Îl știu eu, e din Telega, de-acolo de pe la voi

“Ei, Paștele mă-sii de viață! Am ajuns să fac 45 de ani și n-am mers niciodată pe aici. Ce naiba?”

Cu aceste gînduri în gînd, cum ar zice povestitoru, am tras vîrtos de volan și am luat-o pe drumul pe care nu mersesem niciodată, pe lîngă Moară, spre Batale, deși trecusem pe lîngă acea intersecție de ad literam mii de ori.

Acțiunea se petrece la Cîmpina. Cîmpina, știți voi, orașul ăla de pe lîngă Telega, o suburbie a Telegii, practic, cum ar zice răuvoitorii. Am luat-o pe stradă, pe lîngă Moară, vis-a-vis de Arta Lemnului, dînsus de Broaște, pe o stradă non-descript rezidențială, case, ceva garduri, restul pomi și uneori cotețe, ca aproape orice altă stradă non-descript rezidențială a Cîmpinii, acest tîrg municipiu suburbie a Telegii.

Știam încotro merg. Spre Batale, acele cîmpuri întinse și înguste, prinse între două valuri de muchii de deal, clar construite de om, pe care industrializarea timpurie a zonei le sortise decantării păcurii. Vaste cîmpuri, 30 de metri lățime, cinci sute de metri lungime, unde zeci de ani industria de petrol a orașului vărsa păcura să se așeze, să lase la fund toate gunoaiele și gudroanele care ar putea înfunda și strica instalațiile de rafinare, transformînd zona într-un mini-Mordor de mirosuri înecăcioase și de vapori de hidrocarburi și de funingine lipicioasă, grea, de-aia de lucește pielea cînd te murdărești de ea.

Un soi de iad al modernității, acuma relegat în rolul de purgatoriu, din care păcura s-a dus, dar au rămas toate reziduurile care îmbibă pămîntul de nu crește neam de fir de iarbă nicăieri. La zeci de ani de cînd nu mai sînt folosite, Batalele Cîmpinii arată apocaliptic, adică urît, dar impresionant, ca într-o descriere de-a lui Geo Bogza, că tot e el din zonă, un Geo Bogza de sfîrșit de lume, un Geo Bogza capitalist, veros, care aduce laudă necesarelor distrugeri ale modernității. Păcură. Păcură everywhere.

Trag mașina într-un colț de stradă, alături de alte mașini, o parcare improvizată, de unde, printre copacii crescuți în devălmășie, se vedea pustia neagră și organică, întinderea mordoriană. Mă uit. Admir – dacă se poate folosi acest cuvînt în acest context. Ridic din umeri: în două trei sute de ani o să treacă și această rană a pămîntului. Ce sînt două trei sute de ani pentru natură? Iaca un fleac. O clipeală de ochi. O clipită. O să treacă. Toate trec.

Mă întorc la mașină. Peste drum, un domn mai de-o seamă cu mine spăla mașina, cu copilul lîngă el. Îl salut. Îl întreb dacă și acum mai miros Batalele. Da, mai miros. Așa credeam și eu. Mai încolo, gardul următor, vecinul acestuia, un domn mai în vîrstă, și dînsul la poartă. Îl salut și pe el. Mă salută. Se uită lung la mine. E clar: are chef de vorbă.

- Știți că semănați cu Codrin Ștefănescu?
- Da? Serios? Nu știam.
- Știți cine e Codrin Ștefănescu? Vă uitați și Dvs la televizor, da?
- Da, știu cine e.

O clipă de tăcere. Se uită la mine lung. Mă uit la el șăgalnic. Ca să nu par nesuferit, continui eu:

- Dom’le, am ajuns la 45 de ani și prin părțile astea nu trecusem niciodată. Io sînt dîn Telega, dar acuma e prima dată cînd vin pe-aici. Am venit să văd și io Batalele, că-mi povestea taică-meo despre ele...
- Da, sînt aicea de cînd eram eu copil. Cînd eram mic, au adus o barcă, m-am plimbat cu barca pe lac. Dar au luat-o de aici după două săptămîni, ziceau că-i strică pe dedesubt, la motor.
- Da, păcura aia arde, strică tot...

Se uită în continuare la mine. E clar: îi stă ceva pe creier. Nu știe de unde să mă ia.

- Și ziceți că sînteți din Telega? E un parlamentar din Telega, de acolo de la Dvs.
- Cine, Biță?

George „Biță” Severin, adică fostul meu profesor de istorie. El e din Cîmpina de fel, dar și-a luat casă de ceva timp în Telega. Cred că de el zice, deși Biță legislatura asta n-a mai prins loc eligibil, e acuma pe la Radio România Actualități.

- Nu, nu Biță. Altul. E de-acolo, de la voi, din Telega. E în Parlament. A fost și purtător de cuvînt pe la...

Lasă fraza în aer. Nu-și mai aduce aminte pe unde a fost ăla purtător de cuvînt.

- Nu, nu e în Parlament, scutur eu din cap.
- Haide, dom’le, mie-mi spui?! exclamă domnul cu o indignare prietenească. Îl știu eu, e din Telega. A fost purtător de cuvînt, apare pe la televizor, na că nu mai știu cum îl cheamă, îmi stă pe limbă...

Aha. Și mie îmi stă pe limbă. Să-i zic? Să nu-i zic? Oare cum de reușesc să fiu așa de serios și nu pufnesc în rîs? O fi din cauza bărbii. Să știi că de la barbă e, m-a transformat într-un om serios.

- Mirel Palada?! Ăsta e ăla de care ziceți?
- Așa, dom’le! Mirel Palada! Ăsta e!! Îmi stătea pe limbă! Apare toată ziua pe la televizor, e în Parlament, e din Telega de...
- Eu sînt Mirel Palada.

Brusc, îi trai fraza și-i dau pălitura de grație, că nu mai pot să continui scena, mai am un pic și plesnesc de rîs.

Îi cade fața. Un moment de-ăla priceless, cum zice la reclamă.

- Haide, dom’le! Chiar Dvs sînteți! Așa e! V-am zis eu că semănați cu Codrin Ștefănescu!



. Citeste tot...

Uliul istoriei și porumbeii români și proști

Întorcîndu-mă de la Telega pe autostrada Ploiești București, în seara asta, cam în dreptul localității Potigragu bag de seamă un norișor ciudat.

Pe măsură ce mă apropiam, norișorul dădea semne că mișcă. Inițial credeam că e un abur, un nor de joasă altitudine, de la sărăcia asta de vreme ploioasă. Pe urmă mi-am dat seama că era un stol de păsări.

Am crezut mai întîi că e de-ăla mare, de mii și zeci de mii de indivizi, o roire de-aia organică și maiestuoasă de care fac graurii. Pe urmă am văzut că de fapt era un norișor cu vreo sută de puncte mici și un punct mare în mijloc.

Aha: mobbing.

Nu e prima dată cînd văd așa ceva. Dar de fiecare dată mi se pare la fel de impresionant fenomenul. Un stol de păsări mici, victime sigure, se aliază și sincronizează împotriva prădătorului.

Dacă uliul ar fi să le ia pe rînd, le-ar mînca fără nici un fel de probleme. Dar în grup, stolul se dovedește un adversar redutabil, care e în stare să contracareze jivina zburătoare, să o hărțuiască, să o devieze de la traiectorie și de la scopul ei ofensiv.

Se cuvin două concluzii.

Prima, de care v-am mai spus: am un ochi de vultur cînd vine vorba de natură. Văz tot, nu-mi scapă nimic. Din mersul de iureș al mașinii pe autostradă, și tot am văzut uliul încolțit de stolul de păsări, la cel puțin un kilometru depărtare. Winnetou scrie pe fruntea mea de etolog ratat.

A doua, filosofică și amară. În unire stă puterea. Spun amară, căci românii nu sînt în stare de așa ceva. Starea naturală de lucruri la români este dezbinarea, încontrarea, ciondăneala și spargerea pe biserici și bisericuțe. În consecință, cu excepțiile de rigoare – Unirea lui Cuza, Mărășești / Mărăști – ne halește uliul istoriei de n-avem aer.

Cel mai recent exemplu de asemenea dezbinare care duce la slăbiciune este ce se întîmplă zilele astea cu PSD-ul și cu Guvernul. În loc să tragă la aceeași căruță, pesediștii își omoară timpul omorîndu-se unii pe alții. Halal politică, pufoșilor. O să vă halească sistemul și Iohannis în doi pași și trei bătăi de aripi de uliu.

Vai de capul vostru. Vai de capul nostru. Ne merităm soarta...



. Citeste tot...

Artista, banii și comuniștii

Talentul nu merge mînă în mînă cu moralitatea. Din păcate, de vreo douăzeci și cinci de ani încoace, Pleșu și cu Liiceanu fac eforturi consecvente să ne reamintească asta, cam la două-trei luni odată.

Mai recent, li s-a alăturat și Oana Pellea. O actriță care, pe de o parte, a beneficiat și beneficiază de pe urma kaghebiștilor de comuniști de pesediști. Pe de altă parte, perseverează în a afirma public cît de mult îi urăște pe comuniști.

Cu doi ani în urmă, doamna Pellea a solicitat și a primit de la Guvernul României, pe vremea aceea condus de infamul kaghebist pesedist Ponta, niște bani – deloc nu puțini, niște zeci de mii de euro – pentru a-și realiza un proiect artistic.

A făcut solicitarea, a depus actele, a primit un avans, a prestat prestația artistică – un turneu în străinătate, a depus actele justificative de decontare, a primit restul de bani. Totul frumos, legal, birocratic și la vedere, cum le șade bine kaghebiștilor care vînd țara la ruși și la chineji.

Știu asta cît se poate de precis, pentru că am fost acolo în momentul respectiv, am fost cel care a supervizat acest proiect, printre altele, din poziția mea de consilier de stat.

Toate bune și frumoase. Acum, mai recent, tot niște kaghebiști pesediști nemernici și mișei, nasoii, huooo!, guvernul PSD Grindeanu de data asta, a realizat un necesar act de reparație și de dreptate socială și a mărit salariile actorilor angajați în instituțiile de stat – dacă nu mă înșel, le-a dublat. Niște nasoi, niște nemernici, auzi tu, cum să mărești salariile la actori!

Lăsînd gluma la o parte, două decizii administrative luate de niște instituții conduse de PSD și de pe urma cărora a beneficiat direct, direct, direct, doamna Oana Pellea.

Din păcate, tot în această perioadă, doamna Pellea își jelește de manieră publică și tristă și ambetată și neconsolată marea suferință că a venit PSD-ul și gata, vezi Doamne, se face întuneric în țară, după cum spunea mai deunăzi și stimabilul nemulțumit de servici Liiceanu.

Dînsa a publicat pe Facebook o întreagă litanie de disperare, generată de venirea pesediștilor la putere. Dînsa “își manifestă dezgustul față de spectacolul oferit de PSD în aceste zile”. Dînsa “publică un mesaj amar”. Dînsa “nu se regăsește”. Dînsa se chinuie “să supraviețuiască”, pentru că, evident, nu mai are parte de “bun simț, cinste, educație, cultură”. Dînsa “se retrage în imaginar”.

E clar: tocmai au năvălit mongolii, tătarii, bestiile, primitivii, rușii, sovieticii, violează în stînga și dreapta, omoară copii nevinovați și torturează artiști. Drept pentru care dînsa găsește de cuviință să se retragă în munți.

Cuvintele astea, “bun simț”, “cinste”, văd că stau la loc de cinste în panoplia dînsei valorică. Se ghidează după ele, mai ceva ca Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Macovei, Băsescu, Cărtărescu, Mîndruță, Tapalagă și restul deontologilor la un loc.

În primul rînd, poate dînsa ar fi trebuit mai întîi să salute creșterea salariilor actorilor. Nu știu dacă primește bani de la vreun teatru de stat, deci nu știu se simte afectată nici în bine, nici în rău de creșterea salariilor actorilor. Dar și chiar dacă lucrează doar în privat, sînt sigur că o minimă solidaritate de breaslă ar fi trebuit să o facă să salute faptul că mulți colegi de-ai dînsei vor beneficia de pe urma acestei necesare creșteri de salariu.

Dar nu asta e principala problemă. Problema mai însemnată e aia cu proiectul artistic pentru care a primit fonduri guvernamentale.

Sînt sigur că dînsa a dat dovadă de bun simț atunci cînd cu o mînă lua banii de la kaghebiștii de pesediști, iar cu cealaltă era ocupată să se vaite de catastrofă. Sînt sigur că dînsa e cinstită atunci cînd spune că suferă groaznic de pe urma pesediștilor. Suferă, suferă. O, cum să nu! Suferă cel puțin de cîteva zeci de mii de euro, vă spun eu. Mi-o aduc perfect aminte cum suferea la mine în birou atunci cînd a aflat că proiectul a fost aprobat și va primi finanțare.

Sînt sigur că dînsa nu găsește în toată această tensiune etică nici o sfîșiere interioară. E convenabil să fie senină în suferința dînsei anticomuniste, în timp ce beneficiază de pe urma nemernicilor de kaghebiști.

Dînsa a pierdut un prilej foarte potrivit să tacă și să cugete. Eu așa știu că ar fi trebuit să facă. Eu așa am învățat la țară, acolo de unde vin.

Nu spune nimeni că trebuie să înalțe ode de laudă nasoilor de nemernici de pesediști kaghebiști. Nu-i suferă, e dreptul ei. Îi disprețuiește, tot dreptul ei este, trăim într-o țară liberă.

Dar ar fi trebuit să se gîndească la faptul că, dacă tot e supărată pe ei și îi disprețuiește, n-ar fi trebuit să aibă de-a face cu ei deloc.

Trebuia să-i fie scîrbă și acum doi ani, cînd a cerut și a primit bani de la nemernicii de comuniști pesediști. Trebuia și acum doi ani să fie tristă și ambetată de starea dezastruoasă a situației, de faptul că e înconjurată de niște primitivi nemernici, de niște bestii odioase, și trebuia să nu ia bani de la ei. Că sînt niște primitivi și niște bestii odioase și dînsa e o ingenuă morală și deontoloagă și o sfîntă și o martiră, iar sfinții și martirii nu pun mîna pe banii murdari ai ticăloșilor de kaghebiști.

Dînsa trebuia să fie sfîntă și martiră cu consecvență și să aștepte să ceară bani de la ăia pe care îi admiră, de la Boc, de la Băsescu, de la Johannis, de la Cioloș, de la ăia pe care îi venerează. Să fie consecventă cu valorile sale de bun simț și cinste.

Sau, dacă a luat bani de la nasoii de comuniști, să se abțină să dea cu cuvinte triste și cu dispreț și cu materii organice în stînga și dreapta, să meargă la mînăstire, să aprindă o lumînare de sufletul morților și să se spovedească. Și să tacă un pic din gură. Să sufere în tăcere. Sînt sigur că acolo la mînăstire, s-ar fi găsit vreun popă ori călugăr să o învețe că nu se poate și cu dracul în buzunar, și cu sufletul în rai.

