Furtunești, nu furtunești, vremea Covidului trece

Vedeți voi, dragii mei anti-vacciniști primitivi și medievali, îmi place mult de voi, căci sînteți printre puținii care încă mai cred în primejdioasa idee de libertate. Dar uneori vă ia și pe voi de cap rău de tot.

Să vă explic.

Sînteți îmbibați de teorii ale conspirației. Unele din ele cu o umbră de parfum de credibilitate. Altele cît se poate de aiurea – farfetched le zice la ideilea astea în dulcea limbă imperialistă.

Unele din ideile voastre “conspiraționiste” s-au dovedit, la un an după izbucnirea tărăboiului, de fapt practic realitate. Că n-o să fie vaccinarea obligatorie. Iete că se străduie stăpînii noștri să fie. Că Certificatul Verde e despre libertate, nu despre control social. Iete că e de fapt despre control social, fix precum urlam noi primitivii încă de anul trecut.

Și tot așa. Deja circulă o listă cu vreo zece astfel de avertismente care s-au dovedit realitate zilele astea, după ce inițial au fost aspru înfierate și demonizate și combătute drept bătăi de cîmpii conspiraționiste.

Altele din ideile voastre sînt în continuare în malaxorul îndoielii, al isteriei generos vînturate și al zbaterii ideologice. Discutăm vedem așteptăm sentința istoriei. La altele ne pufnește pur și simplu rîsul, chiar dacă ne abținem din politețe. Tunelele dacice, here I come...

Ei bine, dragii mei anti-vacciniști primitivi și medievali, una din marile teorii conspiraționale la care aderați cu ușurință o reprezintă marea înțelegere mondială ocultă privind controlul social, pe bază de pretext de pandemie Covid.

Înainte să mă înjurați, mă grăbesc să vă dau întrucîtva dreptate. Ceva ceva e acolo în ce ziceți voi. Că multe state s-au aburcat în mod convenabil în șaua acestei iepe primejdioase și încearcă să o călărească, să-și întărească puterea asupra cetățenilor săi. E foarte posibil să fie o umbră de adevăr în semnalele voastre de alarmă.

Dar se întîmplă un lucru, totuși, care e rău de tot aiurea în gîndirea voastră. Credința nestrămutată, intensă, arzătoare că toate statele, absolut toate statele, s-au înțeles pe ascuns și sînt toate dominate de oculta progresistă, globalistă, de masonii șerpilieni care vor să cucerească Pămîntul – de parcă nu l-ar stăpîni deja.

Ei bine, asta chiar e o idee farfetched, care spune mai mult despre fricile voastre și despre dificultatea de a gestiona cognitiv o realitate complexă, decît despre realitatea complexă în sine.

Citeam chiar azi de valul ăsta cel mai nou, valul cinci de Covid, cum a ajuns el să-și facă de cap și în India. Ce să vezi? India dintr-o dată a trecut din nou la măsuri de urgență. Iar au închis crîșmele, iar au limitat circulația în timpul nopții.

Ei bine, dragii mei primitivi medievali la care țin mult de tot, căci sînteți singurii care ați rămas pe lumea asta care încă mai credeți în primejdioasa idee de libertate, puteți să mă convingeți de multe, de aproape orice.

Dar nu și de faptul că India și China și Noua Zeelandă și Argentina și Spania și Rusia și toți sînt în același timp, repet, ÎN ACELAȘI TIMP, membrii ai unei conspirații privind gestionarea puterii.

Aidăcapumeu. Mă bufnește rîsul. Cu respect raportez: nu se poate. Istoria nu permite așa ceva.

Să vă explic.

Orice stat cît de cît mai zdravăn pe lumea asta se află într-o relație anarhică cu celelalte state puternice.

Anarhia nu e cuvîntul ăla simplu, pe persoană fizică, pe care îl rostim noi la supărare cînd nu merg lucrurile cum trebuie. Vai maică, să fugim, anarhie dezastru haos sfîrșitu lumii.

Nu. Anarhia în relațiile internaționale e un concept din științele politice care spune că nu există hegemon suprem, oricît s-ar strădui pe parcursul istoriei diverșii strălucitori să ajungă șeful absolut la toate și la toți.

Anarhia în teoria politică înseamnă că fiecare stat își gestionează relația cu ceilalți pe baze simple: după puterea pumnului. Cine are mai multe portavioane, mai multe resurse, pricepere mai mare de proiecție a suveranității.

