frigorifică. Nici o protecție. Nimic. Vaccin și mici, în plină vară. Nu mai era nevoie de nici un fel de costum de scafandru.

Și pe urmă ați zis că a trecut pandemia. Și ne-ați dat liber din coteț, să ne bucurăm de o amărîtă de libertate chinuită, la bulgari și la greci.

Și pe urmă ați făcut Untold și congresul PNL. Din nou în plin val de pandemie. Cu un președinte care umbla fără mască în interior. Voi aveați voie. La voi nu se pune încălcarea legii.

Și acuma, deși orașele mari sînt spre 12 la mie, deci de cel puțin patru ori mai mult decît era nivelul de hiperprimejdie de anul trecut, ăla vestitul de 3 la mie, dintr-o dată a dat moliciunea peste voi. Și nu mai puneți nici imnul la megafoanele mașinilor de miliție. Nu ne mai încuiați nici în casă. Nu mai închideți nici școlile. Nu mai faceți nici un fel de isterie. Căci oricum nu vă mai crede nimeni.

O să ajungeți să cereți îndurare de la oameni. În public. În gura mare. Și tare m-aș bucura să nu vă ierte nimeni. Deși oamenii sînt blegi și proști și uită repede. Și o să vă ierte, nemernicilor. Pentru toți morții. Pentru toată bătaia de joc. Pentru toate școlile închise degeaba. Pentru toate restricțiile absolut aberante. Pentru toată isteria cretină și absolut, dar absolut inutilă.

Ce vă mai place să vă mai bateți joc de oameni.

Și voi vreți să vă mai creadă cineva? Nu vă mai crede nimeni.

Concluzia e simplă. Românii merită tot ce e mai bun. Ghinion.





. Citeste tot...

Scurte, dar pline de ghinion

În Singapore și în Israel s-au vaccinat spre 80% din populație. Vîrfurile valului patru sînt la fel ca ale celui precedent. Încet-încet, pas cu pas, poate vă dați și voi seama că iarna nu-i ca vara și gripa nu-i ca varicela, și că degeaba te vaccinezi, că virusul suferă mutații și răcești din nou sezonul următor. Ghinion.

* * *

A venit toamna. Am primit recomandări de golf. Face bine la sănătate, nici nu e prea scump. E pentru toată lumea, un sport proletar, merge numa bine cu bere și mici. Imediat, Internetul a fost invadat cu meme care de care mai inventive și mai răutăcioase care să scoată în vedere puternica adecvare a acestui sport la fibra noastră strămoșească. Mai ales în mediul rural. E bine cînd se întoarce lichidele în freză? E bine. Ghinion.

* * *

A ieșit Dragnea să facă marile dezvăluiri intergalactice. Ne-a povestit niște chestii atît de răsuflate și de evidente, că mai avea un pic să facă Breaking News să ne dezvăluie că a făcut pușcărie. A, stai că era să uit. Își face și partid. Va fi un succes năprasnic. Estimez ceva cu virgulă. Așa se întîmplă dacă n-ai curaj cînd trebuie. Mintea patriotului sistemic cea de pe urmă. Ghinion.

* * *

A scăzut PNL sub 20%. Ah, ce dureros. Ghinion.

* * *

Zilele trecute tocmai am avut dubioasa onoare să mă roage un taximetrist votant PNL să-i explic eu lui ce se întîmplă dom’le cu PNL-ul și cu Cîțu și cum e posibil așa ceva. Ah, ce ficat de rîs am putut face pe dinăuntru, în mod tăcut, discret, primitiv și medieval, în timp ce-i explicam doct de ce e bine să fii fraier, să ții cu cei care te fac să suferi. Ah, Doamne, ce gust deosebit are Schadenfreude. Ghinion.

* * *

Au crescut prețurile la energie? Și PSD voia să plafoneze prețurile? Și a fost demonizat? Și l-ați băgat la pușcărie pentru asta? Și acuma vreți și voi să plafonați prețurile? Ahaaa... Mai spuneți. Mai spuneți. Mai ales povestea aia cu puterea economiei libere. V-am spus ce gust deosebit are Schadenfreude?? Ghinion.

* * *

V-am spus că Iohannis a scăzut pînă la 15% la încredere? Nu v-am spus. Un pic de dezastru. Un pic de free fall. Un pic de să fie primit. Ghinion.





. Citeste tot...

Ghinion, încă zece ani

Am o veste excelentă să v-o împărtășesc. Mă grăbesc să v-o dezvălui, să vă fac vacanța mai ușoară și viața mai frumoasă.

La următoarele alegeri prezidențiale, cele ce vor fi ținute în 2024 (deși sînt unele voci răuvoitoare care spun că ar fi convenabil niște alegeri prezidențiale anticipate, în 2023 – prietenii știu de ce),

persoana cu pontențialul cel mai ridicat să devină noul președinte al României este...

tu du duuuummm

// tobe, suspans, luminile reflectoarelor stinse, un strigăt de angoasă în întuneric //

tu duuuu duuuummmm

// vum! se aprind reflectoarele pe mijlocul scenei, intră triumfătoare învingătoarea //

... este Laura Codruța Kovesi.

// aplauze ovații mici leșinuri de plăcere //

Nu vă dau date. Oricum n-o să le credeți. Oricum voi credeți în sondaje doar cînd este prea tîrziu.

Sondez de ceva timp acest scenariu și, indiferent cum l-aș măsura, tot aia îmi iese. Cum o dau, cum o cotesc, tot Kodruța nimeresc. Mă doare la bască dacă credeți ce vă spun sau nu. Eu știu ce-mi iese din cifre.

Cînd spuneam încă din 2012 că Iohannis e singurul care îi face față lui Ponta, mi se rîdea în nas. Pe urmă strălucitorii au crezut cînd era prea tîrziu. Cînd spuneam încă din 2017 că Iohannis va cîștiga al doilea mandat în 2019 cu două treimi, iar mi s-a rîs în nas. Îmi aduc aminte de alți strălucitori cu cîtă emfază îl clamau pe Cioloș președinte. Ei, aș. Pînă a cîștigat Iohannis cu două treimi, fix cum îmi ieșea mie în sondaje.

La fel va fi și acum. O să rîdeți, o să disprețuiți cele spuse de mine. Pînă va fi prea tîrziu.

Sînt deja vaccinat de reticența voastră. Mă doare la bască ce credeți. Acuma doar atît vă spun: Laura Codruța Koveși președinte în 2024 (sau 2023, dacă pleacă Iohannis la NATO).

Las asta aici, să fie semn, să rămînă dovadă. Să discutăm această profeție în 2024.

Hai, rîdeți și distrați-vă. Faceți mișto. Cît încă mai puteți. Mai sînt doi-trei ani pînă atunci. O eternitate.

O să fie bine. O să vă placă. O să doară umpic la început, că o să fie fără alifie. Dar pe urmă o să vă învățați și chiar o să dezvoltați un sănătos sindrom Stockholm.

Ghinion.





. Citeste tot...

Momentul adevărului

Cristian Ronaldo, cînd dă gol, în ciuda faptului că hoarde de apărători se străduie să-l împiedice, reprezintă un moment al adevărului. Un moment care nu poate fi falsificat. Cu freza aia a lui absolut enervantă, el reușește să facă chestii pe care alții nu le fac.

Brîncuși, cu barba aia a lui enervantă, de tefeleu christic, a făcut chestii pe care la vremea lui prea puțini puteau să le atingă. Niveluri de spiritualitate, de eleganță și de semnificație cu mult înaintea vremii sale.

