miercuri, 19 ianuarie 2011

Ubi bene?

În cele ce urmează e vorba despre două subiecte dragi mie. Despre educație, pe de o parte. Despre statistică și grafice și cifre și analize cantitative, pe de altă parte.

Și despre al treilea subiect, la care inevitabil ajungem, mai spre sfîrșitul discuției, pentru că știm cu toții că toate lucrurile importante care vin în perechi sînt trei, că așa zice și la Biblie, și la masoni, și la budiștii cei asiatici și triști.

Să vă explic.

Camil Stoenescu ne arată un grafic din The Economist care vorbește despre interesul din ce în ce mai ridicat al studenților american pentru studii chinezești, coroborat cu ponderea studenților chinezi care studiază în Statele Unite ale Americii.



Te uiți la grafic și ce exclami? Waw! Ai naibii chineji, ce gîndire strategică, dom'le, cum se gîndesc ei la lucrurile cu adevărat importante și de ce au recuperat economic și din punct de vedere al calității vieții așa de mult în ultimul timp.

Hmmm. Stai așa că nu-i așa.

Păi de ce? Păi simplu. Pentru că această pondere a studenților străini în SUA trebuie coroborată cu ponderea total populației pe glob (ca să nu mai spun că ar trebui de fapt pusă în relație cu ponderea populației de vîrstă școlară de pe glob, dar hai totuși să nu despicăm firul în patru chiar atît de laborioso-academico-pedant).

E simplu. Cu cît o țară e mai numeroasă, cu atît ne așteptăm ca studenți de-ai ei să fie mai numeroși în rîndul studenților străini din SUA. Asta în condițiile ipotezei nule, cînd considerăm că nu există nici o altă legătură între țări și propensiunea lor de a avea / trimite oameni la studii în SUA.

Hai să vedem. Mai întîi căutăm o sursă de informații despre populația țărilor de pe glob. Google să trăiască. De fapt, nu. Și mai populist și anti-științific: Wikipedia să trăiască.

Comme on. Să nu-mi spuneți că trebuia să mă duc pe cine știe ce site al ONU, World Bank, CIA, Unesco sau Ministerul Mediului din Noua Zeelandă ca să-mi crească precizia la a doua sau a treia zecimală după virgulă, că zvîrl cu wirelessul după voi.

Buuuun. Primul pas a fost făcut. Știm populațiile țărilor, de manieră destul de recentă și de decentă.

Pasul doi este să calculăm ponderea populației fiecărei țări din total populație pe glob. Atenție!, fără populația SUA, că universul analizei îl reprezintă țările care trimis studenți străini în SUA, deci SUA se exclude.

Obținem o cifră de aprox. 6,5 miliarde de locuitori, fără SUA (6,531,194,906 pămînteni, ca să fim pedanți), din care, pasul următor, calculăm procente (vezi tabel mai jos).

Pasul următor îl reprezintă să comparăm procentele rezultate cu cele din graficul The Economist. Ia să vedem? Sînt mai mari decît cele ce ar rezulta pe baza volumului de populație sau nu?



Concluziile trase de pe urma acestei analize comparative sînt total diferite față de cele care am fi fost tentați să le tragem dacă ne uitam doar la graficul inițial, cel din The Economist.

Păi ce reiese? Că China are atîția studenți în Statele Unite dintr-un singur motiv: că sînt mulți ei pe glob, nu de alta. Raportul studenți : populație este apropiat de 1, de 100%, de media postulată de ipoteza nulă, de fapt chiar ușor sub 100%, 90%.

Deci chinezii trimit atît de mulți studenți în SUA pentru simplul motiv că sînt al naibii de mulți, miliarde, ei de fapt trimițînd ceva-ceva mai puțin decît "ar fi cazul", dacă ar fi să ne luăm după ponderea lor în total populație globală, fără SUA.

Aceeași concluzie o tragem și la adresa Indiei. Are ea mulți studenți în SUA, dar asta se datorează doar faptului că este țară mare, a doua de pe glob. De fapt, ea trimite doar 83% din ce ne-am aștepta să trimită. Nu își concretizează potențialul, cum ar veni.

Adevărații cîștigători, de departe, ai acestei analize sînt Coreea de Sud și Taiwanul. Aceste două țări asiatice prezintă în Statele Unite a proporție cocoșător de mare de studenți, raportată la ponderea lor din total lume.

Coreea de Sud trimite de 14 ori, atenție! de 14 ori mai mulți studenți decît ne-am aștepta.

