luni, 13 februarie 2012

La rămînere

Unul din stereotipurile pe care ne place să le vehiculăm ca să arătăm cît de deștepți și de citiți sîntem este că în război mor cei mai buni.

În România, în ultimii douăzeci de ani, din 1992 pînă azi, populația a scăzut cu aproape 4 milioane de locuitori. 3,8 milioane, ca să fim mai exacți. 1,1 milioane în primii 10 ani. 2,7 milioane în următorii 10 ani.

Cea mai mare parte din scădere reprezintă consecința emigrației. Într-adevăr, și sporul demografic natural are o contribuție la această scădere, morții depășind pe cei născuți.

Dar ponderea cea mai mare o reprezintă cei plecați în alte zări. Predominant Italia și Spania, unde, mai ales de cînd s-au deschis granițele în 2007, au plecat aproximativ două milioane de români.

În al doilea război mondial, timp de aproape 6 ani de zile, din 1940 pînă în 1945, am pierdut aproximativ 800 de mii de oameni. E drept, la o populație ceva mai scăzută, de aprox. 15 – 16 milioane. Cam jumătate au fost pierderi militare, cam jumătate pierderi civile.

Să facem niște calcule.

În perioada celui de-al doilea război mondial, timp de să zicem 5,5 ani, am pierdut în medie 150 de mii de oameni pe an. În primul deceniu post-comunist am pierdut în medie 110 mii de oameni pe an. În al doilea deceniu, din 2002 pînă în 2012, pierderea de populație s-a accelerat, ajungînd la 270 de mii de oameni pe an.

În medie, cam un oraș aproape mare pe an. Cam un Ploiești mai mare sau un Cluj mai mic. Cam un Brașov pe an.

Pierderile de populație sînt comparabile. Demografic vorbind, România suferă de 20 de ani efectele unui adevărat război. În consecință, se poate aplica stereotipul cu care am început acest articol. “La război mor cei mai buni”.

În cazul anilor 1992 – 2002, n-au murit, ci după cum spuneam, au plecat. Au votat cu picioarele. Și-au luat sarsanalele și și-au mutat viața, soarta, speranțele, copiii, bulendrele, viitorul, profesia, priceperea în altă parte.

Dar principiul se aplică în continuare. Au plecat cei mai buni.

Știu că sună nașpa. Știu că această afirmație ne provoacă ditamai rana narcisică în ditamai pieptu-ne de aramă în care bate o inimă neînfricată de genii carpatine.

Dar să nu ne amăgim. E un proces firesc, inevitabil, inexorabil și inoxidabil. Se pleacă de la mic la mare, de la mai rău la mai bine, de la sat la oraș, de la periferie spre metropolă.

Iar odată cu ușurarea tehnologică dată de transportul aerian care în ultima perioadă s-a democratizat prin extinderea low costului, cît și cu ușurarea polițienesc-legislativă venită cu deschiderea granițelor, exodul românilor s-a declanșat.

Nu vă păcăliți că e din cauza regimului nemernic, fie al lui Iliescu, fie al lui Constantinescu ori al lui Băsescu. Românii ar fi plecat unde vedeau cu ochii și înainte de 1989, dacă n-ar fi fost prizonierii unui stat milițienesc-autoritar.

Nu ce se întîmpla atunci, ci ce se întîmplă acum e o stare de “normalitate”, cu ghilimelele de rigoare pe care sociologul se vede nevoit să le pună în jurul acestui cuvînt spre a arăta că vorbim de caracteristica de probabilitate, nu de dezirabilitate.

Nu tot ce se întîmplă pe lumea asta este moral ori de dorit, însă cu toate acestea se întîmplă cu aceleași regularități înspăimîntător de predictibile. Crima, foamea, suferința, minciuna, sărăcia, războiul, moartea, toate sînt fenomene “normale” în sensul că ne așteptăm să se întîmple, chiar dacă nu ni le dorim.

La fel și cu emigrația. Se întîmplă, la fel ca și ploaia.

E vorba despre schimbarea de loialități care încetul cu încetul se întîmplă pe lumea asta. De la biologia genei la mema nației și acum la eficiență, la loialitatea rațiunii individuale. Loialități în schimbare.

Și, din păcate, pleacă cei mai buni, la fel cum în război mor cei mai buni, pentru că sînt mînați de loialitatea eficienței.

