Ce ne facem, țațo, cu gentlemenii ǎștia de la PNL?

Unul din stereotipurile vehiculate la adresa politicii românești este cǎ liberalii sînt niște gentlemeni. Sau, mǎ rog, mai gentlemeni decît alții de aceeași teapǎ cu ei.

Ǎsta este unul din motivele, printre altele, pentru care de cînd mǎ știu am votat cu ei. Neagu Djuvara sau Cǎlin Popescu Tǎriceanu reprezintǎ întrupǎri mai mult sau mai puțin scorțoase ale acestui stereotip.

Un alt stereotip al politicii noastre, sau mǎcar al cǎinelii catastrofico-publice de tip “Dar rapița? Ai vǎzut rapița, stimabile?” este cǎ politica în România este prea istericǎ și mîrlǎneascǎ și cǎ tare i-ar mai șade bine o înnobilare de vorbǎ și de faptǎ, un pic de ștaif ca la Paris sau ca la Londra.

Cum ar zice Veta și cu Safta, sorbind cu dichis din cafeluțǎ la ceas de searǎ, în fața dozei zilnice de talk-show și de OTV: Doamne, ce ne-am mai dori și noi o viațǎ politicǎ normalǎ, lipsitǎ de vehemențǎ și de sictir balcanic! Vai, maicǎ, ce bine ar fi dacǎ politicienii noștri ar fi și ei mai de Doamne ajutǎ, nu niște țate mîrlǎnești și niște cațe nesimțite!

Ai vǎzut, soro, cum i-a dat cu pa’aru de apǎ în fațǎ? Mai ceva ca Mița cu vitrionu. Țț țț țț! Pǎi la Viena, soro, n-o sǎ vezi niciodatǎ așa ceva, sau la Stockholm. Acolo politicienii e niște domni, soro, și cînd se înjurǎ o fac cu eleganțǎ. Ei și schimburile de lichide seminale le fac pe hîrtie cu antet, cu formule elegante de introducere și cu eufemisme în loc de jet.

Doamne, ce ne-am dori și noi sǎ se schimbe lucrurile în România și sǎ suferim și noi de normalitatea bǎtrînei Europe! Cǎ prea sîntem niște țopîrlani nespǎlați la vorbǎ, la faptǎ și la caracter! Ah, țațo, nu mai apuc eu vremurili alea sǎ fie bine ca sǎ nu ne fie rǎu...

Ei bine, drage babe fandaxite, ei bine, dragi acri cîrcotași, culmea culmilor și tristețea tristețurilor este cǎ astǎzi, într-una din foarte rarele momente de politețe și de bun-simț din România politicǎ a vremurilor noastre de rahat maro, cînd doi adversari politici au dat dovadǎ cǎ își pot ține în frîu umorile și vehemențele reptiliene și cǎ se pot comporta ca doi politicieni englezi, francezi, suedezi sau austrieci și nu ca doi țopîrlani români cu foncție publicǎ, ce îmi vǎd ochii, ce-mi aud urechile?

Cǎ liberalii, acești domni și eleganți ai politicii românești, s-au supǎrat în particular, dar au lǎsat totuși sǎ scape pe surse supǎrarea și în public, pe faptul cǎ Ponta a îndrǎznit nemernicia de a da mîna cu Predoiu și cu Ungureanu în drum spre tribuna de unde urma sǎ-și ținǎ discursul.

“15:20 - Surse din randul liberalilor au declarat ca acestia au fost nemultumiti de faptul ca Ponta a dat mana la intrarea in sala si cu premierul interimar, Catalin Predoiu, si cu premierul desemnat, Mihai Razvan Ungureanu.”

Hait! Curat liberal, coane Fǎnicǎ!

Dacǎ e adevǎrat și nu doar o intoxicare de pe site-urile portocalii, atunci tare mǎ tem cǎ liberalii au comis-o mai mult decît aveau voie în fișa de cadre.

Bun, înțeleg sǎ te superi cǎ Ponta, partenerul tǎu de alianțǎ politicǎ, nu a cerut alegeri anticipate, așa cum a fǎcut-o pînǎ zilele trecute. Da, ǎsta da motiv de supǎrare întemeiat. E vorba de idei politice, de principii, de consecvențǎ. Discutǎm pe fondul problemei, cum ar zice bǎtrîna cîrpǎ kaghebistǎ Ion Iliescu, nu pe mofturi și toane.

Bun, înțeleg sǎ te superi cǎ s-a dus în Parlament, deși USL este în grevǎ parlamentarǎ. Alt motiv ce ține de principii și de consecvențǎ. Tot pe fond, coane Ilici.

Înțeleg de asemenea sǎ te deranjeze primejdia ca PSD sǎ dea prime semne de dezgheț de dialog cu PDL, pentru cǎ doar pentru asta ai fǎcut USL, sǎ scoți PDL de la guvernare. Înțeleg sǎ te supere și faptul cǎ se prefigureazǎ un contracandidat la Președinție care nu e chiar comod, venind dinspre zona serviciilor. Vorbim doar despre politicǎ și despre lupta pentru putere, nu despre un joc de table în parc, între pensionari.

