Despre turism în vremi de modernitate mîrlănească

Există o tensiune între modernitate și natură.

Omul modern, prea recent ieșit din copilăria relației sale cu natura, din zona întunecată și rece de frică datorată lipsei de putere în fața stihiilor, a lupilor, leilor, virușilor, apelor nămoloase, frigului, distanțelor, dă acum dintr-un exces într-altul.

De unde pînă atunci se închinase la natură ca la o zeiță prea crudă și capricioasă, care îi ia gîtul și viața dacă nu joacă după regulile ei bezmetice, "necivilizate", acum omul, plin de o putere pe care încă nu știe să o stăpînească, dă în teribilismul adolescentului care crede că tot ce zboară se mănîncă, a moldoveanului din bancuri care trening are, o leacă de bătaie știe, ce-i mai lipsește să cucerească lumea?

Și dă-i și cucerește-o.

Și dă-i și fute-o, cu fierul, cu curentul, cu plugul, cu motorina, cu digul și cu barajul, cu ordonarea cea carteziană și cu defrișarea cea lucrativă. Omul, cu bățul mare al tehnologiei în mînă, face ce i-a făcut lui natura atîtea secole înainte: o fute. Metodic, eficient, după principiul "more is better".

Ăsta este omul modern, asta este consecința revoluției industriale și, mai apoi, a tuturor descoperirilor din secolul XX. Mai tare mai repede mai iute. More more more. Dă-i dă-i dă-i.

Acolo am fost? N-am fost! Atunci să mergem. Să cucerim. Să cartografiem. Să lăsăm pete de motorină. Să facem mine. Să luăm peștii. Să tăiem copacii. Să murdărim apa.

Am fost la Polul Nord? Nu, căpitane! Atunci să mergem! Unii din noi vor muri, dar restul se vor bucura cu asupră de bucurie aprigă și arogantă.

Am fost sub Polul Nord? Nu, căpitane! Atunci ce mai stăm? Băgați benzină în submarine, băgați curent, băgați atomi în reactoare, avem niște lanțuri muntoase de sub hăurile de ape de hălăduit, să înfigem steagul de fier și de plumb în ele, să le căutăm de hidrocarburi, să ne jucăm de-a războiul și de-a cercetașii pe sub ghețurile cele veșnice care în vreo douăzeci de ani nu vor mai fi veșnice, că le topim noi cu entuziasmul modernității noastre.

Am fost în Amazon? Am fost, căpitane! De trei sute de ani am ajuns acolo! Nu-i nimic, mai mergem încă o dată, să trecem vaporul peste deal, să facem filme despre asta, să cînte opera în junglă, să aducem o odă superbiei noastre de oameni avîntați și năvalnici și preaplini de otrava cutezanței noastre. Să futem indienii, să le dăm pojar, să mîncăm maimuțele și să facem pantofi din caimani.

Am fost pe Lună? Nu căpitane! Ce mai stați, oștenii mei! Pe cai! Pe iepe! Pe rachete! Să mergem să ajungem unde n-am ajuns niciodată, să cercetăm, să prindem, să anchetăm, să cuprindem, să mapăm, să desenăm, să explorăm, să exploatăm, să futem. Natura e umedă, ne vrea. Încă mai sînt colțuri de natură virgină. Să o luăm cu de-a sila. Virginitatea dăunează grav sănătății mentale a oamenilor civilizați. Să știm totul să cunoaștem totul, și mental, și biblic.

Ei, vedeți voi, dragii moșului, dincolo de acest exces de retorică cvasi-nietzscheeană pentru care vă rog eu domol și politicos să-l scuzați pe Turambar, că a cam băut prea multă cafea și i s-a urcat în degetele de la tastatură, mai avem o problemă: cea a timpului desfășurării acțiunii.

