Ce-ți doresc eu mie, dulce blogărie?

Ce vreau de la blogul ăsta anul acesta?,
mă întreabă Toma Nicolau.

Păi să începem cu alea rele.

Vreau în primul și în primul rînd să nu-mi mai mănînce atîta timp. Vreau să mă lepăd măcar parțial de această dependență. Știu, e greu. Ca orice dependență, se rupe ceva în tine cînd încerci să te rupi de ea.

Uneori, la beție ori oboseală ori supărare, mă bate gîndul să-l închid. Tu-ți rasa mă-tii de blog, eu te-am făcut, eu te omor. Unde e botonul de dilit, să-i arăt eu lui cine e stăpîn în pagina asta? Dar pe urmă îmi dau seama că a căpătat între timp o viață a lui proprie, că îmi este mai stăpîn el mie decît eu lui, că am niște cititori care așteaptă precum puii de cuc să-i distrez și să-i educ foaie verde foi de nuc parcă-mi vine să mă duc, unde văd, unde apuc.

Mă rog. Înțelegeți voi.

Alteori îmi doresc să nu mai fiu așa de hi-hi-hi și ha-ha-ha, superficial și obositor de baroc în vorbe. Să sparg vitraliul ăsta strident de colorat și să rămînă doar geamul, clar, transparent, minimalist, dacă știți voi despre ce e vorba în propoziție, ăștia care ați mai citit Asimov și Borges la viața voastră, că ei vorbeau despre această tensiune stilistică la oamenii cu vorba, nu cu sapa.

Să fiu și eu un om serios și trist, un colportor de subiecte cele mai foarte importante, atenție români, urmează un mesaj important pentru țară, stejar extremă urgență, vă ordon, treceți Prutul, să fugim, dezastru, castastrofă, Doamne ce ne facem cu tineretul ăsta din ziua de azi.

Să am și eu o morgă de ardelean gomos, așa ca sociologu' de Groparu :p, de oltean oțărît și țîfnos și intens, care clamează adevărurile mari și cele mai foarte ultime, să nu mai întinez nobilele idealuri ale comunicării cu tot soiul de țîțe și de glumițe eftine, de copii tembeli și cretini care sînteți că puneți botu' la așa ceva în loc să citiți Kant (a se pronunța "cunt", cum ne învață Maestrul din Cajvana). Mama voastră că numa' la prostii și la citit bloguri vă e capul, în loc să faceți și voi ceva în viața asta cu adevărat :p .

Dar pe urmă îmi aduc aminte că trăim totuși în anul de grație 2011, că de cînd a pus omul piciorul pe lună și mîna pe prima sa revistă Tin-Tin căderea din starea de grație modernist-serioasă s-a produs iremediabil și că nu are rost să lupt împotriva firii, îi las pe alții, ardeleni și triști, așa ca Groparu, să-și ducă această cruce solemnă, eu am alte cruci de cărat, Crucea Roșie, crucea mă-sii de viață, după cum spunea cu patos impasibil bunică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, nu este o coincidență faptul că sînt jumătate moldovean, jumătate muntean, deci pe de-a-ntregul tătar cuman în sînge și-n simțiri.

Vedeți? Ce v-am spus? Cînd mă apuc să aberez, nici cămășile de forță ale sociologiei nu mă pot înlănțui :) :p

Pe urmă, după tot acest pomelnic de chestii nașpa, mă scutur precum armăsarul din poveste, precum Arnold Alois Schwarzenegger de lutul cel bălos de pe el, să se bată naibii o dată cu Predatorul ăla care nu-l vedem, și trec la cele frumoase, pozitive, spornice.

Îmi doresc să fiu în stare să o pot ține tot așa.

Asta prima la mînă. Asta dinspre partea economică, cum ar spune dragul de el, politicianul nostru carele ne reprezintă în Europa.

Dinspre partea de content, abia de-aici încep cu adevărat marile aspirații, marile speranțe, trăirile naiv-programatice.