Dar nu înțeleg sǎ-ți arǎți iritarea la adresa unui gest elementar de curtoazie, cum cǎ Icsulescu a dat mîna cînd a intrat în salǎ cu Igreculescu. Sau, mai general vorbind, cǎ deși te afli în opoziție și te arǎți totuși critic, anunțînd cǎ vei contesta la Curtea Constituționalǎ numirea miniștrilor fǎrǎ cvorum în comisii, ai totuși un mesaj echilibrat, și cu elemente pozitive, și spui și altceva în afarǎ de “Huooo! La oaaaseeee!”.

OK, înțeleg, discrepanțǎ stilisticǎ, așa cum a spus Antonescu la adresa discursului lui Ponta. Frumos spus, cu o reținere retoricǎ admirabilǎ. Dar sper cǎ aceastǎ nemulțumire la adresa divergenței stilistice sǎ nu se refere și la adresa gestului elementar de curtoazie între doi reprezentanți ai clasei politice românești.

Nu uitați: una din acuzele la adresa lui Traian Bǎsescu este cǎ e mîrlan, grobian, bǎdǎran, țopîrlan, cǎ n-are ștaif de domn care sǎ conducǎ țara. Cǎ nu e Vodǎ, ci mai degrabǎ vǎtaf. A arǎtat-o în destule rînduri: țigancǎ împuțitǎ, hai sǎ-ți arǎt suie-te pe masǎ, bețiveli sordide cu Becali, etc etc.

Dintre acestea, unul din gesturile reprobabile ale sale intens comentate îl reprezintǎ ignorarea la una din sǎrbǎtoririle de 1 Decembrie a prezenței lui Emil Constantinescu, totuși un fost președinte al țǎrii. A trecut pe lîngǎ el ca trenul prin garǎ și nu a dat mîna cu el. Nici cu Iliescu, dacǎ nu mǎ înșel, alt fost președinte.

Toatǎ lumea a sǎrit atunci imediat de fund în sus la adresa acestei impoliteți elementare. La fel, toatǎ lumea a salutat gestul tîrziu, dar binevenit de a-l lua mai apoi pe Constantinescu în avion la funeraliile lui Vaclav Havel.

Pǎi nu exact despre asta este vorba în propoziție și în gestul lui Ponta de azi? A trecut pe lîngǎ niște adversari politici și în loc sǎ-i scuipe în ochi, i-a salutat. Elementar, dragul meu Watson. Un gest de rugbyst, nu de țopîrlan de folbalist.

Drept pentru care conchid, cu liniuțǎ de la capǎt, sǎ înțeleagǎ tot analistul politic cu liceul la seral:

- Sper din toatǎ inima ca aceeași atitudine moralǎ și preocupare stilisticǎ precum cea arǎtatǎ mai demult la adresa lui Bǎsescu sǎ primeze și zilele acestea despre cele întîmplate azi. Accentul pe normalitate și pe politețe, nu pe taberele politice diferite. Pe adversar, nu pe dușman. Pe "we respectfully agree to disagree", nu pe "sǎ moarǎ dujmanii, sǎ le luǎm toți banii"

- Mǎ uimește felul în care am ajuns sǎ apreciez mai degrabǎ comportamentul celor de la PSD decît al celor de la PNL. Vorba poetului: nu credeam sǎ învǎț a lǎuda PSD vreodatǎ. Deh, omul cît trǎiește învațǎ...

- Mǎ întristeazǎ persistența grobianismului în viața politicǎ. Mǎ întristeazǎ și mai mult sǎ vǎd cum grobianismul își sapǎ culcuș în rîndul PNL-ului, acest partid teoretic de domni și de oameni cu caracter, moravuri și prințipuri, nu de țoape.

- Convingerile de viațǎ și puternicul sentiment cǎ gîndesc corect îmi sînt întǎrite de declarații precum cele ale unui stupid ca Mircea Badea, care dintr-o datǎ se trezește sǎ spunǎ cǎ “Eu pe bǎiețașul ǎsta nu-l votez”, deși prin cele fǎcute în ultimele zile încet-încet Ponta de-abia începe sǎ iasǎ din zona de “bǎiețaș” al politicii românești și sǎ dea semne de om politic matur, nu de veșnic adolescent într-ale celor serioase.

- Mǎ întristeazǎ vehemența cu care se peroreazǎ în public. Sper sǎ trǎiesc ziua în care disputa politicǎ sǎ nu mai fie sufocatǎ de nesimțire și de principiul “cine împroașcǎ mai tare cu salivǎ, ǎla are dreptate”, așa cum din pǎcate tot vǎd zilele astea pe la televizor și în Parlament.

- Înțeleg preocuparea pe care publicul o aratǎ la adresa imixtiunii serviciilor de informații în viața politicǎ. Dar mǎcar mǎ bucurǎ faptul cǎ securiștii tineri sînt mai manierați decît securiștii cei bǎtrîni, care, nu-i așa, pînǎ acum n-au intervenit deloc, dar deloc, mǎ înțelegi tu, coane Fǎnicǎ, în viața politicǎ din țǎrrrișoara asta a noastrǎ, Republica Istericǎ Rromânia. Da’ deloc, sǎ moarǎ pisica cu dosarul de gît!

Of, Doamne: bucuria românului cea de pe urmǎ... :(




.