E vorba despre divergențele de proces. Despre diferențele dintre sălbaticii vechi și cei noi. Dintre noima și logica occidentalului obosit și îmbuibat și leneș, degrabă dedat loisirului post-modern, post-materialist, dedat morții datoriei și obligației fericirii, așa cum teoretizează teoreticienii în cărțile lor de teorie socială, și sălbaticii cei noi, mult mai recent dedați la gustul dulce de fofoloancă de natură asuprită, cucerită, încălecată cu sucul de motorină și de rugină al puterii tehnologiei modernității.

Și aici, după acest lung intro de exces de limbaj poietico-sociologic, intrăm fix în miezul problemei, în actualitate, în contemporaneitate, în politică și în subiectele zilei, alea cu frunza și cu brandul de țară.

Aici vroiam să ajung. De-aia v-am chinuit cu căpitanii și cu Polul Nord și cu Amazonul și cu Luna și de-aia am abuzat de verbul "a fute" într-un context altminteri de registru lingvistic cît se poate de elaborat, alambicat, vorba lungă și complicată, moartea pasiunii. Ca să vă povestesc de ce, de fapt, nu va merge strategia de turism.

Nu va merge nu din cauză de frunză furată au ba. Nu va merge nu din cauză de Udrea ori de spumele de la gură pe care le fac spumiștii de servici, lătrăii politici de la Realitatea și de la Antena 3. Nu va merge nici măcar din cauză de lipsă de pricepere de aplicare ori de lipsă de infrastructură ori de nișare prea îngustă, așa cum Brăduț Florescu, acest guru al publicitarilor faux-zen și post-materialiști și aroganți și gotici și triști, vine să argumenteze într-un articol altminteri bine susținut ideatic.

Strategia de turism de țară nu va merge, nu va funcționa dintr-un motiv mult mai simplu, mai adînc, profund, intens.

Știți voi remarca aia amară, dar atît de adevărată: "Ce țară frumoasă, păcat că-i locuită?"

Ei bine, de-aia nu va merge. Pentru că e locuită. Locuită de români. De români care de-abia recent au dat cu adevărat de gustul modernității, al vieții după principiul "more is better" și al plăcerii sadice de a fute natura.

Codrul, frate cu românul? Neeah. Asta nu se mai aplică de cînd au dispărut ultimii haiduci din țară. Acum românul este călăul cu drujbă, iar codrul e victima. Drujba ar trebui să fie simbolul național, nu frunza de stejar, aia de pe tricourile băieților de la rugby și pe care și CEC încearcă să și-o bage în sîngele lui de marketing.

Drujba este simbolul modernității la români. E din fier, scoate fum, e eficientă, al naibii de eficientă, e populară, al naibii de populară și fute natura.

Știu, știu. Ați obosit deja, alții deja v-ați oripilat la citirea repetată a acestui cuvînt nasol, grosolan, mîrlănesc. "A fute" zgîrie urechile pudibonzilor și pudiboancelor. Însă atît ca și sens, cît și din punct de vedere al coloraturii stilistice, acest cuvînt e cel mai potrivit, semnifică cel mai bine relația omului, în general, și a românului, în particular, cu natura. În consecință, îl voi folosi ad nauseam dacă este cazul, cum ad nauseam folosește și mîrlanul de la Telega sau de la Vatra Dornei sau de la Borsec drujba spre aneantizarea codrilor din România.

Și astfel mă întorc la turism.

Occidentalii pe care noi vrem să-i prindem în plasa de fum și de părere, de vorbe amăgitoare a campaniei de marketing sînt trecuți de modernitate. S-au plictisit de ea. În occident modernitatea e un cuvînt obscen, așa cum e pentru urechile voastre "a fute". În occident acum lumea e post-modernă, post-materialistă și dedată altor plăceri. Oamenii și societatea încearcă să facă pace cu natura preafutută, să-i tămăduiască fofoloanca cea zdrențuită și să o readucă la viață și la virginitate, dacă se mai poate așa ceva.

