Those were the days of our youth

Ne intrebam cum poate sa aiba vocea atat de subtire. Auzisem o legenda urbana cum ca solistul inhalase vapori de mercur, scosese doua albume si pe urma murise. Mitul rockerului care arde lumanarea la amandoua capetele. Jimi, Jim, Janis. Poate si asta, cine stie. De ce nu?

Pentru o scurta perioada de timp, Jul chiar s-a facut ca ar cocheta cu ideea sa caute si el niste mercur si sa se faca solist rock, sa traiasca tare repede si iute. Pe urma, evident, i-a trecut. N-avea cum sa nu-i treaca. In Balcanii astia prafosi nu se nasc vedete rock. Jul al nostru s-a facut om mare si gras si responsabil si care nu mai merge pe munte.

Ma rog, nu-i vina lui. Singura vina a lui e ca s-a facut om mare si gras si responsabil. Pe vremea aia toti vroiam in sinea inconstientului subconstientului nostru vinovat sa fim vedete rock. Aveam plete, scuturam din ele, stateam prin camine si visam imposibilele naivele vise care acum stim ca in Balcani nu se intampla. Nope. Numai in San Francisco, si chiar si acolo din ce in ce mai greu.

Doamnelor si domnilor, va propun in consecinta sa inaltzam acest pahar de cafea cu aroma de shampanie in cinstea vremurilor cand ascultam Pavlov's Dog. S-o bem pana la capat, amara si fierbinte, mama ei de cafea. Cafeaua, acest lichid indispensabil pentru buna functionare a societatii occidentale de consum si de stres, lichidul care ne spulbera iluziile, ne baga creierul in priza paradigmei rationale si ne alearga visele sa ni le sperie si sa ni le incoltzeasca la coltz intunecat si umed de sinapsa, sa ni le injunghie cu virfuri ascutite si reci de cafeina. Mama ei de cafea si de societate occidentala de consum si de stres.

Jul, cand mergi pe munte, fi-tzi-ar maturitatea sa-tzi fie?

:/

Pavlov's Dog - Julia