Salata de roshii de jazz cu zeama de stream of consciousness

Deci se face asha:

Se cumpara niste rosii de-alea gustoase din piatza. Da, da, exista acest oximoron: roshii gustoase iarna. Secretul? Alea mici in ciorchine, alea cherry, sau cum se mai zice la roshia cireasha in engleza, ca nu prea ma pricep pe subiect. Alea mai scumpe si care se vand cu carnatul de coditze verzi, cam 20% din intreaga greutate a lor fiind de fapt coditzele pe care pe urma le arunci la cos. Deh, obrazul supttzire cu cheltuiala de daravela se tzine.

Pasul doi: te mai duci inca o data la piatza si mai cumperi niste roshii, pt ca descoperi ca in prezentza absentzei tale distinsele pushtoaice au ras tot de pe fatza pamantului frigiderului. Asha se intampla cand lasi copiii singuri acasa: mananca tot! (inclusiv cablurile de la wireless)

Pasul trei: se spala rosiile, se taie pe din doo, ca sunt mici. Se pun intr-un castron. Se adauga branza telemea. Optimal de ideal ar fi de-aia de oaie de la Telega. In lipsa de asha ceva se accepta ce este prin frigider. In frigider este o telemea moale si mai putzin sarata de vaca, asha cum le place gagicilor noastre rasfatzate si mofturoase. Neashteptat de gustoasa pt o branza de vaca.

Buuun. Atz pus branza?

Se mai pune pe urma un ingredient necesar: sarea. Face bine la colesterol. Il protejeaza si il cultiva si il creshte. V-am spus: branza nu este suficient de sarata. Pe urma, un alt ingredient la fel de necesar: uleiul de masline. Neaparat extravirgin (hmmm.... extravirgin...), de-ala presat la rece, cum le shade bine la snobii recent urbanizatzi care toata copilaria lor la tzara pe timpu comunismului au trait cu ulei de floarea-soarelui. Mama lor de comunisti.

Mai merge si niste busuioc, dar chiar mi-a fost mila de singuru fir care inca mai e verde in ghiveci. Stiu, stiu: puteam sa pun si uscat. Iete ca nu mi-a trecut prin capul asta al meu de tzaran recent urbanizat.

Buuuun. Ultima mishcare, geniala si absolut necesara si absolut greshita. Se pune usturoi. Fara usturoi salata cu pricina nu are gustul desavarshit al lucrului cu adevarat 100% natural cu E-uri de la mama lui de acasa.

De ce spun insa "absolut gresita"?

Ei, aici e o poveste intreaga.

Zice ca acum ceva vreme, asta-toamna, mergand eu prin piata, am trecut pe langa o mamaie de-aia apsolut naturala si autentica si baba batrana cu brau de lana, se vedea clar ca nu are de-a face cu tarabagii smardoi aia cu brevete inchipuite de creatori tzarani. Asta chiar era de la mama ei de la Crevedia sau de unde venea ea.

Batrana, saraca, plimba niste amarate de funii de usturoi pe care evident ca nu i le cumpara nimeni, ca era marunt shi chinuit ca ea. Impins de o mila fireasca, tresaltand in mine ancestralitatzile telegene, m-am hotarat sa-i cumpar tot usturoiul acolo pe loc. Am facut un pustiu de bine si m-am ales cu un snop de legaturi de usturoi 105% natural, marunt, mic, chinuit.

Partea buna e ca e usturoi de-ala biologic, cum ii zice, usturoi de la ma-sa natura. Partea proasta este ca daca te pune dracu sa te apuci sa curetzi o capatzana de usturoi, patzeshti exact ce patzitzi voi acum: cititzi de vi se lungesc urechile pana ajungetzi la concluzie. Alooooo, Turambareee! Da-te dracu de nebun, termina dracu o data cu usturoiu ala al tau mic si natural si biologic si zbarcit, ca ne-ai innebunit cu el, scrii de un sfert de ora despre el si noi citim de aproape la fel de mult timp, fi-tzi-ar usturoiu biologic si natural al dracului sa-tzi fie, huoooo, la oaaaaseee, treci dracu la urmatoru subiect ca nu mai suportam o asemenea desfashurare de stream of consciousness sa moara mama daca nu inchid pagina ma duc naibii la altu sa-i fac trafic ma duc la zoso ma duc la badea...

Gata. Pana aici. Orice pana la Badea. Am terminat. Eu de fapt vroiam doar sa va arat cat de dificil este de curatzat usturoiu babei, ca la fel de mult timp mi-a luat mie sa-l curatz cat v-a luat voo sa cititzi aceasta poliloghie de ditiramba de stream of consciousness de l-ar fi bagat in boala si pe Joyce si pe Marquez fi-tzi-ar usturoiu al dracu sa-ti fie Turambare ca ne innebuneshti tu pe noi cu usturoiu tau si...

Da, si pe cat de mult a durat, pe atat de dificil si de migalos, ca era al dracu usturoi mic si marunt si zbarcit si chinuit, de nici unghia nu intra il el. Chiar, s-o fi inventat vreo mashina mecanico-electrico-automata de depanushat usturoiu? Mare inventzie ar fi. Chiar, cum curatza aia usturoiu natural si biologic la marile restaurante de fitze? Te pomeneshti ca il primesc gata facut pasta, cu multe E-uri si cu un pic de...

Gata, m-am potolit. Am terminat de curatzat usturoiul. Restul e floare la ureche: se amesteca, se lasa sa zaca un pic in zeama sa, sa se scurga un pic -

Pai cine crezi tu ca o sa-ti mai citeasca tie blogu???, zice Marta perplexata si indignata, citind ce scriu peste umar si intre timp sugand la ultimele resturi de ramashitze de roshii cherry si incercand fara succes sa-mi dea peste mana sa sterg aceasta impertinentza de interludiu metatextual de post-modernitate interactzional-auto-referentziala din text in care imi permit sa fac referire la ea. Scumpa de ea, fata lu' tata.

Gata. A plecat. Pot sa continui.

Ba nu. S-a intors. Ia sa vad eu, ce mai scrii? Aaaaaaargh!, pune Marta mainile in shold, dupa ce s-a dus la baie sa se spele de zeama cea zemoasa de roshii cherry. Nu-i place ca scriu despre ea.

Tata, itzi place cum m-am facut la par? intreaba Andra, vazand ca ea nu e bagata in seama. Itzi place, tata? Itzi place? Itzi place? insista Andra, cand vede ca nu intorc capul. Intorc capul. Itzi place? Mi-am pus shi margele..., se pisiceshte ea, cu margelele cele ieftine de plastic inevitabil roz la gat.

Da, si margele si funde in par. Nemaipomehipercalifragilistic. In fundal, Philip Glass isi canta melodia hipnotica. Koyaanisqatsi. Total adecvat situatiei de scris hipnotic de stream of consciousness in care scriu acum.

...Deci unde ramasesem?

Aha. La salata. De-abia a avut timp sa se asheze un pic, sa-si amestece zemurile de roshii cherry si de usturoi si de ulei de masline extravirgin (hmmm... extravirgin...) si de branza.

Se amesteca apoi, nu prea viguros, dar nici prea gingash, ca doar nu e maioneza sa se taie, se invarte si in stanga si in dreapta, si in sus si in jos, se adulmeca strashnicul miros care se ridica din castron.

Si se mananca. Cu paine graham, daca avetzi.

And that's called jazz...

:)