Evolutia votului politic in Romania, 2009 - 2011

Sondaje CCSB. Mostly CATI (telefonic). Mostly aprox. 1000 cazuri. Esantioane nationale 18+, populatia adulta neinstitutionalizata.

Atentie! Analiza pe subuniversul celor estimati ca participa la vot. Atentie! Medie mobila 2, spre atenuarea variatiilor date de marja de eroare. Daca nu stiti ce e aia medie mobila, cautati pe Internet.

:wink:

Citeste tot...

Maya be thy name, Molly my dear

Damn it. I've watched Inception. I need a drink.

:/

Știți prima senzație? Primul gust în gură?

Neuromancer.

Gibson all over the ceiling.

Toată articularea tehnologico-criminală, toată tăioșenia organizațională, de free lanceri always on the edge, always nipping at the impossible and the impossible staring back at them.

Toată eleganța perversă a stației orbitale prin care niște nemernici eleganți caută o cutie cu niște pene în ea, și sensul vieții în subsidiar.

Da, știu. We're speaking much more profound things here. We're speaking trauma and psychoanalysis and maya, the veil of deception.

Dar dincolo de toate, înainte de asta, stă la pîndă zetgeistul cyberpunk care vine și te prinde și te rostogolește într-un tăvălug de decadență înalt tehnologică și de Sprawl și de Tokyo și de corporate theft și de sînge fier viteză free floating and consummate deception.

E cyberpunk all over, dragilor.

Și restul, evident, e vis. Paradis abis circumcis. Și ucis.

Citeste tot...

Stance: Westbound (1959)

Imi spune Alecu: pune si tu un western, ca am pofta.

In sinea mea: bine, bine, dar cu femeile cum ramine?

Ei bine, dupa o profunda meditatie, cred ca am reusit sa impac si capra si varza.

Si pe Alecu, si nevoia de tzitze.

I bloody rulz sometimez, ain't I?

:wink:

Citeste tot...

Sa fugim! Ne maninca!

Cu totii ati auzit de Bolywood. Cu totii fie atz facut mishteaux de conventiile sale vizual-narative naive, fie atz dat apa la soricei virtos si virtuos prin cotloane de camine culturale, pe unde se proiectau maretzele realizari culturale ale poporului frate si prieten indian, O fata si doi gradinari, Lantul iubirii sau Sandokan, tigrul Malaeziei.

Cu totii ati nimerit, gratie maretei inventii tehnologico-comportamentale numita zapping, prin cite o secventa de pe la B1 TV sau National TV in care doi iubiti fug in ralenti unul spre celalalt, pret de vreo citeva cadre, asa aproximativ 15 minute si restul frame-uri, pina se izbesc intr-o intilnire atomico-emotionala.

Cu totii ati fost miscati de aceasta expresivitate regizorala, de aceasta retorica si stilistica specifice unei anumite epoci de dezvoltare istorica, pentru a vorbi ca din cartile intemeietorilor nostri marxist-leninisti.

Insa pina azi nu atz vazut asha ceva.

Pe bune. Va desfid sa recunoasteti ca ati vazut asa ceva.

Vedeti la ce e bun Turambar? Va aduce cele mai recente trenduri culturale la nas. Voi doar faceti click si pe urma faceti un mic infarct. Fie de extaz, fie de indignare. Dupe caz, Fanica, dupe caz.

:rofl:



PS: Courtesy of Joshua, colegul meu de camera american carele orice ma asteptam de la el, dar nu la asemenea referinte culturale.

:wink: Citeste tot...

True Craftmanship

În seara asta am văzut, back to back, ambele variante ale lui True Grit: și cea din 1969, în regia lui Henry Hathaway, și cea din 2010, în regia fraților Cohen. Pentru a nu răsturna percepția și pentru a nu nimeri într-o oglindă răsfrîntă post-moderno-facilă, am dorit să le văd în ordinea lor firească: mai întîi John Wayne, apoi Jeff Bridges.

Trebuie să spun că am fost neașteptat de surprins plăcut. Este unul din puținele remake-uri pe care le-am văzut despre care pot spune cu mîna pe inimă și pe tastatură că sînt mai bune decît originalul.

Este drept că originalul are farmecul său stereotipizant și ușor tongue-in-cheek. John Wayne face evident pe nebunul în film și încalță niște cizme mai mari decît realitatea, overdoing it.

Are momente de evident farmec cinematografic, momente de măreție cinematografică, însă pot spune că nu a trecut așa de bine proba timpului precum alte westernuri clasice, cum ar fi The Searchers, de exemplu, sau Hombre sau Ride the High Country sau High Noon sau The Naked Spur.

Are oareșce ceva ham prin el, cum ar spune englezul american. Tongue-in-cheek. Un pic de histrionism gratuit care transpiră prin multe scene, chiar dacă și asta îi dă mare parte din farmec – pentru cei care sînt în stare să aprecieze așa ceva.

În schimb, filmul fraților Cohen este mai catolic decît papa. Reușește să fie mai stark and methodical and serious and we-really-mean-business decît alte grim revisionist westerns dintre care modelul exemplar îl reprezintă Unforgiven.



O reconstruire istorică fără de cusur a atmosferei acelor vremuri, pînă în cele mai mici detalii: haine, discurs, atitudine față de indieni. O reținere regizorală binevenită de la originalitățile de autor cu care frații Cohen ne-au învățat. A good ol' western told in the good ol' fashioned manner, a real genre movie without any quirks, except for a couple of loose fingers, but we can abide with them, for local colour.

Dar mai ales un joc actoricesc exemplar din partea lui Jeff Bridges și a lui Heilee Stainfeld, o surpriză deosebită, un drac de fată care la momentul filmării avea doar 14 ani, dar care descurcă de minune în rol, cu aplomb, fără note false, o prezență mult mai adecvată rolului decît analoaga sa din versiunea din 1969.

Pe scurt, o încîntare de film. De la Unforgiven încoace, de aproape 20 de ani, nu s-a mai făcut un asemenea western. Chapeau, fraților Cohen!

:) :bow:



Citeste tot...

Stance: True Grit (1969)

Asta asa, ca sa va reamintesc, recentilor, ca s-au facut filme si inainte sa deschideti voi televizoarele. Si ca Henry Hathaway reprezinta un nume poate chiar mai mare in istoria filmului decit fratii Cohen.

Ridem, glumim, apreciem maretzili realizari ale contemporaneitatii, dar nu uitam de unde a plecat totul, da? Si care sint numele cu adevarat importante in film, da?

Mama noastra de recenti, care nu mai stim sa citim cifre dinainte de 1990 si de Die Hard II.

:wink:




PS: O cronica a lui Roger Ebert privind remake-ul recent al fratilor Cohen, aici.

What strikes me is that I'm describing the story and the film as if it were simply, if admirably, a good Western. That's a surprise to me, because this is a film by the Coen Brothers, and this is the first straight genre exercise in their career. It's a loving one. Their craftsmanship is a wonder. Their casting is always inspired and exact. The cinematography by Roger Deakins reminds us of the glory that was, and can still be, the Western.

But this isn't a Coen Brothers film in the sense that we usually use those words. It's not eccentric, quirky, wry or flaky. It's as if these two men, who have devised some of the most original films of our time, reached a point where they decided to coast on the sheer pleasure of good old straightforward artistry. This is like Iggy Pop singing “My Funny Valentine,” which he does very well. So let me praise it for what it is, a splendid Western. The Coens having demonstrated their mastery of many notes, including many not heard before, now show they can play in tune. Citeste tot...

De ce? Simplu. De milenii simplu

Starea de război

De-a lungul istoriei înregistrate, purtarea războiului a fost comună între triburi și aproape universală între clanuri și state.

Atunci cînd Sorokin a analizat istoriile a 11 țări europene pe perioade cuprinse între 275 și 1025 de ani, el a descoperit că, în medie, ele au fost angajate într-un anumit tip de acțiune militară 47% din timp sau aproximativ un an din doi. Spectrul se întindea de la 28% din timp în cazul Germaniei pînă la 67% în cazul Spaniei.

Clanurile și statele timpurii ale Europei și Orientului Mijlociu s-au schimbat cu mare rapiditate și o mare parte din cuceriri a avut caracter de genocid. Răspîndirea genelor a avut întotdeauna o importanță uriașă.

De exemplu, după cucerirea midianiților, Moise a dat instrucțiuni identice ca rezultat cu agresiunea și uzurparea genetică realizată de masculii maimuțelor langur:

"Acum omorîți pe fiecare bărbat prins și omorîți pe fiecare femeie care s-a împreunat cu un bărbat, dar țineți pentru voi orice femeie dintre ele care nu s-a împreunat." (Numeri, 31)

Edward O. Wilson, Sociobiologia (1975, 1980; Ed. Trei, 2003,Cap. 26: Omul: de la sociogiologie la sociologie, pag. 436)

Capitolul despre societatea umană îl găsiți aici.



Citeste tot...

De ce nu stiam eu de chestia asta?

Cum de n-am auzit eu pina acum de Lady Godiva?

Cum de vorbeam eu precum tzaranul in proza, fara sa stiu?

Damn it. Life is so short and useless things to know are sooo many.

:blink:

Citeste tot...

Adevărata generaţie de sacrificiu

"ZF arăta luni adevărata dimensiune a provocării căreia statul român trebuie să-i facă faţă. Pensiile speciale sunt doar o faţetă a problemei, adevărata piatră de moară este reprezentată de faptul că 40% din populaţia între 45 şi 65 de ani nu lucrează, dar cere sau i se dă bani de la stat.

[...] Când vine vorba de plângerile pensionarilor privind nivelul lor de pensie, Preda opinează că nu actuala generaţie de pensionari este "generaţia de sacrificiu", ci generaţia "decreţeilor", adică a celor născuţi după 1967, când a fost emis decretul care interzicea avorturile.

«Actualii pensionari sunt din generaţia de după război. Au avut salarii bune, apoi şcoli şi facultăţii cât de cât bune, locuinţe date de stat pe care le-au cumpărat la preţuri modice după revoluţie. Generaţia celor născuţi după revoluţie, care va fi mult mai puţin numeroasă decât cea a «decreţeilor», are o şansă extraordinară, poate lucra la nivel european. Generaţia decreţeilor este cea care întreţine acum generaţia de după război, dar odată ce va ieşi la pensie, va avea reale probleme pentru că este numeroasă (în 1967 s-au născut aproape 528.000 de copii, faţă de 275.0000 în 1991 sau aproape 222.000 în 2008 - n.n.) şi trebuie întreţinută de o generaţie mult mai redusă numeric. Aceasta va fi adevărata generaţie de sacrificiu.»"

