Cît credeți că mai puteți păcăli lumea?

Germania? Vaccinată. Ups. Degeaba. Ghinion. În marginea carantinei.

Olanda? Vaccinată. Ups. Degeaba. Ghinion. În marginea carantinei.

Danemarca? Vaccinată. Ups. Degeaba. Ghinion. În marginea carantinei.

Nici nu mai spun de bavarezi sau de austrieci, că ăia sînt aproape la fel de primitivi și de medievali precum românii. Niște rebeli nasoi.

Acuma, din două una.

Ori sînt și ei niște medievali și umblă cu de-alea primitive, cu vaccin la chiuvetă. Deși eu știu că toată lumea îi laudă că sînt civilizați și înțelepți și că nu mai e nimeni mai perfect decît ei.

Ori bag eu de seamă că de fapt COVID-ul ăsta, în mod paradoxal, chiar e o gripă. Și gripele, așa cum știm de la lecția de biologie încă de pe vremea lui Gică Petrescu, au prostul obicei să nu asculte nici de Raed, nici de Securitate, nici de deontologi. Suferă mutații mult mai repede decît restul virușilor.

Și iaca poznă, iaca belea, te-ai cam vaccinat degeaba, căci va trebui să te vaccinezi la fel de des precum compostezi beletul la autobuz.

Hmmm. Nasol. Sînt curios cum veți explica acest dureros adevăr epidemiologic rebelilor și reticenților și medievalilor și primitivilor. Cum veți convinge lumea că trebuie să stea în carantină ani buni de-aici încolo, că trebuie să se vaccineze și în 2022, și în 2023, și în 2024, și în... Că pe baza certificatului verde impuneți niște lungi, probabil permanente încălcări ale drepturilor omului.

Deci, pe bune, chiar nu e conspirație. Nu, nu. E mai grav de-atît. E prostie și propagandă. Nu e decît refuzul sistemic și sistematic de a accepta realitățile biologice. Și, evident, inevitabila tentație de a transforma acest Covid în pretext de control social și de oareșce politici verzi, tip Greta Trotineta, să salvăm pămîntul de la poluare, dă-i încolo de oameni, să se zvîrcolească în chinuri, oricum sînt niște medievali primitivi.

Voi credeți că dacă puneți în mod milițienesc imnul la megafon, virusul se încolonează disciplinat și ascultă de lătrăturile voastre cazone? Voi credeți că dacă păcăliți lumea cu Mîndruță și cu Radu Tudor, lumea chiar vă crede?

Nu. Virusul nu ascultă de voi. Nu. Lumea nu vă crede.

Ghinion.



. Citeste tot...

Realitatea prezintă geometrie variabilă

Realitatea prezintă geometrie variabilă. Noi nu percepem realitatea nemijlocit decît în foarte mică măsură. În rest, ce aflăm de la alții. Deci nu e realitate. E narațiune. Poveste. Ceva spus de altcineva. Rude neamuri cunoștințe. Presă televiziune radio social media. Ai fost tu acolo? Nu. Ai aflat.

Realitatea, în consecință, ajunge în mințile noastre în funcție de interesele celor care construiesc narativul și ni-l servesc pe tavă, mai mult sau mai puțin credibil, gustos, epic.

Covidul și Wuhanul reprezintă un exemplu clasic de realitate cu geometrie variabilă.

De la bun început s-a vehiculat ideea că e foarte posibil ca acest virus să nu fie de sorginte naturală, sălbatică, de la liliac și de la pangolin, ci foarte probabil să fi fost creat în laborator. În care laborator? Păi în ăla din Wuhan, specializat fix în așa ceva și de unde de altminteri a și pornit toată tărășenia mondială.

La vremea respectivă, o astfel de narațiune nu corespundea nevoilor celor care gestionau realitatea occidentală. Stăpînii undelor și ai realității oficiale se confruntau cu o reticență din partea populației în a accepta gradul ridicat de periculozitate al virusului Covid. Nu există. E doar o gripă obișnuită. Sînt în pericol să moară de la el doar ăia care oricum sînt cu un picior în groapă.

În fața acestei reticențe, ideea că ar mai fi și făcut în laborator nu venea decît să alimenteze celelalte teme narative care împiedicau propaganda oficială. Deci trebuia combătută cu orice preț.

Cum așa să fie făcut în laborator? E o prostie. Fake news! Fake news! Scoteți-vă din cap așa ceva! Fiți raționali, nu medievali! Vă spunem noi că nu e făcut în laborator! Știm noi mai bine decît voi. Acceptați narativul oficial. Doar noi avem voie să proiectăm narative pe acest subiect. Voi tăceți din gură și conformați-vă. Medievalilor. Conspiraționiștilor. Subversivilor. Penalilor.

Ooookeey. Între timp s-a derulat primul an de pandemie și de isterie Covid. S-au îmbolnăvit oameni. Au murit oameni. S-a blocat un glob întreg. Au murit oameni și de alte boli, că nimeni nu mai avea voie să fie tratat decît de Covid.

Au inventat pe urmă vaccin. S-au străduit să vaccineze cît mai multă lume. S-au lovit și aici de reticență și de narațiuni concurente, divergente. A venit vara. A trecut valul al treilea. Cifrele de bolnavi și de morți Covid au scăzut, cel puțin în zona euro-atlantică. Lumea a dat cu nasul de căldură și de o oarecare umbră de normalitate. Covidul nu mai pare chiar așa de bau-bau ca acum șase luni.

Dintr-o dată, în acest climat schimbat de opinie socială, nevoile hegemonului s-au schimbat. Nu-l mai doare atît de mult faptul că se vîntură idei alternative despre Covid, cît îl doare faptul că China refuză să se oprească din marșul ei de creștere a puterii.

Hoooopa. Nasol. Ne-am întors la business as usual, la geopolitică de-aia normală, de dinainte de boală. Statele Unite și China, noul război rece. Și cine e la butoane acum în Statele Unite? Democrații sînt la butoane. Și democrații vor o atitudine mult mai dură la adresa Chinei. Să-i dea la bubă. Cum îndrăznește China să fie la concurență cu Statele Unite?

Dintr-o dată, discursul privind crearea Covidului de către om a căpătat utilitate geostrategică. Și pentru că e un narativ util, dintr-o dată nu mai e demonizat. Ba din contră, este împins pe canalele mari mass media, să afle toată lumea cum nasoii de chineji au produs ditamai bestia de Covid să moară tot globul. Niște nasoi. Niște agresivi. Niște violatori. Arma biologică. Ne omoară! China e de vină!

Oookeeey. Dintr-o dată, narativul se schimbă. În funcție de nevoile hegemonului, ale celui care deține puterea de comunicare și de legitimare a narațiunii dominante.

Vă place cum se schimbă realitatea? În șase luni e cu totul altă poveste care vă este oferită. Să haliți altă harneală, cum ar zice specialistul în comunicare. Și voi o haliți. Uitați repede că pînă recent un astfel de discurs era demonizat. Și vă repeziți cu același entuziasm naiv în contra-narativ, în povestea spusă pe dos.

Nu mă credeți? Uite aici, articol în presa imperialistă. Washington Post, 25 mai 2021. “Timeline: How the Wuhan lab-leak theory suddenly became credible”.

Articol frumos documentat, ca la carte. Unde micuții imperialiști ne prezintă dovezile pentru care ei consideră că e din ce în ce mai credibil că virusul Covid de fapt a fost produs în laborator.

Dovezi? Sau propagandă? Adevăr? Sau o nouă harneală convenabilă? Au cumva nevoie să prezinte China ca fiind marele demon? I-a apucat acuma marea strădanie jurnalistică? De ce taman acum? De ce nu acum șase luni, sau nouă luni, cînd era Trump la putere și spunea cam același lucru? Atunci nu era convenabil să vorbească aceleași vorbe ca și Trump. Jurnaliștii? Niște deontologi convenabili.

V-am spus. Realitatea prezintă geometrie variabilă. Beți încet, căci conține adevăruri în continuă schimbare.

PS: În sondajele pe care le realizez pe tema Covid măsor încă de anul trecut, printre altele, și felul în care lumea crede în astfel de idei alternative despre acest virus. Taman acele idei pe care hegemonul comunicațional le consideră drept manipulare, “fake news”.

Dintre toate aceste idei alternative, două sînt cele pe care românii le consideră în mod constant adevărate de un an încoace, indiferent de cît de multă propagandă oficială le toarnă autoritățile în urechi.

Primo: că virusul nu e din natură, de la liliac și de la pangolin, ci e produs în laborator.

Secundo: că statisticile oficiale privind evoluția Covid prezentate de autorități sînt false.

Pe măsură ce trece timpul, cu atît ne dăm seama că poporul român, de fapt, e al naibii de înțelept. The wisdom of crowds, cum ar spune metodologul.

Cum ar zice proverbul. Poți prosti puțină lume mult timp. Poți prosti multă lume puțin timp. Dar nu poți prosti un popor întreg la nesfîrșit.

Ghinion.



. Citeste tot...

Cierra los ojos, viva para cualquier otro

Simțul văzului îmi este violat monstruos de către produsele media. Realitatea îmi este înlocuită încetul cu încetul de către ficțiunea imaginilor care mă asaltează zilnic. Nu mai pot gusta cum trebuie viața prin intermediul ochilor, căci între viață și ochi, între realitate și creier îmi este interpus un văl viclean de flux informațional meșteșugit șlefuit și modificat și îmbălsămat de către tehnologie.

Prea mult montaj. Prea multă regie. Prea multă pricepere.

Viața este în altă parte. Dincolo de ochi. E o suferință cruntă, căci fiind niște biete primate domesticite, sîntem tributari văzului, cum mai toate primatele sînt sclave. Aproape tot contactul nostru cu realitatea este prin intermediul ochilor. Și ochii ne-au fost furați de către media.

Drept pentru care, de ceva timp încoace, nu mă mai pot bucura de realitate decît dacă am parte de un flux intens senzorial altul decît cel vizual. Chiar și auditivul îmi joacă feste de rugină. Prea multă muzică, prea multe ciripituri artificiale de păsări și prea multe valuri generate în procesoare.

Realitatea fără stimulul non-vizual și non-auditiv a devenit fadă, falsă, stearpă și otrăvită. Nu mai pot face diferența dintre film și realitate, dintre documentar și viață, dintre sticlă și trăire.

Am nevoie de pipăit. De frig. De prea cald. De ud. De gust. De mațe. De zgîrciuri și de tendoane. De fiorurile pielii și ale vîntului și ale sării și ale zgîriatului gheții și ale transpirației năclăite și ale durerii în călcîie, în mușchi, în inimă, în creier.

De tăiș. De curmeziș.

Sînt supra-stimulat în fiecare zi prin puțul ochilor, această pușcărie și cameră de tortură de preaplin atît de preagol. Fără rana gheții și fără cuțitul cărnii și fără mîngîierea aerului și a degetelor, fără sarea de pe limbă și fără zemurile umede și gustoase, unde e viața? De ce nu are gust? De ce e fadă și scîrbavnică și stearpă?

Mă închei la șireturi. Strîng tare, să simt. Trăirea, în zilele noastre, e dincolo de ochi. Abre los ojos. Mestecă în gol. Înghite în sec. Cierra tus ojos.

Viva por cualquier otro.

. Citeste tot...

Cu un ochi rîd, cu unul plîng

Cu un ochi rîd, cu unul plîng. Așa e în viață.

Cu un ochi rîd, pentru că profesional vorbind, Sociopol și-a făcut treaba foarte bine. Nu ireproșabil, căci în măsurarea probabilistică întotdeauna e loc de mai bine și există erori. Ci foarte bine.

