Cincizecișidouă: CAP 02: ROCHIA ROȘIE

Acum patru ani, scoteam împreună cu Dan Șelaru cartea “Cincizecișidouă”. Eu textul, el ilustrațiile. Azi vă ofer capitolul doi. Enjoy.

CAPITOLUL 2
ROCHIA ROȘIE

Nu înțeleg de ce n-a ajuns. A zis că vine pînă la opt, maxim opt și jumătate. E deja nouă. Nu mai îl aștept. Un neserios. Nu știu cum de m-am putut încrede că o să facă ceva, că o să se țină de cuvînt. Spunea că a făcut rost de bani, spunea că mașina e ca și cum ar fi a noastră, doar să ne vedem cu omul, îi dădeam banii în seara asta, nu era nevoie să facem actele, ne dădea cheile, ne dădea talonul, ne urcam în ea, plecam, bagajele sînt deja făcute, le-am lăsat la fată la garderoba restaurantului, i-am dat 10 lei să le bage după tejghea, nici măcar nu sînt bagaje multe.

Nu înțeleg de ce n-a ajuns. O fi pățit ceva? Nu... Ar fi dat telefon, ar fi spus, nu e prima dată cînd sună să spună că s-a întîmplat ceva. Nu. N-a pățit nimic. Pur și simplu n-a făcut rost de bani, amărîtul, iar m-a mințit, m-a tot dus cu vorba pînă n-a mai putut amîna momentul și acuma, că era ultima seară în care ne mai aștepta omul ăsta cu mașina, acuma se dă lovit și nu mai apare, nu mai dă nici un semn de viață, aaah, Doamne, de ce m-am încurcat cu el, de ce n-am ascultat-o pe mama, aaah?

Și ce frumoasă era mașina. De cînd îmi doresc o mașină ca asta. Tapițeria aia din piele crem, cînd dădeai cu degetele pe ea era mai moale și mai fină decît pielea de mănuși, formele alea rotunde, culoarea aia roșie, exact nuanța cu care îmi place mie să-mi dau cu ruj pe buze, am și o rochie fix nuanța asta, și o eșarfă,

îți dai seama, îi ridicam acoperișul pliabil, o făceam decapotabilă, conduceam pe serpentine, eșarfa flutura de-a lungul mașinii, aveam și rochia de aceeași culoare, chiar de aceeași nuanță, luna lumina printre nori, doar noi doi, plecați spre o nouă viață, lăsam tot în urmă, doar noi doi

ce proastă sînt, n-aveam cum să fugim în lume, ce e aia să fugi în lume, sîntem oameni serioși, amîndoi am făcut facultatea, ne așteaptă o carieră în față, ce-i cu prostiile astea de gînduri în cap, vise, fată, vise, te-ai uitat la prea multe filme romantice, doar voiam să mergem la mare, aici la noi, pe litoralul românesc, la Mamaia, sigur găseam ceva de cazare

Aaaah. De ce n-am ascultat-o pe mama...



.