“Acest blog trebuie sǎ aibǎ consistența visului”, mi-a recomandat Borges azi-noapte la un pahare de mate. Prin somnul tău, închisoare, umbra spinǎrǎului a spusului rǎului trebuie sǎ lase dîrǎ de mîzgǎ, droaie de zoaie. Patemǎ ce vatemǎ, sǎ facǎ din om neom.
Cuțitul, unde este cuțitul?
Citeste tot...
Doing away with hell, then, is a natural way for pastors and theologians to make their God seem more humane. The problem is that this move also threatens to make human life less fully human.
Atheists have license to scoff at damnation, but to believe in God and not in hell is ultimately to disbelieve in the reality of human choices. If there’s no possibility of saying no to paradise then none of our no’s have any real meaning either. They’re like home runs or strikeouts in a children’s game where nobody’s keeping score.
In this sense, a doctrine of universal salvation turns out to be as deterministic as the more strident forms of scientific materialism. Instead of making us prisoners of our glands and genes, it makes us prisoners of God himself. We can check out any time we want, but we can never really leave.
The doctrine of hell, by contrast, assumes that our choices are real, and, indeed, that we are the choices that we make. The miser can become his greed, the murderer can lose himself inside his violence, and their freedom to turn and be forgiven is inseparable from their freedom not to do so.
As Anthony Esolen writes, in the introduction to his translation of Dante’s “Inferno,” the idea of hell is crucial to Western humanism. It’s a way of asserting that “things have meaning” — that earthly life is more than just a series of unimportant events, and that “the use of one man’s free will, at one moment, can mean life or death ... salvation or damnation.”
If there’s a modern-day analogue to the “Inferno,” a work of art that illustrates the humanist case for hell, it’s David Chase’s “The Sopranos.” The HBO hit is a portrait of damnation freely chosen: Chase made audiences love Tony Soprano, and then made us watch as the mob boss traveled so deep into iniquity — refusing every opportunity to turn back — that it was hard to imagine him ever coming out. “The Sopranos” never suggested that Tony was beyond forgiveness. But, by the end, it suggested that he was beyond ever genuinely asking for it.
Is Gandhi in hell? It’s a question that should puncture religious chauvinism and unsettle fundamentalists of every stripe. But there’s a question that should be asked in turn: Is Tony Soprano really in heaven?
Ross Douthat, A Case for Hell (New York Times, 24 aprilie 2011)
Courtesy of Marius Comper.
Citeste tot...
Vorbeam ieri de Pine Barrens, unul din episoadele favorite ale serialului meu favorit, The Sopranos. Zoso ne arata de ce si lui ii place tot The Sopranos cel mai mult. Badabing. Badaboum. Txs Zoso for sharin the violent wisdom with us. :)
* * *
In dimineata asta am citit doua articole economice faine, de pus la rana isteriei nationale. Primul, la Riscograma. Cel de-al doilea, la Balonul Imobiliar. Amindoua despre Romanica in context ternatzional. Cititi si bagati la cap, o voi recentzilor si tristilor si famenilor si politrucilor.
* * *
Bogdan Voicu, cel pe care la mine il stiti de regula de pe blogul sau, scrie si pe cogitus.ro. Va recomand sa cititi articolul sau, "Despre nevoia de gestionare obiectivă a fluxurilor demografice din învățământul universitar".
În opinia mea, problema principală a învățământului superior românesc (ISR) nu rezidă în modul de organizare instituțională și în eficienţa procesului educaţional în sine. Dificultăţile derivă din gestiunea defectuoasă a fluxurilor de studenţi potenţiali. În esenţă, acesta este tot o chestiune legată (şi) de aranjamente instituţionale, dar în alt sens decât cel afirmat îndeobşte de dezbaterile publice româneşti.
* * *
Si last, but definitely not the least, vreau sa va recomand un blog pe care l-am descoperit recent. Cel al lui Sorin Milutinovici.
Sorin scrie bine, cu pofta de viata si de repere. Stie cind sa fie sobru, stie cind sa fie scatologic. Controleaza bine trairismul cuvintelor si nu sare calul. O retorica neasteptat de faina pentru nivelul blogurilor romanesti in general.
Vi-l recomand cu cea mai mare caldura. Eu l-am bagat deja la blogroll.
Aici si aici si aici, motive pentru care merita sa fie citit. Sorin scrie rar, dar bine.