Îi felicit pe colegii mei pentru eforturile depuse și pentru priceperea arătată ieri în timp real, într-o zi absolut nebună, în care s-au răsturnat absolut toate pronosticurile. Am fost în stare să măsurăm cum trebuie această învolburare socială.

A fost într-un mare fel. It was grace under pressure, cum se zice în limbaj militar.

Am reușit să avem scoruri comparabile cu ale concurenței, ba chiar simbolic mai bune, căci am avut curajul să ne asumăm o ierarhie a partidelor care ieșea din sondaje din ce în ce mai clar pe parcursul zilei, în vreme ce onor concurența nu și-a asumat acest risc, comunicînd în mod constant PSD și PNL la egalitate.

Sociopol a văzut în sondajul de ieri, realizat în timp real, contra cronometru, că PNL este peste PSD și a spus asta. Concurența nu a făcut-o. 1-0 pentru noi.

Mai mult de-atît, am reușit această măsurătoare validă, foarte utilă clientului media pentru care am lucrat, cu resurse mult mai mici decît cele folosite de concurență.

Cu un “simplu” sondaj în ziua votului am obținut aceeași exactitate ca cea realizată la Exit Poll, un tip distinct de măsurare sociologică, cu metodologie diferită, care implică resurse mult mai mari: bani, oameni, efort logistic și comunicațional. 2-0 pentru noi, cum ar veni.

E un semn pe care televiziunile și clienții politici, principalii beneficiari ai acestor tipuri de produse de măsurare socială probabilistică, nu-l mai pot ignora. Sau îl pot ignora în continuare, pe barba și pe banii lor. Nu-i așa, Mihai Gîdea?

Mai mult de-atît, România TV, televiziunea pentru care am lucrat a obținut un rating mai mare decît concurența de la Antena 3 la vestitul “minut de aur”, atunci imediat la 21:00, cînd se comunică rezultatele sondajelor. Deci încă un punct. 3-0 pentru noi.

A fost un rezultat remarcabil pentru Sociopol. Nu are rost să fim modești: a ieșit bine. A ieșit mai bine decît speram în cele mai umede vise ale mele.

Mulțumesc încă o dată colegilor pentru pricepere și efort. Mulțumesc clienților de la România TV pentru tot sprijinul acordat. A ieșit foarte bine, dragilor. Felicitări!

Pe de altă parte, nici nu-mi vine să mă bucur. Cu celălalt ochi plîng.

PSD a obținut unul din cele mai slabe scoruri pe care le-a avut el vreodată, în istoria sa postdecembristă. Dacă nu chiar cel mai slab – trebuie să verific în arhivă, să văd cum au fost la alegerile europarlamentare din 2007, imediat după ce l-au suspendat prima dată pe Băsescu.

Nu are rost să mă ascund după tufiș. Preferințele mele politice nu le-am ascuns niciodată. Nu sînt membru de partid PSD, dar cu sufletul sînt alături de ei.

Am avut chiar și o prestație publică guvernamentală din partea PSD, pe vremea guvernării Ponta, fiind consilier de stat și purtător de cuvînt al Guvernului.

Mai mult de-atît, în momentul în care Victor și-a făcut partid, nu am mers după el, deși mi s-a propus destul de insistent asta.

Consider că Victor Ponta și Pro România n-au făcut bine atunci cînd s-au rupt de PSD și au ales calea definirii politice prin adversitate față de partidul care i-a consacrat politic.

Poate că e o logică realistă în ceea ce au făcut. Politica e nemiloasă. Însă eu nu sînt de acord cu această logică și cu această relaționare conflictuală dintre Pro România și PSD. Victor nu trebuia să atace PSD așa cum a făcut-o în ultimul timp. Sufletul meu rămîne alături de PSD.

Și ăsta este motivul pentru care sînt trist pentru rezultatul de ieri. PSD a suferit o lovitură puternică. Poporul a decis. Au ieșit foarte mulți la vot mînați de ură împotriva PSD.

E drept că și PSD s-a mobilizat și a adus mai mulți la vot decît estimam în sondajele din campanie. Însă ceilalți au adus și mai mulți. Prea multă emoție negativă la adresa PSD.

În condițiile în care din punct de vedere al administrării publice rămîne în continuare partidul cu cele mai bune rezultate economice și de dezvoltare. Toate guvernările PSD au demonstrat că știu să administreze țara și să recupereze decalajul față de țările europene dezvoltate.

Mai mult. PSD, după părerea mea, este singurul partid care încearcă să protejeze cu adevărat interesul național, cel al dezvoltării resurselor proprii,

al păstrării unui echilibru cît de cît între presiunea capitalului internațional care încearcă să acapareze regiunile periferice ale civilizației occidentale și nevoia României de a-și dezvolta capitalul propriu și de a-și apăra resursele proprii.

Celelalte partide din România fac concesii prea mari influențelor străine și cedează prea ușor autonomie.

Mai mult de-atît, celelalte partide nu-și pun problema gestionării valorilor simbolice prin care o țară supraviețuiește pe termen mediu și lung, permițînd prea ușor globalizării să niveleze ca un tăvălug specificul național.

Toate aceste motive mă fac să țin în continuare cu PSD, indiferent de scorul obținut ieri, și să consider că PSD rămîne totuși soluția politică cea mai bună pentru România.

Un motiv în plus să fiu trist pentru rezultatul de ieri. Nefiind membru PSD, nu doresc să mă bag în patima internă ce urmează să înflorească. Va fi o dezbatere internă foarte intensă, care cu siguranță va degenera în conflict.

Nu vreau să iau partea nici uneia dintre tabere. Tare mă tem că cearta care urmează va pune PSD într-o situație și mai complicată decît cea în care se află acum.

Îmi doresc ca cei din PSD să găsească înțelepciunea de a trece peste acest moment sensibil în mod pozitiv.

Îmi doresc ca PSD să rămînă în continuare un partid puternic, care să fie capabil să guverneze această țară.

Pentru că știe, spre deosebire de alții, care și-au arătat relativ recent neputința de guvernare.

Pentru că e probabil singurul partid care chiar guvernează România în interesul României, nu al altora.

Spre deosebire de rezultatul alegerilor, ce urmează e greu de prezis. Îmi păstrez speranța și le trimit pesediștilor gîndul bun care să-i ajute să treacă prin această perioadă dificilă.

După cum vă spuneam, cu un ochi rîd, cu unul plîng.

Așa e în viață.

. Citeste tot...

Context is everything: GRR Martin and his preferred medium of expression

E foarte important să înțelegeți contextul, pufoșilor. Și pentru asta trebuie să știți chestii. To drink and to know things.

Vedeți voi, multă lume crede că GRR Martin a lăsat din mîini soarta și hățurile serialului după ce acesta a depășit ca fir narativ cărțile apărute pînă acum.

De pe la moartea lui Jon Snow încolo, de cînd avem poveste doar sub formă de film, lumea probabil crede că încet încet, pas cu pas, cei doi creatori ai serialului, Beniof și Weiss, au din ce în ce mai multă libertate creativă, iar GRR Martin e doar un zeu din umbră, benevolent și impotent, deus otiosus, care stă și mai dă din cînd în cînd cîte o directivă leneșă, dar de fapt adevărata putere de creație e la cei doi.

Asta mai ales că încet încet, pas cu pas, am văzut din ce în ce mai multe diferențe între povestea din serial și povestea din carte, cîtă e ea apărută pînă acum.

O voi poor poor naive summer children. Cît de ușor de păcălit puteți fi.

Să vă esplic.

GRR Martin are în spate o întreagă carieră profesională de scenarist de seriale TV. S-a lansat în anii 70 cu scrieri SF și fantasy, e drept. Dar pe urmă, vreo douăzeci de ani, a tras la rame ca sclavu pe plantația serialelor de la Hollywood.

Pe urmă, pe la mijlocul anilor 90, a publicat Game Of Thrones, prima carte din Song Of Ice And Fire (da, așa se numește de fapt seria de cărți, SOIAF, nu GOT) și s-a cam lăsat de televiziune, concentrîndu-se pe scrierea cărților, care încet încet, pas cu pas, au devenit din ce în ce mai populare.

Pe urmă a venit serialul, care și el a devenit din ce în ce mai popular. Și atunci din nou a sărit dintr-o barcă în alta. S-a oprit din publicat cărțile și a lăsat serialul să meargă pînă la capăt.

Mie îmi este clar că a făcut asta în mod voit. Nu că i s-ar fi terminat benzina creativă, cum îl acuză unii. Ci pur și simplu pentru că dintotdeauna a crezut în puterea mediului vizual și l-a considerat un suport mai privilegiat de spus povești decît cel în scris, doar din simplele vorbe.

Dar nu avea bani cînd a început. Nu avea bani să-și pună povestea în formatul vizual de televiziune. Și atunci s-a retras la un moment din zona scrierii și producerii serialelor TV frustrat că viziunea sa, elaborată și complexă și cinică, nu era preluată de cei care controlau banii și producția.

Doar că n-a renunțat la idee niciodată. Cînd s-a copt momentul, cînd atît cei care dădeau banii, cît și cei care consumau produsul, au dat semne că acceptă viziunea sa, a lăsat mediul creativ mai sărac deoparte și s-a întors la cel în care credea mai puternic: la film, la televiziune, la serial.

Avem un alt exemplu strălucit în lumea filmului în acest sens. Exact aceeași poveste. Un monstru sacru al cinematografiei, Hayao Miyazaki – cine n-a auzit de el să-i fie rușine, repede zece flotări cu mistrețul din Mononoke în spinare – a făcut exact același lucru. Credea în puterea filmului, cel mai bogat mediu de exprimare narativă. Își dorea să se exprime prin intermediul său. Dar nu avea nici suficienți bani, nici suficientă influență în domeniu să iasă lucrurile așa cum își dorea.

Și atunci s-a mutat în alt mediu de exprimare narativă pentru a-și îndeplini visul – măcar prima sa parte. Povestea e celebră. Nausicaa, desenul animat cu care s-a lansat cu adevărat și care ne-a arătat pentru prima oară imensa sa putere creativă, a fost inițial publicată sub formă de manga. Un mediu mai sărac, atît din punct de vedere vizual, dar și al banilor, dar în care își putea mai ușor lansa proiectul.

Manga Nausicaa a devenit la vremea respectivă celebră. Cînd de fapt ea era doar un proiect secundar, conceput drept sursă de fonduri pentru adevăratul proiect: filmul de animație. Și doar ca urmare a acestei celebrități a putut să facă desenul animat, să strîngă resursele necesare – de bani, de control al procesului de creație – încît să-l ducă la bun sfîrșit.

Restul e istorie. Miyazaki, după succesul Nausicaa, a devenit unul din cei mai apreciați regizori ever, scoțînd o serie de perle de filme superbe: Totoro, Mononoke, Spirited Away, multe altele. Dar la început nu avea nici banii, nici controlul asupra mediului preferat.

La fel s-a întîmplat și cu GRR Martin. Și-a dorit dintotdeauna să facă ceva în zona televiziunii. Dar așa cum își închipuia și cum vroia el, nu alții. Și atunci, de nevoie, s-a mutat înapoi în zona mai săracă a cărții, unde a repurtat un succes fulminant, succes care l-a ajutat să se întoarcă înapoi la film, dar de data asta pe baza regulilor impuse de el.

Care au funcționat și care au dus la succesul nebun al serialului Game Of Thrones. Succes care, însă, a pus în primejdie succesul cărții – serie neterminată încă.

