Balet lent

Dau drumul la frunze în apă.

Da, am făcut rost de gyokuro, de la Corina Bernschutz. Scump, dar bun. The real thing.

Dau drumul la frunze în apă. Fiind gyokuro, sînt frunze mici, delicate, rulate strîns, strîns, pînă ajung ca niște ace de brad, ca niște frunze de coada calului rupte mărunt.

Dau drumul la frunze în apă. Fiind apa fierbinte, umflă frunzele și le înmoaie și le desface, încet, încet. Acele se preschimbă în ființe vii, într-o metamorfoză de o lentoare orientală. Încet, viața apei fierbinți trece în frunze.

Dau drumul la frunze în apă. Curenții de convecție poartă frunzele înviate, încet, încet, de la fundul bolului transparent către suprafață. Frunzele mele s-au transformat în pești de un verde palid care înoată încet încet prin apa ce capătă culoarea paiului copt.

Am dat drumul la frunze în apă. Le privesc cum se ridică încet, încet, către suprafață, adunîndu-se în plauri de materie vegetală din ce în ce mai înmuiată, din ce în ce mai pătrunsă de apa fierbinte.

Am dat drumul la frunze în apă de ceva timp. Și-au terminat călătoria spre suprafață. Ca niște pești palizi și verzi, au luat o gură de aer, au adăstat jumătate de minut la fața apei, în locul de unde aburi fierbinți se ridică, înmiresmînd camera cu mirosul de alge, de iarbă, de leșie plăcut mirositoare.

Am dat drumul la frunze în apă de ceva timp. Acum, peștii își reiau încet încet călătoria spre afunduri, spre locul de unde s-au zămislit. Lent, lent. Mă uit la ele și preț de cîteva secunde mă rup de zgomotul străzii, de rîșnița televizorului, de forfota din birourile celelalte. Preț de cîteva secunde sînt aici și acum, la acvariul meu de pești de un verde palid.


Am dat drumul la frunze în apă de mult timp: de minute, de secole, de ere. Peștii zac morți pe fundul bolului, ferment, compost, sol fertil pentru viață, nervi și cuvinte.

Am dat drumul la frunze în apă. Ceaiul este gata.