Jurnal de front. 2. Cu SMS-ul pe televizor călcînd

Și s-a făcut ora patru.

Ora patru după-amiaza, pentru că mai încolo m-a prins și ora patru dimineața. Alte vremuri, alte încăperi. Pe rînd...

Deci s-a făcut ora patru, moment la care eram invitat în studioul Antenei 3 din colțul sălii mari, după discursul lui Geoană. Dat fiind că acesta începuse, mă dădusem pe aproape, să fiu pe poziții. Emisiunea era pusă pe pilot automat, pe directul cu Geoană. În consecință, scaunele erau goale, microfoanele direcționale așteptau albastre pe masă, nici unul din invitați încă nu se așezase la masă. N-avea rost să mă pun eu primul acolo, găină în mijlocul grămezii. Așteptam lîngă, pe marginea coridorului, și ascultam ce spune MG-ul, cu urechea drept într-una din boxe. De la concertele de rock mi se trage: și apetența pentru tare repede și iute, dar și anduranța la decibeli :)

Și stînd eu acolo și ascultînd vorbele de partid spuse la intensitate de Metallica și de Guns’n’Roses, arunc o privire împrejur și pe cine văd? Pe Vanghelie. Mă apropii de el, îl întreb cum i se pare. Ascultăm împreună. Din cînd în cînd, mai schimbăm impresii. “Uită-te și tu, acuma e lider cu adevărat, și ăștia vor să-l schimbe. Păi tu îți dai seama cît o să dureze pînă o să crească Ponta să ajungă așa?”, zice el cu o față ușor dezamăgită. Să nu uităm că eram în perioada aia a zilei în care opțiunea Ponta prindea din ce în ce mai clar contur în atmosfera sălii. Vanghelie, în consecință, era din ce în ce mai posomorît. Nu apăruse încă momentul Diaconescu, cînd se vedea pe fața lui că i-a venit inima la loc.

Într-adevăr, Vanghelie avea dreptate. La nivel non-verbal, dincolo de temele abordate, Geoană era mai bun decît Ponta. Exercițiul deselor ieșiri în public își spunea cuvîntul. Am citit sau auzit multe opinii pe urmă, cum că discursul lui Geoană a fost mai slab decît cel al lui Ponta. E posibil, la nivel de vorbe, de teme, de retorică. Însă la nivel de prestație, de corporalitate, de gestică, de non-verbal, de timbru al vocii, de ritm, a fost mai bun. E adevărat că l-a ajutat probabil și inginerul de sunet. Dar chiar și fără micile răutăcisme de potențiometre de volum, tot mai bun ar fi fost la capitol prestație.

Ei bine, stăteam lîngă Vanghelie și îl ascultam amîndoi pe Geoană, cînd începe să sune telefonul. Îl ignor: era clar că nu s-ar fi auzit nimic. Episodul cu casa din Bistrița din timpul discursului lui Ponta mă învățase că în asemenea momente nu are rost să răspund. Dar telefonul nu se lasă. Imediat după ce se termină apelul, începe să piuie. O dată, de două ori, de multe ori. Aha. SMS-uri. SMS-uri grămadă. What the...?

Scot telefonul, mă uit la ele. Ups. Am pus-o. Dintr-o dată, descopăr că am mulți prieteni care au început să dea cu multă iubire vîscoasă în mine. Toți îmi frecau ridichea, pe varii registre stilistice, să plec dracului de lîngă Vanghelie. What the heck? De unde știu ăștia? Rotesc privirea. Damn it. O cameră de ambient dintre cele de la Antena 3 era pusă fix pe noi. Era clar: iar au împărțit ăștia ecranul în mai multe și într-una din bucăți, aia în care se reda atmosfera din sală, probabil că era Vanghelie. Și dacă era Vanghelie, eram și eu. Care tocmai îi șușoteam în ureche, nu? E clar: sunt la televizor. E clar: il consigliere. Ha! Ironia sorții.

Și uite așa, dragii moșului, o țară întreagă m-a pomenit de mamă, laolaltă cu SMS-urile prietenilor. SMS-urile au fost apsolut delicioase. “Huoooooo.... ții cu ciorile?”. “Pleacă de lîngă Vanghelie...”. “De 5 min ești filmat de Antene. În cadru ești tu cu Marean :)))) “Inchide sacoul, te dezavantajeaza. Saluta-l pe Vasile k țipă la TV”. “Forza Turambare”.

Aha, sacoul. Aha, mi se vede burta. Aha, Vasile. Who the heck is Vasile? M-am încheiat la sacou și am ascultat mai departe discursul lui Geoană, alături de Vanghelie. Și așa a apărut Turambar la televizor, să-l vază o țară întreagă ce burtă are el că nu e încheiat la nasturi la sacou, și cum îi șopotește la ureche lui Vanghelie. E clar: Turambar s-a dat cu Vanghelie.

Înainte de a merge mai departe cu telenovela antropologiei congresului, să lămurim două lucruri. De fapt, trei. De ce m-am dus acolo, cum am ajuns acolo și relația mea / noastră cu clienții, în general, cu PSD-ul, în particular, și cu diferitele facțiuni de grupuri de găști de tabere din PSD, în și mai particular.

De ce m-am dus? Simplu : pentru că eram curios. Pentru că asta mi-e meseria, în fond și la urma urmei: să studiez oamenii. Biologii studiază cangurii și furnicile și zebrele și crocodilii și urșii polari și balenele. Antropologii studiază practicile rituale la canibalii din Papua Noua Guinee, uneori prin observație participativă extremă, pe post de fripturică în cazan la canibal, sau structura relațiilor de rudenie la indienii pao-pao, sau alte chestii cu pirogi, măști rituale ori obiceiuri complicate și sîngeroase de adus ploaia. Ete că sociologii studiază și ei ce poate, ca să mă ecsprim astfel. Mai pe-aici pe-aproape, Nu e cu cămile, e cu Mercedesuri. Nu e cu ritualuri de nuntă la Pago-Pago, este cu ritualuri de putere. Nu e în Papua-Noua Guinee, e în București, cum intri în Romexpo pe dreapta, după gardieni. În cazul de față, ritualurile de selecție la triburile politice din România :).

Buuun. Asta pentru a vă limpezi nelămuririle voastre răutăcioase de ce s-a dus Turambar la Congres? Pentru că m-a interesat. Nu m-a chemat nimeni. Eu am vrut să mă duc. Pentru că e interesant. Pentru că întîlnești lume. Pentru că te cunoști cu lume. Pentru că ai ocazia să vezi pe viu ceea ce alții văd doar la televizor sau în filme.

Buuun. Să trecem la a doua parte a limpezirilor motivațional-procedurale. Cum am ajuns acolo? Simplu: am dat un telefon :). Am rugat pe cineva și s-a rezolvat. În contra prejudecăților des întîlnite, nu datorită lui Vanghelie. Ba chiar din contră, aș spune.

Buuun. Ce-i cu facțiunile astea și cu relația lui Turambar cu ele? Aici e simplu: sunt perpendicular și obiectiv și rece. În termeni științifici: nu mă bag. Unii din tabăra Geoană / Vanghelie m-au bănuit că țin cu ăilanții. Nope. Greșit. Pe dos, cei din tabăra Ponta / Hrebe / Năstase / Iliescu, tot unii din ei, s-au întrebat dacă nu cumva sunt omul lui Vanghelie. Nope. Greșit și de data asta. Am avut clienți și dintr-o parte și din alta. Cum de asemenea am avut clienți pe parcursul timpului și de la PNL, și de la PD-L, ba chiar și de la UDMR. În mod inevitabil, am și avem cunoștințe și clienți cu politicieni din mai tot spectrul politic. Asta nu înseamnă că țin neapărat cu unul sau cu altul. Știu să separ apele: sondajul e sondaj, consultanța e consultanță, clientul e client, politica e politică. Nu mi-am ascuns niciodată predispozițiile în materie de vot. Cei care citesc acest blog știu prea bine. Știu și clienții, stați fără grijă. Asta nu înseamnă însă că ar influența cu ceva felul în care îmi fac treaba în profesia mea. Una-i una, alta-i alta.

Buun. Acestea fiind spuse, Șeherazada își pleacă din nou sfioasă pleoapele și ridică deștele de pe tastatură. Stimați viziri cititori, episodul acesta se încheie. În episodul următor, despre Cristi și despre evenimentele serii și mai ales și mai ales despre momentul celor 12 oameni furioși. Stay tuned. :)