vineri, 30 decembrie 2016

Din îndepărtatul București, din această junglă de asfalt, lemn...

Din îndepărtatul București,

din această junglă de asfalt, lemn, piatră cubică, pefele, becea, scuipinol, tembelizorin, oameni, politicieni, jurnaliști, analiști și alte bestii,

de acolo de unde nici măcar Star Wars nu se vede cum trebuie, că încă nu a ajuns firmanul de numire a guvernatorului Republicii Istovite România,

din însorita noastră metropolă înnorată și mohorîtă (da, știu, e imposibil; așa sînt eu, scriu imposibil),

de aici din mijlocul realității cutremurătoare, senzaționale, catastrofale și click aici!,

vă urez să fiți infinitezimal mai adecvați la realitate, microscopic mai frumoși și mai ales și mai ales incremental mai fericiți și mai puțin păcălicioși, că prea vă duceți după fentă mai ceva ca rața după firimiturile de cozonac,

să aveți o viață deosebit de nedeosebită, pentru că deosebirea înseamnă de regulă suferință,

să vă bucurați de ceea ce aveți și mai ales de cei ce-i aveți pe lîngă voi,

să faceți tot posibilul să aveți și mai mulți pe lîngă voi, oameni dragi,

care n-are copii să facă, sper că stăpîniți procedeul de fabricare, dacă nu, vă învățăm, ăia care au să mai facă, niciodată nu-s destui copii pe lumea asta fără de copii,

ăia care n-au prieteni să-și facă, cum de n-aveți prieteni pînă acum?, pufoșilor, ăia care au să-și facă și mai mulți, prieteni, prieteni everywhere, să fie lumea plină de prieteni și de alte bestii zîmbitoare,

dacă nu puteți să vă faceți știu eu un centru de închiriere prieteni, au toate modelele, și noi, și la mîna a doua, ieftin și calitativ, cum ar zice deosebitul de strălucitor Vanghelie, fie-i amintirea politică vie, că rar mai găsim oameni care să facă Breaking News precum el,

unde rămăsesem?,

aha!, mi-am amintit!, vă uram ceva de bine, să fie bine să nu fie rău,

să fiți voi, dragilor, voi și numai voi, voi așa cum vreți voi, niște pufoși, niște bestii, niște încăpățînați în a fi voi și nu ceea ce vă bagă alții pe gît să fiți,

să fiți niște consumatori de realitate și niște prigonitori de amăgire, căci amăgirea este cel mai mare dușman al creierului, mai bine consumați bere, heroină, cocaină, spirt trecut prin pîine, praf de pușcă amestecat cu ciment, trinitotoluen cu zahăr cubic peste decît să vă lăsați amăgiți,

iar restul va veni de la sine: 2017 după 2016, bucurie după tristețe, tristețe după bucurie, noapte după zi, vară după iarnă (except for GOT, where there’ll be only winter and pain, valar morghulis, valar dohaeris), moarte după viață și, pentru unii dintre voi, mai norocoși și mai cuminți, și viață după moarte.

Căci totul este deșertăciune și deșertăciunea ne este hrană și apă și ne ține de foame și de sete,

căci a fi uman e deșertăciune, pufoșii mei amăgicioși. Și tare faină mai e deșertăciunea asta, și tare mai ținem cu dinții de ea cum ține rața cu ciocul de firimiturile de cozonac ale vieții.

La mulți ani, pufoșilor, dragilor, bestiilor, fraților, oamenilor! Fiți oameni și rămîneți vii!



. Citeste tot...

luni, 26 decembrie 2016

Între rădăcinile grîului și rădăcinile porcului

Într-un veac sînt vreo cinci generații, dacă este să nu ne chinuim prea mult cu socoteala. Cam la douăzeci de ani odată, puii de om devin părinți și fac alți pui de om.

Într-un mileniu sînt 10 secole. Cincizeci de generații. În șapte milenii sînt 350 de generații. Hai, poate 400, căci de fapt mai toată viața ei, cu excepția acestor secole recente și moderne, specia noastră a fost nubilă și a început să facă copii cam de pe la 15 ani, deci cam șase generații pe secol.

Patru sute de generații. Doar patru sute de generații. Pentru biologie, asta e un fleac. O zdrumicătură mică de amestecare și schimbare genetică. Un sughiț geologic. Un sughiț biologic. Un sughiț genetic.

Doar patru sute de iterații și de zvîrcoliri aleatorii, modelate sub presiunea de lut a nevoii, a valurilor vînturilor, a mediului înconjurător, cum spun anchilozații prin manuale, a Mamei Natură care ea o fi mamă, că e mama noastră, a tuturor, dar e mamă aspră, rea, cîinească, nemernică și necruțătoare. Cu o mînă ne dă, cu o mînă ne omoară. Cine nu joacă jocul, moare. Cine nu joacă jocul, nu face pui. Cine nu joacă jocul, pa.

Patru sute de generații. Un fleac. Asta îmi trecea prin minte uitîndu-mă în dimineața asta la cartea Marijei Gimbutas, The Goddeses And Gods Of Old Europe, carte care tronează la loc de cinste în biblioteca noastră, unde cărțile sînt așezate după coperți, ca un bun pseudo-intelectual ce sînt. Copertă violetă. Poze înăuntru. Multe poze. Poze de zeițe și de zei.

Vinča. Cucuteni. Starčevo. Hamagia. Karanovo. Criș. Tiszapolgar. Dikilitash. Butmir. Serra d’Alto. Danilo. Petrești. Nistru-Bug. Vădastra. Boian. Gumelnița.

Vechea Europă. Zeii de atunci. Oamenii de atunci. Suferințele și nevoile și patimile și iluziile de atunci. Bob de grîu și bob de porc. Bobul grîului, esență de viață. Bobul porcului, esență de furie. Adică tot de viață. Rît de porc și rît de grîu. Rîtul vegetal al grîului, scurmînd cu rădăcinile sale pămîntul rece și indiferent. Rîtul animal și animalic al porcului, căutînd gloria ghindei și victoria împuierii.

Rit de porc și rit de grîu. Ritul grîului, moartea din viață și viața din moarte. Coliva și spicul. Ce intră în pămînt din pămînt va izbîndi, cu viața pre moarte călcînd. Cununa și fecunda.

Ritul porcului. Străpungerea și spaima. Grăsimea și colțul. Monstrul și zeul. Zeul sub chip de zeu. Părintele totemic. Fratele sacru. Părul zburlit și fecunda.

Rituri. Mistere. Monștri. Frici. Năzuințe. Zei. Zei vegetali. Zei animali. Zei de-o seamă cu omul.

Și, peste toate, o cifră mică, neînsemnată. Doar patru sute de generații.

Faptul că de oamenii de atunci ne despart doar patru sute de generații, patru sute de grămezi de oase și de cranii care la vremea lor au fost pui ca pe urmă să fie părinți, asta mi se pare cel mai mare miracol la care merită să cugetăm, în aceste zile de Crăciun care cuprinde în el, ca o mare taină generoasă, grîul și porcul, Iisus și Vechea Europă. Strămoșii noștri și strămoșii lor. Ideile lor și ideile noastre. Viețile noastre și morțile noastre.

În patru sute de pași, în patru sute de iterații de carne și de viață și de pui și de suferință și de dorință și de năzuință, am făcut saltul de la bob de grîu și bob de porc la wireless și la bomba atomică și la Pokemon și la fizica cuantică și la metropole de zeci de milioane de suflete și la și la și la. Și la.

Și la. Și la. Și la.

Ăsta este misterul la care mă gîndesc în fiecare zi. Dar mai ales azi. Ăsta e misterul care-mi dă fiori, de fiecare dată cînd îmi beau cafeaua, cînd îmi beau laptele, cînd îmi beau vinul, cînd îmi beau sudoarea. Doar patru sute de generații. Doar patru sute de rînduri de strămoși. Doar 10 mii de ani.

Ridic acum cana asta de cafea pe care o beau la fel cum îmi beau vinul și laptele și sudoarea, să fie de sufletul strămoșilor noștri, ăia mulți și neștiuți și morți, ăia care au fost pui ca să fie părinți ca să facă pui. Ca să fim noi aici acum.

Dumnezeu să-i odihnească, acolo jos, între rădăcinile grîului și rădăcinile porcului.



. Citeste tot...

joi, 22 decembrie 2016

Johannis nu se predă așa ușor

Zilele astea, în răstimpul în care nu l-am căutat pe Ghiță, (nu, nu era pe pîrtie; cred că s-a ascuns în altă parte), am discutat cu o seamă de prieteni și cunoscuți, evident pe inevitabila temă a guvernării PSD și a nominalizării primului ministru, cum de altminteri discută mai toată lumea zilele astea.

În ciuda părerilor convergente ale interlocutorilor mei, care consideră că Johannis nu are ce face, trebuie să se recunoască învins, eu continui să am o opinie contrariană și să cred că Johannis se zbate să întoarcă un rezultat potrivnic în favoarea sa.

Așa cum spuneam și zilele trecute, înainte să se contureze această tergiversare a sa de desemnare a premierului după Crăciun, cred în continuare că este ultima dată cînd Johannis mai are o șansă să nu piardă de tot lupta pentru putere. E ultima dată cînd încă mai ține ciocanul în mînă și poate face ceva de manieră legală cu el.

Constituția, interpretată convenabil, îi dă acest drept. Frazarea acelui vestit articol 103 privind învestitura premierului este suficient de vagă încît să-i permită acestuia să interpreteze “consultarea” ca fiind consultativă, nu imperativă, iar “desemnarea” atributul său exclusiv, pe principiul “v-am consultat, dați-vă-n spumele mele constituționale, acuma eu desemnez, cum vrea Constituția mea”.

În plus, va accentua pe faptul că nici un partid nu are majoritate absolută în Parlament, deci se consultă cu toate în mod egal – cum a și făcut-o deja – și nu consideră PSD cîștigătorul alegerilor, ci viitorul principal partid de opoziție.

Și deja multe semne sînt că așa va face. Joacă deja la temporizare. E clar că are nevoie să cîștige timp, cît să le dea posibilitatea cîinilor discreți să miște lucrurile așa cum trebuie.

A mutat deja următoarea rundă de confruntare mai încolo, după Crăciun. După aia eu presimt că o va mai lălăi, să treacă și Revelionul. Probabil va respinge prima propunere, pe principiul “nu are basca, și chiar dacă îi puneți bască, nu are moț patagonez”. Va forța a doua nominalizare, pe principiul “ia să vă văz dacă aveți curaj să nu o votați, să vedem ce iese mai degrabă, suspendare sau alegeri anticipate”.

Evident că se bazează că nu va fi suspendat. Pe de o parte, datorită sprijinului extern pe care contează în continuare, îndeosebi de la aripa populară europeană, așa cum a beneficiat și Băsescu acum patru ani, în fatidicul an 2012, cînd atunci de fapt a pierdut PSD meciul (da, știu: Ponta, Ghiță, Șova, Cazanciuc, chiar și Palada; da, știu...).

Dar mai ales și mai ales se bazează pe sprijinul intern, al sistemului de forță în general și al serviciilor în particular, care cu toții se tem că dacă vine PSD / Dragnea la butoane, aceștia au toate motivele din lume să-i belească, pe motiv de răzbunare, că nu va fi o batistă pe țambal ca pe vremea lui Ponta, ne facem că îl bușim pe Băsescu, dar o lăsăm pe Codruța în pace. Ei cred că de data asta sîngele va fi real, nu doar ketchup. Și sistemului știm că îi place sîngele, dar să nu le curgă lor, ci doar victimelor.

Pe acest principiu, de sistem încolțit și de sprijin extern (da, Merkel sîngerează și ea masiv, dar încă e la butoanele influenței Uniunii Europene și nu dă semne că se predă așa ușor), Johannis își joacă ultima carte. De Vodă căpos care se uită de sus, solemn și disprețuitor, la boierii pămînteni, ăia corupți și melteni, și-și rotește buzduganul și-i pălește la tîmplă, știind că Înalta Poartă îl va ierta dacă va ciobi vreo doi-trei boieri pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Acuma doar e nevoie ca buzduganul să aibă ceva timp la dispoziție, să-și încarce bateriile și să se pregătească să execute foc de voie în boierii cei mișei și cu mustață prea provincială, prea românească, prea ca la țară.

