Doamna Alina Mungiu Pippidi o comite din nou.
De la înălțimea indignării sale superioare și aproape perfecte, ceartă din nou ortodoxia. Reia vechea temă huntingtoniană a trosnelii civilizațiilor și a împărțirii lumii în ortodocșii răi și restul creștinilor buni și afirmă că religia ortodoxă generează moarte și suferință.
Pentru că, vezi Doamne, ortodocșii nu știu să gestioneze Covidul și atunci mor mult mai mulți oameni în țările ortodoxe din cauza sa.
Ookey. N-ar fi prima dată cînd diverse persoane indignate și superioare sar la gîtul poporului român cu astfel de explicații demonizante. N-ar fi nici prima dată cînd distinsa doamnă Mungiu își admonestează poporul din care se trage. Îi pute, n-avem ce face.
Nu discut de teribilismul simplificator și simplist al unor asemenea încercări de explicații culturale (cultural în sensul larg, antropologic al cuvîntului, nu în sens estetic, referitor la artă). Nu mă bag în pretențioase contrări weberiene. Nu facem dispută teoretică aici.
Pur și simplu îi bat obrazul doamnei Mungiu o chestie mult mai simplă. Elementară. Că nu știe să se uite în date.
Unde avem datele privind Covidul la care ne uităm cu toții? Pe Worldometers, unde se centralizează cel mai complet informațiile oficiale despre pandemie. Cazuri, morți, populație. Tot tacîmul. Inclusiv standardizări la milionul de locuitori, ce ne interesează cel mai mult în această discuție.
O bază de date de 225 de linii, dintre care două entități non-statale (două vase de pasageri) și restul țări. Adresa e simplă. Oricine poate să acceseze site-ul cu pricina.
Ookey. Mergem acolo. Importăm baza de date și o prelucrăm. Nu e greu. Copy Paste. Pusă într-un Excel, curățată, etichetată, exportată apoi într-un SPSS. Orice sociolog cît de cît priceput ar trebui să știe să facă chestia asta, se învață prin anul întîi de facultate.
Da, ați bănuit corect, aveți dreptate: Pieleanu nu știe să o facă. Doar gura e de el. În rest nu prea știe chestii legate de sociologie cantitativă. Îi fac alții sondajele, nu știe să deschidă o bază de date SPSS, darămite să o construiască, să lucreze cu ea, să facă eșantioane sau alte chestii complicate.
Nu, restul bănuielii dumneavoastră nu e întemeiat. Doamna Munghiu știe și dînsa să facă chestia asta de care vă povestesc eu acuma. De-aia îi și explic, că înțelege. Nu e proastă, o duce capul, știe meserie. Doar n-are caracter, folosește științele sociale pe post de bîtă ideologică.
Deci, la muncă, pe urmele doamnei Mungiu.
În primul rînd, facem curățenie. Separăm țările de microțări. Dăm la o parte cele două vase de croazieră, dar mai ales țările minuscule, de fapt niște orașe deghizate. Ne uităm la distribuția statistică a numărului de locuitori și hotărîm unde să tăiem. Punem barieră la minim 1,5 milioane locuitori, să fie cît de cît țară, nu cine știe ce microteritoriu, gen Vatican sau Gibraltar sau Seychelles sau Sao Tome e Principe. Scoatem aceste microțări, vreo 76 la număr, din baza de date.
Înainte să ne apucăm de treabă, observăm în treacăt că lipsește cel puțin o țară intensă la cap, și anume Coreea de Nord, de unde evident că nu există date despre Covid, căci din țara aia nu prea există date despre nimic.
Asta e. Tot ne rămîn 149 de țări. Practic toate de pe globul ăsta. Un număr impresionant de date oficiale, mai mult decît suficient încît să faci o analiză statistică sănătoasă pe ele. E practic un recensămînt, nici nu e cazul să discutăm despre marje de eroare statistică.
Începem să lucrăm. Ne uităm după religie, evident, căci așa propune doamna Mungiu narativul demonizant. Le clasăm după religia dominantă. Avem date la fel de oficiale pe net, construim baza de date. Fiecare țară, ce religie are. Asta e ortodoxă. Asta e musulmană. Asta e catolică. La asta e dificil de tras o concluzie.
Ookey. După o necesară muncă de chinez bătrîn, rezultă șase categorii religioase mari și late și încă una la completare. Trei tipuri de creștinism, că așa procedează vulgata huntingtoniană: ortodoxe, catolice, protestante (în această categorie băgăm și religiile neo-protestante). Încă trei religii mari: musulmanii, hindusii și budiștii. Și a șaptea, “Altele”, la care intră fie țările unde nu există o religie dominantă (gen Liban), sau cele de altă religie decît cele deja menționate. Astfel, în total doar 11 țări, printre care Liban, Israel, China, le punem la “Altele”.
Și gata categoriile privind religia. Dacă vreți detalii, inclusiv baza de date, vă stau la dispoziție cu cea mai mare plăcere. Cereți și vi se va da – fie în format Excel, fie în format SPSS.
Dar stai așa, că totuși, nu doar distinsa doamnă Mungiu poate emite pretenții de clasificare. Totuși, țările pot fi clasate la fel de bine și după tot soiul de alte caracteristici, la fel de relevante. După nivelul de dezvoltare. După mărime. După poziția geografică. După sistemul politic. Să tot le grupezi.
Întrebarea e simplă și stă la baza disputei mele cu distinsa doamnă perfectă Mungiu. Care din aceste grupări sînt mai relevante în a decela diferențe privind principalul indicator referitor la gravitatea Covidului în țara respectivă, și anume numărul de morți standardizat la milionul de locuitori?
Eu am făcut două analize. Una după religie, ipoteza doamnei Mungiu. A doua analiză după o categorisire diferită, non-religioasă. O ipoteză alternativă, ipoteza mea, vă explic imediat cum am ajuns la ea. O combinație de dezvoltare, politică și geografie.
De ce am ales această agregare non-religioasă a țărilor? Pentru că e izbitor la ochi, dacă știi să te uiți în date, că principala diferențiere între țări afectate de Covid și țări mai puțin afectate de Covid este dată nu de religie, ci de istoria recentă de comunism.
De unde a plecat analiza mea? De la o chestie elementară: m-am uitat în date, mai ales în țările cu numărul cel mai mare de morți Covid raportat la milionul de locuitori. Am sortat baza de date în mod descrescător, după numărul de morți de Covid la milion. Am dat la o parte în gînd microțările, că alea mai mult încurcă la tras concluzii.
Și am început să număr: ortodoxă, nu ortodoxă, nu ortodoxă, etc. Și, numărînd conform propunerii distinsei doamne Mungiu, mi-am dat seama: stai așa, că nu-i așa. Stai așa, că se poate număra și altfel. Și fii atent că iese o aranjare mult mai evidentă, mai puternică. Ia fii atent, dom’ Palada, ia uite aici, doamna Mungiu, cum se poate număra: țară post-comunistă, încă una, și încă una, și...
Hoopa. În căutarea țărilor ORTODOXE, ne sare în ochi o concluzie mult mai evidentă și mai de bun simț. Mai toate țările din primele douăzeci cele afectate de Covid sînt țări POSTCOMUNISTE.
Aha. O ipoteză alternativă pertinentă. Ia hai s-o studiem, să vedem: doamna Mungiu avea dreptate cu ortodoxia ei, sau am eu dreptate, cu țările post-comuniste?
Să calculăm.
În primul rînd, la ochi. La analiza descriptivă, focalizîndu-ne pe țările cele mai afectate de Covid. Să numărăm.
După ce dai la o parte microțările, pentru a limpezi peisajul, și după ce sortezi în ordinea descrescătoare a gravității Covid, dată de morții de Covid, observi un lucru elementar. Că în topul gravității sînt mult mai multe țări postcomuniste decît țări ortodoxe.
În primele 20 de țări afectate de Covid, nici mai mult nici mai puțin de 15 din acestea sînt postcomuniste. Adică trei sferturi (75%). În schimb, din aceleași prime 20, doar 6 sînt ortodoxe, adică doar o treime (30%).
6 e mult mai puțin decît 15, cum de altfel și 75% e mult mai puțin decît 30%. Hopaa. Doamna Mungiu, avem o problemă. Elementară: de numărat.
Să continuăm.
Mai mult, în primele 20 de țări 10 din acestea, adică fix jumătate din ele, sînt catolice. Hopaa! Ce să vezi? A naibii religie ortodoxă, e bătută de bunătate de religie catolică. Din alea puternic afectate de Covid, sînt mai multe alea catolice decît alea ortodoxe. Hoooppa. 10 e mai mare decît 6.
Ce-avem noi aici? Măi să fie. Oare doamna Mungiu o fi observat asta? Sau pur și simplu nu știe să se uite în date, oricît de mare pricepută s-ar da dînsa, că face, că drege, că ca ea nu e nimenea?
Nu mă credeți? Uite aici tabelul.
Fig. 1. Tabel cu țările afectate de Covid ordonate descrescător
Hai să vă formalizez analiza. Hai să vă explic categoriile.
La ipoteza A, cea care leagă mortalitatea Covid de religia țării, avem următoarele șapte categorii, deja prezentate mai sus, ca să verificăm ipoteza doamnei Mungiu:
• ortodocși
• catolici
• protestanți (inclusiv neoprotestanți),
• musulmani
• hinduși
• budiști
• alții (alte religii decît cele de mai sus, inclusiv țările fără religie dominantă, dar mai ales China, care nu e nici creștină, nici musulmană, nici budistă, e un caz aparte)
La ipoteza B, cea privind legătura dintre Covid și categoriile politico-geografice, avem următoarele opt categorii:
• țările postcomuniste, care sar în ochi în ierarhia țărilor afectate de Covid
• țările dezvoltate, așa numitul Occident extins, categorie care cuprinde, pe lîngă țările occidentale care au picat de partea bună a istoriei după al doilea război mondial (SUA, Canada, UK, Germania, Franța etc), și celelalte țări dezvoltate non-occidentale (Israel, Japonia, Australia, Noua Zeelandă)
• Africa
• America Centrală și de Sud, inclusiv Caraibele (adică restul Americii, în afara Statelor Unite și Canadei)
• Asia Centrală și Orientul Mijlociu, căci prezintă un specific diferit de restul Asiei
• India, că e imensă
• China, că e la fel de imensă
• restul Asiei în afara celor deja menționate (inclusiv micile țări ale Oceaniei, alea care depășesc 1,5 milioane de locuitori, că oricum sînt practic reziduale la numărătoare)
După ce v-am prezentat tabelul din Figura 1 și după ce v-am descris și categoriile, să vă arăt niște grafice, căci tare adevărată mai e butada: “un grafic face cît o mie de cuvinte”.
Rezultatele analizei mele descriptiv-univariate pot să fie prezentate mult mai convingător sub formă vizuală. Vă prezint în continuare țările afectate de Covid peste media globală, fie în funcție de religie (Fig. 2), fie în funcție de apartenența lor politico-geografică (Fig. 3).
În Figura 2, culorile sînt în funcție de religia țării. Vedem cum culoarea roșie, pe care am atribuit-o țărilor ortodoxe, e răspîndită relativ împrăștiat prin grafic și mai ales este practic năpădită de culoarea albastru deschis – țările catolice. Ipoteza doamnei Mungiu e cam încolțită de atîta albastru catolic.
Fig. 2. Țările afectate puternic de Covid, în funcție de religie (morți Covid peste media globală)
În schimb, cînd facem categorisirea în funcție de apartenența politico-geografică, ce să vezi? Dintr-o dată graficul se limpezește, lucrurile capătă mult mai mult sens. Roșul cu care de data asta am desemnat țările post-comuniste se agregă, se adună tot într-un loc, în fruntea ierarhiei. Iar albastrul deschis al țărilor din America Centrală și de Sud vine după aceea, împletit cu albastrul închis al țărilor dezvoltate.
Fig. 3. Țările afectate puternic de Covid, în funcție de categoriile politico-geografice (morți Covid peste media globală)
Concluzia? Una simplă, care cu siguranță nu-i convine distinsei doamne Mungiu, această Erynie perfectă și indignată și perfect de indignată la adresa poporului său. Aproape toate țările puternic afectate de Covid sînt post-comuniste.
