Privesc acum The Most Dangerous Game. O scumpete de film din perioada clasica a filmelor de groaza: inceputul anilor 30, cand s-au facut si alte bijuterii cinematografice timpurii, cele mai multe dintre ele la studiourile Universal Pictures, cum ar fi Frankenstein, The Bride Of Frankenstein, Dracula, The Mummy, King Kong, The Wolf Man si cand, practic, s-au inventat conventziile filmului de groaza: structuri narative, personaje, teme si motive vizuale.
Si ia uite peste ce dau:
O ilustrare perfecta a triadei structurale inconstiente. Cel putzin la masculii pre-andropauzaci.
Stiu, stiu, domnule P.: intre timp teoria s-a mai modificat si nu se mai pune accentul atat de mult pe triada asta de la taica Freud citire. Si totusi. Nu se verifica, dar se potriveste. Ia uite ce mutre faine au. Ia uite cum musteshte conflictul si relatzia. Ia uite ce lumina de candelabru potrivita.
Ghici care e Id'ul :)
„…să dăm semnal la lume”
Acum 2 ore
4 comentarii:
Ca la Fraţii Karamazov, cică! :)
Stii jocul ala, The Shame Game?
E haios descris in Changing Places al lui David Lodge. Spune o carte celebra pe care NU ai citit-o si, cu cat mai cunoscuta, cu atat aduni mai multe puncte de rushine.
Castiga cine e mai dezinhibat intru recunoashterea mazochista a limitarii telectual-literare.
Joc numai bun pentru seratele plictisitoare de intelectuali snobi, cand toata lumea ar vrea sa se futa, dar discuta abscons shi gretzos de cautat despre Derrida si despre post-modernismul la pinguinii celibatari.
Well, la mine asta ar cam fi printre capetele de lista: Fratzii Karamazov. A fost o vreme in care am citit Dostoievksy, dar cand am ajuns la Fratii..., s-a rupt filmul.
De trei ori m-am apucat de ea, de trei ori a murit pasiunea dupa mai putin de 50 de pagini. Pur shi simplu nu am putut sa intru.
Spre deosebire de Idiotul, de unde, uneori, cred ca nu am prea mai ieshit... :)
Răspuns sincer: so what?
Uite, nu ştiam jocul. N-auzisem nici de Changing Places ori de David Lodge, “reputat romancier şi teoretician, critic literar, dramaturg şi scenarist … printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice” (hai să trăiască Wikipedia şi cunoaşterea noastră googăluită!). Şi? Eu spun o carte celebră pe care NU ai citit-o, tu îmi zici alta, el vine cu ailaltă, tot aşa… până ne sastisim … că de câştigat n-avem mare lucru. Oricâte cărţi aş hălpăi, tot nu-i destul, tot ajung să uit, tot mă fură altele… tot mă plictisesc. Am pomenit de Fraţii Karamazov mai curând în batjocură, fulgerată de amintirea nu-ş’cărei analize sofisticate care se voia o „ilustrare perfecta a triadei structurale inconstiente”. Eu m-am cam săturat nu neapărat de taica Freud şi de mai junul Jung, ci de recursul obsesiv-compulsiv al criticii postmoderniste la „aşezat-culcat-pe-canapea”!
Şi dac-ar fi să ne-adunăm „punctele de ruşine”, ce facem cu ele? Tragi câte-un grafic? Cu sherpishori coloraţi sau cu odioasele paralelipipede?
Aşa că… tu spui una… eu alta… el şi ea cu totul altceva… aici e un altfel de joc, ne întregim replicile după bunul nostru plac, random funk şi non-committed (eliberator!), tu alegi ce vrei din vorbele mele înşiruite drept mărgele-pe-sticlă, la fel şi eu sau altul. Până la urmă în loc să ne învârtim prin „saloane”, aşa înţelegem noi ăştia, poporani şi plebei de pe net, să comunicăm, adicătelea frânturi de gânduri, d’alde stări, emoţii, mishtouri constructive, amintiri, fixisme, că-s în virtual, şi pe degeaba.
Btw: dacă ar fi să, te-aş îndemna mai degrabă la „Demonii”. Sau tot ce ţine de „Subterană”. Pe urmă, al naibii ateu, fă bine de citeşte în oglindă episoadele întâlnirii cu diavolul (Ivan Karamazov şi Adrian Leverkühn – Doctor Faustus). Nici nu mă mir prea tare că ai lăsat Fraţii după primele 50 de pagini, doar nu-mi închipuiam că bătrânul Fiodor ori stareţul Zosima îţi vor fi stârnit vreo urmă de thrill.
p.s. Răspuns valabil doar astăzi, 18 iulie 2008 A.D., orele 21:00. Compus 100% din carne, muşchi, oase, sânge, epidermă, senzori, receptori etc. In which I fully rejoice!
Mda. Nu e vorba atat de lipsa de rezontanta. Au fost alte carti pline de fervoare religioasa la care am simtit. Culmea, care imi vine acum in minte e una a unui imperialist de american, Sallinger: Rise Up The Beans, Said The Carpenters. E o alegorie acolo a muntelui absolut miscatoare.
Demonii? Ma crezi ca nu mai imi aduc aminte nimic? Stiu ca i-am citit. Si atat. Punct. Si Amintiri din casa mortilor, ashijderea. Lecturile astea din adolescenta, si this bloody faulty memory.
The rest is silence, draga anonima. Mi-e somn. Ma apuc sa vad un meci Springbocks - All Blacks. Cu siguranta voi adormi la el, dupa maxim 10 minute.
Vacanta. :)
Trimiteți un comentariu