Fiecare dă pînă îl doare pumnul, cu vorba, cu ideologia, cu tunul, cu diplomația, cu puterea economică, cu șpionii, cu soft power, cu hard power, cu ce are la îndemînă. Și jocul n-are cîștigător, doar se joacă ad nauseam. Pînă acum, nu i-a ieșit nimănui să răzbească învingător final în acest joc, în Marele Joc al geostrategiei.

Ce rezultă? Rezultă o anumită balanță a puterii. Niciodată iremediabil înclinată de partea unuia singur.

Istoria e plină de încercări glorioase de a fi șeful suprem. De fiecare dată, șeful suprem și unic și îmbibat de hybris zeiesc și-a furat-o. Balanța de putere s-a reașeazat în contra sa. Cînd se înțeleg patru, hop sare al cincilea și nu-i convine, se pune în răspăr. Cînd se înțeleg aproape toți, hop se ceartă între ei și se fărîmițează și se duce naibii toată tendința de imperiu global.

N-o să mă convingeți niciodată, dar niciodată, că țările din blocul occidental reușesc să le călărească propagandistic pe cele din blocul advers, aflat în competiție cu ele, Rusia și China, sau țările care încearcă să stea deoparte, cît mai neutre cu putință, India și care or mai fi ele pe acolo.

N-o să mă convingeți niciodată că India și China se așează la aceeași masă conspirativ-șerpiliană cu Japonia, cu China, cu America, cu Anglia, cu Germania, cu Brazilia, cu Israel și cu ce țări importante mai sînt pe lumea asta.

Pen’ce? Pen’ ca să fie un singur șef, să fie el moț, capu’ la masă, să ordone doar el? Să iasă americanul șef peste tot globul, să moară China de icter negru de ciudă? Să răzbească India în fața Chinei? Să domine ideatic și decizional Germania peste toți?

Haide, bre. Fugi, dom’le, de-aci...

Unde e școala aia ascunsă și șerpiliană și criptică și ocultă și atît de perfectă în șerpilianismul ei încît să reușească imensa, priceputa izbîndă de a crea șefi ascultători, toți la țuțuroiul lui Soros sau al lui Schwab sau cum îi mai cheamă pe șerpilienii de care vă temeți că deja controlează toată lumea?

Cine se pricepe să-l controleze în același timp și pe Putin, și pe Angela, și pe Xi Jinping, și pe Trump, și pe Biden, și pe Boris Johnson, și pe cum îl cheamă pe-ăla de conduce India acum, Indira Gandhi, nu, aia era pe vremea mea, azi îl cheamă Narenda Mori, și pe ayatolahul Iranului? Voi chiar credeți că ayatolahul Iranului primește ordine de la Soros, sau de la Biden, sau de la Angela?

Greu, dragii mei. Foarte greu. Practic imposibil.

Și totuși, toți acești lideri practic ireconciliabili, căci fiecare are interesele sale de cele mai multe ori divergente, au luat aceeași decizie. Să închidă tot, să blocheze societatea și să lupte cu sărăcia asta de Covid.

Oare de ce?

Hai să vă fac o figură de stil. O comparație. Fiți atenți aici.

Să zicem că bate vîntul rău de tot pe mare. Pe Marea Mediterană. Cînd bate vîntul rău de tot, îi zice furtună. Cînd bate vîntul și mai rău, îi zice uragan.

Știți ce fac statele atunci cînd e furtună pe mare? Dau o decizie, o strigătură mare la toți participanții pe mare, pe ăștia îi cheamă marinari, să stea dracului pe curul lor, să nu iasă în furtună, că o să moară.

Își aplică forța de constrîngere, scot la iveală behemotul din ei, și forțează cu anasîna pe toți să nu iasă pe mare. Închid porturile. Dau de-aia, cum îi zice, alarmă generală, cod roșu. Și nu iese nimeni pe mare.

Cine iese, fie și-o fură. Fie îl înghit valurile. Asta e, Dumnezeu să-l odihnească, și-a căutat-o cu lumînarea. Fie se întoarce înapoi în port și suportă rigorile legii: e amendat, arestat, i se confiscă vasul, i se violează nevasta, i se pun copiii la proțap. Mă rog, după regulile locului.

În Marea Mediterană, față în față unul cu altul, sînt două state de se urăsc de moarte. Ele se cheamă Grecia și Turcia.