Drept pentru care s-a concentrat exclusiv pe serial, lăsînd deocamdată cartea la o parte, să nu se canibalizeze. Oricum credea mai mult în capacitatea de exprimare narativă a televiziunii, căci asta era în suflet: un scenarist de film.

Cine crede că pur și simplu a lăsat hățurile serialului din mînă deoparte e naiv. Căci GRR Martin e acolo, în spatele cuvintelor, în spatele poveștii, pînă la cel mai mic detaliu.

Priviți cel mai recent episod: S08E02. E un detaliu acolo relevant. Cîntecul.

"High in the halls of the kings who are gone
Jenny would dance with her ghosts
The ones she had lost
And the ones she had found”

Pentru cine a citit cărțile cu atenție, așa ca mine, care știe SOIAF de la începutul anilor 2000, de pe vremea cînd nici nu erați născuți, pufoșilor, semnul e evident. Versurile sînt clar scrise de GRR Martin. E clar că toate detaliile sînt în continuare controlate de acesta, căci e obsedat de detalii, la fel cum era Kubrick pe vremuri. GRR Martin e prea orgolios și prea control freak să nu fie în continuare inima și motorul creativ al serialului.

De aceea nu s-au mai publicat cărțile. Pentru că pur și simplu s-a întors înapoi la mediul mai bogat în exprimare, cel pe care dintotdeauna l-a considerat mai adecvat pentru povestea sa.

O thou poor poor brittle summer children...



. Citeste tot...

Încrederea în jurnaliști: Sociopol 2019

Pentru al treilea an consecutiv, Sociopol a realizat un sondaj de opinie care să răspundă întrebărilor aflate în mințile multora: Care sunt cei mai cunoscuți formatori de opinie TV? În care din ei au cea mai multă încredere românii?

Sondajul Sociopol din martie 2019 vă propune o analiză comparativă a celor care își exercită meseria în studiourile televiziunilor din România ce acordă un spațiu semnificativ talk show-urilor: Antena 3, România TV, TVR 1, Realitatea TV , Digi 24 și B1 TV.

Vă prezentăm în continuare principalele rezultate ale sondajului.





• TOP 3: Cei mai de încredere trei jurnaliști TV din România sînt Cristian Tudor Popescu (37%), Ion Cristoiu (34%) și Alessandra Stoicescu (31%)
• TOP 10: Ierarhia primilor 10 cei mai de încredere jurnaliști TV este completată de Mihai Gîdea (29%), Victor Ciutacu (25%), Andreea Crețulescu (24%), Mircea Badea (23%), Bogdan Chirieac (22%), Dragoș Pătraru și Răzvan Dumitrescu (ambii 20%)

• Antena 3 este televiziunea de știri cu jurnaliștii cei mai de încredere. În medie, un sfert dintre români au încredere în jurnaliștii TV măsurați ai acestui post
• Cele mai de încredere vedete TV ale acestui post sînt Alessandra Stoicescu (31%), Mihai Gîdea (29%) și Mircea Badea (23%)

• România TV este a doua televiziune de știri din România din punct de vedere al încrederii în vedetele esale. În medie, o cincime din români au încredere în moderatorii TV măsurați ai acestui post
• Victor Ciutacu (25%) este cel mai de încredere jurnalist România TV, urmat îndeaproape de Andreea Crețulescu (24%)

• Moderatorii TVR 1 măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 10%
• Un singur jurnalist TV de la TVR 1 prezintă încredere ridicată: Dragoș Pătraru (20%)

• Moderatorii Realitatea TV măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 11%
• Un singur jurnalist TV de la Realitatea TV prezintă încredere ridicată: Rareș Bogdan (19%)

• Moderatorii B1 TV măsurați prezintă un nivel mediu de încredere de 11%
• Doi jurnaliști de la B1 TV se detașează ca încredere: Silviu Mînăstire (15%) și Radu Banciu (13%)

• Digi 24 prezintă un nivel mediu de încredere de 8% în rîndul jurnaliștilor măsurați.
• Identificăm o distribuție relativ echilibrată de încredere, cu Cosmin Prelipceanu (10%) pe primul loc

• Nivelul mediu de încredere în analiștii politici măsurați este unul ridicat. În medie, un sfert dintre români au încredere în aceștia, nivel comparabil cu cel al jurnaliștilor TV de la Antena 3
• Cristian Tudor Popescu este pentru al treilea an la rînd jurnalistul TV în care românii au cea mai mare încredere (37%). El este urmat îndeaproape de Ion Cristoiu, care cu nivelul de încredere de 34% depășește tot pentru al treilea an la rînd toți moderatorii TV măsurați. Podiumul analiștilor TV de încredere este completat de Bogdan Chirieac (22%)

. Citeste tot...

Remitențele lu' pește prăjit

E o știre recentă acuma ce trîmbițează suma record trimisă de românii din străinătate anul trecut, în 2017 (în termeni de specialitate termenul este de "remitențe").

Iată mai jos graficul, cu aceeași sursă ca și a știrii inițiale: World Bank. Doar că, suplimentar față de știrea triumfalistă, am pus alături și datele pentru Polonia.

Ce observăm? În primul rînd, că Polonia trimite de două ori mai mulți bani acasă. Deci mai ușor cu pianul pe scări. Alte țări trimit mult mai mulți bani acasă decît România. Nu vreți să știți ce se întîmplă în Mexic sau în Pakistan sau în Filipine...

În privința Poloniei, să zicem că e corect și normal. Și ei sînt de două ori mai mulți ca populație. Dar, atenție: nu și de două ori mai mulți ca emigranți. Altă discuție.

Dar în primul rînd observăm starea deplorabilă a datelor privind România.

Uitați-vă la graficul Poloniei. Face sens. Vedem niște evoluții treptate, plauzibile, care coroborează în primul rînd cu intrarea în UE, apoi cu criza economică.

În cazul datelor despre România, însă aceste date prezintă variații bruște, aiuritoare. Cum ar fi de exemplu de la practic zero peste 10 ani, din 1994 pînă în 2004, urmat apoi brusc de un salt la un maxim absolut de 4,7 miliarde dolari, în anul următor, în 2005.

Păi asta nu ne spune nimic despre evoluția remitențelor către România. Ci doar că cei de la World Bank nu au avut date la îndemînă și au pus și ei în Excelul ăla ce au găsit. Au băgat un deșt în gură, apoi l-au săltat în vînt și au făcut niște estimări sălbatice: nimic nimic nimic nimic apoi brusc dintr-o dată 4,7 miliarde dolari.

Nu vă mai luați după toate știrile. Ziariștii sînt niște mediocri penibili care nu știu cum să facă din rahat bici. Iau și ei ce au la îndemînă, fără să verifice plauzibilitatea datelor, și pe urmă fac Breaking News. Dar biciul tot din rahat e compus, să știți.



. Citeste tot...

Lulutzenn nicht Präsident

Nu ați înțeles nimic. Sînteți masă de manevră.

Nu e vorba despre dreptate. Nu e vorba despre justiție. Fleacuri. Astea nu contează pentru sistemici. Astea contează doar pentru voi, care faceți icter negru și preinfarct în direct cînd vedeți nedreptățile și abuzurile.

Îi doare la bască pe sistemici de justiție. Pentru ei e doar o coadă de topor, un instrument de control politic. De atîția ani de zile ne demonstrează aproape zilnic lucrul acesta. De ce le-ar păsa taman acum?

Pentru sistemici contează un singur lucru: puterea. Despre asta este vorba în dezvăluirile de aseară. Despre lupta pentru putere.

Nu se va întîmpla nimic cu consecințe juridice. Cel mult, eventual, vreun țap ispășitor trimis disciplinar 6 luni la Tîrgu Mureș. Pur și simplu lui Kodruța i se dă la temelie la imagine, să fie scoasă din jocul prezidențial.

E simplu. Azi e 2018. Numai astăzi nu e mîine. Alegerile bat la ușă. Dinspre partea anti-PSD e o singură ființă în afară de Johannis care crede că poate scoate capul, să-l concureze pe acesta, să devină președinte: Kodruța.

Ea este evident încurajată în semeția ei de vise de mărire și de o parte a sistemului care e nemulțumită de blatul lui Johannis cu PSD.

Și atunci altă parte a sistemului, care îl vrea în continuare pe Johannis proptit în geam, să pară că avem și noi președinte, a rugat niște prieteni să se detoneze convenabil, întocmai și la timp, la o oră de maximă audiență.

Voi credeți că e ușor să aranjezi să intre Ghiță în direct în prime time, chiar la Gîdea, arhi-dușmanul mediatic al acestuia? Voi credeți că o asemenea operațiune media concertată apare așa, din neant, doar că a vrut X sau Y, că n-aveau ce alt subiect să facă rating în seara aia?

Măi copii. Măi naivilor. E doar și decît o acțiune de marketing. De fapt, de anti-marketing. Luluța Kodruța trebuie să înțeleagă că nu e președinția de nasul ei. Și atît. Punct. Restul, business as usual. Controlul prin justiția de tip poliție politică merge înainte, netulburat.

Și dacă Luluța Kodruța nu înțelege, atunci operațiunea va continua pînă va înțelege. Se vor mai găsi și alți prieteni convenabili care, la ani distanță de la fapte și evenimente, să-și amintească precis, cu înregistrări și alte chestii de-astea tehnice, ce trebuie să-și amintească.

Măi copii. Măi naivilor. Voi credeați că e vorba de libertate, de dreptate, de reforma sistemului? Ha. LOL. Ce haioși sînteți. Măi copii. Măi naivilor.

Nu uitați: din toată tevatura asta principalul cîștigător este Johannis. Punct.

Pufoșilor. Civili. Civili everywhere.

. Citeste tot...

N-ai bască albastră, n-ai voie pe Facebook

Felul absolut partinic în care Facebook înțelege să-și facă meseria de jandarm pe tarlaua proprie este revoltător și produce consecințe.

Dubla măsură este strigătoare la cer.

Pe unii îi lasă să își verse tonele de zoaie și de lături și de invective otrăvite, cu mult dincolo de limitele Codului Penal. Nu li se întîmplă nimic, conturile false de troli funcționează impecabil.

Pe alții, în schimb, îi killărește imediat ce găsește un pretext cît de cît convenabil: cîte un cuvînt din lista de nazism de tip “corectitudine politică”, vreo țîță nevinovată, dar îndeosebi raportările în haită făcute cu scop ideologic de către tefelei. Îți cer buletinul, îți închid contul, nu te lasă să deschizi altul. Tot tacîmul: with extreme prejudice.

Este ca și cum asistăm la un meci de fotbal sau de rugby în care arbitrul este revoltător de biasat, ține doar cu unii. Ignoră faulturile grosiere ale echipei favorite, chiar dacă iese sînge din țurloaiele celui atacat. În schimb, celorlalți le dă cartonașe galbene sau roșii dacă își șterg sudoarea cu mîneca de la tricou. Ai ce face? N-ai ce face... :(

Consecințele acestui arbitrar samavolnic ce vine dinspre una din instituțiile cele mai vizibile ale mainstreamului occidental sînt semnificative.

Pe de o parte, îi înrăiește și mai mult pe cei persecutați. Aceștia își caută alte canale de comunicare deja. O mică pierdere pentru Facebookul care are deja milioane de membri în România, dar o mișcare clară de radicalizare pentru cei hăituiți.

Mai mult însă, dincolo de ce se întîmplă cu cei puțini care resimt direct prigoana autoritariană și arbitrară a algoritmilor cu dedicație, e și mai important ce se întîmplă cu cei mulți, cei de dincolo de zecile sau sutele sau miile de conturi suspendate sau pur și simplu șterse.

