PSD deja pierduse alegerile în 2017

PSD nu a pierdut alegerile în 2019. Le pierduse deja în 2017 și în 2018, din cauza greșelilor proprii, greșeli neforțate, cum se zice în tenis.

Au început prin a o mermeli cu numirea primului premier. Dragnea nu putea. O voia pe Sevile. Au ajuns în cele din urmă la un compromis cu Securitatea: civilul de Grindeanu.

Încă nu erau probleme, lumea le ierta tot. Luna de miere.

Pe urmă, în privința legilor pe justiție, au ales dintre toate variantele pe cea mai proastă: să anunțe că le dau și nu le-au dat. Și au ținut-o langa pe acest subiect doi ani de zile: uite, mîine le dăm. Să moară mama dacă nu le dăm mîine. Și nu le-au dat. Ori le dădeau, ori tăceau din gură. Au ales fix ce era mai prost.

Încă nu erau probleme, votanții lor le-au iertat și asta în primele luni. Luna de miere continua.

Însă apoi a venit primul pai care a început să rupă spinarea cămilei. La șase luni după victoria fulminantă a început să se întîmple adevăratul dezastru, muuuult mai detrimental decît proasta gestionare a legilor pe justiție: schimbarea premierilor.

Cum l-au schimbat pe Grindeanu, cum sondajele au făcut bum la vale. De la 17%-20% total populație, cît obținuseră în puternica victorie din 2016, la 11%. Au pierdut aproape jumătate de susținere într-o lună.

Ironia este că, înainte de asta, în trei luni de proteste masive din partea tefeleilor, nu pierduseră aproape nimic. Procentele se încăpățînau să stea acolo constant, în zona scorului oficial obținut la parlamentarele din 2016.

Cum însă l-au schimbat pe Grindeanu, acul sondajului a făcut fleoșc imediat. Acolo a fost adevăratul dezastru, nu la tefeleii cu luminițele lor de prost gust la iPhoane.

Apoi PSD și-a mai revenit un pic. Fix cît să aibă de unde să cadă la loc, să facă loc pentru următoarea greșeală neforțată. Buum! La nici jumătate de an, au perseverat în dezastru. Să-l dăm jos și pe Tudose. Iar au scăzut, la fel de brusc, pînă la un neverosimil 5% din total populație.

Voi înțelegeți? 5%. Doar 5%. Cum ar veni, doar o treime din ce obțineau cu fix un an în urmă. Adică un vestit minim istoric de vot din total populație, pe care nu-l mai atinseseră hăhăt din 2007, cînd la fel au avut proasta inspirație, împinși de la spate de vizionarul de Voiculescu, să-l suspende prima dată pe Băsescu.

Apoi votanții i-au mai iertat un pic din nou, și-au revenit înapoi spre 10%. Doar ca să o comită din nou. Buuum! Referendumul pentru familie în octombrie 2018. Hai înapoi la 5%.

Și de-abia atunci, după cea mai recentă bîlbă catastrofală, le-a venit mintea pesediștilor înapoi la cap și s-au apucat să reconstruiască în comunicare, cu accent pe partea pozitivă, pe realizări.

Cum au făcut asta, cum linia a luat-o înapoi la deal. Doar că recuperau dintr-o groapă prea adîncă. În șase luni de zile, s-au întors înapoi la 11%, fix cît au luat oficial în alegeri (ATENȚIE! Toate procentele sînt din total populație cu drept de vot, ăia 18,2 milioane de români).

Deci? Deci concluzii.

În primul rînd, efortul de comunicare pozitivă din campanie nu a fost prost, cum clamează unii, care zic că PSD a pierdut că nu a pus suficient accentul pe campania negativă. Nicht. Nyet. Din contră: pe baza comunicării pozitive au crescut la loc. Daea. Daea everywhere. Roșii și irigații. Pensii și salarii.

Doar că au avut de recuperat un handicap atît de sever, de parcă s-ar fi chinuit să ia startul plecînd de la o linie de start diferită de a tuturor celorlalți, de undeva din fundul satului, la vreo sută de metri în spate față de tabăra anti-PSD. E greu să recuperezi dintr-o groapă de minim istoric, precum cea imediat de după referendumul pentru familie.

A doua concluzie? Singura cu adevărat importantă. PSD nu a pierdut în 2019, în campanie. Pierduse deja alegerile încă din 2017 și 2018, într-o succesiune simplă: jos Grindeanu – Jos Tudose – Referendum pentru familie.

Ca să înțelegeți: la începutul lui 2017, imediat după alegeri, Iohannis stătea dezastruos. Era la un minim istoric de încredere, mult sub Dragnea. Într-o jumătate de an, cum s-a apucat PSD să facă tîmpenii și să se împuște singur în picior, cum s-a restabilit ierarhia: Iohannis mult mult peste Dragnea.

Restul greșelilor? Da, evident, au contat și ele, dar nu atît de mult precum cele neforțate de care v-am spus mai sus.

Toată lumea insistă că PSD a pierdut din cauza marotei cu legile pentru justiție. E drept, insistența privind legile pentru justiție i-a întărîtat pe ceilalți, pe cei din tabăra anti-PSD, convertind vreo 7-8 puncte procentuale de nehotărîți în votanți muiePSD.

Dar PSD a pierdut mult mai mult în rîndul PROPRIULUI electorat pe mișcări de șovăială, lipsă de putere și decizie și infighting.

PSD dacă nu făcea greșelile neforțate nu-și dezamăgea propriul bazin electoral și n-ar fi avut de urcat la loc ditamai panta din groapa de 5%.

Evident, la asta s-au adăugat și cele 3 puncte procentuale ale trădării lui Ponta. Dacă nu pleca Ponta, ar fi fost probabil 11 + 3 = 14. Adică nu cum mult sub cele 17 puncte procentuale pe care le-au obținut în 2016 și care au fost considerate o victorie excepțională.

Da, știu: după război mulți viteji se-arată.

Mai jos, graficul evoluției scorurilor PSD din 2006 încoace, ca să vedeți că

- PSD a mai trecut prin chestii de-astea

- în 2009 PSD avea cam 13% în sondaje, deci nu mult diferit de cele 11% cît a obținut acum, iar atunci nimeni nu urla că PSD e gata, pa, istorie, dinozaur, the way the dodo went

și mai ales că

- se cîntă cam prematur prohodul partidului, căci e partid puternic și și-a revenit de fiecare dată cînd Securitatea a încercat să-l transforme în următorul PNȚ-CD.

Precizare metodologică: cerculețele reprezintă rezultatul oficial obținut la respectivele runde de alegeri. Asta pentru a compara sondajele cu ce s-a întîmplat cu adevărat.

Precizare metodologică: repet din nou încă o dată pentru a doua oară: toate procentele, TOATE, absolut TOATE din acest grafic sînt din total populație. Repet: TOTAL POPULAȚIE. Să nu vă aud că veniți pe-aici să chelăcăiți că procentele e greșite, că vă ... de numa numa.

Hai, că știu că vă pricepeți la sondaje. Sînteți buni. Sînteți foarte buni.



. Citeste tot...

Capitalismul și disonanța cognitivă în România

Înainte de 1989, România era cam săracă. Inegalitatea socială era redusă. Erau foarte puțini dintre aceia care să scoată capul din punct de vedere al deținerii unor resurse considerabile.

Înainte de 1989, românii urau comunismul și-și doreau capitalismul. Și datorită sărăciei, și datorită lipsei de libertate, a controlului social strict. Românii se uitau în vestitul catalog nemțesc Nekermann și-și doreau să ajungă să fie și viața lor ca-n Nekermann.

După 1989 a venit capitalismul. Inevitabil, capitalismul a adus acumulare de resurse. Inevitabil, acumularea de resurse a dus la inegalitatea socială. Încet încet, pas cu pas, unii au început să aibă mai mult decît alții. Și mai ales a început să se vadă că unii au mai mult decît alții. Deh, capitalism. De acum 100 de ani ne-a explicat Veblen cum e cu consumul ostentativ.

Creșterea inegalității sociale, inevitabilă într-o societate cu din ce în ce mai multe resurse, nu avea cum să nu stîrnească emoții puternice. Deși oamenii în general aveau din ce în ce mai multe la îndemînă, totuși deveneau din ce în ce mai nemulțumiți.

Pe de o parte, pentru că o lege universală a firii ne spune că ne estimăm succesul nu în mod absolut, cu ceea ce avem, ci în mod relativ, cu ceea ce ne-am dori să avem. Și întotdeauna ne dorim mai mult decît putem.

Chestia e că după 1989 ne-am închipuit că ne putem dori dintr-o dată mult mai mult. Să se facă brusc Nekermann peste tot în jurul nostru, să avem de toate.

Evident că nu se putea. Și dorința creștea mult mai repede decît capacitatea de acumulare, care este oricum frustrant de redusă la începutul acumulării. Și diferența dintre dorință și putirință a dus la din ce în ce mai multă nemulțumire.

Pe de altă parte, pe lîngă diferența dintre ce aveam și ce ne doream, mai era problema și a comparației cu ceilalți. Nu numai că ne comparam cu dorințele noastre, cu Nekermannul nostru din cap, dar și cu ceilalți care treceau pe lîngă noi și se chiverniseau vizibil.

Cum de ceilalți pot și noi nu putem? Frustrarea creștea exponențial.

Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Spun că e pur și simplu un proces social inevitabil, prin care au trecut și alte țări. Cînd toată societatea e săracă, există un anumit tip de supărări în rîndul ei. Cînd începe acumularea, supărările se modifică.

Românii și-au dorit capitalism, fără să știe exact cu ce se mănîncă acest soi de societate. Ei știau capitalismul doar din filme și din povești. Nu știau că în capitalism plus valoarea nu se distribuie relativ egal, cum și-ar fi închipuit ei, ci dureros de inegal. Cine are va avea din ce în ce mai mult. Cine n-are, n-are nici în continuare. Ghinion, cum ar zice Iohannis.

Asta e universal valabil, nu doar în România sau doar în societățile post-comuniste sau doar în societățile de la începutul ciclului, din perioada vestitei "acumulări primitive de capital". Și în rîndul țărilor unde capitalismul funcționează de sute bune de ani, această concentrare a resurselor continuă. Sînt biblioteci întregi scrise despre cum s-a concentrat capitalul și mai puternic în ultimii 50 de ani.

Revenim. Românii și-au dorit capitalism, fără să știe cu adevărat ce presupune asta. Era ca în bancul cu Bill Gates în iad: știau doar varianta demo. Cînd a venit capitalismul, lecția s-a învățat în mod dureros, prin experiență directă. Cine are, va avea și mai mult. Și nu toți au. Supărarea creștea în societate. Timp de 30 de ani, supărarea a avut tot timpul să se acumuleze.

Problema este că românii erau sfîșiați între două emoții antagonice, într-un clasic caz de disonanță cognitivă. Pe de o parte, își doriseră atît de mult timp capitalism. Pe de altă parte începeau să-și dea seama că se întîmplă chestii nasoale în capitalism.

Însă nu aveau cum să-și recunoască sieși că sînt supărați pe capitalism, căci tocmai își doriseră decenii la rînd să vină capitalismul, să se facă Neckermann și pe ulița lor.

Și atunci, ca în orice situație cînd există disonanță cognitivă, mintea trebuie să rezolve cumva această sfîșiere și să găsească un țap ispășitor. Nu ne putem supăra pe capitaliști, pe ăia care au din ce în ce mai mult, iar noi muncim pentru ei.

Atunci cine e de vină? Cineva trebuie să fie de vină. Avem nevoie să ne redirecționăm supărarea spre un surogat.

În acest context, era ușor ca stăpînii inelelor să facă un minim efort de propagandă și să direcționeze această furie spre cine era convenabil. Nu spre capitaliști. Spre clasa politică, atît de convenabil de demonizat.

Ați auzit de Pro TV? E trompeta de spălare de creieri capitalistă a românilor. I-ați auzit vreodată pe cei de la Pro TV să dea vina pe cei care extrag plus valoarea și o duc în Insulele Seychelles? N-o să-i auziți niciodată!

Ei de treizeci de ani încoace fac un efort sîrguincios de a redirecționa furia populară de la capital înspre politic. Cu perseverență, cu pricepere de actor goebbelsian, dau încontinuu vina pe politic, alimentînd zilnic românii cu cele cinci minute de ură orwelliene de care orice sistem de propagandă are nevoie.

Ca Pro TV sînt mulți alții. Europa FM. Digi FM. Hotnews. Doamne, ar trebui să scriu o zi întreagă să fie lista completă! Toți niște harnice, neobosite mecanisme de abatere a urii dinspre logica economică spre logica politică. Huoo! Politicienii fură! Ei sînt de vină că voi suferiți, românilor!

Toate trompetele frumos și necesar controlate de sistem, de statul paralel, care dintotdeauna a fost în competiție pentru putere cu partidele. Lupta dintre militari și politicieni gestionată prin intermediul propagandei și călărind supărarea populației la adresa distribuției inegale de plus valoare, în contextul disonanței cognitive dintre capitalismul de fantasmă și capitalismul de realitate.

E simplu. E pe scurt povestea României din ultimii 30 de ani. Românilor le e scîrbă de comunism. Drept pentru care orice vagă senzație de gînd social-democrat le repugnă, căci vine în trena respingerii celor 50 de ani de comunist.

Din această cauză, românii sînt ușor de dus de nas și li se poate ușor canaliza furia dintr-o parte în alta. Politicul, acest necesar țap ispășitor pentru a scuti freza deținătorilor de capital, care astfel își pot face mendrele nestingheriți în Republica Slugarnică România.

Vă place ce simplu este? Și e inevitabil. Și nu există ieșire deocamdată. Încă cel puțin o generație de români va visa în mod naiv la Neckermann și cînd va vedea că visul nu i se împlinește se va supăra ca sluga proastă nu pe boierul care-i ia banii de sub nas și-i duce în Imperiu, ci pe țapii ispășitori asupra cărora au fost asmuțiți cîinii propagandei.

Ne merităm soarta. Somn ușor, Românie.

PS: Mă gîndesc la acest subiect de mult timp. De cel puțin 2-3 ani. Doar că nu l-am pus pe hîrtie. Îi mulțumesc lui Costi Rogozanu că mi-a adus aminte de el, citindu-i unul din articolele recente. Le mulțumesc de asemenea și prietenilor din Clubul Maioneza, cu care am dezbătut aseară această explicație sociologică a furiei și urii și muii din România zilelor noastre.





. Citeste tot...

Robor, această armă de dînșii inventată

Vreți să vedeți cum face BNR politică în România și cum ține cu Raiffeisen, ăia mici și deontologi și anti-pesediști care ieșeau în piață să protesteze împotriva corupților de pesediști care nu-i lăsau să-și facă meandrele cum vor ei?

Ia uitați-vă aici: cît timp au fost premieri de-ăia, cum le zice, iubitori de sistem, adică sistemofili, Cioloș, Grindeanu, Tudose, ROBOR-ul n-a avut nici un fel de problemă să stea la valori minime istoric, sub 1%. Cum a venit un premier mai civil, Dăncilă, cum i-au dat cu ROBOR-ul în cap.

Și asta e doar jumătate de problemă. Restul constă în mașinăria de zgomote a sistemului. În presa deontoloagă civilă cu epoleți, care urlă din unitate la comandă.

Ani de zile ROBOR-ul a fost la valori mari și mult mai mari decît acum.

Pe vremea lui Boc era la 16, apoi a scăzut “doar” la 6. Adică dublu decît acum. Ați auzit pe cineva să urle? Să-și sfîșie cămașa de civil pe el că e jale cu ROBOR-ul?

Vă spun eu: n-ați auzit.

Doar acum, că e ordin pe unitate să se mai inventeze un subiect de demonizare, doar acum și-au scos deontologii corzile vocale la tocit, să jelească pe mormîntul ROBOR-ului care a “explodat” la 3.

După ce aproape 10 de ani a fost în stratosferă, peste 50 și uneori și peste 100, iar alți vreo 10 ani de zile, din 2005 pînă prin 2013, pe vremea lui Ponta, alt premier pesedist demonizat la vremea respectivă, a fost peste 6.

Acuma, că e doar 3.32, e dezastru pentru deontologi. Subiect de întărîtat tefeleii care habar n-au de viața lor și urăsc ce li se spune să urască.

Vă place cum își ia BNR țara înapoi și o dă la austrieci?? Ar trebui să vă placă. Face chestia asta de ani buni de zile, și noi nu zicem nimic. Raiffeisen. Raiffeisen everywhere.

PS: ca să nu avem discuții, sursa datelor este cea mai foarte oficială, de la BNR citire.







. Citeste tot...

N-ai bască albastră, n-ai voie pe Facebook

Felul absolut partinic în care Facebook înțelege să-și facă meseria de jandarm pe tarlaua proprie este revoltător și produce consecințe.

Dubla măsură este strigătoare la cer.

Pe unii îi lasă să își verse tonele de zoaie și de lături și de invective otrăvite, cu mult dincolo de limitele Codului Penal. Nu li se întîmplă nimic, conturile false de troli funcționează impecabil.

Pe alții, în schimb, îi killărește imediat ce găsește un pretext cît de cît convenabil: cîte un cuvînt din lista de nazism de tip “corectitudine politică”, vreo țîță nevinovată, dar îndeosebi raportările în haită făcute cu scop ideologic de către tefelei. Îți cer buletinul, îți închid contul, nu te lasă să deschizi altul. Tot tacîmul: with extreme prejudice.

Este ca și cum asistăm la un meci de fotbal sau de rugby în care arbitrul este revoltător de biasat, ține doar cu unii. Ignoră faulturile grosiere ale echipei favorite, chiar dacă iese sînge din țurloaiele celui atacat. În schimb, celorlalți le dă cartonașe galbene sau roșii dacă își șterg sudoarea cu mîneca de la tricou. Ai ce face? N-ai ce face... :(

Consecințele acestui arbitrar samavolnic ce vine dinspre una din instituțiile cele mai vizibile ale mainstreamului occidental sînt semnificative.

Pe de o parte, îi înrăiește și mai mult pe cei persecutați. Aceștia își caută alte canale de comunicare deja. O mică pierdere pentru Facebookul care are deja milioane de membri în România, dar o mișcare clară de radicalizare pentru cei hăituiți.

Mai mult însă, dincolo de ce se întîmplă cu cei puțini care resimt direct prigoana autoritariană și arbitrară a algoritmilor cu dedicație, e și mai important ce se întîmplă cu cei mulți, cei de dincolo de zecile sau sutele sau miile de conturi suspendate sau pur și simplu șterse.

E vorba despre un mesaj clar transmis către întreaga populație, către cei mulți și călduți și deocamdată indiferenți, către majoritatea tăcută și placidă.