Nici Taiwanul nu se lasă cu mult mai prejos și trimite de 11 ori mai mulți decît ponderea ce ar fi rezultat din simpla distribuție de volum global al populației.

De-abia aici putem spune cu siguranță că avem de-a face cu o strategie bine gîndită și riguros aplicată, cu perseverență și cu efort financiar susținut, pentru a căpăta singurul lucru de pe lumea asta care contează cu adevărat: materia cenușie bine mobilată, creierele, cunoașterea. Ai carte, ai parte. Nu ai, ștergi babe de rahat la fund prin Italia și Spania. Mă rog, altă discuție.

Alte țări stau și ele mai bine decît ne-am fi așteptat: Canada, de 4 ori. Dar să nu uităm că în acest caz Canada este practic tot Statele Unite, așa de apropiate cultural și geografic sînt cele două țări (except snow and polar bears, of course).

Deci Canada pur și simplu își exploatează proximitatea geografică (ceea ce nu se poate spune despre Mexic – vezi mai jos).

Arabia Saudită este o altă țară care trimite muuult mai mult studenți, de 5,5 ori mai mult decît ne-am fi așteptat în condițiile ipotezei nule.

Miroase a strategie, nu? De la o populație care huzurește de pe urma exploatării resurselor minerale în condiții de cvasi-monopol (OPEC), încet-încet emirii pregătesc culcușul pentru un viitor post-petrodolaristic. Not bad at all, not bad.

Cine mai scoate capul? O singură țară: Japonia, cu o pondere de aproape două ori mai mulți studenți (185%) decît ne-am fi așteptat.

Știm că pe vremuri, în anii 60-70, Japonia a urmat aceeași strategie de knowledge drain pe care Coreea de Sud și Taiwan le urmează acum. În momentul de față, fie se consideră că universitățile lor din Japonia au atins un nivel de proficiență intelectuală similar cu cele din Statele Unite, datorită eforturilor generațiilor precedente, fie pur și simplu avem de-a face cu un mal d'etre generațional, cu une lassitude, cu o lene dată de tihna nivelului ridicat de viață. Mama ei de îmbuibare, cum lenevește simțurile și adoarme voința.

Ce mai observăm? Că Mexicul, deși în coasta de sud a Americii, simetric cum ar veni față de Canada, la o aruncătură de băț peste zidurile anti-imigrație, de-abia de-abia își atinge potențialul de studenți, cu un raport de 110%. Mediocru, ca să nu fiu și mai critic.

Nici restul lumii nu-și concretizează potențialul. Însă în unele cazuri se datorează probabil nivelurilor universitare de acasă (Anglia, Franța, Germania, Israel, în general țările occidentale dezvoltate). În alte cazuri sărăcia și / sau distanța își spun cuvîntul.

Ce contează însă cel mai mult îl reprezintă identificarea unui pattern cultural bine definit. Țările din Asia: Japonia mai întîi, pe urmă Coreea de Sud și Taiwanul, mai recent China, fac eforturi bine gîndite și susținute la nivel statal de a recupera din handicapul de cunoaștere care le desparte de principala țară în această privință, Statele Unite.

Asta bazîndu-se pe un fapt la fel de simplu: pe patriotism. Nimic nu-i împiedica pe japonezii tineri, pe sud-coreeni ori pe chinezi să rămînă în Statele Unite. Și totuși, mulți dintre ei s-au întors, chiar dacă fie în condiții de trai mai scăzute, fie chiar în regimuri sociale nu chiar atît de dezirabile, mai ales în comparație cu democrația din Statele Unite.

De aici trebuie să plecăm cu întrebarea: România unde este pe acest tabel? Și unde ar trebui să fie în următorii 10 ani, 15 ani, 20 de ani?

Pentru că dacă nu trimitem la studii în Statele Unite (forget Uniunea Europeană – the bloody Americans rule, education-wise) valuri-valuri de tineri care în primul rînd să bage la cap, iar în al doilea rînd să nu-i apuce huzurul pe acolo, că se trăiește mai bine și e mai mult soare în California, și să se întoarcă acasă, unde plouă și e urît și e plin de țigani și regimul dictatorial Băsescu mănîncă intelectuali pe pîine, în timp ce înțeleptul Iliescu privește cu seninătate la trecut și cu indiferență la viitor, visînd la mineri și la inginerii sociale cu pulanul de kagebist.

Și de aici începe o luuungă și vehementă discuție: cine e de vină? Regimul dictatorial Băsescu (Iliescu, Năstase, Constantinescu, Țopescu, Enescu, Dumnezeiescu), cel care în mare nemernicia sa n-a făcut nimic în această privință? Sau valorile naționale aproximativ oareșcum cam nu prea, moartea datoriei specifică post-moderniștilor din noi, care gîndesc mai degrabă în termeni de Ubi bene, ibi patria?

Aduceți-vă aminte, dragii mei cîrcotași de peste ocean (cu unii dintre voi chiar mă și voi întîlni la revederea de 20 de ani de la terminarea liceului în această vară): Ask not what your country can do for you - ask what you can do for your country.

Și asta a fost spusă de un american, rasa mă-sii de viață, că tot apreciați voi cele americane, că altminteri n-ați fi plecat fără să vă mai întoarceți.

:(




PS: de citit si articolul lui Cosmin Alexandru, ca tot vorbim de educatie.

21 comentarii:

camil spunea...

zic și io un ceva un pic pe acolo și matale dezvolți o întreagă strategie național-gnoseologică :)

Turambar spunea...

E greu pina ma stirnesc :) :wink:

Ștefan A. spunea...

A lipsit o strategie nationala care sa trimita tinerii la studiat prin alte tari . Pentru a inlocui sontic, sontic clasa de "experti" nationali crescuti la Stefan Gheorghiu sau Moscova . De , nu se dorea sa vina putoiul sa inlocuiasca " elementele de nadejde " a patriei . :) Si asta din 1990.
Oricum a fost mai important ca valuta natiunii sa fie "dedicata" in un mod "original" la crearea noii clase de capitalisti de carton . Abonati la contract cu statul sau la afaceri cu terenuri.
Ca doar asta inseamna capitalism , sau nu ? :lol:

matusalem spunea...

Lasa taica, sunt sperante. Se vor intoarce copii aia inapoi si vor reforma totul. Ia uite la Prigoana JR Intaiul. Suuuuper! Educat si rafinat in west... :) :) :)
Apropo. Mm si eu o nepoata in Franta. ceva cu masterat/ supramasterat... si cand vine acasa altceva nu aude decat patrioticul indemn "Ce cauti tu aici? Hai, roiul inapoi! Ma-ta poate sa discute cu tine si pe mess si daca-ti duce dorul prea tare, ii punem web-cam" ... :))

Dani Sandu spunea...

Mirel, noi cred ca nu stam rau. La ultima evaluare pe care am vazut-o eu, sunt peste 50.000 de studenti romani in SUA. Sigur, daca compari cu cei aproximativ 700.000 de romani in SUA nu e mult.

Relevanti ar fi, indraznesc a crede, si cei peste 100.000 de studenti romani in Europa de Vest. Chiar daca nu e SUA, si acolo se studiaza mult mai bine decat la noi. Nu stiu cati se intorc, dar aia e o alta discutie.

Plus ca trebuie sa invatam sa privim lucrurile in fata in ceea ce priveste scoala in SUA. Costa, frate. Costa de te usuca, cel putin la nivel de licenta, cand bursele sunt putine si 99% dintre ele acopera numai scolarizarea, nu si banii care-ti trebuie sa traiesti. Mai departe, la graduate level, e mai usor sa primesti burse de scolarizare si Assistantship-uri care-ti dau si bani sa traiesti. Dar, sa fim seriosi, cati studenti romani sunt cu adevarat interesati si dispusi sa munceasca pe mai nimic ca sa faca un master sau un doctorat la nivel inalt?

Turambar spunea...

@ all: mersi pt comentarii. ca de obicei, cititorii mei sint mai faini decit ai altora :wink:

@ Dani Sandu: sa dea Dumnezeu sa fie asa.

Itzicbaseanu spunea...

Stimate domnule Turicel,

Imi desfat 'telectu' citind bloguri!...Ubi bene...?...Aristofan,Pacuvius, Cicero...Eeeei ou sont le niege...?...Ba Turica, da uite ca veni unu,Petronius, mai al pralii da suflet si trase, ba Turica, adica trase alte conclusii, ca cica : "Ubicumque dulce est, ibi et acidum invenies"...Ia zi ba Turicele, "Ubidefuit orbis"?...Ca d-aia zisei si io ca "Ubi amici ibidem opes" bai tata, baiiiii!...Sarutmana doamna Flo!...Ca io cand ma gandesc altii cum sunt chiar ca-mi vine-n minte : "Sentire ea aetate eumpse esse odiossum alteri"...Ca la Telega Turica, ca la Telega!...

Adinel spunea...

Uoffff... Cand zic eu ca trebuie sa fim atenti la chestia asta numita "relatii internationale"... La pozele tale as adauga Crazy English si Mad about English! si la americani exemplul lui Colin Pine din The Year of the Yao (ProTV abia anul asta l-a dat pe post... dupa 6-7 ani... sigh)

Pongo spunea...

