E de-abia începutul

Voi nu înțelegeți un singur lucru, pufoșilor. Cît timp încrederea românilor în instituțiile de forță este ridicată și semnificativ mai mare decît încrederea în instituțiile politice civile, ca să zic așa, degeaba vă dați voi ochii peste cap.

Cîinii latră, caravana trece, lumea aplăudă arestările, chiar dacă nu are cine știe ce mare părere bună despre deontologi, pe persoană fizică.

Nu prea le place de Kodruța, nu le place de Tapalabă sau de Macovei sau de Danileț. Dar lasă-i acolo, să fie nesuferiți și să aresteze nasoii de politicieni. Au făcut ei ceva, nu se poate...

Lumea gîndește simplu. Iubesc arestările, nu-i sufăr pe arestatori. Nu-i sufăr, dar sînt necesari. Să-i belească pe toți, mama lor.

Și, deocamdată, lumea va gîndi în continuare la fel. Îi iubește în continuare pe arestători și disprețuiesc clasa politică.

Drept pentru care statul de drepți și de beliți-i și de poliție politică va continua să se întărească, fără prea mare bătaie de cap.

Pînă să ajungă să-i belească și pe românii de rînd o să mai dureze ceva. Căci construcția statului autoritarian se face de sus în jos. Și lumea e multă, și arestările durează.

Iar cînd va ajunge la ei, evident că oamenii obișnuiți vor face tărăraie și vor începe să nu le mai convină. Dar atunci, la fel de evident, va fi prea tîrziu. Curat neconstituțional, Coane Fănică. Și ce dacă? La bulău și cu ăsta, că nu ne place de moaca lui. Nu-i de-al nostru. Lasă-l, că a făcut el ceva...

Ați vrut America ? Na America. Și e de-abia începutul. Pufoșilor.



. Citeste tot...

O dimineațǎ seninǎ, dar friguroasǎ de toamnǎ din 2012

It was a bright cold day in April, and the clocks were striking thirteen. Winston Smith, his chin nuzzled into his breast in an effort to escape the vile wind, slipped quickly through the glass doors of Victory Mansions, though not quickly enough to prevent a swirl of gritty dust from entering along with him.

The hallway smelt of boiled cabbage and old rag mats. At one end of it a coloured poster, too large for indoor display, had been tacked to the wall. It depicted simply an enormous face, more than a metre wide: the face of a man of about forty-five, with a heavy black moustache and ruggedly handsome features.

Winston made for the stairs. It was no use trying the lift. Even at the best of times it was seldom working, and at present the electric current was cut off during daylight hours. It was part of the economy drive in preparation for Hate Week. The flat was seven flights up, and Winston, who was thirty-nine and had a varicose ulcer above his right ankle, went slowly, resting several times on the way. On each landing, opposite the lift-shaft, the poster with the enormous face gazed from the wall. It was one of those pictures which are so contrived that the eyes follow you about when you move. BIG BROTHER IS WATCHING YOU, the caption beneath it ran.

Inside the flat a fruity voice was reading out a list of figures which had something to do with the production of pig-iron. The voice came from an oblong metal plaque like a dulled mirror which formed part of the surface of the right-hand wall. Winston turned a switch and the voice sank somewhat, though the words were still distinguishable. The instrument (the telescreen, it was called) could be dimmed, but there was no way of shutting it off completely.





Citeste tot...