Repet, să vă intre bine în cap: aproape toate țările puternic afectate de Covid sînt țări post-comuniste.
* * *
Să continuăm, că știu că pentru distinsa doamnă Mungiu niște biete grafice nu sînt îndeajuns. Distinsa doamnă Mungiu știe analiză statistică. Să-i dăm statistică, să-i scoatem pe nas Huntington și demonizarea poporului român.
Extindem analiza statistică de la cea simplă, chioară, descriptivă univariată, la cea bivariată. Avînd o variabilă independentă categorială și una dependentă metrică, rezultă pe cale de consecință că e nevoie să aplicăm analiza ANOVA.
Sînt sigur că doamna Mungiu a auzit de ANOVA și că știe că în asemenea cazuri aceasta este analiza statistică adecvată. Că dînsa e superioară și înțeleaptă și perfectă, nu ca primitivii de ortodocși.
Buun. Să facem analiză ANOVA pe toată baza de date, pe toate cele 149 de țări, cu două ipoteze alternative. A: ipoteza religioasă. B: ipoteza politico-geografică.
Hai, că nu vă împui capul, trecem direct la concluzii. Dacă vreți detalii, vă stau la dispoziție.
Rezultă un lucru simplu de pe urma analizei ANOVA. Ipoteza B, cea privind diferențierea politico-geografică, explică mult mai bine numărul de morți dintr-o țară decît ipoteza religioasă, dragă sufletului huntingtonian al distinsei doamne perfecte și scrupulos de indignate pe țara ei, Alina Mungiu Pippidi.
În cazul ipotezei B, politică / geografie, variația intragrup (Within Groups) e mult mai mică și variația intergrup (Between Groups) e mult mai mare decît în cazul ipotezei A, religie (vezi Fig. 4).
Agregarea politico-geografică e mult mai tranșantă, mai diferențiatoare decît cea religioasă. Ce se vedea la ochiul liber pur și simplu numărînd în rîndul țărilor cele mai afectate de Covid este validat de analiza statistică pe întreaga bază de date.
Să-i arate cineva tabelul ăsta doamnei Mungiu, din Figura 4. Știe să-l interpreteze, stați fără grijă. Nu e proastă. Știe cifre.
Fig. 4. ANOVA explică de ce Ipoteza B Politică / Geografie e mai pertinentă decît Ipoteza A Religie
Această concluzie este întărită și de prezentarea vizuală a rezultatelor. După cum vă spuneam: un grafic face cît o mie de cuvinte.
Fig. 5. Ipoteza A Religie vs Ipoteza B Politico-Geografică. O comparație a mediilor de morți Covid la milionul de locuitori, în funcție de categoriile ipotezelor respective
Se vede acolo, pînă în fundu’ clasei? Se vede graficul cum trebuie? Înțelege doamna Mungiu cum e cu pantele?
Vede că media de cazuri de morți Covid la milionul de locuitori este semnificativ mai mare în cazul țărilor postcomuniste (2,951) decît în cazul țărilor ortodoxe (2,515)?
Vede că diferența este cu aproximativ o cincime mai mare: aproape 3,000 față de 2,500?
Înțelege că factorul politico-geografic discriminează mult mai puternic decît cel religios?
Mai îl îmbrățișează necondiționat pe Huntington?
Mai demonizează poporul român degeaba?
Repet, să înțeleagă tot chiorul: ipoteza politico-geografică explică mult mai puternic variația de morți Covid decît ipoteza religioasă.
* * *
Să vă explic de fapt despre ce e vorba în toată această tărășenie. Pînă acum v-am prezentat doar cifre, grafice și analize statistice. Dar acum e cazul să înțelegem ce-o mînă pe doamna Mungiu în luptă.
Vedeți voi, dacă folosești argumentul “religie”, pe lîngă că lovești în mod convenabil în Biserica Ortodoxă, de fapt tragi la răspundere poporul român pentru tarele sale de caracter. Îl tragi de urechi. Îl tăvălești bine, mama lui de popor înapoiat.
Vai, ce popor nedisciplinat și neascultător. Niște primitivi medievali care nu acceptă glorioasele victorii ale științei. Precum secretarii de partid pe vremuri, distinsa doamnă perfectă Mungiu înfierează cu aspră furie și cu vehementă indignare lipsurile morale ale primitivilor de români.
E o meteahnă. E unul din motivele pentru care sîntem noi înapoiați și vom rămîne mereu la fel. Niște primitivi.
În schimb, dacă propui spre explicație ipoteza post-comunistă, dintr-o dată nu mai e de vină poporul, ci sistemul politic. Cauzalitatea se externalizează, vina morală se risipește în nisipul istoriei.
Dintr-o dată, poporul se transformă dintr-un medieval bicisnic într-un nobil Robin Hood, care este reticent la toate narativele oficiale pe care sistemul i le îndeasă pe gît, cum făceau comuniștii pe vremuri cu propaganda lor deșănțată.
Nu mai e o chestie de limitare morală, ci devine o chestie de dependență de cale (istoria recentă) și chiar de necesare trăsături de supraviețuire.
Dintr-o dată, românii nu mai sînt medievali, ci fac parte dintr-un complex valoric onorabil, alături de polonezii și de cehii cei catolici, de letonii și de lituanienii cei protestanți, toți trecuți prin malaxorul de harneală și de propagandă timp de jumătate de secol. Statistici false, îndemnuri ipocrite, forțare a adevărului pînă dincolo de orice limită a bunului simț. Prosteală pe față.
Și rezistența la această prosteală sistemică.
Comuniștii ziceau că e bine, că curge numa lapte și numa miere. Românii și polonezii și letonii și ungurii și lituanienii și rușii vedeau că de fapt totul pute în jur. Discrepanța dintre discursul oficial și realitate era strigătoare la cer.
Și atunci postcomuniștii făceau ce știau mai bine: rezistau, se opuneau, fie pe față, cu scandal, ca polonezii cu Solidarność, fie mai balcanic, mai indirect, de tip “pupă-i în bot și papă-le tot”, “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Indiferent însă dacă rezistența era pe față sau pe mutește, un lucru era comun tuturor acestor țări comuniste: nu credeam neam ce ne predică sistemul.
Această traumă nu are cum să nu lase urme. Toate popoarele postcomuniste prezintă o sănătoasă mefianță la adresa harnelii oficiale, inclusiv la adresa harnelii distinsei doamne perfecte Mungiu.
Drept urmare, nu vrea să se conformeze. Nu vrea să asculte de reguli, pentru că știe că ele nu sînt făcute în folosul lor, ci în folosul stăpînirii dictatoriale. Nu crede statistici. Știe că sînt false. Nu crede discursuri sforăitoare. Știe că sînt harneală. Nu crede îndemnuri la muncă voluntară și la lupta pentru pace. Știe că sînt prosteală pe față.
Drept urmare, nu crede nici în actualul discurs la adresa gravității Covid. Și nu vrea să asculte nici de îndemnurile suspect de insistente ale milițienilor de a se vaccina. Știe că sînt prosteală pe față.
De ce? Pentru că românii, la fel ca și polonezii ungurii cehii letonii lituanienii, au în sînge amintirile vremurilor cînd aceiași milițieni își băteau joc de oameni, cu legea în mînă. Și cu megafonul de propagandă proptit la gură.
Înțelegeți, distinsă doamnă perfectă Mungiu, de ce lumea nu pune botul la harneală? Înțelegeți de ce o halcă întreagă de glob, toate țările post-comuniste, nu vor să se vaccineze?
Nu știu dacă e bine sau nu, dacă mor oameni sau nu din cauza asta. Eu vă explic un lucru simplu: de ce lumea postcomunistă nu are încredere în narativul oficial. Nu e vorba aici de religie, de ortodoxie. E vorba de moștenirea de minciună sistemică a comunismului.
Iar voi, dragii mei cititori răbdători, înțelegeți acuma de ce e mai convenabil să dai vina pe biserică decît pe miliție? De ce distinsa doamnă perfectă Mungiu insistă pe o explicație care să demonizeze, nu pe una care să disculpe?
Evident că discuția e ceva mai elaborată. În plus față de acest complex valoric de mefianță la adresa discursului oficial, mai avem de luat în vedere și starea sistemului de sănătate din țările postcomuniste. Acele țări care au fost îndemnate vehement de elita neoliberală din Occidentul dezvoltat să-și “eficientizeze” sistemul de sănătate, adică să închidă spitale.
Nu mai spun de deciziile absolut cîinești ale conducătorilor din aceste țări postcomuniste, care au oprit tratamentele pentru orice altă boală decît Covid, ducînd astfel la creșterea suplimentară a morților. Nu mai spun de nivelul de sărăcie. Discutăm pînă poimîine, dacă chiar vrem să intrăm în analiză multivariată.
Nu e cazul aici. Important este să tragem o concluzie necesară: distinsa doamnă perfectă Mungiu fie nu știe să se uite în date, fie de manieră convenabilă ignoră aceste date. Căci datele duc la niște concluzii neconvenabile pentru ea. Și atunci distinsa doamnă Mungiu face ce face orice comunist care se respectă. Preferă să emită necesare texte de propagandă. Ortodoxia e rea, religia e rea, românii sînt vinovați și limitați moral. Ah, ce primitivi.
Da, da. Cum să nu. Să vă mai arăt încă o dată analiza statistică? Să vă mai explic încă o dată cifrele? Hai, că nu sînteți ca amărîtul ăla de Pieleanu, de nu înțelege nici măcar un grafic, darămite rezultatele unui test ANOVA. Dumneavoastră, distinsă doamnă, chiar vă pricepeți. Doar că, din păcate, vă cam puneți priceperea în slujba unor cauze urîte.
Ghinion.
Citeste tot...
marți, 8 februarie 2022
Mungiu nu știe să se uite în date, dar îi place să-i tragă de urechi pe români
Scris de Turambar at 10:54 8 comentarii
Etichete: Antropologie, COVID, Grafice, Greatza amestecata cu scirba, Politics, Religie, Responsabilitate sociala, Romania, Sociologie, Statistica, Valori
miercuri, 29 decembrie 2021
România: Autostrăzi
Totalul kilometrilor de autostradă din România aflați în folosință. Ca să nu mai avem tot soiul de comentarii răutăcioase, partizane, și să avem parte de o cunoaștere bazată pe date.
Sursa? Surse publice. Deontologii progresiști plini de spume la gură de la Hotnews. Și Wikipedia.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 14:01 1 comentarii
Etichete: Aceste rotzi ne doare, Ah ce dureros, Anarhie te halesc, Grafice, Infrastructura, Romania
marți, 21 decembrie 2021
Vă rog eu, să aprindem lumina, să ne organizăm un pic
Prime semne de relaxare socială? După cîteva luni în care sondajele Sociopol au tot identificat o mare zăticnire socială, spre și peste 80% din total populație care considera că “lucrurile merg într-o direcție greșită”, ieri avem primul semn că, totuși, e foarte posibil să se pună capăt pentru moment patimii politice.
În cel mai recent sondaj Sociopol, realizat după definitivarea înțelegerii politice între Iohannis, PNL, PSD, Securitate și Germania, avem prime semne de scădere a temperaturii sociale. Valorile negative ale acestui indicator s-au întors înapoi la niște valori cît de cît mai puțin zăticnite, spre 70%. Parcă începem să fim un pic mai puțin intenși, un pic mai normali la cap. Mai e mult pînă departe, evident. Dar totuși: nu mai e fierberea aia de aproape război civil, peste 80% supărare.
Să ne fi întors cumva la starea aia de “business as usual” de dinainte de izbucnirea crizei generată de scoaterea USR de la guvernare? Foarte posibil. Să fie bine, să nu fie rău? Foarte posibil. A obosit lumea de atîta ură continuă? Foarte posibil. Să fie cumva și un prim semn al sărbătorilor de Crăciun, ho ho ho, merry political correctness to everybody la toată lumea dîn cartier? Foarte posibil și asta.
Orice ar fi, românii dau niște prime semne firave că li s-a cam luat să stăm cu deștul apăsat tare pe botonul de ură. Cu siguranță lichidele seminale vor mai curge. Cu siguranță o să ne mai ia de cap din nou, după Revelion probabil, de la facturile la energie, probabil. Dar orișicît. Rîdem, glumim, bombănim, protestăm, indignăm, deontologizăm. Dar mai luăm și o pauză, naibii, că prea nu se mai poate așa.