Enjoy! :)
Despre copii (ai mei)
Copiii mei nu au aparut ca urmare a unui rationament. Nici unul dintre ei nu a fost rezultatul unui studiu sociologic, psihologic, de piata, de fezabilitate. Ce anume m-a determinat sa vreau copii? Singurul raspuns este in imaginea de mai sus. Am fost convins ca o sa iasa bine. Am crezut cu tarie ca aparitia copiilor imi va face viata mult mai buna. In ce fel mai buna? aud intrebarea de la cititor. Iaca mai buna. Mai misto. Mai cool. Ma aventurez sa presupun ca in multe cazuri situatia este similara.
Cu alte cuvinte, e vorba de credinta. Nu despre biserica sau Iisus Hristos, Mahomed sau alti profeti. Este vorba de relatia omului cu propria viata. Unii o numesc viziune. Am avut “viziunea” ca aparitia copiilor imi va schimba viata in bine. Si am avut dreptate. Sufletul meu s-a deschis catre emotii despre care nici nu stiam ca exista. Nu ma refer aici numai la relatia cu copiii mei. Sunt mult mai intelegator, mult mai nuantat in relatiile cu alti oameni, ma simt mult mai bine in vecinatatea copiilor altora. De altfel, daca ma gandesc cat pot eu de serios, nu imi amintesc vreun lucru rau care sa mi se fi intamplat datorita aparitiei copiilor.
Cred ca in majoritatea cazurilor e mai mult sau mai putin la fel. Nu exista “ratiuni” pentru a avea copii. Exista tot timpul o multitudine de “ratiuni” pentru a nu-i avea. Cei care depasesc toate aceste motive descopera (pe langa
multe alte bucurii) ce capcana infecta este in realitate ratiunea daca nu este folosita conform manualului. Stiu, pentru ca am cazut si eu de cateva ori in capcana asta.
Despre rahatul ciinilor pe strada
De ce nu ne cacam noi pe strada? Asa cum se facea acum 1000 de ani? Pai, cacatul pute. Si contine microbi. Oare cacatul de caine nu pute? Oare el nu contine microbi? Daca un caine are voie sa se cace pe strada, eu de ce nu pot? De ce nu vedem la fiecare colt oameni care se caca? Ca oameni care se pisa vedem.
Nu ma intereseaza in momentul asta ce e legal si ce nu e legal, nu ma intereseaza ecologia sau influenta razelor gamma asupra ciclului menstrual al furnicilor. Ma intereseaza motivul pentru care stapanii cainilor care ii lasa sa se cace in mijlocul strazii nu lasa langa cacatul respectiv adresa lor, ca sa ma pot duce si eu sa ma cac in sufrageria lor.
Despre Craciun si de ce e bun
Bai copii! Viata nu e cum credeti voi. Aveti rabdare. O sa fiti si voi fututi. O sa fiti, pe cuvantul meu. Nu va credeti deasupra tuturor, nimeni nu e asa. O sa aveti ani in care o sa va doriti sa strangeti toate resursele voastre si sa va oferiti 3 zile de bucurie. Poate nu va vor lipsi banii, poate veti manca sanatos si veti bea sucuri de fructe dar nu veti mai avea prieteni. Sau neamuri. Sau copiii vostri vor fi la mii de kilometri de casa. O sa vedeti valoarea acestor trei zile. O sa intelegeti de ce oamenii cauta mici miracole in aceste zile. Si daca veti avea ghinion, o sa aflati doar o data, spre sfarsitul vietii, ce ati pierdut. Dumnezeu nu da cu parul.
Iar eu, incepand de azi, nu mai citesc nimic in limba romana pe internet pana dupa Craciun. Nu am putere. Imi doresc momentul asta si nu vreau sa va las sa mi-l stricati. Si da, vreau sa ma bucur de el asa cum cred eu de cuviinta. Sa mananc pana cad jos, carne scarboasa si necivilizata de porc. Sa cumpar cadouri pe care nu mi le pot permite. Sa-mi cumpar un brad natural cat casa, distrugand iremediabil planeta si sa pun in el dulciuri care strica dintii. Sa am tone de cozonac sa-mi creasca colesterolul, trigliceridele si alte alea. Ca dupa aia, dupa 1 ianuarie, pauza s-a terminat, capul la fund, pentru inca 360 de zile. Si daca o sa muriti fara sa intelegeti de ce oamenii fac asta, ati trait degeaba. 
Citeste tot...
Scoatem de la naftalina chestii faine si bune.
Astazi, despre emotie si compasiune in vremi de cumpana.
Adica, mai simplu, despre The Sopranos. The stuff the funny dreams are made of.
:)
* * *
Daca n-atzi vazut episodul asta, Pine Barrens, inseamna ca n-atzi vazut nimic.
The snow...
The fun...
The horror...
LOL
Part 1
Part 2
Part 3
Citeste tot...
