les métiers d’hiver

Astazi am mincat rodii, multe rodii, impreuna cu fetele, pe urma am fost la meci la rugby, am inghetat in tribuna, si in restul zilei am citit Julian de Gore Vidal.

Si privind in seara asta la filmuletul despre cum se desface rodia (da, o bunghisem si eu: vorbeam in proza si nu stiam, taranul de mine), a inceput sa curga dintr-o data prin mine un suc de certitudine care sa ma incalzeasca pe dinauntru, precum iti ia setea zeama acrisoara de rodie cind ii zdrobesti boabele cele singerii intre dinti: nu este altceva in viata dincolo de asta. Placerile simple. Brinza, mierea, rodia, vinul, piinea cea neagra frinta cu podul palmei, ca zidarul dupa o zi de munca. Les metiers d'hiver, cum spunea Mihai Ursachi.

Ca un fior. Ca o usurare. Altceva in afara de spartul fructului nu este, mai maimutzelor mai. Si m-am simtit asiatic si persan si oarecum predispus la tiranie si la biciuit marea care nu asculta de toanele mintii si preamaririi mele. Si demult nu am mai citit aproape 200 de pagini de carte intr-o zi. De-aia adevarata, din hirtie. Ca pe vremuri. Despre oameni morti care au fost mai vii decit noi.

Adevarat graesc voo: les metiers d'hiver sont venus, mai orashenilor mai.

SCRISOARE
Mihai Ursachi

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”

Citeste tot...

Lista mea de coltzu' ierbii

Sa joc rugby. Sa trag cu arcul. Sa cant la pian.

Sa urc un munte de peste 4000 m. Oricare.

Sa merg in Islanda. Sa merg in Japonia. Sa merg in Patagonia.

Sa imi creasca copilele frumoase, sanatoase si fericite.
Sa se implineasca in viata.

Sa avem bani. Sa fim sanatosi. Sa murim tarziu, repede si senin.

Sa fim intzeleptzi si sa imbatranim frumos. La Telega.

Si inca una, pe care nu v'o spun acuma. Altadata. Peste catziva ani.

* * *

Stiti cum zicea poetul, nu? O scriu pe de rost, din memorie.
Una din putinele poezii care le stiu pe de rost:

Zilele tale sa fie
Ca florile albe de iasomie
Simple si clare, ca patru petale
Astfel sa fie trairile tale.

Gloria'nalta a impacarii cu sine
Viata adanca si moarte senina.
Sufletul tau, mantuit de Samsara
Sa se uneasca cu Muma Fecioara.

Primeste, te rog, urarile'aceste
Intocmai ca patru petale modeste.

* * *

Voi, stralucitorilor? Voi ce vretzi de la viatza, inainte sa datzi coltzul ierbii shi sa va creasca radacini prin par?

Citeste tot...

Portretul unui vânător

Nu sunt sigur că nu este cumva o poezie neterminată. Însă primul vers face el singur cât tomuri întregi de poezie.



PORTRETUL UNUI VÂNĂTOR
Mihai Ursachi

Dedat singurătății ca pardosul la sânge,
ied auriu de iubire zărit-am
în codrii înflăcărați ai amurgului.

Pentru ce
te-ai recunoscut? Vei putea
Vreo dată să uiți chipul tău? Citeste tot...

Cărarea bunelor urări

V-am spus: Mihai Ursachi nu prea se găsește pe Internet. Iar eu intenționez, încet și clopin clopinant, să schimb această stare de lucruri neghioabă și rea.

Una din poeziile mele preferate: Cărarea bunelor urări. Și una din foarte puținele poezii pe care le țin minte pe de rost.

Pentru că e perfectă.



CĂRAREA BUNELOR URĂRI

Zilele tale să fie
ca florile albe de iasomie.

Simple și clare, patru petale,
astfel să fie urările tale.

Gloria’naltă a păcii cu sine,
viață adâncă și moarte senină.

Sufletul tău, mântuit de samsara,
să se unească cu Muma Fecioara.

Privește într’una Urările’aceste
întocmai ca patru petale modeste. Citeste tot...

Scrisoare

Vorbeam de Luca Pițu. Vorbeam de Mihai Ursachi.

Din păcate însă, pun pariu că nu știți cine e acest distins domn. Mai bine spus, cine a fost, că a murit între timp, în 2004. Dar nu asta este important, că nu știți, că doar nu suntem la ora de comentarii literare de la limba română. Ce este cu adevărat important este că nu ați citit nimic de Ursachi. Pentru că nu prea se găsește pe Internet.

Până aici. Până acum.

Dig this and cry. Death is near. Winter is coming.


SCRISOARE

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”


Citeste tot...