Parcă am obosit cu toții. Parcă se simte nevoia să ne lingem rănile. Parcă s-au chemat dulăii înapoi în cazarmă. Parcă după asediu se mai și odihnesc soldații, că n-o pot ține mereu la 110%. Parcă mass media aproape civilă nu mai este atît de vituperantă. O fi primit și ea ordin să se potolească un pic, să-l lase pe Ciucă al nostru să-și înceapă mandatul în mod festiv, în sunet de fanfară.
Să fie bine, să nu fie rău. V-am spus că USR a scăzut deja sub 10%? Ghinion.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 17:36 0 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Aceste rotzi ne doare, Grafice, Politics, Romania, Sa fie bine sa nu fie rau, Sociologie, Tefelei, USR
joi, 18 noiembrie 2021
Te uită cum pic în sondaje
Te uită cum pic în sondaje...
Spre grafice, Carmen, privește
Mai spune s-aducă cătușe
Și serviciile s-aud cum trosnește.
Și mînă șpionul spre sobă,
La cască să ascult vijelia,
Sau mandatele mele – totuna –
Aș vrea s-anulez pandemia.
Mai spune s-aducă jandarmii
Și vino și tu mai aproape
Citește-mi ceva din dosare
Și ningă – istoria ne-ngroape.
Ce procent e aicea la tine,
Și toate din CSAT mi-s sfinte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... mă toarnă-nainte.
E ziuă și mă simt vremelnic
Mai spune s-aducă și gloanțe
Te uită, pesedeu-i cît gardul
Și-a prins promoroacă și Laura.
Eu nu mă mai duc azi la Palat
Raed e-napoi și-nainte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... trădează-nainte.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 09:36 4 comentarii
Etichete: Aceste rotzi ne doare, Arafat, Ghinion, Grafice, Iohannis, Poezie, Politics, Sociologie, SocioPol, Sondaje, Trist but sad
miercuri, 5 iunie 2019
PSD deja pierduse alegerile în 2017
PSD nu a pierdut alegerile în 2019. Le pierduse deja în 2017 și în 2018, din cauza greșelilor proprii, greșeli neforțate, cum se zice în tenis.
Au început prin a o mermeli cu numirea primului premier. Dragnea nu putea. O voia pe Sevile. Au ajuns în cele din urmă la un compromis cu Securitatea: civilul de Grindeanu.
Încă nu erau probleme, lumea le ierta tot. Luna de miere.
Pe urmă, în privința legilor pe justiție, au ales dintre toate variantele pe cea mai proastă: să anunțe că le dau și nu le-au dat. Și au ținut-o langa pe acest subiect doi ani de zile: uite, mîine le dăm. Să moară mama dacă nu le dăm mîine. Și nu le-au dat. Ori le dădeau, ori tăceau din gură. Au ales fix ce era mai prost.
Încă nu erau probleme, votanții lor le-au iertat și asta în primele luni. Luna de miere continua.
Însă apoi a venit primul pai care a început să rupă spinarea cămilei. La șase luni după victoria fulminantă a început să se întîmple adevăratul dezastru, muuuult mai detrimental decît proasta gestionare a legilor pe justiție: schimbarea premierilor.
Cum l-au schimbat pe Grindeanu, cum sondajele au făcut bum la vale. De la 17%-20% total populație, cît obținuseră în puternica victorie din 2016, la 11%. Au pierdut aproape jumătate de susținere într-o lună.
Ironia este că, înainte de asta, în trei luni de proteste masive din partea tefeleilor, nu pierduseră aproape nimic. Procentele se încăpățînau să stea acolo constant, în zona scorului oficial obținut la parlamentarele din 2016.
Cum însă l-au schimbat pe Grindeanu, acul sondajului a făcut fleoșc imediat. Acolo a fost adevăratul dezastru, nu la tefeleii cu luminițele lor de prost gust la iPhoane.
Apoi PSD și-a mai revenit un pic. Fix cît să aibă de unde să cadă la loc, să facă loc pentru următoarea greșeală neforțată. Buum! La nici jumătate de an, au perseverat în dezastru. Să-l dăm jos și pe Tudose. Iar au scăzut, la fel de brusc, pînă la un neverosimil 5% din total populație.
Voi înțelegeți? 5%. Doar 5%. Cum ar veni, doar o treime din ce obțineau cu fix un an în urmă. Adică un vestit minim istoric de vot din total populație, pe care nu-l mai atinseseră hăhăt din 2007, cînd la fel au avut proasta inspirație, împinși de la spate de vizionarul de Voiculescu, să-l suspende prima dată pe Băsescu.
Apoi votanții i-au mai iertat un pic din nou, și-au revenit înapoi spre 10%. Doar ca să o comită din nou. Buuum! Referendumul pentru familie în octombrie 2018. Hai înapoi la 5%.
Și de-abia atunci, după cea mai recentă bîlbă catastrofală, le-a venit mintea pesediștilor înapoi la cap și s-au apucat să reconstruiască în comunicare, cu accent pe partea pozitivă, pe realizări.
Cum au făcut asta, cum linia a luat-o înapoi la deal. Doar că recuperau dintr-o groapă prea adîncă. În șase luni de zile, s-au întors înapoi la 11%, fix cît au luat oficial în alegeri (ATENȚIE! Toate procentele sînt din total populație cu drept de vot, ăia 18,2 milioane de români).
Deci? Deci concluzii.
În primul rînd, efortul de comunicare pozitivă din campanie nu a fost prost, cum clamează unii, care zic că PSD a pierdut că nu a pus suficient accentul pe campania negativă. Nicht. Nyet. Din contră: pe baza comunicării pozitive au crescut la loc. Daea. Daea everywhere. Roșii și irigații. Pensii și salarii.
Doar că au avut de recuperat un handicap atît de sever, de parcă s-ar fi chinuit să ia startul plecînd de la o linie de start diferită de a tuturor celorlalți, de undeva din fundul satului, la vreo sută de metri în spate față de tabăra anti-PSD. E greu să recuperezi dintr-o groapă de minim istoric, precum cea imediat de după referendumul pentru familie.
A doua concluzie? Singura cu adevărat importantă. PSD nu a pierdut în 2019, în campanie. Pierduse deja alegerile încă din 2017 și 2018, într-o succesiune simplă: jos Grindeanu – Jos Tudose – Referendum pentru familie.
Ca să înțelegeți: la începutul lui 2017, imediat după alegeri, Iohannis stătea dezastruos. Era la un minim istoric de încredere, mult sub Dragnea. Într-o jumătate de an, cum s-a apucat PSD să facă tîmpenii și să se împuște singur în picior, cum s-a restabilit ierarhia: Iohannis mult mult peste Dragnea.
Restul greșelilor? Da, evident, au contat și ele, dar nu atît de mult precum cele neforțate de care v-am spus mai sus.
Toată lumea insistă că PSD a pierdut din cauza marotei cu legile pentru justiție. E drept, insistența privind legile pentru justiție i-a întărîtat pe ceilalți, pe cei din tabăra anti-PSD, convertind vreo 7-8 puncte procentuale de nehotărîți în votanți muiePSD.
Dar PSD a pierdut mult mai mult în rîndul PROPRIULUI electorat pe mișcări de șovăială, lipsă de putere și decizie și infighting.
PSD dacă nu făcea greșelile neforțate nu-și dezamăgea propriul bazin electoral și n-ar fi avut de urcat la loc ditamai panta din groapa de 5%.
Evident, la asta s-au adăugat și cele 3 puncte procentuale ale trădării lui Ponta. Dacă nu pleca Ponta, ar fi fost probabil 11 + 3 = 14. Adică nu cum mult sub cele 17 puncte procentuale pe care le-au obținut în 2016 și care au fost considerate o victorie excepțională.
Da, știu: după război mulți viteji se-arată.
Mai jos, graficul evoluției scorurilor PSD din 2006 încoace, ca să vedeți că
- PSD a mai trecut prin chestii de-astea
- în 2009 PSD avea cam 13% în sondaje, deci nu mult diferit de cele 11% cît a obținut acum, iar atunci nimeni nu urla că PSD e gata, pa, istorie, dinozaur, the way the dodo went
și mai ales că
- se cîntă cam prematur prohodul partidului, căci e partid puternic și și-a revenit de fiecare dată cînd Securitatea a încercat să-l transforme în următorul PNȚ-CD.
Precizare metodologică: cerculețele reprezintă rezultatul oficial obținut la respectivele runde de alegeri. Asta pentru a compara sondajele cu ce s-a întîmplat cu adevărat.
Precizare metodologică: repet din nou încă o dată pentru a doua oară: toate procentele, TOATE, absolut TOATE din acest grafic sînt din total populație. Repet: TOTAL POPULAȚIE. Să nu vă aud că veniți pe-aici să chelăcăiți că procentele e greșite, că vă ... de numa numa.
Hai, că știu că vă pricepeți la sondaje. Sînteți buni. Sînteți foarte buni.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 12:51 3 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Aceste rotzi ne doare, Alegeri, Au trecut alegerile, Comunicare, Grafice, Justitie, Politics, PSD, Romania, Sociologie, SocioPol, Sondaje
joi, 2 mai 2019
Robor, această armă de dînșii inventată
Vreți să vedeți cum face BNR politică în România și cum ține cu Raiffeisen, ăia mici și deontologi și anti-pesediști care ieșeau în piață să protesteze împotriva corupților de pesediști care nu-i lăsau să-și facă meandrele cum vor ei?
Ia uitați-vă aici: cît timp au fost premieri de-ăia, cum le zice, iubitori de sistem, adică sistemofili, Cioloș, Grindeanu, Tudose, ROBOR-ul n-a avut nici un fel de problemă să stea la valori minime istoric, sub 1%. Cum a venit un premier mai civil, Dăncilă, cum i-au dat cu ROBOR-ul în cap.
Și asta e doar jumătate de problemă. Restul constă în mașinăria de zgomote a sistemului. În presa deontoloagă civilă cu epoleți, care urlă din unitate la comandă.
Ani de zile ROBOR-ul a fost la valori mari și mult mai mari decît acum.
Pe vremea lui Boc era la 16, apoi a scăzut “doar” la 6. Adică dublu decît acum. Ați auzit pe cineva să urle? Să-și sfîșie cămașa de civil pe el că e jale cu ROBOR-ul?
Vă spun eu: n-ați auzit.
Doar acum, că e ordin pe unitate să se mai inventeze un subiect de demonizare, doar acum și-au scos deontologii corzile vocale la tocit, să jelească pe mormîntul ROBOR-ului care a “explodat” la 3.
După ce aproape 10 de ani a fost în stratosferă, peste 50 și uneori și peste 100, iar alți vreo 10 ani de zile, din 2005 pînă prin 2013, pe vremea lui Ponta, alt premier pesedist demonizat la vremea respectivă, a fost peste 6.
Acuma, că e doar 3.32, e dezastru pentru deontologi. Subiect de întărîtat tefeleii care habar n-au de viața lor și urăsc ce li se spune să urască.
Vă place cum își ia BNR țara înapoi și o dă la austrieci?? Ar trebui să vă placă. Face chestia asta de ani buni de zile, și noi nu zicem nimic. Raiffeisen. Raiffeisen everywhere.
PS: ca să nu avem discuții, sursa datelor este cea mai foarte oficială, de la BNR citire.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 16:09 1 comentarii
Etichete: BNR, Comunicare, Economie, Furie, Grafice, PSD, Responsabilitate sociala, Romania, Statistica, Tefelei
marți, 2 aprilie 2019
Încrederea în jurnaliști: Sociopol 2019
Pentru al treilea an consecutiv, Sociopol a realizat un sondaj de opinie care să răspundă întrebărilor aflate în mințile multora: Care sunt cei mai cunoscuți formatori de opinie TV? În care din ei au cea mai multă încredere românii?
Sondajul Sociopol din martie 2019 vă propune o analiză comparativă a celor care își exercită meseria în studiourile televiziunilor din România ce acordă un spațiu semnificativ talk show-urilor: Antena 3, România TV, TVR 1, Realitatea TV , Digi 24 și B1 TV.
Vă prezentăm în continuare principalele rezultate ale sondajului.
• TOP 3: Cei mai de încredere trei jurnaliști TV din România sînt Cristian Tudor Popescu (37%), Ion Cristoiu (34%) și Alessandra Stoicescu (31%)
• TOP 10: Ierarhia primilor 10 cei mai de încredere jurnaliști TV este completată de Mihai Gîdea (29%), Victor Ciutacu (25%), Andreea Crețulescu (24%), Mircea Badea (23%), Bogdan Chirieac (22%), Dragoș Pătraru și Răzvan Dumitrescu (ambii 20%)
• Antena 3 este televiziunea de știri cu jurnaliștii cei mai de încredere. În medie, un sfert dintre români au încredere în jurnaliștii TV măsurați ai acestui post
• Cele mai de încredere vedete TV ale acestui post sînt Alessandra Stoicescu (31%), Mihai Gîdea (29%) și Mircea Badea (23%)
• România TV este a doua televiziune de știri din România din punct de vedere al încrederii în vedetele esale. În medie, o cincime din români au încredere în moderatorii TV măsurați ai acestui post
• Victor Ciutacu (25%) este cel mai de încredere jurnalist România TV, urmat îndeaproape de Andreea Crețulescu (24%)
• Moderatorii TVR 1 măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 10%
• Un singur jurnalist TV de la TVR 1 prezintă încredere ridicată: Dragoș Pătraru (20%)
• Moderatorii Realitatea TV măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 11%
• Un singur jurnalist TV de la Realitatea TV prezintă încredere ridicată: Rareș Bogdan (19%)
• Moderatorii B1 TV măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 11%
• Doi jurnaliști de la B1 TV se detașează ca încredere: Silviu Mînăstire (15%) și Radu Banciu (13%)
• Digi 24 prezintă un nivel mediu de încredere de 8% în rîndul jurnaliștilor măsurați.
• Identificăm o distribuție relativ echilibrată de încredere, cu Cosmin Prelipceanu (10%) pe primul loc
• Nivelul mediu de încredere în analiștii politici măsurați este unul ridicat. În medie, un sfert dintre români au încredere în aceștia, nivel comparabil cu cel al jurnaliștilor TV de la Antena 3
• Cristian Tudor Popescu este pentru al treilea an la rînd jurnalistul TV în care românii au cea mai mare încredere (37%). El este urmat îndeaproape de Ion Cristoiu, care cu nivelul de încredere de 34% depășește tot pentru al treilea an la rînd toți moderatorii TV măsurați. Podiumul analiștilor TV de încredere este completat de Bogdan Chirieac (22%)
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 17:57 3 comentarii
Etichete: Antena 3, B1 TV, Digi TV, Grafice, Media / Publicitate, Realitatea TV, Romania TV, Sociologie, SocioPol, Sondaje, TVR
marți, 26 martie 2019
Productivitate vs Remunerare. România față de UE
Una din mantrele cvasi-fasciste pe care tabăra anti-pesedistă din România o repetă în mod neobosit, cu o străduință și vehemență demne de Goebbels, este că PSD crește în mod nejustificat și nesustenabil salariile, folosind aceste creșteri drept pomană electorală mascată.
Huooo! Nenorociților! Secătuiți țara! Așa strigă tefeleii în cor de ani de zile. Huuooo! Vindeți țara la ruși și la chineji! Huooo! Nu știți economie elementară! Salariile au voie să crească doar dacă crește productivitatea! Nu crește productivitatea cît creșteți voi salariile! Huooo! Duceți țara de rîpă, comuniștilor!! La pușcărie cu voi!!!
OK. Cunoaștem stilul de comunicare tefelist. Isterie cît cuprinde, varianta “spume la gură”. Să facem un pas în spate. Să tragem aer în piept. Să ne potolim. Să fim oameni normali la cap, raționali. Și să facem ce trebuie să facă orice om normal la cap și rațional: să caute să vadă dacă alegațiile tefeliste sînt adevărate au ba.
Drept pentru care vă propun să deschidem cartea sfîntă a datelor publice disponibile și să consultăm datele de pe site-ul oficial, repet, OFICIAL, al BNR, această mare redută de reticență la adresa politicilor publice pesediste.
BNR, printre multele sale date disponibile, are o pagină de serii de date consacrată stabilității financiare a țării (link aici).
Printre multe alte tabele, dacă veți consulta cel mai recent fișier dedicat Contextului economic și financiar intern și internațional (raport 2/2018, format Excel), și dacă veți avea răbdarea să săpați prin măruntaiele Excelului și să faceți grafice,
veți da în mod inevitabil peste foaia de Excel “1.10”, care prezintă seria de date privind evoluția productivității muncii, respectiv a remunerării angajaților din România, ca procent din valorile respective medii din Uniunea Europeană.
Aha. Vasile. Exact ce căutau ochii noștri plînși să vază. Productivitate. Remunerare. Adică salarii, coane Fănică. După buget.
Păi ia să vedem noi ce zic datele publice și oficiale BNR? Ce fac salariile? Dar productivitatea muncii? Să profităm de aceste date oficiale și publice și să facem ce știm mai bine: să facem grafice. Un grafic face cît o mie de cuvinte.
Pe rînd.
Mai întîi, să admirăm poza evoluției productivității în România, ca procent din productivitatea medie din Uniunea Europeană. Seria de date începe în 2001, deci hăhăt dinainte de intrarea României în UE, și se termină în 2017. Date pe 2018 nu sînt disponibile deocamdată.
Ce vedem noi în acest prim grafic? Vedem că la început, în 2001, eram mici și proști și împiedicați și nepricepuți și primitivi și nu reușeam să facem decît 25% din ce era în stare să facă Uniunea Europeană, dacă standardizăm la unitatea de efort (muncitor / oră) necesară creării de plusvaloare.
Deci 25%. Deci doar un sfert, stimabililor. Adică aveam nevoie de vreo patru muncitori să producă ce producea un muncitor european mediu. Adică eram varză.
Nu intru aici în discuția de ce eram varză. N-aveam capital? N-aveam tehnologie? N-aveam know how și proceduri? Eram leneși și beam la locul de muncă? Furam ca în codru? Vindeam prea ieftin? Nu eram cuprinși în marele lanț al ființei capitaliste, în ciclul global de schimburi? Habar n-am. Nu e cazul să discutăm aici, căci n-avem date. Tot ce putem vedea e că stăteam prost.
Graficul ne arată că, în acești 16 ani analizați, productivitatea muncii în România a crescut în mod constant, încet și trist, ca la văduve, recuperînd din distanța aia groaznică de doar 25% de la începutul anilor 2000.
Identificăm trei etape.
Din 2001 pînă în 2008, în perioada aceea sălbatică a Vestiților Ani Turbați Și Minunați cînd totul era posibil, productivitatea prezintă o linie constantă de creștere, cu o pantă de admirat.
În medie, am crescut în fiecare an cu 3,7 puncte procentuale, recuperînd de la an la an decalajul de productivitate față de UE și ajungînd în 2008 să avem o productivitate a muncii la jumătate față de cea a Uniunii Europene.
Un efort imens într-o perioadă atît de scurtă. În doar 7 ani de zile, practic ni s-a dublat productivitatea, de la un sfert la jumătate. Repet: S-A DUBLAT. Imens. Doar China probabil a mai făcut chestii de-astea de vitejie prodigioasă atît de rapid în ultimul timp.
Pe urmă vine criza și luăm o pauză. Din 2008 pînă în 2011 productivitatea stagnează la 50% din media UE. Să vedem partea bună a lucrurilor. Bine măcar că n-a scăzut, că la ce jale și dezastru a fost în acea perioadă, putea să se întîmple orice.
Pe urmă, din 2012 încoace, productivitatea muncii își ia din nou încet-încet avînt și reîncepe procesul de convergență. Mai ales din 2014 încoace, panta începe din nou să semene cu cea din mirabila perioadă 2001 – 2008.
Consecința acestei convergențe este că în 2017, cel mai recent an pentru care avem date disponibile, productivitatea muncii a ajuns la 65% din cea a Uniunii Europene. Aha. Deci două treimi. Cum ar veni, cîtă plus valoare produc doi angajați în Uniunea Europeană, se produce la noi cu trei angajați. De la o disproporție de 4 la 1 am crescut la una de 3 la 2. Ooookeeeyyy. O creștere foarte semnificativă, cu care chiar ne putem mîndri.
Deci românii, în acești 16 ani analizați, au fost din ce în ce mai productivi, mai harnici, mai pricepuți, mai organizați, mai tehnologizați și mai capitalizați și mai integrați și au creat din ce în ce mai multă plus valoare. Foarte bine. Exact ce ne dorim cu toții. Vrem o țară ca afară.
Dar ia să vedem: au fost românii oare cumva și plătiți pe măsura muncii lor?
Intră în scenă graficul nr. 2. Remunerarea angajaților în România, ca pondere din media UE.
Jale, Fănică. Platfus, Mițo. Dezastru, stimabililor. Un grafic cu o totul altă poveste.
Un grafic mai mult orizontal decît în pantă. Adică, în cuvinte simple: fără prea mari creșteri.
În 2001, primul an cu date disponibile, remunerația medie a muncii angajatului român era de 33%. Adică la o treime din cea a unui angajat mediu din UE. Cum ar veni, cu trei salarii de-ale noastre umpleai un salariu de-al lor. Și a tot stat așa pînă în 2004. Și pe urmă a făcut un ușor salt în 2004 – 2007, la 40% din remunerația medie europeană. Și pe urmă în 2008 a sărit la aproape 50%, pînă prin 2010. Apoi în 2011 a scăzut la 45%. Și așa i-a rămas numele pînă în 2015. Doar din 2016 încoace a început să recupereze din nou. Cea mai recentă valoare disponibilă, cea din 2017, este de 56%.
Deci, la o primă strigare, o concluzie simplă: au crescut și remunerațiile, dar mai lent decît productivitatea muncii.
Cel mai bine se vede dacă punem ambele linii pe același grafic (graficul 3) sau dacă pur și simplu scădem una din alta și obținem o singură linie, diferența dintre productivitate și remunerație (graficul 4) sau dacă facem raportul dintre ele, împărțim remunerația la productivitate (graficul 5).
Acum, că avem aceste grafice, putem răspunde la acuza tefeleilor indignați. Ia să vedem, bre stimabililor bre, e productivitatea peste sau sub salarii?
Răspunsul este simplu: la început, pînă prin 2006, era fie ușor sub (2001 – 2003), fie riguros la egalitate (2004 – 2006). Din 2007 încoace, dintr-o dată, productivitatea este în mod constant, repet: CONSTANT, peste remunerare.
Păi ce s-a întîmplat în 2007? Un fleac, un mizilic: am intrat în Uniunea Europeană.
Deci cum am intrat în UE productivitatea muncii a fost în mod constant, neîntrerupt peste remunerație. Mai mult, pe măsură ce ne apropiem de prezent distanța dintre acestea două crește. Diferența cea mai mare a fost între 2013 și 2015, deci după criză. Se ajunsese ca productivitatea să fie cu 10 puncte procentuale și peste remunerație.
De-abia din 2016 încoace remunerarea începe să crească și să încerce să recupereze, fiind însă în continuare mult în urma productivității. În 2017, anul cu cele mai recente date disponibile, diferența încă este de 9 puncte procentuale. Adică aproape 10.
Adică, stimabililor, vehemenților, dugușliucilor și tefeleilor, productivitatea este mult peste salarii. Doar că voi, vehemenților și pui de fasciști ce-mi sînteți, în marele vostru patriotism, în loc să țineți cu ai voștri, cu românii, cu cei de-un sînge cu voi, țineți cu stimabilele multinaționale care exportă nestingherite de nimeni plusvaloarea în paradisurile fiscale, fără să mărească salariile, ținîndu-și angajații ca pe ciuperci: în întuneric, fără bani și în precaritate pînă la gît.
În graficele de mai sus, rezultatul unor date publice și oficiale de pe site-ul BNR, repet, BNR, această mare redută pro-multinaționale și anti-pesedistă, vedem justificarea politicilor publice propuse de PSD în ultimii ani, cunoscute sub termenul de „wage led growth”.