Cred ca asta e unul din secretele dominatiei mondiale a SUA.
Pana la urma cei mai buni probabil ca nu se intorc, ar fi si pacat.

p spunea...

˝Sau valorile naționale aproximativ oareșcum cam nu prea, moartea datoriei specifică post-moderniștilor din noi, care gîndesc mai degrabă în termeni de Ubi bene, ibi patria?˝

Realitatea este ca in Romania patriotismul-i tratat ca o boala rusinoasa.Cu pilule administrate pe diverse canale.

In alta paradigma -dar tot clinica- valorizarea patriotismului este tabuizata.
Numai ca unde este tabu si un totem este sau va fi.Asa zice la carte.

ZaffCat spunea...

Dau link-ul de mai jos numai pentru ca am si un comentariu acolo. Altfel, un text foarte bun al lui Alex.
http://zaffcat.blogspot.com/2011/01/n-avem-nevoie-de-tradatori.html

ipo spunea...

De vina e si lipsa unui sistem de burse acordate de companii romanesti sau multinationale. Se plang ca nu au personal supercalificat pentru upper si top management de 20 de ani, dau cu banii in expati, dar nu investesc in niste burse cu care sa-i educe si sa-i lege de glie pe tineri.

In alta ordine de idei, oare daca se aduna 10 bastani din top capital si 10 companii romanesti cu lovele, nu s-ar putea pune de un invatamant superior tehnic mai bun chiar aici?

Blogatu spunea...

Acest blog a fost nominalizat in topul celor mai bune bloguri populare ale anului 2010. E un top al popularitatii, votul facandu-se simplu, pe baza de sondaj! http://blogatu.ro/2011/01/sondaj-cel-mai-bun-blog-popular-din-romania-in-2010.html

Anca spunea...

You... subversive number-freak minority, always dispelling the marvel of plasticish wisdom. :))
Bun de tot, batrane! :)

Turambar spunea...

@ Blogatu: :) txs :)

@ Anca: :p

Anonim spunea...

impresionanta demonstratia. dar partea asta crezi ca e corecta?

"Te uiți la grafic și ce exclami? Waw! Ai naibii chineji, ce gîndire strategică, dom'le, cum se gîndesc ei la lucrurile cu adevărat importante și de ce au recuperat economic și din punct de vedere al calității vieții așa de mult în ultimul timp.

Hmmm. Stai așa că nu-i așa."

pt ca-ti plac statisticile, uite numarul de patente acordate de USPTO. cred ca esti de acord ca au relevanta pentru nivelul de dezvoltare al unei tari.

in 1992: India 24, Korea 586, Japonia 23,151 si China 41

in 2008: India 672, Korea 8,731, Japonia 36,679 si China 1,874.

Turambar spunea...

Da, ai dreptate. Nu spun ca nu este strategie pusa la punct. Spun doar ca, cel putin in termeni de nr de studenti, s-ar putea chiar si mai mult.

China beneficiaza de avantajul marimii. Chiar si un procent mediu de oameni scoliti in SUA duce la un volum semnificativ, la o masa critica ce poate sa faca diferenta.

Anonim spunea...

yep. oricum, ai remarcat in analiza faza cu Korea, ceea ce putini remarca. spot on
chiar, ce impact crezi ca va avea o eventuala unire SK-NK? in the long run o sa-i traga inapoi sau ii impinge inainte si mai mult? (precedentul Germaniei e si nu e relevant pt ca acolo totusi DDR-ul avea cel mai avansat nivel de trai din est)

Turambar spunea...

Pe termen scurt evident ii va trage inapoi. E o povara mare sa-i aduci pe cei din Coreea de Nord inapoi pe linia de plutire. Dar cred ca va fi o povara pe care poporul coreean, harnic si perseverent si modest, il va duce la capat cu bine. Pe termen mediu va fi a pain in the ass for China. Asta este probabil si motivul pt care chinezii nu sint de acord cu unirea. Pestele cel mare il inghite pe cel mic. De ce? Pen' ca poate, de-aia.

:/

Anonim spunea...

mda, are sens ce spui. China tocmai ce le-a dat celor din nord un ajutor de 2 miliarde $. le mai da cate o gura de oxigen din cand in cand.
poate scrii ceva in viitor si despre cum vezi tu povestea din din cealalta emisfera: China, Japonia, India, Korea si tigrisorii aia mai mici.
a fost o placere sa citesc articolul asta.

Turambar spunea...

:)