Tudor Gheorghe, atunci cînd cîntă, plîng salcîmii. Alt enervant. Ați văzut ce mustață enervantă poate să aibă? Unora poate le place cum cîntă Tudor Gheorghe. Pe alții îi lasă reci. Dar pe bune că atunci cînd începe să cînte lăutarul, salcîmii se scutură de nervi, de draci că nu pot să cînte și ei la fel de frumos din florile alea ale lor.

Toate aceste exemple expresive, chiar dacă pline de păr enervant, întrupează ideea de moment al adevărului.

Nu-l poți falsifica. Tragi la țintă și nimerești sau nu. Faci o mașină mai bună, sau mai ieftină, sau mai potrivită nevoilor clienților decît alții, sau n-o vinzi. Alergi și prinzi căprioara, sau mori de foame.

Lumea, natura, realitatea se așează în general după momentele ale adevărului. În ideologia modernității, aceste momentele ale adevărului sunt în strînsă legătură cu ideea de meritocrație. Cînți de plîng salcîmii. Dai gol de zgudui lumea. Sculptezi de-l faci invidios pe Dumnezeu.

Momentul adevărului și corolarul său, meritocrația, merg mînă în mînă cu cealaltă mare idee ce stă în spatele modernității: complexitatea. Ai nevoie de din ce în ce mai multă pricepere să poți gestiona complexitatea.

Viermele e alergat de cîrtiță, iar frunza e alergată de melc. Dar, de-a lungul sutelor de milioane de ani, pe măsură ce viermele s-a transformat în căprioară, iar frunza în gazelă, lupul a trebuit să alerge mult mai repede decît cîrtița, iar leul mult mai aprig decît melcul dacă voiau să nu moară de foame, să le rîză prînzul în nas de nepricepuți ce sînt.

La fel și cu Ronaldo, și cu Brîncuși, și cu Tudor Gheorghe. Vrei să joci în Divizia Județeană, la Liga a Patra? E suficient să știi să te legi la șireturi. Uneori nici de șireturi n-ai nevoie. Vrei în Liga Campionilor, la glorie și la bani, să-ți dai părul cu gel și să cîștigi milioane, poate chiar miliarde, ca strălucitorul de Ronaldo? Ehehe, puțini ajung, și mai puțini reușesc să se mențină. Competiția e atît de năprasnică, priceperea de care ai nevoie e atît de aproape de perfecțiune, încît e foarte foarte complicat să răzbești acolo.

Vrei să faci reactoare nucleare? Vrei să faci portavioane? Vrei să faci circuite integrate la nivel de nanometri, aproape de granița cu atomii? Vrei să stăpînești complexitatea procedurală a lumii de azi?

Ai nevoie de din ce în ce mai multă educație.

Educația e hrana creierului pentru complexitatea lumii din ziua de azi. Pînă și pentru a folosi banala telecomandă de la televizor ai nevoie de mult mai multă școală decît bunicii noștri, care ne exploatau pe noi drept telecomandă: ia du-te, măi ficior, și schimbă canalul, mută-l pe tevere doi, să vedem ce prostii mai spun ăia și acolo.

Problema e că educația se poate face pe bune, dar se și poate falsifica. Uneori, în țările astea mediocre ale noastre, educația reușește să ocolească momentul adevărului.

În științele exacte și în științele naturii mai greu. Mai ales în zona de STEM, acel domeniu care guvernează lumea: Science Technology Engineering Mathematics. Însă prin științele non-exacte, umaniste, merge și cu mermeleala.

Cum? Facem niște mici coterii în care toată lumea se recunoaște cu toată lumea, se gratulează reciproc, se firitisește, scot cărți, își dau titluri și se prefac că sînt pricepuți. Și gata fandacsia, gata păcăleala instituționalizată, gata uzina de diplome calpe, de școală profesională pe bază de doctorat.

Sînt o grămadă de asemenea oaze de bălteală prin învățămîntul nostru superior. Pe unele le știu și eu. Pe altele le bănui, după ce producții de absolvenți puiesc. Iar pe altele le tot vedem expuse în toată splendoarea goliciunii și găunășeniei lor, cum ar fi bunăoară distinsele instituții de forță cu distinșii lor doctori făcuți la apelul de seară.