Mesajul e simplu: democrația e o comedie, o păcăleală. America, prin practicile Facebook, se dovedește că poate fi la fel de autoritariană și de arbitrară ca și celelalte state totalitare pe care se chinuie să le demonizeze: Rusia, China, Iran, Coreea de Nord.

Și mai important: ce se întîmplă acum are ecouri neplăcute din ce se întîmpla pe vremurile comuniste, vremurile alea pe care tefeleii progresiști le înfierează și se străduie să se definească în antiteză cu ele, în contra lor. Marii luptători anticomuniști care sînt mai staliniști decît Ana Pauker.

Atunci cenzura funcționa aproximativ la fel: cine zicea ceva de nasol împotriva regimului, imediat îi înflorea un pretext să i se închidă gura. Niciodată motivul nu era explicit: vorbești împotriva sistemului. Întotdeauna pretextul era șchiop, de tipul „nu ai bască albastră, sau dacă ai, nu o porți pe o parte”. Și pentru că nu aveai bască albastră și nu o purtai pe o parte, ți se închidea gura.

La fel și acum. Facebookul și Merkel și toți progresiștii autoritarieni, de fapt niște mici naziști în deghizare, încep să caute și să-i țintească pe cei care nu au bască albastră pe partea dreaptă.

Ce diferență este între basca albastră pe partea dreaptă și steaua galbenă de pe piept?



. Citeste tot...

Un joc de șah

Sînt unii deontologi obiectivi care, fiind în tabăra cealaltă de patimă politică, înfierează cu mînie proletară faptul că Dragnea conduce din umbră guvernul și că el de fapt este șeful Executivului. Vai, cîtă disperare pe cuvintele lor! Și cîtă furie și ură, evident. Nu e corect! Dragnea nu trebuie să facă asta!!

Ce nu înțeleg distinșii părerologi obiectivi este că e un joc de șah bine jucat pînă acum de către Dragnea. Sistemul a mutat de manieră neconvențională, aruncînd în joc “cîmpul tactic” al justiției politice pentru a-l neutraliza pe Dragnea. Atunci Dragnea le-a schimbat regulile jocului din mers și le-a demonstrat că există o variantă de scenă politică în care guvernul se poate conduce și de la partid.

Cum s-a întîmplat?

Episodul 1: Începutul anului. Scrisul de pe zid: Mene Tekel Fares
De pe la începutul anului se prefigura faptul că PSD se desprinde în cîștigător. Alegerile locale n-au venit decît să confirme acest lucru.

Mai știți cu cîtă disperare se chinuiau obiectivii să demonstreze că PSD n-a luat "decît" 37%? Cînd de fapt PSD mai avea niște 4-5% prin alianța aia cu UNPR din București, unde vă dați seama că voturile Gabrielei Firea n-au venit de la UNPR?

Deja de pe atunci se prefigura faptul că PSD va lua clar peste 40%, căci deja luase aproape 42% la locale.

Episodul 2: Aprilie 2016. Condamnarea politică a lui Dragnea
Drept pentru care “cîmpul tactic” al justiției pe post de instrument de control politic s-a pus în joc, întocmai și la timp, iar Dragnea a fost tras pe dreapta, să nu care cumva să conducă el. Au făcut asta din vreme, să fie timp să se rostogolească în opinia publică toate consecințele condamnării lui Dragnea.

În 22 aprilie 2016, lui Dragnea i s-a dat o struțocămilă de condamnare definitivă, dar cu suspendare. Doi ani, ca în caz de ceva să i se inventeze o recidivă – deja se construise un dosar penal de tot rîsul, ceva cu două zuze locale angajate cu secole în urmă pe la Teleorman – pretext să fie agățat dacă face pe nebunul și iese din scenariu.

Asta evident că se întîmpla fix înainte de alegerile locale, să reverbereze și acolo, să afecteze votul PSD. Nu că s-a întîmplat asta, românii au votat cu brio PSD în ciuda instrumentării dosarelor penale ale lui Dragnea. Dar asta așa, să înțelegeți mai bine cum funcționează “cîmpul tactic” și cum este folosită justiția pe post de instrument de control politic.

Episodul 3: Alegerile locale
Alegerile locale de la sfîrșitul lui mai au reprezentat începutul sfîrșitului, Stalingradul pentru echipa Johannis – Binom – PNL.

După cum spuneam, PSD a luat peste 40%, cînd pui și voturile de la PSD, unde formal s-a candidat într-o formațiune politică distinctă, Alianța PSD + UNPR, dar tot voturile PSD au fost de fapt.

Mai mult, a fost pentru prima dată în istoria democratică post-decembristă cînd PSD a cîștigat cu brio tot Bucureștiul, bastionul tradițional anti-pesedist al țării.

Episodul Clotilde Armand de la Sectorul 1, seara aceea intensă în care deontologii s-au chinuit să măsluiască alegerile și să convingă lumea că de fapt Clotilde a cîștigat alegerile, a demonstrat disperarea sistemului în fața tăvălugului istoriei.

Distinșii binomiali aveau nevoie disperată de un succes, cît de mic, să poată pune lampa narativă a celor de la Digi 24 și Hotnews pe un ceva pozitiv pentru ei, pentru a masca ditamai înfrîngerea imensă.

N-a fost să fie. Doamne ajută. Cred că am contribuit și eu cu 1% la respectiva bătălie cîștigată în acea seară intensă.

Episodul 4: Alegerile generale
Luna decembrie 2016. După o disperată încercare de ultim moment de a scoate din pălărie un tătuca mesianic în persoana lui Cioloș, PNL – și prin el, de fapt Iohannis - a suferit cea mai umilitoare înfrîngere a sa vreodată.

Din două partide care însumate în 2008 sau în 2012 făceau undeva spre 45% electorat, au reușit contraperformanța să se chinuie să ia ceva mai puțin de jumătate, să treacă in extremis pragul simbolic de 20%. Ce rușine! Ce umilință! Poporul român le-a dat o bastîrcă peste ceafă să o țină minte două generații de peneliști de aici înainte. Să fie primit!

Mai mult, nici scenariul de rezervă cu USR-ul nu le-a ieșit. Dădeau semne că se mișcă, undeva spre 12%, poate chiar 15%. Și pe urmă a venit revelația cu Soros – i-am arătat în adevărata lor lumină.

Românii nu i-au iertat. S-au întors înapoi sub 10%, de a ajuns amărîta de Pippidi să urle acum de pe margine că s-au furat alegerile și că Cioloș ar trebui să dea PSD-ul în judecată. Pe bune? Nea Nicu?? Doar atît puteți? Nu vă convine că ați fost demascați, repede vă întoarceți la “cîmpul tactic”, la arestat oameni?? Vedeți că s-ar putea să fi înțărcat bălaia, distinsă doamnă Parker.

Pe scurt și în concluzie: dezastru.

Episodul 5: Guvernul. Dragnea mută în jocul de șah
Ultima redută a Sistemului (Binom / păpușa de paie Johannis / ruina PNL) era să se fure rezultatul alegerilor. A cîștigat PSD aproape cu jumătate din voturi? Nu-i nimic! Va fi cel mai mare partid din opoziție.

Nu le-a ieșit. După cîteva încercări patetice, au dat chix.

Au recurs la Scenariul B: temporizare și tălpi. Au respins prima propunere, pe Sevil Shhaideh, o femeie remarcabilă, muncitoare, demnă, încercînd să însceneze un ditamai scenariu apocaliptic cu spioni sirieni și teroriști. Pe moment, le-a ieșit.

Însă pe urmă Dragnea a mutat remarcabil în jocul de șah și a transformat o dificultate în oportunitate. Sevil n-a fost acceptată drept prim-ministru? Nu-i nimic. Va fi vice-prim-ministru, poziție pe care Iohannis nu mai are cum să o respingă, și va comasa cele două ministere cu cea mai mare încărcătură de activitate și de fonduri: al Dezvoltării și al Fondurilor Europene.

Ministru Fondurilor Europene a fost retrogradat în poziție de ministru delegat și în funcție a fost numită o tehnocrată din zona funcționarilor publici de la minister. Știe, face, nu are ambiții politice.

În general, cei care au fost numiți nu au ambiții politice, întărind mesajul că este guvernul Dragnea, chiar dacă Sistemul a făcut toate eforturile supraomenești posibile de a împiedica aceasta. În alte poziții cheie au fost numiți oameni apropiați lui Dragnea: Interne, Justiție – locurile cheie pentru contracararea atacurilor de tip "cîmp tactic".

Episodul 6: Comunicarea. Guvernul "Dragnea"
Mai mult, toate episoadele de comunicare de pînă acum au fost gestionate de manieră voită pentru a se transmite acest mesaj. Dragnea în prim plan, în mijlocul microfoanelor, gestionînd ceremoniile de anunțare a miniștrilor, cu Grindeanu clar poziționat simbolic în plan secund – învățăcel cuminte al adevăratului prim-ministru.

Poziționarea, atitudinea, limbajul non-verbal al celor doi, toate au transmis un mesaj foarte simplu: Dragnea conduce, chiar dacă ceilalți s-au chinuit să nu o poată face.

Și e bine că e așa. Pentru că s-a îndreptat o nedreptate. Sistemul s-a chinuit prin mijloace neconvenționale, imorale și abuzive să-l scoată pe Dragnea din joc, punînd în mișcare o întreagă mașinărie de tip "cîmp tactic", călcînd în picioare rolul politicului din democrație, încercînd să neutralizeze rolul Parlamentului și al partidelor politice.

