Balonu roshu, minca-l-ar moshu

Stiti voi povestea cu balonu rosu. Emotie inocenta copilarie fericita simbolistica trairistica cinematografistica premii intensitati cronici laudative ecsceptzional de la foarte perfect in sus vai cita sensibilitate ce idei ce realizare doamne ce ti-e si cu cinematograful asta fabrica de vise cum inaltza el oamenii.

Scuze ca-l pun in bucati, asa l-am gasit.

Le balon rouge (1958). Part 1


Le balon rouge (1958). Part 2


Le balon rouge (1958). Part 3


Le balon rouge (1958). Part 4


Deci emotie, da? Deci puritate, da? Deci copii copilarie inocenta. Deci anii 50 in care se facea La Strada si Ben Hur, da? Deci cinematograful, vehicol al progresului social.

Ete na. Ete ca lumea s-a desvrajit maturizat deziluzionat si mai ales si ales s-a inventat Internetul, acest devorator de minti, acest ucigas in serie de puritati pure.

Prilej cu care copiii au devenit oameni mari fara sperante care se uita la televizor la talk showuri si pe urma sar de la balcon si pe urma se duc la televizor sa povesteasca cum au sarit ei de la balcon.

Cinematograful s-a transformat intr-o fabrica de contuzii perfuzii obtuzii rolul educatoro-inaltator al sau s-a pierdut printre crapaturi si generatiile astea tinere si atomice si impertinente au gasit de cuviinta ca la acel film de oscar cezar ce pana mea a luat el e nevoie sa i se dea un raspuns.

Urgent.

Ceea ce va doresc si Dvs. Priviti si taiati-va incet cu lama pe buze in timp ce suridetzi angelic. Vorba lu Marghioala: merita fiecare liniuta. Incepe incet si trist si se termina apoteotic si inaltator. Ad literam inaltator. Du-ma la cer da-mi aripi.

Si pe urma mai vedem noi.

Billy's Balloon (Don Hertzfeld, 1998)


Courtesy of Marghioala & Ostap Bender, care cu aceasta ocazie intra la blogroll, mama lor de decadenti, de spurcati la gura, de ireverenti si de nasoi la capul ala al lor inutil si nashparliu.