Ce este de făcut? Lucrurile trebuie schimbate rapid, spune Preda.

"Trebuie să ne învăţăm să cerem mai puţin. Dacă vrem model suedez, atunci să-l facem cu suedezi - să se muncească, nu să se întindă mâna. Asta este şansa României. Văd această şansă în generaţia neafectată de comunism, în cei care şi-au început un business, care au plecat din ţară sau au rămas, dar au spirit de iniţiativă. Văd o schimbare a României de jos în sus, dinspre organizaţii profesionale, dinspre aceste grupuri care formează acum «majoritatea mută», dar care pot fi unite de o idee. Pentru că nici partidele actuale, nici sindicatele şi nici patronatele româneşti care există acum pe scena publică nu oferă o soluţie. Sunt acele organizaţii şi oameni despre care spun că iau poziţie publică doar dacă au un interes propriu."

Marian Preda, decanul Facultăţii de sociologie şi asistenţă socială, Universitatea Bucureşti, interviu Ziarul Financiar Citeste tot...

Weird were their old dusty minds

Citeste tot...

Imperfect, si simplu, si compus, dar mai ales clompicat

Ce se intimpla cind noi nu stiem sa scrim? Sentimpla ca face oamenii nashpa mishteaux de noi pe blogi.

Ohoho, si inca cum face oamenii rai misteaux de imperfectziliunili pe care deci caci le scrim.

Enjoy
Pina Joi
Cind datz lucrare de control
la Judecata de Apoi.

:wink:

Citeste tot...

Răspunsuri dulci ca-n București în tot sondajul nu găsești

Univers: Populatia adulta neinstitutionalizata din Bucuresti
Volum: 1,010 cazuri
Marja: +/- 3.1% (la 95% certitudine)
Perioada: 20 - 24 ianuarie 2011
Beneficiar: Asociatia "Pro Democratia"
Tema: Bucuresti, ce complex esti...

Grafice, doar daca faceti click in continuare .
















Raportul complet pe site-ul Asociatiei Pro Democratia.

Citeste tot...

Best skin care ever

Citeste tot...

Kaos be thy name

Cu gindul la primavara, cind ne vom duce pina in dulcele tirg al Poloniei sa il vedem din nou live, si cu nasul intr-o saracie de sondaj care trebuie sa fie gata acum, ieri, repede, cum, nu e deja terminat?,

simt cum trec undele radio prin mine si cinta cinta cinta rezoneaza electric i sing my body electric mother should i build the wall? tell me true tell me why was jesus crucified was it you was it me did i watch too much tv? is there a hiiint of accusatiiion in your eyes?

da, domle, il stiu pe de rost, il scriu la foc continuu, il cint in cap si cind dorm.

Hai, e timpul sa treaca undele radio prin voi, zaticnitzilor.

if it weren't for the nips being good at building ships...

:wink:

Citeste tot...

La una din ferestre alea a ramas o bucata din mine

Mda. The city that never sleeps.

The only city where I'd glady move any time, even tomorrow.

:/

Citeste tot...

Stance: Le crime ne paie pas (1962)

Citeste tot...

Fevre Dream

Citeste tot...

Nu-mi lua sectorul dacă pleci, mai lasă-mă să creeed în eeeel

Deși încă mai este de lucru la el (astăzi terminăm componenta de culegere a datelor, va fi gata miercuri),

deși sînt doar rezultate provizorii, doar pe 847 de cazuri, iar analiza este pe date brute, neponderate, deci cifrele finale e posibil să fie ușor diferite, iaca acolo două-trei-cinci procente în sus și-n jos,

nu m-am putut abține să nu arunc o privire peste date.

Iar ce am descoperit e fooooarte interesant.

Cel mai recent sondaj pe București începe să ne indice că bucureștenii nu sînt deloc încîntați de ideea desființării sectoarelor. În schimb, părerile sînt împărțite la adresa jud. Ilfov.

Vin vremi interesante, mai ales dacă se va organiza referendum.

:wink:

PS: Vă mai aduceți aminte ultima dată cînd s-a chemat lumea la vot pentru referendum, fără să se țină cont de rezultatele sondajelor?

Atît vă zic: nasol de cei pe care îi doare la bască de cifre, căci a lor va fi împărăția consecințelor politice neplăcute.





Citeste tot...

How cool is to be cool?

Shortly before the iPad tablet went on sale last year, Steven P. Jobs showed off Apple’s latest creation to a small group of journalists.

One asked what consumer and market research Apple had done to guide the development of the new product.

“None,” Mr. Jobs replied. “It isn’t the consumers’ job to know what they want.”

New York Times, via Ziare.com.

PS / Aside comment: Si asta imi permit sa o citez eu, care de fapt cistig o piine din cercetarea de piata.

Insa cu cit lucrez mai mult in bransa asta, cu atit imi dau seama ca, mai ales in cazul produselor noi, consumatorul nu stie de fapt ce vrea. El vrea sa i se puna pe tava si sa-si dea cu parerea. Rar, foarte rar consumatorul rupe norii si zagazurile necunoscutului. Pen' ca altminteri toata lumea ar fi inventiva si ar bubui de genialitate.

Inginerul, creativul, strategul, ginditorul trebuie sa vina si sa-i puna in fata potentialul, sa-i deschida corola de minuni a lumii si sa-l invite sa deguste, sa-si dea cu parerea, sa incerce si sa circoteasca de maniera constructiva din ceva deja concoctat de alte minti.

Cind insa clientii cred ca creatia poate sa fie suplinita de cercetare, se insala amarnic. "Fa-mi si mie un sondaj, sa-mi spui ce slogan sa am". "Fa si tu niste focus grupuri sa vedem ce produs nou vor romanii". Cercetarea ca un soi de hocus-pocus, de deux ex machina, de factotum care suplineste limitarea de sinapse si creer.

C'est dur dur d'etre creatif.

:wink: Citeste tot...

They lean the same

John Currin.

O necesara blasfemie, intru propasirea actului artistic comparativ, cu largi respiratii de istorie a artei. Ca sa stiti de unde isi trage inspiratiunea artistul contemporan. Sa stiti, voi oropsitzi ai firii dezlantzuite, de ce face artistul cu ochiul la voi, sa va faca partasi si complici la actul artistic.

La arta, tovarasi. La Corpus Christi. La Mantegna. La Carracci.

Courtesy of Slate, care binevoieste sa ne invetze.

John Currin, blasfemiatorul contemporan


Christul lui Mantegna - initial la asta ne-ar duce gandul


Christul lui Carracci - de fapt la asta face referire Currin
Citeste tot...

Realitatea la mina a doua

Nu, nu este vorba despre televiziunea cu numele acela. E vorba chiar despre realitate, nu despre manipulare.

De fapt, este vorba si despre manipulare. Dar "manipulare" in sensul ala initial al cuvintului, de "minuire".

Cum minuim camera foto si cum sta ea in calea trairii?

Hoarde de momente turistice. Hoarde de tentatii de a face poze. Si stai uneori si te scuturi precum ciinele de ploaie si zici: damn it, eu, facind fotografii, nu cumva reusesc contra-performanta de a ruina momentul pe care il traiesc si pe care mi l-am dorit atita si pentru care m-am chinuit atita?

Ce naiba am dat atitia bani sa ajung aici? Ce naiba m-am rupt atit sa fiu in virful acestui munte? Doar ca sa scot camera si sa incep sa ma gindesc la unghiuri de pozare si de lumina si de ancadrament, aoleu, fuge soarele, aoleu, imi intra cineva in cadru, cum o fi mai bine, pe lat sau pe lung, sa prind si detaliul acela?

Damn it. Sint aici pe virful muntelui nu ca sa fac un filmuletz cretin, sa-l pun pe urma pe YouTube, sa afle toate goangele pamintului ce cool sint eu. Ci sint acolo sus, sau in fata Domului, sau printre momirlani, pentru ca mi-am dorit, ca sa traiesc experienta.

Si atunci se intimpla ceva in tine si-ti bagi picioarele in ea de presiune, de obligatie de a poza poza poza si incepi sa faci poze doar cu ochiul mintii, perfect constient ca le vei uita.

Da, uitarea e o moarte. Da, fotografia e o arma impotriva uitarii. Dar atunci cind fotografia reuseste sa omoare trairea in fasa, inainte sa faca riduri prin colturile creerului, mai bine lasi dracu animalul de aparat semi-pro sau sapuniera de telefon cu care faci poze si pur si simplu traiesti momentul. Fara ancadrament, fara unghi, fara timp de expunere sau fuga dupa lumina ori momentul perfect.

Restul e amageala, sau blazare, sau snobism, sau sheer stiupidity. Sau fotograf profesionist, dar asta este alta mincare de peste.

Aceste rinduri au fost scrise la foc automat ca urmare a lecturii acestui articol din Slate: The Slow-Photography Movement, un articol cit se poate de binevenit pe aceeasi tema.

Cititi, ginditi, si data viitoare cind sinteti cu mina pe boton, incercati sa va abtineti. Sau macar sa nu abuzati de tehnologie intru inregistrarea corodata a realitatii.

:wink:

* * *
But while taking photos has become a way to mark almost any moment, there is often an unnoticed tradeoff. Photography is so easy that the camera threatens to replace the eyeball. Our cameras are so advanced that looking at what you are photographing has become strictly optional. To my surprise, no monument I saw in Israel could compete with the back of the camera. What gets lost is the idea that photography might force you to spend time looking at what is in front of you, noticing what you might otherwise ignore.

All this has spawned a rebellion that I consider myself part of: Call it the slow-photography movement.

* * *
No, the real victim of fast photography is not the quality of the photos themselves. The victim is us. We lose something else: the experiential side, the joy of photography as an activity. And trying to fight this loss, to treat photography as an experience, not a means to an end, is the very definition of slow photography.



Citeste tot...

Stance: Pat Garrett & Billy the Kid (1973)

Citeste tot...

Stance: Straw Dogs (1971)

Citeste tot...

Un moment istoric ratat

Doooooamnelooor si dooomnilor, o voi fericiti posesori de iPhone, sau de Android, stiti prea bine ca lumea se imparte in doo. Pe de o parte, cei care stiu ce este Angry Birds, la ce este ele bune, ce zgomote absolut oribil-necesare scoate ele inainte sa se faca praf.

Pe de alta parte, cei care urmeaza sa afle acest adevar inevitabil, dar eliberator, sa fie vrajiti de strigatul de lupta ascutit al nobilelor pasari sinucigase, al gainilor si mierlelor si pitpalacilor si pitulicelor viteze care se lanseaza catre moarte si autodistrugere, spre pieirea dujmanului de veacuri, porcul cel nesimtit si verde ascuns dupe ziduri.

Deci daca nu stiti, veti afla. O-ho, ce veti afla. Mai devreme sau mai tirziu veti auzi in metrou sau in Parlament sau prin vreo sala de curs un strigat patrunzator, un tzipurit cam cum facea Bruce Lee cind era apucat de oo, un soi de jale existential-razboinica pe fast forward, si de atunci viata vi se va schimba.

Cei care stiu, va propun sa va delectati cu o parodie delicioasa facuta de evrei, ce face misteaux de negocierile de pace cu arabii, palestinienii sau ce mai sint ei pe acolo.

Enjoy!


// ooooooOOOOOAAAAAAAAARGHHH ///


:rofl:




Citeste tot...

Voi să nu faceți așa ceva acasă!

Voi să nu faceți așa ceva acasă!
Nu de alta, dar vă rupeți și rămîn fără cititori.

Doamnelor și domnilor, din capitolul "girafa și țăranul". Așa ceva nu există. Așa ceva nu se poate.

Imposibilă eleganță, doamnelor și domnilor.

:blink:

Citeste tot...

Scurte, da' bune

Vorbeam ieri de Pine Barrens, unul din episoadele favorite ale serialului meu favorit, The Sopranos. Zoso ne arata de ce si lui ii place tot The Sopranos cel mai mult. Badabing. Badaboum. Txs Zoso for sharin the violent wisdom with us. :)

* * *

In dimineata asta am citit doua articole economice faine, de pus la rana isteriei nationale. Primul, la Riscograma. Cel de-al doilea, la Balonul Imobiliar. Amindoua despre Romanica in context ternatzional. Cititi si bagati la cap, o voi recentzilor si tristilor si famenilor si politrucilor.

* * *

Bogdan Voicu, cel pe care la mine il stiti de regula de pe blogul sau, scrie si pe cogitus.ro. Va recomand sa cititi articolul sau, "Despre nevoia de gestionare obiectivă a fluxurilor demografice din învățământul universitar".

În opinia mea, problema principală a învățământului superior românesc (ISR) nu rezidă în modul de organizare instituțională și în eficienţa procesului educaţional în sine. Dificultăţile derivă din gestiunea defectuoasă a fluxurilor de studenţi potenţiali. În esenţă, acesta este tot o chestiune legată (şi) de aranjamente instituţionale, dar în alt sens decât cel afirmat îndeobşte de dezbaterile publice româneşti.

* * *

Si last, but definitely not the least, vreau sa va recomand un blog pe care l-am descoperit recent. Cel al lui Sorin Milutinovici.

Sorin scrie bine, cu pofta de viata si de repere. Stie cind sa fie sobru, stie cind sa fie scatologic. Controleaza bine trairismul cuvintelor si nu sare calul. O retorica neasteptat de faina pentru nivelul blogurilor romanesti in general.

Vi-l recomand cu cea mai mare caldura. Eu l-am bagat deja la blogroll.

Aici si aici si aici, motive pentru care merita sa fie citit. Sorin scrie rar, dar bine.

Enjoy! :)

Despre copii (ai mei)
Copiii mei nu au aparut ca urmare a unui rationament. Nici unul dintre ei nu a fost rezultatul unui studiu sociologic, psihologic, de piata, de fezabilitate. Ce anume m-a determinat sa vreau copii? Singurul raspuns este in imaginea de mai sus. Am fost convins ca o sa iasa bine. Am crezut cu tarie ca aparitia copiilor imi va face viata mult mai buna. In ce fel mai buna? aud intrebarea de la cititor. Iaca mai buna. Mai misto. Mai cool. Ma aventurez sa presupun ca in multe cazuri situatia este similara.

Cu alte cuvinte, e vorba de credinta. Nu despre biserica sau Iisus Hristos, Mahomed sau alti profeti. Este vorba de relatia omului cu propria viata. Unii o numesc viziune. Am avut “viziunea” ca aparitia copiilor imi va schimba viata in bine. Si am avut dreptate. Sufletul meu s-a deschis catre emotii despre care nici nu stiam ca exista. Nu ma refer aici numai la relatia cu copiii mei. Sunt mult mai intelegator, mult mai nuantat in relatiile cu alti oameni, ma simt mult mai bine in vecinatatea copiilor altora. De altfel, daca ma gandesc cat pot eu de serios, nu imi amintesc vreun lucru rau care sa mi se fi intamplat datorita aparitiei copiilor.

Cred ca in majoritatea cazurilor e mai mult sau mai putin la fel. Nu exista “ratiuni” pentru a avea copii. Exista tot timpul o multitudine de “ratiuni” pentru a nu-i avea. Cei care depasesc toate aceste motive descopera (pe langa
multe alte bucurii) ce capcana infecta este in realitate ratiunea daca nu este folosita conform manualului. Stiu, pentru ca am cazut si eu de cateva ori in capcana asta.

Despre rahatul ciinilor pe strada
De ce nu ne cacam noi pe strada? Asa cum se facea acum 1000 de ani? Pai, cacatul pute. Si contine microbi. Oare cacatul de caine nu pute? Oare el nu contine microbi? Daca un caine are voie sa se cace pe strada, eu de ce nu pot? De ce nu vedem la fiecare colt oameni care se caca? Ca oameni care se pisa vedem.

Nu ma intereseaza in momentul asta ce e legal si ce nu e legal, nu ma intereseaza ecologia sau influenta razelor gamma asupra ciclului menstrual al furnicilor. Ma intereseaza motivul pentru care stapanii cainilor care ii lasa sa se cace in mijlocul strazii nu lasa langa cacatul respectiv adresa lor, ca sa ma pot duce si eu sa ma cac in sufrageria lor.

Despre Craciun si de ce e bun
Bai copii! Viata nu e cum credeti voi. Aveti rabdare. O sa fiti si voi fututi. O sa fiti, pe cuvantul meu. Nu va credeti deasupra tuturor, nimeni nu e asa. O sa aveti ani in care o sa va doriti sa strangeti toate resursele voastre si sa va oferiti 3 zile de bucurie. Poate nu va vor lipsi banii, poate veti manca sanatos si veti bea sucuri de fructe dar nu veti mai avea prieteni. Sau neamuri. Sau copiii vostri vor fi la mii de kilometri de casa. O sa vedeti valoarea acestor trei zile. O sa intelegeti de ce oamenii cauta mici miracole in aceste zile. Si daca veti avea ghinion, o sa aflati doar o data, spre sfarsitul vietii, ce ati pierdut. Dumnezeu nu da cu parul.

Iar eu, incepand de azi, nu mai citesc nimic in limba romana pe internet pana dupa Craciun. Nu am putere. Imi doresc momentul asta si nu vreau sa va las sa mi-l stricati. Si da, vreau sa ma bucur de el asa cum cred eu de cuviinta. Sa mananc pana cad jos, carne scarboasa si necivilizata de porc. Sa cumpar cadouri pe care nu mi le pot permite. Sa-mi cumpar un brad natural cat casa, distrugand iremediabil planeta si sa pun in el dulciuri care strica dintii. Sa am tone de cozonac sa-mi creasca colesterolul, trigliceridele si alte alea. Ca dupa aia, dupa 1 ianuarie, pauza s-a terminat, capul la fund, pentru inca 360 de zile. Si daca o sa muriti fara sa intelegeti de ce oamenii fac asta, ati trait degeaba.



Citeste tot...

Stance: Tootsie (1982)

Citeste tot...

Pine Barrens, mon amour

Scoatem de la naftalina chestii faine si bune.
Astazi, despre emotie si compasiune in vremi de cumpana.

Adica, mai simplu, despre The Sopranos. The stuff the funny dreams are made of.

:)
* * *

Daca n-atzi vazut episodul asta, Pine Barrens, inseamna ca n-atzi vazut nimic.

The snow...
The fun...
The horror...

LOL

Part 1


Part 2


Part 3
Citeste tot...

Shaft tombs

Citeste tot...

Yoga pentru copii. Manual ilustrat de supravietuire

Vedeti voi, dragii mosului oriental,

sint lucruri pe lumea asta care mintea se sparie sa le cuprinda. Si atunci inchizi ochii si fugi.

Ca acesta, de exemplu. Maniera in care se catalizeaza motricitatea si dezvoltarea armonioasa a trupului la tinerii slavi de viitor rit spetnatz.

Ca sa ne ierte Doamne Doamne cel inexistent, dar dupa ce ai fost invirtit astfel in copilaria cea mai foarte timpurie (copilul are doar doua saptamini), apai cind te faci mare altceva decit Spetnatz sa o cauti si sa o gasesti pe yoghina nu poti sa te faci.

Sursa: de aici, via FB

:) :wink:

Enjoy pina joi, cind vine cursa speciala de autobuz sa ne ia sa ne duca la Judecata de Apoi.


Citeste tot...

Aux Schengen, citoyens!

Cercetare hiper-super-para recenta terminata ieri (teren) si azi (raport preliminar) in privinta Schengen.

Comanditar: Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul SNSPA.

Perioada: 14 - 16 ianuarie 2011.
Volum: 1,168 persoane.
Marja de eroare: +/- 2.9%.
Metoda de culegere a datelor: CATI (telefonic).

Tema cercetarii: opinia românilor la adresa subiectului Schengen

Fig. 1. Direcţia României


Fig. 2. Direcţia UE



Fig. 3. Încredere în UE



Mai multe dupa ce iese clientul cu raportul la presa.

:wink: Citeste tot...

De sufletu' lu' wild side al nostru de sus din ceruri de jos de la cazane

La Telega e o vorbă: cînd îți aduci aminte de un mort, să-i dai de pomană. "Mamă, o să murim și n-o să mai aibă cine să ne dea de pomană, mamă", spuneau bunicele evlavioase ale copilăriei mele, Nelica și Maria Duțu, aka Mami și Mămăița, Dumnezeu să le odihnească.

Și mai știu că se mai zice ceva: să dai de pomană ce-i plăcea răposatului ori răposatei. Nu ce-ți place ție, păcătosule, egoistule. Să se bucure mortu pe lumea cealaltă, nu tu aici pe asta trecătoare.

Azi mi-am adus aminte de Lorans. Și atunci îi dau de pomană acest cîntec. Că știu că-i plăcea.

Hai, recenților, luați de-aici. Să fie de sufletul lui Lorans. Iar voi, fetele colorate, faceți șubidubidu acolo în background vocals. Lorans, îți miști fundu' ăla leneș de pe norișor, ne mișcăm și noi mai cu talent prin smoala aia fierbinte, scoate și tu muzicuța de pe fundu' cazanului să-l acompaniezi pe domnu'. Hai, zi-le domnu' Lorans, cum știi tu acolo sus în ceruri, jos între ceilalți artiști, unde vă este locul de drept și de fapte.

Doo do doo do doo do do doo..

Holly came from Miami, F.L.A.
Hitch-hiked her way across the USA
Plucked her eyebrows on the way
Shaved her legs and then he was a she
She says, Hey babe
Take a walk on the wild side
Hey honey
Take a walk on the wild side

Candy came from out on the Island
In the backroom she was everybody's darlin'
But she never lost her head
Even when she was giving head
She says, Hey babe
Take a walk on the wild side
I Said, Hey baby
Take a walk on the wild side
And the coloured girls go
Doo do doo do doo do do doo..



1972




1973




1974




1976




1982




1985




1997




2008




2009




fara numar, fara numar. live and rugged




fara numar, fara numar. acustic si blazat



Citeste tot...

Stance: The Naked Spur (1953)

Citeste tot...

Ubi bene?

În cele ce urmează e vorba despre două subiecte dragi mie. Despre educație, pe de o parte. Despre statistică și grafice și cifre și analize cantitative, pe de altă parte.

Și despre al treilea subiect, la care inevitabil ajungem, mai spre sfîrșitul discuției, pentru că știm cu toții că toate lucrurile importante care vin în perechi sînt trei, că așa zice și la Biblie, și la masoni, și la budiștii cei asiatici și triști.

Să vă explic.

Camil Stoenescu ne arată un grafic din The Economist care vorbește despre interesul din ce în ce mai ridicat al studenților american pentru studii chinezești, coroborat cu ponderea studenților chinezi care studiază în Statele Unite ale Americii.



Te uiți la grafic și ce exclami? Waw! Ai naibii chineji, ce gîndire strategică, dom'le, cum se gîndesc ei la lucrurile cu adevărat importante și de ce au recuperat economic și din punct de vedere al calității vieții așa de mult în ultimul timp.

Hmmm. Stai așa că nu-i așa.

Păi de ce? Păi simplu. Pentru că această pondere a studenților străini în SUA trebuie coroborată cu ponderea total populației pe glob (ca să nu mai spun că ar trebui de fapt pusă în relație cu ponderea populației de vîrstă școlară de pe glob, dar hai totuși să nu despicăm firul în patru chiar atît de laborioso-academico-pedant).

E simplu. Cu cît o țară e mai numeroasă, cu atît ne așteptăm ca studenți de-ai ei să fie mai numeroși în rîndul studenților străini din SUA. Asta în condițiile ipotezei nule, cînd considerăm că nu există nici o altă legătură între țări și propensiunea lor de a avea / trimite oameni la studii în SUA.

Hai să vedem. Mai întîi căutăm o sursă de informații despre populația țărilor de pe glob. Google să trăiască. De fapt, nu. Și mai populist și anti-științific: Wikipedia să trăiască.

Comme on. Să nu-mi spuneți că trebuia să mă duc pe cine știe ce site al ONU, World Bank, CIA, Unesco sau Ministerul Mediului din Noua Zeelandă ca să-mi crească precizia la a doua sau a treia zecimală după virgulă, că zvîrl cu wirelessul după voi.

Buuuun. Primul pas a fost făcut. Știm populațiile țărilor, de manieră destul de recentă și de decentă.

Pasul doi este să calculăm ponderea populației fiecărei țări din total populație pe glob. Atenție!, fără populația SUA, că universul analizei îl reprezintă țările care trimis studenți străini în SUA, deci SUA se exclude.

Obținem o cifră de aprox. 6,5 miliarde de locuitori, fără SUA (6,531,194,906 pămînteni, ca să fim pedanți), din care, pasul următor, calculăm procente (vezi tabel mai jos).

Pasul următor îl reprezintă să comparăm procentele rezultate cu cele din graficul The Economist. Ia să vedem? Sînt mai mari decît cele ce ar rezulta pe baza volumului de populație sau nu?



Concluziile trase de pe urma acestei analize comparative sînt total diferite față de cele care am fi fost tentați să le tragem dacă ne uitam doar la graficul inițial, cel din The Economist.

Păi ce reiese? Că China are atîția studenți în Statele Unite dintr-un singur motiv: că sînt mulți ei pe glob, nu de alta. Raportul studenți : populație este apropiat de 1, de 100%, de media postulată de ipoteza nulă, de fapt chiar ușor sub 100%, 90%.

Deci chinezii trimit atît de mulți studenți în SUA pentru simplul motiv că sînt al naibii de mulți, miliarde, ei de fapt trimițînd ceva-ceva mai puțin decît "ar fi cazul", dacă ar fi să ne luăm după ponderea lor în total populație globală, fără SUA.

Aceeași concluzie o tragem și la adresa Indiei. Are ea mulți studenți în SUA, dar asta se datorează doar faptului că este țară mare, a doua de pe glob. De fapt, ea trimite doar 83% din ce ne-am aștepta să trimită. Nu își concretizează potențialul, cum ar veni.

Adevărații cîștigători, de departe, ai acestei analize sînt Coreea de Sud și Taiwanul. Aceste două țări asiatice prezintă în Statele Unite a proporție cocoșător de mare de studenți, raportată la ponderea lor din total lume.

Coreea de Sud trimite de 14 ori, atenție! de 14 ori mai mulți studenți decît ne-am aștepta.

Nici Taiwanul nu se lasă cu mult mai prejos și trimite de 11 ori mai mulți decît ponderea ce ar fi rezultat din simpla distribuție de volum global al populației.

De-abia aici putem spune cu siguranță că avem de-a face cu o strategie bine gîndită și riguros aplicată, cu perseverență și cu efort financiar susținut, pentru a căpăta singurul lucru de pe lumea asta care contează cu adevărat: materia cenușie bine mobilată, creierele, cunoașterea. Ai carte, ai parte. Nu ai, ștergi babe de rahat la fund prin Italia și Spania. Mă rog, altă discuție.

Alte țări stau și ele mai bine decît ne-am fi așteptat: Canada, de 4 ori. Dar să nu uităm că în acest caz Canada este practic tot Statele Unite, așa de apropiate cultural și geografic sînt cele două țări (except snow and polar bears, of course).

Deci Canada pur și simplu își exploatează proximitatea geografică (ceea ce nu se poate spune despre Mexic – vezi mai jos).

Arabia Saudită este o altă țară care trimite muuult mai mult studenți, de 5,5 ori mai mult decît ne-am fi așteptat în condițiile ipotezei nule.

Miroase a strategie, nu? De la o populație care huzurește de pe urma exploatării resurselor minerale în condiții de cvasi-monopol (OPEC), încet-încet emirii pregătesc culcușul pentru un viitor post-petrodolaristic. Not bad at all, not bad.

Cine mai scoate capul? O singură țară: Japonia, cu o pondere de aproape două ori mai mulți studenți (185%) decît ne-am fi așteptat.

Știm că pe vremuri, în anii 60-70, Japonia a urmat aceeași strategie de knowledge drain pe care Coreea de Sud și Taiwan le urmează acum. În momentul de față, fie se consideră că universitățile lor din Japonia au atins un nivel de proficiență intelectuală similar cu cele din Statele Unite, datorită eforturilor generațiilor precedente, fie pur și simplu avem de-a face cu un mal d'etre generațional, cu une lassitude, cu o lene dată de tihna nivelului ridicat de viață. Mama ei de îmbuibare, cum lenevește simțurile și adoarme voința.

Ce mai observăm? Că Mexicul, deși în coasta de sud a Americii, simetric cum ar veni față de Canada, la o aruncătură de băț peste zidurile anti-imigrație, de-abia de-abia își atinge potențialul de studenți, cu un raport de 110%. Mediocru, ca să nu fiu și mai critic.

Nici restul lumii nu-și concretizează potențialul. Însă în unele cazuri se datorează probabil nivelurilor universitare de acasă (Anglia, Franța, Germania, Israel, în general țările occidentale dezvoltate). În alte cazuri sărăcia și / sau distanța își spun cuvîntul.

Ce contează însă cel mai mult îl reprezintă identificarea unui pattern cultural bine definit. Țările din Asia: Japonia mai întîi, pe urmă Coreea de Sud și Taiwanul, mai recent China, fac eforturi bine gîndite și susținute la nivel statal de a recupera din handicapul de cunoaștere care le desparte de principala țară în această privință, Statele Unite.

Asta bazîndu-se pe un fapt la fel de simplu: pe patriotism. Nimic nu-i împiedica pe japonezii tineri, pe sud-coreeni ori pe chinezi să rămînă în Statele Unite. Și totuși, mulți dintre ei s-au întors, chiar dacă fie în condiții de trai mai scăzute, fie chiar în regimuri sociale nu chiar atît de dezirabile, mai ales în comparație cu democrația din Statele Unite.

De aici trebuie să plecăm cu întrebarea: România unde este pe acest tabel? Și unde ar trebui să fie în următorii 10 ani, 15 ani, 20 de ani?

Pentru că dacă nu trimitem la studii în Statele Unite (forget Uniunea Europeană – the bloody Americans rule, education-wise) valuri-valuri de tineri care în primul rînd să bage la cap, iar în al doilea rînd să nu-i apuce huzurul pe acolo, că se trăiește mai bine și e mai mult soare în California, și să se întoarcă acasă, unde plouă și e urît și e plin de țigani și regimul dictatorial Băsescu mănîncă intelectuali pe pîine, în timp ce înțeleptul Iliescu privește cu seninătate la trecut și cu indiferență la viitor, visînd la mineri și la inginerii sociale cu pulanul de kagebist.

Și de aici începe o luuungă și vehementă discuție: cine e de vină? Regimul dictatorial Băsescu (Iliescu, Năstase, Constantinescu, Țopescu, Enescu, Dumnezeiescu), cel care în mare nemernicia sa n-a făcut nimic în această privință? Sau valorile naționale aproximativ oareșcum cam nu prea, moartea datoriei specifică post-moderniștilor din noi, care gîndesc mai degrabă în termeni de Ubi bene, ibi patria?

Aduceți-vă aminte, dragii mei cîrcotași de peste ocean (cu unii dintre voi chiar mă și voi întîlni la revederea de 20 de ani de la terminarea liceului în această vară): Ask not what your country can do for you - ask what you can do for your country.

Și asta a fost spusă de un american, rasa mă-sii de viață, că tot apreciați voi cele americane, că altminteri n-ați fi plecat fără să vă mai întoarceți.

:(




PS: de citit si articolul lui Cosmin Alexandru, ca tot vorbim de educatie.
Citeste tot...

Stance: Cien años de soledad

Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.

Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate


Citeste tot...

Aveți aragaz acasă, domnilor?

Deci am primit-o de la Flo.
Deci se poate.
Deci să nu ziceți că nu v-am spus.
Deci mă duc să-mi cumpăr șorț. Că aragaz am deja.

:)

Cînd bărbații coc fursecuri
Citeste tot...

Ce-ți doresc eu mie, dulce blogărie?

Ce vreau de la blogul ăsta anul acesta?,
mă întreabă Toma Nicolau.

Păi să începem cu alea rele.

Vreau în primul și în primul rînd să nu-mi mai mănînce atîta timp. Vreau să mă lepăd măcar parțial de această dependență. Știu, e greu. Ca orice dependență, se rupe ceva în tine cînd încerci să te rupi de ea.

Uneori, la beție ori oboseală ori supărare, mă bate gîndul să-l închid. Tu-ți rasa mă-tii de blog, eu te-am făcut, eu te omor. Unde e botonul de dilit, să-i arăt eu lui cine e stăpîn în pagina asta? Dar pe urmă îmi dau seama că a căpătat între timp o viață a lui proprie, că îmi este mai stăpîn el mie decît eu lui, că am niște cititori care așteaptă precum puii de cuc să-i distrez și să-i educ foaie verde foi de nuc parcă-mi vine să mă duc, unde văd, unde apuc.

Mă rog. Înțelegeți voi.

Alteori îmi doresc să nu mai fiu așa de hi-hi-hi și ha-ha-ha, superficial și obositor de baroc în vorbe. Să sparg vitraliul ăsta strident de colorat și să rămînă doar geamul, clar, transparent, minimalist, dacă știți voi despre ce e vorba în propoziție, ăștia care ați mai citit Asimov și Borges la viața voastră, că ei vorbeau despre această tensiune stilistică la oamenii cu vorba, nu cu sapa.

Să fiu și eu un om serios și trist, un colportor de subiecte cele mai foarte importante, atenție români, urmează un mesaj important pentru țară, stejar extremă urgență, vă ordon, treceți Prutul, să fugim, dezastru, castastrofă, Doamne ce ne facem cu tineretul ăsta din ziua de azi.

Să am și eu o morgă de ardelean gomos, așa ca sociologu' de Groparu :p, de oltean oțărît și țîfnos și intens, care clamează adevărurile mari și cele mai foarte ultime, să nu mai întinez nobilele idealuri ale comunicării cu tot soiul de țîțe și de glumițe eftine, de copii tembeli și cretini care sînteți că puneți botu' la așa ceva în loc să citiți Kant (a se pronunța "cunt", cum ne învață Maestrul din Cajvana). Mama voastră că numa' la prostii și la citit bloguri vă e capul, în loc să faceți și voi ceva în viața asta cu adevărat :p .

Dar pe urmă îmi aduc aminte că trăim totuși în anul de grație 2011, că de cînd a pus omul piciorul pe lună și mîna pe prima sa revistă Tin-Tin căderea din starea de grație modernist-serioasă s-a produs iremediabil și că nu are rost să lupt împotriva firii, îi las pe alții, ardeleni și triști, așa ca Groparu, să-și ducă această cruce solemnă, eu am alte cruci de cărat, Crucea Roșie, crucea mă-sii de viață, după cum spunea cu patos impasibil bunică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, nu este o coincidență faptul că sînt jumătate moldovean, jumătate muntean, deci pe de-a-ntregul tătar cuman în sînge și-n simțiri.

Vedeți? Ce v-am spus? Cînd mă apuc să aberez, nici cămășile de forță ale sociologiei nu mă pot înlănțui :) :p

Pe urmă, după tot acest pomelnic de chestii nașpa, mă scutur precum armăsarul din poveste, precum Arnold Alois Schwarzenegger de lutul cel bălos de pe el, să se bată naibii o dată cu Predatorul ăla care nu-l vedem, și trec la cele frumoase, pozitive, spornice.

Îmi doresc să fiu în stare să o pot ține tot așa.

Asta prima la mînă. Asta dinspre partea economică, cum ar spune dragul de el, politicianul nostru carele ne reprezintă în Europa.

Dinspre partea de content, abia de-aici încep cu adevărat marile aspirații, marile speranțe, trăirile naiv-programatice.

Păi, dragilor, îmi doresc să pot să vă spun, mai direct sau mai oblic, mai mistrețește sau mai șerpește, despre lucrurile pe care eu le consider a fi cu adevărat importante de pe lumea asta. Nu neapărat despre fericire ori sondaje, bani ori Geoană, Băsescu, Ponta, Antonescu, Isărescu, Dumnezeiescu. Ci despre lucrurile care ne permează de manieră insidioasă firea.

Vreau cumva să vă fac să vă gîndiți, în primul și în primul rînd, la autenticitate. Ce înseamnă să fii autentic? Să fii tu însuți, să-ți împlinești potențialul, să te transformi din cel care ai putea să fii în cel care ești cu adevărat? Care sînt beneficiile autenticității? Care îi sînt primejdiile? Ce e aia să fii autentic în anul de grație 2011, în țara de (mai puțină) grație România, pe sîrma de grație numită Internet?

Vreau deci să dau cu pensula pe tensiunea dintre autenticitate și ipocrizie.

În altă ordine de idei, dar de fapt în aceeași, vreau să vă dau cu vitrion în ochi și să vă fac să vă gîndiți la violență, agresivitate, risc, asumarea riscului, putere. Vreau să vă gîndiți la primejdie și siguranță, la ușurință și dificultate, la superficialitate și responsabilitate. Apetența pentru risc. Respingerea riscului.

Deci despre violență și putere, despre responsabilitate și risc.

Tot în zona asta, vreau să vă gîndiți la cele ale trupului, la cele ale hoitului de dinainte de culturalizare. La instinct, la animal, la hipotalamus, la creerul reptiliano-șerpilian, la etologie, la erotism și sexualitate și la felul în care animalul din noi își cere drepturile.

La continua tensiune dintre carne și spirit, dintre control și desfrîu, dintre natură și cultură, la felul în care această dihotomie și dihonie ne guvernează viața și atunci cînd nu-i dăm ascultare somatizează și zăticnește în felurile și colțurile cele mai felurite cu putință. Tot despre autenticitate este vorba, într-un alt mod.

Deci despre natură și cultură, despre animalul din noi. Inclusiv țîțe, evident :)

Vreau, de asemenea, să vă fac să vă gîndiți la cele două mari complicate tulburări intelectuale, cele care de fapt ne guvernează viața de cînd lumea și pămîntul, fără ca mulți dintre noi să știm asta.

E vorba despre complexitate și despre gîndirea de tip probabilist, această mare schimbare de paradigmă de la raționalitatea exact-încremenită la estimare, de la certitudine la probabilitate. Complexitatea ne guvernează viața și noi trebuie cumva dacă nu să-i dăm de cap, măcar să ne descurcăm cu ea de manieră mai puțin nevrotică.

Deci despre complexitate și gîndirea de tip probabilist.

În rest, numai de bine. O să-mi văd în continuare de marotele mele, de rugby și de Brel, de benzi desenate și de sociologie, de Corto Maltese și de David Bowie, de Bach și de zen, de Subaru și de sondaje, de demografie și de indo-europeni, de Batman și de psihanaliză, de ateism și de Japonia, de Van der Graaf Generator și de glumițe eftine, de matematică și de Telega, de funk și de Weber.

Random. Ăsta este cuvîntul. În marea sa zidire nezidită de nimeni, lumea asta se îmbucă din dihonia esențială: aleatoriu vs structură. Vreau să vă pun lanterna în ochi și să vedeți pe de o parte aleatoriul din structură, pe de altă parte structurarea întîmplării.

Acest yin-yang care face lumea să se învîrtă, să se întorloace ea întru ea, precum balaurul care își înghite coada și coada ești tu, cititorule, care vorbești în complexitate și în structurare cvasi-întîmplătoare fără să știi, precum musiu Jourdain în proză.

Autenticitate și aleatoritate. Structură și violență. Tandrețe și responsabilitate. Superficialitate și România. Putere și benzi desenate. Animale și munți. Biblia și Tarantino.

Hai, că aveți ce citi și de aici înainte...

:wink: :friends:


Citeste tot...

The making of a masterpiece

Of, Doamne. Parca a fost ieri.

Hai, luati osul si svirliti-l in sus pina incep sa curga stelele din maduva lui, o voi, primitivi salbateci ce sintem. Uitati-va si jinduiti la ceea ce nu vom vedea niciodata.

I've seen things you people wouldn't believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched c-beams glitter in the dark near the Tanhauser Gate. All those moments will be lost in time, like tears in rain. [pause] Time to die.

(da, stiu, e din alt film. gresit: e din acelasi film. de la Metropolis incoace, toate sint acelasi film sub osul fruntii)

:/



Courtesy of Bogdan Ghiu pe FB. Citeste tot...

Stance: Reservoir Dogs (1992)

Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel Rău, amin.
Matei, 6:13

Citeste tot...

România, NATO, UE și modernizarea

Dat fiind ca l-am postat pe 30 decembrie, cind cei mai multi dintre voi va legati sireturile la pantofi pentru Revelion, m-am gindit sa il propun din nou spre lectura.

:wink:

* * *

Zilele astea se tot discută despre modernizarea României. Argumentele curg fierbinți pe tîmple. Un exemplu de discuție aici, la Ștefan Vlaston, persoană pe care o apreciez din ce în ce mai mult pentru scrierile sale.

Zilele astea se întîmplă că tot citesc Weber. Știm cu toții, cu excepția celor care nu știți, că modernizarea reprezintă unul din conceptele sale centrale, laolaltă cu toate celelalte idei asociate: raționalizarea, instituționalizarea, eficientizarea, desvrăjirea.

Zilele trecute, acum ceva timp, iaca parcă ieri, acum doi ani și ceva, prin toamna lui 2008, scriam cu vervă școlărească un eseu pentru admiterea la Colegiul Național de Apărare.

Tema care ne fusese propusă era una comună, generoasă în larghețea ei de cuprindere: Integrarea României în NATO şi UE: şansa modernizării.

Cu alte cuvinte, militarii ne dăduseră temă pentru acasă să vază ce poate să ne concocteze mintea, în ce măsură sîntem pe aceeași lungime de undă, rezonăm cu valorile proprii acestei instituții.

Și pentru că toate se leagă și nimic nu e întîmplător pe lumea asta, cu excepția însăși a esenței lumii, a fundamentului său probabilistic, aleatoriu și lipsit de zei, simt că trebuie să vă prezint eseul, ca pe o justificare, ca pe o urare de La Mulți Ani, ca pe o profesie de credință, ca pe o document ideologic, ca pe o declarație a valorilor în care crede Turambar.

Cele ce urmează reprezintă, fără nici un fel de modificare, except my real name, cele propuse comisiei de admitere de la Colegiul Național de Apărare acum doi ani și ceva. Nici un cuvînt, nici o iotă din cele scrise nu și-au pierdut puterea de actualitate. Și nici peste cincizeci de ani nu și le vor pierde.

Scuzați tonul pedanto-didactico-școlăresc. E vorba de contextul în care a fost scris.

Hai, la mulți ani, românilor, oamenilor, muritorilor, zăticniților, triștilor, abătuților...








* * *

Integrarea României în NATO şi UE: şansa modernizării


Contextul istoric și geopolitic
In orice demers de cunoaştere, cel mai bine este să plecăm de la început: de la definirea şi înţelegerea termenilor.

„România” știm cu toții ce este: țara în care trăim. Nu zăbovim asupra definirii sale.

„NATO” și „UE”, de asemenea, reprezintă entități supra-statale suficient de bine cunoscute, cu scopuri suficient de bine conturate. Pe de altă parte, însă, o scurtă prezentare a lor ne permite să înțelegem mai bine tema de discuție propusă în titlu și să pregătim astfel argumentarea ulterioară. Așadar, NATO și UE, pe scurt, pentru a scoate în evidență contextul istoric și geopolitic în care consider că trebuie să discutăm modernizarea României.

NATO, după cum știm, este o alianță militară internațională creată la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1948, între țări europene occidentale și Statele Unite ale Americii, cu scopul apărării reciproce.

Alianța trebuie înțeleasă mai ales în contextul tensiunilor din ce în ce mai ridicate cu Uniunea Sovietică, cealaltă mare putere militară care contribuise la victorie și care prezenta tendința din ce în ce mai agresivă să se extindă teritorial în Europa până la marginea Oceanului Atlantic, dincolo de granițele convenite în înțelegerile dintre țările învingătoare.

Este cunoscută butada atribuită lordului Ismay, primul secretar general al NATO, care surpinde esența alianței NATO la începuturile sale: NATO's goal is to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down.

În acel context geopolitic, și pe baza a ceea ce începea să devină NATO, la începutul anilor ’50 se conturează și cealaltă entitate supra-statală care ne interesează: Uniunea Europeană.

La început preponderent economică, această uniune a devenit, începând cu anii ’70 și culminând cu Tratatul de la Maastrich din 1993, din ce în ce mai mult și instituțională. Scopul său principal îl reprezenta rezolvarea tensiunilor și rivalităților dintre multele națiuni ale Europei.

Aceste tensiuni dăduseră naștere, preț de un secol și mai bine, la o succesiune de conflicte armate din ce în ce mai distrugătoare, ce își atinseseră apogeul distructiv la începutul secolului XX, în cele două mari conflagrații mondiale pornite de pe continentul european: cele două războaie mondiale.

Principala rivalitate istorică căruia conducătorii statelor occidentale doreau să îi pună capăt era între cele două mari puteri continentale occidentale: Franța și Germania și avea la rădăcină cauze preponderent economice, de gestionare a sferelor de influență – de unde și partea de „to keep the Germans down” din butada de mai sus a lordului Ismay, în contextul rănilor mai mult decât recente provocate de cel de-al doilea război mondial.

Acesta a fost și motivul pentru care nucleul de colaborare economică inițială, nucleu care a stat la baza Uniunii Europene, era construit în jurul acestor două mari puterni economice, Franța și Germania: Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului.

Încetul cu încetul, în jurul acestor două țări, Franța și Germania, și a Țărilor de Jos, au fost cuprinse pe rând restul țărilor din vestul Europei, dintre care cele mai importante, datorită ponderii lor economice, militare și de populație: Marea Britanie, Italia, mai târziu Spania.

Astfel a început să se configureze o putere economică și militară din ce în ce mai importantă, care să poată să facă față de una singură, fără ajutorul Statelor Unite, blocului socialist din estul Europei, grupat în jurul Uniunii Sovietice.

Asta până spre sfârșitul anilor 80, când Uniunea Sovietică s-a dovedit un proiect economic și ideologic eșuat și când țările est-europene au profitat de slăbiciunea rușilor pentru a ieși de sub tutela lor, a dărâma Cortina de Fier și a face o fermă opțiune occidentală.

Cuvintele cheie, definitorii pentru contextul istoric și geopolitic discutat sunt: cel de-al Doilea Război Mondial, Europa, Cortina de Fier care împărțea Europa în Europa de Vest și Europa de Est, Uniunea Sovietică și continuatoarea sa: Rusia, Statele Unite ale Americii. În acest context trebuie să analizăm șansa României de modernizare.

România, țară pe care cel de-al Doilea Război Mondial a aruncat-o, alături de celelalte țări din Europa Centrală și de Est, de partea greșită a Cortinei de Fier, sub influența militară, ideologică și economică a Uniunii Sovietice.

România, care la sfârșitul anilor ’80 a profitat, alături de celelalte țări din Europa Centrală și de Est, de slăbiciunea militară, ideologică și economică a Uniunii Sovietice pentru a ieși de sub influența sa.

România, care după această desprindere, pe parcursul următorilor 10 ani, a dovedit
o fermă opțiune occidentală și a făcut tot posibilul pentru a intra în cele două alianțe discutate mai sus: NATO și Uniunea Europeană.

Mai întâi în NATO, datorită pe de o parte intereselor geostrategice ale acestei alianțe, dar și datorită consecvenței pe care statul român a arătat-o în situații sensibile (războiul din Iugoslavia). Pe urmă, datorită succederii în structurile militare occidentale, a venit în cele din urmă, în 2007, și intrarea în Uniunea Europeană.

Cuvinte cheie, repet, sunt: Europa, Rusia, Statele Unite ale Americii. Economie, război / pace, ideologie. În jurul lor trebuie purtată discuția privind șansa modernizării României în urma integrării sale în NATO și în Uniunea Europeană (1) (vezi note la sfîrșitul textului).

Modernitatea
Modernitatea este un concept complex, unul din acele cuvinte puternice, de tip port-manteau din științele social-politice care, în lipsa unei definiri riguroase, poate produce confuzii. În consecință, cu atât mai mult trebuie mai întâi să ne aplecăm mai întâi asupra definiției termenului.

După cum era de așteptat, definiția nu este simplă. Uneori este aproape auto-referențială: modernizarea reprezintă procesul prin care societățile devin moderne, după modelul țărilor occidentale. Alteori, aceasta este suficient de fin disecată la nivel operațional încât să necesite pagini întregi de articole ample, separate, prin enciclopedii.

Putem însă să ne facem o imagine suficient de precisă trecând în revistă câteva dintre aceste definiții.

• Modernizare: Din punct de vedere istoric, modernizarea reprezintă procesul de schimbare către acele tipuri de sisteme sociale, economice și politice care s-au dezvoltat în Europa Occidentală și America de Nord din sec. XVII până în sec. XIX și care ulterior s-au răspândit către alte țări europene, iar în secolele XIX și XX și îl alte țări de pe continentele sud-america, asiatic și african

(Modernization: Protest and Change. Eisenstadt, S. N., 1966, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, p. 1, ap. The Gale Encyclopedia of Sociology, Second Edition, ed. Edgar F. Borgatta & Rhonda J. V. Montgomery, Macmillan Reference, 2000, pp. 1883)


• Modernizare: În esență, teoria modernizării sugerează că tehnologia industrială avansată produce nu numai creștere economică în societățile în curs de dezvoltare, ci și alte schimbări structurale și culturale.

Caracteristicile comune pe care aceste societăți tind să le dezvolte pe măsură ce devin moderne pot diferi de la o versiune a modernizării la alta, dar, în general, toate presupun că structurile instituționale și activitățile individuale devin din ce în ce mai specializate, mai diferențiate și mai integrate în forme sociale, politice și economice specifice societăților occidentale.

De exemplu, în domeniul social, societățile moderne sunt caracterizate prin niveluri înalte de urbanizare, de educație, de cercetare, de asistență sanitară, de secularizare, birocratizare, cât și de instituții mass media și de facilități de transport. Relațiile de rudenie sunt mai slabe, iar sistemul conjugal de familie nucleară predomină. Ratele de natalitate și de mortalitate sunt mai scăzute, iar speranța de viață mai ridicată.