Păi, dragilor, îmi doresc să pot să vă spun, mai direct sau mai oblic, mai mistrețește sau mai șerpește, despre lucrurile pe care eu le consider a fi cu adevărat importante de pe lumea asta. Nu neapărat despre fericire ori sondaje, bani ori Geoană, Băsescu, Ponta, Antonescu, Isărescu, Dumnezeiescu. Ci despre lucrurile care ne permează de manieră insidioasă firea.

Vreau cumva să vă fac să vă gîndiți, în primul și în primul rînd, la autenticitate. Ce înseamnă să fii autentic? Să fii tu însuți, să-ți împlinești potențialul, să te transformi din cel care ai putea să fii în cel care ești cu adevărat? Care sînt beneficiile autenticității? Care îi sînt primejdiile? Ce e aia să fii autentic în anul de grație 2011, în țara de (mai puțină) grație România, pe sîrma de grație numită Internet?

Vreau deci să dau cu pensula pe tensiunea dintre autenticitate și ipocrizie.

În altă ordine de idei, dar de fapt în aceeași, vreau să vă dau cu vitrion în ochi și să vă fac să vă gîndiți la violență, agresivitate, risc, asumarea riscului, putere. Vreau să vă gîndiți la primejdie și siguranță, la ușurință și dificultate, la superficialitate și responsabilitate. Apetența pentru risc. Respingerea riscului.

Deci despre violență și putere, despre responsabilitate și risc.

Tot în zona asta, vreau să vă gîndiți la cele ale trupului, la cele ale hoitului de dinainte de culturalizare. La instinct, la animal, la hipotalamus, la creerul reptiliano-șerpilian, la etologie, la erotism și sexualitate și la felul în care animalul din noi își cere drepturile.

La continua tensiune dintre carne și spirit, dintre control și desfrîu, dintre natură și cultură, la felul în care această dihotomie și dihonie ne guvernează viața și atunci cînd nu-i dăm ascultare somatizează și zăticnește în felurile și colțurile cele mai felurite cu putință. Tot despre autenticitate este vorba, într-un alt mod.

Deci despre natură și cultură, despre animalul din noi. Inclusiv țîțe, evident :)

Vreau, de asemenea, să vă fac să vă gîndiți la cele două mari complicate tulburări intelectuale, cele care de fapt ne guvernează viața de cînd lumea și pămîntul, fără ca mulți dintre noi să știm asta.

E vorba despre complexitate și despre gîndirea de tip probabilist, această mare schimbare de paradigmă de la raționalitatea exact-încremenită la estimare, de la certitudine la probabilitate. Complexitatea ne guvernează viața și noi trebuie cumva dacă nu să-i dăm de cap, măcar să ne descurcăm cu ea de manieră mai puțin nevrotică.

Deci despre complexitate și gîndirea de tip probabilist.

În rest, numai de bine. O să-mi văd în continuare de marotele mele, de rugby și de Brel, de benzi desenate și de sociologie, de Corto Maltese și de David Bowie, de Bach și de zen, de Subaru și de sondaje, de demografie și de indo-europeni, de Batman și de psihanaliză, de ateism și de Japonia, de Van der Graaf Generator și de glumițe eftine, de matematică și de Telega, de funk și de Weber.

Random. Ăsta este cuvîntul. În marea sa zidire nezidită de nimeni, lumea asta se îmbucă din dihonia esențială: aleatoriu vs structură. Vreau să vă pun lanterna în ochi și să vedeți pe de o parte aleatoriul din structură, pe de altă parte structurarea întîmplării.

Acest yin-yang care face lumea să se învîrtă, să se întorloace ea întru ea, precum balaurul care își înghite coada și coada ești tu, cititorule, care vorbești în complexitate și în structurare cvasi-întîmplătoare fără să știi, precum musiu Jourdain în proză.

Autenticitate și aleatoritate. Structură și violență. Tandrețe și responsabilitate. Superficialitate și România. Putere și benzi desenate. Animale și munți. Biblia și Tarantino.

Hai, că aveți ce citi și de aici înainte...

:wink: :friends: