Mi-e silǎ cǎ avem dreptate

De regulǎ, ne stǎ în fire sǎ ne bucurǎm cǎ avem dreptate. Mai ales cînd ești berbec și orgolios, te bucuri cu asuprǎ de mǎsurǎ. “Aha! Ți-am spus eu!” îți vine sǎ exclami, satisfǎcut și resentimentar, cînd în cele din urmǎ viața îți dǎ dreptate, deși la început ai fost fie ignorat, fie admonestat pentru afirmațiile tale.

“Vezi cǎ stai prost în sondaje”. “Du-te de-aici cu sondajele tale! Voi nu știți sǎ faceți sondaje! Eu știu mai bine cum stau lucrurile aici la mine pe tarlaua mea localǎ”. Dupǎ alegerile pierdute cu brio, peste șase luni: “Aha! Ți-am spus eu!”

“Ai avut un rating prost”. “Du-te de-aici cu audiențele tale! Sînt mînǎrite! Sînt prost fǎcute! Lasǎ, cǎ știu eu cǎ a cumpǎrat Sîrbu jumate de eșantion...”. Dupǎ un sezon în care în mod repetat producția s-a fǎcut vraiște : “Aha! Ți-am spus eu!”

Exemple de-astea am destule. Sînt deja vaccinat și am pielea tǎbǎcitǎ. În general succesul se internalizeazǎ (“vezi, e datoritǎ priceperii mele...”), iar eșecul se externalizeazǎ (“au fost de vinǎ șerpilienii, vremea nefavorabilǎ, flacǎra violetǎ, institutele de sondaje, ne-au furat, noi merita sǎ cîștigǎm, o sǎ reclamǎm la CEDO, la ONU, la Marea Adunare Intergalacticǎ”).

Și atunci mai contabilizezi încǎ o linie pe rǎboj, încǎ un exemplu de “Ți-am zis eu”, încǎ un Schadenfreude inutil, care te bucurǎ dar îți mǎnîncǎ și ficații în același timp.

Dar de data asta sǎ moarǎ pisica flambatǎ la grǎtar dacǎ mǎ bucur. Mǎ afecteazǎ și ne afecteazǎ într-atît de mult încît mult mai degrabǎ m-aș fi bucurat sǎ greșesc, sǎ fiu o zdreanțǎ de sociolog fǎcut pe puncte care habar n-are de mǎsurare și de cifre, numere, statistici și alte chestii de-alea cu semne multe și mǎrunte.

Din pǎcate, n-a fost sǎ fie așa. Am dreptate.

De cel puțin patru ani de zile, dacǎ nu chiar de mai mult timp, tragem alarma despre ordinul de magnitudine al migrației recente. De cel puțin 3 ani de zile în calculele noastre de ponderare și de control al reprezentativitǎții eșantioanelor naționale folosim drept corecție a populației adulte valoarea de MINUS 2,7 milioane (aprox. 15% din total populație adultǎ oficialǎ). De trei-patru ani de zile tot comunicǎm clienților, mulți dintre ei fie factori decizionali, fie formatori de opinie, despre aceastǎ mare ranǎ a României, despre aceastǎ mare scurgere ireversibilǎ de vlagǎ, de putirințǎ, de energie și de viitor.

Și de patru ani de zile ni se tot dǎ cu flit, se tot minimizeazǎ acest rezultat. Deși mǎsurǎrile sînt convergente, fie cǎ e vorba despre proiecțiile demografice ale lui Vasile Ghețǎu, despre studiile de migrație ale lui Dumitru Sandu, despre ad literam sutele de sondaje fǎcute de comunitatea sociologicǎ, fie lucrativǎ, fie academicǎ, totuși nimeni nu a luat în seamǎ cu adevǎrat aceste cifre, le-au tratat cu sictir, cu mepris, cu dispreț, cu indiferențǎ, cu rǎcealǎ.

“Dați-vǎ dracu’ cu sondajele voastre! Habar n-aveți sǎ mǎsurați! Noi știm mai bine cum stau lucrurile în țǎrișoara asta!”

Și iete cǎ totuși am avut dreptate. Datele preliminare de la Recensǎmîntul 2011 comunicate cu cîteva ore în urmǎ vin sǎ confirme estimǎrile noastre. De la o populație de 21,6 milioane de români în 2002, în 2011 am ajuns sǎ fim doar 19 milioane. O scǎdere de 2,6 milioane care se justificǎ predominant pe seama componentei de migrație, preponderent pe seama populației adulte, adicǎ exact pe seama celor pe care tot îi sondǎm noi ad nauseam.

E prima datǎ cînd chiar îmi pare rǎu cǎ am dreptate. Mi-ar fi plǎcut sǎ fi greșit. Dar și mai mult mi-ar fi plǎcut ca cei care iau decizii, cei care cîrmesc politicile publice în țara asta sǎ ținǎ cont de convergența concluziilor studiilor noastre sociologice. Dumitru Sandu, Vasile Ghețǎu, profeți în deșert. Niște profesioniști remarcabili a cǎror voce se pierde în mîzga de lǎturi de vorbe inutile risipite generos și iresponsabil pe toate canalele media.

Fi-ne-ar deșertul sǎ ne fie... :(


PS: Iatǎ, pentru rigoare, articolele în care de cel puțin un an de zile vorbesc despre acest subiect:

- un articol scris acum un an de zile privind aceastǎ estimare de 2,5 milioane: 1 milion de români în România
- un articol din 2009, parte a lucrǎrii mele de dizertație de la Colegiul Național de Apǎrare, lucrare fǎcutǎ pe aceastǎ temǎ: Despre viitor, fǎrǎ patimǎ
- un articol tot din 2009 în care vorbeam de data asta despre componenta naturalǎ (nașteri și morți) a fenomenului evoluției demografice în România: Tranziția demograficǎ în România

Fig. 1. Estimarea numǎrului de români emigrați în Italia și Spania, 1999 - 2010


Fig. 2. Estimarea numǎrului total de români emigrați, 1999 - 2010