În domeniul politic, societatea devine mai participatorie în procesele decizionale iar instituțiile tipice includ sufragiul universal, partidele politice, un serviciu civil de funcționari publici și instituția parlamentară. Sursele tradiționale de autoritate sunt mai slabe pe măsură ce instituțiile birocratice își asumă responsabilitatea și puterea.

În domeniul economic, avem de-a face cu niveluri ridicate de industrializare, cu îmbunătățirea tehnică a producției, cu înlocuirea economiilor de schimb informal cu piețe monetare extinse, cu o diviziune din ce în ce mai pronunțată a muncii, cu dezvoltarea infrastructurii și a facilităților comerciale, și cu dezvoltarea economiilor de scală.

Asociate cu aceste schimbări structurale, avem de-a face cu schimbări culturale în relațiile de rol și în caracteristicile de personalitate. Relațiile sociale sunt mai birocratice, mobilitatea socială crește, iar relațiile de status se bazează mai puțin pe criterii ascriptive cum ar fi vârsta, sexul sau etnia și mai mult pe criterii meritocratice.

Identificăm o trecere de la relațiile bazate pe tradiție și pe loialitate la cele bazate pe schimbul rațional, pe competență și pe alte criterii aplicate universal. Oamenii sunt mai receptivi la schimbare, mai interesați de viitor, mai orientați spre performanță, mai preocupați de drepturile individului și mai puțin fataliști.

(articolul Modernization Theory, în The Gale Encyclopedia of Sociology, Second Edition, ed. Edgar F. Borgatta & Rhonda J. V. Montgomery, Macmillan Reference, 2000, pp. 1883 - 1888)


• Modernizare: Transformarea unei societăţi din condiţia sa rurală şi agrară într-una seculară, urbană şi industrială. Are strânsă legătură cu industrializarea.

Pe măsură ce societăţile se modernizează, individul devine din ce în ce mai important, înlocuind încetul cu încetul familia, comunitatea sau grupul ocupaţional drept unitate de bază a societăţii. Diviziunea muncii, caracteristică industrializării, se aplică de asemenea instituţiilor, care devin înalt specializate.

În locul guvernării prin tradiţie sau obiceiuri, societatea ajunge să fie guvernată conform cu principii abstracte formulate în acest scop. Credinţele religioase tradiţionale adesea scad în importanţă, iar trăsăturile culturale distinctive adesea se pierd. (Encycl. Britannica, ediţia online) (2)

• Modernitate: “În cel mai simplu sens al său, modernitatea este o prescurtare pentru societatea modernă sau civilizaţia industrială. Prezentată în detaliu, este asociată cu:

1) un anumit set de atitudini faţă de lume, ideea de lume drept proces de transformare deschis prin intermediul intervenţiei umane

2) un complex de instituţii economice, mai ales de producţie industrială şi economie de piaţă

3) un anumit domeniu de instituţii politice, incluzând statul-naţiune şi democraţia de massă.

În mare măsură drept rezultat al acestor caracteristici, modernitatea este mult mai dinamică decât orice alt tip de ordine socială anterioară. Este o societate – tehnic vorbind, un complex de instituţii – care spre deosebire de oricare alte culturi precedente trăieşte în viitor mai degrabă decât în trecut.

(Conversations with Anthony Giddens: Making Sense of Modernity, 1998. pg.94; ap. Wikipedia)

Toate definițiile sunt importante în înțelegerea conceptului – motiv pentru care sunt și incluse în această argumentație. Pe de o parte, articolele din The Gale Encyclopedia of Sociology îl definesc cvasi-exhaustiv în caracteristicile sale. Pe de altă parte, citatul din Giddens, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai sociologiei contemporane, ne ajută să înţelegem de ce românii își doresc modernitatea.

Cuvintele cheie sunt: Occident. Schimbare. Dinamică. Evoluție. Set de atitudini faţă de lume (adică valori). Instituţii. Trecerea de la autoritatea tradițională / charismatică la autoritatea instituțional / birocratică (în accepțiunea weberiană a termenilor). Economie de piaţă. Tehnologie. Performanță. Sistem politic participativ / Democraţie. Drepturile omului. Dinamism. Competență. Raționalitate. Antiteza viitor / trecut.

Aceasta înseamnă o țară modernă: o țară cu oameni dinamici, orientați spre viitor, care pun accentul pe performanță, pe raționalitate, pe respect pentru drepturile omului. O țară cu instituții puternice, cu legi puternice și respectate, cu o economie competitivă, cu un nivel de trai și cu o calitate a vieții ridicate.


Românii îşi doresc modernitatea
Am discutat până acum ce înseamnă modernitate. Întrebarea este: ne dorim aşa ceva?

După cum bine știm, întrebarea este evident retorică. Mersul lucrurilor de după 1989 ne-a arătat cu siguranţă că da: românii în din ce în ce mai mare măsură îşi doresc să fie moderni. Îşi doresc să trăiască într-un stat guvernat de instituţiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, care să le permită să ducă o viaţă fără lipsuri, în care să se respecte drepturile omului, într-o societate dinamică, ce priveşte spre viitor, nu spre trecut.

Exemplele sunt prea multe pentru a le enumera aici. E suficient să ne amintim de explozia de entuziasm, de senzaţia de eliberare, de mântuire cu care românii au primit căderea comunismului în 1989.

E suficient să menţionăm milioanele de români care sunt în momentul de faţă plecaţi în străinătate, preponderent în ţări Europene (mai ales Italia şi Spania), pentru a duce o viaţă mai bună. De ce se duc românii noştri în Italia, în Spania, în Canada, în Australia sau în Noua Zeelandă şi nu în China, în Angola, în Rusia sau în Cuba?

Dincolo de răspunsul cinic: pentru că acolo se pot duce şi că este nevoie de forţă de muncă, există un răspuns care surpinde mult mai bine motivația acestor emigranți: pentru că îşi doresc să se ducă acolo. Nu-i obligă nimeni să meargă la muncă în Spania sau să emigreze în Australia. Nu-i deportează nimeni acolo. Emigrează pentru că apreciază oportunităţile economice şi stilul de viaţă din aceste ţări. Pentru că apreciază felul în care funcţionează instituţiile în acele ţări, principiile după care se ghidează acele societăţi: libertate, dreptate, prosperitate, toleranţă, şansă egală, respectarea drepturilor omului, optimism.

Cum spunea Giddens: setul de atitudini faţă de lume.


Modernizarea României: şansa dată de NATO şi UE
Până acum, am discutat la modul general: de ce este bună modernitatea și de ce România își dorește să devină (și mai) modernă. Să trecem de acest nivel şi să devenim operaţionali. Cum ne ajută NATO şi UE să ne modernizăm?

Protecţie militară
Simplu: prin faptul că ne apără.

După experienţa celor 50 de ani de lipsă de libertate, România trăieşte pentru prima dată în istoria sa modernă şansa de a face parte dintr-un sistem de alianţă militară stabil, care şi-a dovedit principiile, fidelitatea, consecvenţa şi eficienţa timp de mai bine de jumătate de secol.

Spre deosebire de alte alianţe militare din România a făcut parte în trecut şi care
s-au dovedit în cele din urmă nu tocmai fericite pentru destinul pe termen mediu
şi lung al ţării noastre, acum facem parte din cea mai puternică alianţă militară existentă în prezent pe glob.

În cei cincizeci de ani de existenţă, nici una din ţările care au făcut parte din NATO nu a suferit de pe urma unei agresiuni externe, nu a avut teritoriul invadat, nu a suferit pierderi teritoriale, ocupaţii sau intruziuni în politica internă. Iată un trecut militar de succes, care prefigurează cu un grad ridicat de probabilitate un viitor militar de succes.

Felul în care ţările NATO, mai ales Statele Unite, pune accentul atât din punct de vedere al resurselor investite (de departe cel mai mare buget de apărare din toate ţările lumii, cu un ordin întreg de magnitudine peste ceilalţi), cât şi al efortului de cercetare / dezvoltare face foarte plauzibilă ca situaţia României să fie una stabilă, lipsită de evenimente nefericite în viitorul apropiat şi mediu (următorii 50 de ani).

Iar asta ne va asigura cea mai prețioasă resursă de pe lumea asta: timp.

Apartenența la NATO ne va da timp să ne dezvoltăm. Să ne dezvoltăm infrastructura, economia, mentalităţile. Să dăm timp rănilor trecutului să se repare. Să dăm prilej rețelelor și practicilor sociale, cele care compun textura zilnică a societății, să apară și să evolueze încetul cu încetul, neforțat, în rostul lor, în maniera specifică istoriei a la longue, cea care face lucrurile cu adevărat să se așeze.

Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană ne va da pentru prima dată prilejul în istoria noastră să avem o gură de aer prelungită de pace, prosperitate şi libertate.

Ştiu: sună lozincard. Dar cuvintele “pace”, “prosperitate” şi “libertate” în acest context chiar înseamnă ceva, nu doar rumeguş de tipul Plenarelor PCR. Avem nevoie să fie pace. Avem nevoie să fim liberi, să ne trăim viaţa aşa cum dorim. Avem nevoie să ne ducem viața de zi cu zi fără frica invaziei diviziilor de tancuri.

Pe lângă pace, ne dorim să trăim o viaţă prosperă. În cei cincizeci de ani de comunism singurul lucru de care am beneficiam de pe urma umbrelei militare sovietice a fost pacea.

În rest, nu am avut parte nici de libertate, nici de prosperitate. Nu am trăit viaţa pe care ne-am dorit-o, ci am trăit după cum vroiau alţii. Ne-am dus (mai bine spus nu prea ne-am dus) doar unde ne lăsau alţii să ne ducem. Am vorbit ce ne dădeau alţii voie să vorbim. Am mâncat ce au vrut alţii să mâncăm. Ne-am dezvoltat economic mai prost şi mai puţin sustenabil, mai puţin natural decât alţii. Resursele naţionale, atât reproductibile (alimente), dar mai ales cele nereproductibile (resurse prime: petrol, gaze naturale, uraniu, minereu de fier) au luat mult timp calea Rusiei.

Exemplu clar de relaţie colonială: o ţară centru care îşi impune valorile, ideologia şi care în schimb exploatează resursele coloniilor.


