True Craftmanship

În seara asta am văzut, back to back, ambele variante ale lui True Grit: și cea din 1969, în regia lui Henry Hathaway, și cea din 2010, în regia fraților Cohen. Pentru a nu răsturna percepția și pentru a nu nimeri într-o oglindă răsfrîntă post-moderno-facilă, am dorit să le văd în ordinea lor firească: mai întîi John Wayne, apoi Jeff Bridges.

Trebuie să spun că am fost neașteptat de surprins plăcut. Este unul din puținele remake-uri pe care le-am văzut despre care pot spune cu mîna pe inimă și pe tastatură că sînt mai bune decît originalul.

Este drept că originalul are farmecul său stereotipizant și ușor tongue-in-cheek. John Wayne face evident pe nebunul în film și încalță niște cizme mai mari decît realitatea, overdoing it.

Are momente de evident farmec cinematografic, momente de măreție cinematografică, însă pot spune că nu a trecut așa de bine proba timpului precum alte westernuri clasice, cum ar fi The Searchers, de exemplu, sau Hombre sau Ride the High Country sau High Noon sau The Naked Spur.

Are oareșce ceva ham prin el, cum ar spune englezul american. Tongue-in-cheek. Un pic de histrionism gratuit care transpiră prin multe scene, chiar dacă și asta îi dă mare parte din farmec – pentru cei care sînt în stare să aprecieze așa ceva.

În schimb, filmul fraților Cohen este mai catolic decît papa. Reușește să fie mai stark and methodical and serious and we-really-mean-business decît alte grim revisionist westerns dintre care modelul exemplar îl reprezintă Unforgiven.



O reconstruire istorică fără de cusur a atmosferei acelor vremuri, pînă în cele mai mici detalii: haine, discurs, atitudine față de indieni. O reținere regizorală binevenită de la originalitățile de autor cu care frații Cohen ne-au învățat. A good ol' western told in the good ol' fashioned manner, a real genre movie without any quirks, except for a couple of loose fingers, but we can abide with them, for local colour.

Dar mai ales un joc actoricesc exemplar din partea lui Jeff Bridges și a lui Heilee Stainfeld, o surpriză deosebită, un drac de fată care la momentul filmării avea doar 14 ani, dar care descurcă de minune în rol, cu aplomb, fără note false, o prezență mult mai adecvată rolului decît analoaga sa din versiunea din 1969.

Pe scurt, o încîntare de film. De la Unforgiven încoace, de aproape 20 de ani, nu s-a mai făcut un asemenea western. Chapeau, fraților Cohen!

:) :bow: