Marcel Ciolacu știe să scrie…
Acum 44 de minute
miercuri, 29 februarie 2012
Se simţi împrăştiat, repetat, şi mai solitar ca oricând
Un căpitan tânăr, care se distinsese mereu prin timiditatea sa, ridică atunci prudent degetul:
— E foarte simplu, colonele, propuse el. Trebuie lichidat.
Cinismul acestei sugestii nu-l tulbură de loc pe colonelul Aureliano Buendía, ci mai degrabă felul în care precedase cu o fracţiune de secundă propriul său gând.
— Nu aşteptaţi să vă dau eu acest ordin, zise el.
Într-adevăr, nu l-a dat. Însă cu cincisprezece zile mai târziu, generalul Teofilo Vargas a fost ciopârţit cu lovituri de cuţit în cursul unei ambuscade, şi colonelul Aureliano Buendía preluă comandamentul suprem. Chiar în noaptea în care autoritatea lui fu secondată de toate comandamentele rebele, se trezi brusc pentru a cere în gura mare o pătură. Un frig interior care-i pătrundea până-n vârful părului şi-l amorţea chiar în plin soare îl împiedică să doarmă timp de câteva luni, până ce se obişnui. Beţia puterii începuse să se destrame într-un şir de neplăceri. Căutând un remediu împotriva frigului, puse să-l împuşte pe tânărul ofiţer care propusese asasinarea generalului Teofilo Vargas.
Ordinele lui erau îndeplinite înainte de a fi comunicate, înainte chiar de a le concepe şi ajungeau mult mai departe decât ar fi îndrăznit să le facă să ajungă. Rătăcind în singurătatea puterii sale imense, începu să-şi piardă busola. Îl supărau locuitorii satelor învinse care îl aclamau: pentru el, erau aceiaşi care-l aclamaseră pe inamic. Pretutindeni întâlnea adolescenţi care îl priveau cu ochii lui proprii, care vorbeau cu vocea lui, care-l salutau cu acelaşi aer de neîncredere care era şi al său pentru a le răspunde la salut, şi care ziceau că sunt fiii lui. Se simţi împrăştiat, repetat, şi mai solitar ca oricând. Dobândi certitudinea că proprii săi ofiţeri îl minţeau.
Se luă la o ceartă imaginară cu ducele de Marlborough. "Cel mai bun prieten, obişnuia să spună pe atunci, este acela care a murit." Se săturase de incertitudine, de cercul vicios al acestui război veşnic care pe el îl găsea mereu în acelaşi loc, doar mai bătrân de fiecare dată; mai răvăşit, mai neştiutor al cauzei, al felului, al acelui până când. Întotdeauna se găsea cineva în afara cercului tras cu creta. Cineva care avea nevoie de bani, cineva care avea un copil bolnav de tuse măgărească sau care dorea să adoarmă pe veci deoarece nu mai putea îndura gustul murdar al războiului, şi care, cu toate acestea, îşi aduna ultimele puteri, pentru a se înfiinţa şi a raporta: "Nimic nou, colonele". Iar acest nimic nou era lucrul cel mai îngrozitor în acest război care nu se mai termina: nu se întâmpla nimic.
Singur, părăsit de presimţiri, fugind de frigul care nu avea să-l mai părăsească până la moarte, veni să-şi găsească un ultim refugiu în Macondo, la căldura celor mai vechi amintiri ale sale. Atât de mare îi era delăsarea că în clipa în care i se anunţă sosirea unei comisii însărcinate de partidul lui pentru a discuta orientările pe care le va putea lua războiul, se răsuci în hamacul său fără să se trezească cu totul.
— Duceţi la curve comisia aia, zise el.
Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate”
Citeste tot...
Soarta, draga Stilgar, ne baga pe toti intre doi bolovani
Courtesy of Tlon Society. Care ei fiind niste nasoi de elitisti telectuali si decadenti si tristi ei desigur stie ce este cu adevarat important pe lumea asta: viata, suferinta, moartea, benzile desenate si nisipul care infunda filtrele distraiului.
