Aceastǎ modernitate cîineascǎ și țiganii noștri de început de lume

Ieri vorbeam despre nevoia de educație în rîndul neamului țigănesc.

Implicit, pledoaria mea era despre necesitatea ca țiganii să se dea după români, care la rîndul lor s-au dat – mai mult sau mai puțin, depinde de criteriile de evaluare – după ruși, chinezi, americani, francezi, englezi și celelalte nații care au ales drumul modernității, al rigorii, al eficienței întru bunăstare și control asupra mediului înconjurător prin intermediul cunoașterii științifice și al surorii sale, aplicația tehnologică.

De ce spun “necesitate”? De ce spun “trebuie”? Cum de îmi permit să intru cu cizmele mele de autoritarian nemernic și cvasi-legionar într-un subiect care altminteri ar trebui să fie guvernat de ideea de autonomie culturală, de toleranță întru diversitate, de “cîte bordeie, atîtea obiceie“?

Ce Dumnezeu, măi Turambare măi, tu te dădeai rotund și presque antropolog și tolerant și umanist și acuma, tam-nesam, ai început s-o iei pe cîmpii cu legionarismele astea? Măi sociologu’ lu’ pește, te credeam mai înțelept la capul ăla al tău din dotare, și cînd colo, tu...

Stați așa, că nu-i așa. Am un motiv puternic să propăvădui metodele cele dure, binele făcut cu de-a forța. Nu sînt dus cu pluta, nu am îmbrățișat nobilele idealuri bezmetice ale Căpitanului.

Motivul e simplu. Se numește “viitor“.

Vedeți voi, dragii moșului postmoderni, din ce în ce mai mult, de cînd oamenii au descoperit agricultura, roata și fierul, lumea se bazează pe cunoaștere. În mod accelerat, în ultimele decenii am ajuns la o pondere din ce în ce mai mare a cunoașterii în crearea de plus valoare, de bunăstare, de trai prosper, de calitate a vieții.

Asta dinspre partea pozitivă a lucrurilor, ca să îl cităm pe marele economist în viață Gigi Becali. Dinspre partea întunecată a Forței, logica este aceeași, cu finalități diferite însă. Vorbim despre competiția între națiuni, despre marele joc de sumă zero al puterii, despre relații internaționale, despre bătaia dintre băiețeii de grădiniță geostrategică.

Și în această privință cunoașterea joacă un rol esențial.

Cine e mai deștept are economii mai puternice, deci mai multe resurse pentru făcut tancuri. Cine e mai deștept dintre popoare are armate mai deștepte, mai instruite, elite de soldați.

Cine e mai deștept e în stare să urce sateliții sus în slava cerului să ți se uite în ceafă ce mănînci dimineața la micul dejun. Cine e mai deștept e în stare să aibă tehnologii de organizare, de comunicare care să distribuie resursele mai eficient și să îi ajute să dețină controlul.

Cine e mai deștept se pricepe să trimită șpioni mai deștepți la frații lor mai proști și mai naivi. Cine e mai deștept dintre nații știe să își instruiască diplomați mai rafinați, mai pricepuți, mai eficienți, care de cele mai multe ori rezolvă problemele în interes propriu fără a fi nevoie să se recurgă la forța armată.

Pe scurt, doamnelor și domnilor: viața e o luptă. O competiție. Și în bine, întru bunăstare și eficiență. Și în rău, întru dominare și beneficii cîinești, imperialiste.

Iar în această luptă de competiție cuvîntul cheie este “cunoașterea”. Nu este cale de mijloc.

Ori te școlești și ții pasul, ori te culci pe o ureche și atunci, din păcate, o sugi atomic – iertate-mi fie cuvintele mîrlănești și necuviincioase, dar asta este poza, dragilor.

Nu înveți carte, nu trăiești bine.

Nu înveți carte, pierzi cursa și ajungi slugă la alții.

Nu înveți carte, vin alții și te exploatează năpraznic, pentru că pe lumea asta frăția și iubirea sînt mai mult în cărți și mai puțin în viața de zi cu zi.

Nu înveți carte, stai să dai la pilă, să ștergi bolnavii la fund, să te prostituezi pentru că altă resursă nu ai la dispoziție decît propriu-ți trup, și ăla doar vremelnic, pînă începe să facă primele cute de bătrînețe, că pe urmă nici de curvă nu mai ești bună măcar.

Nu înveți carte, nu ai cu ce să faci bani și atunci te apuci și furi și vine polițistu care a învățat cît de cît carte și te bagă la bulău.

Deci ideea e simplă și fără de dat la întors: dacă nu înveți carte, dacă nu te prinzi în marea horă nemiloasă a economiei cunoașterii, ai belit-o. Scurt, fără recurs. Lumea nu stă după tine să te aștepte. Nici la nivel individual: dacă nu înveți carte la timpul tău, în școală și liceu și facultate, societatea rar îți mai dă a doua șansă. Nici la nivel de relații internaționale: dacă nu ții pasul cu ceilalți cîini, haita se întoarce și face planuri cum să te mănînce copt.

E ca la legionari, și nu la legionarii noștri trăiriști și mistici, ci ca la legionarii francezi, violenți și eficienți: ”mergi sau crapă”. Doar că nu e cu ”mergi”, e cu ”învață sau crapă”. Învață sau pierzi jocul modernității, al cursei înarmării creierelor și te poziționezi într-o bicisnică situație de slugă proastă.

Nu e “c-o fi, c-o păți“. E cu “trebuie“ în propoziție. E cu “müssen“, cu “il le faut“, cu "doljen". E cu “must“, și nu cu must de-ăla de-al nostru, tulburel și dulce. E cu “must“ de-ăla nemțesc și nașpa, aspru și cîinos. E din aceeași clasă conceptuală cu “luptă“, “competiție“, “concurs“, olimpiadă’, "război“, “selecție“, “cursă“.

În această privință sînt două variante, pe măsură ce țiganii vor fi din ce în ce mai mulți ca pondere în cetățenii României. Ori ei se dau după această logică aspră a modernității cîinești. Ori ne dăm noi după ei și ne culcăm pe-o ureche și o ținem într-o logică lăutărească a vieții de meșteșugar aproximativ, de slugă și de hoț și de curvă, căci altceva nu știm ce să facem. Din păcate, deocamdată mai degrabă românii se dau după țigani și se dezmodernizează, încep să disprețuiască școala și beneficiile pe aceasta le aduce, în loc să fie pe dos.

Diferența dintre haves și have-nots în lumea de azi, dragilor, este dată de anii de școală făcuți, de numărul de brevete de invenție pe cap de locuitor, de numărul de universități aflate în Top 500 Shanghai, de ponderea serviciilor în economie, de priceperile tehnologice, inginerești, de tehnologie a informației, de numărul de elevi care trec baremele la matematică.

Matematica, alt cuvînt cheie. Matematica, această regină nemiloasă a realității, unde nu merge cu Doamne Doamne și cu “las-o așa, cum a căzut“. Nope. În matematică nu merge cu “lasă, mă, că merge și așa, adu cheia de paișpe să-i frigem două la carburator să pornească“. Nu merge. Ori știi matematică, ori nu știi. Ori știi carte, ori nu știi.

Ca și în război și ca și în marea luptă dintre animale, nature red in tooth and claw, nu merge cu păcălitul. Competiția nu poate fi cîștigată pe nepotism, pe criterii premoderne, medievale, de rudenie, de privilegiu. Competiția se cîștigă pe merit. The name of the game is knowledge society. The name of the game is meritocracy. The name of the game is human capital and social capital. The name of the game is competence.

Pe scurt: the name of the game is education, dragilor.

Iar acestea nu se pot nici falsifica, nici amîna. Meritul se merită, nu se face din vorbe. Ori știi carte, ori nu știi. Istoria nu stă după noi să ne aștepte să ne educăm noi țiganii la Sfîntu Așteaptă.

Pe măsură ce ei vor deveni dominanți din punct de vedere genetic, trebuie să se schimbe și să se dea după obiceiurile modernității, unde ritul acceptat de trecere de la copilărie la maturitate îl reprezintă bacalaureatul și nu absolvirea ”facultății” din pușcărie ori prima menstră.

Pe măsură ce devin din ce în ce mai mulți, țiganii trebuie – repet: trebuie – să se schimbe în atitudine și să-și schimbe valorile. Altminteri, din păcate, Africa de Sud va scrie pe capul nostru: enclave de români triști și bătrîni într-o mare de țigani proști – adică needucați, premoderni, care se lasă pe tînjală, nu-și dau copiii la școală și se mulțumesc să facă tigăi, ibrice și să cînte la vioară (ca să nu fiu răutăcios și să spun: să fure și să își vîndă trupurile).

Întrebarea este: sînt țiganii în stare de așa ceva? Sînt ei în stare să-și depășească această condiție nomad-naivă și să ia cartea de coarne? Eu cred că da, pentru că, după cum spuneam și altă dată, nu bagajul genetic este problema. El este democratic împărțit între etniile lumii acesteia. Țiganii sînt un popor deștept, cu potențial intelectual. Doar că trebuie să-l direcționeze înspre rigoare și construcție, nu înspre lăutărisme și dolce vita far niente medieval-pre-modernă.

Măi țiganilor, vă ține priceperea să înțelegeți asta, pe măsură ce ne veți înlocui populațional pe acest mirific picior de plai?