Transmiteți-i asta, vă rog. Sînt sigur că va înțelege. În fond, e o persoană rafinată, sofisticată, o intelectuală. Încă mai are timp să cugete și să pătrundă sensul adînc al cuvintelor “bun simț” și “cinste”.



. Citeste tot...

A portent of things to come

Această propunere de guvern reușește performanța să încerce să mulțumească pe toată lumea și, de fapt, să nemulțumească pe toată lumea. Asta pentru că este un compromis între diferitele tabere care exercită voce și / sau influență socială zilele astea.

Strada care l-a dat jos pe Ponta își are miniștrii ei. Deja au început contestările la adresa acestora. Voci ale străzii deja au început să-și arate nemulțumirea. Vroiau lustrație pînă la capăt. Nu acceptă compromisul. Libertad o muerte! Drept pentru care sînt supărați.

PSD își are și el ministrul său – chiar vice-prim-ministru. Deja au început contestările la adresa acestuia. Unii sînt supărați. Atît cei anti-PSD: cum de permitem prezența PSD-ului în acest guvern? Pentru asta am luptat noi? Pentru asta au murit oameni? Dar și cei pro-PSD: de-aia l-ați dat jos pe Ponta? Să rămînem la guvernare, alături de dușmanii noștri politici? Drept pentru care sînt supărați.

Pînă și Băsescu are opinii pro-Ponta în privința asta, ceea ce e semn de apocalipsă iminentă. S-a întors lumea cu fundul în sus, vine sfîrșitul lumii maică. Vorbește Băsescu de bine despre Ponta.

Stai așa, că n-am terminat. Și forțele de dreapta își au și ele miniștrii săi. Unii din ei cu filiații pînă hăhăt, jos la Decebal și Burebista și Ghilgameș, pînă la Coposu și la anii 90. Deja au început contestările la adresa acestora. S-au și închis site-uri pentru a se pune surdină acestor contestații. Degeaba. Unii sînt supărați.

Stai așa, că n-am terminat. Pe repede înainte: toți au miniștrii lor în acest guvern de compromis. Iohannis își are și el miniștrii lui. BNR își are și el miniștrii lui. FMI-ul și Banca Mondială își au și ele miniștrii săi. Uniunea Europeană își are miniștrii săi – chiar prim-ministrul. Statele Unite și Soros își au și ei miniștrii lor. Companiile de afaceri multinaționale își au și ele miniștrii lor. Monica Macovei își are și ea ministresa ei. Serviciile își au și ele miniștrii lor – cel puțin așa spun unele voci răutăcioase care ele sînt răutăcioase, onorată instanță, să mă iertați că citesc asemenea site-uri decadente și destabilizatoare și evident falșe și neadevărate.

Deci sîntem ca pe vremea reclamei la Pro Sport, cum spunea pe vremuri Tolontan, cînd încă nu făcea politică: dacă te înjură și steliștii, și dinamoviștii, de-abia atunci e semn că ești nepărtinitor.

La fel și cu această propunere de Guvern. Nimeni nu e mulțumit, pentru că avem de-a face cu un compromis. Compromisul, această bestie imorală, amorală, și totuși profund morală a politicii. Nimeni n-are parte de dorința sa cea mai arzătoare: un guvern al meu, numai al meu. Toți vor guvernul MEU: și Iohannis, și strada, și PSD-ul, și BNR-ul, și FMI-ul, și Comisia Europeană, și serviciile, și PSD-ul, și martorii lui Coposu, și SUA, și Soros, și Macovei, și masonii, și șerpilienii, toți.

Toți cu excepția PNL-ului, care săracul nu înțeleg prea bine unde intră în ecuația asta. Dar nu e prima dată cînd mi se întîmplă să nu înțeleg lucruri în politica românească. Alinuța și Bleguța au cam intromisionat guvernuța... Să mă iertați, onorată instanță, n-am găsit altă rimă.

Toți vor guvernul lor, și nimeni nu-l are în totalitate. Avem un guvern ca un soi de oglindă a raporturilor de forțe din societatea românească actuală. Un lucru cu care românii nu prea sînt învățați, chiar dacă au mai avut parte de asta.

Cert este că, dincolo de lipsa noastră de apetență pentru compromis și pentru acea himeră pe care toată lumea o invocă, dar nimeni de fapt nu o vrea – concordia, înțelegerea, să fie bine să nu fie rău, guvernul de uniune națională – ce se întîmplă zilele astea pe mapamondul nostru balcanic de Dîmbovița e de fapt semnul unei stări mult mai serioase și mai amenințătoare decît ne place nouă să acceptăm.

E vorba de iminența războiului.

A ieșit Dragnea și a spus-o de manieră explicită zilele astea. Dar el nu e singurul. Sînt și alte voci care vorbesc despre asta. Dar mai ales, dincolo de voci, sînt multe fapte. Tot ce se întîmplă în jurul nostru dă mărturie că e foarte posibil să fim în marginea unei perioade de conflict mondial.

Să dea Dumnezeu să nu fie așa. Să dea Dumnezeu să se oprească nebunia la timp. Dar norii la orizont sînt destul de negri. Miroase în aer a praf de pușcă și a anii 30. Spre mijlocul ori sfîrșitul anilor 30, ca să fiu mai exact.

Drept pentru care e foarte posibil să avem un guvern care să nu mulțumească în totalitate pe nimeni, să alimenteze în continuare apetența noastră pentru cîrcoteală și nemulțumire cronică. Dar care de fapt să fie un semn al vremurilor care stau să vină.

A portent of things to come, cum ar fi spus Gandalf, privind la pîcla neagră ce se ridică dinspre Mordor, înecînd zorii zilei în teamă și întuneric.



. Citeste tot...

Telegrafice, dar lungi

LOL. Pufoșii antiguvernamentali se dau de chinul morții că Palada e cu jumătate de normă la B1 TV. Se zvîrcolesc, sughiță de disperare, mai au un pic și-și fac sepukku în piața publică.

Vă dați seama ce dureros e pentru ei, dacă acea unică emisiune săptămînală cînd apar la B1 TV lor li se pare o eternitate? Dacă ei în sinea lor în creierul lor au simțămîntul dureros, dar chinuitor că de fapt sînt în fiecare zi cu jumătate de normă?

Ce groaznic. Ce dureros. Ce pufos. Să bem. Teoria relativității restrînse funcționează. Pufoșilor două ore li se pare cît o eternitate.

Groaznic. Oribil. Garcon! Un pahar de cucută la domnu’, să nu se mai chinuie atît în direct la o oră de maximă audiență în prime time.

* * *

Tot despre B1 TV.

Aseară, după emisiune, discuție pe hol despre cît de încinsă a fost dezbaterea între mine și Valeriu Turcan, acest altminteri personaj decent și stimabil pe persoană fizică, dar care cînd e în emisiune stăpînul lui Băsescu îl învață că orice lucru pe lumea asta este a) rău și b) din cauza lui Ponta.

Și dă-i și luptă cu stimabilul pufos anti-guvernamental în emisiune, și dă-i și continuă și după.

Producătoarea, întotdeauna în căutare de oportunități mediatice, ne spunea că ar fi interesant un format TV în care să fim noi doi să ne certăm ca chiorii, argumentat și politicos, așa cum știm noi, ca niște eleganți de Dîmbovița.

Să reprezentăm cele două tabere politice ale momentului și să facem emisiune. Mamă, ce emisiune ar ieși, spunea dînsa.