Istoric se urăsc profund, sincer, mînați de cele mai intense sentimente. Și-ar lua gîtul unul altuia. Noroc că sînt amîndouă în NATO și se abțin, fac doar necesare gesturi de frondă și de aroganță militară punctuală. Ba se mai aleargă două avioane unul pe altul, ba se mai babardesc niște șpioni. Chestii de-alea minore, de adolescenți tembeli.

Chiar dacă sînt aliați în NATO, n-o să vezi Grecia și Turcia niciodată trăgînd la aceeași căruță. Nu. Fiecare cu pizda mă-sii. E o competiție rea, urîtă între aceste două țări.

Dar cînd e furtună pe mare, cînd suflă uraganul și vîntul rupe tot, că trece peste 50 sau 60 sau 70 de noduri, iar la asemenea viteze vîntul practic rupe totul în cale, ambele state concurente și cvasi-dușmane iau fix aceeași decizie. Și turcii. Și grecii. Dacă bate pînă jos, pînă în Egipt, și egiptenii, și sirienii, și israelienii, și toți.

Toți închid porturile. Toți opresc orice circulație pe mare. Culmea, chiar își și ajută navele celeilalte țări să se adăpostească de stihia dezlănțuită.

Nu e nici o conspirație, dragii mei primitivi și medievali. E simplu. E uragan. E natură. E belea.

Covidul e și el o stihie. Virusul nu știe ideologie, cum nici uraganul nu știe carte. Cînd bate molima, se iau decizii. Vrei să le respecți, nu vrei. Treaba ta. Dar dacă ieși pe furtună pe mare, de cele mai multe ori ți-o furi. Ori de la natură. Ori de la stat, dacă chiar ești marinar priceput și știi să înfrunți furtuna fără să devii hrană la pești.

La fel și cu Covidul. Vrei să-l înfrunți? E treaba ta. Și eu l-am înfruntat. Și eu mi-am furat-o. Era să mor. Dacă nu erau doctorii pricepuți, probabil dădeam colțul. Și îl înfrunt din nou. E alegerea mea. E maniera mea de a-mi gestiona riscul personal. Dar uneori alegerea asta intră în contradicție cu alegerea behemotului statal.

Evident, o să mă înjurați. Ca și progresiștii ăia căpoși, nucleul dur al tefeleilor, și în rîndul anti-vacciniștilor există un nucleu dur, căpos, care nu acceptă nuanțe.

Și nuanțe sînt destule, credeți-mă. E într-adevăr molimă. Dar cum definim molima? După numărul de cazuri, care poate fi în mod convenabil controlat în funcție de cîte teste faci? Sau după numărul de cazuri grave ori de morți, adevăratul moment al adevărului, ca la celelalte boli care intră în preocuparea statului, în statisticile oficiale?

Uite că țările dezvoltate au cam început să se trezească din hipnoza colectivă, din isterie. Anglia încet încet trece într-un regim de normalitate. Ce știu englezii să-și îndemne poporul de secole: keep calm and carry on. Spania deja își schimbă indicatorii oficiali, nu mai numără infectați, ci doar cazuri grave și morți.

Cît timp impunem starea de urgență ori de alertă? Cît timp dăm milițienilor toată puterea? Unde îi punem capăt? Ne speriem de la fiecare gripă și băgăm societățile în izolare la fiecare strănut?

Care sînt standardele acceptabile de risc, care să îmbine atît nevoile de siguranță, dar și pe cele de libertate? Cînd sîntem iresponsabili? Dar prea răsfățați și prea corcoliți?

Ce naiba facem de aici înainte? Blocăm tot globul în fiecare sezon rece, căci în fiecare an avem val de gripă? Chiar e nevoie să ne vaccinăm întruna, chiar dacă s-a dovedit că nu prea are spor vaccinul de gripă la tulpini de virus în continuă mutație genetică? Ne vaccinăm la șase luni, la trei luni, la trei săptămîni sau doar decît la trei zile?

Bă, voi sînteți întregi la cap? Am sacrificat o întreagă generație de copii, le-am distrus educația, am îngenuncheat economia, am băgat toată lumea în sperieți, în isterie, în depresie. Cînd ne oprim?

Ho! Gata!

Emoții și vehemențe, evident. Că așa e la criză: emoția ajută mobilizarea. Dar și întrebări pertinente. Nuanțe complicate, suficient de vagi încît să permită și proteste, și abuzuri ale statului, ale behemotului, ale milițianului cu pulan. Fiecare cu dreptatea lui, cu justificarea lui, cu motivele sale.

Unde găsim punctul comun? Cînd putem să fim precum Turcia cu Grecia? Cînd zicem că e furtună, gata stop joc, toată lumea capu’ la cutie? Dar și invers. Cînd zicem că s-a terminat furtuna, da, dom’le, așa e, bate vîntul cam tare, aveți grijă ce faceți, dar totuși voi ăștia mai îndrăzneți puteți ieși pe mare, pe barba voastră, pe riscul vostru?

Acest articol nu va conveni capetelor de distribuție probabilistică a continuumului valoric covidos. Nici nucleului dur de anti-vacciniști. Ăia luați de cap cu Bill Gates și cu 5G-ul și cu nanotehnologiile. Nici nucleului dur de tefelei tembeli la cap. Ăia la fel de luați de cap care poartă mască la bot chiar și cînd sînt singuri în baie și fac duș.

Pe fiecare din noi această criză ne-a luat de cap. Așa e. E probabil unul din puținele adevăruri indubitabile din zilele astea, pe care îl acceptăm cu toții.

Întrebarea e: cînd începem să recunoaștem calea de mijloc, compromisul, normalitatea?

Greu, dom’le. Foarte greu... R’ar mă-sa a naibii de viață, greu de tot cu lumea asta, dom’le. Complexă, dar complicată. Garçon, adu bre două ciorbe de burtă și două beri la domnii, bre. Mai repejor, te rugăm. Că simțim nevoia imperioasă să încălcăm lock-downul, să mîncăm și să bem și să ne trăim viața. Și să discutăm, să punem țara la cale. Să rezolvăm problema Covidului.

A, să nu uit. Fii atent, să nu faci drumul de două ori. Ardei smîntînă mujdei. Da, da. Și mujdei. Neapărat. Și niște castraveciori. Aveți în oțet? Excelent! Și pune și cîte trei mici de fiecare. Ba nu: pune patru. Ba nu: pune șase, să fie. Și o porție proaspătă de-aia de Covid, de care aveți voi acolo, în bucătărie.

N-aveți Covid? S-a terminat? Stai așa, să-l sun pe domnu’ Soros, să ne trimită o tranșă proaspătă. Hmmm. Sună ocupat. Cred că e în întîlnire ocultă cu ayatolahhul Khomeini. Să vezi că ăștia pun ceva la cale. Și rămînem și fără Covid...


. Citeste tot...

Medicii confirmă: valul patru în toamnă

În primăvara asta, prin martie, am făcut Covid. O formă severă. Nu știu dacă era să mor sau nu, dar eu așa am simțit la vremea respectivă. Vreo săptămînă a fost iadul pe pămînt. Nu știu dacă vreți să treceți prin asta.

Drept consecință, am deocamdată anticorpi să-mi pun și-n cap, să donez și la sărmani. Chiar și așa, la trei luni după terminarea bolii, cînd mi-au recomandat medicii, mă voi duce să mă vaccinez. Eu mă pricep la sondaje. Medicii se pricep la boli. Fiecare cu domeniul său de competență.

În ciuda acestui lucru, susțin în continuare că este o mare greșeală să obligi oamenii să se vaccineze. E o încălcare strigătoare la cer a libertății, a drepturilor individuale. Atîta timp cît cei vaccinați sînt apărați de posibila intruziune în viața lor a celor nevaccinați, pentru simplul fapt că sînt vaccinați și nu se mai îmbolnăvesc, atunci nu există nici un motiv să se restrîngă drepturile celor care, din varii motive, întemeiate au ba, hotărăsc că nu vor să se vaccineze.

Oamenii au dreptul la libertate. Inclusiv la acel fel tîmpit de libertate iresponsabilă. Să fumeze. Să și-o dea în venă. Să nu se vaccineze. Să-și expună corpul și mintea la tot soiul de chestii. Dacă începem să suferim de pofta de a spune celorlalți ce să facă cu viața lor, riscăm să alunecăm pe o pantă foarte, foarte urîtă.

Pe parcursul istoriei au fost suficiente cazuri în care oamenii au fost împărțiți în cetățeni de rangul întîi și cetățeni de rang secund. În purtători de stele galbene și în oameni care n-au voie să meargă în autobuz decît în spate. Nu mai e cazul să mai trecem prin astfel de abuzuri.

Știu, tentația e mare. Statul are ditamai bîta în mînă cu care poate să-și proiecteze puterea. Dar cu atît mai mult statul trebuie să se abțină de la această tentație fascistă, autoritariană, dictatorială. În fond și la urma urmei, evreii au fost discriminați de către naziști cu legea în mînă, chiar cu știința în mînă – mă rog, știința lor, de pe vremile alea.

Azi am fost la analize. Stînd de vorbă cu medicii, după ce ne-au luat sînge, temperatura, tensiunea, concentrația de oxigen, am ajuns inevitabil și la subiectul evoluției pandemiei Covid.

Opinia medicilor a fost una clară, fermă, fără putință de tăgadă: ei se pregătesc deja pentru următorul val, care va fi consecința răcirii vremii în toamnă și mai ales a răspîndirii variantei indiene de virus.

Pentru ei nu există “dacă” va mai fi un alt val, ci doar “cînd”. Și acest “cînd” e foarte probabil să fie prin octombrie. Valul patru. Atenție! Vorbim de un centru specializat în tratamentul Covidului, de specialiști de top în acest subiect, nu de fitecine.

Același lucru vi l-am tot spus și eu în ultimul timp, de cîteva săptămîni încoace. Același lucru îl auzeam sub formă de zvon de la tot soiul de băieți civili. Acuma mi s-a confirmat și dintr-o sursă cît se poate de profesională: medici specializați în Covid.

E clar: nu se va termina așa ușor. E clar: la toamnă vor fi din nou restricții. E clar: ăștia de la putere vă păcălesc, vă fac să credeți că e cam gata. Ne-au dat drumul din coteț pentru o băiță de vară, să dăm cîrpa jos de la gură, să mai respirăm un pic de aer curat, să ni se pară că e bine nu e rău.

Pardon. Păcăleală. Nu e bine. Pandemia continuă.

În toamnă, capu’ la fund și respirație prin cîrpă din nou. Restricții. Jandarmi. Miliție. Abuzuri. Busines as usual. Credeați că ați scăpat? Ghinion.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

Citeste tot...

Sifilitici și cuminți, prin Ardeal ca doi pǎrinți

Damn it, de ani de zile tot mǎ țin cǎ v-o povestesc și tot de ani de zile am așa o ținere, o reținere, o jenǎ, cum s-ar zice la Dorohoi.

Dar în seara asta antrenamentul a fost prea fain și umǎrul mǎ doare prea tare și nu pot dormi și îmi dau seama cǎ dacǎ nu beau și nu mǎ spovedesc în fața micilor ecrane voi arde în Iad și Iadului îi va place.

Deci.

Deci zice cǎ a fost odatǎ ca niciodatǎ, cǎ de n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Deci zice cǎ odinioarǎ, cînd fǎcea plopul pere și rǎchita micșunele, se cheamǎ cǎ eram noi mai tineri. Ceva mai tineri. Mult mai tineri.

Cam prin 2003. În vara lui 2003. Tocmai primisem prima mea mașinǎ mai acǎtǎrii, un Volkswagen Caravan, courtesy of Viorel Micula. Adusese flota de mașini la Național TV și primisem și eu una. Albǎ, leneșǎ, dar stabilǎ, o barcǎ de mașinǎ cu mers așezat, un barcaz fain, burtos și cu tangaj bine definit, dar fainǎ.

Ce mai, pînǎ atunci avusesem doar Dacie, era cea mai foarte perfectǎ mașinǎ pe care o puteam avea la vremea aceea. Sǎru-mîna, Viorele, ne-ai dat prima noastrǎ mașinǎ, n-o sǎ te uitǎm, o sǎ ne rugǎm pentru mîntuirea sucurilor tale chimice în rugǎciunile noastre de atei habotnici.

Și atunci cum am fǎcut, cum am dres, am gǎsit o fereastrǎ în nebunia aia de pregǎtire de lansare a televiziunii și am plecat în conced cu mașina noastrǎ cea nou-nouțǎ care de fapt era a lui Micula, dar nu conta, eram tineri, totul ne era permis.

Nevastǎ, hai o sǎptǎmînǎ prin țarǎ! Hai! Am urcat familionul în mașinǎ, ne-am dus de la București la Telega, am parcat fata – pe vremea aceea era doar Marta, avea doar 3 ani, de fapt nici mǎcar atît, împlinea 3 ani în toamnǎ – deci ne-am dus la Telega, am lǎsat-o pe Marta acolo și am pornit într-un soi de tur al țǎrii.

Nu chiar tur al țǎrii, mai degrabǎ tur al Transilvaniei. Vroiam sǎ sǎrim Transfǎgǎrǎșanul, sǎ bǎlǎurim prin sǎsime, prin Munții Apuseni, cît se poate, apoi în sus spre Maramureș și pe urmǎ repede acasǎ, la copil și la servici. Mǎ rog, cît puteam face într-o sǎptǎmînǎ.

Vine dimineața plecǎrii de la Telega. Ziua întîi. Marta încǎ dormea, dacǎ nu mǎ înșel. Era varǎ, frumos, un pic rǎcoare. Nevastǎ, hai în mașinǎ. Plecǎm! Repede, pînǎ nu se scoalǎ sǎ înceapǎ sǎ urle, sǎ ni se înmoaie picioarele. Dǎm sǎ pornim, hartǎ, chestii, atmosfera aia de început de cǎlǎtorie, cînd dintr-o datǎ simt un deranj în gît.

Hait! Sǎ vezi cǎ taman acum rǎcesc. Și Flo simțea cam același lucru. E clar: sǎ vezi cǎ rǎcim taman cînd ne e lumea mai dragǎ și ne stricǎ tot dichisul. Nevastǎ, ce avem prin geantǎ? Ia de-aici un biseptol, stai sǎ iau și eu unul, dǎ-l pe gît. Ia și niște faringosept, sǎ sperǎm cǎ o ținem din medicamente. Am luat medicamentele, am pornit la drum.

Prima zi a fost Transfǎgǎrǎșanul. Încet și trist, opriri dese. Prahova, Dîmbovița, Argeș, Transfǎgǎrǎșan. Inițial vroiam sǎ rǎmînem la Bîlea Lac. Dar acolo era o așa înghesuialǎ și țigǎnealǎ și aglomerație și niște prețuri atît de mari încît am zis “futu-l pe ǎla care i-o îngrǎșa cu bani pe nesimțiții ǎștia”. Ne-am mai uitat roatǎ încǎ o datǎ la apus, la munți, la lac, am fǎcut un calcul în cap: hai cǎ putem ajunge la o orǎ relativ decentǎ în Sibiu, nu se poate sǎ nu gǎsim noi ceva pe-acolo. Și am plecat.

Mai repede pe partea nordicǎ a Transfǎgǎrǎșanului, care oricum nu e atît de spectaculoasǎ precum cea sudicǎ, mai din scurt, coborîre mai abruptǎ. Doma – doma, ne prinde noaptea, intrǎm în Sibiu, era deja vreo 10 seara, hai sǎ cǎutǎm ceva de dormit.

Oprim la o pensiune, acolo era plin, hai sǎ vǎ ajutǎm, sunǎm noi la alta care o știm, nici acolo n-aveau, pînǎ la urmǎ am gǎsit ceva, ne dǎ recepționera adresa, ne explicǎ cum se ajunge, bîjbîim un pic, ne descurcǎm, naibii, doar asta ne e meseria, sǎ gǎsim adrese în orașe strǎine.

Ajungem, ne așteptau, cam scump, o curte de-aia nemțeascǎ aranjatǎ în stilul ǎla cvasi-kitsch, cǎruțǎ datǎ cu motorinǎ, roți de cǎruțǎ separat date și ele cu motorinǎ, prea noi, prea întregi, prea nefolosite, roțile de cǎruțǎ eu știu cǎ aratǎ un pic altfel, cǎ deh, sînt de la Telega, dar era totuși ok, decent. Curat, cu oarece dichis, nici mǎcar tușa de kitsch nu era prea tare. Cît sǎ zgîrie un pic ochiul, dar sǎ nu deranjeze cu adevǎrat.

Buuun. Numa’ bine. Desfacem bagajele, mîncǎm, ne spǎlǎm și

Si de aici gata. Edit :)


Citeste tot...