Aici au dreptate cei care se străduie să-i vîneze pe cei cu lucrări făcute pe genunchi, sau și mai rău, făcute de alții ori plagiate.

Educația românească s-a dus în ultimii douăzeci de ani în cap.

În primul rînd, pentru că rolul social al profesorului a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Îndeosebi prin nivelurile oribil de scăzute de salarizare, care au gonit pe mai toți posibilii noi candidați decenți ce puteau să înlocuiască generațiile vechi, ieșite la pensie. Dar și prin continua aruncare în derizoriu a acestei tagme profesorale. Statusul social al unui cadru didactic ajunsese să fie mai puțin prestigios decît al unui vînzător.

Însă un alt motiv la fel de important pentru care educația românească s-a dus în cap în ultimii douăzeci de ani este și faptul că momentul adevărului n-a mai contat.

Examenele au putut fi luate și cu mită, nu doar pe bune. Copiatul a devenit politică de stat în învățămîntul românesc. Nivelul de dificultate la subiectele examenelor a scăzut încontinuu – zilele astea am reușit trista performanță să fac toate subiectele de la bacalaureat la matematică în gînd, în maxim 10 minute.

Iar lucrările de concretizare a atingerii unui anumit nivel de complexitate educațional: lucrare de licență, proiect de stat, cum îi zicea pe vremuri, lucrare de master sau de doctorat au ajuns să fie realizate de alții, să fie plagiate, să ajungă un motiv de jenă intelectuală.

Educația a tot primit continue lovituri serioase în ultimii 30 de ani, dar mai ales în ultimii 20 de ani, de cînd au ajuns să predea cei deja educați după 1990, cînd ștacheta momentului adevărului a fost dramatic lăsată jos.

Acum culegem roadele acestei atitudini non-moderne, non-meritocratice pe care am dovedit-o față de educație.

Copiii noștri nu învață cu adevărat carte decît dacă fac meditații. Creierele cele mai bune preferă să urmeze învățămîntul universitar în străinătate, căci aici universitățile au cam ajuns să pută, mai ales în comparație cu rigoarea și calitatea educației din Occident.

Iar meritocrația a ajuns să fie evitată, vînată, nu numai în sistemul de educație, dar și în cel public – uneori chiar și în cel privat. Examenele sînt pregătite în așa fel încît să ia cine trebuie, nu cine se pricepe. Avansările se fac pe bază de fidelitate, nu de performanță.

Și astfel ne scufundăm din ce în ce mai mult în mediocritate. Ne-am scufundat deja. Iar azi, degeaba încercăm să întoarcem mortul de la groapă.

Azi, distinsul nostru președinte mediocru poate să se dea și cu fundul de pămînt, că nu rezolvi nimic bătînd din palme, din trei evenimente festive și din cinci conferințe sterpe, dar inutile. Se chinuie și el să încălzească o ciorbă mucegăită, că prea n-a făcut nimic în mandatele sale.

Educația în România? O glumă. O bătaie de joc. Felul în care România își pregătește românii să ocolească momentul adevărului, performanța, meritocrația.

Sau să le caute în altă parte.

Ghinion.

(Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei)

. Citeste tot...

O ciorbă de burtă la primitivu de mine și o lopată peste bot în fund, la doamna tunsă cu castronu

Dincolo de continua isterie de comunicare, de fapt ce se întîmplă în momentul de față în societatea românească e mărturie tot a tensiunii ireconciliabile dintre moderni și premoderni. Ce vă tot povestesc eu de mai mult timp, ca sociologul care vă freacă la cap cu chestii de sociologie.

E vorba de tensiunea dintre rațiune și emoție. Dintre ordin și negociere. Dintre Securitate și Partid. Dintre perfecțiunea nazistă a ingineriei sociale și compromisul mermelitor și corupt, ah cît de corupt și de penal, al continuei negocieri sociale, al compromisului și mediocrității.