Eu, intelectual și sobru ca de obicei, i-am propus o îmbunătățire a formatului, pe ideea lui Enki Bilal, o combinație între intelect și fizic, ca la vechii greci.

Bilal propusese îmbinarea între șah și box. Eu propun să combinăm talk showul cu acțiunea. Facem 5 minute dezbatere, ne certăm ca chiorii, elegant și argumentat, Băsescu e de vină! Ba nu, Ponta! Ba nu, Iohannis!

Apoi facem 3 minute box, ne punem căștile și mănușile și continuăm să schimbăm argumente. Pe margine, antrenorii cu prosopul și SMURD-ul cu extinctorul de incendii.

Pe urmă ne așezăm înapoi la masă și facem pe intelectualii și dezbatem marile probleme contemporane ale lumii: cine e de vină, Băsescu sau Ponta? Clar, Iohannis!

Apoi punem din nou mînușile și căștile, că sîntem într-o țară civilizată, ne pocnim cu metodă și rigoare, și dă-i din nou schimb de argumente, cînd pe stînga, cînd pe dreapta.

Și tot așa, pînă fie facem rating, fie pică unul din noi. De preferat consilierul lui Băsescu, că mie așa mi se pare normal, să pice el, mama lui de stimabil și de intelectual rasat.

Că oricum Băsescu e de vină. Citeste tot...

Acești pufoși minunați și dilemele lor zburătoare

E și distractiv, dar și încărcat de semnificație politică și civică, felul în care pufoșii anti-guvernamentali, tinerii frumoși și sălbatici care și-au luat înapoi țara,

atunci cînd își cheamă toți tovarășii hipsterii la manifestație anti-Iohannis în marile orașe ale țării,

pentru că a cam început să se termine luna de miere cu Iohannis și au cam început să descopere ce anti-ecologist și pro-austriac este acesta, în contra resurselor naturale ale țării,

acești pufoși sălbatici uită să menționeze că de fapt Iohannis s-a opus unei legi propuse de Guvernul Ponta, Codul Silvic, prin care se pune capăt abuzurilor exploatărilor de lemn din România.

Îi doare sufletul pe manifestanți, pe hipsterii pufoși și sălbatici care dau cu pietricele în asfalt, să admită faptul că Guvernul Ponta a propus o măsură ecologistă, în consonanță cu principiile lor de viață, cît și cu interesul național.

Mai degrabă le-ar pica părul din barbă sau li s-ar usca în gură limba ascuțită și pricepută la vorbe decît să recunoască cu subiect și predicat că sînt de aceeași parte a ideii cu Ponta.

Nu-i așa, Costi Rogozanu?

. Citeste tot...

Principii macre, ca la măcelărie

Sînt unii zilele astea, de cînd cu incidentul măririi prețurilor la marii comercianți înaintea scăderii TVA, care se dau de chinul morții cum că propunerea de reducere a TVA e de fapt inutilă, pentru că tot diferențialul se va duce, vezi Doamne, în buzunarul și profitul comerciantului, cumpărătorul nebeneficiind de fapt de pe urma acestei modificări fiscale.

Proponenții acestui punct de vedere evident că sunt, la întîmplare, oameni de dreapta, adepți ai cuvintelor mari și ai principiilor sfinte: stat de drept, economie de piață.

Sînt inevitabilii intenși de servici, de-alde Hotnews și Sebastian Bodu și analiști economici, Bogdan Glăvan, toți niște “obiectivi” și niște limpezi fără ideologie.

Cum ar zice Hamlet înainte s-o pupe pe Julieta: so are they all, all honourable men.

Adică, la întîmplare, anti-guvernamentali și cu un scop precis în viață: să facă orice să prezinte Guvernul în lumină proastă, să-i dea la rădăcină, să pună umărul întru dărîmarea acestuia și venirea la putere a sfiintei alianțe de dreapta, cea mai perfectă și principială care există pe lumea asta, cu Predoiu în frunte și cu Blaga la butoane, ascuns în cortul de experți back-office.

Argumentul e simplu: nu e bine să scădem TVA-ul, căci oricum prețurile nu vor scădea.

Atenție! Acesta este un argument care vine din partea martirilor de dreapta, a marilor gînditori liberali, a celor care adorm noaptea cu sfînta libertate pe buze și se trezesc dimineața, odihniți și perfecți, fără să le miroasă gura, gîngurind “economie de piață”.

Ei bine, acești mari gînditori de piață nu știu un lucru elementar din gîndirea liberală.

În această continuă negociere dintre cerere și ofertă, în momentul în care apare o oportunitate să scazi prețul, cum e atunci cînd scade TVA, unii n-o vor face, pentru că vor dori să-și maximizeze profitul.

Exact logica pe care o clamează ei indignați, vituperînd nepriceperea guvernamentală, cît și logica multinaționalelor / a hipermarketurilor.

Ei însă uită – because they’re all honourable men, nu-i așa? – că în schimb vor fi dintre aceia care vor sesiza deschiderea, oportunitatea, prilejul, și vor scădea prețul.

Nu știu dacă în totalitate, probabil nu. Nu cu toată diferența scăderii de TVA. Dar măcar parțial, pentru a profita de un preț mai scăzut și pentru a-și consolida cota de piață.

Pur și simplu vor cumpăra cotă de piață, renunțînd la profitul suplimentar pe care l-ar fi putut face – adică logica celor cu cotă de piață mare, care preferă să bage diferența în buzunar.

Gîndirea lui Bodu și a lui Glăvan și a obiectivilor de la Hotnews este specifică marilor comercianți, celor care dețin cotă de piață, că și-au făcut-o pînă acum cu economii de scală (economies of scale) și cu productivitate ridicată, și care acum doresc să mulgă vaca, să maximizeze profitul.

În schimb, logica celor care este foarte probabil că vor scădea prețurile este cea a comercianților mici, a concurenților care vor să intre pe piață sau să-și consolideze poziția deținută, a alternativei la hipermarketuri.

Este o logică economică la fel de pertinentă. Așa funcționează piața de pe vremea lui Burebista și a lui Ghilghameș. Unii țin la preț. Alții lasă, atunci cînd pot.

Este tocmai logica și fundamentarea avută în vedere de propunerea guvernamentală de scădere a TVA. De pe urma căreia vor beneficia consumatorii și micii comercianți, adică cetățenii, nu cei de la Hotnews și toți ceilalți ideologi ai Behemotului multinațional.

Se numește simplu. Se numește CONCURENȚĂ, COMPETIȚIE, și se predă la cursul 101 de Microeconomie. Și de ea beneficiază CETĂȚENII.

Știți voi: cuvinte mari, scrise cu litere mari, cu care te culci și te trezești în gînd, dacă te bîntuie principiile.

Dar în capul distinșilor obiectivi care strigă “catastrofă!” nu e economie. Nu bîntuie principiile. În capul lor e doar propagandă. În capul lor colcăie interesele politice.

Argumentele așa-zis obiective ale “obiectivilor” de servici ascund de fapt o părtinire ideologică ce sprijină marii comercianți, sprijină eforturile Opoziției (culmea! niște pufoși care își spun liberali; ar fi de rîs dacă n-ar fi de plîns) atacă propunerile guvernamentale și nu țin partea celor care beneficiază de pe urma concurenței, adică cetățenii.

Argumentele așa zis obiective ale “obiectivilor” de servici nu reprezintă economie. Ele sînt ideologie crasă, macră, ca la măcelărie. La umbra așa-zisei gîndiri economice înfloresc de fapt lupta politică și interesele, nu apărarea principiilor.

Îi doare în cot pe distinșii de la Hotnews sau pe Bodu sau pe Glăvan de economie și de principii sau de cetățeni.