Nu le-a ieșit. La mișcări nonconvenționale li s-a răspuns nonconvențional. Gîndire laterală.

Șah. Evident că întrebarea stă pe buzele tuturor: și, după șah, cînd vine matul?

. Citeste tot...

Internet is a warm gun, bang bang shoot shoot

In secolul XIX, in America revolverul a fost un mare egalizator intr-ale violentei. De la o situatie in care armele de foc erau detinute de o minoritate, datorita dificultatilor de obtinere (cost, monopol) si de folosire (pregatire, logistica), dintr-o data s-a intimplat o democratizare a accesului si folosintei acestora.

"God made Men, but Samuel Colt made them all equal".

Ce a urmat a urmat. Unii spun ca e bine. Altii ca e rau. Cert este ca de pe urma acestui fenomen social ne-am procopsit cu filmele western. De unde mai aveam noi John Wayne si Clint Eastwood fara pistoalele puse la cingatoare?



Ce se intimpla anii astia e la fel. E o democratizare a vocii publice. Internetul, acest mare egalizator, care muta vocea de la cei relativ putini si cu tunuri groase si scumpe de comunicare spre milioanele de purtatori de eftine pistoale vocale. Si da-i si trage. Unii bine. Altii aiurea. Altii mortal. O cacofonie de impuscaturi verbale.

Ce urmeaza vedem cu totii. Unii spun ca e bine. Altii spun ca e rau. Tot un soi de Vest salbatic. Cert este ca de pe urma acestui fenomen social stranepotii lui Sergiu Nicolaescu vor face niste filme istorice foarte faine si, evident, foarte inexacte.

Cum se spune si la manualul de comunicare politica din filmele western de calitate, cu indieni rai si impuscaturi bune: when the legend becomes fact, print the legend.



. Citeste tot...

Repetiția, mama emoției

Lucrurile stau după cum urmează.

Tinerii frumoşi şi sălbateci, diasporeni, vaporeni şi restul bucureşteni, hipstereni, anti-comunişti, anti-sovietici, anti-kaghebe, anti-corupţie, progresişti pînă în măduva oaselor, dar care nu acceptă solidaritatea socială, tot soiul de soldaţi, cetăţeni, oameni de bine, restul privitori şi băgători de seamă,

toată această jumătate de Românie şi restul diasporă au investit emoţional masiv în Crăişorul Nemţilor Care Ei De Fapt Sînt Români La Origine, în Klaus Iohannis.

Această investiţie emoţională a fost alimentată de focuri de paie mai puternice decît focurile de paie din tabăra cealaltă – adică demonii de noi, care vroiam să dăm ţara pe gratis la ruşi şi la chineji.

Focurile de paie au dus la un tăvălug electoral de manual. Iohannis şi-a luat ţara înapoi, cu un desant de sute de mii de diasporeni şi restul neamuri şi rude din ţară, convinse că, dacă nu votează cu Iohannis, nu îi mai sună copiii din străinătate de ciudă şi de supărare.

L-au votat. Au urît. Au sperat. L-au desenat pe cerul minţii lor pe Iohannis mai ceva ca pe Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Avram Iancu şi Amza Pellea la un loc. L-au votat. L-au făcut preşedinte.

Apoi, frumoşi şi sălbateci şi naivi şi plini de speranţă şi cu ochii plini de stele, au aşteptat să-şi ia ţara înapoi, să fie leul mai puternic decît dolarul, România mai tare în politică externă decît Germania, Sibiul mai faimos decît Manhattanul, să fie daţi afară din ţară toţi leproşii de pesedişti şi de pontişti şi de retrograzi care voiau să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji –

v-am spus că dacă repeţi de suficient de multe ori ceva, acesta devine din ce în ce mai adevărat? V-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Şi au aşteptat.

Şi au aşteptat.

Şi s-a făcut primăvară. Şi uite ACUM guvernul Ponta pică şi vine guvernul MEU, şi lupul se va pupa cu mielul pe trotuar în faţă la Inter şi va fi paradisul pe pămînt, mai puţin pentru jumătatea cealaltă de Românie, care v-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Şi s-a făcut vară. Şi uite ACUM guvernul Ponta pică şi lupul se va pupa cu mielul şi....

Şi v-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Aşteptarea deja căpăta proporţii fabuloase, mitice, nu mai eram în Baltagul, în Mioriţa, în Toma Alimoş, ne mutasem deja în Macondo, era ceva de saga islandeză, de mituri din Insula Paştelui în această speranţă temeinică, perseverentă, a tinerilor frumoşi şi sălbateci, o jumătate de Românie care spera în continuare că va fi bine nu va fi rău, că Crăişorul Nostru Care El De Fapt E Neamţ, Chiar Dacă E Acum Pe Malul Dîmboviţei, va face ca toate lucrurile să fie mai mult decît foarte perfecte.

Şi au aşteptat.

Şi aşteaptă şi acum, săracii.

Timp în care Crăişorul i-a dezamăgit în mod constant. Nu spun că n-a făcut nimic, că a mai făcut şi el cîte ceva. S-a plimbat prin lumea largă. Şi-a luat concediu. Şi-a urmat destoinic nevoile politice. A citit de pe hîrtie, cu o naturaleţe zdrobitor de naturală, Ein Zwei Drei, puncte puncte, pauză de respiraţie, unde rămăsesem cu rîndul, să urmărim cu degetul pe hîrtie, să nu pierdem fraza.

Şi atunci aşteptarea şi speranţa şi lumina de stele din ochii tinerilor frumoşi şi sălbateci au început să iasă din termenul de garanţie, să prindă mucegai pe la colţuri, cum ai lăsa o scoică în soare mai mult decît e cazul. Ştiţi ce repede se strică scoicile cînd le laşi în soare? Ştiţi că Ponta voia să dea gratis ţara la ruşi şi la chineji?

Şi uite aşa s-a făcut toamnă, castanele cad, Vadim moare, stereotipurile se rostogolesc pe hîrtie, non-indo-europenii invadează cum ştiu ei să invadeze de mii de ani acest Bizanţ lărgit, acest portavion de piatră care este Europa, mînca-o-ar mama de cetate asediată, uite la ea ce frumos crapă pe la colţuri, zici că-i făcută din istorie.

Şi s-a făcut toamnă, şi ne-am dus copiii la şcoală de mînuţă, că s-a terminat vacanţa şi s-au întors oamenii muncii din concediu, inclusiv Preşedintele Nostru Iohannis, care încă de anul trecut ne spunea că Ponta vrea să vîndă pe gratis ţara la ruşi şi la chineji, ce noroc că l-am votat, că a ieşit preşedinte,

ce ne-am fi făcut fetelor dacă ieşea nemernicul de Ponta? Vă daţi seama că acum vorbeam în rusă şi în chineză? Ce ne-am fi făcut? Unde am mai fi emigrat noi din Amsterdam şi din Hamburg şi din Castellon dacă începeam să vorbim în rusă?

Şi uite aşa s-a făcut toamnă şi diasporenii au descoperit şi ei în cele din urmă efectele soarelui asupra scoicii în putrefacţie şi au început să hîrîie şi să mîrîie şi să li se tocească lumina de stele din ochi. Voci răzleţe, ici colo prin punctele esenţiale, au început să se întrebe dacă nu cumva regele e gol şi dacă nu cumva neamţul e mitic. Mitic, nu ca în “coborîtor din mituri”, ci ca în “Mitică, de ce dai muştele afară din Cişimigiu? De mîner, monşer”.

Te uiţi cu ochii minţii pe harta diasporenilor şi tinerofrumososălbăticenilor din străinătate şi vezi cum apar puncte de îndoială, la fel cum biologul vede la microscop cum apar focarele de celule moarte în cultura de bacterii atacate de penicilină.

Penicilina îndoielii şi dezamăgirii. Nasol. Foarte nasol. Primul semn de cangrenă. Gruaznic pentru cei care iau temperatura Regelui Preşedinte şi trebuie să-i dea aspirină în fiecare zi, să poată să citească de pe hîrtie fără să-i tremure vocea.

Drept pentru care zilele astea veţi vedea cum diasporenii vor primi o doză sănătoasă, puternică, de cal, de elefant, de injecţie de ură proaspătă la adresa lui Ponta care nu numai că voia să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji, dar acum a băgat şi în Codul Fiscal o prevedere prin care toţi diasporenii, dar absolut toţi, vor trebui să dea bani la fonciire.

Voi vă daţi seama dezastru? Cum se poate aşa ceva? Imediat diasporenii şi tinerofrumososălbătecenii vor uita de dezamăgire şi de îndoială şi se vor repezi cu furii noi, cu scîrbe proaspete, în ditirambe chiar mai lungi decît acest articol întorlocat, să mi ţi-l mototolească şi terfelească şi feisbucească pe nemernicul de Ponta,

care vrea să ne ia banii, îşi bate joc de noi, cum adică, noi am plecat din ţară că să ne fie bine, să nu ne fie rău, să putem vota cînd şi unde vrem noi şi pe cine vrem noi, am plecat din dictatura aia mai ceva ca la Novosibiirsk şi acuma mai vrea şi bani de la noi?

Ce tupeu! Ce nesimţire! Să facem ceva să ne luăm ţara înapoi!!! De ce nu face nimeni nimic să ne dea ţara înapoi pe gratis nouă, şi nu ruşilor şi chinejilor?