Dar cel mai important a fost intruziunea mentală: am gândit cum au vrut alţii. Presiunea ideologică agresivă, violent-rudimentară la început (vezi generaţiile de români morţi în puşcării şi lagăre de muncă în anii 50-60), urmată de perioada de agresiune mai subtilă, mai insidioasă, dar la fel de pernicioasă, din anii 70-80 şi-a pus amprenta pe noi toţi.

Acum, încetul cu încetul, ne lingem rănile mentale care au generat atâtea disfuncţionalităţi de gândire: lipsă de încredere şi de aptitudini antreprenoriale, pesimism, ipocrizie, laşitate, autoritarianism, lipsa excelenţei şi a perseverenţei.

Avem nevoie să redescoperim aceste valori. Însă acestea sunt plante sensibile: au nevoie de mult timp să încolţească, să înflorească şi să dea roade în rândul românilor. Pentru asta avem nevoie de timp. De stabilitate. Alianţa militară în cadrul căreia am intrat ne va permite acest lucru, pe termen mediu şi lung.

Instituţii. Rigoare.
Apartenenţa la aceste două mari organisme supra-naţionale ne va permite să ne dezbărăm încetul cu încetul de năravul complacerii în relaţii publice pre-instituţionale, personalizate, lipsite de eficienţă şi dreptate.

Nu ne va fi uşor şi probabil nu vom face tot drumul până la capăt. Avem experienţa altor ţări de mentalitate latină, mai greu împăcate cu eficienţa, rigoarea şi caracterul impersonal al instituţiilor birocratice moderne. Vezi cazul Italiei, al Portugaliei sau al Greciei.

Însă acelaşi caz, al aceloraşi ţări, ne demonstrează şi contrariul: de când sunt în Uniunea Europeană aceste ţări şi-au îmbunătăţit performanţa instituţională. Cetăţenii lor beneficiază de o distribuţie mai judicioasă, mai transparentă a resurselor publice, relaţiile instituţii – cetăţeni şi-au pierdut din caracterul clientelar paternalist.

O rigoare instituţională la care încă de pe vremea lui Carol I România visa, pe care încetul cu încetul începuse să o realizeze până prin anii 20-30, ani de glorie ai României de atunci, când decalajele instituţionale, economice şi valorice începeau să se estompeze. România intrase clar pe făgaşul modernizării.

Pe urmă a venit cel de-al doilea război mondial şi, la sfârşitul lui, ne-am trezit de partea greşită a Cortinei de Fier. Şi am aşteptat 50 de ani să scăpăm de ea, timp în care nu numai că nu am progresat la fel ca ceilalţi, dar în multe privinţe am regresat (3), mai ales la nivel de mentalităţi (valori, atitudini faţă de viaţă).

Investiţii. Globalizare economică
În strânsă legătură cu protecţia militară şi cu modernizarea instituţiilor este conectarea României la economia globală. De-abia după ce au primit asigurarea dată de apartenenţa la NATO şi, mai recent, la UE, marii jucători economici au început încetul cu încetul să vină în România.

Iar procesul este unul care de-abia a început: vezi exemplul investiţiei Ford la Craiova care dintr-o dată, după ani şi ani de tărăgănare, a căpătat viteză şi dintr-o dată s-a finalizat; vezi exemplul Nokia la Cluj – lista poate continua.

Pentru investitorii străini este simplu: România în NATO și UE le dă siguranţa că nu bagă bani în afaceri şi zone riscante. O dată intraţi, riscul de ţară a scăzut considerabil şi dintr-o dată am apărut pe harta economică globală.

Efectele pentru români sunt la fel de simple şi de evidente: locuri de muncă, nivel de trai mai ridicat, prosperitate, un cerc virtuos al creşterii economice din ce în ce mai evident, atât în statistici, cât și în viața de zi cu zi, care generează creştere a nivelului de trai, care generează un consum mai mare, care generează o cerere mai mare, care generează creştere economică etc.

Exemplul paradigmatic este cel al Turciei. O ţară care, o dată intrată sub umbrela protectoare a NATO, a reuşit să continue procesul de modernizare iniţiat de Kemal Ataturk şi de Junii Turci şi, în ciuda proximităţii cu un spaţiu cu elemente puternice de risc (Orientul Apropiat la sud şi la vest, Rusia la nord), a reuşit să evite pericolele asociate cu acesta (tulburări interne, conflicte armate, stagnare economică, lipsă de reformă a instituţiilor) şi să se bucure de o modernizare susţinută, în momentul de faţă fiind una din ţările importante din punct de vedere economic.

Să facem un efort de imaginaţie şi să încercăm să ne închipuim cum ar fi fost Turcia dacă nu ar fi fost membră NATO... De aceeaşi şansă se bucură în momentul de faţă şi România.

Cunoaştere. Mentalităţi. Dinamism
Un alt element pozitiv al intrării României în NATO şi UE îl reprezintă accesul la cunoaştere.

• Economic: acces la tehnologii de producţie, strategii de distribuţie şi comunicare mai eficiente.

• Educaţional: proceduri şi conţinuturi educative; migraţie reversibilă a materiei cenuşii.

• Militar: acces la tehnologie şi proceduri de ultimă oră.

• Academic şi cercetare: Acces la reţelele de cunoaştere, transfer de informaţii şi personal.

• Mental: valori, proceduri sociale, textura interacţiunii cotidiene şi valorile adiacente acestora.

Câştigul la nivelul mentalităţilor este cel mai important, iar fenomenul migraţiei este relevant în acest sens.

Fenomenul masiv de migraţie pe care România îl trăieşte în momentul de faţă are cu siguranţă elementele sale negative: lipsa forţei de muncă, lipsa contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale şi dezechilibrul bugetar generat, problemele care apar în cadrul populaţiei inactive (copiii fără părinţi care să le asigure căldura căminului şi modelul de educaţie, bătrâniii fără copiii care să le fie prin preajmă).

Dincolo de asta însă, şi dincolo de evidentul avantaj financiar de care România se bucură în momentul de faţă de pe urma emigraţiei temporare (6 miliarde Euro în 2007), principalul câştig îl reprezintă modernizarea celor care pleacă în străinătate la nivel mental. Exemplele de succes pe care le trăiesc, interacţiunea cu instituţiile publice din celelalte ţări, procedurile sociale pe care le asimilează sunt tot atâtea câştiguri la nivel valoric.

România se modernizează prin românii care se modernizează. Până recent, aculturaţia, împrumutul cultural se făcea predominant mediat: prin intermediul produselor culturale (cărţi, filme etc) cu care românii intrau în contact.

Acum, românii au din ce în ce mai des ocazia să intre în contact direct cu o societate modernă şi, prin asta, să grăbească modernizarea României. Nu toţi care pleacă vor rămâne în străinătate. Unii se vor întoarce, din ce în ce mai mulţi pe măsură ce lucrurile se aşează şi în România. Iar aceştia aduc cu ei practici sociale moderne.

Concluzie: o șansă rară. Să profităm de ea
O singură dată a mai avut România o astfel de şansă: la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. E vorba de procesul început de Războiul de Independenţă, de stabilirea casei regale, de modernizarea societăţii, de stabilirea instituţiilor moderne, de lentul, sinuosul proces de umplere a formelor fără fond, de creşterea teritorială de după Primul Război Mondial (Marea Unire) şi de dezvoltarea ulterioară din perioada de glorie a anilor 20-30.

Ce se întâmplă acum este comparabil ca ordin de magnitudine şi de dezirabilitate cu ce s-a întâmplat atunci. Vor fi cu siguranţă pericole şi dificultăţi. Unele din ele deja cunoscute, altele de-abia bănuite sau nici măcar pe atât.

Ne pregătim să intrăm într-o perioadă din ce în ce mai puternic marcată de problema resurselor de energie epuizabile (combustibili fosili) şi de marile tensiuni geopolitice generate de aceasta. Deja, încetul cu încetul, facem parte din acest joc, cu părţile sale bune şi rele. Un exemplu recent elocvent îl reprezintă vânzarea Rompetrol către o firmă de stat din Khazastan, dar de departe cel mai recent și mult mai semnificativ în acest context este cel al războiului din Georgia.

Alte probleme cu care cu siguranţă ne vom confrunta datorită apartenenței noastre la NATO sunt conflictele asimetrice şi escaladarea terorismului, de care mai devreme sau mai târziu, părerea mea este că vom avea, din păcate, și noi parte; evoluţiile demografice nefavorabile pe termen lung acestei părţi a lumii şi presiunile migratorii asociate cu acestea; emergenţa Chinei.

Per ansamblu, însă, putem cu adevărat vorbi de şansă. Să nu uităm că a fost o perioadă destul de lungă, aproape un deceniu, în care am bătut la porți închise. Era cât pe-aci să rămânem la uşă. De-abia în 2001 prăbuşirea a două blocuri în mijlocul New Yorkului a înclinat cu adevărat balanţa de partea noastră.

Acum, că suntem înăuntru, trebuie să ţinem cu dinţii strânşi de această şansă şi să fructificăm fiecare picătură din ea.


Note
(1): Un ultim cuvânt, înainte de a trece să discutăm conceptul de „modernitate”. Sunt dintre aceia care consideră anacronic un asemenea demers de analiză, ce pleacă de la premisele unei istorii de acum mai bine de 50 de ani. Lumea s-a schimbat între timp, argumentează aceștia. Nu mai avem de-a face cu simplitatea cvasi-maniheistă a bipolarității Războiului Rece. În momentul de față, lumea este din ce în ce mai complexă. Pe glob nu sunt doar Rusia, Europa și America, ba chiar din contră, acestea încep să conteze din ce în ce mai puțin. Globalizarea și centrifugarea polilor de influență pe tot parcursul globului, lenta spirală de mutare a centrului de interes geopolitic spre Asia (țările Asiei Centrale, India, China), toate acestea aruncă în desuetudine și inadecvare argumentația dumneata. Tuturor acestora le răspund simplu, cu un singur cuvânt: Georgia.

(2): http://www.britannica.com/ebc/article-9372363

(3): Nu în toate. Societatea românească a avut şi exemple de modernizare clară: vezi educaţia universală, urbanizarea sau industrializarea.
Citeste tot...