Gogu Pleșu Liiceanu

Retrospectiv, lucrurile sînt atît de clare. Doamne, cît de clare...

La vremea respectivă, Ceaușescu și securiștii săi au făcut din discursul patriotic un instrument ideologic de ieșire de sub influența rușilor.

Dacă rușii / sovieticii apăsau pe pedala internaționalismului, ca să legitimeze de fapt imperialisul / neo-colonialismul sub deghizare (străinii e buni și superiori, chiar și atunci cînd ne jefuiesc țara, cînd ne iau grîul și petrolul și uraniul din gubernia noastră Republica Sovietică România), Ceaușescu își legitima autonomia de acțiune și contracara prin naționalism: Eminescu, Mihai Viteazu, Burebista, Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Ecaterina Teodoroiu, "Pe aici nu se trece".

Pînă aici, toate bune și frumoase, știm cu toții asta, e descoperirea apei calde.

De aici încolo, însă, începe chichirezul. Cum au reacționat rușii să-l neutralizeze la discurs pe Ceaușescu?

Rușii aveau nevoie ca de apă să recapete întîietatea discursivă, the higher moral ground, să aibă hegemonia culturală, cum ar zice Gramsci. Drept pentru care au construit un grup de telectuali care să transmită mesajul necesar către popor.

Intră în scenă Pleșu, Liiceanu și minionii săi: Baconschi, Ungureanu, Dinescu et co.

Pleșu, Liiceanu, la vremea aceea dornici de afirmare, au constituit o adunătură de intelectuali necesară pentru prelucrarea ideologică prin așchiere a populației de către ruși – acțiunea “Perestroika”.

Grupul era sub atenta coordonare și îndrumare și mentorat al unui kaghebist de nădejde din Comitetul Central de pe atunci, Gogu Rădulescu, omul lui Gorbaciov care coordona acțiunea de săpare la temelii a lui Ceaușescu. Citiți aici, dacă vreți să știți povestea.

Grupul, Pleșu Liiceanu et co (Baconschi, Ungureanu, Dinescu, Nicolaescu, Caramitru etc), evident că era urmărit cu preocupare și îngrijorare de către partea naționalistă a Securității, aia pro-Ceaușescu. De-aia i-a și mazilit la un moment dat, în surghiun la Conacul de la Teșcani.

Pe altă parte, grupul evident că nu era de capul său, era în misiune de servici, era detașat la ruși chiar de către stăpînii lor, de cealaltă parte a Securității, aia anti-Ceaușescu și filo-străineză, la vremea aceea filo-sovietică.

Ce Dumnezeu, doar Securitatea îi crease pe Pleșu și pe Liiceanu, în urma agățării prin constrîngere și șantaj în operațiunea “Meditația Transcedentală”. Și atunci doar i-a mutat dintr-o parte în alta, luîndu-i de la acțiunea de monitorizare cu urechea pe Noica și transferîndu-i la echipa Gogu Rădulescu.

Și uite așa telectualii noștri civili Pleșu și Liiceanu au făcut mațocăreli filo-rușești în anii 80. Conspirații, chestii, cluburi literare la Gogu Rădulescu.

Ceaușescu, în marea sa mărinimie, nu i-a belit de tot, doar i-a trimis la conac, la țară, să respire aer curat și să ventileze poezie.

Și cu Dinescu la fel a fost. Tot un aproape civil care era nu de capul lui, ci de capul altora. Un pion. Un tactic. S-a dat el lebădă lovită după aceea, dar de fapt a fost un pufos întocmai și la timp. Și pufos întocmai și la timp a rămas.

Apoi a venit Revoluția. O Revoluție foarte spontan organizată de către ruși (mii de turiști, da?), cu acordul și sub monitorizarea tovarășilor francezi, englezi, americani și cu ungurii pe de mărgini, încercînd și ei să obțină un ce profit.

Și Ceaușescu a fost dat jos de ruși, în operațiunea Perestroika. Și a venit Iliescu, o mare lumină a grupului gorbaciovist, cu premier Roman, băiatul lui tata, o mare lumină a Diviziei Tudor Vladimirescu.

Iar Pleșu uite așa a ajuns fix la întîmplare Ministrul Culturii. Iar Liiceanu a preluat gratis fix la întîmplare Editura Politică, de a devenit Humanitas. Iar Dinescu a devenit fix la întîmplare un mic și pufos agent de influență, cu Academia Cațavencu. Iar Ungureanu și-a început prodigioasa activitate academică sub acoperire. Și așa mai departe. Și așa mai departe.

În acest context foarte civil de activitate, revista Dilema, alături de revista 22 și de editura Humanitas, au reprezentat farurile călăuzitoare ale recăpătării hegemoniei culturale, cum ar zice Gramsci. Ele au fost - și sînt și acuma, bine mersi, dar nu cu aceeași eficiență din anii 90 – tribuna de unde s-a combătut cu spume la gură tot ce a fost ideologie naționalistă. În folosul rușilor la început, apoi în folosul occidentalilor, că au fost transferați la ceilalți stăpîni după Nine Eleven.

Ne aducem aminte cum în paginile revistei Dilema a fost demonizat Eminescu. Ne aducem aminte cum în paginile revistei Dilema se combătea protocronismul vetust, se înfiera cu aprigă mînie proletară tot ce fusese în anii 70-80.

Adică se spăla pe creier o generație întreagă, să se lipească alte afișe pe dinăuntru. În paginile revistei Dilema tot ce era de-al nostru a fost prezentat drept cîh și de căcat, protocronist și vetust și nașpa, în timp ce tot ce era al străinilor era de bine.

Uite așa, încet-încet, cu răbdare de NKVD care el e KGB care el nu e GRU, dar tot aia e, un soi de FSB, în paginile revistei Dilema a fost îndoctrinată o bună bucată a elitei generației mele, ăștia care acuma sîntem la 30-40-50 de ani. Generație de am ajuns să credem că tot ce-i românesc e de căcat, iar tot ce e de la străini trebuie lins cu admirație.

Pe urmă, după Nine Eleven, cînd România a început să schimbe cîrma, Pleșu și Liiceanu au fost transferați de către Securitate de la ruși la occidentali.

Pleșu a ajuns ministru de externe, mare lumină a Germaniei. Apoi, din ministru, a ajuns consilierul lui Băsescu.

Liiceanu a continuat acțiunea de hegemonie culturală la Humanitas și și-a cumpărat BMW. Acuma, în vremuri de criză, l-au reactivat să-l laude pe Cioloș.

Dinescu, mai boem și mai fraer și mai tactic, a tot frăgezit televiziunea de stat și și-a făcut conac, îl doare la bască, el e cu lăutarii și cu gîștele.

Baconschi, o lumină secundară, a fost și el ministru de externe. Apoi ambasador la Paris, acolo unde s-a votat cu frecvență de mii de voturi pe minut. Apoi a lins-o un pic cu entuziasm pe Udrea.

Mihai Răzvan Ungureanu, pupilul lui Pleșu și Baconschi, a fost și el ministru, tot de externe, absolut la întîmplare, nu? Mai apoi, la vedere, șeful tuturor unităților din subordine. Mai apoi au încercat chiar să-l cocoațe prim-ministru, dar a fost mult prea arogant, punea bătrînii să-și dea zăpada de pe casă.

Toți, toți, toți la ordin. Toți cu metodă și toți întocmai și la timp.

Acum, retrospectiv, lucrurile sînt atît de clare. Doamne, atît de clare...

PS: Da, am citit Dilema o tinerețe întreagă. Da, am și scris la Dilema cîteva articole. Da, am avut bursă Soros. Da, am fost spălat pe creier cu consecvență o tinerețe întreagă. M-am și certat cu taică-meu pe motivele astea.

Și tocmai de aceea da, îmi dau seama cum mi-a fost prelucrat creierul prin așchiere așa cum au vrut Gorbaciov și Gogu Rădulescu, ofițerul său aici în gubernia România. Și tocmai de aceea îi iubesc acum atît de mult...

Și tocmai de aceea trebuie să-i cer iertare lui taică-meu. Tată, ai avut dreptate. Mare dreptate ai avut. Mare dobitoc am fost...
.