Ei de fapt vor să dea în Ponta și în Guvern și nu știu cum să justifice, să legitimeze această acțiune. E politică mascată în pricepere academică.

V-am spus că sînt niște obiectivi? V-am spus că îi doare în cot de cetățeni? V-am spus că ei de fapt fac politică, nu economie?

V-am spus că nu se abțin de la nimic pentru a ataca Guvernul, indiferent de consecințe?

Să nu uiți, Darie. Să nu uiți!



. Citeste tot...

Clanurile se unește între ele pînă se bate între ele. Despre modernitate la românii din clanul.... ăăă, pardon, din secolul XXI

aka

Clash of Clans. Băse McCloud vs Bercea McMondialu



Milioane de ani, primatele antropoide și mai apoi urmașii lor, oamenii, au șlefuit la perfecțiune o strategie care să maximizeze cele două succesuri (da, da: succesuri. e un plural foarte potrivit în acest context) care contează cu adevărat pe lumea asta: succesul de supraviețuire și succesul de reproducere.

E vorba de strategia de cooperare în jurul familiei, grupul esențial de legătură genetică, și a extensiei acesteia cvasi-genetice, familia extinsă și clanul.

Milioane de ani, succesurile de clan ale populației umane au fost remarcabile. S-au împrăștiat și au împuit pe toată fața pămîntului, clan după clan de oameni.

Grupuri-grupulețe de 40, 50, 100 de oameni, hai maxim 200, 300, 500, undeva între 100 și 500, cum ar zice antropologul Robin Dunbar, maximum celor pe care putem să-i ținem minte și să-i considerăm în tagma apropiaților, a cunoscuților cu fățău ușor de amintit, a "celuilalt semnificativ", a "celuilalt generalizat", cum ar zice psihologia și sociologia.

Cele două arme fundamentale ale noastre în lupta noastră cu realitatea crudă și plină de pericole și în atingerea de succesuri multe, dar diverse de supraviețuire și de reproducere sînt cooperarea și inteligența.

Mult timp am pariat preponderent pe cooperare. Pe clanul de 150 de persoane.

Doar relativ recent, adică "relativ" în termeni geologici, de-abia acum vreo 10 mii de ani, de cînd s-a produs prima mare revoluție de pricepere tehnologică, și anume revoluția neolitică, domesticirea plantelor și animalelor, încet-încet balanța a început să se mute dinspre beneficiul preponderent dat de colaborare către beneficiul preponderent dat de inteligență.

Cel mai recent episod al acestei competiții între colaborarea genetică (sînge, familie, clan) și inteligență (tehnologie, rațiune) este cel pe care umanitatea îl joacă de vreo trei – cinci sute de ani încoace, practic de ieri în termeni geologici, căci câteva sute de ani nu înseamnă decît cîteva zeci de generații, o clipeală de ochi în viața unei specii.

E vorba de jocul modernității.

În istoria de milioane de ani a speciei umane, e prima dată cînd inteligența și rațiunea capătă un avantaj considerabil în fața colaborării tradiționale în jurul loialității de familie, de clan, de sînge.

Încet-încet, scenariul bine calibrat timp de milioane de ani în jurul supraviețuirii pe logică genetică, clan, familie, trib, este înlocuit cu un scenariu mai eficient de maximizare a succesurilor de supraviețuire și de reproducere: scenariul post-genetic, al colaborării în jurul unui grup lărgit muuult dincolo de glasul sîngelui.

Grupuri mari, imense, etnii, națiuni, firme, instituții, multinaționale, încet-încet capătă preponderență în fața familiei și clanului, convertind cu mai mare pricepere, cu mai mare eficiență, cu o plus valoare adăugată mai mare resursele disponibile în cele două succesuri esențiale: supraviețuirea (viață mai lungă, pericol de moarte mai redus, calitate a vieții mai bună) și reproducerea (copii mai mulți).

E vorba de trecerea de la genă la memă de care vă vorbeam cu ceva timp înainte, așa cum o fac de altminteri în fiecare an și studenților mei. De la loialitatea de sînge la loialitatea simbolică și rațională.

Ce avem noi aici? Băi domn purtător de cuvînt care nu se poate abține de la a folosi cuvinte greșite, dar potrivite, ce naiba ne faci capu calendar? De ce această introducere lungă, stufoasă, plictisitoare, care amestecă etologia, paleoantropologia, sociologia, chiar și geologia? Bă, ne lași? Bă, noi avem niște meciuri de văzut, bă sociologule care vorbești tu și familia ta în cuvinte complicate.

Păi, măi succesurilor măi, măi pufoșilor, măi medievalilor care nu știți că sînteți medievali, păi noi aici avem drama perfectă. The perfect storm, cum ar zice americanul.

Noi aici avem scena de o medievalitate pre-modernă desăvîrșit șeikspiriană de rit gereremartinian.

Noi aici avem Romeo și Julieta și Game Of Thrones (că nu știți voi ce-i aia Song Of Ice And Fire), puse una lîngă alta, fics în mijlocu politicii românești, băi pufoșilor.

Ia, aprindeți reflectoarele! Să intre actorii! I-auzi ce zice poeții...

Two households, both alike in dignity,
In fair Verona, where we lay our scene,

Șeikspir, băăă. Dramă, fraerilor.

Noi aici avem două clanuri ghidate de logica pre-modernă și pre-instituțională a fidelității genetice, a fidelității de sînge. Iată-i pe capuleți și pe montagui, pe lanisteri și pe targarieni.

Doamnelor și domnilor, povestea e simplă. Căci știu că vă place poveștile. De milioane de ani ne place poveștile. E ceva pre-modern, la gura focului. Telenovele și Game of Thrones și acum Clash of Clans.

Povestea este după cum urmează.

Familia Capulet Băsescu se încuscrește cu familia Montagiu Mondialu, dîndu-și mîna peste țară să facă un geșeft onorabil.

Matale, domnule Montagiu Mondialu, bre cuscre bre, matale și cu familia matale aia ecstinsă de sute de fii, nepoți, nași, cuscri, cumetri, veri și alte rude ne dai voturi, mînca-ț-aș. Și vă afișați cu noi la televizor și dansăm pe scenă dîn buric și cîștigăm alegerile, mînca-ț-aș. Bre cuscre bre. Și-o să fie bine. Bre cuscre bre.

Pe urmă matale, tată nașule Capulet Băsescu, bre nașule, îți plătești datoria și nu uiți că ne ești naș și că am dansat împreună pe scenă dîn buric și că ț-am dat și salbă, mînca-ț-aș. Și ne scoți dracu din belea cînd o să intrăm în belea.

Că o să intrăm, mînca-ț-aș.

Păi o să intrăm, mînca-ț-aș, indubitabil o să intrăm, că toată viața numa asta am făcut, am intrat în belea. Că noi nu le știm cu legea. Că legea, după cum bine zice dinstins domnu sociolog, mînca-i-aș io lui buricu ăla al lui că am trimis deja băeții dupe el, legea este o logică de-aia post-genetică, după clanuri, bre, după blocuri și după clanuri, bazată pe instituții și pe birocrație și pe eficiență și pe nivelarea relațiilor genetice, toți oamenii e egali în fața legii, mînca-ț-aș, și nimeni nu e mai presus de lege.

Și noi n-am fost încă la lecția asta, bre nașule bre, că n-am luat bacalioratu. Așa că o să intrăm în belea, bre nașule bre, căci noi funcționăm după logica pre-modernă a clanului și familiei și glasului sîngelui și a legii noastre, aia cu stabor și cu cuțite, nu a legii aia cu judecători și cu tribonale și cu legi și funcționari.

Așa că ia să faci matale bine, mînca-ț-aș, cînd zicem noi hop, să sari să ne scapi pielea de judecători și de alți gabori, mînca-ț-aș, bre nașule bre. Că și noi ț-am făcut un bine și nu uita că sîntem nași și fini și cuscri și sîngele apă nu se face, mînca-ț-aș. Și-o să fie bine, bre. Și-o să fim recunoscători și-o să marcăm lozu. Și-o să fie bine.

Ete că totuși sîngele apă s-a făcut. Și ete că n-a fost bine. Chiar dacă au marcat lozu.

După o mermeleală de na lozu, unde-i lozu, ce-ai făcut, nașule, am dat lozu și tot am intrat la pușcărie?, mă duc și spun tot la televizor, să moară mama, iată că clanul Lannister Băsescu a intrat într-un conflict mediatic și penal de toată frumusețea și de toată disperarea cu clanul Targaryen Mondialu. Pentru că înțelegerea din 2009 – 2010 nu s-a mai putut aplica și în 2014.

De unde drama. De unde scandalul.

Stop joc. Înapoi la teorie.

Scurtă recapitulare. Capitolul 1. Modernizarea la români în secolul XXI

România de ceva timp a ieșit de sub dominația aspră a Rusiei și a intrat în alianță cu America să nu cumva să mai intre din nou sub dominația aspră a Rusiei.

După sute de ani de frică cu rușii în coaste, de prin secolul XVIII încoace, de cînd au trecut ei tropa-tropa prima dată pe aici să se bată cu turcii și cu habsburgii și în general să-și facă pohta ce-au pohtit, adică să-și extindă imperiul și să ciugulească ce e de ciugulit, iacătă că la început de secol XXI a dat cumva norocul geopolitic peste noi și am putut să scuturăm jugul cel plin de tancuri și de alte elemente de hard power și de colonialism sovietic și să putem să ne alegem în cele din urmă tabăra în care vrem să fim.

De la hard power la soft power. Fix ca în Fundația lui Asimov.

Bine, bine, soft power soft power, values and rule of law, cum ar zice americanul. Alianță și NATO și să fie bine să nu fie rău, calitatea vieții și independență și suveranitate și să trăiți bine. Că doar s-au cîștigat alegerile cu "Să trăiți bine" și cu "Corupții și baronii" și cu "Să apărăm justiția" și cu "Să fugim, dacă cîștigă ăștia, ne întoarcem la ruși".

Dar tot americanul zice: băi băieți, vedeți că aveți o vulnerabilitate acolo la voi în ogradă.

Voi nu prea dați în brînci după modernitate și după valorile acesteia: instituționalism, performanță, respectarea legii, birocrație în sensul weberian, eficiență și lepădarea de șulfăreala medieval fanariotă a șpăgii, corupției, încuscrelii și cooperării după clan, nu după eficiență și performanță și meritocrație.

Băi băieți, vedeți că dacă nu vă întăriți statul, adică acea strategie post-genetică de maximizare a exploatării resurselor și a atingerii dezideratelor de succesuri multe, vedeți că sînteți vulnerabili și vă cumpără rușii la kil, dragilor. Au rușii bani să vă cumpere la bucată pe toți, unu cîte unu și chiar și în grup, dacă nu terminați cu șulfăreala și cu corupția și cu pus botu la bani.

Voi sînteți aliați cu noi, indubitabil. Și punctu cinci e punctu cinci, no matter what. Dar atenție că nu putem noi să le facem chiar pe toate. Atenție că trebuie să puneți și voi osul la modernizare, la justiție independentă, la respectarea legii, la pedepsirea celor care se ghidează după fidelități non-eficiente, adică genetice și de clan, deci corupție, și nu după fidelități instituționale, adică după steag și după lege.

Buuun. Am băgat la cap și am început să ne facem lecțiile. De zece ani ne tot facem lecțiile și ne facem și noi moderni și oameni mari și corecți și cuminți și occidentali. Rule of law, mînca-ț-aș.

Ia hai, gata cu șulfăreala, cu corupția, cu mita, cu șpaga, cu logica genetică a loialității de clan, care e mai puțin eficientă și mai puțin dreaptă decît logica modernă a egalității în fața legii și a performanței și a competenței.

Am făcut DNA. Nu dezoxiriconucleicu, că pe-ăsta îl avem deja (și n-auzi că nu e bine să te iei după el, că nu bun cu fidelitatea genetică?) Nu, celălalt DNA, ăla cu instituții și procuratură și rule of law și ah ce dureros. Am pus camere la bac. Am băgat corupți în pușcărie, inclusiv foști prim-miniștri. Am pus reguli cocoșător de rigide la fondurile europene, numa-numa să nu bage băeții mîna la borcanu cu marmeladă. Suflăm și în iaurt și îngreunăm mersul lucrurilor, doar să nu se fure ceva.

Am fost atît de riguroși în a urma aceste recomandări de modernizare și de întărire a justiției încît am devenit exemplu de poveste de succes în alte țări. Nici americanilor, nici nemților, nici nouă nu ne vine să credem ce perseverenți am fost în toată această opintire de întărire a legii.

Mai mult, am ales în mod repetat un președinte care a cîștigat alegerile lăudîndu-i pe americani și speriindu-ne că o să dăm de dracu și de ruși dacă nu-l alegem și promițîndu-ne că o să înfigă baronii în țepe și că va fi garantul independenței justiției și că va eradica total și iremediabil corupția și că va ....

Hopa. Stai așa. Stop joc. Am zic cumva în ultimul paragraf cuvintele "clan" și "președinte" și "justiție" și "corupție"? Hopa. Breaking news. Stai așa că nu-i așa. Stai așa că aici pe scenă intervine niște aspecte divergente, cum ar zice Sandu Anghel, cunoscut și drept Bercea Mondialu.

Scurtă recapitulare. Capitolul 2. Expozeu de clan. Clanul Băsescu

Ce avem noi aici? Păi îl avem pe președintele Băsescu, promotoru modernității și apărătoru justiției și arhanghelu dreptății și spaima corupției care după cum urmează are următoarele, cu bullets și cu liniuță de la capăt:

- Și-a împins fata cea mică la Parlamentul European, deși dînsa, sărăcuța, avea orice, buze siliconate, haine faine, breton, dar nu competență și profesionalism și performanță. Fata. Adică rudă de gradul întîi. Adică familie.

- Și-a împins cealaltă fată, fata cea mare, să fie notarul oficial la nu-știu-ce afaceri cu petrol, adică cu energie, adică strategice, adică cu Gazprom, adică cu rușii. Fata. Adică rudă de gradul întîi. Adică familie.

- Tot cealaltă fată, fata cea mare, și-a împins-o să achiziționeze la Nana ditamai tarlaua de nu-știu-cîte hectare pe care a dat nu-știu-cîte jde de sute de mii de milioane de euro, împrumutîndu-se în mod preferențial și încălcînd regulile unei instituții moderne, adică a unei bănci, și generînd un scandal imens cu elemente clare și indubitabile de corupție. Fata. Adică rudă de gradul întîi. Adică familie.

- Fratele său, unicul său frate, ia niște bani, o tonă de nu-știu-cîte sute de mii de dolari, de la niște clanuri de interlopi pre-moderni, ca să aranjeze la Fratele cel Mare ca acesta să aranjeze la justiție să-i facă scăpați pe interlopi. Clan. Justiție. Bani. Corupție. Frate. Adică rudă de gradul întîi. Adică familie

- Președintele și fratele și fetele și tot neamul său se încuscresc și nășesc și cimentează relații specific pre-moderne, în jurul fidelității familiei extinse, cu alte neamuri și politicieni și interlopi. Naș. Fin. Cuscru. Adică rude prin alianță. Adică clan.

Deci ce avem noi aici? Păi simplu: avem un clan al președintelui. Clanul Băsescu. Familia sa, copiii săi, fratele său, acționează strîns uniți în jurul liderului, a șefului de clan, izbind – clashing, cum ar zice americanii – valori specifice modernității: justiție, performanță, instituții, stat, de apucături și valori specific pre-moderne, medievale: familie, clan, legături preferențiale, corupție.

Deci simplu, mînca-ț-aș. Deci fă ce zice popa, nu ce face popa. Fă ce zice președintele, nu ce face președintele. Respectă tu legea, fraere, cetățene de la bloc. Nu da șpagă, nu te înhăita cu interlopii, nu-ți băga familia la înaintare, respectă instituțiile, nu încălca regulile, nu sări rîndul, plătește-ți taxele, nu favoriza pe cei care nu merită. Rule of law. Soft power. Fii modern. Fii occidental.

Lasă-i pe alții, pe cei din clanuri, să facă ce e de făcut. Fii tu american și occidental și nu te lăsa vulnerabilizat, căci noi avem altă logică după care funcționăm. Logica veche, de milioane de ani, a fidelității genetice, a loialității de familie, de clan. Nu contează că producem deservicii grave imaginii României, căci rîd și curcile de noi de ce președinte avem. Important este că mergem înainte cu clanul. Noi să fim sănătoși, bre cuscrule bre. Bre nașule bre.

Stop joc. Stop expozeu. Stop articol. Cum ar zice acel limbaj universal și care este esența modernității și raționalității, limbajul matematicii: quod erat demonstrandum. Ce dracu să mai spun? Nu mai e nimic de spus. Vai de mama noastră. Quod erat demonstrandum. Q.E.D.

Doar că, din păcate, Montagiu Bercea, Targaryen Mondialu, nu cred că știe ce înseamnă quod erat demonstrandum.

Cum ar zice Arya Băsescu: Valar morghulis.

Cum ar zice Mercutio Mondialu: A plague on both your houses...



. Citeste tot...

Odin se simte rău în Midgaardul său de la Cotrorök

Cum îi zicea la chestia aia cînd moare unii și plînge alții și restu toți se bucură?

Gotterdammerung, dacă nu mă înșel și dacă ascultatul ecscesiv de manele nu mi-a dăunat încă la germana care n-am știut-o niciodată. Pardon: pe care n-am știut-o niciodată, că iar se opărește naziștii gramaticali că nu vorbim corectește românește, deși limba română e un monstru viu, mișcabil, iubibil, care evoluește din succesuri în chibrite pe măsură ce oamenii se mută de la consumat Eminescu și Creangă la almanahe și alte interneți.

Unde rămăsesem? Aha. Gotterdammerung. Cu doi de TT.

Păi măi muțuflenderilor și iubibililor și bilbiloilor și grumpiloilor politici care esteți voi, păi măi pufoșilor tanspartinici și toți analiști electorali și clar și evident foarte pricepuți la fotbal, politică și mai ales sondaje, varietatea exit pool, pardon, poll, e clar, mi-e gîndul deja la piscină,

păi măi dragă, măi animalelor:

ce s-a întîmplat ieri adică alăltăieri la vot e încă un semn scris cu creta pe perete, mene tekel fares, că vremea lui Her Gotter Băsesculung stă să apună.

Știți voi: fares de la făraș, doar că fără diacritice. Apocalipsa, săbii, cuțite, cuțite lungi, cuțite scurte, Loki se bate cu Thor, Udrea cu MRU, zeii suferă cu toții, 6% din populație plînge și suspină, ah ce dureros, restul de 94% practică diverse activități recreaționale în acest sens și cu acest prilej.

Duminică 25 mai ne-a arătat că în ciuda ofensivei de primăvară vară, PNL și PDL rămîn în continuare stăpînii inelelor cu pas de filet pe partea cealaltă, pe partea dreaptă cum înșurubezi, pe partea dreaptă cum deșurubezi. Ei taie, ei spînzură, ei începe cu două cifre. Joaca e mostly în trei, cum ar zice Tudor Arghezi atunci cînd face versuri despre moarte și alte activități politice: între PSD, PNL și PDL.

Și acest fapt evident că vă dați seama că îl înțeleg și îl rumegă în creierul lor șerpilian nu numai actorii politici participanți la măcel, ci toți actorii semnificativi de pe acest Tărîm de Mijloc balcanic: mass media, deținătorii de resurse simbolice, organizaționale și mai ales și mai ales financiare, americanii, mediul de afaceri, poporul, cetățenii, serviciilii, masonii, șerpilienii, reptilienii, și chiar și jucătorii de table interplanetare.

Tabăra Băsescu dacă vrea să se alăture și ea la masa negoțului, la discuțiile de catifea ce urmează să înceapă săptămînile astea, stai așa! breaking news! au început deja!, deci tabăra Băsescu dacă vrea și ea să aibă un cuvînt de spus, trebuie dintr-o dată să adopte o poziție muuult mai maro și muuult mai controlată decibelic.

Din poziția vultur pleșuv va fi ca în filmul ăla cu camioane care se transformă în transformers, poziția ghiocel, varianta 14B. Hai, faceți frumos la domnu Crin. Hai, pupați inelu la domnu Blaga. Hai, că dacă scoateți dosaru la domnu Blaga, scoate și el dosaru la domnu Nu-Pot-Să-Pronunț-Numele-Că-Mă-Urmărește-Niște-Oameni.

Evident că sigur probabil dînșii, marii vulturi de sorginte subit ghioceliană, se amăgesc că doamna pom, noi vrem Oscarul.

Da, doamna pom, în turul 1 poate o să avem probleme, poate n-o să mai contăm atît de mult, poate copiii mari și răi și urîți n-o să vrea să se mai joace cu noi, răul ăla de Vasile și nasolul ăla de Crin care evident foarte probabil cu siguranță poate va rămîne totuși șef la PNL.

Știm, doamna pom, poate MRU totuși nu e atît de strălucitor, poate Nuți totuși se mai desumflă. Dar totuși orișicît, doamna pom, să știți că indubitabil cu siguranță sigur tot noi vom fi despărțitorii de ape în turul 2. Asta pentru că Adevărul și Lumina și Viața, dar mai ales cărțile cu puncte și dosarele cu cifre, nume și număr de înregistrare de la registratură sînt totuși la noi.

Drept pentru care, doamna pom, cu respect să nu creem confuzii: știți, noi vrem Oscarul.

Vedeți, asta e problema zeilor din Gotterdammerung: suferă de hybris pînă în ultimul ceas, cînd Uriașii de Gheață dau năvală. Și nici Oscarul nu mai e ce-a fost. Și mai ales și mai ales nici Traian nu mai e ce-a fost. Se vede din ce în ce mai clar, chiar dacă acum la orele 13:00, în cîteva minute, va ieși precum cucul din scorbură să ne împartă înțelepciune și vorbe și frică. Mai ales frică.

Deci după cum v-am spus. Gotterdammerung. Cu doi de TT de la TB. Hai, să cînte Wagner. Vine vacanța și cu ea apocalipsa mult așteptată, bine meritată și constant proorocizată.

V-am zis că chibrite se zice corect chibrituri? V-am zis că exit pollurile nu greșește, ci ele doar identifică fapte și fenomene sociale? V-am zis că exit poll se scrie cu poll, nu cu pool?



. Citeste tot...

Despre manipularea de tip ecologist la români

Acum o sută și ceva de ani oamenii se speriau de marea invenție diavolicească care îți fura sufletul și ți-l punea pe hîrtie. Pînă hăt tîrziu, spre anii ’50-’60, prin părțile noastre cel puțin, mai erau femei în etate care se speriau și-și scuipau în sîn și nu permiteau cu nici un chip să li se fure sufletul. Între timp, lumea s-a învățat. Se numește fotografie și sînt plini pereții caselor de ele.

Acum aproape o sută de ani la fel s-a întîmplat și cu altă invenție diavolicească. Nimeni nu mai pomenise o cutie în care oameni mici se mișcă, vorbesc, cîntă. Curat lucru diavolului. Ptiu, drace! Fugi maică cu sărăcia asta de aici! Între timp lumea s-a învățat și cu asta, ba chiar își pierde o parte însemnată a vieții în fața sa. Se numește televizor și sînt pline casele oamenilor de ele.

Pasul de la frică la exploatarea fricii este din păcate al naibii de simplă.

Să luăm, bunăoară, exemplul vaccinurior. Sînt mulți dintre aceia care își pun în pericol propria viață sau, și mai grav, viața copiilor lor, considerînd vaccinurile niște invenții spurcate, ustensile otrăvite de-ale diavolului, capitaliștilor, masonilor sau șerpilienilor prin care se încearcă controlul sau chiar omorîrea oamenilor nevinovați.

Același lucru cu cardurile de credit, cu pașapoartele biometrice, cu antenele de telefonie mobilă, cu organismele modificate genetic. Exemplele sînt multe. E vorba despre o ecuație medievalo-goebbelsiană simplă, dar eficientă: oameni naivi plus manipulare = tensiune socială, uneori chiar revoltă. În orice caz, împotrivire la adresa unor tehnologii.

Zilele acestea din păcate vedem un nou domeniu de aplicare a acestei metode de manipulare. E vorba despre resursele subsolului.

Aceeași combinație de oameni naivi, speriați de tehnologie, îndărătnici la modernitate, săraci și ușor de manipulat cu mijloace grosiere, dar eficiente. Aceleași metode de manual, bine rodate în alte vremuri,. Folosirea unor cuvinte sperietoare, cum ar fi “cianură” sau “fracturare”. Exploatarea unor temeri bazale: de moarte, de cutremur, de pierdere a casei, de pierdere a rezervelor de apă – își mai amintește cineva de zvonul cu otrăvirea rezervoarelor de apă de la Revoluția din 1989?

Asta în condițiile în care proiectul gazelor de șist din Vaslui ar ajuta atît la nivel local, cît și general.

Local, prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea nivelului de trai al celor care locuiesc într-unul din polii de sărăcie și subdezvoltare persistentă a României. Județul Vaslui plătește la bugetul consolidat de stat 277 milioane de lei și primește înapoi dublu: 525 de milioane de lei.

General, prin reducerea dependenței României de resursele energetice străine, venite adeseori din zone ale globului unde echivalența hidrocarburi egal instrument de constrîngere geostrategică este de domeniul evidenței.

Felul în care locuitorii din celebrul deja de pe acum sat vasluian au fost luați în vizor și prelucrați ideologic încă din vară, cu mult timp înainte de începerea proiectului, fiind adunați și prezentîndu-li-se la Căminul Cultural un film cu mesaje alarmiste, dezastruoase, despre extracția gazelor de șist prin metoda fracționării, arată că avem de-a face cu un plan bine pregătit, din timp de combatere a proiectului.

Deja nu mai este “doar“ un protest sincer, din partea unor localnici îngrijorați, ci un atac bine organizat de către o echipă cu scop bine definit, cu subiect și predicat, atac țintit asupra unui proiect de dezvoltare al României.

Păcat.

Păcat că pe de o parte ne dorim o țară mai prosperă, cu locuitori mai prosperi, însă pe de altă parte percutăm în mod naiv la manipulări străine intereselor țării și împiedicăm proiecte economice prin care ne putem consolida economic și geopolitic.

Păcat că avem instituții media care propagă și întăresc mesajul catastrofic și care acționează în contra interesului național.

Păcat că dăm cu piciorul unei șanse de dezvoltare. Pe de o parte ne lamentăm că nu se face nimic. Pe de altă parte sabotăm în mod sistematic orice încercare.

Din păcate, răul se face mult mai ușor și cu mai multă eficiență decît binele. Să pui gaz pe foc durează o secundă. Să stingi incendiul uneori poate dura și o viață întreagă. Iar piromani se găsesc mereu pe fața pămîntului ăsta.

Spre încheiere, vă propun și eu niște mesaje referitoare la situații și acțiuni cotidiene, ca să ne dăm seama ce viață nemernică ducem în fiecare zi, în fiecare secundă. Ce păcătoși sîntem. Ce criminali. Cum sfîșiem noi corola de minuni a lumii fără pic de jenă, ca niște moderni iresponsabili.

“Milioane și milioane de oameni iresponsabili își bat joc de frumusețea naturală a acestei țări, distrugînd totul în cale și acoperind pămîntul cu o substanță toxică, otrăvitoare”. E vorba despre fiecare din noi ori de cîte ori mergem pe trotuarele de asfalt. Ar trebui să ne întoarcem la mersul prin glod, prin mizerie și noroi, ca să nu ne mai batem joc de natură.

“Milioane și milioane de oameni iresponsabili folosesc substanțe cu potențial letal pentru a-și satisface nevoile egoiste”. E vorba de fiecare din noi, de fiecare dată cînd mergem cu mașina, fie personală, fie cu autobuzul. Asta pentru că folosim benzină. Fiecare zbor cu avionul consumă tone de benzină. Fiecare ambulanță care salvează oamenii de la moarte consumă benzină.

O substanță foarte periculoasă, care știm cu toții că ia foc, explodează, distruge totul în jur. Nu-i frumos. Ar trebui să renunțăm la asemenea comportamente reprobabile și să ne întoarcem la frumusețea naturală a mersului pe jos sau, în cel mai rău caz, cu calul.

Dar mai ales și mai ales, vă propun să vă gîndiți la cea mai mare crimă ecologică la care participăm cu toții, și cei de la țară, și cei de la oraș, în fiecare zi, aproape în fiecare ceas.

“Milioane și milioane de români iresponsabili distrug în fiecare zi pe suprafețe imense echilibrul ecologic și milioane de micro-ecosisteme prețioase, sfîșiind și fracturînd scoarța pămîntului.”

E vorba despre iresponsabila activitate a aratului și semănatului. Sau a datului cu sapa ori cu coasa. Ori de cîte ori plantăm ori cultivăm ceva, distrugem ecosisteme și intervenim traumatizant asupra microechilibrului ecologic local. De fiecare dată cînd țăranii ară cîmpul, ei strivesc corola de minuni a lumii. Dacă ar fi să ne luăm după manipularea de tip terorism ecologic, ar trebui să murim de foame pentru că nu-i frumos să distrugi natura. De zece mii de ani tot sfîșiem natura pentru a mînca.

Nu știu cum de ne mai rabdă natura asta, la cît de nemernici sîntem, că îndrăznim să vrem să mîncăm în fiecare zi. Ar trebui să nu mai arăm nimic, să nu mai semănăm nimic. Să lăsăm tot pîrloagă și să ne apucăm să importăm de la ruși tot, și mîncarea și gazele naturale, că la ei nu se aplică regulile protestului ecologic.

Citeste tot...