E vorba despre un mesaj clar transmis către întreaga populație, către cei mulți și călduți și deocamdată indiferenți, către majoritatea tăcută și placidă.

Mesajul e simplu: democrația e o comedie, o păcăleală. America, prin practicile Facebook, se dovedește că poate fi la fel de autoritariană și de arbitrară ca și celelalte state totalitare pe care se chinuie să le demonizeze: Rusia, China, Iran, Coreea de Nord.

Și mai important: ce se întîmplă acum are ecouri neplăcute din ce se întîmpla pe vremurile comuniste, vremurile alea pe care tefeleii progresiști le înfierează și se străduie să se definească în antiteză cu ele, în contra lor. Marii luptători anticomuniști care sînt mai staliniști decît Ana Pauker.

Atunci cenzura funcționa aproximativ la fel: cine zicea ceva de nasol împotriva regimului, imediat îi înflorea un pretext să i se închidă gura. Niciodată motivul nu era explicit: vorbești împotriva sistemului. Întotdeauna pretextul era șchiop, de tipul „nu ai bască albastră, sau dacă ai, nu o porți pe o parte”. Și pentru că nu aveai bască albastră și nu o purtai pe o parte, ți se închidea gura.

La fel și acum. Facebookul și Merkel și toți progresiștii autoritarieni, de fapt niște mici naziști în deghizare, încep să caute și să-i țintească pe cei care nu au bască albastră pe partea dreaptă.

Ce diferență este între basca albastră pe partea dreaptă și steaua galbenă de pe piept?



. Citeste tot...

Aceste pirostrii pe care ni le-am pus în cap cu viața

Privesc fotografia unei recente prietene de pe Facebook, azi i-am acceptat prietenia online. E editoare la știrile unei televiziuni. Mă uit la pozele ei, la fața sa. O persoană între două vîrste.

Editor la știrile TV e o meserie nici prea prea, nici foarte foarte. Un soi de tehnician. O persoană back office, foarte pricepută și foarte anonimă, care dă din mînuțele ei alea două toată ziua, harnică și pricepută și necesară, curat meșteșug de chinez bătrîn. Nu necesită nici calificare hiper-specializată, gen neurochirurg. Nici meserie de prostovan nu este însă. Cum ziceam: nici prea prea, nici foarte foarte. Și, mai ales, o meserie care înainte de 89 era practicată de probabil fix 10 persoane, probabil toți securiști, meserie practic inexistentă atunci, care însă acum face parte, totuși, dintr-o industrie destul de extinsă, cea mass media. O achiziție profesională a vremurilor post-comuniste.

Mă uit la fața ei de femeie între două vîrste și mă lovește. În curînd se fac 30 de ani de la Revoluție, Loviluție, Marea Păcăleală, Marea Chestie Glorioasă și Absolut Necesară, Marea Mermeleală Cu Un Pic De Război Psihologic, mă rog, cum i-o fi zicînd acuma prin manualele de istorie ale tefeleilor cei recenți și robespierreni.

Mă uit și îmi dau seama că, încet-încet, vremea trece și timpurile post-comuniste, astea capitaliste și imperialiste și consumeriste și colonialiste și marketizande, viața asta în care trăim cu toții, au devenit standard. Aceste timpuri sînt suficient de lungi încît să cuprindă în mațele lor de timp implacabil soarta unei întregi generații de oameni care atunci, la Marea Zbatere cu Păcănele și cu Păcăleli Geostrategice, erau tineri, revoltați, entuziaști, proaspeți, dornici și pofticioși de viață, de ce se întîmplă acum pe micile ecrane,

iar acuma sînt deja spre vîrsta a doua, tipa e născută în 1965, deci 52 de ani cum ar veni deja, mai e un pic și începe să se gîndească la pensie, la vîrsta a treia. O viață profesională în care a dat cu temeinicie și perseverență și pricepere la butoanele mesei de editare video, la butoanele societății capitaliste multilateral dezvoltate și isterice și mereu mereu mereu cu gîfa în gît, la butoanele acestui tip de viață, incertitudine, zbatere, să alergăm, să ne zbatem, să facem, să dregem, mersul normal al lucrurilor de altminteri, comunismul a fost o excepție în această privință, ei ne dau casă masă slujbă noi trăim în țarcul nostru aranjat de alții și ne vedem de o viață controlată, aranjată, cum se aranjau căsătoriile pe vremuri, alții îți puneau pirostriile.

De aproape 30 de ani, generația noastră, a decrețeilor, și-a pus pirostriile cu libertatea. Dar și cu incertitudinea, cu consumerismul, cu strîngerea de inimă. Mulți dintre noi au plecat în alte zări – una din cele mai mari hemoragii demografice de care a avut vreodată parte o țară la timp de pace. Am pierdut în acești ani mai multă populație decît în vremea celui de-al doilea război mondial. Au plecat. Loialitățile se schimbă, au plecat să fie italieni și spanioli. Granițele devin fluide, identitățile devin fluide, viața e în continuă mișcare, nesiguranță, poftă, realizări, eșecuri.

Viață. Au trecut aproape 30 de ani. Ce își doreau cei din generația noastră – să fim și noi capitaliști, să aibă timp viața obișnuită, prosperă, să-și înfigă rădăcinile aici, să ne lase ăștia în pace, rușii, comuniștii, pe vremuri erau alții, tot rușii, turcii, hapsburgii, să ne lase în pace, să ne crească iarba vieții normale, să n-o mai calce în picioare cu copitele cailor lor și cu șenilele tancurilor lor și cu vorbele și securiștii comuniștilor lor, să fim liberi, să ne trăim viața cum vrem.

Ne-o trăim? Ne-au lăsat în pace? Voi hotărîți răspunsul la aceste întrebări, în fiecare zi, cu fiecare gînd al vostru, tefeleilor, băsiștilor, pesediștilor, emigranților, kaghebiștilor, securiștilor, politrucilor, johanniștilor, useriștilor, nicușoreiștilor, pontiștilor, anteniștilor, proteviștilor, tinerilor, bătrînilor, săracilor, bogaților, muților, istericilor, ardelenilor, aitiștilor, țăranilor, meltenilor, becaliștilor, moldovenilor, maneliștilor, roackerilor, drogaților, pensionarilor, strungarilor, doctorilor, măturătorilor, curvelor și curvilor, homosexualilor, pomohacilor, geniilor, polițiștilor, șulfelor, hoților, corupților, știrbilor,

editorilor de știri,

oamenilor.

Nu există răspuns simplu la aceste întrebări simple. Există doar viață.

Au trecut aproape 30 de ani. O viață de om deja.

. Citeste tot...

Un cuvînt pe care nu avem voie să-l consumăm

Zilele astea două sînt temele care alimentează ura și dezbinarea între români. Prima, ceva mai veche, de cîteva zile, cea despre diasporezii indignați că nu se eliberează pașapoartele cînd vor ei, cît ai pocni din călcîie. Am mai scris despre ea. Fie la ei acolo. Nu mai scriu, că scriu degeaba.

A doua e proaspătă, e de azi, când au ieșit cele mai foarte recente cifre INS privind evoluția trimestrială a PIB-ului. E practic catastrofal, cum ar zice obiectivii sistemici: e o creștere de 5,7% pe prima jumătate a anului 2017, creștere ce vine să o confirme și consolideze pe cea din primul trimestru 2017.

E groaznic. E oribil. E apocaliptic. Pentru toți obiectivii civili, gen UM 024 sau Hotnews sau Gîndul sau Realitatea, e un dezastru. Cum poate să fie creștere economică pe vremea guvernării demonilor de pesediști kaghebiști, care știm cu toții că ei de fapt sînt niște nemernici care doar vînd țara la ruși și la chineji și nu fac nimic altceva, da’ nimic nimic de tot? Groaznic. Catastrofal. Trebuie făcut ceva.

Singurul lucru pe care l-au putut cît de cît găsi să încerce să contracareze propagandistic această știre pe care nu prea o puteau ocoli a fost să-i dea un spin negativ. Ce putem spune noi nasol și groaznic despre această știre nasoală și groaznică? Cum o putem cîrpi, să-i înrăim și mai rău pe români împotriva românilor, să scoatem în evidență ce groaznic de nasol de fapt este?

Aha. Au găsit. Hai să zicem că nu e bună creșterea economică, pentru că de fapt e de-aia nasoală. Cum există colesterol bun, dar și colesterol rău, pentru tapalabele de servici musai trebuie să existe și creștere rea. De ce? Simplu. E rea, pentru că e pe consum.

Auzi tu, dom’ colonel, colega de la Știri: e pe consum. Yuk. Cîh. Groaznic. Vai, maică, ce nesănătoasă! Deja pute! Luați-o de aici, că miroase a stîrv, a catastrofă! Români, atenție, nu vă bucurați! Nu e de bine, e de rău! E pe consum! Să fugim! E otrăvită!

E simplu. Au mai făcut-o și alte dăți. Analiștii lu’ pește prăjit și obiectiv, de-alde marile minți luminate de pe la BNR și de la Consiliul Fiscal și de la Ziarul Financiar și de pe alte stabilimente de propagandă obiectivă și plină de principii, de vreo două sute de ani încoace, asta știu să facă. Să urle că e nasol.

Principala lor motivație este una obiectivă: li s-a dat ordin. Și știm cu toții că ordinul se execută, nu se discută, altminteri batalionul disciplinar îi mănîncă. Este o motivație partinică și sistemică, din logica anti-PSD cu care este îmbibat sistemul. PSD bad, anti-PSD good.

Tot ce fac strălucitorii de salvatori de Băsescu și Boc și Macovei și, mai recent, Johannis și Cioloș este cel mai foarte perfect și necesar. Tot ce fac bestiile de naibe de balauri kaghebiști de Năstase și Ponta și Dragnea și Tudose și toți ceilalți kaghebiști nemernici este cel mai foarte groaznic și cel mai foarte oribil. Cunoaștem. Am fumat discursul ăsta de atîtea ori...

Dar, dincolo de patima de tabără politică, această gîndire a sistemicilor obiectivi, a tapalabelor și mîndruților de servicii, mai ascunde încă ceva, o boală mult mai ticăloasă decît simpla ură anti-pesedistă.

E vorba despre disprețul față de români.

E rău consumul, ați înțeles? Căci românii nu sînt în mintea tapalebelor și prelipcenilor și rareșbogdanilor de servici decît niște slugi și niște monștri știrbi și medievali.

Ei n-au voie să consume. Ei nu trebuie să fie decît niște sclavi moderni, care trăiesc doar cu apă paie și bătaie, și toată plus valoarea creată în țara asta nu trebuie în nici un caz să se scurgă inutil înspre consumul sclavilor, ci trebuie să plutească limpede și curată și nealterată și nepătată spre insulele Seychelles.

Ce se produce în țara asta nu e voie să se consume loco. Trebuie să se ducă înspre paradisurile fiscale de unde își trag seva capitaliștii cei luminoși și curați și necesari, cei care salvează lumea, stăpînii politrucilor neoliberali din această neocolonie de colț de Balcani, politrucii ăia plătiți de stăpînii lor să-i critice pe români pentru îndrăzneala lor de a consuma.

Ați înțeles? Românii nu au voie să consume. Ei au doar voie să producă și să exporte. Ei n-au voie să bage botul la plus valoare, căci ei sînt niște animale primitive și nu e de nasul lor consumul.