Pleacă cei tineri, cei în putere, cei deștepți, cei care sînt în stare să facă ceva, cei care își asumă riscuri, cei cărora nu le e frică nici de adversități, nici de viitor, nici de privirile neprietenoase ale străinilor.

Pleacă cei care stăpînesc suficient de bine o meserie încît să se descurce și în America, și în Italia, și în Noua Zeelandă. Pleacă cei care au viitorul în față, cei care știu să-și facă viitorul. Pleacă crema țării.

Noi, ce de aici, care am rămas, sîntem ceva mai puțin buni decît cei care au plecat. Nu spun neapărat că sîntem niște loaze iremediabile, dar sîntem ceva mai mediocri decît cei care au plecat.

După mai toți indicatorii care separă oamenii în ierarhii după criterii de dezirabilitate socială, în buni și răi, în proști și în deștepți, în pricepuți și nepricepuți, în harnici și leneși, în cinstiți și fameni, în veseli și triști, în verticali și ticăloși, mai după toate aceste ordonări noi ăștia care am rămas aici în țară, restul de vreo 18 milioane de suflete, sîntem ceva mai puțin strălucitori.

Mediocri.

Mediocri. Și trebuie să facem ceva.

În primul și în primul rînd, trebuie să ne conștientizăm această stare de mediocritate, de sub-optimalitate, de zăticnire, de bicisnicie, de stază în purgatoriul lui “merge și așa”, în țara lui Papură-Vodă, unde chiorul este rege peste orbi (no pun intended).

Boala acceptată este pe jumătate vindecată.

Nevroza acceptată și decizia de a intra în terapie reprezintă jumătate din vindecare.

În momentul în care nu veți mai sări de cur în sus citind aceste rînduri generatoare de rană narcisică și nu îl veți înjura cu aspre înjurături pe Turambar care, vezi Doamne, își bate joc de genialitatea acestui popor care suferă de la turci și de la Ștefan cel Mare încoace ca să-și facă nesimțiții de occidentali catedrale, atunci să știți că ați făcut primul pas spre tămăduire.

Nu spre mîntuire, aia e altă călătorie a spiritului, dar măcar spre vindecare și spre un plus de adecvare la această realitate cîinoasă, care nu ne dă pace și ne pune la treabă.

Știu: e greu.

Știu: doare ca dracu.

Să te uiți în oglindă și să-ți spui: sînt cam nașpa, sînt cam vraiște, sînt cam loază, sînt mai puțin bun decît nemernicii ăia care au părăsit corabia și s-au dus la Harvard și la Sevilla și în Toscana și în Auckland să conducă taxiuri și să tundă oile și să fie fericiți la antipozi, ori între zăpezile din Toronto care nu omoară oameni precum zăpezile din Buzău, deși sînt mai mari zăpezile canadiene, ei bine, în acel moment e primul pas spre reparația capitală la cap.

E, cum ar zice chinezul cel mult mai înțelept decît noi toți mioriticii la un loc, primul pas din proverbul “Drumul de o mie de leghe începe cu primul pas”.

Cuvîntul magic este “perseverență”.

Cuvîntul magic este “disciplină”.

Cuvîntul magic este “consecvență”.

Știți cum zicea nemernicul ăla de năzuitor eficient și scandinav? “N-ai reușit? Continuă! Ai reușit? Continuă!”.

Și să fie el al dracului de scandinav superior și eficient, de japonez arogant și înțelept, a continuat toată viața și a supraviețuit acolo unde alții au murit, a ajuns acolo unde alții n-au ajuns, i-a rămas numele acolo unde toți își doresc să le rămînă numele: în mintea oamenilor.

În momentul în care o să acceptăm că sîntem ceva mai mediocri decît ne permite fișa postului de muritori de rînd și că trebuie să facem totuși ceva pentru asta, atunci ne va fi mai bine.

În momentul în care ne vom accepta soarta de mediocri, faptul că avem toți un pic de Udrea și de Igaș în noi, un pic de Vanghelie și de Mazăre, un pic de bicisnicie, de nemernicie, de ticăloșie, de amăgeală, de zăbavă, de nepricepere, de superficialitate, de comoditate, de inadecvare, atunci va fi primul pas în drumul de 1000 de leghe în care România să înceapă să se vindece după războiul de douăzeci de ani prin care tot a trecut și trece în fiecare zi.

Războiul nostru cu noi înșine.





.

22 comentarii:

domnukalu spunea...

În principiu, sunt de acord. Mai puţin cu prima parte, şi anume esenţa postării: la război mor cei mai buni.
FALS! La război mor cei slabi. Cei puturoşi, cei bolnavi, cei care nu pot fugi. Iar cei tari supravieţuiesc şi ajung să povestească despre război. Şi cu pardonul de rigoare, susţin cu tărie că proştii au plecat. Şi proştii au rămas. Printre ei, oameni buni. Dar puţini, mult prea puţini pentru a înstrâmba talerul spre vreo parte.
Topis-ar zăpadele!

Turambar spunea...

E vorba de soldati, Kalule, nu de civili. Si intre militari, de regula la razboi mor cei mai buni, cei mai viteji, cei care sar inainte, cei care infrunta riscul, cei carora nu le e frica. Ei mor secerati, iar cei care baga capul la cutie si se fac si ei ca participa la actiune prezinta sanse ceva mai mari de supravietuire. In sensul asta se aplica zicala "La razboi mor cei mai buni".

Anonim spunea...

turambare,
face aceeasi greseala ca si Base, ca si MRU: pui oglinda romanului in fata si il silesti sa se uite in ea. in consecinta, asteapta-te la o droaie de injuraturi.

daca ar fi dupa mine, as incuraja tot tineretul sa plece afara macar un an, si i-as incuraja (economic) sa se intoarca in tara cu banii.

un an de zile de trait "afara" te schimba pentru tot restul vietii. IN BINE!

Dracu

Anonim spunea...

*faci

Dragos Bora spunea...

Metrî T, nu poate sa fie si invers? Mi se pare mai usor (chiar si pentru mediocri) sa te integrezi intr-un sistem care functioneaza eficient (Occidentul) decat sa stai in Romania si sa te lupti fie si numai pentru o supravietuire decenta. Nu mai zic daca ti-ar ramane puteri si timp sa faci ceva si pentru societate. Poate cei care au ramas nu-s chiar asa mediocri. Poate ca dimportiva.

Dan Mărăşescu spunea...

Că au plecaţi cei mai buni este şi nu este adevărată. Uneori se rămâne din tărie şi se pleacă din slăbiciune, sau din comoditate, cum zicea cineva.

Cred (şi nu cercetez, decât în mine însumi), că suntem un popor complexat. Ştiu că nu e bine să generalizez, dar am impresia că românii au fie un complex de inferioritate, fie unul de superioritate, ceea ce e totuna. Suntem neîmpăcaţi cu noi şi nu găsim drumul de mijloc al justei măsuri. Nu ne găsim motivarea corectă, care e motorul progresului pe care îl propovăduieşte Turambar. O vreme am crezut că sunt o excepţie şi mă vedeam oarecum liber, în afara poporului meu. Apoi mi-am dat seama că tocmai faptul că nu mă vedeam ca membru al poporului meu era semn de complexare. Nu aveam simptome atât de vizibile ca la alţi compatrioţi, nu înjuram românimea, nu o glorificam (sau amândouă pe rând), nu eram virulent pe net, dar complexul era acolo. Poate încă este.

Conştientizarea ajută, dar nu ştiu dacă este atitudinea cea mai facilă sau cea mai naturală. Cred că valorizarea e mai eficientă şi mai firească decât acceptarea "mediocrităţii". Unul dintre motivele pentru care e bine să trăieşti o vreme "dincolo" e tocmai şansa valorizării. E mai uşor să găseşti calea de mijloc şi să te împaci cu tine când mai scapi de grija zilei de mâine şi când, fără să fii excepţional, poţi fi apreciat pentru muncă, dăruire, pricepere etc. Şansa există şi în România, dar e mult mai greu de găsit.

Ce nu găseşti însă în ţară e şansa calibrării. În străinătate, începi prin a vedea slăbiciunile poporului tău şi virtuţile poporului de adopţie apoi vezi slăbiciunile poporului de adopţie şi virtuţile poporului tău şi, în cele din urmă, fără să le exagerezi pe niciunele, le împaci pe toate în aceeaşi propoziţie. Apoi eşti calibrat. Te poţi întoarce în România. Sau poate copiii noştri...

p spunea...

Hmmm, Glaurunga.Exista o carte, Tranzitia mai grea decat un razboi, scrisa de Nicolae Belli.Cartea a luat premiul Academiei pe 2003.Comparatiile fata de ambele razboaie mondiale se face cu date ce se opresc la anul 2000.Daca s-ar lua in calcul si datele de dupa 2000, concluziile ar fi si mai aspre.Si nu e vorba doar despre oameni, desi numai asta ar fi destul.
Pe de alta parte, referitor la partea cu mediocritatea:Am un amic , tipul ala de intreprinzator super-determinat, adept al selectiei naturale nu doar in mediul economic dar si in mediul social.Un darwinist social, pe scurt.Teoria lui este alta:el zice ca a fi roman nu e pentru oricine, ca pentru asta iti trebe o determinare formidabila si ca pierderea prin emigratie nu face altceva decat sa elimine pe cei ce nu pot face fata conditiei de roman, o selectie naturala.Am avut odata o disputa pe tema mortalitatii infantile uriase din perioada interbelica.Teoria lui este ca a fost un lucru foarte bun deoarece aia care au supravietuit bolilor au format un popor foarte rezistent.
In fine, teoria amicului acesta e ca poporul roman se afla intr-un proces de selectie naturala si ca in final se vor cerne doar cei tari ca piatra si iuti ca sageata, care, caliti de dificultati ca fierul in jar, vor fi capabili sa reziste la orice dificultati imaginabile.
Teorii si teorii, mai aproape sau mai departe de tot felul de ideologii mai mult sau mai putin apuse.

ADRIAN spunea...

O comparatie mai adecvata publicului romanesc ar fi fost nu cu Cluj sau Brasov ci: "aproape 1,3 Maracane" sau "putin peste 3 Santiagi Bernabei" ori "3 Wembleye pline ochi" ... In "national arene" s-ar fi putut socoti ca aia care au plecat intr-un an ar fi putut construi stadionul cu o donatie de 850 euro per capita de fugar.

Dragos Bora spunea...

@p

"Am avut odata o disputa pe tema mortalitatii infantile..."

Parca s-a facut eugenia asta pe scara larga si ca politica de stat pe undeva prin Scandinavia mai la inceputul sec. XX. In fine, subiectul e vast. Ce-i drept, acolo mureau ei, cei neajutorati, de frig sau foame tot anul... :(

@DM

Chapeau!

Turambar spunea...

@ Dracu: Dracule, eu nu trebuie sa cistig voturi momind oamenii cu minciuni frumoase. Imi permit privilegiul de a spune realitatea dureroasa. Care doare.

@ Dragos Bora: N-as baga mina in foc in privinta asta, Dragos. Dar daca tie iti place sa crezi ca asa sintem noi, mai superiori si mai priceputi intr-ale existentei decit nasoii care au plecat... :)

@ Dan Marasescu: :bow:

@ p: Hmm. Tot un soi de rationalizare, de ideologie a mermelelii. "Priviti la noi, ce pui de daci caliti a scos istoria din noi! Vai, ce bine e ca am supravietuit! Doamne, ce popor ales sintem!". Hmmmm... Legionarii astia, cum fac ei din rahat bici de vorbe, ca soarele sfint de pe cer :(

@ Adrian: :) Folbalul asta, cum nu scapam noi de el nicaierea :)

p spunea...

Glaurunga, amicul nu e legionar, ii considera lunatici.Tipul e un fanatic al selectiei naturale in economie pe care o extinde si in social, fara prea multe lecturi, asa prin extrapolare, dupa capul lui.
Dealtfel legionarii nu aveau chestia asta ca mortalitatea infantila e buna.Unde poate sa semene teoria amicului cu legionarismul e in partea de metalism, ca si aceia aveau in imn niste versuri de-ale lui Radu Gyr "Garda, Capitanul / Ne transforma/n soimi de fier". Inspiratie din hybrisul prusac, si nemtii vedeau numai oameni tari ca otelul Krupp.De fapt chestia cu otelul cred ca e mai generala, si japonejii au fixatia asta a otelului-carbon, forma a unui cult de rit tehnologic si militar.
Revenind.Amicul respectiv privilegiaza calirea (rarirea) prin boli, frig, mortalitate infantila, stress mintal si economic si cernerea prin emigrare.Legionarii nu aveau chestiile astea.

Ontelus Dan Gabriel spunea...

Migratia celor aproape patru milioane de romani, dupa 1989, constituie poate cel mai tragic eveniment national postcomunist desi, considerat in sine, este una dintre formele de manifestare a libertatii. De asemenea, aceasta migratie reprezinta cel mai clar simptom al esecului modernitatii romanesti. Nu cred ca persoanele care au ramas sunt neaparat mediocre, dupa cum aceia care au plecat sunt, automat, eroi sau elita. Dar consider ca una dintre cele mai mari probleme ale noastre este dificultatea de a functiona eficient, ca stat si ca societate.

Tapirul spunea...

uite că tot mă cârâi cu sor'mea pe o temă similară: ar trebui, sau nu, să ne asumăm vina asta colectivă? individual avem dreptul să spunem "io nu sunt așa, io sunt cinstit, nu's mediocru, etc", dar cum putem produce o schimbare la nivel, o schimbare colectivă, o asumare colectivă a vinei din care să vrem (și să putem) să ne schimbăm?
sor'mea m-a întrebat să-i dau exemple de culpabilizare colectivă constructivă, i-am zis că nemții după război și japonezii tot după război, după politica imperialistă

Adrian Năstase spunea...

"Pleacǎ cei care stǎpînesc suficient de bine o meserie încît sǎ se descurce și în America, și în Italia, și în Noua Zeelandǎ."
Da' uite că n-o stăpânesc suficient de bine încât să se descurce şi în România...
Pretenţioasă mai e şi România asta, dom'le!

bogdan spunea...

Imi place cum ai legat articolul de pe blog de cel de pe cursdeguvernare.ro.

Dar sa revenim. Poate ca suntem mediocri; poate ca nu avem cuvinte magice intiparite in minte; poate ca suntem bolnavi. Dar boala, dupa parerea mea, e fix faptul ca aici nu prea avem sansa sa ne calibram, asa cum spune Dan Marasescu.

Asta cred ca au reusit sa faca cu ei insisi cei mai multi care au plecat. Si dupa ceva timp de "afara", s-au calibrat pentru a ramane "afara" sau pentru a se intoarce acasa.

Totusi, ese destul de probabil ca aceia care au plecat sa se fi calibrat mai mult in opozitie cu ce au lasat in urma si mai putin fata de ei insisi. Din acest motiv este posibil ca foarte multi sa aleaga sa ramana "afara".

Anonim spunea...

audaces fortuna iuvat, inseamna in cernerea mileniilor de intelepciune ca sansa este de partea celor viteji. poate ca cei care mor pe campul de lupta nu ar trebui categorisiti, pt ca sunt eroi si atat. la fel cum nu sunt de acord cu categorisirea celor plecati sau ramasi. dar daca s-ar face o radiografie, sunt sigur ca am exportat mai multi aventurieri si delincventi, decat destepti si muncitori. dintre cei de calitate, au plecat meseriasii, pt ca in meseriile manuale, castigul de acolo este net superior. absolventii de studii superioare care au plecat, ca sa fie ospatari sau orice altceva in afara pregatirii in care s-au licentiat aici sunt mult mai slabi decat ei ce au reusit aici. eu am decis sa raman cand familia mi-a emigrat. astazi sunt licentiat in drept si am o firma de spatii verzi si una de imobiliare construite de la 0. mama mea lucreaza ca servitoare intr-o casa de doctori. pt o diferenta de salar de 400 de euro fata de ce lua in Romania ca si controlor de calitate la o firma de textile. frate-meu a renuntat sa fie mecanic auto in Romania, ca sa munceasca in constructii ca un rob pe schela pt probabil 800 de euro in plus pe luna. sa fie discriminat, sa fie pus la muncile mai grele etc. alimentele costa ca si aici, chiria mult mai mult. mi-e teama sa-i intreb daca ar mai pleca o data sa nu trezesc in ei deceptia. poate norocul unora ca ei este criza. pt ca cu banii stransi, vor reusi sa-si ia un acoperis, care in 2007 parea o iluzie. si iti mai spun ceva, majoritatea romanilor sunt acaparati de aparente. genul de chirias in garsoniera cu masina luxoasa. pt ca nu avem educatie economica si civica. in loc sa isi ia o garsoniera, sa o inchirieze si sa umble cu o masina second cu intretinere ieftina si pret de achizitie sub 5000 e euro. romanii de acolo fac la fel. imi povestesc clientii mei cum ii vad cu masini mai scumpe ca ale lor pe muncitorii platiti cu ziua. deci nu, romanii de acolo nu sunt mai buni. sunt la fel ca cei de acasa, dar mai loiali nu locului de munca, ci faptului ca nu-si permit sa piarda un loc de munca, ca intretinerea si chiria si ciorba nu o mai pot imparti oricum cu ai casei. nu mai functioneza vorba... unde manca doi, e loc si de trei etc. acolo, esti singur impotriva tuturor. am incercat si eu o data, inaintea alor mei. si italianul mi-a spus... ai faultate, du-te in tara ta, acolo e viitorul pt cei ca tine. si taica-sau muncise in Argentina si s-a intors in Italia, dar era muncitor. el nu a mai plecat, si-a facut firma si a prosperat in tara lui. fiecare e liber sa aleaga, alegerea poate fi mai buna sau mai rea pt el, dar niciodata mai buna sau mai rea decat a altora. pt ca destinele sunt unice si personale. eu zic ca sunt mai castigati si mai dstepti tinerii care au ramas aici si si-au facut o cariera sau o firma. si timpul imi va da dreptate.