Mărești salariile și împuști mai mulți iepuri deodată. Pe de o parte, generezi creștere economică. Pe de altă parte, ajuți la o distribuție mai echitabilă a plusvalorii în societate, la o împărțire mai de bun simț între cei care pun osul și sudoarea (angajații) și cei care pun banii și culeg cîștigul (capitaliștii).
Știu că vă arăt aceste grafice degeaba. Știu că cine e convins e deja convins, iar cine nu crede, pot să-i arăt și pe mama și pe tata graficelor, și pe Iisus venit a doua oară pe pămînt, că tot nu vor crede. Tefeleii nu gîndesc. Tefeleii doar vehemesc. Ei doar vîntură lozinci proto-fasciste.
Vă place cum își iau țara înapoi, să o dea la multinaționale, să o exporte ăia pe gratis în Insulele Seychelles?
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 12:02 0 comentarii
Etichete: Economie, Grafice, Responsabilitate sociala, Romania, Sociologie
miercuri, 25 aprilie 2018
Remitențele lu' pește prăjit
E o știre recentă acuma ce trîmbițează suma record trimisă de românii din străinătate anul trecut, în 2017 (în termeni de specialitate termenul este de "remitențe").
Iată mai jos graficul, cu aceeași sursă ca și a știrii inițiale: World Bank. Doar că, suplimentar față de știrea triumfalistă, am pus alături și datele pentru Polonia.
Ce observăm? În primul rînd, că Polonia trimite de două ori mai mulți bani acasă. Deci mai ușor cu pianul pe scări. Alte țări trimit mult mai mulți bani acasă decît România. Nu vreți să știți ce se întîmplă în Mexic sau în Pakistan sau în Filipine...
În privința Poloniei, să zicem că e corect și normal. Și ei sînt de două ori mai mulți ca populație. Dar, atenție: nu și de două ori mai mulți ca emigranți. Altă discuție.
Dar în primul rînd observăm starea deplorabilă a datelor privind România.
Uitați-vă la graficul Poloniei. Face sens. Vedem niște evoluții treptate, plauzibile, care coroborează în primul rînd cu intrarea în UE, apoi cu criza economică.
În cazul datelor despre România, însă aceste date prezintă variații bruște, aiuritoare. Cum ar fi de exemplu de la practic zero peste 10 ani, din 1994 pînă în 2004, urmat apoi brusc de un salt la un maxim absolut de 4,7 miliarde dolari, în anul următor, în 2005.
Păi asta nu ne spune nimic despre evoluția remitențelor către România. Ci doar că cei de la World Bank nu au avut date la îndemînă și au pus și ei în Excelul ăla ce au găsit. Au băgat un deșt în gură, apoi l-au săltat în vînt și au făcut niște estimări sălbatice: nimic nimic nimic nimic apoi brusc dintr-o dată 4,7 miliarde dolari.
Nu vă mai luați după toate știrile. Ziariștii sînt niște mediocri penibili care nu știu cum să facă din rahat bici. Iau și ei ce au la îndemînă, fără să verifice plauzibilitatea datelor, și pe urmă fac Breaking News. Dar biciul tot din rahat e compus, să știți.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 16:22 1 comentarii
Etichete: Anarhie te halesc, Grafice, Media / Publicitate, Pro TV, Prosti da' multzi, Responsabilitate sociala, Sociologie, World Bank
luni, 23 aprilie 2018
Încrederea în Președinții României
Paharul este pe jumătate plin, pe jumătate gol în privința evoluției încrederii în Președintele României Klaus Iohannis.
Optimiștii vor vedea felul în care, de aproximativ un an, s-a stabilizat evoluția încrederii în dînsul într-un interval între 25% și 30%.
Pesimiștii, din contră, vor vedea felul în care tendința încrederii în Klaus Iohannis este mai degrabă asemănătoare cu cea, pe vremuri, în Emil Constantinescu decît cu evoluția încrederii în Traian Băsescu la primul său mandat de președinte.
The graph is in the eyes of the beholder.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 22:58 0 comentarii
Etichete: Basescu, Constantinescu, Grafice, Iohannis, Politics, Romania, Sociologie, SocioPol
sâmbătă, 14 aprilie 2018
Evoluția salariului mediu net în România,1991-2018
Zilele astea se vorbește mult despre salariile din România.
Ca de obicei, se vorbește cu patimă și după ureche.
Mai jos aveți evoluția salariului mediu net în România din 1991 încoace.
Graficul este construit pe baza datelor oficiale prezentate de către INS, convertite în dolari și euro conform cursului de schimb valutar mediu lunar prezentat pe site-ul BNR.
Concluziile le puteți trage și singuri, căci de regulă un grafic vorbește cît o mie de cuvinte.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 09:00 2 comentarii
Etichete: Economie, Grafice, Romania, Sociologie
vineri, 30 martie 2018
De ce e important să măsori încrederea
De ce e important să măsori încrederea? Pentru că e precursorul votului.
E o condiție necesară, dar nu și suficientă. Însă clar necesară. Cu mici excepții specifice votului negativ, nu prea poți să primești votul dacă votantul nu are încredere în tine.
În această logică de excluziune, dacă nu ai cel puțin 20%-25% încredere din total populație, e foarte greu să ai succes în turul doi.
De ce spun asta ? Pentru că la vot în turul doi vin de regulă 60% din total votanți. Ca să câștigi, trebuie să obții cel puțin 50% din aceștia. Adică jumătate din 60%. Adică 30% din total populație. Repet: DIN TOTAL POPULAȚIE.
Încrederea o măsurăm din total populație. Votul se măsoară din cei care vin la vot. De aceea am găsit de cuviință să fac această precizare, să înțelegeți de ce e așa de important nivelul ăla.
Și acuma revenim la posibilii noștri candidați despre care se face vorbire zilele astea.
Păi dacă ai încredere 7%, cum are Dragnea, sau 17%, cum are Tăriceanu, cum crezi că poți să faci saltul așa ușor spre 25%-30%, chiar și cu o mașinărie mare de partid în spate, care să zicem că te votează în scîrbă, că trebuie?
De aceea eu personal cred că nici Dragnea, nici Tăriceanu nu au așa de mari șanse să cîștige președinția României. Pentru că ambii sunt departe de pragul necesar de măcar 25% încredere din total populație.
Dar cine sînt eu? Voi oricum știți mai bine, orice v-aș spune...
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 08:00 0 comentarii
Etichete: Alegeri, Grafice, Politics, Romania, Sociologie
miercuri, 7 martie 2018
Mai mare rușinea, maică
Recentul sondaj Sociopol a stârnit interes. Chiar și patimi. Au fost unii, nu puțini, care au încercat să-l pună pe seama unor scopuri conspiraționale – nu în ultimă măsură pe seama apropierii congresului PSD ori a cine știe cărei afilieri politice ori instituționale a subsemnatului.
Foarte puțini au pus-o pe seama măsurării sociologice periodice pe teme politice și electorale pe care o tot realizăm de ceva vreme încoace, de cel puțin 10 ani de zile. Și lunile trecute am comunicat cifre de sondaj. Le-ați băgat în seamă, nu le-ați băgat, treaba voastră. Și lunile viitoare vom face la fel. Lună de lună. Asta e meseria noastră. Să facem sondaje și să le prezentăm publicului.
Și pentru că treaba noastră e să facem sondaje, vă prezint în cele ce urmează o comparație între PSD și tabăra anti-PSD, întinsă pe o perioadă mai lungă de timp. Totul în volume absolute, în milioane de voturi, ca să înțelegeți mai ușor, căci cu procentele uneori e greu, vă încurcați.
E vorba de evoluția din 2012 încoace a numărului de voturi pe care principalele două partide, PSD și PNL, le-ar strânge pe teritoriul României la momentul realizării sondajelor respective. De asemenea, evoluția voturilor PSD în comparație cu tabăra anti-PSD, compusă din PNL, PDL (până s-a topit în PNL), PMP, USR.
Cu cerculețe, rezultatele oficiale ale voturilor la fiecare moment electoral în parte – indicatori foarte utili pentru evaluarea validității și utilității sondajelor respective. În 2012 nu am putut face această comparație, căci la vremea respectivă PSD a candidat împreună cu PNL în alianța USL și nu putem separa voturile, să știm care erau pesediste și care peneliste.
Ce observăm?
În primul rând, observăm un fenomen binecunoscut. E vorba despre evoluțiile ciclice de vot, care scot în evidență creșterea interesului față de vot și efortul organizatoric realizat de principalele două partide în preajma votului.
Vin alegerile, cresc volumele de vot. Trec alegerile, scad la loc. Ca mareea: flux, reflux, și de la capăt. Nimic nou până aici, un fenomen cunoscut de mult timp, atât în România, cât și în alte țări.
Mai observăm că diferența dintre perioadele de mobilizare și cele dintre alegeri este de regulă la PSD de aprox 2 milioane de voturi, de la vârfurile de vot de aprox 4 milioane la minimele dintre alegeri de 1,5 – 2 milioane de voturi. În cazul PNL, diferența este de aprox 1 milion de voturi, de la 2 milioane pe maxim de concentrare electorală, în campanie, la 1 milion între alegeri.
Mai observăm și că estimările de vot din preajma alegerilor sunt suficient de precise pentru PSD și PNL, însă subestimează tabăra anti-PSD în ansamblu. Semn că fenomenul userist / tefelist e mai greu de cuprins în sondaje la concretizarea acestuia la vot.
Ce observăm însă semnificativ, diferit, neașteptat? Care e principala concluzie a acestor grafice? Care e serendipitatea care merită analizată mai în adîncime?
Nu PNL sau anti-PSD cresc, ci doar PSD scade. Asta e principala concluzie a acestei analize.
Tabăra anti-PSD este relativ constantă din punct de vedere al numărului de votanți în ultimul an. PNL pe la vreun milion – un milion și ceva. Anti-pesediștii per ansamblu pe la aproximativ 1,5 milioane.
Doar PSD a scăzut puternic, de la aproape 4 milioane în perioada când era atacat de tefeliști în stradă la doar un milion în momentul de față.
Scăderea accentuată a electoratului PSD din ultima perioadă este mult mai evidentă decât la ciclurile electorale anterioare.
PSD a atins un minim istoric de doar 1,1 milioane de votanți, ajungând pentru prima dată după 2012 la un volum de voturi egal cu cel al PNL și mai scăzut decât al taberei anti-PSD (PNL / USR / PMP, 1,7 milioane de voturi).
Doar la începutul lui 2015, imediat după victoria lui Johannis la prezidențiale, taberele PNL / anti-PSD au mai reușit performanța să depășească PSD în volum absolut de prezumptivi votanți, în contextul conformismului de învingător în alegeri (bandwagon effect).
E pentru prima dată de ceva timp când PSD e parte în parte cu PNL. Mai important, e pentru prima dată de ceva timp când PSD coboară la un nucleu dur de doar 1 milion de posibili votanți. Celelalte aproape 2,5 milioane s-au evaporat în cursul ultimului an, de la începutul lui 2017 încoace.
De remarcat că erodarea cea mai puternică nu a fost în cursul manifestațiilor anti-PSD tefeliste din iarna / primăvara lui 2017, ci de-abia din vara lui 2017 încoace, adică de când PSD a început să-și schimbe premierii.
Cât timp PSD a fost contestat în stradă de către manifestanții anti-pesediști / tefeliști, votanții PSD au stat scut în jurul acestuia, la aprox. 4 milioane de votanți, nivel comparabil cu cel ce tocmai fusese recent concretizat la alegerile din decembrie 2016.
De-abia când manifestațiile tefeliștilor s-au terminat, iar PSD a început sarabanda schimbării premierilor, de-abia atunci PSD a început să scadă constant și semnificativ, cu o pantă bine definită.
Concluzia? PSD nu scade datorită atacurilor din exterior, ci datorită greșelilor din interior.
Estimarea mea personală este că această erodare semnificativă de bazin electoral nu e din cauza protestelor tefeliste ori a cine știe ce greșeli de program, cum tot auzim critici la adresa lor (legile justiției, legile salarizării).
Scăderea PSD e din cauza semnalelor de slăbiciune și inconsecvență organizaționale interne date după câștigarea alegerilor.
Au câștigat alegerile. N-au știut ce să facă cu această victorie.
Au numit cu mare tamtam un prim premier, prezentându-l într-o lumină foarte favorabilă. După nici jumătate de an, l-au schimbat cu mare scandal, descoperind că de fapt e un nasol și un trădător.
L-au dat jos, prin moțiune de cenzură împotriva propriului guvern (premieră postdecembristă!). L-au numit pe al doilea. Și pe acesta l-au prezentat în aceeași lumină promițătoare și avantajoasă.
Iar tocmai găsiseră pe cineva deosebit, strălucitor, un soi de prinț perfect, ca din povești. Ca după tot doar jumătate de an, să vină din nou să descopere că nici ăsta nu-i mai breaz decât primul.
Și dă-i scandal din nou, să-l dea jos și pe acesta. Măcar la ăsta al doilea au fost scutiți de rușinea încă unei moțiuni de cenzură, căci Tudose a fost ceva mai de bun simț și a plecat singur, fără scandal suplimentar, fără să se baricadeze în Palatul Victoria, cum făcuse Grindeanu, ajutat de Ponta.
Dar impresia proastă tot a rămas. Au fost prea multe semnale puternic negative către electoratul propriu.
Cum ar zice babele pe la țară, electoral fidel pesedist, dar și rezervor de înțelepciune transgenerațională, pentru care încă mai contează bunul simț: “Mai mare rușinea, maică. Mai mare rușinea...”
Da. S-au cam făcut de rușine. Greșeli neforțate. Nu tefeleii i-au atacat. S-au atacat singuri.
În consecință, dezamăgire.
Votanții pesediști nu sunt dezamăgiți de PSD din cauza legilor salarizării ori a legilor justiției, cum tot se chinuie să ne convingă propaganda anti-pesedistă.
Electoratul PSD e dezamăgit și trist când vede că partidul în care și-a pus speranța și căruia i-a acordat masiv votul la sfârșitul lui 2016 e de fapt preocupat mai degrabă de lupte interne și sfâșieri decât de guvernare.
Și e dezamăgit de toate rateurile date de partid, lucruri începute și neduse la sfârșit, opțiuni nefericite de resursă umană, mesaje contradictorii: “cel mai bun premier pe care îl avem” urmat de “vai de capul nostru, să-l dăm jos, e un nasol și un nemernic”.
E foarte posibil ca, pe măsură ce următoarele alegeri se vor apropia, PSD să se mobilizeze din nou și să aducă înapoi o parte din acești dezamăgiți. Să se întoarcă înapoi la niveluri comparabile cu cele dovedite în alegerile anterioare.
Dar părerea mea este că cicatricile vor rămâne. Să nu ne închipuim că votanții PSD vor uita prea curând felul în care PSD, în plină glorie de victorie a alegerilor, a ales să-și elimine din scurt doi premieri, timp în care un al treilea, fost premier și președinte, săpa și el la conflictul intern din partid, ajungând să fie dat afară.
Alt scandal, și cu Ponta. Altă dezamăgire. Alt motiv pentru babe să-și ducă mîna la gură și să rostească triste: “mai mare rușinea, maică, mai mare rușinea”.
Prea multe semne de tensiune și de lupte intestine. Votanții PSD sunt votanți disciplinați, oameni serioși. Lor nu le plac astfel de semne de iresponsabilitate ori de lipsă de bun simț.
Drept pentru care cred că unii dintre ei se vor întoarce înapoi la bazinul PSD, însă alții probabil nu. Aici va fi problema. În asta constă consecința nefericită pentru PSD a acestor luni gestionate nefericit.
Stați liniștiți: cei care nu vor mai vota PSD nu se vor duce nici după Ponta, după cum vă tot temeți. Ponta a greșit prea mult, prea drastic în fața electoratului PSD, atunci când a ales calea contestării și a sprijinirii echipei Grindeanu la prima criză de premier. Din câte am ajuns eu să-i cunosc, votanții PSD nu-l vor ierta prea ușor pentru această greșeală, pe care mulți dintre ei o consideră trădare.
Deci nu se vor duce nici după Ponta. Pur și simplu nu vor mai vota. Asta va fi marea pierdere pentru PSD, și marea oportunitate pentru tabăra anti-PSD. Milioanele de votanți entuziaști din 2016 care acuma, indiferent că sînt babe sau profesori universitari, scutură încet din cap, duc mîna la gură și murmură printre dinți: “mai mare rușinea, maică, mai mare rușinea...”
Vom trăi și vom vedea. PSD trece printr-o perioadă dificilă. E cazul să lase luptele interne și să-și întoarcă fața către țară, să-și concentreze energiile nu pe tot soiul de trosneli interne, ci pe efortul de guvernare și pe proiecte pozitive.
România are prea mare nevoie de proiecte pentru a ne permite un partid mare care se sfîșie pe dinăuntru, în loc să facă treabă. PSD are guvernarea. Ar trebui să se ocupe de guvernare. A trecut deja un an și ceva și nu prea au făcut mare lucru, în afară de dat doi premieri jos.
Până atunci, luați aceste cifre de sondaj ca un semnal al vremurilor politice pe care le trăim. Acul opiniei publice se mișcă încontinuu. Iar noi suntem instrumentul care vă spune la câți volți vibrează mințile românilor.
* * *
Notă: La începutul anului 2015, saltul brusc de voturi la PNL se datorează comasării formale a celor două partide PNL și PDL într-unul singur, cât și câștigării alegerilor prezidențiale de către candidatul acestor partide, Klaus Johannis.
Notă metodologică: Nu putem estima volumele de prezumptivi votanți din afara României, din considerente logistice. Toate sondajele sunt realizate pe teritoriul României, pe populația rezidentă adultă a țării.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 00:57 1 comentarii
Etichete: Grafice, PSD, Responsabilitate sociala, Sociologie, SocioPol, Sondaje
marți, 27 februarie 2018
Evoluția numărului de români emigrați, 1998 ... 2017
Zilele acestea una din știrile cele mai discutate a fost cea privind volumul românilor emigrați. Pe stil “descoperirea apei calde”, specific presei isterice, căci e un subiect de mult timp în atenția mediului academic și decizional.
Mai jos, aveți evoluția numărului de români emigrați în străinătate, din 1998 până în prezent (sfârșitul lui 2017).
Estimările recente sunt făcute pe baza sondajelor Sociopol (2012 ... 2018), respectiv CCSB (2006 ... 2011), plecând de la datele oficiale INS.
Estimările mai vechi sunt pe baza datelor oficiale prezentate de institutele statistice din țările occidentale care dețin date în această privință (îndeosebi Italia și Spania).
Metodologia de calcul este prezentată in extenso în lucrarea mea de doctorat și nu face obiectul acestei prezentări.
Volumele totale de emigranți cuprind atât emigrațiile recente, cele pe motive îndeosebi economice, de după 2005 – 2006, cât și emigrațiile mai vechi, cele pe motive îndeosebi ideologice / de drepturi ale omului (dinainte de 1989 și de la începutul anilor 90).
Analiza este făcută pe populația adultă (18+). Analiza se bazează pe diferența dintre numărul total de cetățeni, raportat de BEC / AEP, populația rezidentă oficială, raportată bianual de INS, și emigrația informală, așa cum reiese din sondajele CCSB / Sociopol.
Concluzia: de aproape 10 ani de zile, numărul românilor adulți plecați în străinătate este undeva între 4 și 4,5 milioane de români.
Este vorba despre emigrați adulți fie formali (cu declarații explicite de emigrare, deci contabilizați în datele INS), fie informali (fără declarații, plecați îndeosebi după deschiderea granițelor UE în 2007).
Această estimare de 4 – 4,5 milioane de români adulți peste hotare este ușor mai ridicată decît cifra vehiculată recent în respectiva știre care a stîrnit interesul opiniei publice, de 3,7 milioane români.
Diferența este pe seama faptului că cele 3,7 milioane români se referă doar la emigrația recentă, de factură economică și îndeosebi informală, necuprinsă în raportările oficiale, de după 2007, după deschiderea granițelor UE.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 17:58 3 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Demografie, Grafice, Romania, Sociologie, SocioPol, Sondaje
duminică, 11 februarie 2018
Vot politic. Cele mai recente sondaje Sociopol
Cele mai recente sondaje Sociopol relevă o evoluție fluctuantă a scorurilor electorale, în contextul unui potențial de participare la vot foarte redus, doar în jur de 20%.
PSD este de câteva luni în zona lui 40%, scăzînd punctual chiar și spre 35%. Rămâne însă în continuare principalul partid politic, ca preferințe de vot.
PNL cochetează cu revenirea, dar motorul dă rateuri. Salturi punctuale peste 30%, însă predominant scoruri în jur de 25%.
USR evoluează oscilant, în tandem cu PNL, pe principiul vaselor comunicante: ce pierde unul, cîștigă celălalt. Când PNL crește, USR scade. Și invers. Momentan USR e pe creștere, peste 10%.
ALDE prezintă și el evoluție oscilantă, când de-abia trecînd de 5%, cînd peste 10%.
Singurul partid clar în scădere și eroziune este PMP, cu scoruri preponderent în jur de 2-3%.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 15:17 0 comentarii
Etichete: Grafice, Politics, Romania, Sociologie, SocioPol, Sondaje
joi, 16 martie 2017
Formatori de opinie. Politicieni vs jurnalisti
Formatorii de opinie. Politicieni vs Jurnaliști
Comparație între cele două categorii profesionale
Sondaj de opinie. Martie 2017
Principalele concluzii
Preambul. Justificarea temei de cercetare
Societatea românească postdecembristă se confruntă cu o continuă competiție pentru mințile și inimile cetățenilor. În fiecare zi avem de-a face cu un intens efort de comunicare și de convingere. Aceste eforturi zilnice sunt depuse îndeosebi de două clase profesionale bine definite: cea a politicienilor și cea a jurnaliștilor. Politicienii, pentru voturi. Jurnaliștii, pentru rating. Ambii fac parte din categoria cunoscută de regulă sub denumirea de “formatori de opinie”.
Abilitățile celor două grupuri profesionale sunt asemănătoare și, în bună măsură, interschimbabile. Granița dintre ele este fluidă, schimbătoare. În consecință, nu de puține ori întâlnim situații în care avem de-a face cu politicieni care se transformă în vedete media ori invers, cu jurnaliști care sar gardul și se transformă în politicieni.
Indiferent însă de categoria din care fac parte, vedem în fiecare zi cele două tipuri de formatori de opinie, de “convingători” profesioniști, adunându-se în studiourile TV, unii pe post de moderatori, alții pe post de invitați politici. Aceasta se întâmplă preponderent în studiourile celor cinci televiziuni de știri din România: Antena 3, România TV, B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV.
Plecând de la aceste situații pe care le trăim în fiecare, zi, întrebările sondajului nostru vin de la sine. Care sunt mai cunoscuți? Care sunt mai credibili, mai convingători? Pe care îi știu românii? În care din ei au încredere românii?
Consumăm cu ardoare ierarhii, clasamente. Sondajul realizat de Sociopol în luna martie 2017 vine să răspundă acestei nevoi și acestor întrebări și vă propune o analiză comparativă între cele două mari categorii de formatori de opinie. Pe lîngă identificarea ierarhiilor, putem face de asemenea o analiză comparativă între diversele subgrupuri aflate în concurență în cadrul fiecărei categorii profesionale în parte. În cazul politicienilor, putem face analiză în funcție de partidele din care fac parte. În cadrul moderatorilor TV, comparația se poate face între stațiile TV.
Ne-am focalizat în cercetarea noastră de opinie publică pe televiziunile de știri menționate mai sus, pentru că pe de o parte de acolo își iau românii cea mai mare parte a știrilor, dar mai ales pentru că în cadrul studiourilor lor se întâmplă interacțiunea zilnică dintre cele două mari tipuri de formatori de opinie: politicieni și jurnaliști, din care rezultă sfînta sfintelor, misterul misterelor: oamenii convinși că așa stau lucrurile și nu altfel.