E vorba de tensiunea dintre tehnocrație și politică.

Să recapitulăm. E simplu. Doamna tunsă cu castronul, deja fosta secretară de stat Andreea Moldovan, voia nici mai mult nici mai puțin decît să închidă toată țara pentru două săptămîni. Ah, cu cîtă poftă superioară rostea acele cuvinte necruțătoare: toți în carantină, altminteri nu se poate.

Pe urmă chiar a comis o necesară șulfăreală administrativă și a publicat în Monitorul Oficial normele metodologice modificate prin care asta chiar putea fi pusă în aplicare, la o simplă apăsare pe buton, în urma unor simple cifre adunate.

De ce? Păi nu v-am spus că e simplu? Pentru că distinsa doamnă știe ea mai bine că așa trebuie. Cifrele îi spuneau asta. Le aduni și-ți rezultă că trebuie să bagi lumea la coteț. Rațiunea îi spunea asta. Doamna, fiind tehnocrată, știe mai bine. Face parte din elita intelectuală și decizională a țării și se poartă cum știe ea mai bine.

Ca un doctor care pe secție este Dumnezeu pe pămînt. Decizia sa e cuvînt de lege. Respirația sa e suflu de zeu, respectiv de zeiță. Nimeni nu mișcă în fața sa. Toți roiesc în jurul său, încercînd să-i obțină cea mai mică favoare. Dictatura perfectă.

De ce? Pentru că doctorul știe mai bine. Doar el știe. Dacă nu faci ca el, te ia dracu.

Ei bine, doamna tunsă cu castronul, rece și rațională și mînată de cele mai alese sentimente superioare, adică fix doctrina robespierreană de pe vremuri, și mai apoi doctrina nazistă de îmbunătățire a societății pe bază de intervenție tehnocrată, s-a mutat prin avansare din secția de spital direct la conducerea țării.

Unde a continuat să facă ce știe mai bine: să ia decizii conform cu presupusa sa competență profesională. Ca o tehnocrată perfectă și necesară. Ca Bill Gates, care știe el mai bine ce trebuie să facă omenirea în următoarele două secole.

Toți doctorii de la putere, nu doar distinsa doamnă Moldovan, ci și Arafat și care or mai fi ei pe acolo, fiind dînșii doctori, asta fac: ce au învățat. Fix ce știe un doctor. Să taie și să spînzure, ca la ei pe moșiile lor instituționale de la spital, unde toată lumea îi adulează ca pe niște zei / zeițe.

Iar atunci cînd ajung la putere, în mod inevitabil, preiau practicile folosite în mod cotidian în secția de spital. Că doar atîta știu. Decizii unilaterale și dictatoriale și superioare și necruțătoare. Măsuri dure, aspre. Legatul oamenilor de mîini și de picioare pentru binele lor. Închisul secției cu cheia să nu mai iasă muflonii de bolnavi afară, păziți de asistente aprige, cu ochii în flăcări.

Și aplică aceste practici necesare, superioare, tehnocrate la nivelul întregii societăți. Precum porcușorul isteric care intră în restaurant, întreabă dacă primesc ăia comenzi și apoi începe să urle satisfăcut la ei, ca un Gauleiter îmbuibat și trufaș: CUUULCAAAATTTT!

La fel și doamna tunsă cu castronul, răposată fie-i amintirea instituțională. A venit din secția de spital și voia să bage toată România în carantină. Cuulcaaaattt!! Căci e tehnocrată și știe că altminteri nu se poate. N-auzi mă, vierme primitiv și irațional? CUULLCAAAAATTT!!

Doar că societatea nu se ghidează după rațiunea necruțătoare robespierreană. Societatea, politica, lupta pentru putere și pentru autoritate instituțională prezintă alte reguli. Parșive. Complexe. Întorlocate.