Știți bancul cu ursul și cu vînătorul care nu-l nimerea, deși ursul se tot apropia, se tot apropia? O să fie... O să fie...

. Citeste tot...

luni, 19 decembrie 2016

Au trecut alegerile!



. Citeste tot...

joi, 15 decembrie 2016

Saving face pe Dîmbovița în jos

Johannis se află în fața unei lupte foarte importante.

Pînă acum, a pierdut patru bătălii importante, poate chiar decisive, în orice caz strategice.

Bătălia popularității
A scăzut dramatic în ochii românilor. În momentul de față sîngerează în jurul lui 30% încredere, unde Băsescu scăzuse de-abia pe sfîrșitul celui de-al doilea mandat și după tăierea salariilor. Johannis riscă să fie mai varză decît Constantinescu la acest capitol

Bătălia comunicării
Este deja antologică inadecvarea de comunicare a actualului nostru președinte de țară. Urmărim cu preocupare, uneori chiar cu îngrijorare, dar cu siguranță mereu cu amuzament cum mutul tace în fiecare zi, pas cu pas. Ghinion.

Bătălia guvernării
Aici a pierdut de două ori: cum a ajuns să aibă guvern și ce a făcut cu el. În primul rînd prin felul în care și-a pus Guvernul MEU. O manevră absolut imorală și jenantă (ca să nu folosesc cuvinte mai tari) prin care a călărit cinic și oportunistic tragedia de la Colectiv pentru a-l da jos pe Ponta și a-și pune Guvernul MEU. “A fost nevoie să moară oameni să am și eu Guvernul MEU”. Al MEU. My preciouss.

Apoi, preț de un an de zile, minionul lui Johannis, Cioloș, acest Boc v2.0, a făcut țara varză. A fost Guvernul ZERO. Ar trebui un articol separat ca să enumerăm toate neîmplinirile și ticăloșiile făcute de Guvernul ZERO în 2016. Le știți. De-aia jumătate din românii care au venit la vot au votat PSD. De nervi. De draci. De furie. Guvernul MEU. Guvernul ZERO

Bătălia alegerilor
Decembrie 2016 a încoronat doi ani de inadecvare. De nervi, de draci, de furie, de indignare, românii au sancționat un Johannis total inadecvat, un Cioloș total defazat, un guvern total ZERO. Românii au dat dovadă că sînt capabili să fie cuminți precum pămîntul și le-au dat în cap cu Cumințenia Pămîntului: PSD 45%, înainte de redistribuire.

* * *

E clar de ce acum Johannis nu își poate permite să piardă și această bătălie a desemnării premierului. Dacă și acum iese că PSD / Dragnea au învins, Johannis poate începe să împacheteze. Chiar dacă va rezista pînă la sfîrșitul mandatului, va fi deja istorie, un manechin împăiat în mod solemn, proptit în geamul statului român.

Asta dintr-un motiv foarte simplu: sistemul nu acceptă înfrîngerea. Sistemul nu iubește oamenii care pierd lupte. Că așa sînt militarii: crescuți să iubească victoria și puterea, nu oamenii moi, care mănîncă bătaie.

De-aia sistemul i-a ciugulit lui Băsescu din palmă atîția ani, căci Băsescu știe să învingă, no matter what. Iar acum sistemul e în alertă. Este foarte posibil să fie condus de un tăntălău, în condițiile în care istoria ne bate la ușă și războiul la fereastră.

Johannis nu e prost. Nu-l subestimați. Johannis știe asta. Drept pentru care își dă seama că asta este ultima lui bătălie importantă, prima pe care cu adevărat nu-și permite să o piardă.

Eu, personal, cred că Dragnea ar trebui să fie prim-ministru, pentru că e corect ca cel care conduce partidul la victorie să îl conducă și la guvernare. Dar tot eu, tot pe persoană fizică, nu cred că va fi posibil asta. Se vor declanșa toate mecanismele de forță pentru a-l împiedica.

Nici Dragnea nu e prost. Și el știe asta. Și Dragnea, spre deosebire de alții, e precaut, prevăzător, e un supraviețuitor care nu se aruncă așa ușor cu pieptul deschis în fața gloanțelor (Ah, sfîntă tinerețe naivă! De ce e nevoie ca tinerii să fie avîntați și naivi?).

Dragnea are acum două sarcini dificile. Are dificila sarcină să transmită partidului de manieră convingătoare că nu poate fi prim-ministru, dar că rămîne în continuare la butoane. E deja o luptă și o fierbere în interiorul partidului, se dorește sînge, e o tabără semnificativă care dorește confruntare pînă la capăt și fiat pesede, pereat mundus, să punem un premier așa cum vrem noi.

Dar, și mai important, are dificila sarcină să identifice o persoană potrivită, un Boc v3.0, care să fie convenabil, în ordinea numerelor de pe tricou ca importanță: -
și ambasadelor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și serviciilor care guvernează de fapt această gubernie de margine de imperiu, -
și lui Johannis care ține încă, totuși, ștampila în mînă, -
și partidului, care oricînd i se poate scula în cap la primul semn de slăbiciune ori - și mai rău! – de trădare -
și mai ales și mai ales o persoană care să nu capete personalitate (prea) proprie și (prea) pe persoană fizică, să nu se transforme încet-încet într-un competitor la conducerea partidului. -

Greu, nu-i așa? Saving face, cum ar zice chinezii.

Nu-i greu. Ghici ciupercă ce-i.



. Citeste tot...

marți, 13 decembrie 2016

Gogu Pleșu Liiceanu

Retrospectiv, lucrurile sînt atît de clare. Doamne, cît de clare...

La vremea respectivă, Ceaușescu și securiștii săi au făcut din discursul patriotic un instrument ideologic de ieșire de sub influența rușilor.

Dacă rușii / sovieticii apăsau pe pedala internaționalismului, ca să legitimeze de fapt imperialisul / neo-colonialismul sub deghizare (străinii e buni și superiori, chiar și atunci cînd ne jefuiesc țara, cînd ne iau grîul și petrolul și uraniul din gubernia noastră Republica Sovietică România), Ceaușescu își legitima autonomia de acțiune și contracara prin naționalism: Eminescu, Mihai Viteazu, Burebista, Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Ecaterina Teodorescu, "Pe aici nu se trece".

Pînă aici, toate bune și frumoase, știm cu toții asta, e descoperirea apei calde.

De aici încolo, însă, începe chichirezul. Cum au reacționat rușii să-l neutralizeze la discurs pe Ceaușescu?

Rușii aveau nevoie ca de apă să recapete întîietatea discursivă, the higher moral ground, să aibă hegemonia culturală, cum ar zice Gramsci. Drept pentru care au construit un grup de telectuali care să transmită mesajul necesar către popor.

Intră în scenă Pleșu, Liiceanu și minionii săi: Baconschi, Ungureanu, Dinescu et co.

Pleșu, Liiceanu, la vremea aceea dornici de afirmare, au constituit o adunătură de intelectuali necesară pentru prelucrarea ideologică prin așchiere a populației de către ruși – acțiunea “Perestroika”.

Grupul era sub atenta coordonare și îndrumare și mentorat al unui kaghebist de nădejde din Comitetul Central de pe atunci, Gogu Rădulescu, omul lui Gorbaciov care coordona acțiunea de săpare la temelii a lui Ceaușescu. Citiți aici, dacă vreți să știți povestea.

Grupul, Pleșu Liiceanu et co (Baconschi, Ungureanu, Dinescu, Nicolaescu, Caramitru etc), evident că era urmărit cu preocupare și îngrijorare de către partea naționalistă a Securității, aia pro-Ceaușescu. De-aia i-a și mazilit la un moment dat, în surghiun la Conacul de la Teșcani.

Pe altă parte, grupul evident că nu era de capul său, era în misiune de servici, era detașat la ruși chiar de către stăpînii lor, de cealaltă parte a Securității, aia anti-Ceaușescu și filo-străineză, la vremea aceea filo-sovietică.

Ce Dumnezeu, doar Securitatea îi crease pe Pleșu și pe Liiceanu, în urma agățării prin constrîngere și șantaj în operațiunea “Meditația Transcedentală”. Și atunci doar i-a mutat dintr-o parte în alta, luîndu-i de la acțiunea de monitorizare cu urechea pe Noica și transferîndu-i la echipa Gogu Rădulescu.

Și uite așa telectualii noștri civili Pleșu și Liiceanu au făcut mațocăreli filo-rușești în anii 80. Conspirații, chestii, cluburi literare la Gogu Rădulescu.

Ceaușescu, în marea sa mărinimie, nu i-a belit de tot, doar i-a trimis la conac, la țară, să respire aer curat și să ventileze poezie.

Și cu Dinescu la fel a fost. Tot un aproape civil care era nu de capul lui, ci de capul altora. Un pion. Un tactic. S-a dat el lebădă lovită după aceea, dar de fapt a fost un pufos întocmai și la timp. Și pufos întocmai și la timp a rămas.

Apoi a venit Revoluția. O Revoluție foarte spontan organizată de către ruși (mii de turiști, da?), cu acordul și sub monitorizarea tovarășilor francezi, englezi, americani și cu ungurii pe de mărgini, încercînd și ei să obțină un ce profit.

Și Ceaușescu a fost dat jos de ruși, în operațiunea Perestroika. Și a venit Iliescu, o mare lumină a grupului gorbaciovist, cu premier Roman, băiatul lui tata, o mare lumină a Diviziei Tudor Vladimirescu.

Iar Pleșu uite așa a ajuns fix la întîmplare Ministrul Culturii. Iar Liiceanu a preluat gratix fix la întîmplare Editura Politică, de a devenit Humanitas. Iar Dinescu a devenit fix la întîmplare un mic și pufos agent de influență, cu Academia Cațavencu. Iar Ungureanu și-a început prodigioasa activitate academică sub acoperire. Și așa mai departe. Și așa mai departe.

În acest context foarte civil de activitate, revista Dilema, alături de revista 22 și de editura Humanitas, au reprezentat farurile călăuzitoare ale recăpătării hegemoniei culturale, cum ar zice Gramsci. Ele au fost - și sînt și acuma, bine mersi, dar nu cu aceeași eficiență din anii 90 – tribuna de unde s-a combătut cu spume la gură tot ce a fost ideologie naționalistă. În folosul rușilor la început, apoi în folosul occidentalilor, că au fost transferați la ceilalți stăpîni după Nine Eleven.

Ne aducem aminte cum în paginile revistei Dilema a fost demonizat Eminescu. Ne aducem aminte cum în paginile revistei Dilema se combătea protocronismul vetust, se înfiera cu aprigă mînie proletară tot ce fusese în anii 70-80.

Adică se spăla pe creier o generație întreagă, să se lipească alte afișe pe dinăuntru. În paginile revistei Dilema tot ce era de-al nostru a fost prezentat drept cîh și de căcat, protocronist și vetust și nașpa, în timp ce tot ce era al străinilor era de bine.

Uite așa, încet-încet, cu răbdare de NKVD care el e KGB care el nu e GRU, dar tot aia e, un soi de FSB, în paginile revistei Dilema a fost îndoctrinată o bună bucată a elitei generației mele, ăștia care acuma sîntem la 30-40-50 de ani. Generație de am ajuns să credem că tot ce-i românesc e de căcat, iar tot ce e de la străini trebuie lins cu admirație.

Pe urmă, după Nine Eleven, cînd România a început să schimbe cîrma, Pleșu și Liiceanu au fost transferați de către Securitate de la ruși la occidentali.

Pleșu a ajuns ministru de externe, mare lumină a Germaniei. Apoi, din ministru, a ajuns consilierul lui Băsescu.

Liiceanu a continuat acțiunea de hegemonie culturală la Humanitas și și-a cumpărat BMW. Acuma, în vremuri de criză, l-au reactivat să-l laude pe Cioloș.

Dinescu, mai boem și mai fraer și mai tactic, a tot frăgezit televiziunea de stat și și-a făcut conac, îl doare la bască, el e cu lăutarii și cu gîștele.

Baconschi, o lumină secundară, a fost și el ministru de externe. Apoi ambasador la Paris, acolo unde s-a votat cu frecvență de mii de voturi pe minut. Apoi a lins-o un pic cu entuziasm pe Udrea.

Mihai Răzvan Ungureanu, pupilul lui Pleșu și Baconschi, a fost și el ministru, tot de externe, absolut la întîmplare, nu? Mai apoi, la vedere, șeful tuturor unităților din subordine. Mai apoi au încercat chiar să-l cocoațe prim-ministru, dar a fost mult prea arogant, punea bătrînii să-și dea zăpada de pe casă.

Toți, toți, toți la ordin. Toți cu metodă și toți întocmai și la timp.

Acum, retrospectiv, lucrurile sînt atît de clare. Doamne, atît de clare...

PS: Da, am citit Dilema o tinerețe întreagă. Da, am și scris la Dilema cîteva articole. Da, am avut bursă Soros. Da, am fost spălat pe creier cu consecvență o tinerețe întreagă. M-am și certat cu taică-meu pe motivele astea.

Și tocmai de aceea da, îmi dau seama cum mi-a fost prelucrat creierul prin așchiere așa cum au vrut Gorbaciov și Gogu Rădulescu, ofițerul său aici în gubernia România. Și tocmai de aceea îi iubesc acum atît de mult...

Și tocmai de aceea trebuie să-i cer iertare lui taică-meu. Tată, ai avut dreptate. Mare dreptate ai avut. Mare dobitoc am fost...
. Citeste tot...

duminică, 11 decembrie 2016

Parlamentare 2016 Prezența la vot 19:00



Estimare finala participare vot: 42-43.

. Citeste tot...

Parlamentare 2016 Prezența la vot 16:00



Încet-încet, prezența mai ridicată de la orele dimineții față de alegerile parlamentare trecute începe să se atenueze, iar evoluția votului la aceste parlamentare să arate din ce în ce mai asemănător cu alegerile trecute, cele din 2008 și 2012.

Dacă luăm în calcul și prezența la vot în străinătate care este mult redusă (nu va trece de 120-150 mii voturi), atunci cea mai proaspătă estimare de participare la vot, pe baza celor de pînă acum, este undeva în jur de 43%.

. Citeste tot...

Parlamentare 2016 Prezența la vot 13:30



Dacă e să comparăm evoluția prezenței la vot de azi cu cele de la alegerile comparabile, adică ultimele două alegeri parlamentare, din 2008 și 2012, din datele de pînă la 13:30 putem deja să începem să tragem niște prime concluzii. Vedem că e foarte probabil ca participarea finală la vot să fie cu 3-4 puncte procentuale peste cea din 2012, deci undeva la 46%-47%.

PS: în privința scorurilor de vot, vedeți voi, dragii mei pufoși kaghebiști, diferența dintre un sondaj în ziua votului, cum facem noi, și un exit poll, cum fac dujmanii, este că noi știm deja acum care va fi scorul final, în timp ce ei încă se scaldă în 54% vot de dimineață. Pufoși. Pufoși everywere. Să nu ziceț că nu v-am spus...

PPS: A, era să uit! În privința scorurilor de vot. Alea, pufoșii mei, sînt doar pentru premianți, pufoșilor. Doar pentru premianți... Dacă auziți azi cifre cum că ar fi de la mine, vă rog eu să zîmbiți superior. Dă Palada niște perdele de fum, numa' numa'... :) :wink: Duceți-vă la Pieleanu, la cele mai foarte adevărate cifre, alea cu 54% :)

. Citeste tot...

vineri, 9 decembrie 2016

Vin alegerile!

>

. Citeste tot...

joi, 8 decembrie 2016

Sondaj Sociopol - Ultimul inainte de alegeri

Lucrurile sint din ce in ce mai clare. Mene Tekel Fares.

1: Comportament de vot


2: Estimarea participarii la vot


3: Perceptia castigatorului


4: Increderea in oamenii publici



. Citeste tot...

miercuri, 7 decembrie 2016

Televiziunile de știri din România

Una din schimbările lente, dar puternice și probabil ireversibile din România zilelor noastre este felul în care evoluează soarta televiziunilor de știri. Uitați-vă la graficul ăsta de mai jos:



Acum șase ani, în 2010, pe vîrful său de glorie, Realitatea TV ajunsese la zenitul puterii și influenței sale, cu o cotă de piață de 8% pe publicul important pentru știri, publicul adult din toată țara (Național 18+). Acum, Realitatea TV se zbate în insignifianță reziduală, cu o cotă de piață de 1%.

După o evoluție crescătoare de 8 ani, de la lansarea din 2002, la războiul din Irak din 2003 care a pus televiziunea în mințile oamenilor, la zenitul din 2010, după campania electorală intensă cu Băsescu și Geoană, Realitatea TV a început să scadă, ireversibil.

Cauza cea mai importantă a fost ascensiunea principalei sale concurente, Antena 3. Pe urmă a venit cuțitul în burtă, separarea de România TV din 2012, care i-a pus capac.

15 ani i-a trebuit unei televiziuni de știri să facă ciclul complet, de la lansare pînă la creștere la zenit la scădere la irelevanță și rezidualitate, fiind înlocuită de concurență.

Același parcurs începe să-l aibă și Antena 3. La opt ani după lansare, în 2012, și-a depășit principala concurentă, Realitatea TV. Din 2010 pînă în 2015 a fost principala televiziune de știri a României. Cum și-a predat armele bagajele la Johannis, cum a început să scadă.

Acum patru ani, în 2012, Antena 3 era stăpînă. Acum, în 2016, Antena 3 începe să se zbată, iar noua sa concurentă, România TV, să înceapă să-i ia locul de principală televiziune de știri.

Sînt aproximativ 11 ani de cînd s-a lansat Antena 3. În ritmul ăsta, Antena 3 va ajunge în 2-3 ani să se zbată înapoi de unde a plecat, la fel cum a pățit și Realitatea TV.

România TV are aproape cinci ani de la lansare. Numai bine ca în 2-3 ani de zile să domine peisajul televiziunilor de știri din România.

Soartă. Soartă everywhere.

PS: B1 TV, cu o scurtă excepție în 2012, nu a mișcat din cota de piață de 2%. Constantă și mică. Digi 24, la peste 2 ani de la lansare, încă nu decolează. Se prinde, totuși, și lumea că e televiziune de securiști. Au și românii demnitatea lor...





. Citeste tot...

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Sondaj Sociopol cu 10 zile înainte de alegeri

Sondajul Sociopol realizat cu 10 zile înainte de alegeri ne confirmă structura de vot obținută în măsurările anterioare. Mai sînt 10 zile și vin alegerile...





. Citeste tot...

Încet și trist, ca la madame Bovary

Într-una din cărțile pe care moda fandosită a obsedanților ani ’80 ne făcea să o citim și să rostogolim ochii din cap că ne place, deși nu înțelegeam nimic dintr-însa (da, chiar mi-a plăcut; fac pe nebunul, mă alint), Conchis îi spunea tînărului profesor de engleză pe cale să-și prindă degetele într-o încurcătură de minte și de trăiri mai mare decît putea duce: “dragul meu, generația voastră a cîștigat dreptul de a face sex, dar a pierdut ocazia să știe ce e aia dragostea”.

Peste tot e o tensiune între vechi și nou, între pufoșii recenți și anchilozații babalîci. Încet-încet, și generația noastră face parte din ea, deși structural și estetic e mai apropiată de zona post-comunistă – principala cumpănă de ape cînd vine vorba să se separe lucrurile în capul oamenilor în România.

Mă uitam în seara asta la un film, mare film, film puternic și rău și stereotip și anchilozat, așa cum se făceau filmele pe vremuri, ca la Verdun, scrise de Mihail Sadoveanu. The Bad And The Beautiful, 1952, la cîțiva ani după terminarea războiului.

Regizorul, un manierat pufos al acelor vremuri, Vincente Minnelli, regizor de trăirisme muierești, de telenovele avant la lettre. Povestea, un amestec de siropeală trăiristă a la Douglas Sirk (nu știți voi cine era; un manierist tot pentru cucoane) și de intensitate rea, otrăvită, din tradiția Film Noir – doar eram în plină perioadă de glorie a acestui curent cinematografic la Hollywood.

Filmul, în bună tradiție a acelor vremuri, are tot soiul de detalii aparent minore, care azi bag mîna în foc că ar scăpa publicului învățat cu tare repede și iute, cu mințile desenzitivizate de montajul la maxim 3 secunde moștenit de la MTV, cu tușele groase de block buster, mai tare, mai repede, mai iute, Fast and Furios unu, Fast and Furious doi, Fast and Furious trei, Fast and Furious șapte.

Detalii care însă pentru ochii acelor generații reprezentau cu siguranță sarea și piperul, miezul operei artistice, un întreg vocabular de la sine înțeles de toți spectatorii. O mișcare de ochi, o penumbră, o țigară aprinsă, un travelling, o schimbare de stare pe fața actorilor, o voce ușor tremurată.

E vorba de un registru de intensitate, de o senzualitate de imagine și de conținut și de joc actoricesc care pentru noi, generațiile astea tinere și pufoase și recente, Fast And Furious unșpe, ne sînt total străine. Mă rog, vă sînt vouă străine, căci mie, în marea mea înțelepciune kaghebistă și dinosaurofilă, de pufos care mănîncă filme vechi pe pine, mie îmi sînt cunoscute și le iubesc.

Conchis avea dreptate: cum alții, pe vremuri, căpătau libertatea de a trage cu pușca (da, pufoșilor, e o poezie), noi, cînd am căpătat libertatea de a ne fute năprasnic, tare repede și iute, Ja ja! Schneller! Schneller! Das ist Gut!, Fast And Furious șaptișpe, am pierdut priceperea senzualității delicate, a făcutului dragoste.

Să faci dragoste nu numai cu pielea și cu tot restul corpului, încet și șovăielnic și ca un cvartet de Brahms sau, și mai decadent, ca un preludiu de Bach, matematic și inevitabil și recurent. Ci să faci dragoste și din ochi la film, cînd vezi un gest, o aluzie, o penumbră. Să faci dragoste din urechi și la muzică, muzica aia clasică plictisitoare care își bazează starea pe detaliu și pe aluzie și pe semitonuri, nu pe gîj gîj gîj. Să faci dragoste din creier, citind o carte și închipuindu-ți cum este să fii madame Bovary, printre miile de cuvinte plictisitor de lente și de aluzive.

Sense and sensibility, pufoșii mei. Pride and Prejudice, dragilor. The Bad and the Beautiful, recenților. Și, evident, Fast and Furious douăzeci și cît o fi.



. Citeste tot...

miercuri, 30 noiembrie 2016

Analiza principalelor tipuri de vot politic: România, 2016

În cele ce urmează, o analiză a evoluției principalelor tipuri de votanți care vor conta săptămîna viitoare, cînd se votează pentru parlamentare.

Analiza e în principiu simplă. Ca la foile de ceapă. Le dăm pe rînd la o parte și le punem sub microscop pe fiecare. Devine complicată cînd intrăm în detalii și în interpretare.

Analiza pleacă de la un grafic sintetic, care prezintă de manieră cît mai simplă și cît mai expresivă evoluția opțiunilor de vot din total populație (ATENȚIE! TOTAL POPULAȚIE!) și continuă cu vorbe, multe vorbe, pe baza acestui grafic.