De-aia trebuie să le punem botniță. Dacă nu ad literam la bot, ca pe vremea lui Zaharia Stancu, măcar la creier. Să-i învățăm că de fapt consumul e rău. Să nu îndrăznească să ciugulească ceva cumva, să nu consume, că strică bunătate de capitalism. Dă-i dracului de slugi, să nu consume, că strivesc corola de minuni a plus-valorii de export.

Ați înțeles, bă slugilor bă? Vă e clar sau mai trebuie să vă mai repet încă o dată? Bre dom’ Vasilescu de la BNR, pune-le bre botnița aia la loc, să nu consume bre. Dacă ne supărăm mai rău, poate ne aducem aminte că n-au voie nici să respire. Că nici aerul nu e pe gratis. Nu, aerul e doar pentru stăpîni.

Românii? Niște slugi. Să respire doar cînd le dăm noi voie. În rest, consum verboten. La muncă, slugilor, nu la consum! Nicht consum. Arbeit, nur Arbeit. Arbeit mach frei! R’ați ai dracu’ de români, ce tupeu pe capu’ vostru, să îndrăzniți să vreți să consumați...

PS: Dincolo de pamflet, să le spună cineva politrucilor neo-liberali că recenta creștere economică a PIB-ului se bazează îndeosebi pe creșterea producției industriale, iară nu pe consum. Noi știm că propaganda nu are nevoie de adevăr. Dar să știe lumea de fapt cum stau lucrurile.

Mai mult, să le spună cineva ticăloșilor care critică această creștere economică bazată pe consum că toate țările lumii s-au dezvoltat, se dezvoltă și se vor dezvolta mereu îndeosebi pe consum. Și Nemția, și Austria, și Franța, și SUA, toate țările care ne colonizează așa fac. Se dezvoltă pe consum.

Aoleu, era să uit: noi n-avem voie să ne dezvoltăm. Doar nemții au liber la așa ceva. Românii, mai încolo. În altă viață. Doar după ce mor au voie să se dezvolte românii. În viața asta, niciodată. Slugile nu au voie să se dezvolte, ci doar să muncească, să sufere și să moară.

Paștele mamii voastre de nemernici și de ticăloși!

. Citeste tot...

Ticalosi. Ticalosi everywhere

Fiti atenti. Prin 2013, Ponta se vedea cu chinezii, sa vinda tara la rusi si la chinezi. Adica sa faca business cu ei, exact cum fac si celelalte tari corupte ale lumii, Germania, Anglia, SUA, Franta. Dar stim cu totii ca doar stapinii au voie sa faca chestii pe lumea asta. In consecinta, s-a pornit o campanie intensa de demonizare a demonului de Ponta, pe motiv ca vinde tara la rusi si la chineji. Ce a fost la gura lu' Tapalaba si a lu' Prelipceanu, doar tefeleii stiu, ca doar ei ii urmaresc cu atentie.

Azi, zice ca demonul Tudose s-a vazut din nou cu chinejii. Evident, in scop infractional: sa vinda tzara la rushi si la chineji. Din nou, Hotnews a sarit cu apriga indignare sa infiereze acest comportament reprobabil. Zice ca s-a vazut cu comunistii. Groaznic, bre, groaznic. De parca in China ar mai fi si altceva decit comunisti. Epitete injuraturi critici ochi rostogoliti. Ca la Hotnews, atunci cind isi fac ei treaba cum se cuvine. Va dati seama ca doar Merkel are voie sa se vaza cu comunistii, in rest nimeni. Mai ales nu slugile din Europa de Est.

In tot acest rastimp, anul trecut, cind distinsul obiectiv Ciolos s-a dus in China, s-au ridicat osanale. Vai, ce bine! Vai, ce intelept! Comisarul european Ciolos, reshapat in premier al guberniei Romania, el avea voie sa vinda tzara la rushi si la chineji. Doar el. Restul, in nici un caz. Restul? Niste demoni, mama lor de pesedisti.

V-am spus ca cei de la Hotnews si de la Digi 24 sint de o ticalosie demna de o cauza mai buna? V-am spus ca sint orice, doar jurnalisti nu?? Nu mai vindetz tzara la rushi si la chineji. Vindetzi-o si voi ca Ciolos si ca Johannis, direct la nemtzi.

. Citeste tot...

Trăim într-o continuă luptă cu minciuna

Trăim într-o continuă luptă cu minciuna. Cei mai nărăviți hoți strigă tare “hoții” și clamează că sînt persoane și instituții ireproșabile. Televiziunile și site-urile de presă care folosesc știrile false în fiecare zi, să spele tefeleii pe creieri, sînt cele care fac cu cea mai mare osîrdie liste de fake news și de fake outlets. Guran și Mîndruță sînt standardul de calitate în această epocă de fiere și de rahat mediatic.

Zilele astea, tefeleii și mentorii lor deontologici au fost disperați. Bucureștiul are logo. A trebuit să dea în el cu toate armele din dotare. Inclusiv folosind calomnia de cea mai joasă speță.

Au falsificat o copertă de manual de geometrie descriptivă din 1959, de pe vremea cînd bunica lui Guran era fată. Au luat logo-ul Bucureștiului, l-au lipit cu Photoshopul pe copertă și au început să distribuie en gross făcătura, cu indignările de rigoare. “Uite ce fac ăștia! Uite plagiatul!”

Făcătura a fost demontată în trei secunde, cu un simplu search Google. Cînd vocile celor care au scos în evidență, pe bună dreptate, că e un fals abject au devenit prea multe, deontologii au început să-și șteargă postările și să o dea pe glumă.

“Haide, dom’le că am glumit! E doar un pamflet! Ce vă opăriți atîta? N-aveți pic de umor. E o biată glumă nevinovată”.

Nu. Nu e glumă. E o calomnie elaborată și voită și perseverentă și un atac josnic. Care atunci cînd nu le-a ieșit, au încercat să dreagă busuiocul, să zică că e doar o distracție eftină pe persoană fizică.

Nu uitați. Jurnaliști de la Pro TV și de la Digi FM, aceste unități sistemice de luptă. Deontologi precum Guran - și el un sistem deosebit. Ditamai fabrica de fum de calitate Hotnews – al treilea picior al tripodului sistemic Pro TV / UM Digi 24 / Hotnews.

Culmea ironiei triste este că toți cei care clamau nevoia de a se lupta împotriva fake newsurilor zilele astea au încercat să rostogolească ditamai fake news-ul cît casa. Hoțul care strigă hoții. Ticăloșii care spală tefeleii pe creier cu ditamai manipularea grosieră.

O manipulare de-aia primitivă, de bou plăvan pe care nu-l duce mintea mai mult. De-aia stalinistă, de te bate cu Naganul peste gură, să-ți spargă dinții, căci știm că domnului Liiceanu nu-i plac oamenii știrbi. O manipulare de dictator de America Latină.

Orwell ar fi fost mai mult decît mîndru de toți ăștia, care mînjesc ideile de jurnalism și de adevăr și sînt niște propagandiști de cea mai joasă speță. Oricum, Orwell ar fi fost mic copil pe lîngă toți acești iluștri deontologi din zilele noastre, care au perfecționat conceptul Big Brother pe cele mai înalte culmi ale progresului și nemerniciei autoritariene.

Prin aceste mijloace specifice de presă obiectivă, de calitate, Pro TV, Hotnews, Digi 24, Vice, Republica, Mediafax, Adevărul, Guran, Mîndruță, mulți mulți alții, o armată de deontologi întocmai și la timp, calomnia pe bază de Photoshop se răspîndește nestingherită.

Din ce în ce mai mulți români sînt astfel ferm convinși că logo-ul Bucureștiului este luat de pe coperta unui manual de geometrie descriptivă din anii 50. Și se bucură cu bucurie rea, otrăvită. Pentru că își doresc suferința celorlalți.

Vă place cît de ușor pot fi prostiți oamenii? Liiceanu. Liiceanu everywhere.

Să nu uiți, Darie. Să nu uiți. Mama lor de ticăloși.



. Citeste tot...

Civili, civili everywhere

Adrian Sîrbu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat. Între timp, a dat înțelepciunea peste el. Mintea mogulului cea de pe urmă.

Dan Voiculescu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. În pușcărie în momentul de față, indiferent de slujul făcut de băieții de la Antena 3

Sorin Ovidiu Vîntu. Patron de presă. Mogul. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat. Arestat din nou. Condamnat din nou. Făcut pușcărie din nou.

George Păunescu. Patron de televiziune. Mogulaș, dar la grade absolut comparabil cu ceilalți. Acuzat. Fugit în străinătate, în America, o perioadă bună de timp. S-a întors cînd s-au întors vremurile.

Dinu Patriciu. Patron de presă. Mogulaș. Acuzat. A stat și el pe tubulatură un pic, cît să simtă gustul fierului în gură. “Rușine, Dinu Patriciu!”. Hărțuit. Acuzat. Mort ca un cîine. Unii zic că de fapt s-a tirat, obținând o nouă identitate. Nu cred.

Elan Schwartzenberg. Patron de presă. Acuzat. Alergat. Mandat de arestare în lipsă. Fugit în străinătate. Un român remarcabil.

Dumitru Tinu. Patron de presă. Mort într-un accident suspect de mașină. Mulți spun că ar fi fost sinucis. N-a vrut să mănînce ciuperci...

Sorin Roșca Stănescu. Patron de presă. Din categoria “șantajul și etajul”. Acuzat. Arestat. Făcut pușcărie. Eliberat. Intrat mai apoi în PNL. Un civil deosebit.

Dan Diaconescu. Mare om. Mare caracter. Patron de presă. Mogulaș de rit tabloido-șerpilian. Acuzat. Arestat. Condamnat. În momentul de față în pușcărie. Senzațional!

Dan Adamescu. Patron de presă. Acuzat. Condamnat. Făcut pușcărie. Mort în pușcărie. Ca un cîine.

Sebastian Ghiță. Patron de presă. Mogulaș. Acuzat. Dispărut. Arestat în lipsă. Îl caută cu Interpolul. Fuga... fuga... prin porumb... Cît de greu e să prinzi mistrețul...

Maricel Păcuraru. Patron de presă. Arestat. Condamnat. Făcut pușcărie. Eliberat condiționat, pe repede înainte, că era nevoie.

Cum s-o fi simțind Cosmin Gușe? Dar Tapalabă?

Ce ne mai place să fim prostiți. Civili. Civili everywhere.

. Citeste tot...

Formatori de opinie. Politicieni vs jurnalisti

Formatorii de opinie. Politicieni vs Jurnaliști
Comparație între cele două categorii profesionale

Sondaj de opinie. Martie 2017
Principalele concluzii

Preambul. Justificarea temei de cercetare
Societatea românească postdecembristă se confruntă cu o continuă competiție pentru mințile și inimile cetățenilor. În fiecare zi avem de-a face cu un intens efort de comunicare și de convingere. Aceste eforturi zilnice sunt depuse îndeosebi de două clase profesionale bine definite: cea a politicienilor și cea a jurnaliștilor. Politicienii, pentru voturi. Jurnaliștii, pentru rating. Ambii fac parte din categoria cunoscută de regulă sub denumirea de “formatori de opinie”.

Abilitățile celor două grupuri profesionale sunt asemănătoare și, în bună măsură, interschimbabile. Granița dintre ele este fluidă, schimbătoare. În consecință, nu de puține ori întâlnim situații în care avem de-a face cu politicieni care se transformă în vedete media ori invers, cu jurnaliști care sar gardul și se transformă în politicieni.

