Observ în cele mai mici gesturi sociale pe care le facem o foame, o dorință de profit imediat, de a vedea rezultatele aproape concomitent cu începerea acțiunii care duce la acele rezultate. Gândire magică sau adolescentism social întârziat, oricum ar fi caracterizată aceasta atitudine generală, mi se pare foarte distructivă pentru ansamblul evoluției României.
În această cheie de observație, nu mă mai miră deloc de ce adăstăm într-o continuă incertitudine a rezultatelor pe termen lung: nimic mai simplu decât să ni se promită ceva rezultate pe anul acesta și... gata, suntem convinși până peste cap de validitatea soluțiilor. Pentru viitor, mai vedem noi, ne descurcăm atunci. Noi să fim sănătoși!
Cred că avem nevoie să începem să ne creăm viitorul, în pași măsurabili nu în imagini emoționale care se diluează a doua zi.
Mihai Stanescu in dialog cu Claudiu Degeragu aka Semanticus
Situația la zi – joi, șaptenov
Acum 2 ore
9 comentarii:
Mi se pare poate cea mai grava rezultanta a vietzii moderne, la nivel social, psihologic, ontologic.
Atunci cind nu mai asteptzi pentru (aproape) NIMIC, cind gaseshti pe oricine imediat, cind la o 'scrisoare' (azi, mesaj) pe care o (il) trimtzi, raspunsul vine in citeva /secunde/minute/ore (un schimb de scrisori intre mine si viitorul meu sotz, cind el era in armata, dura 2-3 saptamini; si nu intru in detaliile despre cum tratai o scrisoare pe hirtie, fatza de un sms sau un mail, astazi), cind comanzi chestii on-line, de aproape oriunde, in loc sa te strofoci sa afli unde se gaseshte obiectul si sa faci o complicata strategie sa faci rost de el (si vorbesc aici de chestii serioase - un medicament, o piesa de schimb - nu flecushtetze consumiste), cind orice imbecil gaseshte orice informatzie pe Net si tremuratul ca nu potzi gasi o anumita carte e complet necunoscut, ajungi la ce s-a ajuns acuma: lumea nu are rabdare pentru nimic, nu mai pretzuieshte nimic cum o facea pina acum 15-20 de ani, nu mai shtie sa ashtepte, dar, mai rau decit asta, nu face planuri pe termen lung si PIERDE ocazia sa-si dezvolte diverse skills importante. Eu sint terifiata de rezultatele pe termen lung, la generatzia copilelor tale si dupa, a acestui tip de vietzuire. TERIFIATA!
Doua comentarii. Adica trei.
unu la 1 la mina: waw! fain.
doi la 2 la mina: de ce nu iti fac dumneata matale matalutza blog? Comme on. You can do it. :) :wink:
trei la 3 la mina: doamna, orice sistem are mecanismele sale de reglare. asa invatam noi la teoria sistemelor generale. cumva se va regla. ca de maniera neplacuta si contondenta, sa ne ierte Dumnezeu cel care nu exista, dar nu ar fi prima oara in istoria umanitatii cind se va intimpla cu buba au ma doare. stii cum spune cintecul: que sera, sera. ia mai lasa-i sa descopere si ei, ca au mai facut-o si altii. sa vezi ce vor mai pune ceapa si cartofi si usturoi cind vor ramine fara curent electric, numa-numa.
patru la mina: :) :friends:
:)
Iti poti crea viitorul in pasi oricat de mari vrei important e sa incepi drumul si sa nu te abati de la el.
Curaj, vointa si perseverenta si orice e posibil.
Traiasca familia blogspot!
:) Nici nu stii cit adevar graiesti.
http://www.slideshare.net/captology/stanford-6401325
:)
Metr,
thanks pentru continuarea in sensul dorit a ideilor lui Mihai.
The pleasure is mine, maestre. It's good to keep up the good work.
:wink:
Rezonanta magnetica....7,83cicli/sec in 1980, azi 12cicli/sec.... 2012 .
:lol:
C
Si totusi, altii spun ca nu :) :p
http://quake.geo.berkeley.edu/ncedc/em.intro.html
Draga, ia uite dta aici serendipity. Fac turul de seara si uite ce gasesc pe blogul inczeklara:
"Intr-o dimineata de noiembrie 1989 mi s-a facut de la stomac in timpul orei de analiza matematica (tin minte cu atita acuratete ce ora era pentru ca am suportat durerile pina la sfirsitul orei de frica, profesorul de matematica fiind un tiran absolut – alta poveste, care ar merita si ea scrisa macar pentru faptul ca inca si acum mai visez urit cu el).
In pauza m-am dus la cabinetul medical din liceu unde asistenta mi-a pus in cinci minute diagnosticul de apendicita si mi-a facut trimitere pentru analize la policlinica de care apartineam.
Cind ma gindesc, totusi, ce vremuri diferite erau acelea… M-am dus singura la policlinica, acolo m-au mai consultat inca o data, mi-au facut urgent niste analize de singe si de-abia cind am auzit cuvintele spital si operatie m-am gindit sa o caut pe mama. Cred ca intr-un fel telefonia mobila ne impiedica sa crestem copii independenti, responsabili si descurcareti."
Trimiteți un comentariu