Negociere. Continua schimbare a deciziei și continua geometrie variabilă. Negocierea din nou. Compromisul. Zîmbetul însoțit de trădare. Cuțitul pe la spate. Găsirea de aliați. Iar negocierea eșuată.

Chiar și, la rigoare, mirosirea atmosferei sociale. Că totuși mai trebuie din cînd în cînd să mai ții cont și de zbieretele enervate ale slugilor denumite în limbaj științific “populație”, “cetățeni”, “contribuabili”, dar mai ales “votanți”.

Nu merge cu decizia necruțătoare tehnocrată în politică. Nu merge cu acte de putere spitalicească, precum Bill Gates, să dai pe nepusă masă un Ordin de ministru prin care să poți băga în mod științific orice localitate în carantină.

Căci politica și lupta pentru putere este și despre oameni, și despre nevoile lor, și despre economie, și despre Paști, și despre vară și vacanțe, și despre compromis, și despre bani, și despre împăcarea multor interese divergente, și despre complexitate mermelită, și despre votanți.

Mai ales despre votanți. Votanți iraționali, primitivi, dar totuși cu ștampila în mînă.

Nu poți să vii precum celălalt distins domn tehnocrat – ăla avea prea mult păr în exces sălbatic, clar nu era tuns cu castronul – și să declari tîmp și satisfăcut: știți cum îți dai seama că o decizie e bună? Cînd enervează multă lume.

Pentru că dacă enervezi prea multă lume, atunci vine un tehnocrat și mai mare și mai fioros, să zicem că poate fi chiar și aproape civil, și-și dă seama că se poate strica coșmelia socială și să iasă cu deranj. Că într-adevăr prea enervează multă lume.

Și atunci, decît să ia civilul o lopată peste bot, poate chiar și un dosar penal, poate chiar și un perete la Tîrgoviște, mai bine să ia distinsa doamnă tunsă cu castronul. Decît să plîngă mama la civilul necesar, mai bine să plîngă doamna mama lu’ dumneavoastră, doamnă doctor tunsă cu castronul.

Și atunci doamna doctor tunsă cu castronul a luat în mod elegant o lopată peste bot. Și au dat-o afară. Au trimis-o înapoi la dînsa pe secție, să urle și să taie și să spînzure și să facă pe zeița acolo la ea pe tarlaua ei de mică putere locală. Că acolo cauzează mai puțin deranj social și mai puțină enervare.

Și pentru că doamna doctor tunsă cu castronul de fapt conducea cu adevărat ministerul sănătății, nu papițoiul ăla elegant, atunci l-au dat afară și pe distinsul papițoi, pe arogantul neputincios, dar plin de scîrbă superioară. Pe dragul de VeVe.

Și acuma începe măcelul politic.

De ce? Simplu. Pentru că lupta pentru putere e pe bază de politică și de compromis și de negociere și de emoție. Nu pe bază de rațiune. E pe bază de emoții. Și de lume enervată. Și de voturi. Și de dorințe iraționale.

Cum ar fi de exemplu să trăiești normal la cap, fără lopată peste bot, fără mască peste bot, fără necruțătoare amenințări de carantină, fără cimitire închise cu jandarmii, fără bolnavi scoși în miez de noapte afară în frig, fără călcat în picioare demnitatea și tratat oamenii precum niște cîini turbați.

Că așa e lumea. Primitivă și emoțională și irațională și medievală. Și dornică de libertate.

Ghinion.



. Citeste tot...

Sociologii sînt disprețuiți de politicieni

Sociologii sînt disprețuiți de politicieni. Pentru că le pun acestora în față oglinda nefardată. Ce crede lumea despre ei. Cît de populari sînt. Cînd nu sînt populari. Cînd dau rasol.

Meseria politicianului este să păcălească lumea din vorbe. Să-i facă să creadă chestii. Priviți, așa vreau să mă priviți, să mă vedeți. Uite, ăsta sînt eu!