Indiferent însă de categoria din care fac parte, vedem în fiecare zi cele două tipuri de formatori de opinie, de “convingători” profesioniști, adunându-se în studiourile TV, unii pe post de moderatori, alții pe post de invitați politici. Aceasta se întâmplă preponderent în studiourile celor cinci televiziuni de știri din România: Antena 3, România TV, B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV.

Plecând de la aceste situații pe care le trăim în fiecare, zi, întrebările sondajului nostru vin de la sine. Care sunt mai cunoscuți? Care sunt mai credibili, mai convingători? Pe care îi știu românii? În care din ei au încredere românii?

Consumăm cu ardoare ierarhii, clasamente. Sondajul realizat de Sociopol în luna martie 2017 vine să răspundă acestei nevoi și acestor întrebări și vă propune o analiză comparativă între cele două mari categorii de formatori de opinie. Pe lîngă identificarea ierarhiilor, putem face de asemenea o analiză comparativă între diversele subgrupuri aflate în concurență în cadrul fiecărei categorii profesionale în parte. În cazul politicienilor, putem face analiză în funcție de partidele din care fac parte. În cadrul moderatorilor TV, comparația se poate face între stațiile TV.

Ne-am focalizat în cercetarea noastră de opinie publică pe televiziunile de știri menționate mai sus, pentru că pe de o parte de acolo își iau românii cea mai mare parte a știrilor, dar mai ales pentru că în cadrul studiourilor lor se întâmplă interacțiunea zilnică dintre cele două mari tipuri de formatori de opinie: politicieni și jurnaliști, din care rezultă sfînta sfintelor, misterul misterelor: oamenii convinși că așa stau lucrurile și nu altfel.

Teme măsurate
• Notorietatea politicienilor. Notorietatea jurnaliștilor. Comparație intra- și inter-categorială
• Încrederea în politicieni. Încrederea în jurnaliști. Comparație intra- și inter-categorială
• Televiziunile de știri preferate. Evoluție


Notorietate. Politicieni


PSD
• PSD este partidul cu liderii cei mai cunoscuți
• Cinci dintre liderii săi: Ponta, Dragnea, Firea, Grindeanu, Olguța Vasilescu, depășesc nivelul de saturare de 85%
• Toți liderii săi principali sunt cel puțin la 60% notorietate

PNL
• PNL nu prezintă aceeași adâncime ca PSD în privința notorietății liderilor secundari, dar rămâne totuși al doilea partid din acest punct de vedere
• Trei dintre liderii săi: Iohannis, Cioloș, Ludovic Orban, depășesc nivelul de 85%
• Prezumptivul candidat la președinția PNL Bușoi prezintă o notorietate scăzută, în comparație cu ceilalți lideri principali: doar 40%

ALDE
• ALDE a ajuns să concureze PNL din punct de vedere al notorietății liderilor săi
• Doi dintre liderii săi: Tăriceanu și Meleșcanu, depășesc nivelul de saturare de 85%
• Copreședintele ALDE Daniel Constantin se confruntă cu o notorietate scăzută, față de ceilalți lideri principali: doar 50%

PMP
• Ambii lideri PMP, Băsescu și Turcescu, trec de nivelul de saturare de 85%
• Alți lideri de la PMP nu au fost măsurați

USR
• Nici unul din cei doi lideri USR măsurați, Nicușor Dan și Clotilde Armand, nu au ajuns încă la nivelul de notorietate de 85%
• Nicușor se apropie de acesta, este la 75%. Clotilde este doar la 50%
• Alți lideri de la USR nu au fost măsurați

Guvern
• Premierul Grindeanu și Lia Olguța Vasilescu sunt cei doi membri ai Guvernului care reușesc să treacă de nivelul notorietate de 85%
• Alte două persoane din Guvernul Grindeanu prezintă un nivel de notorietate semnificativ, în jur de 66%: vicepremierul Sevil Shaidehh și Rovana Plumb
• Restul miniștrilor măsurați (6 persoane) prezintă niveluri scăzute de notorietate. Doi dintre ei, Grațiela Gavrilescu și Ana Birchall, în jur de 33%, restul mai puțin de atât

Independenți
• Toți cei patru lideri independenți măsurați: Isărescu, Arafat, PF Daniel și Kovesi, trec nivelul notorietate de 85%


Notorietate. Jurnaliști


Antena 3
• Antena 3 este televiziunea de știri cu jurnaliștii cei mai cunoscuți
• Două dintre vedetele sale: Badea și Gîdea, prezintă notorietate peste nivelul de saturare de 85%
• Alessandra Stoicescu este la un nivel de notorietate de asemenea ridicat, în jur de 70%
• Radu Tudor și Răzvan Dumitrescu sunt ușor sub jumătate, la 40%
• Dintre toate vedetele TV Antena 3, doar Oana Stancu prezintă un nivel de notorietate scăzut: în jur de 20%

România TV
• România TV este a doua televiziune de știri din România din punct de vedere al notorietății vedetelor sale
• Nici una din vedetele sale nu trece de pragul de saturație de 85%
• Victor Ciutacu este cel mai cunoscut moderator de la RTV, cu o notorietate de 60%
• E urmat de Simona Gheorghe, cu o notorietate în jur de 50%
• Alte trei vedete RTV sunt cu notorietatea în jur de 35%: Drăgotescu, Crețulescu, Șincai
• Liliana Ruse încheie plutonul de notorietate, cu un nivel de 20%

B1 TV
• B1 TV începe plutonul televiziunilor de știri cu mai puțini jurnaliști cunoscuți
• Doar două persoane de la B1 prezintă niveluri de notorietate cât de cât semnificative: Banciu, cu 40%, și Mânăstire, cu 32
• Ceilalți doi jurnaliști măsurați: Barbu și Ciurlin, prezintă notorietăți de cel mult 10%

Digi 24
• Digi 24 are un singur jurnalist mai cunoscut, pe Pătraru, cu 30% notorietate
• Restul jurnaliștilor măsurați de la Digi 24 prezintă notorietăți scăzute, în jur de 15%: Mușat, Muraru, Prelipceanu
Realitatea TV
• Realitatea TV este televiziunea unde un singur jurnalist este cât de cât cunoscut: Rareș Bogdan, cu o notorietate ușor peste 50%
• Restul jurnaliștilor de la Realitatea TV prezintă niveluri de notorietate sub 10%: Rifai, Hoandră, Mititelu

Analiști politici
• Dintre analiștii politici măsurați se detașează clar doi ziariști foarte cunoscuți: CTP, cu 85%, și Cristoiu, cu aproape 80% notorietate. Aceștia sunt la fel de cunoscuți ca oricare altă vedetă TV sau om politic din România
• Bogdan Chireac se situează pe un palier de notorietate mediu, aproape 50%
• Ceilalți doi analiști măsurați, Stan și Pârvulescu, prezintă notorietăți în jur de 25%


Încredere. Politicieni




PSD
• Partidul cu liderii politici în care românii au cea mai mare încredere
• PSD are doi lideri cu încredere peste 30% și alți trei marginal sub 30%
• În momentul de față, PSD prezintă liderul politic cu cea mai mare încredere: Gabriela Firea. Mai populară decât ea este doar Raed Arafat, din grupul independenților
• Premierul Grindeanu își păstrează nivelul ridicat de încredere cu care a debutat în viața politică românească, la 35%. Lia Vasilescu își depășește superiorii din partid și este pe locul 3, cu 31%
• Un grup compact de trei lideri ai partidului, actualul președinte Dragnea, fostul președinte și premier Ponta și ministrul Plumb sunt grupați în jur valorii de 30% încredere
• Codrin Ștefănescu încheie plutonul liderilor principali ai PSD, cu o încedere de aproape 20%

PNL
• Doar președintele Iohannis prezintă un nivel de încredere de peste 30%: 35%
• PNL mai beneficiază de un alt lider cu încredere semnificativă, Cioloș, la 25% - dar de avut în vedere ezitările sale de intrare în partid (v. și mai sus, discuția metodologică despre Cioloș)
• Toți ceilalți lideri PNl sunt sub 20%. Ludovic Orban cu un bagaj cât de cât semnificativ de popularitate, 17% încredere. Raluca Turcan în marginea lui 10%. Bușoi, rezidual la 6%

ALDE
• ALDE începe să aibă lideri mai populari decât PNL. Un alt semn că este posibil ca ALDE să înceapă să reprezinte o alternativă la PNL atât ideologică, dar și din punct de vedere al resursei umane
• ALDE are doi lideri peste 30% încredere: Tăriceanu și Meleșcanu, la egalitate amândoi cu 32%
• Daniel Constantin este la nivelul mediu de încredere de 20%. Ministra Gavrilescu începe să scoată capul, la 15%

PMP
• PMP nu are nici un lider peste 30%. Nici măcar peste 20%
• Băsescu și-a revenit din erodarea suferită anii trecuți, când era în jur de 10%, urcând înapoi spre 20%. Turcescu este marginal peste 10%
USR 2 13 16 9 • Liderii USR nu reușesc să scoată capul și să depășească bariera de 20%. Nicușor Dan este la 16%, Clotilde Armand la 9%. O parte din limitare este dată și de lipsa notorietății

Guvern
• Grindeanu conduce în mod predictibil ierarhia de încredere a miniștrilor, cu un confortabil 35%
• Liderii politici principali Vasilescu și Plumb sunt în jur de 30%. Vicepremierul Shaidehh beneficiază de expunerea favorabilă de la sfârșitul anului trecut și urcă puternic, la 25%
• Birchal și Gavrilescu se mai remarcă în zona lui 15%. Carmen Dan și Ionuț Vulpescu încep să scoată capul la 10%. Tudose și Cuc sunt reziduali

Independenți
• Grupul oamenilor publici non-afiliați politic prezintă un nivel de încredere mai ridicat decât oricare grup de oameni politici. Toți patru liderii măsurați trec de 30%, iar unul din ei este la un improbabil 70%: Arafat
• Raed Arafat rămâne în continuare turnul de neatins al popularității în România. La 70%, nimeni nu îl atinge - și asta de ani buni de zile.
• Un grup compact de trei oameni publici non-afiliați politic, Isărescu, PF Daniel și Kövesi, stau constant în zona lui 30%


Încredere. Jurnaliști




Antena 3
• Antena 3 este televiziunea în ai căror jurnaliști românii au cea mai mare încredere
• Antena 3 are trei jurnaliști care trec de nivelul de încredere de 30%
• Pe primul loc se situează Alessandra Stoicescu, cu un nivel de încredere de 36%
• Ea este urmată îndeaproape de Mihai Gâdea, cu 35%. Pe locul 3, cu 31%, Mircea Badea
• Radu Tudor și Răzvan Dumitrescu se află la egalitate, în jur de 25%
• Plutonul jurnaliștilor de la A3 este încheiat de Oana Stancu, singura cu încredere sub 20%: 13%

România TV
• Ca și în cazul notorietății, România TV se află pe locul doi la încredere între televiziunile de știri
• Diferența însă față de locul 1 este mai scăzută în privința încrederii decât în privința notorietății. RTV are vedete TV ceva mai puțin cunoscute decât cele de la A3, dar aproape la fel de credibile
• România TV are un jurnalist care trece de 30% la încredere: Victor Ciutacu (31%)
• Urmează un pluton compact de patru jurnaliști cu nivel aproximativ egal de încredere, în jur de 20%: Simona Gheorghe, Corina Drăgotescu, Andreea Crețulescu, Cristina Șincai
• Plutonul jurnaliștilor de la RTV este încheiat de Liliana Ruse, singura cu încredere sub 20%: 13%