În consecință, după decenii de diguri și de baraje și de drujbe și de violuri tehnice, acum occidentalii sînt koșer cu natura și vor simplitate, autenticitate, armonie, rîulețul care curge prin mijlocul camerei de hotel, faux-zen și feng șhui de masă, verde și stele și alte alea alea pe care pînă acum o generație le-au călcat în picioare cu bucurie și iresponsabilitate, mînați de demonului lui "more is better". Acum occidentalii sînt (mai) bătrîni și (mai) înțelepți și caută în experiențele lor de turism comuniunea omului cu natura.

Drept pentru care, deși îmi voi atrage nenumărați critici și acuze de părtinire, vin și zic: concluzia cercetării și chiar și execuția conceptuală și vizuală a brandului nu sînt greșite. Aia vor străinii. Chiar aia vor.

Problema este că românii, cei care teoretic trebuie să-i întîmpine cu pîine și sare pe turiștii prea dornici să-și lase icrele de bani pe meleagurile noastre eterne, plaiul, dorul, poteca, alternanța deal-vale, matricea seculară, cărarea, doina, alea alea, nu vor asta.

Ei vor fix pe dos. Ei nu vor simplitate și faux-zen. Ei vor turnulețe baroce. Ei nu vor lemn și piatră și minimalism. Ei vor tablă și fier și asfalt și mult mult beton, cît mai mult beton, dacă se poate, vă ordon betonați toate curțile, să nu mai rămînă fir de iarbă în nici o curte, să nu prind picior de nisip și urmă de noroi și fărîmă de pămînt, să punem beton peste tot, tovarăși.

Românii, cînd te primesc în pensiunea lor de trei rahați din Bran ori din Moeciu ori de la Rînca ori de la Sovata unde-și mărită unguru fata te servesc cu mîncare de la Metro, și sînt foarte mîndri de asta: semn că s-au ajuns – pot să își facă cumpărăturile de la Metro ori de la Carrefour, un magazin străin, ai văzut, are și doi de rr în titlu.

Te culcă în camere unde au ferestre de termopan și unde au dărîmat vechile sobe și au pus calorifere și încălzire centrală, și sînt foarte mîndri de asta – e modern, e eficient, e curat, nu se mai face mizerie în casă.

Te primesc în curți de beton, și sînt foarte mîndri de asta: nu se mai face noroi. În curți zac mașini mari, și sînt foarte mîndri de asta: în sfîrșit, avem și noi mașină.

În curți sînt vile de-alea de neam prost, cît Pentagonul de mari, și sînt foarte mîndri de asta: are două camere în plus decît are vecinul, care și el a făcut bani tot la muncă în străinătate, dar eu am fost mai priceput / muncitor / șmecher / deștept decît el și am cîștigat mai mult și acum trebuie să vedeți cu toții că eu am cîștigat mai mult și că sînt mai șhecher / muncitor / alea alea.

Înțelegeți? Logica lui "more is better" se potrivește ca nuca în perete cu logica simplității și autenticității pe care fals zeniștii din Occident o caută în hălăduierile lor prin lumea asta cea lipsită de eleganță Zen.

Iar această contradicție între ce vor străinezii și ce vor să le ofere românașii noștri verzi și cu drujba tatuată pe piept nu va dispărea azi-mîine. Pentru că e greu, e inerțial, durează mult să-ți schimbi scufița valorică, să fii altfel decît poftele, patimile, nevoile, aspirațiile, resentimentele și celelalte emoții negative și pozitive a căror sclav ești azi.

Nici nu mai pun la socoteală toate celelalte instanțe în care întîlnim această discrepanță. PET-urile zvîrlite în natură. Copacii tăiați de la jumătate. Șantierele neterminate de prin toată țara, răni deschise, mustind a urîțenie și a lipsă de considerație, ori urît cicatrizate.