Grafic: evoluția opțiunilor de vot


Precizare metodologică importantă: baza de calcul
Atenție! Toată analiza se bazează pe procente DIN TOTAL POPULAȚIE, după ce am ținut cont de diferența dintre cei care calculați în țară, în mod oficial (românii cu drept de vot cu domiciliul în România, cei aprox 18,3 milioane care sînt comunicați oficial de către instituțiile statului român: INS, AEP, BEC) și cei care, deși pe hîrtie sînt în țară, de fapt sînt plecați în străinătate, pe motive preponderent de emigrație economică.

Analiza și calibrarea e complicată, face obiectul unui material mult mai elaborat decît acesta. Dacă chiar vreți să vedeți cum se face, vă recomand lucrarea mea de doctorat. O puteți consulta la Biblioteca Națională, conform prevederilor legale :)

Dincolo de detalii, trebuie să rețineți că toate procentele din acest grafic și această analiză sunt calculate din baza oficială de 18,3 milioane de români cu drept de vot. Ca să putem să facem comparații cu rezultatele oficiale.

De aceea veți vedea niște procente mult mai scăzute la PSD sau la PNL decît alea pe care le știți din sondajele comunicate. E altă bază de calcul. Nu sînt procente care adunate dau 100%. Sînt procente care adunate dau prezența oficială la vot.

Nu încurcați borcanele! Nu vă apucați să faceți știri senzaționale din care să rezulte că în adevăratele sondaje PSD are de fapt doar 15% și PNL doar 8% și sîntem păcăliți. Nu, nu sînteți păcăliți. Sînt altfel de procente, ca să avem o bază solidă, comună, de analiză: total populație oficială.

Vin sau nu vin la vot? Prezența la vot
Definiție
La vot, unii vin să voteze, unii nu vin la vot.

Prezentare și discuție metodologică
Prima și cea mai importantă distincție este dacă votează sau nu. Asta e mama separării sociale în analiza electorală. Cei care nu vin să voteze nu influențează structura de vot. Nu ne interesează. Ne interesează doar să-i identificăm suficient de exact încît să nu facem erori cînd îi dăm afară din analiză. Asta e priceperea noastră profesională, metodologică.

Nu vă bat capul degeaba. Pînă acum, cu excepția finalelor de prezidențiale (turul 2), institutele de sondare au estimat suficient de exact la fiecare rînd de alte alegeri (parlamentare, europarlamentare, locale, prezidențiale turul 1) cine vine și cine nu.

Analiză
Și de data asta se va întîmpla la fel: va fi în jur de 40% participare la vot, aproximativ la fel cu rîndurile anterioare de alegeri comparabile, parlamentare: 2008 (39%) , 2012 (42%). Gata. Case closed. Mergem mai departe

Știe cu cine votează sau nu? Voturi explicite vs nehotărâți
Definiție
Vine la vot, știe cu cine votează, respectiv nu știe cu cine votează

Prezentare și discuție metodologică
Buuun. Să zicem că i-am prins, spun că vor veni la vot.

Problema este că omul, fiind o bestie complicată și parșivă, de regulă e greu de prins în căsuțe. Uneori una spune, alta face. Diferența dintre atitudine și comportament, una din vestitele limitări metodologice și ontologice a științelor sociale, atunci cînd se bazează pe culegerea informației științifice pe baza a ceea ce spun oamenii. Dar asta avem, cu asta lucrăm. Materialul clientului.

Nu știm încă cine va veni la vot și ce va face, și atunci folosim o măsură indirectă, îi întrebăm. Astea sînt sondajele de opinie. De cele mai multe ori, estimarea comportamentului electoral pe bază de sondaje a fost suficient de precisă pentru scopurile măsurării (de strategie, de comunicare, chiar de control social).

Repet: cu excepția finalelor de alegeri în doi, cînd rămîn doar doi și cînd diferența e mică (Brexit da sau nu, Ponta sau Iohannis, Trump sau Hillaru), și cînd sondajele încep să dea erori mai mari decît acceptă destinatarii, din cauza distribuției non-neutre a refuzurilor de răspuns, în rest sondajele electorale sînt suficient de precise. Vor fi precise și aceste alegeri.

Cei care declară în sondaje că vin la vot, aproximarea cea mai plauzibilă a celor care vor fi la vot duminica viitoare, se împart în două felii clare: spun cu cine votează sau nu. Nehotărîți sau Hotărîți. Asta este următoarea mare principală feliere care contează în analiza sondajelor de opinie.

De regulă, spusul coroborează cu știutul: spune pentru că știe ce va face în ziua votului, respectiv nu spune pentru că nu știe încă ce va face în ziua votului, nu s-a hotărît. Mai sînt și unii care nu spun pentru că nu vor (vestita spirală a tăcerii), dar aia e o discuție separată. S-au scris cărți întregi despre asta, nu stăm noi acum să despicăm din nou firul în patru, că nu aveți timp.

Nehotărîții
Definiție
Spun că vin, DAR nu spun cu cine vor vota.

Prezentare și discuție metodologică
Fac asta fie pentru că încă nu știu cu cine vor vota, sau pentru că sînt suficient de parșivi și de vicleni încît să declare altfel decît gîndesc.

N-avem ce le face, nu știm să-i separăm. Sînt de două feluri:
- e sincer nehotărît
- minte, și în cazul ăsta sînt și aici două motivații diferite:
- fie din conformism social (de fapt, nu va veni la vot, dar știe că dă bine să spună că vine),
- fie din considerente de stigmă / spirală a tăcerii (consideră că dacă spune cu cine va vota se prezintă de manieră neconvenabilă în fața celui cu care interacționează, drept pentru care își gestionează reputația de imagine prin intermediul unei comunicări alterate – vă place ce complicat vorbesc??)

Dintre aceștia, o parte chiar se vor hotărî cu cine să voteze, pe măsură ce se desfășoară alegerile și găsesc opțiunea cea mai convenabilă lor. Pe ăștia se bat cel mai mult cei care fac campanie politică. Ăștia sînt rezervorul de șansă de expansiune a fiecărui partid, dincolo de bazinul de vot stabil, fidel, captiv, care știe de cînd lumea și pămîntul cu cine va vota.

Cu cît campania este mai convingătoare, candidații mai gustoși, emoția mai puternică, cu atît o parte mai mare de nehotărîți se convertește în votanți. Asta este rezultatul eficienței campaniei, dar și al contextului social al momentului.

Ăștia, însă, sînt partea cea mai mică a nehotărîților. Din contră, cei mai mulți de fapt nu vor veni la vot – cu excepția momentelor cu adevărat remarcabile (de regulă, turul doi la prezidențiale).

În general, estimarea participării la vot pe baza celor care deja știu cu cine vor vota (hotărîții, categoria următoare) este mai exactă, mai aproape de adevărul oficial din ziua votului decît dacă i-am lua la grămadă pe toți care vin la vot, inclusiv această vestită categorie a nehotărîților.

Repet: excepția o reprezintă alegerile de tip finală UEFA, cînd ai doar doi competitori și cînd finala se prezintă ca fiind interesantă, semnificativă pentru societate. Fie doar două persoane, ca la prezidențiale: Ponta cu Iohannis, Trump cu Hillary. Fie doar două idei, ca la referendum: dau sau nu, pentru sau împotrivă: Brexit, de exemplu.

Atunci, lucrurile devin foarte sensibile și nehotărîții încep să conteze și chiar să vină la vot, iar predictorul mai bun este să-i iei pe toți în considerare, și hotărîți, și nehotărîți.

Complicat, nu? Devine și mai complicat cînd, de fapt, trebuie să facem diferența între alegeri unde opțiunea socială este în echilibru, în jurul lui 50%, vestitul fifty-fifty, maximum de incertitudine, caz în care rezultatul este distorsionat de distribuția refuzurilor de vot (aceștia de regulă vor vota de fapt cu challengerul), respectiv alegerile unde opțiunea de vot este clar în favoarea unei opțiuni (referendumul de demitere al lui Băsescu, de ex), caz în care distorsiunea de estimare e dintr-o cauză diferită, a conformismului social, pentru că pe măsură ce e din ce în ce mai clar care e tabăra învingătoare, apar din ce în ce mai mulți oameni care spun că vor vota cu ăia, cu strălucitorii, dar de fapt nu votează, doar vor să dea bine în ochii celor care interacționează.

Analiză
Complicat, nu? Complicat. Hai să mergem mai departe. Să ne uităm la evoluția lor grafică (LINIA GRI).

Lucrul cel mai important pe care îl vedem din șerpișorul gri este că identificăm un nivel relativ ridicat de nehotărîți, asemănător cu cel de la alegerile prezidențiale din 2014 și clar mai ridicat decît cel de la alegerile parlamentare din 2012.

E un semn destul de clar al confuziei de alegere din tabăra anti-PSD și un posibil predictor de rezultate neașteptate în cadrul distribuției voturilor din această tabără.

E foarte posibil să funcționeze principiul vaselor comunicante: votanții pleacă dezamăgiți de la PNL (vezi linia albastră) și, trecând pintr-o stație intermediară de nehotărîre, se îndreaptă spre alternative mai credibile decît Alinuța, Bușoi, Iohannis Cioloș et company, spre alte tipuri de pufoși („adevărații liberali” radicali, respectiv „adevărații liberali” moderați, care sînt nostalgici după USL).

Mai este un element de discutat: a nehotărîților pro-PSD. Adică al foștilor votanți anti-sistem, din seria bine definită valoric și electoral PRM – PNG – PP-DD.

Să vă explic.

Această găleată mare de nehotărîți de care discutăm acum are clar o componentă pro-PSD și una anti-PSD, căci asta este principala falie politică în România.

Componenta anti-PSD este destul de clar identificată, am discutat mai sus despre ea. Se vede că, pe măsură ce PNL scade (linia albastră), nehotărîții cresc (linia gri). Avem un principiu al vaselor comunicante, cu trei găletușe: una din care se pleacă, una în care se varsă, dar și una intermediară, în care se face tranzitarea.

Cînd oamenii își schimbă opțiunea de vot, de regulă ei nu își schimbă căciula direct: gata, m-am supărat pe ăia, votez cu ăilalți.

De regulă ei zic așa, ca să-și gestioneze disonana cognitivă și din considerente de inerție inevitabilă: gata m-am supărat pe ăia (ies din găleata A), încă nu știu cu cine votez (intru în găleata intermediară), probabil voi vota cu alții (trec, în cele din urmă, în găleata B).

La votanții anti-PSD, după cum spuneam, logica e clară. Din diferite motive (fuziune cu care nu sînt de acord între PNL și PDL; prestație necorespunzătoare; criză economică) sînt supărat pe PNL (scade linia albastră). Îngroș inițial rîndurile nehotărîților (crește linia gri). Trec în altă parte (ar trebui să crească linia verde – nu crește deocamdată).

Ce ne facem însă cu votanții PP-DD, principalul bazin electoral din 2012 care trebuie să se mute în altă parte, căci nu mai există PP-DD? Căci, din cîte văd, ăștia încă nu s-au transferat la PSD. PSD, dacă ne uităm la linia roșie, are aproximativ același bazin, în volum absolut, ca și în 2012, atunci cînd exista PP-DD-ul.

Știm că pesediștii sînt dintre cei mai fideli și mai disciplinați votanți. Doar udemeriștii sînt mai fideli și mai disciplinați decît ei. Deci e foarte posibil ca, dacă linia din 2016 este la același nivel cu aia din 2012, să fie cam tot ăia.

Bine, bine, atunci unde sînt PP-DD-iștii? Că undeva trebuie să fie. Înseamnă că aritmetica pe care de regulă o facem în capul nostru de analiști pricepuți, cum că PSD este acum clar peste 40% căci a incorporat majoritatea voturilor anti-sistem PP-DD, se pare că nu este validă.

Din ce văd eu aici în șerpișorii ăștia, PP-DD-iștii sînt încă acolo afară, în frig și ceață, in the wild, outside in the cold, în găleata de nehotărîți.

E clar că nu se vor duce la PNL sau la partidele sale satelit: USR, PMP (v-am spus că PMP n-o să intre în Parlament/ nu v-am spus; nici nu vă spun).