Teme măsurate
• Notorietatea politicienilor. Notorietatea jurnaliștilor. Comparație intra- și inter-categorială
• Încrederea în politicieni. Încrederea în jurnaliști. Comparație intra- și inter-categorială
• Televiziunile de știri preferate. Evoluție
Notorietate. Politicieni
PSD
• PSD este partidul cu liderii cei mai cunoscuți
• Cinci dintre liderii săi: Ponta, Dragnea, Firea, Grindeanu, Olguța Vasilescu, depășesc nivelul de saturare de 85%
• Toți liderii săi principali sunt cel puțin la 60% notorietate
PNL
• PNL nu prezintă aceeași adâncime ca PSD în privința notorietății liderilor secundari, dar rămâne totuși al doilea partid din acest punct de vedere
• Trei dintre liderii săi: Iohannis, Cioloș, Ludovic Orban, depășesc nivelul de 85%
• Prezumptivul candidat la președinția PNL Bușoi prezintă o notorietate scăzută, în comparație cu ceilalți lideri principali: doar 40%
ALDE
• ALDE a ajuns să concureze PNL din punct de vedere al notorietății liderilor săi
• Doi dintre liderii săi: Tăriceanu și Meleșcanu, depășesc nivelul de saturare de 85%
• Copreședintele ALDE Daniel Constantin se confruntă cu o notorietate scăzută, față de ceilalți lideri principali: doar 50%
PMP
• Ambii lideri PMP, Băsescu și Turcescu, trec de nivelul de saturare de 85%
• Alți lideri de la PMP nu au fost măsurați
USR
• Nici unul din cei doi lideri USR măsurați, Nicușor Dan și Clotilde Armand, nu au ajuns încă la nivelul de notorietate de 85%
• Nicușor se apropie de acesta, este la 75%. Clotilde este doar la 50%
• Alți lideri de la USR nu au fost măsurați
Guvern
• Premierul Grindeanu și Lia Olguța Vasilescu sunt cei doi membri ai Guvernului care reușesc să treacă de nivelul notorietate de 85%
• Alte două persoane din Guvernul Grindeanu prezintă un nivel de notorietate semnificativ, în jur de 66%: vicepremierul Sevil Shaidehh și Rovana Plumb
• Restul miniștrilor măsurați (6 persoane) prezintă niveluri scăzute de notorietate. Doi dintre ei, Grațiela Gavrilescu și Ana Birchall, în jur de 33%, restul mai puțin de atât
Independenți
• Toți cei patru lideri independenți măsurați: Isărescu, Arafat, PF Daniel și Kovesi, trec nivelul notorietate de 85%
Notorietate. Jurnaliști
Antena 3
• Antena 3 este televiziunea de știri cu jurnaliștii cei mai cunoscuți
• Două dintre vedetele sale: Badea și Gîdea, prezintă notorietate peste nivelul de saturare de 85%
• Alessandra Stoicescu este la un nivel de notorietate de asemenea ridicat, în jur de 70%
• Radu Tudor și Răzvan Dumitrescu sunt ușor sub jumătate, la 40%
• Dintre toate vedetele TV Antena 3, doar Oana Stancu prezintă un nivel de notorietate scăzut: în jur de 20%
România TV
• România TV este a doua televiziune de știri din România din punct de vedere al notorietății vedetelor sale
• Nici una din vedetele sale nu trece de pragul de saturație de 85%
• Victor Ciutacu este cel mai cunoscut moderator de la RTV, cu o notorietate de 60%
• E urmat de Simona Gheorghe, cu o notorietate în jur de 50%
• Alte trei vedete RTV sunt cu notorietatea în jur de 35%: Drăgotescu, Crețulescu, Șincai
• Liliana Ruse încheie plutonul de notorietate, cu un nivel de 20%
B1 TV
• B1 TV începe plutonul televiziunilor de știri cu mai puțini jurnaliști cunoscuți
• Doar două persoane de la B1 prezintă niveluri de notorietate cât de cât semnificative: Banciu, cu 40%, și Mânăstire, cu 32
• Ceilalți doi jurnaliști măsurați: Barbu și Ciurlin, prezintă notorietăți de cel mult 10%
Digi 24
• Digi 24 are un singur jurnalist mai cunoscut, pe Pătraru, cu 30% notorietate
• Restul jurnaliștilor măsurați de la Digi 24 prezintă notorietăți scăzute, în jur de 15%: Mușat, Muraru, Prelipceanu
Realitatea TV
• Realitatea TV este televiziunea unde un singur jurnalist este cât de cât cunoscut: Rareș Bogdan, cu o notorietate ușor peste 50%
• Restul jurnaliștilor de la Realitatea TV prezintă niveluri de notorietate sub 10%: Rifai, Hoandră, Mititelu
Analiști politici
• Dintre analiștii politici măsurați se detașează clar doi ziariști foarte cunoscuți: CTP, cu 85%, și Cristoiu, cu aproape 80% notorietate. Aceștia sunt la fel de cunoscuți ca oricare altă vedetă TV sau om politic din România
• Bogdan Chireac se situează pe un palier de notorietate mediu, aproape 50%
• Ceilalți doi analiști măsurați, Stan și Pârvulescu, prezintă notorietăți în jur de 25%
Încredere. Politicieni
PSD
• Partidul cu liderii politici în care românii au cea mai mare încredere
• PSD are doi lideri cu încredere peste 30% și alți trei marginal sub 30%
• În momentul de față, PSD prezintă liderul politic cu cea mai mare încredere: Gabriela Firea. Mai populară decât ea este doar Raed Arafat, din grupul independenților
• Premierul Grindeanu își păstrează nivelul ridicat de încredere cu care a debutat în viața politică românească, la 35%. Lia Vasilescu își depășește superiorii din partid și este pe locul 3, cu 31%
• Un grup compact de trei lideri ai partidului, actualul președinte Dragnea, fostul președinte și premier Ponta și ministrul Plumb sunt grupați în jur valorii de 30% încredere
• Codrin Ștefănescu încheie plutonul liderilor principali ai PSD, cu o încedere de aproape 20%
PNL
• Doar președintele Iohannis prezintă un nivel de încredere de peste 30%: 35%
• PNL mai beneficiază de un alt lider cu încredere semnificativă, Cioloș, la 25% - dar de avut în vedere ezitările sale de intrare în partid (v. și mai sus, discuția metodologică despre Cioloș)
• Toți ceilalți lideri PNl sunt sub 20%. Ludovic Orban cu un bagaj cât de cât semnificativ de popularitate, 17% încredere. Raluca Turcan în marginea lui 10%. Bușoi, rezidual la 6%
ALDE
• ALDE începe să aibă lideri mai populari decât PNL. Un alt semn că este posibil ca ALDE să înceapă să reprezinte o alternativă la PNL atât ideologică, dar și din punct de vedere al resursei umane
• ALDE are doi lideri peste 30% încredere: Tăriceanu și Meleșcanu, la egalitate amândoi cu 32%
• Daniel Constantin este la nivelul mediu de încredere de 20%. Ministra Gavrilescu începe să scoată capul, la 15%
PMP
• PMP nu are nici un lider peste 30%. Nici măcar peste 20%
• Băsescu și-a revenit din erodarea suferită anii trecuți, când era în jur de 10%, urcând înapoi spre 20%. Turcescu este marginal peste 10%
USR 2 13 16 9 • Liderii USR nu reușesc să scoată capul și să depășească bariera de 20%. Nicușor Dan este la 16%, Clotilde Armand la 9%. O parte din limitare este dată și de lipsa notorietății
Guvern
• Grindeanu conduce în mod predictibil ierarhia de încredere a miniștrilor, cu un confortabil 35%
• Liderii politici principali Vasilescu și Plumb sunt în jur de 30%. Vicepremierul Shaidehh beneficiază de expunerea favorabilă de la sfârșitul anului trecut și urcă puternic, la 25%
• Birchal și Gavrilescu se mai remarcă în zona lui 15%. Carmen Dan și Ionuț Vulpescu încep să scoată capul la 10%. Tudose și Cuc sunt reziduali
Independenți
• Grupul oamenilor publici non-afiliați politic prezintă un nivel de încredere mai ridicat decât oricare grup de oameni politici. Toți patru liderii măsurați trec de 30%, iar unul din ei este la un improbabil 70%: Arafat
• Raed Arafat rămâne în continuare turnul de neatins al popularității în România. La 70%, nimeni nu îl atinge - și asta de ani buni de zile.
• Un grup compact de trei oameni publici non-afiliați politic, Isărescu, PF Daniel și Kövesi, stau constant în zona lui 30%
Încredere. Jurnaliști
Antena 3
• Antena 3 este televiziunea în ai căror jurnaliști românii au cea mai mare încredere
• Antena 3 are trei jurnaliști care trec de nivelul de încredere de 30%
• Pe primul loc se situează Alessandra Stoicescu, cu un nivel de încredere de 36%
• Ea este urmată îndeaproape de Mihai Gâdea, cu 35%. Pe locul 3, cu 31%, Mircea Badea
• Radu Tudor și Răzvan Dumitrescu se află la egalitate, în jur de 25%
• Plutonul jurnaliștilor de la A3 este încheiat de Oana Stancu, singura cu încredere sub 20%: 13%
România TV
• Ca și în cazul notorietății, România TV se află pe locul doi la încredere între televiziunile de știri
• Diferența însă față de locul 1 este mai scăzută în privința încrederii decât în privința notorietății. RTV are vedete TV ceva mai puțin cunoscute decât cele de la A3, dar aproape la fel de credibile
• România TV are un jurnalist care trece de 30% la încredere: Victor Ciutacu (31%)
• Urmează un pluton compact de patru jurnaliști cu nivel aproximativ egal de încredere, în jur de 20%: Simona Gheorghe, Corina Drăgotescu, Andreea Crețulescu, Cristina Șincai
• Plutonul jurnaliștilor de la RTV este încheiat de Liliana Ruse, singura cu încredere sub 20%: 13%
B1 TV
• Dintre cei patru jurnaliști măsurați de la B1 TV, doar doi trec pragul unui nivel semnificativ de încredere, amândoi în jur de 20%: Radu Banciu și Silviu Mânăstire
• Ceilalți doi jurnaliști măsurați, Nelu Barbu și Nadia Ciurlin, sunt în jur de doar 5%
Digi 24
• Singurul jurnalist de la Digi 24 care prezintă un nivel de încredere mai ridicat este Dragoș Pătraru: 16%
• Ceilalți trei măsurați: Muraru, Mușat, Prelipceanu, sunt sub 10%
Realitatea TV
• Realitatea TV este practic televiziunea unui singur jurnalist: Rareș Bogdan. Doar el prezintă un nivel cât de cât semnificativ de încredere, ușor peste 20%
• Ceilalți trei măsurați: Hoandră, Rifai, Mititelu, prezintă niveluri reziduale de încredere, sub 5%
Analiști politici
• Ca și în cazul politicienilor, unde independenții sunt mai credibili decât liderii afiliați politic, și în cazul jurnaliștilor analiștii politici neafiliați vreunui post TV sunt de regulă mai credibili
• Cristian Tudor Popescu este jurnalistul din România cu nivelul cel mai ridicat de încredere, singurul care trece de 40%: 43%
• Al doilea ca încredere din rândul jurnaliștilor independenți, la nivelul lui Sandra Stoicescu, a lui Gâdea, Badea sau Ciutacu, este Ion Cristoiu, cu 36% nivel de încredere
• Bogdan Chireac este pe un palier de încredere în jur de 25%
• Ceilalți doi, Stan și Pârvulescu, sunt în jur de 15%, oricum mult peste alți jurnaliști măsurați
Încredere. Jurnaliști. Reziliență
Având la dispoziție date de măsurare a opiniei publice din perioada 2012 ... 2013 (sondaje CCSB / SocioPol), putem compara evoluția unui număr de jurnaliști: Tudor Popescu, Cristoiu, Gâdea, Ciutacu, Badea, Tudor, Pârvulescu.
Concluzia este că percepția publică este deosebit de rezilientă la adresa acestora, mulți dintre ei neprezentând variații semnificative de încredere în acești cinci ani de zile (pt. Cristoiu, 4 ani, măsurare din 2013). Cristoiu a crescut semnificativ. Badea a scăzut. În rest, diferențele se încadrează în marjele de eroare. Semn că, pe o perioadă medie, de 4-5 ani de zile, perioadă care începe deja să conteze, mai ales în ritmul intens al ciclării știrilor din ziua de azi, jurnaliștii nu se erodează cu aceeași viteză cu a politicienilor, în rândul cărora identificăm mult mai des variații de încredere, de regulă în scădere.