:) :wink:
PS: Cine nu stie pilda, sa-i fie rusine. Inseamna ca n-a citit la viata lui ce trebuia, ci doar etichetele de pe produse. Huooo! La mall cu voi!
.
Citeste tot...
Please indulge me to change the world
Because we are the gods now.
Hybris, hybris, maica...
:) :wink:
.
Citeste tot...
marți, 28 februarie 2012
Eşti pe cale să putrezeşti pe picioare
Nu-şi mai recitise versurile, care umpleau peste cinci volume şi care rămaseră uitate pe fundul cufărului. Seara, sau pe vremea siestei, chema în hamac pe una dintre femeile sale, cu care avea o satisfacţie sumară înainte de a cădea într-un somn de plumb pe care nu-l tulbura nici cel mai uşor indiciu despre vreo preocupare oarecare. Era singurul care ştia atunci că inima lui în derută era osândită definitiv la incertitudine.
La început, ameţit de gloria întoarcerii, de victoriile neve¬rosimile, se lăsase vrăjit de abisul măreţiei. Îi plăcea să fie discipolul ducelui de Marlborough, marele său dascăl în meşteşugul războiului, a cărui ţinută fastuoasă în blană şi gheare de tigru inspira respect adulţilor şi uimire copiilor.
Atunci hotărâse ca nici o fiinţă omenească, nici chiar Ursula, să nu se apropie de el la mai puţin de trei metri. În centrul unui cerc însemnat cu creta de către adjutanţii săi ori unde sosea, şi în interiorul căruia nu putea intra decât el, hotăra soarta lumii prin ordine scurte şi fără apel.
Când se duse pentru prima oară la Manaure, după executarea generalului Moncada, se grăbi să împlinească ultima dorinţă a victimei sale, şi văduva primi ochelarii, medalia, ceasul şi verigheta, însă îi interzise să-i treacă pragul casei.
— Nu intraţi, colonele, îi zise ea. Dumneavoastră comandaţi în războiul dumneavoastră, însă eu mai poruncesc încă în casa mea.
Colonelul Aureliano Buendía nu-i arătă nici o ranchiună, însă sufletul lui nu-şi află cu adevărat odihna decât după ce garda sa personală a jefuit şi incendiat casa văduvei. "Ia seama la inima ta, Aureliano!, îi spuse atunci colonelul Gerineldo Márquez. Eşti pe cale să putrezeşti pe picioare."
Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate”
.
Citeste tot...
luni, 27 februarie 2012
Cu ochii săi senini de culoarea mierii
Colonelul Aureliano Buendía puse să includă cele şaptezeci şi două cărămizi de aur în inventarul predării şi puse capăt ceremoniei, neîngăduind nici un discurs. Adolescentul firav rămase înfipt înaintea lui, fixându-l cu ochii săi senini de culoarea mierii.
— Ce mai vrei? îl întrebă colonelul Aureliano Buendía.
Tânărul îi răspunse strângând din dinţi:
— Recipisa.
Colonelul Aureliano Buendía i-o întocmi cu mâna sa proprie. Apoi luă un pahar cu limonadă şi un biscuit pe care le împărţeau călugăriţele şi se retrase într-un cort militar, amenajat pentru cazul că voia să se odihnească. Ajuns înăuntru, îşi scoase cămaşa, se aşeză pe marginea patului de campanie şi la orele trei şi un sfert după amiază îşi trase un glonte de pistol în cercul cu tinctură de iod pe care medicul său personal i-l desenase pe piept.
La aceeaşi oră, în Macondo, Ursula ridică capacul de pe oala cu lapte de pe maşina de gătit, mirată că întârzia atât de mult să fiarbă, şi o găsi plină cu viermi.
— L-au ucis pe Aureliano, strigă ea.
Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate”
Citeste tot...
Trei planete imposibil de diferite
Gould. Imposibil de mecanic
Richter. Imposibil de navalnic
Hewitt. Imposibil de la mijloc
Clavecinul Bine Temperat, Cartea a IIa, Preludiul si Fuga nr. 6, BWV 875.
