De ce uneori nu e rușinos sǎ plîngi

Vǎ mai aduceți aminte cînd ați plîns ultima datǎ?

Eu știu foarte bine momentul: ieri, în mașinǎ.

Mǎ rog, nu a fost plînset pe bune, ci senzația aia cǎ-ți dau lacrimile și cǎ totul se ridicǎ în tine, din mațe în plǎmîni în plexul solar în gît în ochi în creer, precum un val cǎruia nu i te poți împotrivi.

Știu, nu sunǎ bǎrbǎtește deloc. Știu, ce urmeazǎ sǎ vǎ povestesc sunǎ al naibii de telenovelistic. Emoții eftine, nu?

Nu. Deloc.

Totul începe cu felul în care îmi petrec timpul în mașinǎ.

Precum mulți alții, în mașinǎ ascult radio. Logic, nu? Cam singurul loc unde ascult radio. Fie muzicǎ -- și aici e altǎ discuție, pentru alt articol -- fie știri. Azi discutǎm despre știri.

Pînǎ acum ceva timp ascultam Realitatea FM. De cînd au devenit atît de cretin biasați mi-am bǎgat picioarele în ei. Și, descoperind cǎ nu reușesc sǎ ascult altceva, m-am întors la BBC, pe 88 FM. Sînt și ei obositori uneori, cu predilecția lor pentru Orientul Mijlociu, locul de unde vine sucul pe pǎmînt, dar mult mai puțin obositori și evident biasați decît guvizii noștri de jurnaliști mioritici.

Therefore, BBC.

Ieri s-a întîmplat cǎ am nimerit într-una din emisiunile nu de știri, ci de reportaje: Outlook. Cam pe la mijloc. Pe parcurs mi-am dat seama cǎ este vorba despre povestea unei fete care a crescut într-o familie de drogați.

Era sǎ schimb, pentru cǎ în general nu rezonez la asemenea trǎirisme, consider cǎ este responsabilitatea fiecǎruia cum își trǎiește viața și ce riscuri își asumǎ, cum îți așterni, așa dormi.

M-a frapat însǎ elocvența celei intervievate. Și am început sǎ ascult mai cu atenție. Și acolo am rǎmas.

Despre relația sa cu pǎrinții. Despre iubire. Despre condițiile groaznice de viațǎ. Despre dependențǎ. Despre iertare. Despre furie și neputințǎ. Despre stigmǎ. Despre mersul la școalǎ și diferența fațǎ de ceilalți copii. Despre abandonul școlar. Despre trǎitul pe strǎzi. Despre SIDA. Despre iubirea pentru cǎrți. Despre imposibilele proiecte de viitor. Despre ajutorul dat de ceilalți. Despre perseverențǎ.

Despre felul în care o fatǎ provenind dintr-o familie fǎcutǎ pulbere de droguri a ajuns la Harvard. Jumǎtate noroc, jumǎtate perseverențǎ. Cea de-a treia jumǎtate, niciodatǎ rostitǎ explicit, dar întotdeauna acolo: inteligențǎ.

Doamnelor și domnilor, vǎ provoc sǎ vǎ rupeți niște minute din viațǎ pentru a asculta o fatǎ deșteaptǎ și tristǎ și greu încercatǎ de viațǎ, cǎreia i-a trecut glonțul pe la ureche, o fatǎ cît se poate de elocventǎ și de expresivǎ și de înțeleaptǎ far beyond her age, vorbind despre iad, despre iubire, despre educație, despre moarte, despre pǎrinți, despre droguri și despre Harvard.

Și poate așa veți înțelege de ce Turambar chiar a plîns ieri în mașinǎ. Mama lui de pǎmpǎlǎu, cǎruia de data asta nu îi este deloc, dar deloc rușine cǎ a plîns. Redemption is strong sometimes.

Concluzia? Pentru numele lui Dumnezeu, don’t do drugs!

Articolul aici.

Streamul audio aici. Ascultați!

Cartea, Breaking Night, aici.