Încredere. Politicieni vs Jurnaliști. Comparație
Dacă punem laolaltă cele două grafice de încredere, observăm următoarele:
• Cele două curbe prezintă pante aproximativ egale de scădere, semn al unei distribuții asemănătoare în rândul celor două categorii de formatori de opinie
• Cu excepția cazului Arafat, un outlier evident în toată această poză de opinie publică, jurnaliștii și analiștii politici stau aproximativ la fel ca și politicienii în ochii publicului român
• Singura excepție o reprezintă categoria a doua de popularitate, zona palierului de 30%, unde avem politicieni ceva mai populari decât jurnaliștii. În rest, două categorii profesionale cu același profil de încredere
Televiziunile de știri. Top Of Mind
Precizare metodologică: Răspunsul la întrebarea "Care este televiziunea de ştiri de la care vă informaţi cel mai des cu privire scena politică din România?" din graficul de mai sus ne oferă mai degrabă o ierarhie a felului în care diversele televizuni aflate în concurență sunt poziționate în mințile oamenilor (“Top Of Mind”), decât o măsură a intensității de consum a acestora.
Dacă vrem să știm ratingurile, acestea le aflăm cu mult mai mare exactitate din studiile de audiență TV. De acolo știm deja că ierarhia este diferită de cea din pagina anterioară. Bunăoară, din punct de vedere al ratingului România TV a prins din urmă deja Antena 3, iar Realitatea TV a ajuns la ratinguri reziduale, fiind de departe ultima în clasament, B1 TV fiind clar peste aceasta.
Însă graficul anterior nu ne prezintă performanța de rating a televiziunilor, ci performanța de diferențiere. Cât de percutant este brandul respectivelor televiziuni, încât să se înfigă în mintea oamenilor și să genereze imagini, percepții și răspunsuri rapide?
Această întrebare ne prezintă puterea inerției de percepție, cea care ierarhizează în mințile oamenilor televiziunile în televiziuni mai ușor de adus aminte și televiziuni mai greu de amintit și de reprodus cînd sînt întrebați.
Concluzie generală: Antena 3 domină în continuare ierarhia de tip Top Of Mind, urmată de România TV și de Digi TV, aflată în creștere semnificativă (probabil datorată mișcărilor de stradă din această iarnă).
Antena 3: lider de ierarhie mentală / Top Of Mind, în ciuda erodării de rating. Deși România TV a prins Antena 3 din urmă, A3 rămâne în continuare liderul bine definit al acestei întrebări de percepție
România TV: consolidare lentă spre locul 2 în ierarhia de percepție / Top Of Mind. Din 2015 a început să ia locul Realității TV în mințile oamenilor, dar nu și pe cel al Antenei 3. În momentul de față în competiție strânsă de percepție / Top Of Mind cu Digi 24
Digi 24: creștere bine definită, ajungând pe locul doi în ierarhia de percepție, la strânsă concurență cu România TV. Ocupă o poziție mai bună în acest tip de măsurare decât în audiențe. Semn de strategie bine gestionată de poziționare în mintea oamenilor, dar și de resurse semnificative alocate acestei strategii de marketing. Creștere de poziționare datorată și puternicii asocieri a acestei televiziuni cu mișcările de stradă de la începutul acestui an.
Realitatea TV: erodare bine definită de pe locul 1, pe vremuri, când era la concurență strânsă cu A3 prin 2013, până pe locul 4, clar sub România TV și Digi 24 și deja în concurență cu B1 TV
B1 TV: erodare lentă, a ajuns pe ultimul loc, depășită chiar și de Digi 24, deși în audiențe stă mai bine decât aceasta. Semn al unei strategii proaste de poziționare în mintea oamenilor.
Precizări metodologice de construcție a chestionarului
Cine a fost introdus pe listă? Criteriul de selecție
Era clar că nu puteam face un chestionar în care să includem chiar toți formatorii de opinie. Ar fi fost prea mare și nu l-am fi putut aplica. Drept pentru care a trebuit să realizăm o selecție apriorică a celor care să fie incluși în lista de întrebări.
Principalul criteriu de selecție în analiza noastră comparativă a reprezintat-o vocea. Vizibilitatea, prezența în spațiul public. Am ales acei oameni politici și jurnaliști care sunt prezenți în mod constant în discursul public, au o prestație consecventă de formatori de opinie.
Din considerente de mărime a chestionarului, principala limitare într-o asemenea întreprindere de măsurare a opiniei publice, nu am putut include chiar toate persoanele vizibile de la partidele mari și de la televiziunile de știri principale. În aceste cazuri am operat o selecție, pentru a asigura un anumit echilibru între diversele partide și televiziuni.
Am selectat acei formatori de opinie pe care i-am considerat cei mai reprezentativi pentru fiecare categorie în parte. Evident că și partidele, cât și televiziunile, au mult mai multe voci semnificative decât cele măsurate în acest sondaj, Doar că nu au putut fi incluse pe lista sondajului nostru. Aceasta este una din limitările metodologice ale cercetării noastre pe care ne-am asumat-o de la bun început.
De la ce partide? De ce nu și UDMR?
Din considerente de mărime a chestionarului , am ales să ne focalizăm pe partidele parlamentare. Din același considerente de mărime a chestionarului, am ales să nu includem în măsurare liderii etnici de la UDMR, care prezintă interes îndeosebi pentru grupul etnic maghiar, nu și pentru restul populației.
Drept pentru care liderii politici măsurați în cercetarea noastră de opinie sunt de la următoarele partide: PSD, PNL, ALDE, PMP, USR.
Alte două tipuri de oameni politici au fost avute în vedere: membrii guvernului și lideri publici independenți, neafiliați, dar care contează în spațiul public: Arafat, Isărescu, Patriarhul Daniel, Kövesi.
De la ce televiziuni? De ce doar jurnaliști de la televiziunile de știri?
Din considerente de mărime a chestionarului, ne-am focalizat doar pe jurnaliștii de la televiziunile de știri, principalul tip de mass media când vine vorba despre prezentarea și analiza vieții politice din România. Antena 3, România TV, B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV.
După cum am menționat și în paginile anterioare, am considerat că principala arenă de interacțiune publică dintre diverșii formatorii de opinie este în cadrul emisiunilor de tip talk-show de la aceste televiziuni de știri. Mai mult, televiziunea rămâne în continuare principalul tip de media de unde își iau românii informația, mai ales cea politică. Iar televiziunile de știri au partea leului în total consum de știri TV. De unde și această focalizare pe ele.
Nu am inclus în măsurare jurnaliști de la televiziunile generaliste (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Pro TV, Kanal D, Național TV), nici din alte tipuri de mass media (presă exclusiv scrisă, radio, online). Aceasta face parte din limitările asumate ale cercetării noastre. Pe de altă parte, aceste limitări sunt întrucîtva atenuate de faptul că unii din formatorii de opinie semnificativi din alte tipuri de media (radio, online) apar și la aceste televiziuni de știri.
De ce această structură de nume de jurnaliști?
Am încercat să păstrez un număr echilibrat de jurnaliști TV pe care să-i măsurăm. Inițial, am intenționat să introducem un număr egal de nume de la fiecare televiziune în parte. Problema este că televiziunile mici nu au același volum de fețe cunoscute ca și cele mari de știri.
Ținând cont de asta, lucru reflectat de altminteri și în diferențele de ratinguri, am ales câte șase nume de la principalele două televiziuni de știri: Antena 3 și de la România TV. Am fost nevoiți să renunțăm la anumite nume, care ar fi dus la o structură prea dezechilibrată. De la celelalte trei televiziuni de știri: B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV, am ales câte patru nume de moderatori. Ca mai mulți nu prea aveau..
În plus față de jurnaliștii afiliați la respectivele televiziuni de știri, și în mod analog cu structura formatorilor de opinie din viața politică, unde am inclus șî categoria "independenți", am avut în vedere și o listă de analiști "călători", neafiliați formal nici unuia din posturile de știri analizate. Selecția s-a făcut pe același criteriu de prezență consecventă în studiourile de știri.
De ce această selecție de miniștri? De ce nu toți miniștrii? De ce nu și alți politicieni / jurnaliști?
Din aceleași considerente de limitare dată de mărimea chestionarului. Inițial am dorit să includem în măsurare tot cabinetul Grindeanu. Lista totală de nume ar fi devenit însă prea lungă și ar fi creat dificultăți în aplicarea chestionarului. Ținând cont de asta, am ales compromisul de a include doar numele mai vizibile, cu prezență publică și anterioară numirii în Guvern.
Aceasta dă evident o imagine generală mai bună la adresa guvernului, atât la nivel de notorietate, cât și de încredere. Pe de altă parte, am aplicat exact aceeași logică folosită și la construirea listelor de la celelalte instituții măsurate (partide, televiziuni): am selectat vârfurile care definesc imaginea respectivelor instituții.
De ce unii politicieni apar de două ori?
Dată fiind dubla lor apartenență, unii politicieni i-am analizat și din punct de vedere al partidului din care fac parte, cât și ca membri ai Guvernului. E vorba despre Sorin Grindeanu, Lia Olguța Vasilescu, Rovana Plumb (PSD) și Grațiela Gavrilescu (ALDE).
Această dublă prezentare nu afectează validitatea calculelor medii de notorietate / încredere. Toate calculele medii, per total categorie de formatori de opinie în parte (politicieni, respectiv jurnaliști), au fost făcute cu aceste persoane luate în considerare o singură dată.
De ce respectivul în acea categorie, și nu în alta? Precizări punctuale
De ce Iohannis la PNL? Klaus Iohannis, deși formal independent, l-am considerat la PNL, căci din acel partid provine și cu ajutorul acestui partid a ajuns președintele României. Nu există noțiunea de președinte independent al României. E o ipocrizie. Iliescu era de la PSD. Băsescu era de la PDL. Iohannis, acum, este de la PNL în mintea oamenilor.
De ce Cioloș la PNL? Dacian Cioloș, deși formal tehnocrat, l-am considerat la PNL, partidul cel mai apropiat din punct de vedere al activității și al asocierilor politice publice recente: guvern, susținere parlamentară, relație cu Johannis, participare în campania electorală. La vremea construirii chestionarului încă nu apăruse recentul subiect privind posibila sa venire sa la USR și tensiunile interne generate de asta.
De ce Turcescu la PMP? Deși cariera publică și-a construit-o pe baza prestației sale jurnalistice, Robert Turcescu, de ceva timp, de când și-a dat ruscacul jos din spinare, este activ și asociat preponderent cu zona politică, fiind unul din liderii PMP.
De ce Barbu la B1 TV? Nelu Barbu, la vremea construirii chestionarului / începerii culegerii datelor, încă nu-și făcuse publică mutarea la echipa de comunicare a ministrului pentru mediul de afaceri. În consecință, l-am păstrat în analiză ca fiind jurnalist din partea B1 TV, mutarea sa fiind foarte recentă, iar imaginea sa la momentul culegerii datelor bazându-se preponderent pe prestația sa de pe micul ecran.
Precizări metodologice de construcție a eșantionului
• Universul cercetării: Populația adultă neinstituționalizată a României
• Perioada culegerii datelor: 6 – 14 martie 2017
• Metoda de culegere: Interviuri telefonice (CATI)
• Volumul eșantionului: 1,007 cazuri
• Marja de eroare: +/- 3.2% (la un nivel de certitudine de 95%)
• Ponderarea datelor: Iterativ (ranking / rim); Criterii: sex, vârstă, educație, etnie, ocupație, regiune, mărimea localității
• Suma procentelor: Poate diferi de 100% cu +/- 1% datorită rotunjirii virgulelor. În cazul răspunsurilor multiple, suma răspunsurilor poate diferi semnicativ de 100% datorită prezentării cumulative a datelor
• Alte tipuri de erori: Pe lîngă erorile de eșantionare, alte aspecte metodologice (modul de formulare a întrebărilor, dificultățile practice de culegere a datelor, mecanismele de apărare psihologică ale respondenților în cazul întrebărilor sensibile sau care predispun la conformism social) pot induce erori suplimentare care nu pot fi contorizate în marja statistică de eșantionare
Citeste tot...
Scris de Turambar at 02:45 0 comentarii
Etichete: Antena 3, B1 TV, Digi TV, Grafice, Media / Publicitate, Politics, Realitatea TV, Romania, Romania TV, Sociologie, SocioPol, Sondaje