B1 TV
• Dintre cei patru jurnaliști măsurați de la B1 TV, doar doi trec pragul unui nivel semnificativ de încredere, amândoi în jur de 20%: Radu Banciu și Silviu Mânăstire
• Ceilalți doi jurnaliști măsurați, Nelu Barbu și Nadia Ciurlin, sunt în jur de doar 5%

Digi 24
• Singurul jurnalist de la Digi 24 care prezintă un nivel de încredere mai ridicat este Dragoș Pătraru: 16%
• Ceilalți trei măsurați: Muraru, Mușat, Prelipceanu, sunt sub 10%

Realitatea TV
• Realitatea TV este practic televiziunea unui singur jurnalist: Rareș Bogdan. Doar el prezintă un nivel cât de cât semnificativ de încredere, ușor peste 20%
• Ceilalți trei măsurați: Hoandră, Rifai, Mititelu, prezintă niveluri reziduale de încredere, sub 5%

Analiști politici
• Ca și în cazul politicienilor, unde independenții sunt mai credibili decât liderii afiliați politic, și în cazul jurnaliștilor analiștii politici neafiliați vreunui post TV sunt de regulă mai credibili
• Cristian Tudor Popescu este jurnalistul din România cu nivelul cel mai ridicat de încredere, singurul care trece de 40%: 43%
• Al doilea ca încredere din rândul jurnaliștilor independenți, la nivelul lui Sandra Stoicescu, a lui Gâdea, Badea sau Ciutacu, este Ion Cristoiu, cu 36% nivel de încredere
• Bogdan Chireac este pe un palier de încredere în jur de 25%
• Ceilalți doi, Stan și Pârvulescu, sunt în jur de 15%, oricum mult peste alți jurnaliști măsurați


Încredere. Jurnaliști. Reziliență


Având la dispoziție date de măsurare a opiniei publice din perioada 2012 ... 2013 (sondaje CCSB / SocioPol), putem compara evoluția unui număr de jurnaliști: Tudor Popescu, Cristoiu, Gâdea, Ciutacu, Badea, Tudor, Pârvulescu.

Concluzia este că percepția publică este deosebit de rezilientă la adresa acestora, mulți dintre ei neprezentând variații semnificative de încredere în acești cinci ani de zile (pt. Cristoiu, 4 ani, măsurare din 2013). Cristoiu a crescut semnificativ. Badea a scăzut. În rest, diferențele se încadrează în marjele de eroare. Semn că, pe o perioadă medie, de 4-5 ani de zile, perioadă care începe deja să conteze, mai ales în ritmul intens al ciclării știrilor din ziua de azi, jurnaliștii nu se erodează cu aceeași viteză cu a politicienilor, în rândul cărora identificăm mult mai des variații de încredere, de regulă în scădere.


Încredere. Politicieni vs Jurnaliști. Comparație





Dacă punem laolaltă cele două grafice de încredere, observăm următoarele:
• Cele două curbe prezintă pante aproximativ egale de scădere, semn al unei distribuții asemănătoare în rândul celor două categorii de formatori de opinie
• Cu excepția cazului Arafat, un outlier evident în toată această poză de opinie publică, jurnaliștii și analiștii politici stau aproximativ la fel ca și politicienii în ochii publicului român
• Singura excepție o reprezintă categoria a doua de popularitate, zona palierului de 30%, unde avem politicieni ceva mai populari decât jurnaliștii. În rest, două categorii profesionale cu același profil de încredere


Televiziunile de știri. Top Of Mind



Precizare metodologică: Răspunsul la întrebarea "Care este televiziunea de ştiri de la care vă informaţi cel mai des cu privire scena politică din România?" din graficul de mai sus ne oferă mai degrabă o ierarhie a felului în care diversele televizuni aflate în concurență sunt poziționate în mințile oamenilor (“Top Of Mind”), decât o măsură a intensității de consum a acestora.

Dacă vrem să știm ratingurile, acestea le aflăm cu mult mai mare exactitate din studiile de audiență TV. De acolo știm deja că ierarhia este diferită de cea din pagina anterioară. Bunăoară, din punct de vedere al ratingului România TV a prins din urmă deja Antena 3, iar Realitatea TV a ajuns la ratinguri reziduale, fiind de departe ultima în clasament, B1 TV fiind clar peste aceasta.

Însă graficul anterior nu ne prezintă performanța de rating a televiziunilor, ci performanța de diferențiere. Cât de percutant este brandul respectivelor televiziuni, încât să se înfigă în mintea oamenilor și să genereze imagini, percepții și răspunsuri rapide?

Această întrebare ne prezintă puterea inerției de percepție, cea care ierarhizează în mințile oamenilor televiziunile în televiziuni mai ușor de adus aminte și televiziuni mai greu de amintit și de reprodus cînd sînt întrebați.

Concluzie generală: Antena 3 domină în continuare ierarhia de tip Top Of Mind, urmată de România TV și de Digi TV, aflată în creștere semnificativă (probabil datorată mișcărilor de stradă din această iarnă).

Antena 3: lider de ierarhie mentală / Top Of Mind, în ciuda erodării de rating. Deși România TV a prins Antena 3 din urmă, A3 rămâne în continuare liderul bine definit al acestei întrebări de percepție

România TV: consolidare lentă spre locul 2 în ierarhia de percepție / Top Of Mind. Din 2015 a început să ia locul Realității TV în mințile oamenilor, dar nu și pe cel al Antenei 3. În momentul de față în competiție strânsă de percepție / Top Of Mind cu Digi 24

Digi 24: creștere bine definită, ajungând pe locul doi în ierarhia de percepție, la strânsă concurență cu România TV. Ocupă o poziție mai bună în acest tip de măsurare decât în audiențe. Semn de strategie bine gestionată de poziționare în mintea oamenilor, dar și de resurse semnificative alocate acestei strategii de marketing. Creștere de poziționare datorată și puternicii asocieri a acestei televiziuni cu mișcările de stradă de la începutul acestui an.

Realitatea TV: erodare bine definită de pe locul 1, pe vremuri, când era la concurență strânsă cu A3 prin 2013, până pe locul 4, clar sub România TV și Digi 24 și deja în concurență cu B1 TV

B1 TV: erodare lentă, a ajuns pe ultimul loc, depășită chiar și de Digi 24, deși în audiențe stă mai bine decât aceasta. Semn al unei strategii proaste de poziționare în mintea oamenilor.


Precizări metodologice de construcție a chestionarului
Cine a fost introdus pe listă? Criteriul de selecție
Era clar că nu puteam face un chestionar în care să includem chiar toți formatorii de opinie. Ar fi fost prea mare și nu l-am fi putut aplica. Drept pentru care a trebuit să realizăm o selecție apriorică a celor care să fie incluși în lista de întrebări.

Principalul criteriu de selecție în analiza noastră comparativă a reprezintat-o vocea. Vizibilitatea, prezența în spațiul public. Am ales acei oameni politici și jurnaliști care sunt prezenți în mod constant în discursul public, au o prestație consecventă de formatori de opinie.

Din considerente de mărime a chestionarului, principala limitare într-o asemenea întreprindere de măsurare a opiniei publice, nu am putut include chiar toate persoanele vizibile de la partidele mari și de la televiziunile de știri principale. În aceste cazuri am operat o selecție, pentru a asigura un anumit echilibru între diversele partide și televiziuni.

Am selectat acei formatori de opinie pe care i-am considerat cei mai reprezentativi pentru fiecare categorie în parte. Evident că și partidele, cât și televiziunile, au mult mai multe voci semnificative decât cele măsurate în acest sondaj, Doar că nu au putut fi incluse pe lista sondajului nostru. Aceasta este una din limitările metodologice ale cercetării noastre pe care ne-am asumat-o de la bun început.

De la ce partide? De ce nu și UDMR?
Din considerente de mărime a chestionarului , am ales să ne focalizăm pe partidele parlamentare. Din același considerente de mărime a chestionarului, am ales să nu includem în măsurare liderii etnici de la UDMR, care prezintă interes îndeosebi pentru grupul etnic maghiar, nu și pentru restul populației.

Drept pentru care liderii politici măsurați în cercetarea noastră de opinie sunt de la următoarele partide: PSD, PNL, ALDE, PMP, USR.

Alte două tipuri de oameni politici au fost avute în vedere: membrii guvernului și lideri publici independenți, neafiliați, dar care contează în spațiul public: Arafat, Isărescu, Patriarhul Daniel, Kövesi.


De la ce televiziuni? De ce doar jurnaliști de la televiziunile de știri?
Din considerente de mărime a chestionarului, ne-am focalizat doar pe jurnaliștii de la televiziunile de știri, principalul tip de mass media când vine vorba despre prezentarea și analiza vieții politice din România. Antena 3, România TV, B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV.

După cum am menționat și în paginile anterioare, am considerat că principala arenă de interacțiune publică dintre diverșii formatorii de opinie este în cadrul emisiunilor de tip talk-show de la aceste televiziuni de știri. Mai mult, televiziunea rămâne în continuare principalul tip de media de unde își iau românii informația, mai ales cea politică. Iar televiziunile de știri au partea leului în total consum de știri TV. De unde și această focalizare pe ele.

Nu am inclus în măsurare jurnaliști de la televiziunile generaliste (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Pro TV, Kanal D, Național TV), nici din alte tipuri de mass media (presă exclusiv scrisă, radio, online). Aceasta face parte din limitările asumate ale cercetării noastre. Pe de altă parte, aceste limitări sunt întrucîtva atenuate de faptul că unii din formatorii de opinie semnificativi din alte tipuri de media (radio, online) apar și la aceste televiziuni de știri.

De ce această structură de nume de jurnaliști?
Am încercat să păstrez un număr echilibrat de jurnaliști TV pe care să-i măsurăm. Inițial, am intenționat să introducem un număr egal de nume de la fiecare televiziune în parte. Problema este că televiziunile mici nu au același volum de fețe cunoscute ca și cele mari de știri.

Ținând cont de asta, lucru reflectat de altminteri și în diferențele de ratinguri, am ales câte șase nume de la principalele două televiziuni de știri: Antena 3 și de la România TV. Am fost nevoiți să renunțăm la anumite nume, care ar fi dus la o structură prea dezechilibrată. De la celelalte trei televiziuni de știri: B1 TV, Digi 24 și Realitatea TV, am ales câte patru nume de moderatori. Ca mai mulți nu prea aveau..

În plus față de jurnaliștii afiliați la respectivele televiziuni de știri, și în mod analog cu structura formatorilor de opinie din viața politică, unde am inclus șî categoria "independenți", am avut în vedere și o listă de analiști "călători", neafiliați formal nici unuia din posturile de știri analizate. Selecția s-a făcut pe același criteriu de prezență consecventă în studiourile de știri.

De ce această selecție de miniștri? De ce nu toți miniștrii? De ce nu și alți politicieni / jurnaliști?
Din aceleași considerente de limitare dată de mărimea chestionarului. Inițial am dorit să includem în măsurare tot cabinetul Grindeanu. Lista totală de nume ar fi devenit însă prea lungă și ar fi creat dificultăți în aplicarea chestionarului. Ținând cont de asta, am ales compromisul de a include doar numele mai vizibile, cu prezență publică și anterioară numirii în Guvern.

Aceasta dă evident o imagine generală mai bună la adresa guvernului, atât la nivel de notorietate, cât și de încredere. Pe de altă parte, am aplicat exact aceeași logică folosită și la construirea listelor de la celelalte instituții măsurate (partide, televiziuni): am selectat vârfurile care definesc imaginea respectivelor instituții.

