Aceastǎ modernitate cîineascǎ și țiganii noștri de început de lume

Ieri vorbeam despre nevoia de educație în rîndul neamului țigǎnesc.

Implicit, pledoaria mea era despre necesitatea ca țiganii sǎ se dea dupǎ români, care la rîndul lor s-au dat – mai mult sau mai puțin, depinde de criteriile de evaluare – dupǎ ruși, chinezi, americani, francezi, englezi și celelalte nații care au ales drumul modernitǎții, al rigorii, al eficienței întru bunǎstare și control asupra mediului înconjurǎtor prin intermediul cunoașterii științifice și al surorii sale, aplicația tehnologicǎ.

De ce spun “necesitate”? De ce spun “trebuie”? Cum de îmi permit sǎ intru cu cizmele mele de autoritarian nemernic și cvasi-legionar într-un subiect care altminteri ar trebui sǎ fie guvernat de ideea de autonomie culturalǎ, de toleranțǎ întru diversitate, de “cîte bordeie, atîtea obiceie“?

Ce Dumnezeu, mǎi Turambare mǎi, tu te dǎdeai rotund și presque antropolog și tolerant și umanist și acuma, tam-nesam, ai început s-o iei pe cîmpii cu legionarismele astea? Mǎi sociologu’ lu’ pește, te credeam mai înțelept la capul ǎla al tǎu din dotare, și cînd colo, tu...

Stați așa, cǎ nu-i așa. Am un motiv puternic sǎ propǎvǎdui metodele cele dure, binele fǎcut cu de-a forța. Nu sînt dus cu pluta, nu am îmbrǎțișat nobilele idealuri bezmetice ale Cǎpitanului.

Motivul e simplu. Se numește “viitor“.

Vedeți voi, dragii moșului postmoderni, din ce în ce mai mult, de cînd oamenii au descoperit agricultura, roata și fierul, lumea se bazeazǎ pe cunoaștere. În mod accelerat, în ultimele decenii am ajuns la o pondere din ce în ce mai mare a cunoașterii în crearea de plus valoare, de bunǎstare, de trai prosper, de calitate a vieții.

Asta dinspre partea pozitivǎ a lucrurilor, ca sǎ îl citǎm pe marele economist în viațǎ Gigi Becali. Dinspre partea întunecatǎ a Forței, logica este aceeași, cu finalitǎți diferite însǎ. Vorbim despre competiția între națiuni, despre marele joc de sumǎ zero al puterii, despre relații internaționale, despre bǎtaia dintre bǎiețeii de grǎdinițǎ geostrategicǎ.

Și în aceastǎ privințǎ cunoașterea joacǎ un rol esențial.

Cine e mai deștept are economii mai puternice, deci mai multe resurse pentru fǎcut tancuri. Cine e mai deștept dintre popoare are armate mai deștepte, mai instruite, elite de soldați.

Cine e mai deștept e în stare sǎ urce sateliții sus în slava cerului sǎ ți se uite în ceafǎ ce mǎnînci dimineața la micul dejun. Cine e mai deștept e în stare sǎ aibǎ tehnologii de organizare, de comunicare care sǎ distribuie resursele mai eficient și sǎ îi ajute sǎ deținǎ controlul.

Cine e mai deștept se pricepe sǎ trimitǎ șpioni mai deștepți la frații lor mai proști și mai naivi. Cine e mai deștept dintre nații știe sǎ își instruiascǎ diplomați mai rafinați, mai pricepuți, mai eficienți, care de cele mai multe ori rezolvǎ problemele în interes propriu fǎrǎ a fi nevoie sǎ se recurgǎ la forța armatǎ.

Pe scurt, doamnelor și domnilor: viața e o luptǎ. O competiție. Și în bine, întru bunǎstare și eficiențǎ. Și în rǎu, întru dominare și beneficii cîinești, imperialiste.

Iar în aceastǎ luptǎ de competiție cuvîntul cheie este “cunoașterea”. Nu este cale de mijloc.

Ori te școlești și ții pasul, ori te culci pe o ureche și atunci, din pǎcate, o sugi atomic – iertate-mi fie cuvintele mîrlǎnești și necuviincioase, dar asta este poza, dragilor.

Nu înveți carte, nu trǎiești bine.

Nu înveți carte, pierzi cursa și ajungi slugǎ la alții.

Nu înveți carte, vin alții și te exploateazǎ nǎpraznic, pentru cǎ pe lumea asta frǎția și iubirea sînt mai mult în cǎrți și mai puțin în viața de zi cu zi.

Nu înveți carte, stai sǎ dai la pilǎ, sǎ ștergi bolnavii la fund, sǎ te prostituezi pentru cǎ altǎ resursǎ nu ai la dispoziție decît propriu-ți trup, și ǎla doar vremelnic, pînǎ începe sǎ facǎ primele cute de bǎtrînețe, cǎ pe urmǎ nici de curvǎ nu mai ești bunǎ mǎcar.

Nu înveți carte, nu ai cu ce sǎ faci bani și atunci te apuci și furi și vine polițistu care a învǎțat cît de cît carte și te bagǎ la bulǎu.

Deci ideea e simplǎ și fǎrǎ de dat la întors: dacǎ nu înveți carte, dacǎ nu te prinzi în marea horǎ nemiloasǎ a economiei cunoașterii, ai belit-o. Scurt, fǎrǎ recurs. Lumea nu stǎ dupǎ tine sǎ te aștepte. Nici la nivel individual: dacǎ nu înveți carte la timpul tǎu, în școalǎ și liceu și facultate, societatea rar îți mai dǎ a doua șansǎ. Nici la nivel de relații internaționale: dacǎ nu ții pasul cu ceilalți cîini, haita se întoarce și face planuri cum sǎ te mǎnînce copt.

E ca la legionari, și nu la legionarii noștri trǎiriști și mistici, ci ca la legionarii francezi, violenți și eficienți: ”mergi sau crapǎ”. Doar cǎ nu e cu ”mergi”, e cu ”învațǎ sau crapǎ”. Învațǎ sau pierzi jocul modernitǎții, al cursei înarmǎrii creierelor și te poziționezi într-o bicisnicǎ situație de slugǎ proastǎ.

Nu e “c-o fi, c-o pǎți“. E cu “trebuie“ în propoziție. E cu “müssen“, cu “il le faut“, cu "doljen". E cu “must“, și nu cu must de-ǎla de-al nostru, tulburel și dulce. E cu “must“ de-ǎla nemțesc și nașpa, aspru și cîinos. E din aceeași clasǎ conceptualǎ cu “luptǎ“, “competiție“, “concurs“, olimpiadǎ’, "rǎzboi“, “selecție“, “cursǎ“.

În aceastǎ privințǎ sînt douǎ variante, pe mǎsurǎ ce țiganii vor fi din ce în ce mai mulți ca pondere în cetǎțenii României. Ori ei se dau dupǎ aceastǎ logicǎ asprǎ a modernitǎții cîinești. Ori ne dǎm noi dupǎ ei și ne culcǎm pe-o ureche și o ținem într-o logicǎ lǎutǎreascǎ a vieții de meșteșugar aproximativ, de slugǎ și de hoț și de curvǎ, cǎci altceva nu știm ce sǎ facem. Din pǎcate, deocamdatǎ mai degrabǎ românii se dau dupǎ țigani și se dezmodernizeazǎ, încep sǎ disprețuiascǎ școala și beneficiile pe aceasta le aduce, în loc sǎ fie pe dos.

Diferența dintre haves și have-nots în lumea de azi, dragilor, este datǎ de anii de școalǎ fǎcuți, de numǎrul de brevete de invenție pe cap de locuitor, de numǎrul de universitǎți aflate în Top 500 Shanghai, de ponderea serviciilor în economie, de priceperile tehnologice, inginerești, de tehnologie a informației, de numǎrul de elevi care trec baremele la matematicǎ.

Matematica, alt cuvînt cheie. Matematica, aceastǎ reginǎ nemiloasǎ a realitǎții, unde nu merge cu Doamne Doamne și cu “las-o așa, cum a cǎzut“. Nope. În matematicǎ nu merge cu “lasǎ, mǎ, cǎ merge și așa, adu cheia de paișpe sǎ-i frigem douǎ la carburator sǎ porneascǎ“. Nu merge. Ori știi matematicǎ, ori nu știi. Ori știi carte, ori nu știi.

Ca și în rǎzboi și ca și în marea luptǎ dintre animale, nature red in tooth and claw, nu merge cu pǎcǎlitul. Competiția nu poate fi cîștigatǎ pe nepotism, pe criterii premoderne, medievale, de rudenie, de privilegiu. Competiția se cîștigǎ pe merit. The name of the game is knowledge society. The name of the game is meritocracy. The name of the game is human capital and social capital. The name of the game is competence.

Pe scurt: the name of the game is education, dragilor.

Iar acestea nu se pot nici falsifica, nici amîna. Meritul se meritǎ, nu se face din vorbe. Ori știi carte, ori nu știi. Istoria nu stǎ dupǎ noi sǎ ne aștepte sǎ ne educǎm noi țiganii la Sfîntu Așteaptǎ.

Pe mǎsurǎ ce ei vor deveni dominanți din punct de vedere genetic, trebuie sǎ se schimbe și sǎ se dea dupǎ obiceiurile modernitǎții, unde ritul acceptat de trecere de la copilǎrie la maturitate îl reprezintǎ bacalaureatul și nu absolvirea ”facultǎții” din pușcǎrie ori prima menstrǎ.

Pe mǎsurǎ ce devin din ce în ce mai mulți, țiganii trebuie – repet: trebuie – sǎ se schimbe în atitudine și sǎ-și schimbe valorile. Altminteri, din pǎcate, Africa de Sud va scrie pe capul nostru: enclave de români triști și bǎtrîni într-o mare de țigani proști – adicǎ needucați, premoderni, care se lasǎ pe tînjalǎ, nu-și dau copiii la școalǎ și se mulțumesc sǎ facǎ tigǎi, ibrice și sǎ cînte la vioarǎ (ca sǎ nu fiu rǎutǎcios și sǎ spun: sǎ fure și sǎ își vîndǎ trupurile).

Întrebarea este: sînt țiganii în stare de așa ceva? Sînt ei în stare sǎ-și depǎșeascǎ aceastǎ condiție nomad-naivǎ și sǎ ia cartea de coarne? Eu cred cǎ da, pentru cǎ, dupǎ cum spuneam și altǎ datǎ, nu bagajul genetic este problema. El este democratic împǎrțit între etniile lumii acesteia. Țiganii sînt un popor deștept, cu potențial intelectual. Doar cǎ trebuie sǎ-l direcționeze înspre rigoare și construcție, nu înspre lǎutǎrisme și dolce vita far niente medieval-pre-modernǎ.

Mǎi țiganilor, vǎ ține priceperea sǎ înțelegeți asta, pe mǎsurǎ ce ne veți înlocui populațional pe acest mirific picior de plai?