Bach, evident.
Johann Sebastian, evident.
.
Citeste tot...
870 de motive
870 de motive sa va aduceti aminte de lucrurile cu adevarat importante. Si dupa cum deja stim, unul din lucrurile cu adevarat importante in viata este Bach. Nu-i asa, atomicilor?
BVW 870. Prima parte din a doua parte a Tastaturii Bine Temperate, cum ar zice nerdul de internaut din zilele noastre.
BWV 870. 870 de pasi metodici spre creierul inimii voastre. Caci fara creier inima e oarba si proasta si zuza, la fel cum fara inima, creierul e ciine si fiara.
Richter, evident. Sviatoslav, evident, nu Karl. Un creier cu inima in virful degetelor. Mare creier. Mare inima. Maaari degete...
.
Citeste tot...
duminică, 26 februarie 2012
Împușcați-mǎ! Împușcați-mǎ! strigǎ el liberalilor de pe margine
"Înainte de a-l duce la zid, părintele Nicanor voi să-l asiste. "Nu mă căiesc de nimic", zise Arcadio şi se puse sub ordinele plutonului de execuţie, după ce bău o ceaşcă de cafea neagră. Comandantul plutonului, specializat în execuţii sumare, purta un nume care însemna ceva mai mult decât o întâmplare: căpitanul Roque Carnicero (măcelarul).
În drum spre cimitir, în ciuda burniţei persistente, Arcadio observă că în zare răsărea o zi de miercuri radioasă. Nostalgia lui se risipi o dată cu negura şi făcu loc unei imense curiozităţi. Abia în clipa în care i se ordonă să se aşeze cu spatele la zid, Arcadio o observă pe Rebeca, cu părul umed, îmbrăcată într-o rochie cu flori de trandafiri, deschizând ferestrele casei.
Se strădui ca ea să-l recunoască. Într-adevăr, Rebeca se uită cu totul întâmplător în direcţia zidului şi rămase paralizată de stupoare; abia putu să reacţioneze şi să-i adreseze lui Arcadio un semn de adio. Arcadio îi răspunse în acelaşi chip.
În aceeaşi clipă ţintiră asupra lui gurile înnegrite ale puştilor, iar el auzi cuvânt cu cuvânt enciclicele psalmodiate ale lui Melchiade, percepu paşii rătăciţi ai Santei Sofia de la Piedád, încă fecioară, în sala de clasă, îşi simţi nasul cuprins de aceeaşi rigiditate care-i atrăsese atenţia la nările cadavrului lui Remedios.
"Ah, la naiba! mai reuşi să gândească. Am uitat să le spun că dacă e fetiţă, s-o boteze Remedios."
Apoi, înşfăcat dintr-o dată de o gheară care-l sfâşia crâncen, simţi din nou acea groază care-l chinuise toată viaţa. Căpitanul dăduse ordin să tragă. Arcadio abia mai avu timp să-şi umple pieptul şi să-şi ridice capul, fără să priceapă de unde putea să curgă lichidul fierbinte care-i ardea coapsele:
— Bandă de codoşi! strigă el. Trăiască partidul liberal!"
Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate”
Citeste tot...
To mate or not to mate, this is the red question, mate
"By contrast, a Red-Queen-type theory that organisms are running cyclic arms races with their parasites can explain the utility of sexual reproduction at the level of the gene by positing that the role of sex is to preserve genes that are currently disadvantageous, but that will become advantageous against the background of a likely future population of parasites.
Sex is an evolutionary puzzle.
In most sexual species, males make up half the population, yet they bear no offspring directly and generally contribute little to the survival of offspring. In fact, in some species, such as lions, males pose a positive threat to live young fathered by other males. In addition, males and females must spend resources to attract and compete for mates.
Sexual selection also can favor traits that reduce the fitness of an organism, such as brightly colored plumage in birds of paradise that increases the likelihood for an individual to be noticed by both predators and potential mates (see the handicap principle for more on this).
Thus, sexual reproduction can be highly inefficient.
One possible explanation for the fact that nearly all vertebrates are sexual is that sex increases the rate at which adaptation can occur. This is for two reasons.
Firstly, if an advantageous mutation occurs in an asexual line, it is impossible for that mutation to become fixed without wiping out all other lines, which may have different advantageous mutations of their own.
Secondly, it mixes up alleles. Some instances of genetic variation might be advantageous only when paired with other mutations, and sex increases the likelihood that such pairings will occur.
Also, in asexually reproducing organisms, especially parthenogenetic organisms, mutations conferring an advantageous allele will have to occur twice, before the advantageous allele becomes fixed in the population, resulting in a longer phase where the heterozygote for the disadvantageous allele (relative to the new advantageous allele) is fixed in the population.
For sex to be advantageous for these reasons requires constant selection for changing conditions. One factor that might cause this is the constant arms race between parasites and their hosts. Parasites generally evolve quickly because of their short life cycles.
As they evolve, they attack their hosts in a variety of ways. Two consecutive generations might be faced with very different selective pressures. If this change is rapid enough, it might explain the persistence of sex."
The Red Queen Hypothesis
.
Citeste tot...
Un pod prea foarte perfect
In Slovacia tocmai s-a construit un pod peste un riu, pod care face legatura cu Austria. Si pentru ca guvernantii au vrut sa fie democrati, au supus la vot cum sa se numeasca podul.
Greseala lor e ca au facut votul online. Drept pentru care denumirea care conduce zdrobitor in optiunile slovacilor internauti interesati de botezat poduri este Chuck Norris. Trei sferturi din cei care au catadicsit sa voteze au dat cu stampila mouse-ului pe moaca Prea Perfectului, Prea Eternului, Prea Violentului Chuck.
Au vrut slovacii democratie? Au primit democratie. Au vrut slovacii vot pe Internet? Au primit Internet. Pentru ca, asa cum unii dintre noi stim deja, dar nu toti inca, pe Internet Chuck e rege, imparat, dictator, suveran universal si pe urma vine la tine si-ti rupe mina la fund si te bate cu ea ca ai indraznit sa gindesti ginduri impure.
Acum chiar sint curios daca il vor chema si la inaugurare...
:)
PS: Asta asa, ca si raspuns la cei care vor sondaje online :) :wink:
Sursa: The Guardian
.
Citeste tot...
sâmbătă, 25 februarie 2012
Cum dracu' de'am uitat?
"Mulți ani dupǎ aceea, în fața plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul."
Gabriel García Márquez, "Un veac de singurătate"
.
Citeste tot...
Rețeta lu’ tata
Se ia o ceașcǎ. Sau o canǎ, în funcție de cît de mare e pofta sau de cît de mulți sînteți la masǎ.
Se iau cantitǎți aproximativ egale de unt și de miere.
Se taie untul în bucǎțele mici, sǎ se ușureze treaba.
Se pune untul în ceașcǎ.
Se toarnǎ mierea peste.
Dacǎ untul este de casǎ, se cheamǎ cǎ sînteți în paradis. Altminteri, merge și unt din comerț, doar sǎ fie de-ǎla bun, mai scump. De preferințǎ românesc. Chiar dacǎ are ceva apǎ în el, parcǎ e totuși mai bun.
Dacǎ mierea e fǎcutǎ de voi, se cheamǎ la fel cǎ sînteți în paradis. Sau cǎ sînteți albine și încǎ nu știți asta. Altminteri, miere cumpǎratǎ de la micii producǎtori, cu bidonul, din zone cît mai izolate și mai sǎrace, neatinse de poluare.
Se amestecǎ cu sîrg untul cu mierea. Cu mîna, nu cu mixerul. Încet la început, cǎ-i greu, mai ales dacǎ-i untul scos proaspǎt din frigider și dacǎ nu l-ați tǎiat cum trebuie, cu lingurița.
Dacǎ e prea gros sau prea subțire, se drege amestecul, fie cu încǎ un pic de unt, fie cu încǎ un pic de miere, dupǎ caz, pînǎ simțiți la mînǎ și la ochi cǎ nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar mai ales cǎ nu va curge mai repede decît se cuvine de pe felia de pîine sau de pe biscuit.
Se ia un pachet de biscuiți din debara. De data asta lǎsați la o parte orice fǎrîmǎ de naționalism culinar și destrǎbǎlați-vǎ: deschideți pachetul de Leibnitz pe care îl pǎstrați de regulǎ doar pentru mosafiri sau pentru noaptea de Crǎciun.
Dacǎ nu mîncați cu biscuiți Leibnitz, nu știți ce pierdeți. Altminteri, merge și cu alt soi de biscuiți petit beurre, dar nu mai are același dichis.
Se întinde tacticos amestecul pe biscuit. Fǎrǎ fricǎ: spre deosebire de situația clasicǎ, atunci cînd mai întîi vǎ chinuiți sǎ întindeți cum trebuie untul, apoi faceți echilibristicǎ cu mierea pe suprafața cea albǎ și lucioasǎ, de data asta amestecul are consistența lavei, a noroiului de sondǎ, a amestecului biotic primordial, nu curge prea repede, vǎ dǎ timp sǎ-l aranjați, sǎ-l admirați, sǎ-l savurați, sǎ-l ronțǎiți în tihnǎ.
Rezultǎ o bombǎ caloricǎ groaznicǎ. Sǎnǎtoasǎ, plinǎ de vitamine, o adevǎratǎ legumǎ între legume, mai ceva decît prazul, țelina, morcovul și mǎrarul cu care vǎ amǎrǎște nevasta viața, exact ce vǎ prescrie dieticianul în coșmarurile pe care le aveți înainte de a vǎ trezi la 3 noaptea sǎ coteliți prin frigider.
Se mǎnîncǎ tot, fǎrǎ remușcare. În cazul în care copiii sînt interesați de procesul tehnologic, se lasǎ sǎ se uite, sǎ învețe și ei ceva util de la tǎticul lor, mama lor de loaze... În cazul în care însǎ doresc sǎ și guste din sudoarea frunții voastre, se bat copiii cu temeinicie, cu sǎlbǎticie, cu fervoare și ardoare, pînǎ la izgonirea lor din bucǎtǎrie și la prezervarea mirabilei substanțe doar pentru voi. My preciousss...
A doua zi, cînd vǎ cîntǎriți, vǎ sugerez s-o faceți fie sub efectul substanțelor tranchilizante, fie dupǎ cel puțin 200 de grame de whisky, cînd oricum nu mai conteazǎ nimic, viața-i grea, lumea-i rea, viața-i durǎ, podeaua-i de zgurǎ.
Hai, biscuiți, oștenii mei!
Citeste tot...
vineri, 24 februarie 2012
Sondaj pre-electoral: București Sectorul 6
Tocmai am terminat un sondaj în Sectorul 6.
Sǎ spicuim din rezultate...
Evaluarea administrației locale
Estimarea participǎrii la vot
Vot politic, varianta USL
Dacǎ vreți sǎ aflați și alte rezultate: vot pentru partide separat, diverse scenarii de vot pentru alegerile la primǎrie, faceți clic în continuare
Vot politic, varianta separat
Vot primar, varianta toți
Vot primar, varianta Florescu USL
Vot primar, varianta Mǎnescu USL
Vot primar, varianta Andronescu USL
Metodologie
* * *
* * *
Concluzii?
- Poteraș stǎ foarte prost, cariera sa de primar e ca și terminatǎ.
- Florescu stǎ foarte bine, cariera sa de primar e ca și începutǎ.
- Spre deosebire de alte sectoare ale Bucureștiului, unde în general PNL stǎ mai bine decît PSD, în sectorul 6 lucrurile stau pe dos: PSD deasupra PNL-ului.
- PDL nu se lasǎ omorît chiar așa cu una cu douǎ, semn al unei organizații puternice.
- PP-DD crește odatǎ cu țara.
Vine vine primǎvara...
.
Citeste tot...
Covrigarie. Fierarie. Bucurie.
"Cum se numeste locul unde se face mierea?
Cum sa se numeasca? Simplu: mierarie"
Andra, la micul dejun de azi
.
Citeste tot...
joi, 23 februarie 2012
Confusion, you will not be my epitaph
"Beyond the universe there is nothing and within the universe the supernatural does not and cannot exist. Of all deceivers who have plagued mankind, none are so deeply ruinous to human happiness as those impostors who pretend to lead by a light above nature. Science has never killed or persecuted a single person for doubting or denying its teachings, and most of these teachings have been true; but religion has murdered millions for doubting or denying her dogmas, and most of these dogmas have been false."
George P. Spencer, epitaph, 1908 (Sursa: Futilitycloset.com)
Citeste tot...
miercuri, 22 februarie 2012
marți, 21 februarie 2012
Haoleo, domo arigato gozaimashita, mînca-ț-aș!
Tocmai am terminat de dat un interviu corespondentului din Viena al Asahi Shimbun, Tamakawa san.
Despre ce altceva decît despre un subiect rațional, de mîndrie naționalǎ: despre scandalul vrǎjitoarelor.
A fost fun. Acum Tamakawa san a plecat spre Cireșica, sǎ-i ia interviu. Va fi și mai fun pentru dînsul.
Cînd se publicǎ articolul mi-a promis cǎ mi-l va trimite în japonezǎ. O sǎ vǎ arǎt cum mi se scrie numele în kanji. “How do you pronounce it, sir?” “Aha. Mi-Re-Ru san. Aha. Pa-Ra-Da”. A scris pe cartea de vizitǎ, sǎ nu uite.
Fabulos. Simply fabulous :)
.
Citeste tot...
Slavǎ Domnului!
Is the world really getting better?
If you pull back a little bit from the sea of bad news that’s assaulting us these days, what you actually see is a preponderance of trends that are moving in a fantastic direction. Take healthcare: Over the past century, child mortality rates have dropped by 90 percent, while the length of human lifespan has doubled. Or poverty, which has dropped more in the past 50 years than it has in the previous 500.
At a global level, the gap between wealthy nations and poorer nations continues to close. Across the board, we are living longer, wealthier, healthier lives. Certainly, there are still millions of people living in dire, back-breaking poverty, but using almost every quality-of-life metric available — access to goods and services, access to transportation, access to information, access to education, access to life-saving medicines and procedures, means of communication, value of human rights, importance of democratic institutions, durable shelter, available calories, available employment, affordable energy, even affordable beer—our day-to-day experience has improved massively over the past two centuries.
Why aren’t we more aware of these positive trends?
The simple answer is because we’re hard-wired not to notice. As the first order of business for any organism is survival, our brain privileges information that appears to threaten us. As a result, we tend to focus too much on the bad news even as the good news struggles to get through. The media is so saturated with bad news – if it bleeds, it leads – because they’re vying for the amygdala’s attention.
Furthermore, to handle the massive influx of information we process on a moment by moment basis, the brain relies on heuristics. Most of the time these work. Sometimes they fail. When they fail we call them cognitive biases. As it turns out, a lot of our cognitive biases keep us pessimistic as well.
The negativity bias is a tendency to give more weight to negative information and experiences than positive ones. Confirmation bias is our tendency to search for or interpret information in ways that confirms our preconceptions—which might not be so bad on its own, but when you add the media’s focus on negative news, you have a recipe for psychological disaster.
This list goes on. The result is a brain that believes the end is near and there’s not a damn thing we can do about it.
Sam Harris, Better and Better, An Interview with Peter Diamandis and Steven Kotler
Cititi si restul, sa va mai curatati un pic mintea, mai panicatilor mai...
.
Citeste tot...
luni, 20 februarie 2012
duminică, 19 februarie 2012
sâmbătă, 18 februarie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