V-am spus că Ponta vrea să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji? V-am spus că Ponta vrea să ia banii de la toţi, să-i nenorocească pe toţi, cum e posibil aşa ceva, simt că mă sufoc de indignare, să facă cineva ceva, presa de ce tace, de ce sînteţi toţi complici la jaf şi la dezmăţ?

Săptămînile următoare, după ce Vadim va fi încetat să tot moară, după ce ne tot vom fi săturat să înjurăm sirieni, iranieni, şerpilieni, musulmanieni, să vezi bunătate de foc de paie care să abată gîndurile negre ale tinerilor frumoşi şi sălbateci, să le neutralizeze dezamăgirea la adresa lui Iohannis şi să le dea păpică nouă, proaspătă, de ură şi de furie şi de iureş online.

V-am spus că Ponta vrea să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji? V-am spus că Ponta vrea să ne ia banii la toţi?

Cîtă nesimţire! Să facă cineva ceva, să-l oprească. Domnu Iohannis! Steaua speranţei noastre! Fă dom’le ceva...





. Citeste tot...

Pufoșilor, cum vă mai duceți după fentă

Pufoșilor,

Două chestii. Una scurtă. Una la fel de scurtă.

Prima scurtă. Ironia sorții face ca acest termen care deja începe să facă un pic de carieră online să-l fi folosit prima dată ca pe un soi de alint către ai mei, nu către nașparlii.

Intenșii de pe Internet care mă monitorizează au răspîndit-o repede că jignesc diaspora. LOL. Eu tocmai îi încurajam pe ai mei, pufoșii ăștia la care țin și pe care îi simțeam moi și speriați, să iasă la vot. Marș la vot, mama voastră de pufoși! Ăilalți credeau că îi înjur și se ambalau.

Restul e istorie.

Deci “pufoșilor” e uneori un termen de alint, alteori un termen de scuturat, alteori un termen ce desemnează un fapt social. Uneori vă înjur, alteori vă mîngîi tandru. Alteori doar constat, nemuritor și rece, ca un gras superior ce sînt.

După caz, că așa sîntem noi ăștia recenții: complecși și inconsecvenți.

Pufoșilor.

Al doilea lucru de spus. Tot scurt.

Trăim un război informațional. Nu de azi. Nu de ieri. De cînd s-a inventat ziarul. Radioul. Televizorul. Internetul. Facebookul.

Oamenii drăguți și pufoși – în sensul bun al cuvîntului: delicați, academici, naivi și inofensivi – îi spun “comunicare”.

Oamenii răi și negri în cerul gurii și realiști și fără de iluzii îi spun pe față: “manipulare”, “diversiune”, “propagandă”, “dezinformare”. Mă rog, mai știu și alții, și mai luminați la față cu lanterna, care au alt termen: “maskirovka”, dar despre ăștia nu vorbim decît în cadru organizat.

Oricum i-ați spune voi, pufoșilor, indiferent de care parte a patimii politice sînteți – pufoși de dreapta, pufoși de stînga, pufoși de centru, pufoși de față spate, pufoși de una pe față una pe dos, pufoșii lu Ponta, pufoșii lu Iohannis, pufoșii lu Băsescu, pufoșii Sistemului, pufoși pe persoană fizică –

deci oricum i-ați spune, singurul lucru pe care vă rog, din tot sufletul meu de ticălos cîinos și negru în ceru gurii

este să vă dați seama că Internetul este un izvor nesecat de blestemății, de petarde aruncate și pe urmă distribuite de pufoșii de servici.

Nu puneți la suflet. Priviți asta ca pe un fapt social, ca pe un nor, ca pe un munte, ca pe o turmă de bizoni, ca pe o rafală de vînt, ca pe un gîndac, ca pe un leu ce stă să sară.

Obiectivizați și decartați emoțiile, pufoșilor. Analizați și gîndiți cu celulele din dotare, cu creierul pe care vi l-a dat statul comunist pe inventar acum 4 milioane de ani.

Învățați să vă vaccinați comunicațional. Învățați să decelați dezinformările. Învățați că e un joc, un război, o luptă, un dans neîntrerupt.

Trageți aer adînc în piept și dați-vă seama că există viață și în afara acvariului cu peștișori care își rup aripioarele unii altora.

Și nu uitați vorbele nemuritorului postac anonim: Content is King, but Distribution is Queen.

Am preluat acest citat din articolul distinsului pufos academic Paul Aparaschivei, care în afară de faptul că mi-a fost student nu știu ce a mai făcut el bun în viața asta, dar știu sigur că scrie bine.

Mă rog, nu atît de bine ca mine. Dar totuși, destul de perfect :)

* * *

„Content is King, but Distribution is Queen” – fenomenul tratat mai sus vizează atât conţinutul de proastă calitate care circulă nestingherit pe reţelele sociale, cât şi apetenţa utilizatorilor acestor reţele în a distribui şi, implicit, a-şi asuma acel conţinut. Pentru a fi complet, acest tablou trebuie să ţină cont de sursa informaţională primară, reprezentată în acest caz de autointitulate platforme „de ştiri şi analiză” cel puţin îndoielnice.



. Citeste tot...

O dezbatere necesară pentru România

Dezbaterile prezidențiale sunt importante. Nu doar pentru sociologi și strategi de campanie, care analizează dinamica electorală. Ci mai ales pentru cetățeni.

Ele creează un anumit tip de tensiune care se apropie de momentele pe care un Președinte la are de gestionat în timpul mandatului.

Prestația din dezbatere spune despre un candidat cât de stăpân este pe el, cât de tare poate face față stresului, cum își poate ține cumpătul și cum înțelege el să se pregătească pentru un moment important.

Această grilă de interpretare trebuie să o avem în vedere când discutăm despre dezbaterea de ieri.

La fel cum un candidat gestionează la televizor o situație conflictuală, fluctuantă, de criză, în condiții de adversitate și de reacție în direct, la fel și viitorul președinte al României se va descurca în toate cele neprevăzute pe care soarta i le va scoate în cale cînd va conduce țara, de la gestionări de luări de ostateci ori de accidente grave pînă la negocieri la nivel înalt, cu mize uriașe pe masa verde a diplomației internaționale.

Indiferent de cel pe care îl susțineți, vă invit să faceți un exercițiu de sinceritate și să vă gândiți cine a fost ieri mai pregătit să fie Președintele României. Ca prezentare, ca mesaje și cunoaștere a temelor de politică internă și externă.

Numai cine e iremediabil deluzional nu recunoaște că aseară Iohannis i-a fost clar inferior lui Ponta la toate aceste capitole.

Sub tăcerea sa teutonică nu a fost nimic.

România lucrului bine făcut s-a evaporat în câteva atacuri școlărești ratate, scufundate într-o mare de continuă defensivă în fața lui Victor Ponta.

Victor Ponta, în schimb, a replicat de fiecare dată documentat și și-a redus contracandidatul la tăcere.

Tocmai am văzut audiențele. Milioane de români cu drept de vot (Ind18+) au urmărit dezbaterea, pe toate cele cinci posturi de știri care au transmis-o, și îndeosebi pe postul TV gazdă, Realitatea TV.

În curând vor veni și sondajele. Vom vedea care a fost impactul electoral. Îl estimez semnificativ - asta pentru a nu folosi cuvinte și mai tari.

Dar astăzi nu vreau să ne concentrăm pe audiențe ori pe sondaje, ci mai degrabă pe chestiunile de substanță, pe propunerile candidaților.

În spatele tăcerii domnului Iohannis se ascunde vidul. O incapacitate de a articula răspunsuri la temele importante, de a le arăta românilor ce fel de Președinte vrea să fie.

Domnia sa a fost pînă ieri un candidat al mitului, al stereotipului steril, al neamțului ideal din capul nostru de balcanici complexați de rigoarea teutonă. Al celui care, nedefinindu-se singur, și-a lăsat suporterii să proiecteze asupra sa toate așteptările, evident emoționale și exagerate, pe care le pot pune într-un candidat.

Ieri am asistat la o desvrăjire. Am putea spune deconspirare, dar nu vreau să duc dezbaterea publică din nou în acest domeniu. Am putea spune chiar dezbrăcare, ca să folosim cuvîntul drag lui Băsescu.

Candidatul Iohannis s-a dovedit aseară gol de conținut. Contactul cu politica la vârf l-a pulverizat. Aseară, urmărind dezbaterea, am putut exclama cu toții – mulți dintre noi chiar au și făcut-o în direct, pe Facebook: Regele e în fundul gol! Iohannis nu are nimic pe el. E despuiat dezbrăcat desvrăjit.

Și bine că s-a întîmplat așa. Românii nu au nevoie de un asemenea președinte mediocru, mototol, lipsit de priceperea adaptării în situații de criză.

Nu poți ajunge Președinte al României refugiindu-te în sloganuri și, când ești pus să te explici, să te uiți la ceas și să te plângi.

Sunt mulți care au condamnat aseară stafful domnului Iohannis pentru cum a înțeles să-l pregătească pentru o astfel de dezbatere. Eu, din punct de vedere profesional, i-aș felicita că au reușit să ascundă până acum cine este cu adevărat Klaus Iohannis. Dacă nu era această dezbatere de care s-au ferit atât, probabil reușeau până la capăt.

Tot la vorba lui Lincoln ajungem: Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul.

Pentru domnul Iohannis ieri a fost momentul adevărului, chiar dacă l-a trăit într-o finală prezidențială. Nu e pregătit să fie Președinte. Pentru arsul etapelor ai nevoie de mult mai mult decât un zâmbet înghețat pe față.

Pe de altă parte, Victor Ponta le-a arătat tuturor că este gata să îmbrace haina de Președinte. A fost pregătit și a punctat de fiecare dată.

După cum a și spus în direct, în timpul dezbaterii, dând dovadă de adecvare la situație și de grace unde fire atunci când Iohannis i-a reproșat că s-a pregătit, că prezintă cifre și citește din foi: "Da, m-am pregătit să fiu Președintele României! Dvs nu..."

A fost momentul definitoriu al dezbaterii de aseară. Un Victor Ponta pregătit să fie președintele României. Și un Klaus Iohannis hăbăuc, lent, mototol, rigid, lipsit de pricepere într-ale politicii și dezbaterii și discuției și reacției la situații dificile.

Concluzia e simplă. Dezbaterea de aseară a fost importantă și mai ales necesară. A reprezentat momentul adevărului, acea cumpănă din viața fiecăruia pe care nu o poți falsifica.

Iar Victor Ponta a demonstrat că poate. Că e pregătit.

Vin alegerile și astăzi suntem mai siguri decât ieri că România va avea un președinte pregătit și competent.

Citeste tot...

Cum s-a văzut dezbaterea de aseară pentru cei care mănîncă All Blacks pe pîine

. Citeste tot...

Dezbatere electorală privind resursele de sub luciul de apă

. Citeste tot...

Concluzie de etapă. Sondajele au avut dreptate

Acum, că a trecut primul tur al alegerilor și că avem rezultatele oficiale BEC, putem trage niște prime concluzii, atât privind desfășurarea campaniei, cât și – mai punctual și mai personal – privind măsurările sociale cantitative, vestitele sondaje de opinie și exit polluri.

SONDAJELE ȘI EXIT POLLURILE NOASTRE AU FOST FOARTE EXACTE

Trebuie să începem cu începutul, să frazăm adevărul pe care cei din tabăra Băsescu - Iohannis îl contestă vehement și pe care multă lume influențabilă tinde să-l pună la îndoială, aplecând urechea la trompetele băsesciene.

Sondajele noastre au fost exacte și utile. Au fost făcute cu rigurozitate, profesionist, au fost comunicate corect și și-au dovedit puterea predictivă, explicativă și acțională.

Sondajele au avut din nou dreptate, iar tentativa disperată de decredibilizare din partea celor celor cărora nu le conveneau rezultatele a eșuat.

Atât sondajele de dinainte de turul 1, cât și Exit Pollurile au prezentat o acuratețe remarcabilă.

Sondajele dinainte de turul 1 au prefigurat corect tot ce era de importanță semnificativă. Ponta va lua marginal peste 40%. Iohannis va fi și el marginal peste 30%. Distanța dintre primii doi candidați va fi de aproximativ 10 puncte procentuale. Tăriceanu va ieși pe locul 3, în fața lui Macovei și a lui Udrea. Toți candidații secundari vor fi semnificativ sub 10%. Macovei nu va lua mai mult de 5. Udrea nu va lua mai mult de 5. Participarea la vot va fi în jur de 52-53%.

Toate acestea au fost comunicate de noi ÎNAINTE de turul 1.

Mai mult. Cele două exit polluri din ziua primului tur, Sociopol și IRES, s-au dovedit foarte exacte, prefigurând cu erori de sub jumătate de punct procentual scorurile candidaților. Rigoarea măsurătorii exit pollurilor a fost comparabilă cu cea a măsurătorii din farmacii sau din laboratoarele de chimie.

Pe lângă acuratețea exit pollurilor Sociopol și IRES, și sondajele telefonice realizate în timpul zilei de către IRES și CSCI / OR, sondaje realizate pe întreaga populație, deci o metodă de măsurare diferită față de exit polluri, adică de sondajele de la ieșirea de la urne, ce s-au focalizat doar pe cei care au mers la vot, s-au dovedit la fel de utile și de exacte, venind să valideze rezultatele exit pollurilor și ale sondajelor pre-electorale din săptămânile trecute.

Totul a mers strună. Farmacie. Felicitări, IRES! Felicitări, CSCI / OR! Dar mai ales și mai ales, felicitări, Sociopol! O echipă deosebită, profesionistă.



BĂSESCIENII AU ÎNCERCAT VEHEMENT SĂ CONTESTE SONDAJELE, DAR NU AU REUȘIT, DECREDIBILIZÂNDU-SE ÎN URMA ACESTUI EFORT

Totul a mers strună. Farmacie. Dar evident că asta nu le-a convenit băsescienilor.

Tabăra lui Băsescu / Iohannis a încercat cu disperare să pună la îndoială aceste sondaje. Pe rând, au luat fiecare din rezultatele prefigurate de sondaje și le-au contestat cu vehemență, acuzându-ne de manipulare.

Nu-i adevărat, Ponta nu va lua sub 40%! Hoților! Mințiți lumea cu sondajele voastre murdare! Nu-i adevărat! Iohannis nu are doar 30%! El va lua mult mai mult, 35%, poate chiar 37%, dacă ne opintim cum trebuie!

Diferența va fi mult mai mică de 10 puncte procentuale! Nu Tăriceanu va ieși pe locul 3, ci salvatoarea națiunii, jeanadarc de Dâmbovița, Monica Macovei. Iar aceasta nu va lua 4-5% cît zic sondajele cele mincinoase, ci 8, 9, poate chiar 10%! Hai, că putem! Hai, că luăm 10%! Am câștigat! Am câștigat!!

Cam așa a fost până după ziua primului tur. Formatorii lor de opinie, trompețelele băsiste, au făcut spume la gură pînă în al treisprezecelea ceas, pînă și în prag de finalizare a numărătorii oficiale BEC, că sondajele manipulează. Cînd, de fapt, ei erau cei care se zbăteau să păcălească lumea.

Un pic de istorie recentă. Vă mai aduceți aminte de 2012? Atunci, Sebastian Lăzăroiu se dădea de chinul morții să ne convingă că în nici un caz USL nu va obține în jur de 60%, cât prefigurau sondajele și cât a și luat de altfel. Nuuu! Lăzăroiu avea sondaje de-alea foarte adevărate, cum are Vadim de la adevărații patrioți, în care USL lua sub 50%, poate chiar 40% și ceva.

Rezultate oficiale, realitatea, viața, l-au prins din urmă și i-au dat peste mînă, peste vorbe, peste încercarea jalnică de manipulare. USL a luat 60%, cât prefigurau sondajele și exit pollul din ziua votului. Lăzăroiu s-a ascuns în păpușoi după aceea vreo jumătate de an, de n-a mai apărut nicăieri.

Dar atunci, în toiul focului, înainte de alegeri, mai erau totuși unii cu naturelul mai simțitor care parcă-parcă le-ar fi venit să-l creadă pe Lăzăroiu. Vai, să vezi că USL ia sub 50%! Vai, ce catastrofă! Vai, fetelor, ce ne facem? Să fugim! Ne mănîncă!

Asta este tactica. Să provoace îndoieli la adresa rezultatului. Poate-poate niște unii mai slabi de înger chiar îi cred.

Fix aceeași tactică de contestare a rezultatului nefavorabil care se contura din ce în ce mai puternic în sondaje a fost aplicată și zilele acestea de către trompetele băsisto-iohanniste. Pur și simplu au luat-o de la capăt, ca la manual.

Vestitul obiectiv Dan Tapalagă știa el sigur că sondajele mint, că sîntem puși să păcălim oamenii și că de fapt Iohannis va lua 33-34%, poate chiar 35% iar Ponta 38, doar 38, sigur sub 40, dacă stă să se gândească bine poate chiar 37, distanța dintre cei doi fiind de maxim șase puncte procentuale, prefigurând o victorie năpraznică a lui Iohannis.

"Aș îndrăzni să avansez o cifră: 37% - 33% sau chiar mai strâns", declara ritos obiectivul de servici Tapalagă în ceasul al treisprezecelea, în seara de duminică, 2 noiembrie 2014, orele 22:43, după anunțarea exit pollurilor și când deja numărătorile paralele începuseră. Duminică! După închiderea urnelor! Vă dați seama câtă disperare? Soldatul japonez în tranșee, clamând ca roboțelul stricat: noi am câștigat. Noi am câștigat. Noi am câștigat.

N-au câștigat. Doar s-au făcut de râs.

Exit Pollurile Sociopol și IRES s-au dovedit remarcabil de rapide și de precise în măsurare. Numărătorile paralele s-au dovedit și ele remarcabil de rapide și de precise, și cele din tabăra PSD, și cele din tabăra ACL. Doar în mintea domnului Tapalagă încă mai era 37 la 33. Soldățelul jalnic. Roboțelul trist.

Nu numai Tapalagă a contestat. Au fost și alții. Toate trompetele și trompețelele clamau la unison: sondajele nu e bune, manipulează. Exit pollurile vă păcălește. Stați așa, să vă spunem noi adevăratele cifre, alea cele mai foarte exacte. Adică inevitabil 37 la 33. Au curs cifre despre "adevăratele sondaje" și "adevăratele exit polluri". Toate au fost iremediabil false.

Efortul de decredibilizare s-a întins dinspre activiștii de partid și dinspre jurnaliștii lui Băsescu din păcate și spre tabăra academică.

Deontologi obiectivi și principiali, care până recent jurau cu mâna pe sondaje și le foloseau de câte ori aveau nevoie, dintr-o dată în zilele dinainte de turul întîi s-au apucat să conteste prin emisiuni TV, cu o față tristă, dar înțeleaptă, valididatea măsurătorii cantitative în general ("nuu, sondajele nu mai pot să mai surprindă adevărul, a trecut vremea sondajelor") și a sondajelor din zilele acestea în particular.

A fost un dezmăț de contestare a măsurătorii. Simplu: pentru că nu le convenea. Dar nu le-a ieșit.

BĂNUIALĂ PUTERNICĂ DE EXIT POLL FICTIV LA BĂSESCIENI Din păcate, nu s-au rezumat doar la atît.

Duminica trecută, pe un post de știri urmărit de sute de mii de oameni, s-a prezentat un exit poll cu rezultate puternic diferite de realitate și asupra căruia planează puternic bănuiala de exit poll fictiv. Repet: FICTIV. Nu s-a făcut. Nu este. Nu există.

Sînt discuții în cadrul comunității de sociologi din care rezultă că vestitul exit poll făcut pentru Realitatea TV nu s-a întîmplat. Doar a fost scris din pix. Pentru că aveau nevoie de un exit poll care să contracareze rezultatul oficial al votului și să anunțe Ponta sub 40% și Iohannis mult peste 30%, să fie diferența dintre ei mică, de șase puncte procentuale, în continuarea liniei de comunicare pe care o urmaseră în tot timpul campaniei.

Și au făcut-o. Au comunicat că e un exit poll făcut de CSOP împreună cu o firmă obscură, ARP. Nu a fost adevărat. CSOP va face exit poll doar pentru turul 2, ca și CURS / Avangarde.

Nu a fost exit poll CSOP. A fost un exit poll comunicat în mod convenabil, realizat de către o firmă obscură, care evident că a anunțat – unde altundeva decît la Realitatea TV, acest bastion de obiectivitate? – că Ponta are doar 38% și că Iohannis are 32% și că scumpa de Monica Macovei și cu scumpa de Elena Udrea sînt la egalitate cu Tăriceanu, poate-poate ies totuși pe locul 3.

Acțiuni meschine pentru mize meschine.

Din păcate, nici CSOP nu a ieșit să spună: minciună!, nu e făcut de noi. Prin tăcerea lor complice CSOP a dat credit unui act de manipulare. CSOP, care știm cu toții că este apropiat de PDL și de tabăra băsesciană.

O firmă care a mai făcut exit polluri pentru tabăra băsesciano-pedelistă și în alte dăți. Firma cu singurul exit poll în 2012 care a fost puternic diferit de realitate, comunicând că USL are doar 54%, în continuarea eforturilor lui Lăzăroiu de a spune că USL nu va lua nici măcar 50%.

Începeți să înțelegeți? Se leagă punctele și se conturează desenul?

Comunitatea științifică a sociologilor trebuie să ia act de această situație neplăcută și să... Și să... Și să ce? Asta e problema. Și să ce? Nu există sancțiuni pentru asemenea fapte reprobabile, care clatină credibilitatea comunității noastre profesionale.

CONCLUZII

Să tragem concluziile.

Sondajele și exit pollurile SOCIOPOL, IRES și CSCI / OR au fost foarte exacte. Încercările de decredibilizare a acestor măsurători au eșuat.

Realitatea TV a transmis un exit poll puternic diferit de realitate și care este foarte probabil să fi fost fictiv, făcut din pix, asemănător cu efortul de exit poll CSOP din 2012.

Eforturile taberei Băsescu – Iohannis de a îl duce pe Ponta sub 40% și de a strînge ecartul sub 10% au eșuat. Atât la nivel de comunicare, cât și de mobilizare de vot.

Marea salvatoare Macovei a eșuat și ea lamentabil, obținând la fel de mult ca și Dan Diaconescu. Intensitățile online s-au dovedit și ele un mare fâs. Prefigurarea unui scor de 8-9% pentru Macovei pe baza tacticilor de tip #unițisalvăm a fost doar wishful thinking.

Încercările de campanie negativă ale băsescienilor au eșuat și ele. Ofițerul acoperit a făcut fâs. Arestările direcționate spre liderii PSD au făcut și acestea fâs, ba mai mult, mai rău au întărâtat activiștii și votanții din zonele respective. Bau-baul cu Rusia și cu China și cu "să fugim! vin comuniștii!" a făcut și el fâs.

Toate încercările disperate ale taberei băsesciene au dat rasol. Simplu: pentru că 2014 nu mai este nici 2004, nici 2009, și pentru că lucrurile s-au schimbat între timp. Băsescu pe vremuri știa că iarna nu-i ca vara. Uite că acum n-a mai știut că 2014 nu-i nici ca 2004, nici ca 2009.

Dar mai ales și mai ales, știrea cea mai importantă este că profilul votanților PSD / Ponta este unul schimbat, acoperind de manieră mai echilibrată toate categoriile socio-demografice.

Pariul cu modernitatea începe să fie câștigat. Ponta a schimbat partidul, iar românii au simțit asta și au venit în mai mare măsură spre el. S-a văzut în turul 1: în 2014, Ponta a obținut în volume absolute mai multe voturi decât Geoană în 2009 ÎN TOATE categoriile socio-demografice analizate.

Asta este un rezultat absolut semnificativ, cel mai important rezultat al acestor alegeri, vorbind atât despre schimbarea incrementală a PSD-ului, dar mai ales despre schimbarea incrementală a României.

Unii dintre voi poate vă amintiți ce vă spuneam acum cîteva luni: încet-încet, profilul PSD nu mai este atât de ideologizat / dezechilibrat pe cât era în urmă cu 10 ani sau cu 5 ani și pe cât și-ar dori adversarii săi.

Ei bine, zilele acestea s-a adeverit și această predicție. Încet-încet, cu PSD votează în mai mare măsură și categorii care până relativ recent votau mai puțin: tinerii, transilvănenii, cei din urban, cei cu studii superioare.

Asta este concluzia cea mai puternică a acestor zile de foc. Faptul că avem de-a face cu un partid și cu un candidat care s-au mutat încet-încet spre zona de centru, zona unde se câștigă alegerile. Și, pe cale de consecință, faptul că în curând vom avea un președinte al României care unește, nu dezbină, care este acceptat de toți românii.

O necesară normalizare după 10 ani de ură și dezbinare.

Mai e un pic. Mai sînt doar 11 zile.

. Citeste tot...

Necesara aroganță prin penetrare

Zice că era un meci în care Argentina urma să joace cu Brazilia. Din nou.

Și zice că argentinienii, în mare aroganța lor – v-am zis că sud-americanii sînt aroganți din fire? – au produs următorul afiș de tip poster, care sugerează de manieră foarte sugestiv de sugerativă ce urmează să le facă argentinienii brazilienilor. Cu subiect, predicat și mai ales cu cap. Cap înclinat stînga, orizontal, cum ar veni :)



A urmat meciul. Cum se întîmplă de regulă în meciuri, brazilienii au cîștigat – v-am zis că brazilienii sînt cei mai foarte perfecți jucători de fotbal, chiar mai buni decît All Blacks?

Drept pentru care brazilienii au găsit de cuviință să le răspundă aroganților de argentinieni cu o aroganță pe măsură – v-am zis că sud-americanii sînt aroganți din fire?

Și au produs următorul poster de tip afiș care venea să sugereze de manieră foarte sugestiv-sugerativă cam cum s-a desfășurat meciul și cam ce le-a lipsit argentinienilor să cîștige. Pe principiul "...dar uite ce frumos atîrnă", brazilienii le-au desenat argentinienilor următoarea concluzie grafică:



Restul e istorie și subiect de predat la cursurile de marketing, de comunicare, de artă grafică, de sociologie politică, de sexologie și de arta războiului.

De-aia e lumea frumoasă, bre pufoșilor bre. Pentru că argentinienii și brazilienii sînt aroganți. Pe bună măsură. Mama lor... :)

. Citeste tot...

Binecuvînteazǎ, Doamne, aceastǎ prostie fenomenalǎ

Deși nu am urmǎrit subiectul, fiind prins cu schiuri și Bansko și Plovdiv și Șopka salad, din ce miros cǎ se întîmplǎ, zilele acestea sîntem martorii unui rateu de PR de proporții colosale și fenomenale și chiar biblice, aș putea spune.

Biserica Ortodoxǎ Românǎ, în onor mǎreția sa conservator-tradițional-feudalo-medievalǎ, și-a dat cu tabla în cap, reușind sǎ comitǎ toate pǎcatele elementare de la manualul de “așa nu în moment de crizǎ”.

S-a oțǎrît, s-a bîzdîcit, s-a ofuscat, a fǎcut din țînțar armǎsar și a reușit contraperformanța sǎ ofere o expunere mediaticǎ sǎlbaticǎ unei situații – intenșii ar spune chiar “eveninent” – totalmente nefavorabile.

A murit un om. Iaca mare brînzǎ. A murit cel mai probabil un ateu. Iaca brînzǎ și mai și. A murit cel mai probabil un general. Din ǎia de generație Iliescu, aflat la sforile propagandistico-manipulatorii încǎ hǎ-hǎt din anii 60. Un pilon de nǎdejde al establishmentului sovieto-comunisto-ghereuisto-securist. Nepot de general care a venit cǎlare pe tancurile Diviziei Tudor Vladimirescu, pomenit-i fie numele în veci, pentru cǎ despre trǎdǎtori nu trebuie sǎ uitǎm niciodatǎ.

Un om sportiv, atletic, priceput, carismatic, cum îi șade bine agentului de influențǎ. Care acum, la moarte, a fǎcut ultimul bîldîbîc comunicațional, precum Cid-ul cǎlare pe cal chiar și mort. A bǎgat spaima în burgheji, acuma a bǎgat curentul electric în popi.

Iar ei, în marea prostia lor plinǎ de trufie și de emfazǎ de om cu burdihan și gușǎ și depline siguranțe ontologice, s-au trezit ca proasta în tîrg sǎ punǎ gaz pe foc și sǎ acorde o importanțǎ mai mare decît ar fi fost cazul unei situații – eveniment, ar spune intenșii – în care s-ar fi cuvenit sǎ meargǎ precum peștele pe burtǎ, precum crocodilul pe nisip, încet, tîrîș, ca agentul Spețnaț cînd se tiptilește în preajma victimei.

Neah. Ei au împins burdihanul în fațǎ și au emis pretenții de mortologie aplicatǎ. Ce trebuie sǎ facǎ mortul sǎ pice bine în fața inevitabilului. Sǎ fie îngropat, nu sǎ fie ars. Sǎ se îndeplineascǎ vrerea Domnului, nu a mortului. Vrerea BOR, nu a familiei.

Și uite așa, dintr-o situație altminteri cǎlduțo-banalǎ – doar mor personalitǎți publice cam una pe lunǎ, în fond și la urma urmei – s-a pornit Apocalipsa comunicaționalǎ. Apocalipsǎ cǎlǎritǎ cu mare pricepere de rating de toate tembeliziunile cele degrabǎ vǎrsǎtoare de opinii și de puncte de market șer.

Și astfel preacucernica și deloc iscusita, deloc iezuita Bisericǎ Ortodoxǎ Românǎ a reușit contra-performanța sǎ dea importanțǎ mai mare decît și-ar fi dorit unei situații – eveniment, ar zice intenșii cu cîrnatul în gurǎ – altminteri relativ banale. Iaca acolo, a mai murit un kaghebist. Sǎ-i fie țǎrîna ușoarǎ, cenușa uscatǎ, sǎ nu-l mǎnînce viermii și sǎ-l ierte nepoții.

Drept pentru care responsabilul cu probleme de comunicare și politici publice de la BOR ar trebui degrabǎ sǎ facǎ 44 de mǎtǎnii de-alea complicate, mai grele decît o secvențǎ de mae ukemi gyaku ukemi yoko ukemi ushiro obi ukemi,

sǎ-și spele din nepricepere și falǎ și trufie și sǎ scadǎ din burdihan și din gușǎ și sǎ-și dea seama, și el, și superiorii lui pe linie ierarhicǎ, generalii noștri de brigadǎ din BOR,

cǎ iarna nu-i ca vara, cǎ s-au schimbat vremurile, cǎ nu prea mai pot controla cum și-ar fi dorit dînșii sǎ controleze și cum se și pricepeau pe vremuri acest Leviathan mediatic și de opinie numit Republica Istericǎ și Din Ce În ce Mai Diversǎ România,

plinǎ de pocǎiți, de atei, de consumatori de OTV, de kaghebiști, de post-comuniști, de post-materialiști și de alți minoritari unguri veseli catolici musulmani buddhiști yoghini consumeriști apatici isterici și triști.

Așa sǎ ne ajute Bunul Dumnezeu.



. Citeste tot...

Puterea repetitiei. Puterea repetitiei. Puterea repetitiei.

Lol. Ce inseamna marketingul, dom'le. Ce inseamna comunicarea.

Sint sigur ca stiti ciclul "Vin alegerile!". Rautacisme vizuale la adresa acestui mare rautacism social numit alegeri.

De deja vreo aproape patru ani de zile, de la acest paradigmatic post din septembrie 2008, va tot frec cu el la cap.

Si, incet-incet, v-a intrat in cap, baltzatzilor. Mai animale pufoase si mici, v-a intrat in cap, mai consumatorilor mai...

Din ce in ce mai des primesc poze sa le pun pe blog in rind cu celelalte. Cele mai multe sint faine, adecvate, chiar mai potrivite decit daca m-as fi chinuit sa le caut eu.

Zilele trecute, un prieten bun tocmai m-a intrebat: auzi, Turambare, stii ce m-am gindit: pot sa cumpar site-ul vinalegerile.ro? Cum sa nu, da-i drumul! Si l-a luat.

Pe FaceBook deja aproape in fiecare saptamina apar mici variatiuni pe aceasta tema. Mai o poza, mai un filmulet, mai o muzica de dor si jale, mai un rautacism elegant verbal.

Si vorbesc aici doar de referintele explicite de citare: dupa cum a spus stralucitorul de Turambar, dupa cum deja ne-a invatat el in marea sa pricepere, in nemernicia sa ca un ciine turbat, ca o bestie de sociolog ce este...

Drept pentru care ma inclin in fata puterii repetitiei si a perseverentei si a consecventei de comunicare si adevarat va graesc, o frati intru Internet si hahaiala: Vin alegerile! Marketingul functzioneshte! Comunicarea da roade! Comunicati, comunicati, comunicati!

Mai animale mici si virtuale. Mai pufoshi bucalatzi si baltzatzi... Mai pufoshi bucalatzi si baltzatzi... Mai pufoshi bucalatzi si baltzatzi... Mai pufoshi bucalatzi si baltzatzi... Mai pufoshi bucalatzi si baltzatzi...

:)




. Citeste tot...

Vin alegerile!

Citeste tot...

Tertium non datur

Acum ceva vreme vă povesteam despre frumusețea matematicii, folosindu-mă de exemplul acelei demonstrații a faptului că există un număr irațional care, ridicat la o putere irațională, să dea un număr rațional.

Pe lîngă eleganța și simplitatea sa, demonstrația cu pricina mai avea două caracteristici: se folosea de principiul terțului exclus și se folosea de principiul cutiei negre: nu știm ce e înăuntru (starea internă a sistemului), dar putem să tragem concluzii generale. Nu știm care din variante este adevărată, dar cel puțin una este, atunci se aplică principiul terțului exclus și reiese ce vroiam să demonstrăm.

De ce toată această poliloghie plictisitoare, care sigur nu generează la fel de mult rating precum afișarea de extremități lactofore? Păi simplu: pentru că ce s-a întîmplat zilele astea dinspre PSD este exact aplicarea acestei situații.

Nu știm cine spune adevărul: Geoană sau Ponta? Dar este clar că afirmațiile lor sînt contrare: Geoană spune că Ponta l-a pus să mintă acum un an și că minte acum. Ponta, din contră, spune că Geoană minte, el n-a făcut asta niciodată.

Atunci, dacă aplicăm principiul terțului exclus (ori A, ori non-A), este clar că cel puțin unul din liderii PSD minte. Ceea ce este foarte nasol pentru imaginea partidului: fie fostul președinte PSD, fie actualul președinte PSD minte. Nici nu știi ce să faci, la care din ele să te gîndești că e mai detrimentală. Oricum ai da-o, e nasol: cu siguranță unul din fruntea partidului e mincinos. Și nu vorbim aici de liderul de Bistrița, Dorohoi sau de Caracal, ci de fix vîrful partidului.

Scriind acestea, mă pun în pielea celor apropiați de cele politice, fie ei politicieni, fie consultanți. Preocuparea celor de la PSD ar trebui să fie cea a maximizării imaginii pozitive a partidului și a evitării situațiilor în care această imagine este afectată. Ce s-a întîmplat zilele astea a fost tare neplăcut pentru ei. Indiferent cum o dai, tot te lovește. Ori că minte Geoană, ori că minte Ponta, tot nasol este. Este un exemplu clasic de situație lose – lose. Oricum ai coti-o, pierzi puncte, apari în fața electoratului de o manieră nedorită.

Mai mult, la nivel insidios, de definire a agendei publice, de alipire a atributelor de imagine, s-a întîmplat un lucru chiar și mai detrimental pentru PSD. În toate aceste zile cuvîntul cheie a fost "minciună". Nu "criză", nu "inundații", nu "extratereștri" sau "pantofi cu tocuri" sau "țîțe" sau "corupție", "viscol", "americani", "autostradă suspendată" ori "bungu-bungu", ci "minciună".

Geoană îl acuză pe Ponta că l-ar fi pus să mintă. Din contră, Ponta îl acuză pe Geoană de minciună. Scrisoarea deschisă a liderilor PSD este și ea plină de acest cuvînt. Toată lumea e cu atributul "minciună" pe buze. Insidios, lipicios precum timbrul pe scrisoare, cuvîntul plutește în tot acest sos de replici acuzatorii, alăturîndu-se imaginii principalilor lideri ai partidului și, inerent, și partidului per ansamblu. O situație de coșmar pentru cei care sînt responsabili de PR-ul instituției.

Iar cei din tabăra adversă nu pot decît să stea pe margine și să-și frece mîinile de bucurie. N-au făcut nimic și au reușit să marcheze puncte. Toată lumea a uitat de celelalte cuvinte cheie: "criză", "buget", "Udrea", "Boc", "Crin", "Băsescu", și vorbește doar despre trei chestii, puse una lîngă alta: "minciună", "Geoană", "Ponta", cu ceva atribute secundare în subsidiar: "Vîntu", "Realitatea", "Gușă", "Turcescu".

Asta da pricepere, nu?

:wink:
Citeste tot...