Nu mai vreau [...] voluptatea pagubei

Hai, ca daca pe noi astia care nu ne mai uitam la televizor ne luati de weirdos, poate pe el totusi il credeti. Sau nici asta nu e bun, ca tzine cu ursu?

:/

După marea schimbare din decembrie 1989, lucrurile s-au „normalizat". Avem, în sfârşit, voie să vorbim şi despre ororile noastre. Televiziunile şi ziarele au primit cu entuziasm această dezlegare miraculoasă, fruct al luptei pentru libertate a poporului martir. Nu zic că „realităţile" nu oferă, cu asupra de măsură, materie primă pentru ample antologii de veşti proaste. Dar ar fi, poate, recomandabil, ca producătorii de televiziune să-şi pună din când în când şi alte întrebări decât cele legate de rating. Să reflecteze la efectul producţiilor lor, la răspunderea pe care o au faţă de telespectatorii de toate vârstele şi faţă de ei înşişi.

Chiar când „situaţiunea" e grav fisurată, nu ajuţi cu nimic transformând-o în polemică partizană, triplând cearcănele, manipulând geamătul ca să semene a urlet. Nu arăţi pasagerilor dintr-un avion zguduit de turbulenţe filme cu catastrofe aviatice. Nu prezinţi bolnavului cronic statistici despre mortalitatea ridicată a bolii sale, nu dai lecţii de înot descriind etapele înecului.

Ştiu: oroarea se vinde bine. Ţoapa din noi adulmecă lacom mirosul sângelui: vrea „să vadă mortul", să asculte cum se ceartă vecinul, cum se îmbată starletele, cum divorţează mogulii, cum fură şi cum se ceartă politicienii. Pentru ca degringolada generală să fie „credibilă" se adaugă „argumente" externe: ne trage de urechi „The Economist", suntem depunctaţi în cutare clasament, ne-am făcut de râs la Bruxelles, ne-au depăşit „până şi bulgarii" etc.

Îl rog pe cititorul de bună-credinţă să nu mă judece grăbit. Nu vreau să ascundem, ca pe vremuri, gunoiul sub preş. Nu vreau să falsificăm realitatea, să trecem sub tăcere mizeria. Vreau doar să reabilitez virtuţile dozajului, ale stilului, ale ierarhiilor corecte. Nu mai vreau să aud voci răstite, bancuri proaste, băşcălie suburbană. Nu mai vreau trivialitatea crasă, furia golănească, degustarea sado-masochistă a dejecţiei, voluptatea pagubei.

Andei Pleşu, România televiziunilor