De ce unii politicieni apar de două ori?
Dată fiind dubla lor apartenență, unii politicieni i-am analizat și din punct de vedere al partidului din care fac parte, cât și ca membri ai Guvernului. E vorba despre Sorin Grindeanu, Lia Olguța Vasilescu, Rovana Plumb (PSD) și Grațiela Gavrilescu (ALDE).

Această dublă prezentare nu afectează validitatea calculelor medii de notorietate / încredere. Toate calculele medii, per total categorie de formatori de opinie în parte (politicieni, respectiv jurnaliști), au fost făcute cu aceste persoane luate în considerare o singură dată.

De ce respectivul în acea categorie, și nu în alta? Precizări punctuale
De ce Iohannis la PNL? Klaus Iohannis, deși formal independent, l-am considerat la PNL, căci din acel partid provine și cu ajutorul acestui partid a ajuns președintele României. Nu există noțiunea de președinte independent al României. E o ipocrizie. Iliescu era de la PSD. Băsescu era de la PDL. Iohannis, acum, este de la PNL în mintea oamenilor.

De ce Cioloș la PNL? Dacian Cioloș, deși formal tehnocrat, l-am considerat la PNL, partidul cel mai apropiat din punct de vedere al activității și al asocierilor politice publice recente: guvern, susținere parlamentară, relație cu Johannis, participare în campania electorală. La vremea construirii chestionarului încă nu apăruse recentul subiect privind posibila sa venire sa la USR și tensiunile interne generate de asta.

De ce Turcescu la PMP? Deși cariera publică și-a construit-o pe baza prestației sale jurnalistice, Robert Turcescu, de ceva timp, de când și-a dat ruscacul jos din spinare, este activ și asociat preponderent cu zona politică, fiind unul din liderii PMP.

De ce Barbu la B1 TV? Nelu Barbu, la vremea construirii chestionarului / începerii culegerii datelor, încă nu-și făcuse publică mutarea la echipa de comunicare a ministrului pentru mediul de afaceri. În consecință, l-am păstrat în analiză ca fiind jurnalist din partea B1 TV, mutarea sa fiind foarte recentă, iar imaginea sa la momentul culegerii datelor bazându-se preponderent pe prestația sa de pe micul ecran.


Precizări metodologice de construcție a eșantionului
• Universul cercetării: Populația adultă neinstituționalizată a României
• Perioada culegerii datelor: 6 – 14 martie 2017
• Metoda de culegere: Interviuri telefonice (CATI)
• Volumul eșantionului: 1,007 cazuri
• Marja de eroare: +/- 3.2% (la un nivel de certitudine de 95%)
• Ponderarea datelor: Iterativ (ranking / rim); Criterii: sex, vârstă, educație, etnie, ocupație, regiune, mărimea localității
• Suma procentelor: Poate diferi de 100% cu +/- 1% datorită rotunjirii virgulelor. În cazul răspunsurilor multiple, suma răspunsurilor poate diferi semnicativ de 100% datorită prezentării cumulative a datelor
• Alte tipuri de erori: Pe lîngă erorile de eșantionare, alte aspecte metodologice (modul de formulare a întrebărilor, dificultățile practice de culegere a datelor, mecanismele de apărare psihologică ale respondenților în cazul întrebărilor sensibile sau care predispun la conformism social) pot induce erori suplimentare care nu pot fi contorizate în marja statistică de eșantionare Citeste tot...

România, Consiliu Monetar mascat

În imagine, evoluția cursului valutar oficial din 1998 încoace, deci de acum 20 de ani. Sursa, cea mai oficială cu putință: BNR.

Pe principiul “un grafic face cît o mie de cuvinte”, avem în fața ochilor politica valutară a BNR în toată gloria ei.

Fig. 1. Evoluția cursurilor valutare leu/euro și leu/dolar, 1998 - 2017


Din vara lui 1998 pînă în 2002, preț de 4 ani, moneda străină de referință a României a fost dolarul. Linia neagră este nenatural de netedă, fără nici un pic de variații.

Vedem clar politica de devaluare controlată, incrementală, a leului față de principala monedă globală, dolarul. O creștere bine definită a dolarului față de leu, fără nici un fel de variații bruște, dreaptă ca ața dentară.

Deci o scădere a puterii de cumpărare a leului. Deci un ajutor dat exporturilor României, pe de o parte, dar și o piedică pusă consumului intern, bazat preponderent pe importuri.

Urmează un platou de doi ani, din 2002 pînă în 2004, cu dolarul în jur de 3,35 lei (33,5 lei vechi, la vremea aceea). Un respiro de echilibru.

Urmează perioada de aur a economiei românești, în sfîrșit sincronizată cu iureșul creșterii globale de dinainte de criză. Din 2004 pînă la sfîrșitul lui 2008, Isărescu profită de creșterea economică a României pentru a cataliza convergența structurală a țării față de restul UE prin întărirea monezii locale.

România tocmai intrase în NATO și dădea să intre în UE, cerurile lumii erau clare, era cazul să se treacă de la încurajarea exporturilor la reducerea decalajelor de dezvoltare, inclusiv prin întărirea monezii local.e

Evoluția din această perioadă nu mai este atît de lină, dar – retrospectiv privind – e la fel de clară. Leul se întărește față de dolar de la 33,5 la sub 25.

Și pe urmă vine criza. Criza din 2008, la noi ajunsă prin 2009 și declarativ de-abia prin 2010, că avea Băsescu niște alegeri de cîștigat și nu vroia să-și antagonizeze fraierii înainte să-l tragă la rotisor pe Geoană: “un fleac: i-am ciuruit”.

Criza aduce două lucruri în evoluția cursului valutar. În primul rînd, o schimbare de politică valutară înspre deprecierea monezii locale – lucru firesc și inevitabil, tot înspre încurajarea exporturilor.

Dar și mai important, din vara lui 2009, după o ajustare bruscă de 6 luni, din august 2008 pînă în februarie 2009, este că se schimbă stăpînul. România trece de sub influența dolarului sub influența euro.

Dacă vă uitați la evoluția cursului euro față de leu, vedeți cum dintr-o dată linia roșie devine din ce în ce mai dreaptă și mai netedă, cum era dolarul la începutul anilor 2000. Clar politică de control a cursului valutar.

Inițial controlul este în jurul valorii de 4,2 lei pentru un euro (42000 lei vechi, cum este standardizat graficul). Din 2012 încoace, deci de deja 5 ani de zile, linia este cît se poate de bine definită și fără variații mari, în jurul lui 4,5 lei / euro.

Variațiile în jurul acestor valori controlate sînt minuscule și bine desenate. Brusc urcă sau coboară pe un micropalier ușor diferit, unde stă acolo una – două luni. Probabil lupte interne duse de BNR cu speculanții de curs valutar din băncile private. Dar, în afară de aceste microvariații foarte bine definite, linia este simplă: 4,5 lei per euro du colo colo, timp de cinci ani de zile.

Adică, de fapt, consiliu monetar mascat. Da, știu, consiliul monetar mai implică și păstrarea unor rezerve de valută comparabile cu masa monetară vehiculată. Dar părerea mea este că, de fapt, avem de-a face în România cu un consiliu monetar mascat, care definește și dă predictibilitate celorlalte politici publice ale țării (fiscale, monetare, economice, sociale).

Concluzia este simplă. România, dragii mei pufoși, deja a trecut la euro, fără să știm. De vreo 7-8 ani, de cînd a trecut criza, BNR a bătut clar în cuie cursul valutar euro / leu și nu l-a mai lăsat să joace cum vrea el, ci cum consideră înțelepții de acolo. La început 4,3 lei / euro. Pe urmă o mică ajustare la 4,5 lei / euro. Restul sînt părerologii amuzante, dar totalmente aiurea.

Două scurte comentarii, la încheiere: despre dolar și despre jurnaliști.

În primul rînd, despre dolar. Fluctuația dolarului, care pare sălbatică și necontrolată, se datorează calculării cursului leu / dolar prin proxy-ul global euro / dolar.

Ai euro fix față de leu, la 4,5? Păi atunci cursul dolar / leu fluctuează în funcție de cum fluctuează cursul euro / dolar. Exact în oglindă față de începutul anilor 2000, cînd leul era priponit (“tethered”) de dolar, iar variația euro / leu trecea prin variația internațională dolar / euro.

Se numește transitivitate și compunere de funcții și se cheamă matematică și știu că o urîți, dar să nu vă amăgiți: matematica de fapt conduce lumea.

Iar în privința jurnaliștilor, ori de cîte ori veți mai citi cîte o știre de-aia economică sălbatică și senzațională “cursul euro / leu s-a prăbușit cu...”, știre de regulă legată de cine știe ce minor scandal politic intern, să vă aduceți aminte de graficul ăsta și de articolul ăsta.

Și să țineți minte că jurnaliștii sînt varză la cap, niște biete mașini mediocre de produs rating și Breaking News-uri și titluri senzaționale, “Click aici!”, pentru a vă fura vouă ochii și atenția.

Stați liniștiți: cursul euro / leu n-a fost niciodată mai stabil și mai predictibil. De aproape 10 ani încoace, cursul euro / leu e linie clară, constantă, bine definită. Restul e foame după rating.

. Citeste tot...

Televiziunile de știri din România

Una din schimbările lente, dar puternice și probabil ireversibile din România zilelor noastre este felul în care evoluează soarta televiziunilor de știri. Uitați-vă la graficul ăsta de mai jos:



Acum șase ani, în 2010, pe vîrful său de glorie, Realitatea TV ajunsese la zenitul puterii și influenței sale, cu o cotă de piață de 8% pe publicul important pentru știri, publicul adult din toată țara (Național 18+). Acum, Realitatea TV se zbate în insignifianță reziduală, cu o cotă de piață de 1%.

După o evoluție crescătoare de 8 ani, de la lansarea din 2002, la războiul din Irak din 2003 care a pus televiziunea în mințile oamenilor, la zenitul din 2010, după campania electorală intensă cu Băsescu și Geoană, Realitatea TV a început să scadă, ireversibil.

Cauza cea mai importantă a fost ascensiunea principalei sale concurente, Antena 3. Pe urmă a venit cuțitul în burtă, separarea de România TV din 2012, care i-a pus capac.

15 ani i-a trebuit unei televiziuni de știri să facă ciclul complet, de la lansare pînă la creștere la zenit la scădere la irelevanță și rezidualitate, fiind înlocuită de concurență.

Același parcurs începe să-l aibă și Antena 3. La opt ani după lansare, în 2012, și-a depășit principala concurentă, Realitatea TV. Din 2010 pînă în 2015 a fost principala televiziune de știri a României. Cum și-a predat armele bagajele la Johannis, cum a început să scadă.

Acum patru ani, în 2012, Antena 3 era stăpînă. Acum, în 2016, Antena 3 începe să se zbată, iar noua sa concurentă, România TV, să înceapă să-i ia locul de principală televiziune de știri.

Sînt aproximativ 11 ani de cînd s-a lansat Antena 3. În ritmul ăsta, Antena 3 va ajunge în 2-3 ani să se zbată înapoi de unde a plecat, la fel cum a pățit și Realitatea TV.

România TV are aproape cinci ani de la lansare. Numai bine ca în 2-3 ani de zile să domine peisajul televiziunilor de știri din România.

Soartă. Soartă everywhere.

PS: B1 TV, cu o scurtă excepție în 2012, nu a mișcat din cota de piață de 2%. Constantă și mică. Digi 24, la peste 2 ani de la lansare, încă nu decolează. Se prinde, totuși, și lumea că e televiziune de securiști. Au și românii demnitatea lor...





. Citeste tot...