Pacientul român (guest blogging)

Pacientul roman
- mic eseu despre splendoare si sublim -
de George George

Buna ziua. Numele meu este ... complet irelevant in situatia de fata. Este suficient sa va precizez ca sunt un medic tanar, lucrator cu stetoscopul intr-o clinica privata din Bucuresti. Fara pedigree, pile, grad universitar si post confortabil intr-un spital de stat. Un fel de supravietuitor macinat de dileme: Anglia sau Germania? Dar divaghez.

Profit de scaderea momentana a standardelor blogului stimabilului si inaintez spre aprobare acest mic text. Concluziile lui au la baza experienta personala, frustrarea dobandita in, sa zicem, ultimii 12 ani si, posibil, invidia innascuta. Deci recunosc tot. Si sunt si de la tara.

Mica mea clasificare incepe cu categoria, posibil, cea mai slab reprezentata:

Pacientul normal
Suficient de educat cat sa salute la venire si plecare si, functie de prestatie si vesti, sa-ti multumeasca. Nu-ti vorbeste cu "tu" chiar daca este cu 30 de ani mai in varsta si "ai fi putut sa-i fi copil". Stie ca nu a venit in cabinet in calitatea ta de potential copil pentru toti cei cu 20 de ani mai in varsta, ci pentru ca esti medic. Este informat, cauta despre boala lui pe internet si, eventual, citeste prospectele medicametelor recomandate. Cu toate astea, nu are impresia ca stie mai multe decat tine, nu te anunta "victorios" ca tratamentul pe care i l-ai prescris a provocat explozia fiactului la un pacient - din 20 de milione de utilizatori. Priveste cu ochi critic toata explozia asta recenta cu "naturalul" si "naturistele". Nu da din coada ca Azorel cand aude de "medicina holistica". Si cel mai important: TE CREDE. Stie ca nu are cum sa te verifice profesional oricat ar scotoci netul, ramane doar sa astepte rezultatele. Daca are indoieli este suficient de rezonabil incat sa ceara a doua opinie altui medic, nu vecinului Costica.

Informatul
Vine la tine, aparent, din spirit de caritate. Vrea sa-ti explice cum stau "de fapt" lucrurile. Stie prospecte pe de rost si citeste tot felul de site-uri pseudomedicale dubioase. Este la curent cu dedesubturile conspiratiilor puse la cale de companiile farmaceutice. Are intotdeauna la indemana exemplul unui unchi/bunic de la tara care n-a vazut vreodata un doctor, a mancat numai carne prajita, a fumat Carpati toata viata si a trait pana la 80 de ani. Si nu se poate abtine sa nu-l compare cu "alde astia", pensionarii palizi si astenici de Bucuresti, care umbla cu medicamentele in buzunar. Concluzia evidenta: medicamentele i-au imbolnavit. Nu vrea sa tina regim, nu pre are chef sa ia medicamente, o face pe viteazul cand ii explici riscurile. Face infarct miocardic sau accident vascular cerebral pana in 60 de ani si crede ca asa a vrut Dumnezeu.

Subtip: corporatista hip, cu ochelari de intelectuala. Vorbeste corect, fara dezacorduri, incearca sa puna lucrurile cap la cap, se informeaza din mai multe surse. Este sigura ca daca i se explica bine poate intelege totul in detaliu. Alearga din doctor in doctor, de obicei pentru ca ce i se spune nu coincide cu propria ei parere despre chestiune.

Seniorul
Cel mai spectaculos exemplar este urmatorul: o doamna in varsta, bine imbracata, distinsa, cocheta. Dupa 2 minute iti dai seama ca nu intelege nimic din ce-i spui, ca nu poate raspunde la obiect la nicio intrebare si ca nu-ai aminteste clar cand si daca a luat tratamentul. Daca are vreo ruda de treaba ai o speranta, altfel stii ca si daca explici de 5 ori si-i scrii explicit pe fisa ce-i de facut tot le incurca.

Nemultumitul
E convins ca toti doctorii sunt niste nenorociti in care nu poti avea incredere. De altfel asa zice si presa. A avut un var care a murit in spital, incompetentii de doctori nu au fost in stare sa recunoasca o banala intoxicatie cu metanol. Sau nu au primit spaga la timp.