Rugină pungi de plastic lucruri aruncate de-a valma case netencuite lume prea multă și prea zgomotoasă mici grătar cărbuni cumpărați de la benzinărie mașini pe marginea apei mașini băgate pînă în buza valului mașini urcate sus în golul alpin motoscutere de-alea pe trei roți cu care se fac curse prin pădure muzică dată tare culori tari voci tari.

Totul tare tare tare. Mult mult mult.

Voi nu înțelegeți că această apetență pentru tare repede și iute, pe care mulți dintre noi o deplîng, este de fapt o consecință a poftei adolescentine a românului pentru modernitate? Pentru puterea fierului pentru priceperea benzinei pentru curentul electric și pentru motorul în patru timpi și pentru minunățiile electronicii? E vorba de iubirea de tehnologie de plăcerea sadică pe care o simți cînd stăpînești cu mare priceperea ta de stăpîn necruțător ființa mai slabă copacul lemnul iepurele căprioara.

E vorba de pușcă. E vorba de drujbă.

Cît timp nu ne iese nevoia de drujbă din inimă, nu avem nici o șansă să aplicăm acea strategie. Pentru că e un soi de Catch 22, de cerc vicios. Vrei să-i duci pe străini în natura cea nealterată? Atunci trebuie să le faci drum și atunci hoarde de români moderni și nesimțiți vor da puhoi pe aceleași drumuri, cum s-a întîmplat la Diham la Babele la Rînca în Ceahlău la Băile Herculane chiar și la Omu. Oriunde ajunge drumul asfaltat, ajung și hordele nesătule, moderne și nesimțite dupa standardele noastre post-materialiste de munțomani triști și puțini. Iar hoardele nesătule vor fier beton mici pușcă muzică tare distracție "la maxim" mașina cu boxele scoase afară grătarul de fier micii în țiplă de la hipermarket muzica de la curentul mașinii.

Vedeți? Toate elemente ale modernității: iubirea de tehnologie, apetența pentru plăcerea "ușoară", lejeră, pentru ușurință, pentru viața făcută ușoară, nu grea. Toate consecințe ale relației de subordonare față de natură a generațiilor dinainte: sărăcie, război, foamete, lupi, stihii, vînt, frig, întuneric, inundații.

Pentru românul cel modern, cel cu apetență pentru plăcerea "lejeră", fără efort, specifică modernității, căutarea dificultății cu orice preț în timpul liber i se par chestii nefirești, mazochiste, sci-fi.

"Cum, tu te duci pe munte să mergi cu ruscacul în spate și să te plouă să te întîlnești cu ursul să dormi la cort să nu ai unde să te speli să te caci, iertată-mi fie expresia, să nu ai cearșafuri curate?"

"Cum, ție nu-ți place la mare la All Inclusive, acolo unde poți să mănînci și să bei pînă crăpi???"

"Ce găsești tu frumos la satele alea izolate, unde nu au curent electric? Vai de mama lor de amărîți..."

"Cuum? Ție nu-ți place la distracție în club, la muzică, unde ne simțim bine la maxim???"

Cît timp patronul de hotel și recepționerul și apropitarul de pensiune și de cabană și de resort și de ce mama dracului mai este prin turism încă pune astfel de întrebări, atunci turismul românesc pentru străini făcut dupe principii științifice de marketing și de brandingul tristeții mele va da rasol.

Iar eu mă rog la Doamne Doamne de un singur lucru: să nu facă drum pînă sus în creasta Pietrei Craiului. Să nu asfalteze drumul spre Plaiul Foii, că și așa s-au făcut puzderie de pensiuni pe acolo, care mai de care mai mîrlănească și mai în contra firii mele minimaliste și post-moderne și post-materialiste și faux-zen.

Dar stați liniștiți: pentru cei care ați fost pe-acolo, știți că e foarte greu. Nu se va face drum în Piatra Craiului prea curînd...

:wink: