Normalitate

Excelent editorialul lui Marius NIŢU din Gandul. Scurt, pertinent, fara nevricale, surprinzand esentialul, cu un subtext moralizator.

De pus pe rana... :)

=============

Pizza şi mămăligă
de Marius NIŢU | 14 IUNIE 2008

România – Italia a fost un meci frumos, adică a fost o telenovelă savurată de milioane de bărbaţi. A avut de toate. Drama lu Mutu, care a inventat un gol şi a ratat un penalty, fiind încă afectat de moartea bunicii sale. Ghinionul cumplit al lui Rădoi, ce s-a ales cu nasul rupt de la un coleg. Paradele lui Lobonţ, un gol al italienilor anulat, ocazii peste ocazii şi faze disputate. A avut atâta ritm încât microbiştii români s-au simţit precum englezii sau germanii. Adică din minut în minut am sperat, ne-am bucurat, ne-am speriat, ne-am enervat, ca orice europeni serioşi a căror echipă e pe val. Până şi faptul că am avut mii de spectatori într-una dintre cele mai scumpe ţări de pe continent arată că, din punct de vedere financiar, devenim europeni. Chiar şi comentatorii TVR-ului au scăpat de clişeele patriotarde din Balcani şi au admis, politicos, că golul italienilor a fost anulat degeaba.

Italienii, moştenitorii imperiului Cezarilor, au avut timp să înveţe o lume întreagă să mănânce pizza. Într-o lume globalizată, pizza asta e stropită cu bere germană şi poate fi preparată şi dintr-un şniţel vienez. Noi, pe „insula“ noastră, mâncăm singuri mămăligă cu sarmale. Dar, meciul ăsta e şi el un semn care ne arată că nu e departe ziua în care o să-i învăţăm şi pe alţii să mănânce sarmale.


=================

Si un alt semn de normalitate, concretizat intr-un alt editorial de tinut minte. La Tolo pe blog. Mai retoric un pic, mai imbibat de emotie, insa acelasi mesaj, fundamental pozitiv. Incet - incet, iesim din rahatul atitudinal in care fusesem bagati de 50 de ani de comunism. Ah, sfanta normalitate! Unde eshti, Iliescule, mama ta de kagebist mic si pufos?

:)


Jos comunismul, hai România!

13 Iunie, 2008 |

Aici eraţi! Vă căutam ca proştii în Piaţa Universităţii, la comemorarea lui 13-15 iunie, la vot, pe stadioanele din ţară, în metrou. Cînd colo, voi soseaţi la Zurich din toate zările Europei ca să-l vedeţi pe Mutu marcînd şi ratînd. Aţi venit din Tirolul italian, unde gătiţi în cabanele de schi, din Viena, din Munchen, din firmele de soft pariziene şi din livezile Spaniei.

Aici eraţi, măi oameni buni! Acasă vă caută minerii şi voi bănănăiţi galben şi vesel prin cel mai snob oraş al lumii. Zeci de mii de români bucuroşi pe străzi, zeci de mii de români destinşi indiferent de rezultat, zeci de mii de români stînd la terase fără să se uite în buzunare după bani… Un tramvai curat şi o mare de români pe care-i credeam dispăruţi.

Aici eraţi! Fără voi în tribune, echipa n-ar fi jucat eroic. Iar felul în care păşiţi, cu steagul deasupra capului, ne dă senzaţia că veniţi înspre noi şi că o epocă s-a stins. Decembrie 1989, ianuarie 1990, 13-15 iunie, toate s-au dus, iar comunismul românesc a murit pe trotuarul şi pe gazonul galben de la Zurich. Jos comunismul, hai România! Ambele nu se poate.