Din pacate, tratamentele alea scumpe, "pe baza de plante", recomandate de oamenii aceia draguti de la firma de naturiste nu l-au ajutat. Asa ca mai de bunavoie, mai fortat de familie, vine la consult. Saluta in sila sau deloc, astea-s prostii, el a platit si nu are nevoie "sa faca frumos". Te priveste cu suspiciune, te intrerupe brutal cu intrebari cretine care lui i se par incuietoare. Stie de intelegerile pe care le ai cu firmele de medicamente si refuza tratamentul propus. Orice faci sau zici nu-i decat o confirmare a parerii initiale, esti un vierme pus pe capatuiala pe seama "oamenilor amarati". Este socat daca-i recomanzi un consult la un coleg sau o investigatie ceva mai complexa. El a venit sa-i rezolvi problema. Pe loc daca se poate. Din pacate, in multe cazuri ajunge in stadii avansate, incurabile, blestemand medicii care nu au stiut sa-l trateze.

(va urma) Citeste tot...

Parasite Lost

Sase motive de citit acest articol din The New Scientist: Parasite Lost.

In primul si in primul rand pentru mesajul sau umanist. Felul in care unii oameni, cu mult efort si dezinteresat, ajuta sa imbunatateasca viata altor oameni este de admirat.

In al doilea rand, ca subiect de medicina. Fascinant de oripilant ce ciclu de viata are si pe unde se cuibareste si ce dezastru lasa in urma sa monstrul asta mic si alb si agonizant.

In al treilea rand, pentru insight-ul sociologic exprimat in fraza "Changing people's behaviour is notoriously hard." Felul in care eradicarea bolii depinde in primul si in primul rand de schimbarea comportamentului, de acele caramizi de baza ale vietii noastre, obiceiurile cotidiene, practica, rutina, dar si motivatia acestor practici, semnificatia, toate acestea fac obiectul, esenta, painea cea de toate zilele a stiintelor sociale in care ne balacim noi creerul si egzistentza: sociologia si antropologia.

In al patrulea rand, despre minunile vietii, despre biologie. Exemplu de adaptare a animalului, de maximizare a supravieturii sale prin calibrarea ciclului de viata la conditiile de mediu (ciclul anual umed - uscat din zonele calde). Dar si ca o curiozitate, ca un exotism morbid, din ala de ne invatza Jules Verne in copilarie si din ala de ne face insidios in capul creerului nostru sa creem diferenta dintre exotic si normal, dintre lumea aia, cu monstri si oameni negri, si lumea asta, cu oameni obisnuiti. Adica orientalismul. Adica iar o dam in antropologie si sociologie. Cum o dai, cum o cotesti, tot in -ologie nimeresti :)

In al cincilea rand e vorba de istorie. E fascinant insight-ul privind originea simbolului medicinii: batul cu sarpele in jurul sau. Se pare ca de aici provine. Cititi, daca vreti sa aflati.

In al saselea rand, dar evident nu in cel din urma, din motive de matematica. De fapt, de aici a pornit aceasta postare: de la juisarea telectuala a lui Turambar in fata unui nou exemplu de distributie matematica identificata in natura. In cazul de fata, exponentiala, aia inversata, aia de tip 1 / x. Priviti ce frumos, ce foarte cel mai perfect se aseaza evolutia numarului de cazuri de boala peste aceasta curba. Priviti cum realitatea se inshurubeaza, se rasuceshte si incotorleshte pe principiu. Un nou exemplu al regulii "matematica guverneaza existentia" si "functiile este peste tot, daca stii unde sa te uiti".

Nu, nu functziile alea la care va ganditzi voi, prapastiosilor si istericilor si spumistilor si paranoicilor si conspiratzionistilor si forumijdilor si tristilor. Ci functiile alea la care ne gandim noi, uneori chiar si in vis. Alea de au reprezentat cosjmarul existentei voastre in liceu, nasoilor cu fobie la cifre. Alea cu f(x).



Deci sa recapitulam: filantropie & umanism, sociologie & antropologie, biologie, medicina, istorie, matematica. Toate laolalta. Cum ar spune nasoii aia de la marketing, aia de incearca sa va vanda tot soiul de prostii inutile: cinci intr-unul.

Deci incercati sa lasati patima cotidiana de o parte si sa va limpeziti capul. Viata e scurta si mai sunt si alte lucruri pe fata Pamantului decat Boc, Geoana, Basescu, Iliescu, Vanghelie si Ioan Rus.

Cuuum, nu stiati? Ioan Rus o sa fie noul...

Mda. Ia, hai la viermele de Guinea inapoi cu voi. Mama voastra de politrucizatzi...



:p

Citeste tot...