ipo spunea...

Ratezi radacinile. Plaiul mioritic. Dealurile de la Telega. De astea ai uitat, de familie, de legaturile umane. De oameni straluciti in diverse domenii, de la mesteri cu saiba la mesteri cu formulele si integralele, care au ramas aici. Si nu zic asta pentru ca mi-ar fi jena sa ma recunosc eu ca fiind un mediocru, ci din respect pentru altii mai straluciti ca meine, care au ales din diverse motive sa nu plece.

Anonim spunea...

Dan Mărăşescu

ba nu, exact cei mai buni pleacă.

pt că ei câştigă competiţia pt un job

Dragos Bora spunea...

Castiga la competitia pentru un job cei mai buni la competitia pentru un job. Dar viata e si altceva in afara de job.

fly-half spunea...

Comentez rar la articolele tale non-rugbystice, dar aici chiar nu sunt de acord!
Au plecat multi "buni", dar si multi "mediocri", asa cum au si ramas aici din ambele categorii. Probabil ca statistic au plecat mai multi "buni" decat au ramas, dar asta nu inseamna ca toti suntem mai mediocri decat cei care au plecat.
Eu, de exemplu, am avut ocazia sa plec o perioada si apoi m-am intors. Si nu-mi pare rau, am motivele mele. Asta nu inseamna ca ma consider mai putin "bun" decat colegi de-ai mei care au ramas afara.

"Un pic de bicisnicie, de nemernicie, de ticǎloșie, de amǎgealǎ, de zǎbavǎ, de nepricepere, de superficialitate, de comoditate, de inadecvare" au si cei care au plecat, nu sunt perfecti.

Bogdan Stroe spunea...

Ai dreptate in mare parte, dar cu multe "dar"-uri:
1. Nu au plecat doar cei mai buni, ci si din ceilalti, vezi de exemplu expulzarile facute de Franta;

2. trebuie sa te uiti si la motivele plecarii: unii au facut-o pentru ca nu se puteau realiza in Ro (varfurile, olimpicii internationali de exemplu), unii pentru desi s-ar fi descurcat pe aici nu au mai suportat frecusurile din viata de zi cu zi; unii au plecat la disperare, pur si simplu pentru ca nu mai gaseau de munca, nu le mai ajungeau banii; asta poate indica si o probabilitate de reintoarcere in viitor, caci migratii de genul asta au fost si in alte tari din Europa, faimosii PIIGS;

3. Una din cauzele care ne impiedica sa progresam ca societate e tocmai acest individualism exacerbat. Pentru ca unii in foamea lor de a obtine ce vor (de la un loc de parcare, pana la averi sau demnitati) cu orice pret sunt dispusi sa calce reguli in picioare si sa corupa, iar altii care ar respecta aceste reguli prefera sa isi ia campii decat sa se coalizeze si sa ii opreasca pe cei dintai (practic ei se duc in tari in care profita de munca altor oameni care au construit un sistem social functional). Iesirea din acest cerc vicios mi se pare cheia care va duce la progresul acestei tari. Lucrul asta are si un nume, se numeste o societate civila puternica.

Adriana Rott spunea...

Am vazut link-ul pentru blog post acum pe fb...E despre totalul populatiei Romaniei, dar e actual cumva in perioada asta de marsuri de Buna Vestire. Si acum se vorbeste despre viitorul demografic al tarii.

Cresterea populatiei din perioada comunista a avut loc in mod artificial, a fost social engineering...Acum e doar o revenire la normal. Birth rate-ul pt Romania e 1.53 in timp ce media pt EU e 1.6 (Danemarca are 1.73, Spania are 1.32). Eu as zice ca suntem in grafic.

Despre the brain drain nu comentez, doar de dragul de a zice ceva. All the best!