E clar că fie nu vor veni la vot, fie se vor duce la PSD sau la sateliții săi: ALDE, PRU. Nu prea văd eu votanții PP-DD votând cu ALDE, e o incongruență valorică și stilistică în această alăturare.

Deci fie vor îngroșa rîndurile PSD, fie pe cele ale PRU. Ce o să fie? Ei, și voi, acum. Prea vreți să le știți pe toate. O să fie. O să fie...

Hotărîții / voturile explicite
Definiție
Spun că vin la vot ȘI spun / știu cu cine vor vota.

Prezentare și discuție metodologică
Ăștia, de departe, sînt aproximarea cea mai bună pe care o avem în sondaje. Ăștia sînt standardul de aur. Pe baza acestora se fac proiecțiile de rezultat în Parlament. Vestitul vot valid. Doar din rîndul ăstora se calculează procentele alea pe care le vedeți voi la televizor și le înjurați, dar le căutați cu gura căscată.

Analiză
Dacă vă uitați pe grafic (LINIA NEAGRĂ PUNCTATĂ), veți vedea că aceștia prezintă niște caracteristici bine definite.

În primul rînd, o variație bine definită, în funcție de momentul ciclului electoral. Sînt mai mulți înainte de alegeri, în campania electorală, căci atunci de regulă se gîndește lumea la vot. Sînt mai puțini în perioadele intermediare, între alegeri.

Mai mult, în perioada dinainte de alegeri (cu cîteva luni înainte), prezintă paliere relativ constante, care vorbesc atît despre gradul de interes la adresa acelor alegeri, cît și despre claritatea de structurare a opiniei de vot.

De exemplu, la alegerile parlamentare din 2012 palierul era relativ constant, în jur de 35-40% (chestiile alea în zig-zag sînt de la măsurarea imperfectă probabilistică pe bază de eșantion, unde intervine zgomotul marjei de eroare). La alegerile prezidențiale din 2014 palierul era tot în zona aia, de 40%. Acum, palierul este ceva mai jos, în zona lui 30%.

Să fie ăsta un semn de interes mai scăzut decît alegerile anterioare? Sau un semn de lipsă de claritate de decizie, datorată ofertei complicate și care ridică probleme de selecție?

Sînt plauzibile ambele variante. În 2012, cei care spuneau cu cine votează reprezentau un predictor decent al participării la vot: mai toți știau deja cu cine votează – efectul USL. În 2014, în schimb, de la palierul ăsta de 40% pînă la participarea de 52% în turul 1 și mai ales de 62% în turul 2, era o diferență de vreo 20 de puncte procentuale, care evident că veneau din bazinul complementar de nehotărîți (vezi mai jos, categoria următoare) și care fac acest predictor mai puțin util.

Tipuri de votanți
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu partidul...

Prezentare și discuție metodologică
Cei care vin la vot ȘI știu / declară cu cine vor vota evident că au una din multele opțiuni disponibile.

În România, datorită contextului social și de istorie recentă, cît și datorită distribuției actuale de vot, consider util să analizăm trei tipuri de vot: cele două partide principale, PSD și PNL, și restul, adică alții decît PSD sau PNL.

Știu: ar fi fost util să facem fiecare analiză în parte, la nivel mai fin, mai detaliat. Problema este că avem volume relativ reduse de vot pentru fiecare din aceste categorii mai mici în parte și am fi fost prea afectați de influența măsurării probabilistice, pe bază de eșantion, adică a zgomotului, a marjei de eroare. În plus, nici nu avem timp. În plus, e bine să fie și unele lucruri pe care să le știu doar eu :p

Votanți PSD
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu PSD

Analiză
Sar peste prezentare, căci este evidentă: votanții PSD sînt ăia care votează cu PSD-ul, nu e nevoie de nici o altă elaborare ori precizare, și trec direct la analiză.

Identificăm aceleași variații între perioadele de campanie, cînd votanții se mobilizează, și perioadele dintre campanii, cînd votanții sînt mai leneși.

Cea mai importantă concluzie însă este că, în momentul de față, PSD prezintă un nivel de mobilizare electorală specific alegerilor parlamentare anterioare, cele din 2012.

Scurt comentariu metodologic. Da, atunci PSD era în alianță cu PNL și votul era de fapt pentru USL. Dar la vremea respectivă am avut grija și înțelepciunea să pun și întrebarea alternativă, de opțiune de vot dacă ar fi separat PSD și separat PNL, pentru că știm că nici o alianță nu rezistă pe lumea asta de cenușă și de scîrnă și că voi avea nevoie în viitor de asemenea măsurare separată. Iată că a venit timpul.

Repet: votanții PSD acum în 2016 sînt la aproximativ nivel cu cel din 2012 și ceva mai scăzuți decît la prezidențialele din 2014 (același tip de măsurare, vot politic pe partide, să putem compara). E de așteptat ca mobilizarea de acum să fie mai scăzută în mod general, la mai toate partidele, căci prezidențialele de regulă stîrnesc mai multe emoții și aduc mai multă lume la vot.

Se vede o ușoară creștere în ultimele luni, de la începutul toamnei încoace, pe măsură ce s-a intrat în ritm de comunicare de campanie și lumea începe să se mobilizeze.

Nimic nou pînă aici, destul de predictibil. Singura chestie ce ar fi de discutat este cea de mai sus, privind în ce măsură PSD a reușit să incorporeze votanții PP-DD din 2012.

Partea mai puțin așteptată este la PNL.

Votanți PNL
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu PNL

Analiză
Și în acest caz sar peste prezentare, căci este la fel de evidentă: votanții PNL sînt ăia care votează cu PNL-ul. Să trecem la analiză.

În 2012, înainte de fuziunea cu PDL, PNL era semnificativ sub PSD, cam la jumătate din acesta. După ce Iohannis a cîștigat alegerile, iureșul de efuziune populară la adresa cîștigătorului, combinat cu fuziunea formală dintre PNL și PSD, au făcut ca PNL să țîșnească spre cer și să depășească pentru prima dată în istoria sa PSD-ul (în acest material avem grafic doar din 2012 încoace, dar strălucitorul de mine are grafice de pe vremea lui Burebista și știu că așa este).

Însă, după acest iureș de la începutul anului 2015, Iohannis a început să se erodeze, căci nu a fost adecvat rolului de președinte. Mai mult, PNL a făcut și el la rîndul lui greșeli pe persoană fizică, separat de prostiile făcute de Iohannis, Alinuța și Bușoi și Pledoiu conducînd partidul pe noi culmi de inadecvare strategică.

În consecință, fuziunea a două partide mari: PNL și PDL, a dus la un partid din ce în ce mai mic. Știți butada că în politică 1 + 1 nu face 2 mereu. În acest caz, 1 + 1 face tot 1, poate chiar 0,8 cîteodată.

Se vede în grafic: necruțător și clar. Spre deosebire de PSD, care prezintă o tendință de creștere și de mobilizare specifică intrării în campanie, PNL prezintă fix tendința opusă, de scădere, de erodare, fix în campania electorală.

E un semn foarte puternic, un predictor foarte plauzibil al unui rezultat electoral slab spre dezastruos sre catastrofal și a unui eșec de strategie politică. În aceste alegeri, nu PSD cîștigă, ci PNL pierde. Și pierde glorios. Să vedeți ce-o să fie pe 12 decembrie...

Buba. Buba mare. Palada, această bestie kaghebistă și nemernică ce minte lumea cu sondajele. Nu uitați: 12 decembrie...

Votanți alte partide decît PSD sau PNL
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu alte partide decît PSD sau PNL

Prezentare și discuție metodologică
În această găletușă intră, la grămadă, din considerentele prezentate anterior, votanții tuturor celorlalte partide altele decît PSD sau PNL. Știu, e o categorie eterogenă, care amestecă sateliți PSD și sateliți PNL, cît și voturi etnice dincolo de această dihotomie PSD vs PNL.

Le-am pus la grămadă pentru că mă interesează evoluția volumului lor, în voturi absolute. Concluziile sînt interesante.


Analiză Lucrul cel mai important pe care îl observăm analizînd graficul votanților altor partide (LINIA VERDE) este divergența de structură dintre 2012 și 2016, în doar patru ani de zile, perioadă relativ mică într-o logică de schimbare de atitudine, respectiv de comportament electoral, dacă e să ținem cont că unul din principalii determinanți ai comportamentului uman îl reprezintă inerția.

În 2012, la alegerile parlamentare anterioare, aveam patru categorii relativ egale: PSD, PNL, alții și nehotărîții. Acum, lucrurile sînt mult diferite. PSD a rămas aproximativ la fel. Nehorărîții au crescut – semn de confuzie în rîndul electoratului. PNL scade, deși a făcut fuziunea cu PDL (răutăcioșii ar spune „nu deși, ci pentru că”). Dar și votul pentru alte partide a scăzut, aproape s-a înjumătățit.

Principala cauză a acestei înjumătățiri o reprezintă dispariția PP-DD-ului din 2012 în 2016 și faptul că aceștia sînt încă acolo afară, în frig și ceață, în găleata cu nehotărîți. Ei se vor duce fie la PSD, fie la PRU, fie acasă, dezamăgiți, să-și bage picioarele în el de vot.

Concluzie
PSD e pe cai mari. PNL trece printr-o criză clară. Partidele mici joacă în continuare un rol semnificativ. Cea mai mare necunoscută o reprezintă comportamentul foștilor votanți PP-DD. Participarea la vot va fi asemănătoare cu ale altor alegeri parlamentare, în jur de 40%. Nivelul de nehotărîți e ridicat, semn de confuzie electorală.

Și o altă concluzie, de data asta dincolo de patimile fiecărui partid în parte. O concluzie sistemică.

De ceva timp încoace, de vreo 10 ani pe puțin, România se tot chinuie să simplifice peisajul electoral și să treacă la sistemul de două partide și restul pleavă. Mai cu binișorul, mai cu inevitabilitatea istorică, mai cu forcepsul, cu serviciile, cu băieții de la butoane, se tot împinge electoratul spre această simplificare care, culmea!, eu personal cred că nici nu ar face atîta rău eficienței administrative.

Nu se poate. Mințile de nevăstuică liberă și complicată ale românilor fug în toate direcțiile. În continuare scrie „sistem politic complicat” pe noi, ca în Italia, ca în Israel, ca în Grecia, cu inevitabila consecință a alianțelor rotitoare, pe principiul „scaunelor muzicale”, care încet-încet erodează încrederea în clasa politică, în particular, și în democrație, în general.

Mă rog, sistemul complicat este în bună măsură simplificat de băieții de la butoane, că una votăm, alta este rezultatul votului, dar totuși. Noi ne străduim în continuare să fim balcanici și nevăstuici libere și fîșnețe și isterice și schimbătoare. Linia verde nu scade. Românii vor varietate. În consecință, românii au parte de alianțe și de instabilitate politică.

Niște mediteraneeni, asta sîntem. V-am spus ce cald și frumos e la Mediterana? Nu v-am spus...

. Citeste tot...

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Moartea, singurul combatant ezoteric în viață

Mă bucur să văz că mai sînt și alții, destui, cei care gîndesc ca mine la adresa amărîtului de Lorin Fortuna, combatantul ezoteric care ieri a murit, Dumnezeu să-l odihnească.

Atîta timp cît era viu, ne hăhăiam de ne treceau sughițurile la adresa intensităților sale ezoteric-abracadabrante despre șerpilieni, gorilieni și alte manifestări esoterice complete și corect definite.

Era clar că omul e dus cu capul. Iară noi, în nemernicia noastră de copii moderni, raționali, superiori și necruțători, învîrteam junghiul rîsului în rana minții sale duse cu pluta cum învîrt copiii scorpionul pe băț atunci cînd îi dau foc și se uită la el cum suferă.

Dar cînd omul a murit, iaca simțim cum ne stă rîsul și hăhăiala în gît. Nu mai putem. Nu ne mai vine, măcar unora dintre noi – destul de mulți, din fericire pentru lumea asta.

Ne gîndim la el ca la un amărît de om, cu bunele și relele sale, cu grijile și neputințele și cu belelele și suferințele și speranțele și dorințele și năzuințele sale, cu visele și împlinirile și eșecurile sale.

Un boț de viață, pînă mai deunăzi. De ieri, un boț de humă, de cenușă, de țărînă, de pămînt. “Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mînca pâinea, pînă cînd te vei întoarce în pămînt, pentru că din el ai fost luat; căci ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce.

Țărînă sîntem, și în țărînă ne vom întoarce. Cu toții, indiferent ce credem, ce sperăm, ce iubim, ce urîm. Restul e amăgire. Gargară. Bicisnicie.

Și uite așa simțim cum ne înțelepțim. Moartea, acest mare egalizator. Moartea, singurul lucru cu adevărat important din viață. Moartea, acest învățător într-ale înțelepciunii și umilinței și modestiei și bunului simț.

Acum, că a murit, i-am citit biografia. A făcut Electronica – pricepere complicată. Avea doctorat de-ăla pe bune, în științe exacte, cu toată rigoarea vremurilor acelea, a anilor ‘80. A fost cadru universitar. A fost unul din cei care pe bune și-a riscat viața pentru libertate în Timișoara, atunci în ’89. A fost un om frumos.

Și pe urmă l-a luat de cap. Și pe urmă am uitat ce a fost și am început să rîdem de el. Și pe urmă a murit. Și gata. Mai e ceva? Nu mai e nimic. Și gata.

Să ne aducem aminte de omul bun Lorin Fortuna. Să mai citim încă o dată ce a scris atunci, pe vremuri, despre patimile din 1989. Să ne aducem aminte de omul frumos Lorin Fortuna, căci așa trebuie să ne aducem aminte despre morți, numai de bine. Și să ne rugăm pentru sufletul său.

Dumnezeu să-l odihnească și să ne ajute să fim mai buni la suflet, noi între noi, ăștia încă rămași în viață.

"În acea noapte aşteptam ivirea zorilor cu nişte sentimente foarte pesimiste. Şi, deşi ne era frică, la toţi ne era frică, ajunsesem în faza în care nu mai vorbeam unul cu altul. Terminaserăm de redactat proclamaţia şi o păstram cîţiva acolo ca să fim siguri că dacă, în sfîrşit, măcar unul să scape, să o poată, dacă vom fi atacaţi să o poată scoate.

Ei, vreau să vă spun că în jurul orei 6... Pînă atunci, un alt sentiment al amărăciunii noastre, am omis să spun, era şi faptul că aveam impresia că efortul nostru, iniţiativa noastră de a organiza întreprinderile, de a ne asocia întreprinderile, de a declanşa greva generală în întreprinderi, eşuase. Judecam în felul acesta pentru faptul că de fapt, aşa cum v-am spus, am rămas aproape singuri.

Mai vreau să menţionez că lumea care rămăsese acolo, mai ales cei de jos, erau oameni foarte simpli. Încă o dată remarc lipsa acută a intelectualilor. Cu deosebită părere de rău. Şi, în jurul, deci trăiam acest sentiment oarecum al eşecului şi aşteptam să vedem ce se va întîmpla cu noi.

În jurul orei 6 însă, a sosit gîfîind primul om de jos, care pentru noi probabil că a avut acelaşi efect pe care l-a avut soldatul de la Maraton, şi care ne-a spus, ţin minte şi acuma, „vine 6 Martie!”. 6 Martie fiind una din marile întreprinderi timişorene.

Ei, atunci am început să prindem curaj. Iar după asta au început să vină pe rînd şi să ne spună: vine Electromotorul, vine ELBA, vine..., veneau celelalte unităţi mari din Timişoara, mai mari sau mai mici, şi ne-am dat seama că de fapt le trebuise o noapte întreagă să rumege ideea, să se hotărască, probabil mulţi s-au dus acasă să-şi, să-şi prevină familiile asupra gestului, dar am constatat că populaţia Timişoarei, întreprinderile Timişoarei, nu ne-au abandonat de fapt.
"



. Citeste tot...

vineri, 25 noiembrie 2016

Pragul simbolic de 42%

La fiecare rînd de alegeri e cîte un prag simbolic pe care lumea se bate ca la Verdun (nu știți voi de-astea: a fost o bătălie sîngeroasă).

În alegerile în doi, în finalele cu strălucitori, e simplu: pragul e de 50%. Cine îl trece? Cine sughite sub el? Ponta vs Iohannis. Băsescu cu Geoană. Brexit da sau nu. Trump cu Clinton (chiar dacă acolo, formal, mai erau și alți doi pufoși – ăia au fost reziduali). La acest nivel sondajele sughit, cînd competiția e strînsă.

La alții, e un alt prag tot așa de evident: cel de 5%. Trece? Intră în Parlament. Nu trece? Ghinion. Problema și năpasta structurală a tuturor partidelor mici.

Au mai fost alegeri în care conta un anumit număr rotund: 10%, 20%, 30%, 40%, 60%. De exemplu, la alegerile parlamentare din 2012, cearta dacă USL ia 60% sau nu (a luat, deși Lăzăroiu trîmbița că o să ia doar 37% - cum face Pieleanu acum cu PSD-ul).

Sau în turul 1 la prezidențiale, în 2014. Ia Ponta 40% sau nu? Ia Iohannis 30% sau nu? De parcă ar fi contat dacă ia 39 sau 41, că tot aia era: intra în turul doi. Sau conta dacă ia 29 sau 31, că tot aia era: și el tot în turul doi era. Însă nu. Era mai mult. Era ceva simbolic. Și atunci toată lumea s-a bătut pentru sărăciile alea de praguri inutile de ziceai că ești la Dien Bien Phu (nu știți voi de-astea, a fost o bătălie hiper sîngeroasă).

Anul acesta, pragul foarte important e un pic mai ciudat. Nu e 50%. Nu e 40%. E o cifră complicată și aproximativă, căci nu știm exact cît se va redistribui de la cei care nu trec pragul de 5%. E în jur de 42-43. De ce cifra asta? Înseamnă, dacă facem ingineria inversă, următorul calcul: 50% * 85%. căci de regulă aproximativ 15% e redistribuirea de voturi a celor care nu intră în Parlament.

Să vă ecsplic.

Dacă PSD ia 45% brut, înainte de redistribuire, cam cum este în momentul de față în sondaje, atunci după redistribuire face peste 50% mandate (45% / 85% dă peste 50%). Atunci Iohannis e obligat de Constituție să dea mandatul de premier unuia de la PSD, chiar dacă n-o să vrea să i-l dea lui Dragnea. Buba mare, pa pa guvernul “meu”, tehnocrații marș înapoi la stăpînii voștri la Bruxelles, să fugim, ne mănîncă Putin și kaghebiștii de pesediști, dar mai ales și mai ales pa și pa la revedere mandatul al doilea de președinte.

Deci PSD nu trebuie să ia 50% după redistribuire, ca Iohannis să aibă pretextul să dea mandatul cui vrea el, la întîmplare lui Cioloș, nicidecum vreunui kaghebist de la PSD. Deci musai PSD nu trebuie să ia 42% în nici un caz (42% / 85% dă marginal sub 50%). Nu contează că PNL e varză și nu ia peste 30%. Nu ăla este pragul psihologic esențial de anul ăsta. Ci cel mai mult contează ca PSD să nu facă, în nici un caz, peste 42%. Căci asta înseamnă moartea pasiunii pentru pufoși. Mai ales pentru Iohannis.

Ați priceput, kaghebiștii mei, care este marea miză a acestor alegeri? Ați priceput de ce trebuie să ieșiți la vot ca și cum ar veni tătarii, pecenegii și cumanii? Că săracu’ Iohannis e pe culmile disperării.

PS: participarea la vot va fi una destul de normală, asemănătoare cu cea de la alte alegeri parlamentare: ușor peste 40%. Cel mai recent sondaj o dă la 42% și nu se identifică deocamdată nici un trend semnificativ, nici în sus, nici în jos. Ghinion, sasule.

. Citeste tot...

joi, 17 noiembrie 2016

Moartea sociologului Lăzăroiu

Zilele astea vremurile sînt disperate. Domnu’ Goe PNL s-ar prea putea să ia sub 30% și să nu aibă nici un pretext să pupe Guvern. Drept pentru care lu’ tanti Mița Kodruța și celor șapte pitici de la știți-voi-care-UM li s-a făcut milă de puișor și i-au promis că o să-l ajute să treacă bacalioratu’ politic. Să aibă și PNL coledzi, niște ministere acolo, sub aripa înțeleaptă a aproape civilului Cioloș.

Și atunci s-a pus în mișcare din nou scenariul Lăzăroiu.

Cuuum? Nu vi-l mai aduceți aminte pe Lăzăroiu? Nu, nu e ăla din film, care era purtat de salvare dintr-o parte în alta. Nu, Lăzăroiu ăsta n-a murit pe persoană fizică. E bine mersi. A murit doar pe persoană profesională.

E vorba de cel care în 2012 spunea că USL va lua sigur sub 50%, poate chiar sub 40%? Păi să vă aduc aminte, pufoșilor. I-auzi ce zicea domnu’ Lăzăroiu în octombrie 2010: “După ce vor lua 37 la sută, cei de la USL își vor face calculul și vor constata că 18 la sută sunt PSD și restul PNL+PC.

Erau pline ziarele și televiziunile deontoloage de spusele înțelepte și mobilizatoare ale deontologului de serviciu. Se făcuse așa, un baraj mediatic în care peste tot se auzea numa’ și numa’ un singur lucru: Lăzăroiu, USL sub 40%.

În timpul ăsta, comuniștii kaghebiști ai lui Palada, mama lui de manipulator cu sondajele sale, spunea că USL o să ia cu siguranță peste 50%, poate chiar 60%, în funcție de mobilizarea în ziua votului. Kaghebistul de Palada, pe vremea aceea încă la CCSB, spunea așa, tot în octombrie 2012: “Potrivit unui sondaj CCSB, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri legislative, USL ar câștiga cu 62%.

Știți cât a obținut USL în sondaj, înainte de redistribuire? La Senat, unde fragmentarea e mai mică, fix 60%. La Cameră, unde sunt și minoritarii, 58.6%.

Ce zicea Lăzăroiu? 37%. Ce zicea Palada? 62%. Cine a avut dreptate? Cine a avut dreptate? Aha. Evident că Tapalabă a avut dreptate, că doar pe el îl citeați. Vă mai aduceți aminte că Palada a avut dreptate? Nu. Vi s-a băgat în cap că sondajele greșește, mai ales nemernicu’ de Palada, și cu asta ați rămas în capul ăla al vostru de pufoși stimabili, dar tot pufoși.

Acum, zilele astea, se întâmplă fix la fel. Săracu’ Lăzăroiu, e rău de tot epuizat. Nu mai pot să-l mai bage la produs încă o dată, că nu-l mai crede nici Băsescu, principalul său stăpîn. E mort pe persoană profesională, după cum vă spuneam.

Și atunci se scot din mînecă alți sociologi la fel de pertinenți, care să spună pe tot soiul de canale prietenoase cu sistemul (PS News, Antena 3, Digi 24, Realitatea TV), că PSD va lua “cel mult 37-38%, că e pe scădere, în timp ce PNL va lua clar peste 30%”.

În timpul ăsta, kaghebistului de Palada PSD îi iese în sondaje în mod constant PSD peste 40%, de regulă în jur de 45%, iar PNL constant sub 30%, de regulă în jur de 25%-27%. Adică buba mare: PNL e pentru noi un soi de PNȚCD 2016. Să mă scuzați, n-am găsit altă rimă.

E clar acum de ce mamițica și cu cei șapte pitici sînt disperați să vă explice cum stau lucrurile în sondaje? E clar de ce în următoarele săptămîni veți vedea un baraj mediatic în care să vi se dea cu cifre deontoloage în ochi, să vi se întipărească în creier? Vi se va tot spune: nu uitați, pufoșilor: PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%.

E clar? Ați reținut? Dacă nu, hai să vă mai explice mamițica încă o dată cifrele lu’ Lăzăroiu v2.0, prin gura lu’ Tapalabă și a lui Prelipceanu, toți deontologi aproape civili: PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%.

Deci ați reținut, da? PNL peste 30%, PSD sub 40%.

Mai e o lună, pufoșilor. Nici măcar atît. Și atunci veți vedea cine a avut dreptate. Palada, care zice PSD peste 40% și PNL sub 30%, sau Lăzăroiu v2.0, ăsta nou, încă neerodat, deși toți sociologii deontologi au un termen de garanție.

Doar că după alegeri n-o să vă mai intereseze. O să vă luați cu altele. Cine să fie premier: Cioloș sau Cioloș? Și o să uitați cum Lăzăroiu v2.0 v-a dat cu cifre în ochi, să vi se întipărească în creier.

Și o să uitați că Palada avea dreptate.

. Citeste tot...

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

miercuri, 9 noiembrie 2016

Sondajele dau rasol doar cînd sînt doar două opțiuni

Toată lumea înjură sondajele, că de ce nu au prezis cum trebuie. Toată lumea e cu cuvinte savant-disprețuitoare în gură. Toți ați aflat de "spirala tăcerii". Toți aveți cel puțin doctoratul luat la Bioterra în această specializare.

Nimeni nu-și amintește de toate celelalte momente când sondajele au prezis suficient de exact cum stau lucrurile. Oprescu vs Blaga. Ponta vs Iohannis în turul I. Geoană vs Băsescu în turul I. Negoiță vs Negoiță. Piedone vs nu-contează-cine. Firea vs ceilalți. Tudorache vs ceilalți. Plus toate, dar absolut toate alegerile fără fețe, doar cu partide: parlamentare sau europarlamentare.

Se întrezărește o regulă. Când nu sînt fețe în joc, ci mai degrabă instituții, rezultatele sînt suficient de exacte. Dar adevărata regulă e și mai simplă: sondajele funcționează, cu excepția, atenție! CU EXCEPȚIA situației cînd sînt doar doi. Nu neapărat doar doi candidați. Pot fi și două teme. Alb și negru. Roșu și albastru. Da și nu. Ponta și Iohannis. Băsescu și Geoană. Brexit Yes sau No. Trump vs Hillary.

Cînd sînt multe opțiuni, sondajele sînt suficient de precise. Cînd sînt doar două, sondajele încep să sughită. Turul II este ucigător pentru sondaje. Dihotomia bușește sociologia. Nu numai în România. Ci și în străinătate, cum am arătat mai sus (Brexit, Trump).

E simplu. Cînd ai de împărțit plăcinta probabilistică doar la două chestii, non-răspunsurile capătă o importanță mult mai mare decît cînd plăcinta e împărțită în multe felii, cum e de exemplu la parlamentare sau la prezidențiale turul I, cînd candidează mulți.

Intră în joc logica simplă, noi sau ei, prietenii sau dușmanii. Intră în acțiune nasul fin al respondentului care miroase încotro bate vîntul discursului politic corect. Și cei care simt că sînt împotriva acestui discurs se rețin în a răspunde.

Votanții rușinoși. Spirala tăcerii. Care în situații de multe opțiuni de vot, nu generează atît de mare problemă – cel mult sînt subreprezentate niște partide intense, cu stigmă pe ele, gen PRM sau PP-DD.

Dar cînd sînt doar două opțiuni, cei 5% - 10% rușinoși care se ascund fie în non-răspuns (vestitul NS / NR), fie în refuzul complet de a răspunde la sondaj, ăia fac diferența. Pentru că toți, dar TOȚI sînt de o singură parte a plăcintei. Aia de tip anti-sistem, underdog. Și atunci această limitare metodologică devine foarte semnificativă.

Relaxați-vă, pufoșii mei. În decembrie 2016 sondajele vor scoate suficient de exact în evidență cum stau lucrurile. PSD clar peste 40%, undeva în jur de 45%. PNL clar sub 30%, undeva în jur de 25%. Va fi jale mare, pufoșilor, pentru toți oamenii președintelui. Va fi jale mare.

Teleorman, acest Deliorman, această pădure nebună, începe să se răzbune. Va fi Teleorman. Teleorman everywhere.

. Citeste tot...

Pădurea nebună se răsbună

Zilele astea e o adevărată întrecere socialistă în a demoniza oamenii săraci, amărîți, bătrîni. Oameni cu puține resurse. Cu puțină carte, cu puțini bani, cu puțin noroc în viață. Cu puține zile rămase. E una din marile falii ale acestei lumi, dintre haves și have nots. Dintre cei ce au și cei ce nu au. Dintre îmbuibați și amărîți, cum ar spune oamenii nasoi.

E o modă în rîndul celor care au, care au glagorie, bani, slujbe faine, mașini și haine, case și bucurii, vacanțe în străinătate și asigurări private de viață și de sănătate, e o modă în rîndul clasei de mijloc, a elitei, a formatorilor de opinie să facă mișto de ăia mulți și proști și amărîți și să întărîte tinerii împotriva bătrînilor, orășenii împotriva țăranilor, ardelenii împotriva vasluienilor și teleormănenilor.

Teleorman, un cuvînt care a ajuns ocară în gura tinerilor frumoși și sălbateci. Uite acum că Teleormanul a votat. A votat un Teleorman cît un continent întreg. Teleormanul din Oklahoma. Teleormanul din Kentucky. Teleormanul din Utah Wyoming Idaho Alabama Arkansas Indiana Louisiana Missouri. Dar mai ales și mai ales Teleormanul din Pennsylvania, din Florida, din Ohio, din Michigan.

Un Teleorman mare cît o lume. Un Teleorman care tace și face. Care bagă capul în pămînt, nu răspunde la sondaje, dar votează. Care vine vine vine, calcă totul în picioare, brexituiește trumpuluiește peseduiește și spune simplu: noi vrem pămînt. Și mai ales și mai ales, să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ!

Hai, să nu uitați să votați cu Cioloș și cu Nicușor Dan și mai ales și mai ales cu Clotilde. Să nu uitați. Clotilde, aia care vă vrea tot binele de pe lume, cît nu puteți voi duce. Și mai ales să nu vă mirați cînd o să vedeți ce-o să mai vină Teleormanul peste voi. Azi e 9 noiembrie. Țineți minte data asta. 11/9, un soi de 9/11. Și mai țineți minte o dată: 12/11. Peste o lună. Să vedeți 11 decembrie cum o să fie. Teleorman. Teleorman everywhere.

De ce? Pentru că sînteți tineri și proști și sălbateci și frumoși și naivi și ticăloși și nu credeți că ceilalți din jurul vostru sînt tot oameni. Două mîini două picioare. Cu aceleași drepturi ca și voi. Și pentru că în superbia voastră de tineri frumoși și proști îi disprețuiți, o să vină Teleormanul peste voi. Proștilor.

. Citeste tot...

luni, 31 octombrie 2016

Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici

Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici și apoi încercați să faceți lucrurile și un pic pe dos.

Ați venit să vă distrați? Încercați să vă chinuiți un pic. Ați venit să vă chinuiți? Chinuiți-vă și să vă distrați un pic.

Ați venit la rupere, la mermeleală, la trosneală, la de-alea grele? Încercați să fiți pufoși și aerieni și naivi și să lucrați încet, moale, ca meduza.

Ați venit să faceți un pic de balet, ceva finuț, să nu se strice rimelul, un pic de aerobic? Încercați un pic de yang, fiți răi cîteva milisecunde, gîndiți-vă la Chuck Norris și dați și mai vîrtos din aripioare.

Ați venit să fugiți de voi? Căutați-vă. Găsiți-vă. Mirați-vă. Tehnica să vă ajute să vă descoperiți, oase și tendoane și creier și frici și emoții și furii și limitări, mai ales limitări.

Ați venit să vă căutați? Scăpați de voi înșivă. Uitați-vă. Lumea e mare. Descentrați-vă. Tehnica să vă spele creierul, să-l facă mushi mushi. Adică aia grea, aproape imposibilă, cum îi zice? Mushin no shin. Tot un soi de mushi mushi.

Orice yang are un yin. Căutați-l ! Orice yin ascunde un yang. Găsiți-l! Rotund, pufoșilor, rotund. Încet, pufoșilor, încet. Repede, pufoșilor, repede. Pătrat și triunghi, pufoșilor. Pătrat și triunghi.

Onegaeshimasu!



. Citeste tot...

joi, 20 octombrie 2016

Despre lege

Despre lege Repet. Nu este vorba despre toleranță. Nu este vorba despre minorități. Nu este vorba despre biserică. Este vorba despre altceva.

Este vorba despre familie. Este vorba despre căsătorie, actul formal prin care se întemeiază o familie. Este vorba despre lege.

Despre LEGE.

Toți ăștia de aici care citiți acuma aceste rînduri sînteți născuți din pîntec de femeie, în urma împreunării unei femei cu un bărbat. Cei mai mulți de aici ați crescut în cadrul unei familii clasice, așa cum înseamnă “familie clasică” în România: o femeie, un bărbat, probabil și niște copii (1,5șiceva, dacă e să ne luăm după Anuarul Statistic).

Sînt multe concepții despre familie pe lumea asta. Antropologia, în destoinicia ei clasificativ-descriptivă, le-a trecut în revistă pe toate. Sînt tot soiul de chestii interesante pe parcursul timpului și spațiului prin familiile astea.

Prea multe femei. Prea mulți bărbați. Copii la comun. Transmiterea filiației pe la unchi și mătuși. Matriarhat. Patriarhat. Iubire ca în insulele Trobiand. Ritualuri de curtare ca la Yamomamo. Tabu-uri ca la ăia de-și dau cu trestia în nas cînd femeia nu poate face copii. Nu vreți să știți: există de toate pe lumea asta, pe fața pămîntului, în materie de familie.

În România însă, așa precum se întîmplă și în marea majoritate a societăților contemporane, cel puțin alea pe linie de filiație greco-romano-creștină, familia înseamnă un ea cu un el cu niște copii. Familia face copii. Restul, mai discutăm.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități etnice care ar dori să poată să-și căsătorească și, de-i cu putință, chiar și să-și acupleze copiii de pe la 7-8-9 ani. Țiganii au exemple destule de căsătorii în rîndul minorilor. Legea românească însă nu le permite, indiferent de tradiția țigănească, sau sanscrită, sau cum i-o zice. Nu e voie să căsătorești un minor, cel puțin sub 16 ani. E penală situația. Repet: penală. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de statul medieval indian, de exemplu – unde asta era posibil, chiar și dezirabil.

Tot în momentul de față, ar fi unii care ar vrea să poată să se căsătorească rudele apropiate între ele. Dacă nu pentru copii, măcar pentru păstrarea banilor în familie. Nu se poate, deși avem tot soiul de exemple istorice cînd se putea: incestul sacru la faraoni în Egipt, babardeala între rude la casele imperiale, etc etc. Nu se poate. Nu e voie. Legea românească nu permite. De ce? Că nu permite. Să nu iasă copii tembeli (vezi efectele genetice detrimentale ale cosangvinității). Să se mai vînture un pic averea prin societate, că face bine la comerț. Nu știu. Întrebați un avocat de ce.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități religioase care ar dori să poată să fie mai multe femei în haremul unui bărbat. Există asemenea dorințe și la creștinii mormoni din Utah. Există asemenea dorințe și la arabii musulmani din Arabia Saudită sau din Yemen. Legea românească însă nu permite așa ceva. E penală situația, dacă-ți tragi harem. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de cel din Utah sau din Arabia Saudită.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități de oameni săriți rău de tot cu pluta peste cascadă care ar dori în visele lor cretine ca familia să fie constituită dintr-o femeie și un cîine – eventual și dintr-o cameră HD. Există asemenea dorințe la unii țicniți, chiar dacă sună absolut oribil. Evident că statul român nu permite așa ceva. De ce? Sper să nu vă puneți niciodată cu adevărat întrebarea asta – vă știu totuși oameni cît de cît întregi la minte.

Deci există tot soiul de minorități, religioase, etnice, sexuale, cretinuale, care și-ar dori o formă deosebită de familie decît cea care este legiferată, repet, LEGIFERATĂ de legile României.

Ia uite ce zice aici Codul Civil:

ART. 271 Consimțământul la căsătorie Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

ART. 272 Vârsta matrimonială (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui [...].

ART. 273 Bigamia Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

ART. 274 Interzicerea căsătoriei între rude (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

ART. 277 Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în Romania.


Ați auzit? Nu e voie căsătorie cu minori. Nu e voie căsătorie între rude. Nu e voie căsătorie cu mai mulți (harem). Nu e voie. De ce? Că așa zice legea.

Ați auzit? Art. 271. “Căsătoria se încheie între bărbat și femeie”. Ați auzit? Art. 277. “Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex”. Nici parteneriatele civile nu sînt acceptate de legea românească.

Exact ce cere acea petiție semnată de milioane de români, sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, verificată întru constituționalitate de Curtea Constituțională și pentru care onor domnul Johannis a porcăit milioane de români, făcîndu-i "fanatici religioși". Cînd ei, de fapt, nu sînt decît fanatici ai legii și ai bunului simț.

Ați auzit, domnule Johannis? E lege. LEGE!! Să înțeleg că nu acceptați legea românească?!... Dvs, președintele României, nu respectați legea?!!... Mă rog, n-ar fi prima dată. Dar acum sînteți, totuși, președintele României. Asta e fișa postului Dvs: să apărați statul român și legile sale.

Respectați legea, domnule președinte! Restul e gargară pentru Washington Post și pentru campania electorală. Și pur și simplu un ghinion teribil că aveți milioane de români care vă cer s-o respectați.



. Citeste tot...

duminică, 16 octombrie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Doi călăreți se apropie / Iară vîntul vîjîie

“Tre’ să fie o cale să ieșim de-aici”, zisă cătră hoț cel fraier,
“E prea multă zăpăceală, pute-a păcăleală-n aer”
“Uită-te la ei cum îmi bea vinu’, patronii lu’ pește prăjit,
Uită-te la ei cum îmi scurmă pîn’ curte, țărani amețiți,
Nici unul din ei nu știe ce și cum, nici unul din ei habar n-are
Cît merită, cît face, care are valoare și care n-are”.

“Gogule, nu te-agita”
Zise hoțul cu amabilitate
“Sîntem mulți, frate, care credem
Că viața a ieșit dîn termenu de valabilitate.
Da' tu și cu mine, frățioare, am mai trecut pîn de-astea,
Știi bine că nu asta ne e soarta,
Așa că lasă gargara acuma
Că să face tîrziu și e noapte.”

Peste tot sus pe creneluri
În vîrful turnului de veghe
Prinții se-uită, se holbează, ei păzește și veghează
Iar femeile cochete trece umblă se petrece
Cu desculții servitori care e mai mult de zece.
Afară, în depărtare
O jivină mîrîie
Doi călăreți se apropie
Iară vîntul vîjîie.

* * *

pentru conformitate, originalul. pufosilor :)

"There must be some way out of here"
Said the joker to the thief
"There's too much confusion
I can't get no relief
Businessmen, they drink my wine
Plowmen dig my earth
None of them along the line
Know what any of it is worth"

"No reason to get excited"
The thief, he kindly spoke
"There are many here among us
Who feel that life is but a joke
But you and I, we've been through that
And this is not our fate
So let us not talk falsely, now
The hour is getting late"

All along the watchtower
Princes kept the view
While all the women came and went
Barefoot servants, too
Outside, in the distance
A wildcat did growl
Two riders were approaching
The wind began to howl




. Citeste tot...

vineri, 14 octombrie 2016

[...] the courage for the changing of the guards [...]

Sînt artiști pe care îi lovești cu marea iubirea ta din prima. Și îi arzi pînă la capăt, din prima într-o secundă, într-o săptămînă, într-o haiduceală. Și, culmea, pe urmă, cînd începi să vezi soarele apunînd, îți dai seama că această rînduială de jertfă, această ardere de tot necurmată este un semn de superficialitate și de lenevie a minții. A minții tale. A minții lor. Prea scurt, prea de tot, prea dintr-una. Prea dintr-o dată. Ce mai rămîne după? Cenușă acră și diamante calpe.

Iară mai apoi sînt dintr-aceia pe care îi cauți, îi găsești, îi pierzi, îi nedumerești și-i chinui o viață întreagă. O sisifeală de nepătrundere care, iată, cum zice popa în biserică, e acea mare taină pe care n-o vei pătrunde niciodată, deși pentru asta e popa acolo, să fii pătruns de ea. Launcelot săltîndu-se mîndru în șa, tînăr și aspru și plin de îngîmfarea perfecțiunii, punînd mîna pe lance și strigînd cătră cei din preajmă, cătră cei din pagină, cătră păcătoșii din toate vremurile, din toate timpurile, noi toți aici, proștii lumii ăsteia și ăsteilalte: “Să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată”.

Iaca, bunăoară, Picasso. Îl poți căuta și înjura și topi și bezmetici și rătăci pe Picasso o viață întreagă. Să dai nas în nas cu el, cînd dai colțul la un zid de muzeu, și să ți se înmoaie picioarele. De taină. De iubire. De prea mare frumusețe tristă. De fior de zeu. Am pățit-o. Apoi să-l întîlnești cu porumbei și alte trăirisme și să-l înjuri de mamă – dă-te dracu’ de prost, de îmbuibat, de păcălici. Am trăit-o și pe-asta. Să-l alergi, să-l conjuri, să-l întrezărești. Să-l scuipi, să-l renegi, să-l arzi. Să-l descoperi o viață întreagă, apoi să-l uiți și să-l descoperi din nou și apoi să ți se ia de el și apoi să-l descoperi din nou și apoi să ți se umfle în cap și în piele pînă nu mai contează și apoi să-l descoperi din nou. Și apoi să vezi soarele apunînd și să faci ce fac toți oamenii cînd văd soarele apunînd: să mori.

La fel și cu Bob Dylan, pufoșilor. Să-l înjuri. Să-l simți ca pe un jărăgai aspru, necuvenit, pe beregată, ca și cum ai fi mîncat o tigaie întreagă de friptură arsă în prea mult ulei, cum fac babele prin Balcanii ăștia. Să-l vomiți. Să-l renegi. Să-l știi doar pe de margini, în grabă, în viteza nepăsării. Să-l știi doar cu alea două-trei căcaturi geniale, pe care le știe toată lumea, căcaturi care au schimbat lumea, vorbe de geniu, vorbe de clacă, vorbe de snobi. Apoi să-ți crească așa încă o melodie prin tine, pe care n-o știai, de ce n-o știai, de ce ești atît de prost și de snob și de tîrziu. Apoi să-l uiți, să te duci după alții. Apoi să-l mai găsești încă o dată. Apoi, într-o vară, să te lovească după douăzeci de ani prea tare, prea tîrziu, prea neașteptat, și să simți fiorii de inevitabilitate și de tristețe și de neputință și de poftă de viață și de durere, cum n-ai mai simțit de atunci, de cînd soarele de-abia răsărea. Și asta, slavă Domnului, înainte să ia Nobelul și toată lumea să sară pe el cu picioarele, cu iubirea, cu ura, cu disprețul, cu idolatria, depinde de care parte a patimii ești.

În vara asta, pufoșilor, înainte să ia Nobelul pentru pacea dintre cuvinte și dintre picioare, pufosul de mine l-a mai descoperit încă o dată pe Dylan. După ce, evident, îl mai descoperisem încă o dată pe Bowie. Tot în vara asta. În nemernicia mea, ca un plăvan cîine tîrziu și turbat, i-am mai descoperit încă o dată. Ah, Doamne, ce tîrziu și ce binecuvîntat sînt!

Mai rămîne să-l mai descopăr încă o dată pe Brel, pe această bestie necruțătoare pe care o știu pe de rost. Ce mai am de găsit la dînsul? Nu știu. Voi găsi. Săptămîna trecută tocmai găsisem ceva nou într-unul din cîntecele sale, J’arrive. Despre moarte, evident. Despre moarte tot timpul găsim ceva de descoperit. Apoi mai rămîne să-l mai descopăr încă o dată pe Bach, singurul zeu care a catadicsit să moară și să nu învie, cîtă aroganță, de regulă nici măcar zeii nu-și pot permite așa ceva. La Bach în fiecare an găsesc ceva, apoi uit, pierd, și găsesc din nou. Acolo chiar nu ai cum găsi totul, căci Bach, ca și infinitul, este mai infinit decît infinitul. Ce poți să-i faci infinitului, decît să te scufunzi într-însul și el să se scufunde în tine?

Apoi, mult mai apoi,

ce n'est qu'après, longtemps après

mai rămîne să mai descopăr încă o dată soarele care apune. Și atunci, și atunci, și atunci, dans l'odeur des fleurs qui bientôt s'éteindra, je sais que j'aurai peur une dernière fois.

Hai, pufoșilor. Învățați să iubiți toată viața. Căci viața, dacă iubire nu-i, e un căcat și jumătate.

Gentlemen, he said
I don’t need your organization, I’ve shined your shoes
I’ve moved your mountains and marked your cards
But Eden is burning, either brace yourself for elimination
Or else your hearts must have the courage for the changing of the guards


. Citeste tot...

Vin alegerile!



. Citeste tot...

sâmbătă, 17 septembrie 2016

The Coles of things to come

De departe, jucatorul cel mai bun in meciul de azi NZ - SA a fost pufosul de Dan Coles, imaginea viitorului. Un taloneur care, pe linga ca-si face treaba postului de maniera cea mai profesionista, stie sa joace fix in partea ailalta a fisei postului, colo departe pe trei sferturi, cu skilluri de priceperi totalmente diferite, chiar opuse.

Alearga, tine capul sus si se uita, citeste faza, gaseste gaurile si coridoarele, e acolo in tusa, pe post de aripa, dar mai ales si mai ales da niste pase de eseuri geniale. Sint echipe nationale care ar fi onorate sa-l aiba pe post de centru 2.

Azi, din cele sase eseuri date de Noua Zeelanda (sase!) trei au fost din pasa de geniu a lui Coles. Au fost niste pase absolut senzationale, cu priceperi totalmente din afara bagajului tehnic uzual al unui gramadar. Pase de coordonator de joc, pase de centru doi. Pase fabuloase.

In consecinta, toata lumea vorbeste numai de el. Internetul urla. Comentatorii sint in extaz. Analistii exulta. Dan Coles, fata rugbiului de viitor.

La fel precum in anii 70 a venit echipa de fotbal a Olandei cu regula revolutionara "toata lumea alearga si in atac, si in aparare", la fel si acum felul in care Dan Coles joaca la fel de bine si pe gramada, si pe trei sferturi vorbeste despre o posibila revolutie de gindire in acest sport in care, de o suta de ani incoace, principala impartire este intre gramadari si trei sferturi, intre animalele paroase si primitive de pe inaintare si pufosii gingasi si mumuland de pe trei sferturi.

Ce om. Ce meci. Ce sport.

Crouch Bind Set.



. Citeste tot...

vineri, 16 septembrie 2016

Bias, bias everywhere

Distinta audienta, stimate creiere si restul purtatori ilegali de emotii, aveti in fata voastra, pe scurt, povestea omenirii din ultimii 2 milioane de ani.

Enjoy. Weep. Repeat.

Courtesy of Marius Comper.



. Citeste tot...

miercuri, 24 august 2016

Summer time blues

Summer time over.
Engage autumn.
Load usual procedures: overcast skies, rain, chill, sadness and school.

. Citeste tot...

Vin alegerile!



Courtesy of Richard Bathory.

. Citeste tot...