Sociologul vine mai apoi și-i zice: nu, nu ești tu ăsta. Din contră, uite, așa arăți în ochii oamenilor. Nu cum vrei tu să lași impresia. Iată adevărata ta imagine, cum s-a imprimat pe retina mulțimii.

De-a lungul timpului am avut de-a face cu ceva politicieni. Le simt reticența. Le simt mefiența. Nu le place. Vin eu, enervantul ăsta de sociolog, să le sfîșii vălul iluziei, să le strivesc corola de minuni a harnelii. Un nasol și un nepriceput și un rău-voitor.

Politicienii, pentru că de-aia sînt politicieni, mimează cu convingere. La exterior sînt politicoși și raționali și teoretic acceptă ce le prezint. Uite cifrele. Uite graficele. Uite concluziile. Uite, cam asta ar fi de făcut.

Pe dinăuntru, însă, îi simt că fierb de indignare, de enervare, de șucăr. E o chestie inconștientă. Și nu sînt actori suficient de buni încît să o ascundă fără urmă. Ceva ceva tot răzbate. O sclipire de ochi. O încordare de umeri. O anumită nuanță a vocii. Un anumit mușchi pe față. Anumite cuvinte atent alese, dar care totuși n-ar trebui să fie acolo.

Reticență. Reținere. Respingere. Mefiență. Bănuială. Nu-i adevărat ce-mi arăți tu acolo. Nu, nu sînt eu ăsta. Să-ți spun eu cum sînt. Ah, ce prostii spui! Stai așa, dar de fapt dacă nu cumva...? Nu cumva sociologul ăsta ține cu ursul? Cine l-o fi trimis? Pentru cine lucrează?

E clar: o conspirație împotriva mea. Nu trebuie să am încredere în el. Nu-mi spune lucruri adevărate. Să vină altul! Altul mai bun, care știe cum să măsoare cu adevărat. Unde e Pieleanu? Să vină Pieleanu!

Adevărul e că nici eu nu fac lucrurile ușoare. Alții îi lingușesc. Pun accentul pe cele pozitive. Uite, șefu, ce bine e. Vai, ce perfect ați ajuns să fiți. Pieleanu. Pieleanu everywhere. Eu, din contră, scot în evidență buba, problema, rana. Și rana doare.

Și lu’ Palada am vaga impresie că-i și place să răsucească cuțitul în rană. Probabil e tot o chestie inconștientă. Să se răzbune un pic, să compenseze din vorbe și grafice decalajul de putere, relația asimetrică dintre el și politician. Nici eu nu știu să joc jocul. E mai bun Pieleanu.

Și uite așa, ajungem la epilog. La vestitul moment “prea tîrziu”. Cînd sociologul, triumfător și răzbunător, își permite să spună în fața politicianului zdrobit de realitate vestita frază gladiatorială: “ți-am spus eu”.

Stupidă răzbunare. Tîrzie recunoaștere. Degeaba. Inutil. Te caci pe ea de răzbunare. Nu a crezut în datele tale, atunci cînd se putea face ceva. A ajuns acum, bicisnic și mizer cadavru politic, să creadă în ele, cînd nu se mai poate face nimic. Uite ce frumos atîrnă. Dar vai, cîtă dreptate ai avut în sondajele tale. Ești cel mai bun sociolog. Doar tu ai știut cu adevărat.

Ghinion.

Și pe urmă o luăm de la capăt. Cu altul la început de drum. Cu altul la zenitul puterii. Cu altul plin de superbie și aroganță. Cu altul care crede doar ce-i convine și restul aruncă sub preș. Cu altul care strînge precaut din ochi și se întreabă printre gene, în timp ce-mi zîmbește politicos și se preface că mă crede: ăsta cu cine ține? pe ăsta cine l-a trimis? ăsta al cui e?

Mai bine să vină Pieleanu, să-mi spună ce-mi convine să aud.

Pleacă, mă, de-aici! Să vină Pieleanu...

Citeste tot...